ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5589/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 2 octombrie 2012, sub numărul de Dosar 16047/318/2012, reclamantul C.V.V. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata cu titlu de despăgubiri a sumei globale de 10.000 RON, a unei prestații periodice majorate, respectiv lunare, tot cu titlu de despăgubire, a cheltuielilor de îngrijire medicală în cuantum de 500 RON lunar, precum și a sumei de 3.000 RON anual, reprezentând costul unui bilet de tratament într-o stațiune pentru recuperare și cheltuieli aferente. De asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că sumele solicitate sunt datorate de pârâtă ca urmare a faptului că prejudiciul pe care l-a suferit prin accidentul de muncă produs la SC E. SA București - Sucursala Rovinari, din culpa prepușilor societății pârâte, pentru care aceasta răspunde potrivit legii, a crescut față de creșterea salariului și a altor drepturi pe care le-ar fi realizat de la pârâtă sau de la altă societate, iar prestația permanentă în sumă de 440.000 RON acordată prin Sentința penală nr. 837 din data de 23 martie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunțată în Dosarul nr. 8/318/2005, modificată prin Decizia penală nr. 1008 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, s-a depreciat prin inflație.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 - 999 C. civ., art. 1000 alin. (1) și (3) și art. 1003 C. civ. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri. Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, cât și a dreptului material la acțiune. Reclamantul a depus note de ședință prin care a formulat răspuns la întâmpinare. Învestită inițial cu soluționarea cauzei, Judecătoria Târgu Jiu, prin Sentința civilă nr. 14870 din 27 noiembrie 2012 a invocat din oficiu și a admis excepția necompetenței sale teritoriale, reținând dispozițiile art. 5 C. proc. civ. și faptul că pârâta are sediul în Sectorul 1, București, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14 decembrie 2012, sub numărul 59160/299/2012. Reclamantul a depus note de ședință pentru termenul de judecată din data de 28 iunie 2013 prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, considerând că această instanță nu este legal învestită și nu este competentă teritorial să judece cererea, în condițiile în care hotărârea de declinare a Judecătoriei Târgu Jiu este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2), art. 10 pct. 8 și art. 12 C. proc. civ. Astfel, reclamantul a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, potrivit art. 20 pct. 1 C. proc.

civ., suspendarea din oficiu a judecății, potrivit art. 21 C. proc. civ. și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă pentru soluționarea conflictului negativ de competență în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 18271 din 27 septembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de reclamant. A declinat competența de soluționare a acțiunii privind pe reclamantul C.V.V. și pe pârâta SC E. SA București, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Târgu Jiu a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a suspendat judecata acțiunii până la soluționarea conflictului negativ de competență. Judecătoria sectorului 1 București a considerat că în conformitate cu dispozițiile art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 5 C. proc. civ. pentru situația în care pârâtul este o persoană fizică, legiuitorul stabilind că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, iar pentru pârâtul persoană juridică, art. 7 alin. (1) C. proc. civ. instituie o normă de competență aplicabilă ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă teritorial, prevăzând că cererea se face la instanța sediului ei principal.

Față de aceste dispoziții legale și motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în susținerea pretențiilor sale, Judecătoria sectorului 1 București a reținut că reclamantul avea dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată fie la Judecătoria Târgu Jiu, care este competentă teritorial în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., precum și al prevederilor art. 10 pct. 8 C. proc. civ. (fiind vorba de pretenții formulate în legătură cu faptele constatate prin Sentința penală nr. 837 din data de 23 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul penal nr. 8/318/2005, modificată prin Decizia penală nr. 1008 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova), fie la Judecătoria Sectorului 1 București, potrivit art. 7 alin. (1) C. proc.

civ. Ținând seama de motivele pentru care reclamantul a ales să introducă acțiunea la Judecătoria Târgu Jiu, printre care sunt de enumerat natura cauzei generatoare a pretinselor prejudicii, starea sa fizică și de sănătate, administrarea probatoriului (reclamantul având sarcina probei, potrivit art. 1169 C. civ., are dreptul de a opta între cele două instanțe), instanța a apreciat că sunt întemeiate susținerile reclamantului privind dreptul său de soluționare a cauzei de către Judecătoria Târgu Jiu, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Având în vedere dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc.

civ. instanța reține că atât Judecătoria Târgu Jiu, cât și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, motiv pentru care, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență. Înalta Curte, urmează să constate că în cauză competența soluționării cauzei revine Judecătoriei Târgu Jiu, pentru considerentele ce succed: Problema asupra căreia cele două instanțe au statuat în mod diferit este aceea dacă în speță reclamantul are dreptul de a alege între două instanțe deopotrivă competente și dacă se poate discuta de o competență alternativă în speța dedusă judecății.

Prin hotărâre judecătorească anterioară (Sentința penală nr. 837 din 23 martie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu) s-au stabilit în mod irevocabil elementele răspunderii civile delictuale referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, vinovăției, raportului de cauzalitate, raportului de prepușenie etc. Solicitarea din litigiul de față, prin care se pretinde doar actualizarea pretențiilor periodice în scopul asigurării unei reparații integrale a prejudiciului suferit de reclamant la data de 31 martie 2003, decurge din același fapt ilicit. În această situație, devin incidente dispozițiile art. 10 pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, în afară de domiciliul pârâtului (competența ratione loci dispusă prin art. 5 C. proc.

civ.) mai este competentă și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt. În raport de faptul că obiectul cauzei determină o competență teritorială alternativă, potrivit dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., pârâtul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Astfel, devin incidente în speță dispozițiile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. În speță, pârâta SC E. SA București nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, ceea ce înseamnă că instanța nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanțe.

În cazul dedus judecății, determinată de natura litigiului și de faptul că reclamantul a ales instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit faptul ilicit care a atras răspunderea civilă delictuală a pârâtei, respectiv accidentul de muncă ce a condus la vătămarea sa corporală, competența de soluționare aparține Judecătoriei Târgu Jiu, potrivit considerentelor precedente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM