ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5592/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă la 24 aprilie 2009, reclamantul R.A. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 11376 din 26 martie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a respins Notificarea înregistrată sub nr. 1141 din 6 august 2001, formulată de R.A. și R.E., în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 470 mp, situat în București, Șoseaua G.C. sector 3. Reclamantul a solicitat anularea dispoziției menționate și obligarea Primarului General al Municipiului București la restituirea în natură a imobilului, iar, în subsidiar, restituirea în echivalent.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, împreună cu autoarea sa, R.E., a formulat Notificarea nr. 1141 din 6 august 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului situat la adresa menționată sau acordarea de despăgubiri bănești sau prin echivalent la valoarea estimată de 45.000 RON (aproximativ 15.000 Dolari SUA la data notificării). Reclamantul a învederat că a depus la dosarul înaintat spre soluționare Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din Primăria Municipiului București acte de stare civilă, acte privind identificarea imobilului, precum și adeverințe emise de Sfatul Popular al Capitalei - Direcția Generală de Construcții Montaj SPC - DGCM, din care rezultă fără echivoc faptul că în anii 1960 - 1961 terenul era ocupat de cariera de nisip a Întreprinderii de Prefabricate și Agregate a Sfatului Popular al Capitalei.

S-a arătat, totodată, că Sfatul Popular al Capitalei a ocupat și administrat imobilul teren viran în suprafață de 470 mp, astfel că erau întrunite prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispoziția contestată fiind emisă cu încălcarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Urmare a decesului autoarei sale R.E., la 10 decembrie 2007, reclamantul R.A. a precizat că este unicul moștenitor al acesteia și înțelege să preia toate atribuțiile derivând din această calitate, inclusiv drepturile și obligațiile legale cu referire la prezenta cauză. Prin Sentința civilă nr. 363 din 15 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că din actul de vânzare-cumpărare depus la dosar nu rezultă identitatea terenului viran situat la adresa din Șoseaua C., însă fără număr, nefiind efectuată intabularea și nedepunându-se extras de carte funciară.

Pe de altă parte, s-a reținut că, deși în actul de vânzare-cumpărare s-a arătat că intrarea în stăpânirea terenului se face în momentul autentificării, autorii reclamantului nu au avut niciun moment posesia terenului, aspect ce rezultă din declarația tatălui reclamantului, R.V. Chiar dacă în Adresa nr. 139.143/419G/1961 emisă de Sfatul Popular al Capitalei - Direcția Generală de Construcții Montaj se menționează că pentru toate terenurile ocupate de carieră s-a întocmit și înaintat Secretariatului General al Consiliului de Miniștri, documentația necesară emiterii decretului de expropriere, nu s-a făcut dovada că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este autorul reclamantului, pentru ca în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001 să se poată presupune că deține imobilul sub nume de proprietar.

S-a considerat că, deși reclamantul a figurat o perioadă de 4 ani, respectiv între 1958 - 1962, pe rolul fiscal al imobilului, la dosarul fiscal nu există acte de proprietate, astfel încât instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării terenului de la acesta. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul R.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru nesocotirea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora identificarea amplasamentelor imobilelor se face pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar, astfel că neatribuirea numărului poștal pentru imobilul din Șoseaua Gării C. nu poate conduce la imposibilitatea identificării terenului.

Reclamantul a mai susținut că, în mod nelegal prima instanță i-a respins cererea de încuviințare a probei cu expertiză tehnică, probă a cărei administrare a solicitat și în apel, conform art. 292 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 123A din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului și a schimbat sentința apelată în sensul admiterii contestației. S-a anulat Dispoziția nr. 11376 din 26 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului București și s-a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul notificat. S-a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului situat în București, sector 3, în continuarea Intrării Vișeul de Sus, în suprafață de 474 mp, astfel cum a fost individualizat prin expertiza topografică întocmită de expert V.C.

și schițele anexă la expertiză. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, deși autorii reclamantului nu au avut niciun moment posesia terenului, nu poate fi pusă la îndoială transmiterea proprietății către autorii săi, în raport de conținutul actului autentic de vânzare-cumpărare. S-a considerat că, în lipsa indicării numărului poștal care ar fi permis identificarea terenului, elementele din contractul de vânzare-cumpărare fac ca situarea acestuia să poată fi determinată printr-o expertiză tehnică. Expertiza tehnică topografică efectuată în faza procesuală a apelului a identificat terenul în litigiu, concluzionând că acesta nu este afectat de construcții sau utilități publice pe amplasamentul reconstituit.

Având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a dovedit dreptul la proprietate și calitatea de moștenitor, conform art. 4 din actul normativ menționat. S-a constatat, totodată, că terenul face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv în sensul dispozițiilor art. 2 lit. f), în lipsa unor date certe în sensul publicării actului normativ sau de autoritate de preluare a imobilului, iar unitatea deținătoare este Municipiul București. S-a apreciat că, în condițiile în care ar fi apreciat că nu are calitatea de unitate deținătoare, conform art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, avea obligația să o identifice și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare ale deținătorului, obligație pe care, însă, nu a îndeplinit-o nici în faza administrativă și nici în faza judiciară.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că instanța de apel a procedat eronat obligând-o la restituirea în natură a terenului, în condițiile în care nu are calitatea de unitate deținătoare, la nivelul anului 1986 terenul aflându-se în administrarea Întreprinderii de Pompe, iar nu în administrarea Sfatului Popular al Municipiului București. Pentru considerentele expuse, recurentul-pârât a susținut că se impunea trimiterea notificării spre soluționare către SC A. SA, deținătorul actual al terenului.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile invocate de recurentul pârât, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Curtea nu va primi critica recurentului pârât vizând lipsa calității sale de entitate deținătoare. Primăria Municipiului București, învestită cu soluționarea notificării reclamantului, a respins cererea de restituire în natură, prin dispoziția contestată, cu motivarea că aceasta nu a fost dovedită, în sensul că bunul solicitat nu a fost identificat. În condițiile în care pârâtul ar fi apreciat că nu este unitate deținătoare, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, avea obligația de a identifica unitatea deținătoare și de a comunica persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

Curtea va constata că nici în faza administrativă a soluționării notificării și nici în faza judiciară, pârâtul nu a făcut dovada că o altă persoană juridică ar deține terenul în litigiu. Deși pârâtul a negat calitatea sa de unitate deținătoare în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, invocând lipsa titlului său asupra terenului revendicat, din probele administrate a rezultat o situație contrară. Astfel, din Adresa nr. 1269 din 18 februarie 2009 emisă de Consiliul Local sector 3 București - Direcția de Impozite și Taxe Locală, rezultă că în anul 1962 rolul fiscal al terenului din Șoseaua G.C. fără număr, Sector 3 a fost înscris în baza adresei Secțiunii Financiare a SPC Serviciul ITP, înregistrată sub nr. 28832 din 30 aprilie 1962, din care reiese că terenul era afectat unor lucrări de utilitate publică.

Afirmația recurentului în sensul că deținătoarea terenului ar fi SC A. SA nu este întemeiată, având în vedere că această societate a depus documentația pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, pentru amplasamentul înscris în evidențele cadastrale, însă documentația nu a fost avizată de către fosta Direcție Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, datorită lipsei actului normativ în baza căruia deținea terenul. Raportat la această situație s-a reținut corect că terenul a fost trecut abuziv în proprietatea statului în sensul dispozițiilor art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001, în lipsa unor date certe cu privire la publicarea actului normativ de preluare.

Aceeași situație a rezultat și din expertiza tehnică topografică de identificare a terenului în litigiu, efectuată în faza procesuală a apelului, la care pârâtul nu a făcut obiecțiuni, astfel cum rezultă din încheierea instanței de apel din 18 aprilie 2013. Terenul în litigiu, fost loc de casă în suprafață de 474 mp, nu este afectat de construcții sau utilități publice, fiind situat în prezent în incinta terenului de sport de antrenament al Bazei Sportive A. Deși este folosit ca teren de sport de către SC A. SA, imobilul în litigiu nu este deținut de această societate, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, întrucât a fost preluat fără titlu, fiind ocupat și folosit de fosta Direcție Generală a Canalului Dunăre - Marea Neagră, ca și carieră de nisip.

Așa cum rezultă din Adresa nr. 35419 din 21 noiembrie 2003 a Primăriei Sectorului 3, terenurile situate între Șoseaua G.C. și Lacul P. au făcut obiectul Decretului nr. 218/1960, acest act normativ intrând, însă, în vigoare după ce avusese loc preluarea efectivă a proprietăților. Mai mult, așa cum rezultă din Adresa nr. 1089/296/11327 din 26 septembrie 2012 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu, Evidența Domeniului Public, terenul în litigiu reprezintă o secțiune din imobilul înscris în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986, cu adresa Intrarea Vișeul de Sus nr. 503, figurând ca proprietate de stat. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei nr. 123A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM