ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6353/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin Încheierea din 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 474/83/2012, Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta V. (S.) C.A.A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare și Guvernul României. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității și a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, pe cale de excepție și ca netemeinică, pe fond.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2/2013 CA-PI din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamanta V. (S.) C.A.A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare și Guvernul României, și în consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că excepția inadmisibilității este nefondată deoarece dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea 554/2004 nu mai fac nicio distincție a actului administrativ, situație în care pot face obiectul excepției de nelegalitate și actele administrative cu caracter normativ.

Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, Curtea de apel a reținut că prevederile art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unui a sau mai multor copii”, dispoziții care nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, care prevăd că pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primește o indemnizație lunară în cuantum de 600 RON, respectiv concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii. Cum acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G.

nr. 148/2005 și la numărul de copii născuți și nu numai la numărul nașterilor, prevederile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale și în contradicție cu prevederile pentru aplicarea cărora au fost emise, cu atât mai mult cu cât definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv, precum și o discriminare între copii născuți și cei adoptați, deoarece în cazul adopției s-ar primi câte o indemnizație pentru fiecare copil, chiar dacă de adoptă doi copii gemeni, iar pentru gemenii născuți s-ar acorda doar o singură indemnizație. Astfel, H.G. nr. 1025/2006, prin dispozițiile de la art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptată, încălcând principiul egalității de tratament prevăzut de art. 16 din Constituția României instituind discriminări între copiii proveniți dintr-o naștere simplă și una multiplă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare a declarat recurs. În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2). Astfel, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile textului legal citat anterior și reluate de prevederile art. 2 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului. Astfel, recunoașterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparțin copilului. Învederăm instanței și Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, în raport cu art. 16 din Constituție. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la concediu este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade; aceste drepturi se nasc exclusiv din considerarea calității pe care o are persoana îndreptățită, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile. Prin urmare, rațiunea legiuitorului care transpare din actele normative în discuție (O.U.G. nr. 148/2005, H.G.

nr. 1025/2006, Codul muncii (art. 49 alin. (2). art. 51 alin. (1) este unitară și evidențiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic și nu reprezintă o măsură directă de protecție a copilului, cum este cea realizată prin alocația de stat pentru copii. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, precum și în raport cu jurisprudența Instanței Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Excepția de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiția dată nașterii prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, dispoziții conform cărora: „prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.” Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G.

nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, însă, prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006, se creează, așa cum corect a reținut și instanța de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copiii născuți și copiii adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. În concluzie, instanța de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Înalta Curte mai constată că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, republicată și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G.

nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, în practică și în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță juridică superioară, cum sunt cele ale O.U.G. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise. Or, atâta timp cât s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, nu se poate considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

Nu poate fi acceptată susținerea autorității recurente în sensul că măsurile de protecție socială prevăzute în O.U.G. nr. 148/2005 urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecția copilului, pentru că o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanței de urgență și scopului urmărit de legiuitor, așa cum pot fi ele decelate chiar din titlul și din preambulul actului normativ în discuție, „susținerea familiei în vederea creșterii copilului”. Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluția legislativă ulterioară, art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizației cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau de multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluție contrară, având în vedere distincțiile de regim juridic între excepția de neconstituționalitate și excepția de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum și argumentul că instanțelor judiciare le revine obligația, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanța acestora cu pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

În sensul celor arătate, Înalta Curte are în vedere și practica sa constantă în materia dedusă judecății, reprezentată, spre exemplu, de Deciziile nr. 1130/2007, nr. 1947/2007, nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr. 5418/2009, nr. 3916/2009, nr. 1005/2010, nr. 2357/2010, nr. 2546/2010, nr. 2159/2010, nr. 1942/2011, nr. 1660/2011, nr. 1309/2011 et caetera. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare împotriva Sentinței nr. 2/2013-CA-PI din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013. Procesat de GGC - LM