ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Din actele și

lucrările cauzei constată următoarele:

Petiționarul C.C., în calitate de persoană vătămată,

a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a

procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție - Biroul Teritorial Slobozia

- C.D. și a subcomisarului T.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., săvârșită cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 206/P/2007 al

Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București - Biroul

Teritorial Slobozia.

Urmare actelor

premergătoare efectuate în cauză, instanța reține urătoarele:

Prin plângerea

penală adresată la data de 23 martie 2004, la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București, unde a fost înregistrată sub nr. 12600/P/2004, persoana

vătămată C.C., a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 222 alin. (1)

și următoarele C. proc. pen., efectuarea de cercetări penale și tragerea la

răspundere penală a făptuitorilor Ț.D. și Z.C.I., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 214 alin. (2) C. pen., art. 215 alin.

(3) C. pen. și art. 181 din O.U.G. nr. 28/2002.

La data de 15

iunie 2004, persoana vătămată sus nominalizată, a adresat o plângere cu același

obiect și privind aceiași făptuitori, P.N.A., secția a II-a, unde a fost

înregistrată sub nr. 875/VIII/1/2004, ulterior transmisă spre competentă

soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind

conexată la Dosarul nr. 12600/P/2004, anterior citat, declinat la data de 10

februarie 2005 la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, fiind înregistrat sub nr.

1468D/P/2005.

La data de 27

august 2004, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București -

Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a înregistrat plângerea formulată de Z.G.M.,

împotriva lui C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 215 alin. (1), (2) și (5), art. 288, art. 289, art. 292, art.

265, art. 269 și art. 276 C. pen. din Legea nr. 31/1990, comise la data de 10

martie 2004, cu ocazia participării la licitația publică, ce a avut ca obiect

un pachet de 15.300 acțiuni aparținând SC C. SA, a fost indus în eroare cu

privire la situația reală a activelor societății, aspect ce i-a cauzat un

prejudiciu în valoare de 1.400.000 dolari SUA.

Ministerul

Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Biroul Teritorial București, prin Ordonanța nr. 1434/D/P/2005 din

27 noiembrie 2007, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

13 alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 134/2005, în raport de prejudiciul

reclamat de Z.G.M., prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în cuantum de

1.400.00 dolari SUA și respectiv un prejudiciu în cuantum de 2.100.00 euro,

prin săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen., precum și faptul că, în cauză s-au conturat indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 10 lit. a) din Legea nr.

78/2000, în conformitate cu dispozițiile, art. 42 C. proc. pen. raportat la art.

45 alin. (1)

2

C. proc. pen., art. 12 alin. (1) din Legea nr. 508/2004

modificată prin O.U.G. nr. 131/2006 și art. 13 alin. (1)

2

din O.U.G.

nr. 134/2005, a dispus, declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Direcției Naționale Anticorupție sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. (prejudiciul de 1.400.000 dolari

SUA reclamat de Z.G.M. a fi comis de C.C.), art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000

(stabilirea unei valori diminuate în legătură cu prețul de tranzacție a

acțiunilor SC C. SA) și art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.

(sesizarea A.V.A.S. din 14 iulie 2005, în legătură cu fapta numitului C.C.,

sesizare formulată în Dosarul nr. 1434/D/P/2005 al Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București,

privind privatizarea SC C. SA). De precizat că, la data de 10 mai 2007,

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial București, a dispus conexarea Dosarului nr. 1468/D/P/2005

la Dosarul nr. 1434/D/P/2005, urmare și a cererii formulată în acest sens de

către numitul C.C. la data de 13 decembrie 2005.

S-a mai

stabilit că în dosarul cauzei, persoana vătămată C.C. a formulat plângere

împotriva reprezentanților ce au avut calitatea de broker, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (3) C. pen., art. 181, art.

133 și art. 135 din O.U.G. nr. 28/2002 și infracțiunea prevăzută și pedepsită

de art. 214 alin. (2) C. pen., constituindu-se parte civilă cu suma de

88.000.00 lei.

Urmare

ordonanței de declinare, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

București, a înregistrat cauza sub nr. 206/P/2007 și efectuează acte

premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit.

a) din Legea nr. 78/2000 și art. 13 alin. (1)

2

din O.U.G. nr.

43/2002 raportat la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen.

La

data de 28 februarie 2008, C.C., a formulat cerere de recuzare a magistratului

- procuror șef și a subcomisarului T.R., ambii din cadrul Biroului Teritorial

Slobozia, invocând eventuala necompetență materială a Direcției Naționale

Anticorupție, și antamând fondul cauzei „textul de la art. 10 lit. a) din Legea

nr. 78/2000 nu este aplicabil în cauză și nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002”.

Prin

ordonanța nr. 206/P/2007 din 4 martie 2007, magistratul A.M.S. procuror șef al

Serviciului Teritorial București, în mod corect a respins cererea de recuzare

în baza art. 53 alin. (3) C. proc. pen., ca neîntemeiată, întrucât aspectele

sesizate de C.C. în cererea de recuzare nu se încadrează în nici unul din

cauzele de incompatibilitate prevăzute de art. 46 și art. 48 C. proc. pen.

La data de 19

martie 2008, persoana vătămată, a mai depus un memoriu formulat întocmai ca și

cerere de recuzare, la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

București, înregistrat sub nr. 1638 din 19 martie 2008.

Prin rezoluția nr. 815/P/2008

din 16 octombrie 2008,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.D. și

subcomisarul T.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.,

motivându-se că faptele reclamate nu există.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționarul C.C. a formulat plângere la conducerea Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică, solicitând desființarea soluției și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de persoanele

reclamate, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin rezoluția nr. 11169/6255/II/2/2008

din 26 noiembrie 2008, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar

împotriva rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu

plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând desființarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a

persoanelor reclamate pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor.

Examinând plângerea,

Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

Potrivit art. 200 C.

proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilirea răspunderii acestora pentru a constata dacă este sau nu cazul să se

dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării

obiectului urmăririi penale astfel cum a fost definit de textul menționat,

legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a

acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din

modurile reglementate de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează

acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații,

actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau

infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală

au fost sesizate pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate

în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea

acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această

împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv

declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi

penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se

dispune neînceperea urmăririi penale.

În cazul contestării

acestei soluții prin formularea plângerii prevăzută de art. 278

1

C.

proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu

cercetările efectuate.

În speța de față,

Înalta Curte constată că pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale,

organele judiciare au reținut, în mod corect, că faptele reclamate de

petiționar nu există, soluția procurorului fiind susținută de materialul

probator administrate, a cărei concluzie logică o reprezintă.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu că magistratul

procuror și subcomisarul de poliție reclamați de petiționar nu și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau și le-au îndeplinit în mod defectuos, cu știință, și

prin aceasta ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanei

vătămate C.C.

Cei care au

participat la soluționarea cauzelor în care petiționarul a avut calitatea de

parte au interpretat și evaluat materialul probator administrat și au aplicat dispozițiile

legale în materie, fără a urmări prejudicierea acestuia și nici favorizarea

altei persoane.

În aceeași ordine de idei, un act

îndeplinit de un procuror în exercitarea competențelor sale nu constituie temei

al răspunderii penale, iar activitatea de urmărire penală, specifică

procurorului, nu poate fi obiectul cercetării penale decât dacă se dovedește

reaua credință sau săvârșirea unor fapte de natură să influențeze

imparțialitatea acestuia.

Cu privire la

subcomisarul de poliție T.R., actele de cercetare penală efectuate de acesta nu

constituie o faptă care să poată angaja răspunderea penală.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că soluția procurorului este temeinică și

legală,neimpunându-se desființarea ei.

În consecință, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționar.

Conform

art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.C. împotriva rezoluției nr. 815/P/2008

din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2009.