ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1969/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 4 noiembrie 2008

reclamanta

SC O.

SRL Drăgășani

cheamă

în judecată pe

pârâta

SC B.C.R

A. SA București - Sucursala Vâlcea

s

olicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata

sumei de 370.000 RON daune interese, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr.

260 din 16 februarie 2009 Tribunalul Vâlcea, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, admite excepția lipsei

calității procesuale active, invocată de pârâtă, și

respinge cererea reclamantei, reținând, în acest sens, că prin

contractul de asigurare facultativă din martie 2006 încheiat de

pârâtă, ca asigurator, cu SC R. L. SA, ca asigurat, în beneficiul SC BCR

SA, reclamanta având calitatea de utilizator în contractul de leasing financiar

din ianuarie 2006, modificat prin actul adițional nr. 4 din 19 aprilie

2007, încheiat cu finanțatorul SC R. L. SA - asiguratul, pârâta nu

și-a asumat nici o obligație față de reclamantă,

obligația de plată a indemnizației de asigurare pentru

autovehiculul obiect al contractului de leasing, avariat, ființând

față de asiguratul SC R. L. SA, care, având angajamente financiare

față de SC BCR SA, a cerut ca aceasta din urmă să fie

beneficiara asigurării, beneficiu la care renunță însă,

împuternicirea dată de societatea asigurată reclamantei de a

participa la întocmirea dosarului de daune și de a încasa

despăgubirea fiind doar un mandat dat reclamantei ca mandatar și

nefăcând ca reclamanta să devină titular al dreptului la despăgubire,

astfel că reclamanta, nefiind titularul dreptului menționat, nu are

nici calitate procesuală în acțiunea întemeiată pe

răspundere contractuală pentru neexecutarea în termen rezonabil

contractual a obligației de plată a despăgubirii, calitatea

revenind proprietarului bunului asigurat.

Apelul declarat de

reclamanta apelantă împotriva sentinței primei instanțe este

respins ca nefondat prin Decizia nr. 97/A-C din 20 mai 2009 a

Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, care reține, pentru a decide astfel, că, în

conformitate cu

contractul

de leasing financiar coroborat cu contractul de asigurare, indemnizația de

asigurare nu putea fi solicitată de către reclamantă,

același regim aplicându-se și pentru eventuale daune interese

rezultate din întârzierea executării acestei obligații.

Împotriva deciziei de

mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

admiterea acestuia și, în principal, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în

subsidiar, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său împotriva

sentinței primei instanțe, desființarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru

soluționarea fondului,

cu cheltuieli de judecată

.

În fundamentarea

recursului său recurenta critică instanța de apel pentru

încălcarea dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., aceasta

respingându-i nelegal cererea de acordare a unui nou termen pentru lipsă

de apărare, deși în cauză erau motive bine întemeiate

referitoare la imposibilitatea angajării unui avocat, citația nefiind

primită în termenul legal, iar reprezentantul legal al recurentei

neaflându-se la sediul acesteia în perioada primirii citației, împrejurarea

menționată făcând ca drepturile procesuale ale recurentei

să fie grav încălcate, ea fiind practic lipsită de o

apărare calificată.

Recurenta

critică instanța de apel și pentru greșita interpretare a

împuternicirii din data de 20 iulie 2008, care reprezintă confirmarea

dreptului său de a încasa indemnizația de asigurare, drept recunoscut

atât prin coroborarea clauzelor contractului de leasing și ale

contractului de asigurare, cât și potrivit dispozițiilor O.G. nr. 51/1997

privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Susține recurenta că, potrivit art. 9.12 alin. (1) din contractul de

leasing financiar încheiat cu asiguratul proprietar al bunului, acesta își

rezervă dreptul de a nu-i valida utilizatorului - recurenta de

față - dreptul de despăgubire decurgând din asigurare numai în

cazul în care utilizatorul nu și-a respectat obligațiile de

plată a ratelor de leasing, rezultând per a contrario - în opinia

recurentei - că dreptul de despăgubire izvorât din contractul de

asigurare aparține de drept utilizatorului, acesta urmând a fi obligatoriu

validat de către proprietar, ceea ce a și făcut proprietarul

prin împuternicirea arătată

. Recurenta apreciază că dreptul

său de despăgubire rezultă și din contractul de asigurare,

față de faptul că în polița de asigurare facultativă a

autovehiculelor calitatea de contractant o are utilizatorul, iar potrivit

Condițiilor generale ale asigurării facultative, contractantul este

persoana care încheie contractul de asigurare obligându-se să

plătească prima de asigurare, astfel că recurenta fiind

utilizatorul care a plătit primele de asigurare este și beneficiara

despăgubirii, aspect în raport de care soluția instanței de apel

este nelegală.

Recurenta

reproșează instanței de apel și încălcarea

dispozițiilor art. 969 C. civ. cu referire la interpretarea

clauzelor

contractului de leasing și ale contractului de asigurare, instanța

stabilind eronat, și cu ignorarea clauzelor contractuale, că

beneficiar al despăgubirii ar fi proprietarul autovehiculului și nu

utilizatorul

acestuia, respectiv recurenta, care este plătitorul primelor de asigurare,

fiind totodată și persoana păgubită în sensul art. 1 pct. 3

din Legea nr. 136/1995.

Examinând recursul

recurentei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată

că acesta este nefondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate

neputând fi primite.

Cât privește

critica vizând nerespectarea de către instanța de apel a dreptului la

apărare al reclamantei apelante prin neacordarea unui nou termen, conform

156 alin. (1) C. proc. civ. se reține că în mod judicios a procedat

instanța criticată față de faptul că reclamanta

apelantă a înregistrat apelul său la 13 aprilie 2009, termenul de

dezbatere a apelului fiind stabilit pentru 13 mai 2009 citația parvenind

reclamantei la 5 mai 2009 (f.9 din dosarul de apel), astfel că aceasta a

avut suficient timp pentru angajarea unui apărător, acordarea unui

nou termen fiind o facultate și nu o obligație a instanței, care

a fructificat-o refuzând solicitarea reclamantei, dar dând eficiență

dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. (fila 21 dosar de apel)

și amânând pronunțarea tocmai pentru a da posibilitatea apelantei

reclamante să depună la dosar concluzii scrise, dreptul acesteia la

apărare fiind - deci - asigurat, iar critica avansată dovedindu-se

neîntemeiată.

Față de

specificitatea contractului de leasing financiar și de dispozițiile O.G.

nr. 51/1997, modificate, utilizatorul este ținut - de regulă –

să încheie contractul de asigurare facultativă a bunului care

reprezintă obiectul contractului de leasing în beneficiul

finanțatorului,

utilizatorul

plătind primele de asigurare, iar indemnizația de asigurare - eventual

datorată - urmând a se plăti de către asigurător

finanțatorului asigurat, proprietar al respectivului bun, asiguratul

putând mandata expres pe utilizator doar să încaseze indemnizația de

asigurare respectivă, ca în cazul de față, prin împuternicirea

dată la 30 iulie 2007 de către finanțatorul asigurat

utilizatorului, acesta din urmă fiind mandatat să participe la

întocmirea dosarului de daune la asigurător, ca urmare a avariilor

suferite de bunul asigurat și să încaseze drepturile

bănești aferente (fila 78 dosar de fond), fără însă ca

prin menționata împuternicire utilizatorul plătitor al primei de

asigurare pentru asigurat să fi fost subrogat în poziția asiguratului

proprietar al bunului față de asigurător, orice pretenție

suplimentară decurgând din contractul de asigurare precum solicitarea de

daune interese contractuale pentru executarea cu întârziere a obligațiilor

contractuale de dezdăunare rezultate din contractul de asigurare

facultativă, putând fi formulate numai de partenerul contractual în respectivul

contract, respectiv de către asiguratul proprietar al bunului asigurat

și nu de către utilizator - recurenta de față - a

cărei împuternicire, respectiv mandat special, viza numai încasarea

indemnizației de asigurare aferente, și nu și executarea vreunei

alte acțiuni în justiție, astfel că în mod judicios

instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a stabilit

că recurenta nu are calitate procesuală activă în cauza

dedusă judecății.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat de reclamanta

recurentă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi

respins ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta

SC

O. SRL Drăgășani împotriva Deciziei nr. 57/A-C din 20 mai 2009 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.