ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6353/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 474/83/2012, Curtea de Apel

Oradea a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin.

(1) din H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta V. (S.) C.A.A. în

contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială

Satu Mare și Guvernul României.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității

și a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, pe cale

de excepție și ca netemeinică, pe fond.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

2/2013 CA-PI din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția

inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepția de

nelegalitate formulată de reclamanta V. (S.) C.A.A. în contradictoriu cu

pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare și

Guvernul României, și în consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că excepția inadmisibilității este nefondată

deoarece dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea 554/2004 nu mai fac nicio

distincție a actului administrativ, situație în care pot face obiectul

excepției de nelegalitate și actele administrative cu caracter normativ.

Cu privire la fondul

excepției de nelegalitate, Curtea de apel a reținut că prevederile art. 3 din

H.G. nr. 1025/2006 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unui a sau

mai multor copii”, dispoziții care nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1

și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, care prevăd că pentru creșterea

copilului în vârstă de până la 2 ani se primește o indemnizație lunară în

cuantum de 600 RON, respectiv concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii.

Cum acordarea

indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 și la

numărul de copii născuți și nu numai la numărul nașterilor, prevederile art. 3

din Normele metodologice sunt nelegale și în contradicție cu prevederile pentru

aplicarea cărora au fost emise, cu atât mai mult cu cât definiția stabilită

pentru naștere ca element de acordare a indemnizației lunare creează o

discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o

justificare de ordin obiectiv, precum și o discriminare între copii născuți și

cei adoptați, deoarece în cazul adopției s-ar primi câte o indemnizație pentru

fiecare copil, chiar dacă de adoptă doi copii gemeni, iar pentru gemenii

născuți s-ar acorda doar o singură indemnizație.

Astfel, H.G. nr.

1025/2006, prin dispozițiile de la art. 3, adaugă la actul normativ în

aplicarea căruia a fost adoptată, încălcând principiul egalității de tratament

prevăzut de art. 16 din Constituția României instituind discriminări între

copiii proveniți dintr-o naștere simplă și una multiplă.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția

Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare a declarat recurs.

În motivarea căii de

atac, autoritatea pârâtă susține că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1,

respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru

fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai

persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2).

Astfel, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau

pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de

urgență ori încredințați în vederea adopției.

Măsurile de protecție

socială prevăzute de dispozițiile textului legal citat anterior și reluate de

prevederile art. 2 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1025/2006

urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin

susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de

protecție a copilului. Astfel, recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza

normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă

o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament

între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de

drepturi ce aparțin copilului.

Învederăm instanței

și Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curții Constituționale, prin care a

fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005, în raport cu art. 16 din Constituție. Astfel,

Curtea Constituțională a reținut că dreptul la concediu este un drept complex

format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială care se

constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana

îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată

de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade;

aceste drepturi se nasc exclusiv din considerarea calității pe care o are

persoana îndreptățită, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile.

Prin urmare, rațiunea

legiuitorului care transpare din actele normative în discuție (O.U.G. nr.

148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii (art. 49 alin. (2). art. 51 alin.

(1) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin

realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de

protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru

copii.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, precum și în

raport cu jurisprudența Instanței Supreme, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Excepția de

nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiția dată

nașterii prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, dispoziții conform cărora: „prin naștere se înțelege

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.”

Art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una

dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat

copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au

copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana

care a fost numită tutore).

Definind nașterea

într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând

acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,

prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare

naștere, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia

au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ,

însă, prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006, se creează, așa cum corect a reținut și instanța de

fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situații identice, fără

să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copiii născuți și

copiii adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație

pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru

gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

În concluzie,

instanța de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din

O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia

sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității

de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Înalta Curte mai

constată că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din

recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată cu

respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, republicată și ale Legii nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile

pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului,

aprobat prin H.G. nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât, din

interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, în practică și în

doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul

Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea

și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță juridică superioară,

cum sunt cele ale O.U.G. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.

Or, atâta timp cât

s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr.

1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, nu se poate

considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea

legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și

potrivit normelor care le ordonă”.

Nu poate fi acceptată

susținerea autorității recurente în sensul că măsurile de protecție socială

prevăzute în O.U.G. nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului

social-economic al familiei, iar nu protecția copilului, pentru că o asemenea

interpretare ar contraveni spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit

de legiuitor, așa cum pot fi ele decelate chiar din titlul și din preambulul

actului normativ în discuție, „susținerea familiei în vederea creșterii

copilului”.

Această interpretare

a fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din

O.U.G. nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie

2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizației cu 600 RON pentru fiecare

copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau de multipleți, începând

cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Decizia nr. 937 din

19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate

fundamenta o soluție contrară, având în vedere distincțiile de regim juridic

între excepția de neconstituționalitate și excepția de nelegalitate, obiectul

diferit al acestora, precum și argumentul că instanțelor judiciare le revine

obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a

interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu

pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care

România este parte.

În sensul celor

arătate, Înalta Curte are în vedere și practica sa constantă în materia dedusă

judecății, reprezentată, spre exemplu, de Deciziile nr. 1130/2007, nr.

1947/2007, nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr.

5418/2009, nr. 3916/2009, nr. 1005/2010, nr. 2357/2010, nr. 2546/2010, nr.

2159/2010, nr. 1942/2011, nr. 1660/2011, nr. 1309/2011 et caetera.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare

împotriva Sentinței nr. 2/2013-CA-PI din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM