AFFAIRE MATHONY c. LUXEMBOURG

RESPONDENT

LUX

HOTĂRÂRE

15.02.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (non-épuisement des voies de recours internes);Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MATHONY c. LUXEMBOURG (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MATHONY c. LUXEMBURG (solicitarea nr. 15048/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 februarie 2007 DEFINITIVF 15/05/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Mathony c. Luxemburg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. Loucaide președintele Kovler Steiner dnii Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, Malinverni, judecători, și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 15048/03) îndreptată împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, printre care și un cetățean francez, M. Gilles Mathony ( La 2 mai 2005, Curtea a decis să comunice cererea. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 9 mai 2005, guvernul francez a fost informat că are posibilitatea de a prezenta observații scrise în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Convenție și al articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură al Curții. Prin scrisoarea din 18 iulie 2005, guvernul francez a informat că nu intenționează să se prevaleze de dreptul său de intervenție. Reclamantul s-a născut în 1967 și își are reședința în Luxemburg. În cadrul unui control al poliției efectuat la 19 martie 2001, reclamantului i s-a confiscat vehiculul pentru că l-a condus în pofida unei interdicții de conducere. Procedura privind acordarea liberului de vamă pentru confiscarea vehiculului La 5 aprilie 2001, camera Consiliului Tribunalului raional a respins cererea prezentată de reclamant în vederea acordării liberului de vamă pentru confiscarea mașinii sale, din următoarele motive: Există indicii serioase pe care reclamantul le-a circulat duminica, 18 martie 2001, în special prin garantarea mașinii sale pe Antoine Meyer Street în Luxemburg, pe drumurile publice, în pofida unei interdicții de a conduce judiciare. Având în vedere gravitatea acestor fapte, antecedentele judiciare ale reclamantului și atitudinea sa în cadrul controlului efectuat de agenții de evaluare a conformității, camera Consiliului decide să nu accepte cererea din cauza necesității de a asigura siguranța traficului pe drumurile publice și de a împiedica recurentul să reapară. Într-o hotărâre din 22 iunie 2001, camera Consiliului Curții de Apel a declarat apelul reclamantului nefondat, în următorii termeni, hotărând astfel cum au făcut, judecătorii instanței de instrucție de primă instanță au apreciat în mod corespunzător elementele cauzei și au sprijinit decizia lor prin motive pe care camera Consiliului Curții de Apel le adoptă. Procedură pe fond În urma unei citații din 26 iunie 2001, reclamantul a prezentat în persoană la ședința din 5 iulie 2001 în fața Tribunalului raional Luxemburg, care se afla în materia corecțională. La 13 iulie 2001, acesta din urmă l-a declarat pe reclamant vinovat de faptul că, la 18 martie 2001, a condus un vehicul în pofida unei interdicții de a conduce care rezultă dintr-o hotărâre din 3 martie 2001 În noiembrie 2000 s-a pronunțat o interdicție de a conduce 12 luni, iar confiscarea vehiculului confiscat a fost ordonată. 10. La 20 august 2001, reclamantul a solicitat această hotărâre prin intermediul avocatului său. 11. La 26 octombrie 2001, reclamantul a fost citat la 3 decembrie 2001 în fața Curții de Apel. Într-o hotărâre din 17 decembrie 2001, judecătorii au confirmat hotărârea de primă instanță, inculpatul, care a stat în fața ședinței în persoană, asistat de avocatul său, a omis să ia o poziție cu privire la fondul cauzei. Într-adevăr, din extrasul pluralivului de ședință reiese că avocatul a solicitat trimiterea cauzei la o altă compunere a Curții de Apel, dar în fața refuzului opus în această privință de către judecători, a decis să părăsească ședința. Astfel, hotărârea a fost pronunțată în lipsă împotriva reclamantului. Curtea de Apel a fost compusă din aceiași magistrați care au respins, la 22 iunie 2001 în camera Consiliului, cererea de acordare a liberului de vamă prezentată de solicitant. 13. La 10 ianuarie 2002, reclamantul a formulat opoziție împotriva hotărârii din 17 decembrie 2001. Martie 2002 la care a fost citat, Curtea de Apel a decis, la 18 martie 2002, că, în aplicarea legislației relevante, opoziția era considerată neavenită. Formarea Curții de Apel era identică cu cea a magistraților care judecaseră atât în camera consiliului la 22 iunie 2001, cât și în ceea ce privește fondul la 17 decembrie 2001. 14. Prin hotărârea din 21 noiembrie 2002, Curtea de Casație a respins recursul, în următoarele cuvinte: Întrucât rezultă din înscrisurile la care Curtea poate lua în considerare faptul că magistrații care au compus camera care a pronunțat hotărârea atacată au stat anterior în aceeași cauză ca membri ai camerei consiliului Curții de Apel care, (...), confirmase prin adoptarea motivelor o ordonanță a camerei Consiliului Tribunalului raional din Luxemburg, care respingea cererea [reclamantului] de a acorda descărcarea de gestiune a mașinii sale, considerând că există indicii grave pe care acesta le-a circulat pe calea publică în pofida unei interdicții de a conduce judiciare și având în vedere gravitatea faptelor, antecedentele judiciare ale reclamantului, atitudinea sa în cadrul controlului efectuat de agenții verbali, precum și din cauza necesității de a garanta siguranța circulației pe calea publică și de a o împiedica să reapară Prevăzut că motivul, deși nou, se deduce din decizia atacată și este de drept pur; că este, prin urmare, admisibil Cu toate acestea, așteptând ca împrejurările pe care o instanță penală care a pronunțat asupra fondului le-a pronunțat în prealabil în cauză în aceeași compunere printr-un act izolat asupra unei măsuri preventive și provizorii, cum ar fi o cerere de eliberare a unei sechestrări, nu sunt de natură să creeze în spiritul justițiabilului o îndoială justificată în mod obiectiv cu privire la imparțialitatea magistraților în cauză. De unde rezultă că motivul nu este întemeiat. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 15. Reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a Curții de Apel, pe motiv că aceiași judecători luaseră deja o hotărâre cu privire la problema restituirii vehiculului confiscat. El invocă art. 6 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. 16. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 17. Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate din cauza lipsei de epuizare a căilor de atac interne, pe motiv că reclamantul a omis să ridice lipsa de imparțialitate în fața judecătorilor Curții de Apel 18. Recurentul susține că la momentul respectiv a solicitat trimiterea la o altă compunere a Curții de Apel, pe de o parte, și că a prezentat motivul întemeiat pe imparțialitatea judecătorilor de apel la Curtea de Casație, pe de altă parte. 19. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne : Orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care această dispoziție are ca scop, în principiu, să o menajeze statelor contractante: evitarea sau corectarea presupuselor încălcări ale acestora (Cardot c. Franța, Hotărârea din 19 martie 1991, seria A n 200, § 36.20). În speță, Curtea constată că reclamantul a pus în discuție imparțialitatea judecătorilor de apel, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, în fața Curții de Casație. Aceasta și-a respins plângerea după analizarea temeiniciei. 21. În aceste condiții și având în vedere circumstanțele speciale ale cazului, Curtea consideră că reclamantul a epuizat căile de atac interne. 22. Prin urmare, Curtea nu poate accepta în mod favorabil excepția de inadmisibilitate invocată de guvern. 23. Curtea consideră că motivul întemeiat pe lipsa de imparțialitate ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 24. Reclamantul consideră că faptul că a trebuit să se pronunțe cu privire la cererea de acordare a liberului de vamă pentru confiscarea vehiculului său a condus în mod necesar la o prejudecată asupra fondului cauzei ; pentru a se convinge de acest lucru, ar fi suficient să se examineze motivarea ordonanței din 5 aprilie 2001. Astfel, potrivit opiniei persoanei interesate, este incontestabil că magistrații care au decis în camera consiliului și în fond au trebuit să aprecieze aceleași fapte, astfel încât justițiabilul nu poate decât să aibă o îndoială justificată în mod obiectiv cu privire la imparțialitatea judecătorilor în cauză. 25. Guvernul arată că judecătorii care au format camera consiliului Curții de Apel au intervenit o singură dată pentru a se pronunța asupra cererii de restituire a vehiculului confiscat și s-au alăturat ordonanței de primă instanță. Aceasta s-a bazat pe existența unor indicii grave pe care reclamantul le-ar fi circulat pe drumurile publice în pofida unei interdicții de a conduce judiciare, pe de o parte, și pe antecedentele sale judiciare și pe atitudinea sa în cadrul controlului efectuat de agenții de notificare, precum și pe riscul de recidivă, pe de altă parte. Or, pentru ca această decizie să fie luată în mod provizoriu și preventiv, judecătorii nu trebuiau să analizeze vinovăția reclamantului și să decidă dacă acesta a condus efectiv un vehicul în pofida unei interdicții de a conduce judiciare a contrario, Hauschildt c. Danemarca, Hotărârea din 24 mai 1989, seria A n 154). 26. Curtea amintește că În sensul articolului 6 alineatul (1), imparțialitatea trebuie apreciată printr-o abordare subiectivă, încercând să determine convingerea personală a unui astfel de judecător în această ocazie și, de asemenea, printr-o abordare obiectivă care să asigure faptul că oferă garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (a se vedea, printre altele, Hauschildt, citată anterior, punctul 46 și Castillo Algar c. Spania , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 VIII, § 43). 27. Curtea arată că reclamantul nu a pus la îndoială imparțialitatea subiectivă a Tribunalului pe care îl pune în discuție 28. În ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a instanței, Curtea amintește că acest demers constă în a se întreba dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile permit să se suspecteze imparțialitatea acestuia din urmă. Este vorba despre încrederea pe care tribunalele unei societăți democratice trebuie să o inspire justițiabililor, începând cu penalitățile, de către inculpați, așa că trebuie să se recuza orice judecător de care ne putem teme în mod legitim de lipsa imparțialității. Prin urmare, pentru a se pronunța asupra existenței, într-un anumit caz, a unui motiv legitim de a se teme de lipsa imparțialității, optica acuzatului ia în considerare, dar nu joacă un rol decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile persoanei în cauză pot fi considerate justificate în mod obiectiv (a se vedea mutatis mutandis Hauschildt , citată anterior, punctul 48). 29. În acest caz, teama de lipsă de imparțialitate a fost legată de faptul că judecătorii de apel care au stat anterior în instanța de judecată au stat în camera consiliului care a confirmat, în apel, decizia de respingere a cererii de acordare a liberului de vamă a sechestrului vehiculului reclamantului prin asumarea motivării deciziei respective (punctele 7-11 litera (c) Cu toate acestea, răspunsul la întrebarea dacă aceste îndoieli pot fi considerate justificate în mod obiectiv variază în funcție de circumstanțele cauzei; 30. În această privință, Curtea constată că, potrivit ordonanței din 5 aprilie 2001 a Camerei Consiliului Tribunalului de raion, existau indicii grave în această privință, potrivit ordonanței din 5 aprilie 2001 a Consiliului Tribunalului de raionalizare, În pofida interdicției de a conduce o instanță judiciară, judecătorii au respins cererea în detrimentul sechestrării vehiculului în cauză, în special având în vedere gravitatea acestor fapte, a antecedentelor judiciare ale reclamantului și în acest scop să împiedice recurentul să recidiveze 31. La 22 iunie 2001, camera Consiliului Curții de Apel a confirmat această ordonanță, pe motiv că instanța de instrucție de primă instanță apreciase în mod corespunzător elementele cauzei și susținea decizia sa prin motive pe care le adoptase în apel. 32. Aceiași judecători din camera consiliului Curții de Apel au stat ulterior, într-o compunere identică, ca judecători din fond în instanță de apel și l-au condamnat pe reclamant pentru conducerea unui vehicul în pofida unei interdicții de a conduce. 33. Guvernul insistă asupra naturii preventive și provizorii a actelor impuse prin Ordonanța din 22 iunie 2001 34. Cu toate acestea, Curtea consideră că termenii utilizați în ordonanța din 5 aprilie 2001 și adoptați de Camera Consiliului Curții de Apel în Hotărârea din 22 iunie 2001 puteau da cu ușurință impresia că există suficiente indicii pentru a permite să se ajungă la concluzia că a fost comisă o infracțiune. Întradevăr, ținând seama în special de gravitatea faptelor Cu toate acestea, în cazul în care nu este posibil să se ia în considerare posibilitatea de a introduce o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești, instanța nu a luat în considerare posibilitatea de a introduce o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești. În continuare, Curtea arată că cei trei magistrați care au intervenit în cadrul examinării cererii prin care s-a acordat libertatea de a sesiza vehiculul reclamantului au fost ulterior, în compunere identică, în instanța de apel care l-a judecat și l-a condamnat (a se vedea, a contrario Garrido Guerrero c. Spania (dec.), n 43715/98, CEDO 2000 III). 36. În consecință, Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, imparțialitatea instanței de judecată ar putea ridica îndoieli serioase în măsura în care compunerea sa integrală a respins anterior cererea de a delibera confiscarea vehiculului reclamantului, în special din cauza comportamentului reclamantului și a gravității faptelor În opinia sa, temerile reclamantului în această privință puteau fi considerate justificate în mod obiectiv (a se vedea, mutatis mutandis, Castillo Algar, citată anterior). 37. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 38. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 535,47 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. 42. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral la care constatarea încălcării Convenției care figurează în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia ( mutatis mutandis, Cianetti c. Italia, n 55634/00, § 53, 22 aprilie 2004). 41 din Convenție, Comisia decide să acorde reclamantului suma de 1 000 EUR. Costuri și cheltuieli de judecată 43. Reclamantul solicită, de asemenea, 10 000 EUR pentru cheltuieli cu avocații . Acesta nu produce nici o factură sau notă de plată. 44. Guvernul contestă aceste pretenții. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, CEDO 1999-V). În acest caz, Curtea constată că pretențiile reclamantului cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se excludă cererea sa. Interesele moratorii 46. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 februarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.