ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria Rm. Vâlcea sub nr. 8012/288/2008, reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună radierea ipotecii și a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea asupra imobilelor proprietatea acesteia situate în Băile Govora, str. T. Vladimirescu nr. 164, județul Vâlcea, în CF a localității Băile Govora nr. 214, cu numărul cadastral 557/02 - partea a III-a. Prin Sentința civilă nr. 3.729 din 29 aprilie 2009, Judecătoria Rm. Vâlcea a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.

A admis cererea reclamantei SC I.B. SRL Băile Govora și a dispus radierea ipotecilor și a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în Băile Govora, str. T.V. nr. 164, județul Vâlcea, înscris în Cartea Funciară a localității Băile Govora nr. 214, cu numărul cadastral 557/02 - partea a III-a. Tribunalul Vâlcea, prin Decizia nr. 8 din 30 septembrie 2010, a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA -Sucursala Vâlcea împotriva Sentinței civile nr. 3.729 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea, pe care a desființat-o, cu reținerea cauzei spre soluționare în primă instanță, având în vedere că litigiul este de natură comercială, că valoarea lui depășește suma de 100.000 RON, astfel încât competența materială aparține tribunalului în primă instanță conform art. 2 C. proc.

civ. Prin Sentința nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora, în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea și intervenienta SC SC SRL București. A dispus radierea din cartea funciară nr. 214 a localității Băile Govora a ipotecilor constituite prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 1.442 din 9 aprilie 2003 și nr. 2.701 din 30 iunie 2004 la Biroul Notarului Public M.M. asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în orașul Băile Govora strada T.V. nr. 164, județul Vâlcea, precum și radierea somațiilor de executare nr. 163/2005, 164/2005 și nr. 101/2008 și a obligat pârâta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin Contractul de credit nr. 463 din 8 mai 2001, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un credit pentru investiții în sumă de 125.000 euro pe o durată de rambursare de 4 ani, respectiv până în luna octombrie 2005. Prin Actul adițional nr. 463 din 8 aprilie 2003 s-au completat garanțiile la creditul sus-menționat prin constituirea de către reclamantă a unei ipoteci de rangul I asupra imobilului de natură teren și construcție proprietatea reclamantei situat în Băile Govora strada T.V. nr. 164. Prin Contractul de credit nr. 12/15337 din 30 iunie 2004, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei SC V. SRL un credit în sumă de 6.600.000.000 RON vechi pentru finanțarea stocurilor temporare și a cheltuielilor aferente.

Pentru garantarea creditului, alături de alte garanții, reclamanta a constituit o ipotecă de rangul II asupra imobilului de mai sus. Creditul nu a fost achitat în totalitate, astfel încât la data de 16 august 2011 exista o restanță preluată de cesionar, de 548.251,29 RON. Întrucât debitoarea nu a achitat la scadență creditele contractate, banca pârâtă a trecut la executarea silită. În cursul unei contestații la executare B.C.R. și debitoarea SC V. SRL au încheiat o tranzacție consfințită prin Sentința civilă nr. 5.926 din 25 noiembrie 2005, în dosarul nr. 7283 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin care s-a luat act de înțelegerea intervenită, între debitoarea SC V. SRL și pârâtă. Prin această tranzacție părțile au convenit că la data de 30 septembrie 2005 debitoarea înregistrează față de bancă o datorie totală de 7.393.685,04 RON din care, credite în sumă de 3.151.052 RON și credite în valută în sumă de 1.196.793,49 RON.

Că suma totală cuprinzând creditele și dobânzile restante se eșalonează la plată prin rate lunare pe o durată de 5 ani, respectiv până în noiembrie 2010. În continuarea tranzacției se enumera garanțiile existente printre care și ipotecile de rangul I și II constituite de reclamantă asupra imobilelor sus-menționate. Pârâta BCR a susținut prin întâmpinare că nu era necesar acordul reclamantei pentru prelungirea duratei creditului întrucât prin contractele de garanție imobiliară reclamanta a consimțit de la bun început asupra unei astfel de împrejurări. Astfel conform pct. 10 din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2.701 din 30 iunie 2004 obligațiile rezultate din contractul de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contractul de credit.

Aceeași clauză a fost inserată și în Contractul autentificat sub nr. 1.442 din 9 aprilie 2003. Tribunalul a constatat că reclamanta nu a semnat această tranzacție, că nu și-a dat acordul în vreun alt mod asupra convenției și că tranzacția sus-menționată nu reprezintă însă numai o simplă prelungire a duratei contractelor de credit ci are semnificația unei novații a obligațiilor inițiale prin schimbarea obiectului obligației. Potrivit art. 1128 -1131 C. civ. novația reprezintă o convenție prin care părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă.

Tribunalul a constatat că suma asupra căreia părțile au convenit ca fiind datorată de debitoare la data de 30 septembrie 2005 provine din 7 contracte de credit încheiate între bancă și debitoarea SC V. SRL, din care numai pentru cele două contracte arătate mai sus reclamanta a constituit garanția ipotecară și că prin tranzacția încheiată contractele de credit anterioare își pierd individualitatea în sensul că se contopesc într-o unică obligație cu condiții proprii de existență, că părțile nu au mai convenit asupra modului de restituire a fiecărui credit în parte ci, au stabilit suma totală datorată, eșalonând plata acestei sume pe o perioadă de 5 ani, fără a specifica și fără a se putea cunoaște în contul cărui credit vechi se efectuează plățile lunare.

Că debitoarea nu mai plătește ratele la contractele de credit anterioare, ci plătește o unică rată pe ansamblul obligațiilor, izvorul noii obligații constituindu-l tranzacția și nu contractele vechi. Pentru obligația nouă au stabilit și o nouă dobândă în cuprinsul tranzacției de 21% la sumele în RON și de 9% la sumele în valută.

Tribunalul a examinat situația reclamantei în raport cu această tranzacție și a reținut că reclamanta a constituit o cauțiune reală, prin două ipoteci de rangul I și II pentru garantarea a două contracte de credit încheiate între pârâta BCR și debitoarea SC V. SRL, că reclamanta este un terț față de părțile din contractele de credit și din tranzacție și că, în condițiile în care prin ratele convenite prin tranzacție nu se mai cunoaște care dintre creditele vechi sunt achitate, reclamanta este în imposibilitate de a se libera de obligația de garanție până la plata ultimei rate din tranzacție, ceea ce înseamnă, în accepțiunea băncii pârâte că garanția constituită de către reclamantă s-ar extinde asupra întregii sume deși suma totală provine și din alte contracte de credit pe care reclamanta nu le-a garantat.

S-a mai reținut din corespondența purtată între părți, precum și din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M.E., că la 17 octombrie 2005 reclamanta a solicitat băncii prin scrisoarea înregistrată sub nr. 62 scoaterea de sub ipotecă a imobilelor întrucât nu este de acord cu eșalonarea datoriei debitoarei SC V. SRL, iar debitoarea prin scrisoarea din 6 februarie 2006 i-a solicitat băncii ca prin ratele pe care le achită în temeiul tranzacției să constituie cu prioritate ratele de răscumpărare a imobilului luat în garanție conform contractelor de ipotecă nr. 5/12/15337 din 30 aprilie 2004 și nr. 463h/1 din 8 aprilie 2003, adică stingerea garanțiilor constituite de către reclamantă, scrisoare la care banca nu a răspuns, fapt ce atestă că plățile se efectuau în temeiul tranzacției și nu în executarea contractelor de credit pentru că altfel debitoarea nu avea nevoie să solicite băncii consemnarea plății pentru un anumit contract din moment ce putea să consemneze pe documentul de plată obligația pe care o achită.

S-a mai constatat că, în contabilitatea internă banca a evidențiat plățile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract și să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligațiilor din cele două contracte, dar că această evidentă internă nu are nicio relevanță în cauză pentru că ea depinde numai de voința proprie a băncii fără nicio legătură cu convenția părților concretizată în tranzacție, prin care obligațiile vechi au fost substituite de o nouă și unică obligație nediferențiată pe contractele anterioare. Practic banca a distribuit plățile pe contractele inițiale printr-o selecție care nu avea niciun corespondent în convențiile dintre părți din moment ce debitoarea a efectuat plăți în temeiul tranzacției, nediferențiat pe creditele inițiale.

Constatând stingerea dreptului de ipotecă drept efect al novației obligației pentru care s-a constituit cauțiunea reală, tribunalul a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta și cu intervenienta cesionară a creanței și a dispus radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite prin contractele sus-menționate precum și a somațiilor de executare emise în baza acestor titluri executorii. Împotriva Sentinței nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs pârâta B.C.R. București și intervenienta SC S.C. SRL București, iar prin Încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2012, calea de atac formulată a fost calificată drept apel. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 31/A-C din 16 mai 2012, a admis apelurile formulate de pârâta B.C.R.

București și de intervenienta SC S.C. SRL București, împotriva Sentinței nr. 2.212 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, intimate fiind pârâta B.C.R. SA - Sucursala Vâlcea, Râmnicu Vâlcea și reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea reclamantei. Instanța a respins excepția tardivității apelului formulată de SC S.C. SRL București reținând că în raport de situația din dosar, apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, precum și că excepția netimbrării nu mai poate fi repusă în discuție, întrucât prin Încheierea din data de 2 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești a admis cererea de reexaminare formulată de SC I.B.

SRL, constatând că obiectul litigiului este susceptibil de o taxă judiciară de timbru fixă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, s-a apreciat că, pentru analiza acesteia este necesară cercetarea unor argumente comune cu fondul cauzei, astfel că argumentele invocate de apelantă în susținerea sa urmează a fi analizate în cadrul examinării motivelor de apel. Pe fond, curtea a reținut că, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de radiere a celor două ipoteci constituite în favoarea B.C.R.

și că potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la momentul învestirii instanței orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, că dreptul înscris a fost greșit calificat, că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului și că în cauză, reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996.

În ceea ce privește ipotezele prevăzute de art. 34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996, a fost respinsă critica potrivit căreia efectele celor două contracte de ipotecă ar fi încetat prin Contractul de tranzacție din data de 25 noiembrie 2005 și că potrivit art. 1130 C. civ., dată fiind încheierea contractului de tranzacție sub imperiul acestuia, novația nu se prezumă, iar voința de a face o novație trebuie să rezulte evident din act, astfel că sub acest aspect, intenția părților de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligație într-una nouă constituie elementul esențial al novației.

S-a apreciat că din cuprinsul tranzacției încheiate, nu rezultă în niciun fel că părțile ar fi intenționat să noveze, stingând vechile obligații și înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să rescadențeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca a evidențiat plățile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare contract și să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligațiilor din cele două contracte. Că o astfel de convenție, într-adevăr, nu este opozabilă reclamantei garante, întrucât nu a luat parte la aceasta, astfel încât nu-i poate dăuna, dar cum principiul specialității ipotecii, prevăzut de art. 1777 C. civ.

face ca intimata-reclamantă să nu poată fi ținută să garanteze mai mult decât suma pe care s-a obligat a o garanta prin contractele de ipotecă, argumentele intimatei prin care a susținut că, urmare a tranzacției încheiate a garantat un credit mult mai mare au fost respinse. Curtea a reținut că neîntrunirea condițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, reprezintă o chestiune de fond, care conduce la respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă, așa cum s-a solicitat de către SC S.C. SRL în motivele de apel. Împotriva Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC I.B.

SRL Băile Govora întemeiat pe art. 304 pct. 1, pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei. Recurenta reclamantă, după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență următoarele: - Că decizia instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire expresă la prevederile art. 33 și art. 34 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 1128 - 1131 C. civ.

În acest sens a susținut că cererea sa de radiere a ipotecii este legală, întrucât în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/1996, avându-se în vedere că efectele celor două contracte de ipotecă au încetat prin încheierea tranzacției dintre BCR și SC V. SRL, la 30 septembrie 2005, care este o veritabilă novație, în cauză fiind îndeplinite atât prevederilor art. 1128 - 1131 C. civ., cât și condițiile speciale cerute pentru existența novației conform jurisprudenței și literaturii juridice de specialitate.

Astfel din cuprinsul tranzacției încheiate la 30 septembrie 2005, care nu a fost semnată de societatea sa, rezultă că suma totală asupra căreia s-a convenit, provine din mai multe contracte de credit încheiate între BCR și debitoarea SC V. SRL, sumă ce cuprinde creditele și dobânzile restante și care a fost eșalonată la plată prin rate lunare pe o durată de 5 ani, respectiv până în noiembrie 2010, în acesta fiind enumerate și garanțiile existente printre care și ipotecile de rang I și II constituite de societatea sa.

În condițiile în care prin tranzacție a fost schimbat obiectul obligației, iar rambursarea ratelor convenite prin aceasta se întind pe 5 ani, s-a ajuns la situația în care debitoarea nu mai plătește ratele la contractele de credit anterioare, ci o rată unică pe ansamblul obligațiilor, astfel că nu se mai știe care dintre creditele vechi sunt achitate, situație în care societatea sa este în imposibilitate de a se libera de garanție până la plata ultimei rate din tranzacție, fapt ce duce la concluzia că garanția constituită se extinde asupra întregii sume care provine din 7 contracte bancare. S-a mai susținut că instanța a interpretat și aplicat greșit în totalitate prevederile C. civ. privind novația, clauzele contractelor încheiate, cât și probele din dosar, inclusiv expertiza contabilă, ale cărei concluzii sunt edificatoare în acest sens.

- Recurenta a arătat că decizia instanței de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ba mai mult cuprinde motive contradictorii. - Invocând motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ. a susținut că decizia din apel este nelegală, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere că deși instanța a judecat în complet de divergență format din 3 judecători, aceștia s-au pronunțat în unanimitate în sensul admiterii apelului pârâtei, astfel că, completul de judecată a fost nelegal constituit.

A arătat că în atare situație, i-a fost nesocotit și dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, astfel că decizia pronunțată de instanța de apel a încălcat și normele imperative privind compunerea instanței, în opinia sa, în speță fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Înalta Curte, în baza art. 137 C. proc. civ., deliberând cu prioritate asupra excepției nelegalei compuneri a completului de judecată care a pronunțat decizia atacată, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente raportate la excepția invocată de recurenta reclamantă, reține că recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea următoarelor argumente: Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar potrivit art. 257 alin. (1) C. proc.

civ., dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergență, iar alin. (4) din același articol arată că judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergența.

Într-adevăr în cauză divergența celor doi judecători ai apelului a fost consemnată în încheierea de dezbateri din 2 mai 2012, Curtea de Apel Pitești însăși făcând mențiunea că opiniile în divergență poartă asupra calificării juridice a tranzacției încheiate, respectiv dacă aceasta reprezintă o novație de natură a stinge garanțiile, în speță contractele de ipotecă, sau dacă aceasta nu are valoarea unei novații, ea fiind un contract care produce efecte numai între părțile contractante și care într-o atare situație nu poate fi opus garantului ipotecar, dar din cuprinsul deciziei recurate astfel cum aceasta a fost motivată în scris și față de soluția unitară a celor 3 judecători asupra apelurilor formulate, Înalta Curte constată că nu s-au mai respectat prevederile art. 257 C. proc.

civ. în sensul menționării opiniei divergente. Or, cum în cuprinsul Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu sunt identificate și nu au fost motivate în prealabil punctele rămase în divergență la termenul fixat pentru judecarea divergenței și constatându-se că soluția pronunțată în cauză este una unitară ce privește întregul ei, Înalta Curte reține că nu se mai justifica soluționarea apelurilor în complet de divergență.

Necesitatea de a se proceda așa reiese și din prevederile textului menționat, în sensul că dezbaterile sunt reluate asupra punctelor în divergență, că fiecare dintre judecători poate reveni asupra părerilor sale și că, completul care a judecat înainte de ivirea ei, format din doi judecători, va continua judecarea pricinii și numai dacă divergența ivită este în legătură cu soluția în întregul ei, cauza va fi soluționată în fond de completul format din 3 judecători. În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că invocarea excepției compunerii nelegale a completului de judecată de recurenta reclamantă, constituie în concret invocarea motivului de nelegalitate de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., astfel că în baza art. 306 alin. (2) din același cod va cenzura recursul reclamantei din perspectiva acestui motiv de recurs, potrivit căruia, la pronunțarea deciziei din apel, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Or, este știut că legalitatea căilor de atac și compunerea completului de judecată în soluționarea acesteia, este un principiu a cărui respectare este impusă de exigența art. 6 din CEDO, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Pentru aceste considerente, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate de ordine publică reglementat art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea celorlalte critici formulate în recurs, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc.

civ. va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.B. SRL Băile Govora împotriva Deciziei nr. 31/A-C din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014. Procesat de GGC - AM