ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5589/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Târgu Jiu la data de 2 octombrie 2012, sub numărul de Dosar

16047/318/2012, reclamantul C.V.V. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA

București, solicitând obligarea acesteia la plata cu titlu de despăgubiri a

sumei globale de 10.000 RON, a unei prestații periodice majorate, respectiv

lunare, tot cu titlu de despăgubire, a cheltuielilor de îngrijire medicală în

cuantum de 500 RON lunar, precum și a sumei de 3.000 RON anual, reprezentând

costul unui bilet de tratament într-o stațiune pentru recuperare și cheltuieli

aferente. De asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că sumele solicitate sunt datorate

de pârâtă ca urmare a faptului că prejudiciul pe care l-a suferit prin

accidentul de muncă produs la SC E. SA București - Sucursala Rovinari, din

culpa prepușilor societății pârâte, pentru care aceasta răspunde potrivit

legii, a crescut față de creșterea salariului și a altor drepturi pe care le-ar

fi realizat de la pârâtă sau de la altă societate, iar prestația permanentă în

sumă de 440.000 RON acordată prin Sentința penală nr. 837 din data de 23 martie

2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunțată în Dosarul nr. 8/318/2005, modificată

prin Decizia penală nr. 1008 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, s-a

depreciat prin inflație.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 998 - 999 C. civ., art. 1000 alin. (1) și (3) și art.

1003 C. civ.

În susținerea

acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat, excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită, cât și a dreptului material

la acțiune.

Reclamantul a depus

note de ședință prin care a formulat răspuns la întâmpinare.

Învestită inițial cu

soluționarea cauzei, Judecătoria Târgu Jiu, prin Sentința civilă nr. 14870 din

27 noiembrie 2012 a invocat din oficiu și a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, reținând dispozițiile art. 5 C. proc. civ. și faptul că pârâta are

sediul în Sectorul 1, București, declinând competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14 decembrie 2012, sub numărul

59160/299/2012.

Reclamantul a depus

note de ședință pentru termenul de judecată din data de 28 iunie 2013 prin care

a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1

București, considerând că această instanță nu este legal învestită și nu este

competentă teritorial să judece cererea, în condițiile în care hotărârea de

declinare a Judecătoriei Târgu Jiu este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 7

alin. (2), art. 10 pct. 8 și art. 12 C. proc. civ. Astfel, reclamantul a

solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Târgu Jiu, potrivit art. 20 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea din

oficiu a judecății, potrivit art. 21 C. proc. civ. și înaintarea dosarului la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă pentru soluționarea

conflictului negativ de competență în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 18271 din 27 septembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București,

invocată de reclamant.

A declinat competența

de soluționare a acțiunii privind pe reclamantul C.V.V. și pe pârâta SC E. SA

București, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și

Judecătoria Târgu Jiu a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație

și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a suspendat

judecata acțiunii până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Judecătoria

sectorului 1 București a considerat că în conformitate cu dispozițiile art. 12

C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente.

Regula în materia

competenței teritoriale este înscrisă în art. 5 C. proc. civ. pentru situația

în care pârâtul este o persoană fizică, legiuitorul stabilind că cererea se

face la instanța domiciliului pârâtului, iar pentru pârâtul persoană juridică,

art. 7 alin. (1) C. proc. civ. instituie o normă de competență aplicabilă ori

de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță

competentă teritorial, prevăzând că cererea se face la instanța sediului ei

principal.

Față de aceste

dispoziții legale și motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în

susținerea pretențiilor sale, Judecătoria sectorului 1 București a reținut că

reclamantul avea dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată fie la

Judecătoria Târgu Jiu, care este competentă teritorial în temeiul dispozițiilor

art. 7 alin. (2) C. proc. civ., precum și al prevederilor art. 10 pct. 8 C.

proc. civ. (fiind vorba de pretenții formulate în legătură cu faptele

constatate prin Sentința penală nr. 837 din data de 23 martie 2007, pronunțată

de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul penal nr. 8/318/2005, modificată prin

Decizia penală nr. 1008 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova), fie la

Judecătoria Sectorului 1 București, potrivit art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Ținând seama de

motivele pentru care reclamantul a ales să introducă acțiunea la Judecătoria

Târgu Jiu, printre care sunt de enumerat natura cauzei generatoare a

pretinselor prejudicii, starea sa fizică și de sănătate, administrarea

probatoriului (reclamantul având sarcina probei, potrivit art. 1169 C. civ.,

are dreptul de a opta între cele două instanțe), instanța a apreciat că sunt

întemeiate susținerile reclamantului privind dreptul său de soluționare a

cauzei de către Judecătoria Târgu Jiu, motiv pentru care a admis excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Având în vedere

dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. instanța reține că atât Judecătoria

Târgu Jiu, cât și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat

necompetente de a judeca această pricină, motiv pentru care, constatând ivit

conflictul negativ de competență a dispus ca dosarul să fie înaintat Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de

competență.

Înalta Curte, urmează

să constate că în cauză competența soluționării cauzei revine Judecătoriei

Târgu Jiu, pentru considerentele ce succed:

Problema asupra

căreia cele două instanțe au statuat în mod diferit este aceea dacă în speță

reclamantul are dreptul de a alege între două instanțe deopotrivă competente și

dacă se poate discuta de o competență alternativă în speța dedusă judecății.

Prin hotărâre

judecătorească anterioară (Sentința penală nr. 837 din 23 martie 2007 a

Judecătoriei Târgu Jiu) s-au stabilit în mod irevocabil elementele răspunderii

civile delictuale referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului,

vinovăției, raportului de cauzalitate, raportului de prepușenie etc.

Solicitarea din

litigiul de față, prin care se pretinde doar actualizarea pretențiilor

periodice în scopul asigurării unei reparații integrale a prejudiciului suferit

de reclamant la data de 31 martie 2003, decurge din același fapt ilicit.

În această situație,

devin incidente dispozițiile art. 10 pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora în

cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, în afară de domiciliul pârâtului

(competența ratione loci dispusă prin art. 5 C. proc. civ.) mai este competentă

și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

În raport de faptul

că obiectul cauzei determină o competență teritorială alternativă, potrivit

dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., pârâtul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente.

Astfel, devin

incidente în speță dispozițiile art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ.,

potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de către

pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai

târziu la prima zi de înfățișare.

În speță, pârâta SC

E. SA București nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei

Târgu Jiu, ceea ce înseamnă că instanța nu putea să o invoce din oficiu,

desesizându-se în favoarea unei alte instanțe.

În cazul dedus

judecății, determinată de natura litigiului și de faptul că reclamantul a ales

instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit faptul ilicit care a atras

răspunderea civilă delictuală a pârâtei, respectiv accidentul de muncă ce a

condus la vătămarea sa corporală, competența de soluționare aparține

Judecătoriei Târgu Jiu, potrivit considerentelor precedente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM