ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4621/2013

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani, la data de 13 mai 2008 (data poștei), sub nr. 3228/278/2008, astfel cum a fost completată, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA Petroșani, S.I.T.P.S.U. Petroșani și SC B. SRL, solicitând ca, prin hotărâre, să fie obligate acestea din urmă să-i lase, în deplină proprietate și folosință, terenul în suprafață de 23.899 mp, înscris în C.F. Iscroni. Prin sentința civilă nr. 7136 din 9 decembrie 2010, Judecătoria Petroșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, raportat la valoarea terenului revendicat și la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. În dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub același nr., reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâte, și a SC G.E.P. SRL și SC N.C. SRL. Prin sentința civilă nr. 147 din 14 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA Petroșani, S.I.T.P.S.U. Petroșani și SC G.E.P. SRL, prin administrator judiciar H. Consult Ipurl; au fost obligate pârâtele să lase reclamantului, în deplină proprietate și folosință, terenul înscris în C.F. Iscroni, identificat prin raportul de contraexpertiză judiciară efectuat de experții C.A., I.I., C.M., parte integrantă a sentinței, reprezentat grafic în schițele anexe la raport, și anume suprafețele de 3.579 mp, 3.335 mp, 3.740 mp și 751 mp, individualizate în dispozitivul hotărârii.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului câte 500 lei cheltuieli de judecată, precum și contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar. Acțiunea a fost respinsă față de pârâtele SC B. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență H.G., și SC N.C. SRL S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC M. SA. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul figurează ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului înscris în C.F. Iscroni, identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert judiciar S.A. și, respectiv, prin raportul de contraexpertiză topografică efectuat de experții C.A., I.I., C.M., teren reprezentat și în anexele grafice la aceste rapoarte.

Suprafața terenului s-a reținut a fi de 23.899 mp, delimitată prin pct. 1- 2- 3- 4- 5- 6- 7- 8- 9- 10- 11- 12- 13- 14- 15- 16- 1 în planul de amplasament anexă la raportul de expertiză, fiind situat între DN 66 și Jiul de Est, în Petroșani. Valoarea terenului a fost estimată la 28.122 lei/mp. Aceste teren a făcut obiectul unor exproprieri succesive, pentru cauză de utilitate publică, în prima etapă, prin Decretul nr. 143/1971 a fostului Consiliu de Stat, și, în a doua etapă, prin Decretul nr. 252/1976 a aceleiași instituții, pentru construirea unui atelier de tâmplărie și pentru regularizarea râului Jiul de Est, ambele obiective fiind realizate. Ca persoană expropriată, reclamantul avea vocație la reparația reglementată de Legea nr. 10/2001, pe care nu a valorificat-o.

Raportul de expertiză și de contraexpertiză au identificat suprafețele de teren de 3.579 mp și de 3.335 mp, deținute de SC M. SA, de 3.740 mp, deținută de S.U. și de 751 mp, ocupată de incinta SC G.E.P. SRL, deținătorii nefiind proprietari. S-a mai identificat și suprafața de teren de 5.205 mp, ocupată de digul râului Jiu și suprafața de 7.289 mp, ocupată de prundiș și taluzul râului Jiu.

Interpretând Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, de soluționare a recursului în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe drept comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanța de fond a apreciat că aplicarea principiului potrivit căruia legea specială exclude dreptul comun este înlăturată în cazul în care aceasta contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, sub condiția ca, prin admiterea acțiunii fostului proprietar, să nu se aducă atingere dreptului altor persoane sau principiului securității raporturilor juridice. În cauză, dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului înscris în C.F. Iscroni, este protejat de Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența C.E.D.O., iar, prin acțiunea în revendicare promovată, nu sunt afectate drepturile de proprietate dobândite de pârâte și nici securitatea raporturilor juridice consolidate.

Ca urmare, a fost admisă acțiunea față de pârâtele care sunt în posesia unor suprafețe de teren revendicate de reclamant. A fost respinsă acțiunea față de pârâtele SC B. SRL și SC N.C. SRL, pentru lipsa calității procesual pasive, nefiind dovedit că sunt în posesia vreunei suprafețe de teren din cea revendicată. S-a respins acțiunea și în ceea ce privește suprafețele de teren de 5.205 mp, afectată de „Digul râului Jiul de Est”, și de 7.289 mp, prundiș și taluz, expropriate de stat pentru cauză de utilitate publică, respectiv pentru îndiguirea și regularizarea râului Jiu. Cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată de reclamant s-au stabilit proporțional cu valoarea terenului ocupat de fiecare pârâtă.

Prin Decizia civilă nr. 69 din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta S.U. împotriva sentinței civile sus-menționate; a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea față de această pârâtă. A menținut, în rest, dispozițiile hotărârii primei instanțe, cu obligarea intimatului reclamant la plata sumei de 1.862 lei, cheltuieli de judecată către apelantă. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele: Acțiunea promovată de reclamant este o acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. Reclamantul a devenit proprietar tabular asupra imobilului înscris în C.F. Iscroni, cu titlu de moștenire, în anul 2003, după antecesoarea sa, B.S.

Acest imobil este, parțial, ocupat de construcțiile aparținând apelantei (fila 305, dosar fond Judecătoria Petroșani), potrivit răspunsul la obiecțiuni formulat de experții care au întocmit raportul de contraexpertiză în cauză. Fiind proprietar, reclamantul are calitatea procesuală activă de a formula o acțiune în revendicare pentru terenul intabulat pe numele său; deci, în mod corect s-a reținut calitatea sa procesuală activă. Este reală susținerea reclamantului, în sensul că terenul nu a făcut obiectul vreunui decret de expropriere. Expertul topograf C.M., la solicitarea Tribunalului Hunedoara, a depus copiile Decretului nr. 252 din 16 iulie 1976 și, respectiv, ale Decretului nr. 143 din 23 aprilie 1971, în care nu apare numele antecesorilor reclamantului, după cum au reținut și experții în lucrarea efectuată (filele 42-44 dosar tribunal).

Totodată, rezultă, din înscrisurile depuse de apelantă (Ordinul nr. 573/1978 al Ministerului Agriculturii, Decizia nr. 208/1979 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului Hunedoara, proces verbal încheiat în 23 iunie 1976 al aceluiași comitet executiv, extras C.F. Iscroni), că Statul Român a expropriat imobilul înscris în C.F. Iscroni, l-a parcelat și a transmis, în administrarea municipiului Petroșani și în folosința Cooperativei meșteșugărești „U.”, suprafața de 3.687 mp, identificată ca fiind parcela, în scopul amplasării atelierului mixt de producție și prestări servicii pentru populație, cu o suprafață de 1.340 mp. Lucrarea urma să înceapă la data de 1 iulie 1979 și să fie dată în folosință la data de 31 decembrie.

Așadar, apelanta pârâtă a avut aprobare pentru executarea unor lucrări de construcții pe un terenul aparținând Statului Român și care i-a fost dat în folosință de proprietar, dreptul fiind înscris în C.F. Iscroni, din anul 1979. Față de aceste înscrisuri, se constată că reclamantul este proprietar tabular asupra imobilului revendicat, însă, pârâta a construit, încă din 1979, un imobil, cu aprobarea Statului Român. Deci, imobilul construcții proprietatea apelantei pârâte a fost edificat pe terenul proprietatea reclamantului. Art. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, (…), se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile legii.

Din prevederile acestui text de lege rezultă că imobilul reclamantului face obiectul Legii nr. 10/2001 și putea fi solicitat în baza acestei legi speciale de reparație. În condițiile în care reclamantul avea posibilitatea de a uza de legea specială de reparație, nu poate beneficia de protecția oferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Decizia nr. 33 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, stipulează, expres, că acțiunea în revendicare poate fi admisă dacă nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau siguranței raporturilor juridice civile. Or, în acest caz, există un alt drept de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, iar reclamantul nu mai are alegerea între legea specială și dreptul comun.

Ca urmare, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta S.U., ca nefondată, în urma admiterii apelului declarat de pârâta menționată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.T., criticând-o pentru următoarele motive: 1. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței C.E.D.O., Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii. În motivarea hotărârii, se reține faptul că terenul nu a făcut obiectul exproprierii, în raport de probele administrate, precum și că a fost expropriat terenul învecinat cu terenul din litigiu, respectiv terenul înscris în C.F.

Iscroni, care a fost parcelat și transmis în administrarea Municipiului Petroșani și în folosința Cooperativei meșteșugărești "U." Pe terenul recurentului s-a construit, cu aprobarea Statului Român, construcția proprietatea intimatei. În același context și raportat la art. 1 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel constată că acțiunea în revendicare nu poate fi admisă, calea legala pentru recuperarea terenului fiind cea prevăzută de legea specială de reparație. S-a mai reținut că reclamantul nu poate beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 și nici de decizia 33/2008, deoarece s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al intimatei. Împrejurarea că terenul expropriat, înscris în C.F.

Iscroni, a fost identificat greșit sub vechiul regim și Statul Român a autorizat edificarea unor construcții pe terenul proprietatea recurentului, înscris în C.F. Iscroni, nu constituie o trecere în proprietatea statului, în mod abuziv, a terenului proprietatea recurentului, în sensul art. 1 din Legea nr. 10/ 2001. Prin art. 492 și următoarele C. civ., se reglementează situația construcțiilor edificate de o terță persoană pe terenul proprietatea altei persoane, speța de față circumscriindu-se acestui caz. În consecință, în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, și nu dispozițiile Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare fiind admisibilă.

2. Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că simpla edificare a unei construcții pe un teren ce nu a trecut niciodată în proprietatea statului echivalează cu o trecere abuzivă a acestui bun la stat, acțiunea în revendicare este admisibilă, raportat la decizia în interesul Legii nr. 33/2008 și la art. 1 din Protocolul nr. 1. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 33/2008, a stabilit că aplicarea principiului potrivit căruia legea specială exclude aplicarea dreptului comun în materie poate fi înlăturat dacă această lege contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, sub condiția ca, prin admiterea acțiunii în revendicare, să nu se aducă atingere dreptului altor persoane ori securității raporturilor juridice.

Dreptul de proprietate al recurentului, înscris în C.F. Iscroni, este protejat de Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența C.E.D.O., iar securitatea raporturilor juridice consolidate nu este afectată. În speța de față, nici dreptul de proprietate al intimatei nu este afectat prin admiterea cererii în revendicare, întrucât aceasta rămâne proprietara construcției. 3. Potrivit art. 44 alin. (2) din Constituția României, „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Terenul proprietatea recurentului nu a trecut în proprietatea statului prin unul dintre modurile de dobândire a proprietății prevăzute de lege, naționalizare, expropriere, situație în care instanța nu putea reține acest lucru în detrimentul dreptului său de proprietate, dobândit legal și înscris în cartea funciară.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel încalcă grav dispozițiile textului constituțional, creând un avantaj proprietății Statului în contradictoriu cu proprietatea privată, decizia fiind, astfel, discriminatorie. Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și respingerea apelului declarat de pârâtă. A depus o cerere intitulată „precizare”, la data de 10 octombrie 2013, prin care a invocat încălcarea dreptului de acces la justiție și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, determinat de împrejurarea că are „un bun” în ceea ce privește terenul revendicat, în sensul acestei dispoziții.

Cererea reclamantului nu va fi avută în vedere de prezenta instanță, decât în ceea ce privește cea de-a doua susținere, care constituie un argument în fundamentarea recursului inițial, deoarece a fost depusă cu depășirea termenului de motivare a căii de atac, prevăzut de art. 303 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea hotărârii (13 februarie 2013 - fila 62 dosar apel), termen care a expirat la 1 martie 2013. În dosar nu s-a depus întâmpinare. Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Dreptul comun nu este aplicabil în speță și recurentul nu poate solicita nici protecția conferită dreptului de proprietate de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Într-adevăr, Curtea de Apel a reținut că terenul în litigiu nu a format obiect al vreunui decret de expropriere, că imobilul respectiv cade sub incidența Legii nr. 10/2001 și trebuia solicitat în procedura prevăzută de această lege, ceea ce exclude incidența protecției conferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, De asemenea, a constatat, în raport de decizia în interesul Legii nr. 33/2008, că, prin admiterea acțiunii în revendicare asupra terenului, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtei S.U. asupra construcțiilor edificate pe terenul reclamantului, în baza aprobărilor de construire obținute de pârâtă de la Stat, care vizau, însă, nu terenul reclamantului, ci un teren învecinat, înscris sub nr. de C.F.

Iscroni, expropriat în regimul politic trecut și dat în folosință intimatei, în vederea edificării unui atelier de producție și prestări servicii pentru populație. Raportat la situația de fapt astfel reținută de Curtea de Apel, soluția acestei instanțe, de respingere a acțiunii în revendicare formulată de reclamant la 13 mai 2008, este corectă, dar nu pentru argumentele expuse, în drept, de către instanța de apel, ci pentru considerentele prezentei instanțe, ce vor fi menționate în continuare și care le înlocuiesc pe cele ale deciziei recurate.

În speță, consecința împrejurării că imobilul nu a format obiect al vreunui decret de expropriere, astfel cum a stabilit Curtea de Apel, este aceea că bunul a trecut în proprietatea statului printr-o expropriere de fapt, ipoteză de preluare care se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege (…) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat”. În plus, potrivit art. 1 lit. e) teza a II-a, cap. 1, din H.G.

nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „ În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă”.

Prin urmare, cum modalitatea de preluare a imobilului, prin expropriere de fapt, se încadrează în cazurile de preluare abuzivă, reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001, această lege este aplicabilă în cauză, iar nu dreptul comun, potrivit principiului „Specialia generalibus derogant” - „Legea specială derogă de la cea generală”, principiu avut în vedere și de Decizia nr. 33/2008, în considerarea soluției de admitere a recursului în interesul legii declarat în legătură cu acțiunile în revendicare formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, privind imobile care cad sub incidența acestei legi. Reclamantul putea obține, ca atare, restituirea imobilului în natură sau alte forme de reparație doar în procedura și cu respectarea condițiilor legii speciale, iar nu în procedura dreptului comun, cum, în mod corect, a constatat și Curtea de Apel.

Dreptul de proprietate al pârâtei asupra construcției edificate pe terenul reclamantei nu are, într-adevăr, niciun fel de relevanță în soluționarea acțiunii în revendicare de față, în condițiile în care aceasta vizează restituirea terenului de sub construcții, iar temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 480 C. civ., iar nu Legea nr. 10/2001 (sub imperiul acestei legi, ar fi prezentat importanță, pentru stabilirea formei de reparație, dacă terenul este sau nu liber de construcții). Critica recurentului în acest sens, deși întemeiată față de argumentele greșite ale Curții de Apel în fundamentarea soluției de respingere a căii de atac, nu poate conduce, însă, la înlăturarea deciziei sub aspectul soluției pronunțate, care, așa cum s-a arătat, este legală, însă pentru alte argumente decât cele reținute de instanța de apel, argumente expuse în precedent.

2. A susținut recurentul că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 33/2008, principiul aplicării prioritare a legii speciale în concurs cu dreptul comun este înlăturat în cazul în care legea specială contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, sub rezerva de a nu fi încălcate drepturile unei alte persoane sau principiul securității raporturilor juridice. În speță, dreptul de proprietate al recurentului, înscris în evidențele de C.F., este protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar dreptul de proprietate al pârâtei nu este afectat, deoarece aceasta rămâne titulara dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul revendicat. Susținerile sunt neîntemeiate.

În primul rând, după cum se stabilește și în cuprinsul deciziei în interesul legii sus-menționate, dar și în art. 20 alin. (2) din Constituția României, pentru a se da prevalență art. 1 din Protocolul nr. 1 în detrimentul legii naționale incidentă în cauză, respectiv Legea nr. 10/2001, este necesar să existe neconcordanțe între aceasta din urmă și Convenția Europeană. Or, reclamantul nu a menționat niciun argument pentru care Legea nr. 10/2001 ar contraveni dispozițiilor din Convenție și nu a explicat, în niciun fel, ce impedimente l-au determinat să nu urmeze procedura legii speciale, pentru obținerea bunului. Pe de altă parte, reclamantul nu are nici „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol, înțeles ca „bun actual” asupra imobilului, sau, cel puțin, ca „speranță legitimă” de a-l obține, în baza legislației actuale unită cu o jurisprudență bine conturată, în sensul admiterii acțiunii în revendicare în circumstanțe similare cu cele din speța de față.

Astfel, recurentul nu are „un bun actual”, constând într-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, care să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului și să dispună, în dispozitivul său, restituirea imobilului către reclamant. De asemenea, nu are niciun act emis de o autoritate administrativă, prin care să se decidă restituirea imobilului. În acest sens este și jurisprudența actuală a C.E.D.O. (hotărârea Atanasiu și alții vs. România din 12 octombrie 2010, parag.140, 143, 144), a cărei încălcare a fost invocată, în mod nefondat, de către recurent.

Cum s-a arătat, reclamantul nu are nici „speranța legitimă” de a obține bunul, care atrage protecția conferită de art. 1 din Primul Protocol, în aceleași condiții, ca și „un bun actual”, întrucât nicio dispoziție din legea națională nu-i permite părții, în circumstanțele date ale litigiului de față, să obțină imobilul în cadrul acțiunii în revendicare și, în aceste condiții, nu există nicio jurisprudență care să permită o soluție favorabilă reclamantului în acțiunea în revendicare. În același sens, în hotărârea Curții Europene sus-menționată se arată că „(…) de la intrarea în vigoare a Legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.

(parag.141). Prin urmare, Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi” (parag. 142). A mai afirmat recurentul că dreptul său de proprietate asupra terenului, înscris în C.F. Iscroni, este protejat de Protocolul nr. 1, susținere care, de asemenea, nu poate fi primită. Astfel, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului pentru terenul în litigiu a fost realizată în anul 2003, în temeiul calității de moștenitor a reclamantului de pe urma autoarei sale, B.S., după cum s-a reținut, în fapt, de către instanța de apel.

Or, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, în forma în vigoare la data înscrierii bunului în C.F., „ Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil”. Ca urmare a preluării imobilului de către stat, chiar în fapt, bunul a ieșit din patrimoniul autoarei reclamantului, astfel încât aceasta nu îl putea transmite către reclamant, prin moștenire. Ca atare, înscrierea bunului pe numele recurentului, în anul 2003, nu s-a fundamentat pe o transmisiune valabilă, nu produce efecte juridice, iar dreptul de proprietate astfel înscris nu beneficiază de protecția conferită de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceasta, deoarece dispoziția din documentul european protejează bunurile unei persoane, iar reclamantul nu are un asemenea bun, în condițiile în care înscrierea în CF nu a operat în baza unei transmisiuni valabile a dreptului către reclamant. Mai trebuie precizat că autoarea reclamantului, până la data decesului, nu a obținut retrocedarea imobilului în procedura Legii nr. 10/2001 sau în altă procedură permisă de lege (nu rezultă, din actele dosarului, data decesului autoarei reclamantului. În concluzie, nu se poate reține, contrat susținerilor recurentului, încălcarea deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia pronunțată de instanța de apel.

În contextul argumentelor mai sus menționate, nu mai prezintă relevanță, din perspectiva Protocolului nr. 1, susținerile recurentului privind împrejurarea că dreptul de proprietate al pârâtei asupra construcției nu ar fi afectat, în condițiile în care s-ar admite acțiunea în revendicare. 3. Nici încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituția României nu poate fi reținută. Recurentul susține că statul nu a dobândit, în mod legal, imobilul în litigiu, prin naționalizare sau expropriere, iar soluția pronunțată de instanța de apel contravine dreptului său de proprietate, înscris în C.F. Cu alte cuvinte, partea invocă aplicarea regulilor specifice acțiunii în revendicare de drept comun, prevăzute de art. 480 C. civ.

Cum s-a arătat deja, dreptul comun este înlăturat de dispozițiile legii speciale, incidente în cauză, astfel încât consecințele comparării titlurilor de proprietate ale părților, în sensul celor invocate de reclamant (imobil dobândit în mod legal de recurent și înscris în C.F., respectiv inexistența titlului statului pentru același bun) nu pot fi valorificate în cadrul acțiunii în revendicare de față. Prin urmare, nu se poate constata nici încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituția României, care garantează și ocrotesc în mod egal, dreptul de proprietate, indiferent de titular, drept dobândit în condițiile legii. De asemenea, nu se poate susține nici încălcarea art. 16 alin. (1) din legea fundamentală, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Aceasta, deoarece cele două texte constituționale ar fi fost relevante în fundamentarea dreptului de proprietate al reclamantului dacă acesta ar fi ales calea procedurală corectă pentru valorificarea acestui drept și obținerea restituirii, în natură, a imobilului, iar nu în condițiile formulării acțiunii în revendicare de drept comun, nepermisă de legea actuală, în acest scop. Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva Deciziei civile nr. 69 pronunțată la 22 noiembrie 2012 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2013.