ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4783/2010

Asupra recursului de

față constată următoarele:

Prin Sentința nr. 7 din 19 ianuarie 2004,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta C.M. împotriva pârâtelor Primăria comunei Merișani și Agenția

Domeniilor Statului.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a constatat că, prin Dispoziția nr. 14 din 2 august 2001,

Primăria comunei Merișani a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că

terenul solicitat nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, făcând obiectul

legilor fondului funciar.

Tribunalul a reținut

că suprafața de 50 ha, solicitată de reclamantă, nu a făcut obiectul legilor

fondului funciar, deoarece la data de 1 ianuarie 1990, terenul nu se afla la

C.A.P. Merișani, dar, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, reclamanta trebuia să adreseze notificarea unității

deținătoare, respectiv Agenției Domeniilor Statului.

Prin Decizia nr.

1008/A/2004, Curtea de Apel Pitești, secția civilă a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta a adresat notificarea primăriei ca și când aceasta ar fi

deținătoarea terenului.

Normele de

reglementare a procedurii de restituire au caracter imperativ, astfel că nu pot

fi încălcate, pentru ca titularul dreptului să-l redobândească în mod legal.

Cunoscând deținătorul

imobilului, reclamanta are posibilitatea să formuleze o nouă notificare, cu

respectarea normelor de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreunul

din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanta a

arătat, în esență, că decizia atacată este nelegală, deoarece nu cunoștea alt

deținător legal al terenului în afară de primăria, care a respins în mod

culpabil notificarea.

A mai arătat

recurenta că, față de dispozițiile art. 47 alin. (3) și 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, nu putea adresa o nouă notificare unității deținătoare decât după

epuizarea căilor de atac.

Recursul declarat de

reclamantă este perimat, pentru următoarele considerente:

La data de 15 martie

2006, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus

suspendarea judecății recursului, deoarece moștenitorul recurentei-reclamante,

decedată după data introducerii recursului, nu a depus certificatele de deces

și de moștenitor.

La data de 25

octombrie 2006, instanța de recurs a respins cererea de repunere pe rol a

cauzei și a menținut măsura suspendării judecății, constatând că nu s-au depus

la dosar cele două certificate.

Față de această

situație, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an.

Termenul de perimare

începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar

cauzele de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de

art. 249 și 250 C. proc. civ.

În cauza de față,

judecata recursului a fost suspendată, așa cum s-a arătat, la data de 15 martie

2006, măsura suspendării fiind menținută prin încheierea de ședință din 25

octombrie 2006.

În condițiile în care

procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților care ar putea

justifica un interes în cauză și cum nu a operat niciunul dintre motivele de

întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanta C.M. - în prezent decedată - împotriva Deciziei

nr. 1008/A din 18 mai 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2010.

Procesat de GGC - NN