ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la

Judecătoria Rm. Vâlcea sub nr. 8012/288/2008, reclamanta SC I.B. SRL Băile

Govora în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea a solicitat

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună radierea ipotecii și

a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea asupra

imobilelor proprietatea acesteia situate în Băile Govora, str. T. Vladimirescu

nr. 164, județul Vâlcea, în CF a localității Băile Govora nr. 214, cu numărul

cadastral 557/02 - partea a III-a.

Prin Sentința civilă

nr. 3.729 din 29 aprilie 2009, Judecătoria Rm. Vâlcea a respins excepția

inadmisibilității invocată de pârâtă.

A admis cererea

reclamantei SC I.B. SRL Băile Govora și a dispus radierea ipotecilor și a

sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea asupra imobilelor

proprietatea reclamantei situate în Băile Govora, str. T.V. nr. 164, județul

Vâlcea, înscris în Cartea Funciară a localității Băile Govora nr. 214, cu

numărul cadastral 557/02 - partea a III-a.

Tribunalul Vâlcea,

prin Decizia nr. 8 din 30 septembrie 2010, a admis apelul declarat de pârâta

B.C.R. SA -Sucursala Vâlcea împotriva Sentinței civile nr. 3.729 din 29 aprilie

2009, pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea, pe care a desființat-o, cu

reținerea cauzei spre soluționare în primă instanță, având în vedere că

litigiul este de natură comercială, că valoarea lui depășește suma de 100.000

RON, astfel încât competența materială aparține tribunalului în primă instanță

conform art. 2 C. proc. civ.

Prin Sentința nr.

2.212 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a admis

cererea formulată de reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora, în contradictoriu cu

pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea și intervenienta SC SC SRL București.

A dispus radierea din

cartea funciară nr. 214 a localității Băile Govora a ipotecilor constituite

prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 1.442 din 9 aprilie 2003 și

nr. 2.701 din 30 iunie 2004 la Biroul Notarului Public M.M. asupra imobilelor

proprietatea reclamantei situate în orașul Băile Govora strada T.V. nr. 164,

județul Vâlcea, precum și radierea somațiilor de executare nr. 163/2005,

164/2005 și nr. 101/2008 și a obligat pârâta la 5.000 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Contractul de

credit nr. 463 din 8 mai 2001, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un

credit pentru investiții în sumă de 125.000 euro pe o durată de rambursare de 4

ani, respectiv până în luna octombrie 2005. Prin Actul adițional nr. 463 din 8

aprilie 2003 s-au completat garanțiile la creditul sus-menționat prin

constituirea de către reclamantă a unei ipoteci de rangul I asupra imobilului

de natură teren și construcție proprietatea reclamantei situat în Băile Govora

strada T.V. nr. 164.

Prin Contractul de

credit nr. 12/15337 din 30 iunie 2004, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V.

SRL un credit în sumă de 6.600.000.000 RON vechi pentru finanțarea stocurilor

temporare și a cheltuielilor aferente. Pentru garantarea creditului, alături de

alte garanții, reclamanta a constituit o ipotecă de rangul II asupra imobilului

de mai sus. Creditul nu a fost achitat în totalitate, astfel încât la data de

16 august 2011 exista o restanță preluată de cesionar, de 548.251,29 RON.

Întrucât debitoarea

nu a achitat la scadență creditele contractate, banca pârâtă a trecut la

executarea silită. În cursul unei contestații la executare B.C.R. și debitoarea

SC V. SRL au încheiat o tranzacție consfințită prin Sentința civilă nr. 5.926

din 25 noiembrie 2005, în dosarul nr. 7283 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin

care s-a luat act de înțelegerea intervenită, între debitoarea SC V. SRL și

pârâtă.

Prin această

tranzacție părțile au convenit că la data de 30 septembrie 2005 debitoarea

înregistrează față de bancă o datorie totală de 7.393.685,04 RON din care,

credite în sumă de 3.151.052 RON și credite în valută în sumă de 1.196.793,49

RON. Că suma totală cuprinzând creditele și dobânzile restante se eșalonează la

plată prin rate lunare pe o durată de 5 ani, respectiv până în noiembrie 2010.

În continuarea tranzacției se enumera garanțiile existente printre care și

ipotecile de rangul I și II constituite de reclamantă asupra imobilelor

sus-menționate.

Pârâta BCR a susținut

prin întâmpinare că nu era necesar acordul reclamantei pentru prelungirea

duratei creditului întrucât prin contractele de garanție imobiliară reclamanta

a consimțit de la bun început asupra unei astfel de împrejurări. Astfel conform

pct. 10 din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2.701 din 30 iunie 2004

obligațiile rezultate din contractul de ipotecă încetează de drept numai în

cazul în care împrumutatul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin

contractul de credit. Aceeași clauză a fost inserată și în Contractul autentificat

sub nr. 1.442 din 9 aprilie 2003.

Tribunalul a

constatat că reclamanta nu a semnat această tranzacție, că nu și-a dat acordul

în vreun alt mod asupra convenției și că tranzacția sus-menționată nu

reprezintă însă numai o simplă prelungire a duratei contractelor de credit ci

are semnificația unei novații a obligațiilor inițiale prin schimbarea

obiectului obligației.

Potrivit art. 1128

-1131 C. civ. novația reprezintă o convenție prin care părțile sting o

obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă.

Tribunalul a

constatat că suma asupra căreia părțile au convenit ca fiind datorată de

debitoare la data de 30 septembrie 2005 provine din 7 contracte de credit

încheiate între bancă și debitoarea SC V. SRL, din care numai pentru cele două

contracte arătate mai sus reclamanta a constituit garanția ipotecară și că prin

tranzacția încheiată contractele de credit anterioare își pierd

individualitatea în sensul că se contopesc într-o unică obligație cu condiții

proprii de existență, că părțile nu au mai convenit asupra modului de

restituire a fiecărui credit în parte ci, au stabilit suma totală datorată,

eșalonând plata acestei sume pe o perioadă de 5 ani, fără a specifica și fără a

se putea cunoaște în contul cărui credit vechi se efectuează plățile lunare. Că

debitoarea nu mai plătește ratele la contractele de credit anterioare, ci

plătește o unică rată pe ansamblul obligațiilor, izvorul noii obligații

constituindu-l tranzacția și nu contractele vechi. Pentru obligația nouă au

stabilit și o nouă dobândă în cuprinsul tranzacției de 21% la sumele în RON și

de 9% la sumele în valută.

Tribunalul a examinat

situația reclamantei în raport cu această tranzacție și a reținut că reclamanta

a constituit o cauțiune reală, prin două ipoteci de rangul I și II pentru garantarea

a două contracte de credit încheiate între pârâta BCR și debitoarea SC V. SRL,

că reclamanta este un terț față de părțile din contractele de credit și din

tranzacție și că, în condițiile în care prin ratele convenite prin tranzacție

nu se mai cunoaște care dintre creditele vechi sunt achitate, reclamanta este

în imposibilitate de a se libera de obligația de garanție până la plata ultimei

rate din tranzacție, ceea ce înseamnă, în accepțiunea băncii pârâte că garanția

constituită de către reclamantă s-ar extinde asupra întregii sume deși suma

totală provine și din alte contracte de credit pe care reclamanta nu le-a

garantat.

S-a mai reținut din

corespondența purtată între părți, precum și din raportul de expertiză întocmit

în cauză de expert M.E., că la 17 octombrie 2005 reclamanta a solicitat băncii

prin scrisoarea înregistrată sub nr. 62 scoaterea de sub ipotecă a imobilelor

întrucât nu este de acord cu eșalonarea datoriei debitoarei SC V. SRL, iar

debitoarea prin scrisoarea din 6 februarie 2006 i-a solicitat băncii ca prin

ratele pe care le achită în temeiul tranzacției să constituie cu prioritate

ratele de răscumpărare a imobilului luat în garanție conform contractelor de

ipotecă nr. 5/12/15337 din 30 aprilie 2004 și nr. 463h/1 din 8 aprilie 2003, adică

stingerea garanțiilor constituite de către reclamantă, scrisoare la care banca

nu a răspuns, fapt ce atestă că plățile se efectuau în temeiul tranzacției și

nu în executarea contractelor de credit pentru că altfel debitoarea nu avea

nevoie să solicite băncii consemnarea plății pentru un anumit contract din

moment ce putea să consemneze pe documentul de plată obligația pe care o

achită.

S-a mai constatat că,

în contabilitatea internă banca a evidențiat plățile pe diferite categorii de

contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase

neîncasate pentru fiecare contract și să concluzioneze neachitarea în

totalitate a obligațiilor din cele două contracte, dar că această evidentă

internă nu are nicio relevanță în cauză pentru că ea depinde numai de voința

proprie a băncii fără nicio legătură cu convenția părților concretizată în

tranzacție, prin care obligațiile vechi au fost substituite de o nouă și unică

obligație nediferențiată pe contractele anterioare. Practic banca a distribuit plățile

pe contractele inițiale printr-o selecție care nu avea niciun corespondent în

convențiile dintre părți din moment ce debitoarea a efectuat plăți în temeiul

tranzacției, nediferențiat pe creditele inițiale.

Constatând stingerea

dreptului de ipotecă drept efect al novației obligației pentru care s-a

constituit cauțiunea reală, tribunalul a admis cererea reclamantei în

contradictoriu cu pârâta și cu intervenienta cesionară a creanței și a dispus

radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite prin contractele

sus-menționate precum și a somațiilor de executare emise în baza acestor

titluri executorii.

Împotriva Sentinței

nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au formulat

recurs pârâta B.C.R. București și intervenienta SC S.C. SRL București, iar prin

Încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2012, calea de atac formulată a

fost calificată drept apel.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 31/A-C din 16 mai 2012, a admis apelurile formulate de pârâta

B.C.R. București și de intervenienta SC S.C. SRL București, împotriva Sentinței

nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a

civilă, intimate fiind pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea, Râmnicu Vâlcea și

reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora, pe care a schimbat-o în sensul că a

respins acțiunea reclamantei.

Instanța a respins

excepția tardivității apelului formulată de SC S.C. SRL București reținând că

în raport de situația din dosar, apelul a fost declarat și motivat în termenul

legal, precum și că excepția netimbrării nu mai poate fi repusă în discuție,

întrucât prin Încheierea din data de 2 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești a

admis cererea de reexaminare formulată de SC I.B. SRL, constatând că obiectul

litigiului este susceptibil de o taxă judiciară de timbru fixă.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității, s-a apreciat că, pentru analiza acesteia este

necesară cercetarea unor argumente comune cu fondul cauzei, astfel că argumentele

invocate de apelantă în susținerea sa urmează a fi analizate în cadrul

examinării motivelor de apel.

Pe fond, curtea a

reținut că, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de radiere a celor două

ipoteci constituite în favoarea B.C.R. și că potrivit art. 34 din Legea nr.

7/1996, în forma în vigoare la momentul învestirii instanței orice persoană

interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă

printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că

înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost

valabil, că dreptul înscris a fost greșit calificat, că nu mai sunt întrunite

condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului

juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; că înscrierea din cartea

funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului și

că în cauză, reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de

art. 34 din Legea nr. 7/1996.

În ceea ce privește

ipotezele prevăzute de art. 34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996, a fost

respinsă critica potrivit căreia efectele celor două contracte de ipotecă ar fi

încetat prin Contractul de tranzacție din data de 25 noiembrie 2005 și că

potrivit art. 1130 C. civ., dată fiind încheierea contractului de tranzacție

sub imperiul acestuia, novația nu se prezumă, iar voința de a face o novație

trebuie să rezulte evident din act, astfel că sub acest aspect, intenția

părților de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligație într-una

nouă constituie elementul esențial al novației.

S-a apreciat că din

cuprinsul tranzacției încheiate, nu rezultă în niciun fel că părțile ar fi

intenționat să noveze, stingând vechile obligații și înlocuindu-le cu una nouă,

ci doar să rescadențeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, așa cum

s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea

internă banca a evidențiat plățile pe diferite categorii de contracte, ceea ce

a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru

fiecare contract și să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligațiilor

din cele două contracte. Că o astfel de convenție, într-adevăr, nu este

opozabilă reclamantei garante, întrucât nu a luat parte la aceasta, astfel încât

nu-i poate dăuna, dar cum principiul specialității ipotecii, prevăzut de art.

1777 C. civ. face ca intimata-reclamantă să nu poată fi ținută să garanteze mai

mult decât suma pe care s-a obligat a o garanta prin contractele de ipotecă,

argumentele intimatei prin care a susținut că, urmare a tranzacției încheiate a

garantat un credit mult mai mare au fost respinse.

Curtea a reținut că

neîntrunirea condițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, reprezintă o chestiune

de fond, care conduce la respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar

nu ca inadmisibilă, așa cum s-a solicitat de către SC S.C. SRL în motivele de

apel.

Împotriva Deciziei

nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC

I.B. SRL Băile Govora întemeiat pe art. 304 pct. 1, pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C.

proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei.

Recurenta reclamantă,

după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele:

- Că decizia

instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire expresă la prevederile art.

33 și art. 34 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 1128 - 1131 C. civ.

În acest sens a

susținut că cererea sa de radiere a ipotecii este legală, întrucât în cauză

sunt îndeplinite cerințele art. 34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996, avându-se

în vedere că efectele celor două contracte de ipotecă au încetat prin

încheierea tranzacției dintre BCR și SC V. SRL, la 30 septembrie 2005, care

este o veritabilă novație, în cauză fiind îndeplinite atât prevederilor art.

1128 - 1131 C. civ., cât și condițiile speciale cerute pentru existența

novației conform jurisprudenței și literaturii juridice de specialitate.

Astfel din cuprinsul

tranzacției încheiate la 30 septembrie 2005, care nu a fost semnată de

societatea sa, rezultă că suma totală asupra căreia s-a convenit, provine din

mai multe contracte de credit încheiate între BCR și debitoarea SC V. SRL, sumă

ce cuprinde creditele și dobânzile restante și care a fost eșalonată la plată

prin rate lunare pe o durată de 5 ani, respectiv până în noiembrie 2010, în

acesta fiind enumerate și garanțiile existente printre care și ipotecile de

rang I și II constituite de societatea sa.

În condițiile în care

prin tranzacție a fost schimbat obiectul obligației, iar rambursarea ratelor

convenite prin aceasta se întind pe 5 ani, s-a ajuns la situația în care

debitoarea nu mai plătește ratele la contractele de credit anterioare, ci o

rată unică pe ansamblul obligațiilor, astfel că nu se mai știe care dintre

creditele vechi sunt achitate, situație în care societatea sa este în

imposibilitate de a se libera de garanție până la plata ultimei rate din

tranzacție, fapt ce duce la concluzia că garanția constituită se extinde asupra

întregii sume care provine din 7 contracte bancare.

S-a mai susținut că

instanța a interpretat și aplicat greșit în totalitate prevederile C. civ.

privind novația, clauzele contractelor încheiate, cât și probele din dosar,

inclusiv expertiza contabilă, ale cărei concluzii sunt edificatoare în acest

sens.

- Recurenta a arătat

că decizia instanței de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ba mai mult

cuprinde motive contradictorii.

- Invocând motivul de

recurs întemeiat pe art. 304 pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ. a susținut că

decizia din apel este nelegală, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., avându-se în vedere că deși instanța a judecat în complet de

divergență format din 3 judecători, aceștia s-au pronunțat în unanimitate în

sensul admiterii apelului pârâtei, astfel că, completul de judecată a fost

nelegal constituit.

A arătat că în atare

situație, i-a fost nesocotit și dreptul la un proces echitabil reglementat de

art. 6 din CEDO, astfel că decizia pronunțată de instanța de apel a încălcat și

normele imperative privind compunerea instanței, în opinia sa, în speță fiind

incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte, în baza

art. 137 C. proc. civ., deliberând cu prioritate asupra excepției nelegalei

compuneri a completului de judecată care a pronunțat decizia atacată, analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente

raportate la excepția invocată de recurenta reclamantă, reține că recursul este

fondat, urmând a fi admis în considerarea următoarelor argumente:

Conform art. 54 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004 republicată, apelurile se judecă în complet format

din 2 judecători, iar potrivit art. 257 alin. (1) C. proc. civ., dacă

majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet

de divergență, iar alin. (4) din același articol arată că judecătorii pot

reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergența.

Într-adevăr în cauză

divergența celor doi judecători ai apelului a fost consemnată în încheierea de

dezbateri din 2 mai 2012, Curtea de Apel Pitești însăși făcând mențiunea că

opiniile în divergență poartă asupra calificării juridice a tranzacției

încheiate, respectiv dacă aceasta reprezintă o novație de natură a stinge

garanțiile, în speță contractele de ipotecă, sau dacă aceasta nu are valoarea

unei novații, ea fiind un contract care produce efecte numai între părțile

contractante și care într-o atare situație nu poate fi opus garantului

ipotecar, dar din cuprinsul deciziei recurate astfel cum aceasta a fost

motivată în scris și față de soluția unitară a celor 3 judecători asupra

apelurilor formulate, Înalta Curte constată că nu s-au mai respectat

prevederile art. 257 C. proc. civ. în sensul menționării opiniei divergente.

Or, cum în cuprinsul

Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu sunt

identificate și nu au fost motivate în prealabil punctele rămase în divergență

la termenul fixat pentru judecarea divergenței și constatându-se că soluția

pronunțată în cauză este una unitară ce privește întregul ei, Înalta Curte

reține că nu se mai justifica soluționarea apelurilor în complet de divergență.

Necesitatea de a se

proceda așa reiese și din prevederile textului menționat, în sensul că

dezbaterile sunt reluate asupra punctelor în divergență, că fiecare dintre

judecători poate reveni asupra părerilor sale și că, completul care a judecat

înainte de ivirea ei, format din doi judecători, va continua judecarea pricinii

și numai dacă divergența ivită este în legătură cu soluția în întregul ei,

cauza va fi soluționată în fond de completul format din 3 judecători.

În raport de

considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că invocarea excepției

compunerii nelegale a completului de judecată de recurenta reclamantă,

constituie în concret invocarea motivului de nelegalitate de ordine publică

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., astfel că în baza art.

306 alin. (2) din același cod va cenzura recursul reclamantei din perspectiva

acestui motiv de recurs, potrivit căruia, la pronunțarea deciziei din apel, instanța

nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Or, este știut că

legalitatea căilor de atac și compunerea completului de judecată în

soluționarea acesteia, este un principiu a cărui respectare este impusă de

exigența art. 6 din CEDO, concretizând una dintre garanțiile unui proces

echitabil.

Pentru aceste

considerente, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate de ordine

publică reglementat art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de prisos

examinarea celorlalte critici formulate în recurs, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa

decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora împotriva Deciziei nr. 31/A-C

din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM