ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1273/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 359 din 2 martie 2007 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanții A.V., B.M. și T.A.E., prin mandatar S.O., în contradictoriu cu pârâta CN C.F. C.F.R. SA, având ca obiect anularea Deciziei nr. 1/6692 din 20 septembrie 2006 emisă de pârâtă în procedura administrativ-jurisdicțională a Legii nr. 10/2001, cu obligarea restituirii în natură a imobilului-teren situat în Municipiul Galați, în suprafață de 1.704,86 mp, cu anexele existente.

Prin Decizia civilă nr. 200/A din 26 martie 2009 Curtea de Apel, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamanți; a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 359 din 2 martie 2007 a Tribunalul București, secția a III-a civilă, în sensul că a admis contestația așa cum a fost formulată; a anulat Decizia nr. 1/6692 din 20 septembrie 2006 emisă de intimata CN C.F.R. SA și a dispus obligarea intimatei să restituie în natură imobilul (teren) în suprafață de 1.704,86 mp situat în municipiul Galați, județul Galați, imobil identificat conform raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. expert tehnic A.T. A fost obligată intimata către apelanți, la plata sumei de 2.880 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că Tribunalul București în mod corect a constatat că reclamanții sunt moștenitorii autorului, proprietar al imobilului solicitat, la data preluării de către stat, precum și calitatea procesuală pasivă a pârâtei, care se află în posesia terenului aflat în litigiu, însă acțiunea acestora s-a respins pe considerentul că nu s-a stăruit în administrarea probei cu o expertiză tehnică care să individualizeze imobilul revendicat, aspect remediat în cadrul instanței de apel prin efectuarea unui raport de expertiză tehnică, la solicitarea apelanților. S-a reținut din conținutul aceluiași raport de expertiză, că imobilul solicitat poate fi restituit în natură, fiind neschimbat ca formă și vecinătăți și că și amplasament după anul preluării, 1950, și până în prezent.

Împotriva deciziei respective, la data de 19 mai 2009, în termenul legal, a declarat recurs intimata CN C.F. C.F.R. SA București, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., intimata a susținut că, în mod greșit Curtea de Apel București a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, acestea neavând calitatea de moștenitori ai lui I.G., proprietarul imobilului preluat abuziv de stat, conform mențiunii (poziția nr. 44 ) din listele anexă la Decretul nr. 92/1950, privind lista imobilelor naționalizate în județul „Covurlui”, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că, în ceea ce privește delimitarea și configurația terenului solicitat, nu a rezultat în mod clar din raportul de expertiză efectuat în cauză, dacă de la momentul preluării și până în prezent, limitele și vecinătățile imobilului, au rămas aceleași.

Sub același aspect s-a arătat că raportul de expertiză tehnică face referire la un plan cadastral întocmit în anul 1947, unde se arată că terenul era în suprafață de 1.530 mp, iar la raport nu este atașat nici un înscris care să ateste conturul materializat pe planul de amplasament și identificarea imobilului. S-a concluzionat că decizia recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. La data de 10 februarie 2010, intimații-reclamanți A.V. și B.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de intimată, ca nefondat.

Au solicitat totodată, constatarea nulității recursului declarat, în raport de prevederile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă, ca de altfel nici în celelalte motive de casare sau modificare prevăzute în art. 304 pct. 1-8 C. proc. civ. Recursul declarat de pârâta CN C.F. C.F.R. SA este nul, și va fi constatat ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs, va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de neegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de neegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este aceea a nulității recursului.

Prin urmare, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea aplicabilă este aceea a constatării nulității recursului.

Astfel, motivele invocate de pârâtă în sensul că petenții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, ca moștenitori ai persoanei deposedate abuziv, precum și dovada dreptului de proprietate pretins la data preluării abuzive, cât și faptul că nu au fost precizate delimitarea și configurația terenului a cărui restituire în natură s-a solicitat, reprezintă chestiuni de fapt și nu de drept, motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, care nu mai pot fi analizate în această fază procesuală, recursul fiind reglementat actual ca o cale de atac extraordinară, din interpretarea prevederilor art. 304 C. proc. civ., reieșind în mod clar caracterul nedevolutiv al recursului, în sensul că instanța, chiar în ipoteza admiterii căii de atac, nu va proceda la o nouă judecată în fond, ci va reforma hotărârea doar în raport de motivele invocate, cu excepția art. 304 1 C. proc.

civ. Motivele indicate de pârâtă fac trimitere la probele administrate în cauză și la situația de fapt și de drept, reținută pe seama acestora, aspecte care însă nu mai pot fi reiterate în fața instanței de recurs. În această privință, înscrisurile pe baza cărora s-a reținut calitatea de persoane îndreptățite la restituire a reclamanților, cât și expertiza tehnică efectuată în cauză, pe baza căreia s-a individualizat terenul solicitat, nu mai pot fi reanalizate și neinterpretate în fața instanței de recurs, aceasta nemaifiind în măsură să cenzureze probele administrate în cauză, administrarea și interpretarea probatoriului, neconstituind un motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de cele arătate, se constată că recursul declarat de pârâtă nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, astfel încât, Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac conform prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta către intimații-reclamanți la plata sumei de 2.975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta CN C.F. C.F.R. SA împotriva Deciziei nr. 200/A din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă si pentru cauze cu minori și familie. Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți A.V. și B.M. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2010.