ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4783/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin Sentința nr. 7 din 19 ianuarie 2004, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C.M. împotriva pârâtelor Primăria comunei Merișani și Agenția Domeniilor Statului. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin Dispoziția nr. 14 din 2 august 2001, Primăria comunei Merișani a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că terenul solicitat nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, făcând obiectul legilor fondului funciar. Tribunalul a reținut că suprafața de 50 ha, solicitată de reclamantă, nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, deoarece la data de 1 ianuarie 1990, terenul nu se afla la C.A.P.

Merișani, dar, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamanta trebuia să adreseze notificarea unității deținătoare, respectiv Agenției Domeniilor Statului. Prin Decizia nr. 1008/A/2004, Curtea de Apel Pitești, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Instanța de apel a reținut că reclamanta a adresat notificarea primăriei ca și când aceasta ar fi deținătoarea terenului. Normele de reglementare a procedurii de restituire au caracter imperativ, astfel că nu pot fi încălcate, pentru ca titularul dreptului să-l redobândească în mod legal. Cunoscând deținătorul imobilului, reclamanta are posibilitatea să formuleze o nouă notificare, cu respectarea normelor de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanta a arătat, în esență, că decizia atacată este nelegală, deoarece nu cunoștea alt deținător legal al terenului în afară de primăria, care a respins în mod culpabil notificarea. A mai arătat recurenta că, față de dispozițiile art. 47 alin. (3) și 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu putea adresa o nouă notificare unității deținătoare decât după epuizarea căilor de atac. Recursul declarat de reclamantă este perimat, pentru următoarele considerente: La data de 15 martie 2006, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului, deoarece moștenitorul recurentei-reclamante, decedată după data introducerii recursului, nu a depus certificatele de deces și de moștenitor.

La data de 25 octombrie 2006, instanța de recurs a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării judecății, constatând că nu s-au depus la dosar cele două certificate. Față de această situație, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc.

civ. În cauza de față, judecata recursului a fost suspendată, așa cum s-a arătat, la data de 15 martie 2006, măsura suspendării fiind menținută prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2006. În condițiile în care procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților care ar putea justifica un interes în cauză și cum nu a operat niciunul dintre motivele de întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.M. - în prezent decedată - împotriva Deciziei nr. 1008/A din 18 mai 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN