ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2902/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2902/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, la data de 09 octombrie 2014, petenta SC R.T. SRL a solicitat strămutarea procesului civil având ca obiect Dosarul nr. 10775/196/2014 al Judecătoriei Brăila, la o instanță egală în grad. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 340 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 15 mai 2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, aplicabilă în cauză.
Potrivii art. 142 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată pe motiv de bănuială legitimă și privește un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, căruia îi sunt aplicabile, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la prevederile art. 142 din Cod, instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Galați, instanță în favoarea căreia se va dispune declinarea competenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta SC R.T. SRL cu sediul în Brăila, str. A., înregistrată la O.R.C. Brăila sub nr. J09/79/1998 având CUI X1, privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 10775/196/2014 al Judecătoriei Brăila, în favoarea Curții de Apel Galați. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.