ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6322/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(

1) C. proc. civ., asupra

recursurilor de față;

Prin decizia civilă nr. 255/A din 11

octombrie 2010, pronunțată în rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere,

Curtea de Apel Galați — secția civilă a admis apelul pârâtei Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr. 501 din 8 iulie 2008 a

Tribunalului Vrancea, a obligat Primăria comunei Răstoaca să emită dispoziție

motivată cu privire la clădirea morii demolate și utilaje, iar pe pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să emită dispoziție motivată

cu privire la suprafața de teren ce a făcut obiectul notificării. A respins

acțiunea față de pârâtele SC P. SA Focșani, Prefectura Vrancea și A.V.A.S.

pentru lipsa calității procesuale pasive, a înlăturat dispozițiile contrare ale

sentinței și a menținut dispozițiile privind respingerea excepției autorității

lucrului judecat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că obiectul prezentei contestații îl reprezintă doar obligația

de a face, respectiv stabilirea entității competente să soluționeze notificarea

nr. 413/2001 adresată Prefecturii județului Vrancea și transmisă spre

soluționare Primăriei Milcovul. Obiectul notificării îl constituie restituirea

în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 464 mp,

precizată ulterior prin contestație ca fiind de 263 mp, clădirea morii demolate

și utilaje. Moara a fost demolată încă din anul 1961, iar pe același

amplasament în suprafață de 263 mp întreprinderea F.S. a edificat o moară nouă.

Reținând această situație de fapt, instanța de apel a constatat incidența

dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage calitatea

procesuală a Primăriei comunei Răstoaca în soluționarea notificării cu privire

la clădirea morii demolate.

În ceea ce privește utilajele morii,

cum din precizările reclamantului rezultă că acestea au fost valorificate drept

fier vechi la momentul demolării, competența de soluționare pe acest petit din

notificare aparține tot Primăriei comunei Răstoaca, iar nu A.V.A.S.

Cu privire la

teren, instanța de apel a reținut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul

de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 5800 mp, ce

conține și terenul de 262 mp pe care era amplasată vechea moară. Reclamantul

recunoaște acest lucru, dar nemulțumirile sale vizează încălcarea dreptului de

proprietate recunoscut prin titlu de către S.S. și S.A. După demolarea morii în

anul 1961, întreprinderea F.S. a edificat pe terenul preluat de la autorii

reclamantului o moară nouă, iar succesoarea în drepturi a acestei întreprinderi,

SC P. SA Focșani a înstrăinat construcția și terenul cu privire la care

dobândise atestarea dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991 prin

contractul de vânzare-cumpărare din 25 iunie 1993. Cumpărătorii O.V. și O.E.,

la rândul lor, au înstrăinat construcția și terenul aferent în suprafață de 429

mp către S.S. și A.S. Constatând că situația atipică a terenului nu se

încadrează nici în dispozițiile art. 29 alin. (1), nici în cele ale art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel apreciază că sunt incidente

dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care îndreptățesc pe

reclamant să cheme în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent,

în situația în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată.

Împotriva acesteia decizii, în termen

legal, au declarat recurs atât reclamantul F.A., cât și pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea.

Reclamantul F.A. critică decizia

instanței de apel, arătând că nu au fost analizate în totalitate faptele

specificate în documentele anexate la dosar, că în mod greșit s-a respins

cererea sa de conexare a dosarelor nr. 1451/2008, 6417/1990, 912/2003, aflate

în arhiva Judecătoriei Focșani, dosare ce au ca obiect judecarea aceleiași

cereri de retrocedare și în care se regăsesc declarații de martori, documente

de proprietate autentice, expertize și evaluări. De asemenea, înțelege să

conteste starea de fapt reținută de instanța de apel cu privire la faptul că

întreprinderea F.S. ar fi construit o moară nouă în locul celei demolate,

deoarece această moară nouă ar fi fost construită din bani publici. O altă

critică se referă la faptul că prin hotărârea atacată nu s-a stabilit cine va

fi obligat la punerea sa în posesie asupra terenului în suprafață de 263 mp, pe

vechiul amplasament, teren ce se află în proprietatea sa încă din anul 1930 și

care i-a fost retrocedat prin Legea nr. 18/1991. Recursul nu a fost motivat în

drept.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea a solicitat schimbarea hotărârii

instanței de apel în sensul obligării Primăriei comunei Răstoaca la emiterea

dispoziției motivate privind și suprafața de teren ce face obiectul notificării,

admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român. A

invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâtul a

arătat că soluționarea notificărilor în procedura Legii nr. 10/2001 nu este în

competența Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al

Statului Român, ci se face de alte organe ale statului, stabilite în funcție de

situația concretă. În mod eronat a fost reținută incidența dispozițiilor art. 28

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre un teren pentru care

reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.

18/1991, potrivit propriilor sale susțineri. Or, de reconstituirea acestui

drept de proprietate s-au ocupat comisiile locale și județene de aplicare a

Legii nr. 18/1991. Terenul fiind în raza administrativă a Primăriei comunei

Răstoaca, aceasta are competența de a soluționa notificarea și sub acest

aspect.

Analizând

recursurile, în limitele criticilor formulate, înalta Curte constată

următoarele:

În aplicarea

dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile

art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de

reclamantul F.A., pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin.

(3) prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor

invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege

atrage sancțiunea nulității recursului.

În speță, criticile dezvoltate de

recurentul-reclamant nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile

de modificare sau de casare prevăzute de lege.

Prima critică, referitoare la

respingerea cererii de conexare a unor dosare, nu se poate constitui în vreuna

din criticile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

reprezentând, eventual, un motiv de netemeinicie al deciziei atacate. Or, în

condițiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr.

138/2000, o asemenea critică nu poate fi analizată de instanța de recurs.

Nici argumentul referitor la faptul că

noua moară, construită pe locul morii demolate, ar fi fost realizată din bani

publici, nu poate fi încadrat în textul de lege amintit, după cum nu are nicio

relevanță față de obiectul dosarului.

În aceeași modalitate, cel de-al

treilea motiv de recurs este neîncadrabil în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. și excede cadrului procesual stabilit, în sensul că obiectul prezentei

contestații îl reprezintă doar obligația de a face, respectiv stabilirea

entității competente să soluționeze notificarea nr. 413/2001 adresată

Prefecturii județului Vrancea.

Succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și

nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei

pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar

în recurs.

Recursul

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Vrancea, se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin notificarea adresată Prefecturii

județului Vrancea la 12 iulie 2001, reclamantul F.A. a solicitat „restituirea

prin măsuri reparatorii în bani sau echivalent cu titluri de valoare nominală

folosite în procesul de privatizare a valorii imobilului, utilajelor rămase din

fosta moară, precum și a terenului de 464 mp, preluate abuziv" (fila 52

dosar fond).

Prin cererea de chemare în judecată

adresată Tribunalului Vrancea, acesta precizează că pentru suprafața de 263 mp

curți -

construcții,

teren pe care era amplasată vechea moară, a fost pus în posesie în anul 1991 și

a primit titlu de proprietate pentru o suprafață de 900 mp teren, ce cuprinde

și această suprafață de 263 mp (fila 3 alin. (1) dosar fond). Susținerea este

probată de titlul de proprietate emis în aprilie 1998 de Comisia Județeană

pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra Terenurilor Vrancea (fila 22

dosar fond).

Așadar, probele administrate în cauze și

propriile susțineri ale reclamantului sunt în sensul că asupra terenului în

suprafață de 263 mp dreptul acestuia este consfințit printr-un titlu, emis în

procedura specială a Legii nr. 18/1991.

O asemenea stare de fapt împiedică

valorificarea pretinsului drept de despăgubire în cadrul Legii nr. 10/2001, ca

lege specială de reparație, deoarece aceasta ar echivala cu obținerea de către

reclamant a unei a doua măsuri reparatorii pentru același bun.

Împrejurarea că reclamantul -

proprietar al terenului în temeiul unui titlu definitiv de proprietate, care nu

a fost anulat de nicio instanță, nu se află în posesia bunului și că, în

legătură cu acesta s-au încheiat acte de dispoziție de către terți, poate fi

rezolvată, eventual, printr-o introducerea unei acțiuni reale.

Pentru aceste considerente, apreciind

că o cerere de acordare a măsurilor reparatorii cu privire la acest teren nu

mai poate fi soluționată în procedura Legii nr. 10/2001, înalta Curte va admite

recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Vrancea, urmând a înlătura dispoziția instanței de apel de obligarea acestui

pârât la emiterea unei dispoziții motivate cu privire la suprafața de teren ce

a făcut obiectul notificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul F.A. împotriva deciziei nr. 255/A din 11 octombrie 2010 a Curții de

Apel Galați - secția civilă.

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea.

Modifică în parte decizia recurată, în

sensul că înlătură obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P.

Vrancea

la emiterea dispoziției cu privire la suprafața de teren ce a făcut obiectul

notificării.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.