ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Din actele și lucrările cauzei constată următoarele: Petiționarul C.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție - Biroul Teritorial Slobozia - C.D. și a subcomisarului T.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., săvârșită cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 206/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București - Biroul Teritorial Slobozia. Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța reține urătoarele: Prin plângerea penală adresată la data de 23 martie 2004, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, unde a fost înregistrată sub nr. 12600/P/2004, persoana vătămată C.C., a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 222 alin. (1) și următoarele C. proc.

pen., efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor Ț.D. și Z.C.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 214 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (3) C. pen. și art. 181 din O.U.G. nr. 28/2002. La data de 15 iunie 2004, persoana vătămată sus nominalizată, a adresat o plângere cu același obiect și privind aceiași făptuitori, P.N.A., secția a II-a, unde a fost înregistrată sub nr. 875/VIII/1/2004, ulterior transmisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind conexată la Dosarul nr. 12600/P/2004, anterior citat, declinat la data de 10 februarie 2005 la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, fiind înregistrat sub nr. 1468D/P/2005.

La data de 27 august 2004, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a înregistrat plângerea formulată de Z.G.M., împotriva lui C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2) și (5), art. 288, art. 289, art. 292, art. 265, art. 269 și art. 276 C. pen. din Legea nr. 31/1990, comise la data de 10 martie 2004, cu ocazia participării la licitația publică, ce a avut ca obiect un pachet de 15.300 acțiuni aparținând SC C. SA, a fost indus în eroare cu privire la situația reală a activelor societății, aspect ce i-a cauzat un prejudiciu în valoare de 1.400.000 dolari SUA. Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, prin Ordonanța nr. 1434/D/P/2005 din 27 noiembrie 2007, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) 2 din O.U.G.

nr. 134/2005, în raport de prejudiciul reclamat de Z.G.M., prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în cuantum de 1.400.00 dolari SUA și respectiv un prejudiciu în cuantum de 2.100.00 euro, prin săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., precum și faptul că, în cauză s-au conturat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în conformitate cu dispozițiile, art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 45 alin. (1) 2 C. proc. pen., art. 12 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificată prin O.U.G. nr. 131/2006 și art. 13 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 134/2005, a dispus, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

(prejudiciul de 1.400.000 dolari SUA reclamat de Z.G.M. a fi comis de C.C.), art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (stabilirea unei valori diminuate în legătură cu prețul de tranzacție a acțiunilor SC C. SA) și art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. (sesizarea A.V.A.S. din 14 iulie 2005, în legătură cu fapta numitului C.C., sesizare formulată în Dosarul nr. 1434/D/P/2005 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, privind privatizarea SC C. SA). De precizat că, la data de 10 mai 2007, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, a dispus conexarea Dosarului nr. 1468/D/P/2005 la Dosarul nr. 1434/D/P/2005, urmare și a cererii formulată în acest sens de către numitul C.C.

la data de 13 decembrie 2005. S-a mai stabilit că în dosarul cauzei, persoana vătămată C.C. a formulat plângere împotriva reprezentanților ce au avut calitatea de broker, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (3) C. pen., art. 181, art. 133 și art. 135 din O.U.G. nr. 28/2002 și infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 214 alin. (2) C. pen., constituindu-se parte civilă cu suma de 88.000.00 lei. Urmare ordonanței de declinare, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, a înregistrat cauza sub nr. 206/P/2007 și efectuează acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 13 alin. (1) 2 din O.U.G.

nr. 43/2002 raportat la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. La data de 28 februarie 2008, C.C., a formulat cerere de recuzare a magistratului - procuror șef și a subcomisarului T.R., ambii din cadrul Biroului Teritorial Slobozia, invocând eventuala necompetență materială a Direcției Naționale Anticorupție, și antamând fondul cauzei „textul de la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu este aplicabil în cauză și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002”. Prin ordonanța nr. 206/P/2007 din 4 martie 2007, magistratul A.M.S. procuror șef al Serviciului Teritorial București, în mod corect a respins cererea de recuzare în baza art. 53 alin. (3) C. proc. pen., ca neîntemeiată, întrucât aspectele sesizate de C.C.

în cererea de recuzare nu se încadrează în nici unul din cauzele de incompatibilitate prevăzute de art. 46 și art. 48 C. proc. pen. La data de 19 martie 2008, persoana vătămată, a mai depus un memoriu formulat întocmai ca și cerere de recuzare, la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, înregistrat sub nr. 1638 din 19 martie 2008. Prin rezoluția nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.D. și subcomisarul T.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., motivându-se că faptele reclamate nu există.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul C.C. a formulat plângere la conducerea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, solicitând desființarea soluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de persoanele reclamate, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Prin rezoluția nr. 11169/6255/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Examinând plângerea, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. În vederea realizării obiectului urmăririi penale astfel cum a fost definit de textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea urmăririi penale. În cazul contestării acestei soluții prin formularea plângerii prevăzută de art. 278 1 C. proc.

pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate. În speța de față, Înalta Curte constată că pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut, în mod corect, că faptele reclamate de petiționar nu există, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrate, a cărei concluzie logică o reprezintă. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă niciun indiciu că magistratul procuror și subcomisarul de poliție reclamați de petiționar nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu sau și le-au îndeplinit în mod defectuos, cu știință, și prin aceasta ar fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate C.C.

Cei care au participat la soluționarea cauzelor în care petiționarul a avut calitatea de parte au interpretat și evaluat materialul probator administrat și au aplicat dispozițiile legale în materie, fără a urmări prejudicierea acestuia și nici favorizarea altei persoane. În aceeași ordine de idei, un act îndeplinit de un procuror în exercitarea competențelor sale nu constituie temei al răspunderii penale, iar activitatea de urmărire penală, specifică procurorului, nu poate fi obiectul cercetării penale decât dacă se dovedește reaua credință sau săvârșirea unor fapte de natură să influențeze imparțialitatea acestuia. Cu privire la subcomisarul de poliție T.R., actele de cercetare penală efectuate de acesta nu constituie o faptă care să poată angaja răspunderea penală.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția procurorului este temeinică și legală,neimpunându-se desființarea ei. În consecință, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționar. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.C. împotriva rezoluției nr. 815/P/2008 din 16 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.