ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

fața, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava, secția civilă sub nr. 2084186/2012 la data de 15

februarie 2012, reclamanta Comuna Călătiești, prin primar, a solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 480 din Vechiul C. civ. și art. 555 563 din Noul C.

civ., în contradictoriu cu pârâta Comuna Frătăuții Vechi, prin primar,

obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de 119 ha teren izlaz, identică cu p.f. nr. xx din CF nr. x Frătăuții

Vechi, precum și imobilele care s-au format prin divizarea p.f. nr. xx, respectiv,

imobilul xx din CF nr. y a UAT Frătăuții Vechi; imobilele x1, x2, x3, x4, x5,

x6 dezlipite din imobilul x7, care la rândul lui s-a dezlipit din imobilul xx

și care s-au transcris în cărți funciare cu aceleași numere ale UAT Frătăuții

Vechi; imobilele y1, y2, y3, y4, y5, y6, y7 dezlipite din imobilul y8, care l-a

rândul lui s-a dezlipit din imobilul xx și care s-au transcris în cărți

funciare cu aceleași numere ale UAT Frătăuții Vechi; imobilele z1, z2, z3, z4,

z5, z6, z7, z8, z9, z10, z11, z12, z13, z14, z15 dezlipite din imobilul z16,

care la rândul lui s-a dezlipit din imobilul xx și care s-au transcris în card

funciare cu aceleași numere ale UAT Frătăuții Vechi; imobilele yy, zz dezlipite

din imobilul xx și care s-au transcris în cărți funciare cu aceleași numere ale

UAT Frătăuții Vechi, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 1936 din 5 noiembrie 2013, Tribunalul Suceava a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, a respins acțiunea în revendicare,

ca nefondată, și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1.240

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta comuna Gălănești, prin primar,

revendică de la Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, suprafața de 119 ha teren

islaz, identică cu p.f. nr. xx din CF nr. x Frătăuții Vechi, precum și o serie

de imobile care s-au format prin divizarea p.f. nr. xx, Comuna Gălănești fiind

succesoarea în drepturi a comunei Hurjuieni, urmare a unificării cu această din

urmă unitate administrativă în anul 1950.

Titlul antecesoarei

cu care este intabulată în CF, este reprezentat de Decizia nr. 19898 din 24

octombrie 1929 a Ministerului de Interne, Ordinul Ministerului Agriculturii și

Domeniilor, Direcția Pășunilor nr. 44440 din 30 noiembrie 1929, procesul-verbal

din 27 mai 1929, cererea Consilieratului Agricol Rădăuți nr. 3122 din 7

noiembrie 1930, precum și procesul-verbal din data de 22 decembrie 1930.

Or, a reținut prima

instanță, Comuna Gălănești nu are calitatea de proprietară a suprafeței de

teren revendicate, deoarece prin Sentința civilă nr. 2340 din 13 iunie 2007 a

Judecătoriei Rădăuți (Dosar nr. 1790/285/2007) irevocabilă prin Decizia nr.

2948 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava a fost respinsă plângerea

formulată în baza Legii nr. 18/1991 de aceeași petentă împotriva Hotărârii nr.

227 din 1 martie 2007 a Comisiei Județene și a Ordinului nr. 116 din 12 martie

2007 al Prefectului Suceava prin care s-a respins cererea formulată de Primăria

Comunei Gălănești prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate

pentru suprafața de 119 ha teren agricol, situată în Comuna Frătăuții Vechi, cu

titlu de izlaz comunal.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2340/2007, Comuna Gălănești a formulat cerere de revizuire, respinsă

prin Sentința civilă nr. 114 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuți,

irevocabilă conform Deciziei nr. 849 din 28 aprilie 2009, această din urmă

decizie formând obiect al contestației în anulare, respinsă irevocabil.

Istoricul suprafeței

de 119 ha teren a fost prezentat de către experta C.D. în raportul de expertiză

efectuat în cauză, concluzionând că, în prezent, proprietar tabular al p.f. nr.

xx, înscrisă în CF nr. y F.V. (fosta CF nr. y Frătăuții Vechi) este Statul

Român din data de 20 aprilie 2012 (R.F. nr. 7894/2012) în temeiul Sentinței

civile nr. 2054 din 5 iunie 2009 a Judecătoriei Rădăuți și a Deciziei Comisiei

Agrare de Ocol, experta indicând și modul în care este exercitată posesia

asupra acestui teren.

Sentința civilă nr.

1735 din 14 aprilie 2008 prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate

a Statului Român din CF nr. zz Frătăuții Vechi nu este opozabilă nici pârâtei

și nici Statului Român, deoarece aceștia nu au fost părți în acel proces,

astfel încât nu au putut să formuleze apărări.

Prin sentința

sus-menționată s-a dispus atât radierea dreptului de proprietate al Statului

Român din CF nr. zz Frătăuții Vechi, cât și înscrierea dreptului de proprietate

în această CF a Comunei Gălănești.

O. Suceava, cu Adresa

nr. 8976 din 24 iunie 2008 a admis cererea reclamantei de înscriere a dreptului

său de proprietate cu privire la parcela nr. xx din CF nr. 2598 Frătăuții

Vechi, unde figura proprietar Statul Român, însă, prin Sentința nr. 2057 din 5

iunie 2009, definitivă și irevocabilă, a fost desființată încheierea nr. 8976

din 24 iunie 2008, revenindu-se la înscrierea anterioară, care îl avea

proprietar pe Statul Român.

De asemenea, prin

Sentința civilă nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Rădăuți,

irevocabilă, conform Deciziei nr. 337 din 10 decembrie 2012 a Tribunalului

Suceava, acțiunea având ca obiect nulitate titlu de proprietate din 19

februarie 2009, eliberat pârâtei, formulată de reclamanta comuna Gălănești prin

primar, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Frătăuții Vechi prin primar,

Comuna Frătăuții Vechi prin primar, Comisia comunală pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra trenurilor Frătăuții Vechi și Comisia

județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

de pe lângă Prefectura Suceava, a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că

în raport de considerentele Deciziei civile nr. 849 din 28 aprilie 2009 a

Tribunalului Suceava prin care s-a constatat că reclamanta nu este îndreptățită

la reconstituire pentru terenul de 119 ha, neavând relevanță juridică anularea

schimbului constatat prin procesul-verbal din 20 martie 1947 și autorizat prin

Decizia nr. 383 din 7 martie 1947 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor,

terenul fiind guvernat de dispozițiile legii de restituire speciale - terenul

aflându-se în patrimoniul CAP Frătăuții Vechi - și cum în cauză reclamanta nu a

făcut dovada obținerii unui act de reconstituire a dreptului de proprietate, nu

rezultă nici interes legitim în promovarea acțiunii de anulare a titlului de

proprietate.

Or, în raport de

hotărârile judecătorești menționate, și mai cu seama de considerentele Deciziei

civile nr. 894 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, și în condițiile în

care în cauza de față reclamanta nu a făcut dovada obținerii unui act de reconstituire

a dreptului de proprietate, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, neputând

beneficia, conform art. 480 din vechiul C. civ., de restituire, deoarece pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinații

agricole există legi speciale aplicabile prioritar.

Tribunalul nu a

reținut excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare,

apreciind că reclamanta justifică interes legitim, invocând în acest sens

Decizia nr. 19898 din 24 octombrie 1929 a Ministerului de Interne, Ordinul

Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Direcția Pășunilor nr. 44440 din 30

noiembrie 1929, Procesul-verbal din 27 mai 1929, Cererea Consilieratului

Agricol Rădăuți nr. 3122 din 7 noiembrie 1930, precum și Procesul-verbal din

data de 22 decembrie 1930.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia

nr. 194 din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că reclamanta se află în situația

de a solicita prin formularea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile dreptului comun, obligarea pârâtei să îi restituie în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul identificat prin cererea de apel astfel;

182.171 mp teren, reprezentând diferența dintre suprafața de 250.171 mp,

menționată la pct. 6.1.3, lit. a) din raportul de expertiză și suprafața de

68.000 mp pentru care există eliberate titluri de proprietate în favoarea unor

cetățeni în număr de 16; 881.520 mp teren, compus din 231.319 mp, 80.268 mp,

117.704 mp, 313.679 mp, 46.770 mp, suprafețe identificate în raportul de

expertiză.

Instanța de apel a

mai reținut că pentru suprafața de teren ce face obiectul revendicării, dreptul

de proprietate trebuia stabilit în baza Legii nr. 18/1991, iar dovada acestui

drept se putea face numai cu titlu de proprietate emis potrivit legii speciale,

sens în care prima instanță a reținut în mod judicios că reclamanta,

revendicând o suprafață de teren asupra căreia dreptul de proprietate nu a

făcut obiectul reconstituirii în favoarea sa, potrivit Legii nr. 18/1991,

nedepunând titlu în acest sens, nu a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra terenului revendicat.

Astfel, terenul în

litigiu intră sub incidența dispozițiilor din Legea nr. 18/1991 și, deci, în

cauză se aplică această lege, cu caracter special și nu dispozițiile

Decretului-Lege nr. 115/1938.

În consecință,

reclamanta nu se poate prevala de înscrierile din cartea funciară, fiind

necesară urmarea procedurii reglementată de Legea nr. 18/1991, astfel că titlul

de proprietate exhibat de pârâtă are prioritate față de înscrierile de carte

funciară de care se prevalează reclamanta, cum în mod legal a reținut și prima

instanță.

Legea nr. 18/1991

dispune că reconstituirea dreptului de proprietate se face cu respectarea unei

anumite proceduri, în anumite termene și nu în mod obligatoriu pe vechile

amplasamente pe de o parte, iar pe de altă parte, potrivit art. II din Legea

nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991 și art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 1/2000, drepturile stabilite în mod legal prin titlurile de

proprietate nu pot fi atinse și rămân valabile fără nici o confirmare, astfel

că în mod legal prima instanță a dat eficiență titlului pârâtei emis în

procedura legii fondului funciar și a respins acțiunea reclamantei.

În acțiunea în

revendicare imobiliară, ca regulă, sarcina probei aparține reclamantului, care,

în speță, prin prisma Legii nr. 18/1991, trebuie să dovedească că are un drept

preferabil, determinat pe baza criteriilor de reconstituire a dreptului de

proprietate, și, deci, că are un titlu eficient, după care pârâtul se va apăra

prin dovada contrară.

Astfel, instanța de

apel a reținut că prin Sentința civilă nr. 2340 din 13 iunie 2007 a judecătoriei

Rădăuți, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2948 din 11 decembrie 2007 a

Tribunalului Suceava s-a respins demersul reclamantei vizând reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 119 ha, situat în

comuna Frătăuții Vechi.

Cererea de revizuire

a primei hotărâri, formulată de reclamantă, a fost respinsă prin Sentința

civilă nr. 114 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuți, devenită

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 849 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului

Suceava.

Pe de altă parte,

pârâta opune reclamantei titlul de proprietate din 19 februarie 2009, a cărei

valabilitate a fost menținută prin Sentința civilă nr. 399 din 27 ianuarie 2012

a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 337 din 10 decembrie

2012 a Tribunalului Suceava.

Deci, cum pârâta îi

opune reclamantei titlul de proprietate din 19 februarie 2009, prin care i s-a

reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu și cum fiind

vorba de o acțiune în revendicare, reclamanta avea obligația să facă dovada

dreptului său de proprietate, respectiv, prin prisma Legii nr. 18/1991, că are

un titlu de proprietate emis în procedura actului normativ menționat, iar în

absența acestei probe pârâta nu poate fi obligată să-și dovedească eficiența

titlului său de proprietate, corect a fost respinsă cererea în revendicare.

Pentru aceleași

considerente sunt fără relevanță juridică în speță aserțiunile reclamantei

privind constatarea nulității absolute parțiale a Deciziei nr. 42/1992 a

Prefectului județului Suceava, prin care s-a restituit în proprietatea comunei

Frătăuții Vechi terenul în suprafață de 119 mp.

De altfel, astfel cum

s-a reținut mai sus, valabilitatea titlul de proprietate din 19 februarie 2009

emis în favoarea pârâtei în baza acestei decizii a fost cenzurată de instanță,

în contradictoriu cu ambele părți din prezentul litigiu, prin Sentința civilă

nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, fiind

respinsă acțiunea formulată de reclamantă pentru anularea acestui act de

proprietate.

Pe de altă parte, se

reține că reclamanta și-a justificat pretenția de proprietar cu înscrierea în

cartea funciară a antecesoarei sale și cu caracterul constitutiv de drept de

proprietate al înscrierii în cartea funciară.

Din raportul de expertiză

efectuat în cauză rezultă că p.f. nr. xx a fost înscrisă în cartea funciară în

favoarea comunei Hurjuieni, conform încheierii de CF nr. x din 12 ianuarie

1931.

Ulterior, însă,

conform încheierii de CF nr. y din 20 martie 1947 parcela menționată a fost

transcrisă în favoarea Statului Român, în temeiul procesului-verbal din data de

20 martie 1947 și Deciziei Ministerului Agriculturii și Domeniilor nr. 387 din

7 martie 1947.

În condițiile în care

Sentința civilă nr. 1735 din 14 aprilie 2008 a Judecătoriei Rădăuți care

constată nulitatea absolută a actului de schimb consemnat prin procesul-verbal

din data de 20 martie 1947 și autorizat prin Decizia Ministerului Agriculturii

și Domeniilor nr. 387 din 7 martie 1947 și dispune radierea din cartea funciară

a dreptului de proprietate intabulat în favoarea Statului Român cu privire la

p.f. nr. xx nu a fost pronunțată în contradictoriu și cu acesta din urmă și cu

pârâta, iar prin Sentința civilă nr. 2057 din 5 iunie 2009 a Judecătoriei

Rădăuți, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, s-a revenit la

înscrierea anterioară, unde apărea proprietar Statul Român asupra p.f. nr. xx,

prezumția de proprietate instituită prin art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938

a fost răsturnată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta Comuna Gălănești, prin primar, formulând următoarele critici:

I. Instanța de apel

nu intrat în cercetarea fondului cauzei întrucât a refuzat, în mod

nejustificat, administrarea probei cu înscrisuri solicitate de către reclamantă

prin motivele de apel, respectiv, obligarea pârâtei de a depune la dosar o

serie de contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate și contracte de

arendă, astfel cum au fost enumerate în respectiva cerere de probatorii,

necesare în stabilirea corectă a situației de fapt și a limitelor în care

cererea de revendicare putea fi primită.

Sub acest aspect

recurenta-reclamantă arată că pentru terenul de 250.171 mp, care nu se include

în perimetrul suprafeței evidențiate în TF 1738/2009 și pentru care pârâta nu

este intabulată în cartea funciară, acțiunea în revendicare este întemeiată, cu

condiția de a nu fi eliberate titluri de proprietate persoanelor fizice sau

juridice, în timp ce pentru terenul deținut doar cu titlu de arendă, acțiunea

în revendicare este întemeiată, aceste terenuri fiind situate în perimetrul

parcelei xx, proprietatea tabulară a antecesoarei reclamantei, acesta fiind

motivul pentru care era utilă și necesară depunerea tuturor titlurilor de

proprietate și a contractelor de arendă.

Pe de altă parte,

având în vedere că expertul topo precizează în suplimentul la expertiză că

suprafața totală de teren intabulată în favoarea pârâtei în baza TF x/2009 este

de 429.291 mp (teren care face parte din vechea p.f. xx din CF x Frătăuții

Vechi, intabulat pe numele pârâtei conform TF x/2009) plus 313.678 mp (teren

intabulat pe numele pârâtei, greșit identificat ca parte din vechea p.f. y/61

din CF xx Frătăuții Vechi, în realitate acesta primă parte din p.f. xx), fiind

scăzute suprafețele ocupate de drumuri nou create (73.680 mp), canalele

existente (18.101 mp) și suprafețele vândute de pârâtă unor persoane fizice și

juridice (60.834 mp), în măsura în care pentru această din urmă suprafață

existau încheiate contracte de vânzare-cumpărare, acestea ar fi trebuit depuse

la dosar în vederea lămuririi obiectului cauzei sub aspectul întinderii

terenurilor ce puteau fi revendicate de către reclamantă.

II. Instanța de apel

a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează acțiunea

în revendicare, în sensul că a ignorat faptul că reclamanta și-a justificat

pretenția de proprietar în raport de înscrierea în cartea funciară cu terenul

revendicat a antecesoarei sale în drepturi, înscrierea având efect constitutiv

de drept de proprietate în accepțiunea Decretului-lege nr. 511/1938 și a

Decretului-lege nr. 115/1938.

Susținând această

critică, recurenta-reclamantă a reiterat toate aspectele învederate prin

motivele de apel cu privire la modalitatea de dobândire a dreptului de

proprietate asupra terenului revendicat de către antecesoarea sa, incidența în

cauză a dispozițiilor Decretelor-lege nr. 115 și 511 din 1938, diversele

litigii purtate cu privire la acest teren, situația juridică a terenului funcție

de înscrierile în cartea funciară ce au intervenit pe parcursul derulării

procedurilor judiciare, valabilitatea contractului de schimb încheiat între

Comuna Hurjuieni (antecesoarea reclamantei) și Statul Român, aprobat prin

Decizia nr. 383 din 7 martie 1947 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor,

contestarea Deciziei nr. 42/1992 a Prefectului județului Suceava prin care s-a

restituit comunei Frătăuții Vechi terenul de 119 ha izlaz în baza art. 44 din

Legea nr. 18/1991 republicată, nevalabilitatea titlului din 19 februarie 2009

(emis în baza Deciziei nr. 42 din 22 ianuarie 1992 a Prefectului județului

Suceava) de care se prevalează pârâta, anumite inadvertențe existente în

expertizele efectuate în cauză legate de greșita intabulare în cartea funciară

a unora dintre imobilele supuse expertizării, etc.

Recurenta-reclamantă

concluzionează că întreg terenul revendicat face parte din vechea p.f. xx și că

"titlul" antecesoarei sale, reprezentat de Decizia nr. 19898 din 24

octombrie 1929 a Ministerului de Interne, Ordinul Ministerului Agriculturii și

Domeniilor, Direcția Pășunilor nr. 44440 din 30 noiembrie 1929, Procesul-verbal

din 27 mai 1929, Cererea Consilieratului Agricol Rădăuți nr. 3122 din 7

noiembrie 1930 și Procesul-verbal din 22 decembrie 1930, este preferabil

"titlului" pârâtei reprezentat de un act administrativ (TP 1738/2009)

emis în baza unei decizii care a fost desființată definitiv și irevocabil

(Decizia nr. 42/1991 a Prefectului județului Suceava).

În acest sens,

recurenta-reclamantă mai arată că nu există concordanță între punerea în

posesie a pârâtei și modalitatea de configurare a terenului cu care s-a înscris

în CF, că întabularea pârâtei în baza TP x/2009 cu terenul de 586.599 mp este

greșită întrucât imobilele în discuție sunt formate din p.f. xx, care la data

înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei era proprietatea

tabulară a comunei Gălănești, că întabularea pârâtei în baza aceluiași titlu cu

terenul în suprafață de 313.678 mp este greșită, deoarece imobilele în discuție

sunt formate și din p.f. xx, iar nu numai din p.f. x/81 cum greșit s-a reținut

în planurile respective.

Recursul este

nefondat, pentru argumentele ce succed:

I. Critica potrivit

căreia, prin respingerea cererii de probatorii formulate în cadrul motivelor de

apel, instanța de apel nu ar fi procedat la cercetarea fondului și că, astfel

fiind, situația de fapt a cauzei ar fi rămas nelămurită deplin din cauza

neatașării la dosar a contractelor de vânzare-cumpărare către terți, a

titlurilor de proprietate prin care s-au reconstituit drepturi asupra terenului

revendicat și a contractelor de arendă încheiate de pârâtă, nu poate fi

primită.

În esență, refăcând

întreg istoricul juridic al imobilului revendicat, ca și istoricul procedurilor

judiciare în care au fost implicate ambele părți litigante fie în

contradictoriu, fie în mod separat, în scopul obținerii reconstituirii

dreptului de proprietate asupra terenului disputat, instanța de apel a

concluzionat că reclamanta deși emite pretenții de proprietar asupra imobilului

în litigiu nu a fost în măsură să exhibe și un titlu de proprietate asupra

acestuia, care, dată fiind preluarea în proprietatea statului (terenul

aparținând CAP Frătăuții Vechi) ar fi trebuit să constea într-un titlu emis în

temeiul Legii nr. 18/1991, acest act normativ fiind incident față de regimul

juridic al bunului.

Prin urmare, fără a

se putea reproșa o insuficientă lămurire a situației de fapt a cauzei sau o

neexaminare a fondului acesteia, instanța de apel (ca și cea de primă instanță,

de altfel) a dedus în mod corect existența în primul rând a unei probleme de

drept ca fiind cea care se impune a fi lămurită pentru a da corecta dezlegare a

raporturilor juridice litigioase și nicidecum existența unei probleme de fapt,

care ar necesita suplimentarea probatoriilor pentru a lămuri, eventual,

chestiuni subsecvente, legate de drepturile dobândite ulterior de către terți

prin acte juridice încheiate cu intimata.

Instanța de recurs

reține că, cel mult, aspectul semnalat de recurentă ca necesar a fi lămurit în

cauză, ar fi putut prezenta importanță în măsura în care dreptul pretins de

aceasta asupra terenului s-ar fi confirmat și s-ar fi pus problema

individualizării sale și a identificării porțiunilor de teren care mai sunt

deținute de partea asupra căreia se revendică. Cum însă, pentru argumentul

arătat, cercetarea judecătorească nu a ajuns într-un asemenea punct,

solicitarea recurentei făcută în fața instanței de apel, de suplimentare a

probatoriilor prin procurarea și depunerea la dosar a convențiilor de vânzare-cumpărare

încheiate cu terții, a titlurilor de reconstituire emise în procedura legilor

fondului funciar ori a contractelor de arendă, a fost în mod corect apreciată

ca neutilă cauzei, înscrisurile respective neinteresând obiectul cercetării

judecătorești care, față de problematica speței, a fost deplin examinat și

lămurit cât privește starea și apartenența dreptului disputat la patrimoniile

părților litigante.

II. Nici critica

privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează

acțiunea în revendicare nu poate fi primită.

Acțiunea în

revendicare reprezintă acțiunea reală prin care proprietarul ce a pierdut

posesia bunului său cere restituirea acestui bun, de la posesorul neproprietar.

Acțiunea în

revendicare este o acțiune reală, pentru că se întemeiază pe însuși dreptul de

proprietate care, ca orice drept real, este opozabil tuturor, o astfel de

acțiune putând fi introdusă împotriva oricui deține bunul fără nici un titlu și

aduce atingere dreptului de proprietate.

De asemenea, acțiunea

în revendicare este o acțiune petitorie, pentru că pune în discuție existența

dreptului de proprietate al reclamantului, iar pentru a fi admisă trebuie ca

acesta să dovedească dreptul său de proprietate asupra bunului revendicat și că

imobilul solicitat este identic cu cei asupra căruia pretinde că are un drept

de proprietate.

În cadrul acțiunii în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art 480 C. civ., părțile își opun

reciproc titlurile pe care le au cu privire la bunul revendicat, prin titlu

înțelegându-se actul juridic sau actul jurisdicțional, translativ sau

declarativ, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea

persoanei care îl invocă sau înscrisul doveditor al temeiului juridic al

dobândirii dreptului de proprietate, legea, convenția de orice fel cu un astfel

de obiect.

În cazul terenurilor

ce intră sub incidența Legii nr. 18/1991 - așa cum corect s-a reținut de către

instanțele de fond că este și terenul revendicat în prezenta procedură - dovada

dreptului de proprietate presupune înfățișarea unui titlu de proprietate emis

în baza legii speciale de reparație menționate.

În speță, dat fiind

istoricul juridic al terenului în litigiu, care nu a fost negat nici de către

reclamantă și care a cunoscut o situație de apartenență la proprietatea

statului, îi este aplicabilă această lege, nefiind suficientă pentru dovedirea

vechiului drept de proprietate prevalarea reclamantei de înscrierile de carte

funciară ori de efectele pe care Decretele nr. 115 și nr. 511/1938 le recunoșteau

acestei înscrieri. Astfel justificat dreptul, în mod corect instanța de apel a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, nedeținând un

titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 asupra terenului pe care îl

revendică.

Legea nr. 18/1991

instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie pentru

restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

procedură ce se finalizează prin emiterea unui titlu de proprietate sau

printr-o hotărâre a comisiei locale sau a comisiei județene, care poate fi

atacată în instanță.

Legea nr. 18/1991 a

reglementat toate situațiile în legătură cu regimul juridic al terenurilor,

astfel că după anul 1991 persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau

prin echivalent au fost obligate să se conformeze condițiilor, procedurii și

termenelor stabilite prin acest act normativ sub sancțiunea pierderii dreptului

de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.

Recurenta-reclamantă

a uzat de procedura specială a Legii nr, 18/1991, însă prin Sentința nr. 2340

din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în Dosar nr. 1790/285/2007

s-a respins demersul acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate

pentru suprafața de 119 ha teren agricol. Această sentință a rămas irevocabilă

prin Decizia nr. 2948 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava. De

asemenea, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței anterior

menționate a fost respinsă prin Sentința nr. 114 din 12 ianuarie 2009 a

Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă potrivit Deciziei nr. 849 din 28 aprilie 2009

a Tribunalului Suceava, această din urmă decizie formând obiect al contestației

în anulare, respinsă irevocabil.

Pe de altă parte,

contrar susținerilor recurentei-reclamante, care arată că intimata-pârâtă are

un "titlu nevalabil", aceasta din urmă deține titlul de proprietate

din 19 februarie 2009 emis în baza Legii nr. 18/1991, a cărui valabilitate a

fost menținută prin Sentința nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei

Rădăuți, irevocabilă prin Decizia nr. 337 din 10 decembrie 2012 a Tribunalului

Suceava.

În atare situație,

susținerile din motivele de recurs referitoare la modalitatea de dobândire a

dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de către antecesoarea

reclamantei, incidența în cauză a dispozițiilor Decretelor-lege nr. 115 și 511

din 1938, diversele litigii purtate cu privire la acest teren, situația

juridică a terenului funcție de înscrierile în cartea funciară ce au intervenit

pe parcursul derulării procedurilor judiciare, valabilitatea contractului de

schimb încheiat între Comuna Hurjuieni (antecesoarea reclamantei) și Statul

Român aprobat prin Decizia nr. 383 din 7 martie 1947 a Ministerului

Agriculturii și Domeniilor, contestarea Deciziei nr. 42/1992 a Prefectului județului

Suceava prin care s-a restituit comunei Frătăuții Vechi terenul de 119 ha izlaz

în baza art. 44 din Legea nr. 18/1991 republicată, anumite inadvertențe

existente în expertizele efectuate în cauză legate de greșita intabulare în

cartea funciară a unora dintre imobilele supuse expertizării, etc. nu mai au

nicio relevanță în cauză, raportat la inexistența titlului de proprietate

eliberat în condițiile Legii nr. 18/3991, astfel încât nu se mai impune

analizarea ca atare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, și făcând

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va obliga

recurenta-reclamantă Comuna Gălănești, prin primar, la plata, către

intimata-pârâta Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, a sumei de 3.500 lei

cheltuieli de judecată solicitate și dovedite de către pârâtă, reprezentând

onorariu de avocat, cheltuieli ce au fost reduse de către instanță în raport de

complexitatea relativă a cauzei și termenele de judecată acordate (un singur

termen), de lucrările ce au necesitat o contribuție din partea avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Gălănești prin primar M.L.

împotriva Deciziei nr. 194 din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția

I civilă.

Obligă pe

intimata-pârâtă Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, la plata, către

recurenta-reclamantă, a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL