ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul C.G.N. a chemat în judecată pârâtul Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor solicitând anularea deciziei de pensie din data de 27 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor; menținerea drepturilor de pensie stabilite anterior; obligarea pârâtului la plata diferenței dintre cuantumul pensiei stabilită prin decizie anterioară și decizia de pensie din data de 27 decembrie 2010 până la repunerea în plată a pensiei inițiale și obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente sumelor reprezentând dintre cele două decizii până la reaplicarea deciziei anterioare.
Prin sentința civilă nr. 4024 din 23 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2798/6312011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că, potrivit art. 7 din Legea nr. 119-2010 procedura de contestare a pensiilor calculate potrivit respectivei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000 iar în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
A mai motivat Tribunalul Dolj că în cauză reclamantul nu a formulat acțiunea în contradictoriu cu C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii pentru a fi incidente dispozițiile tezei I a art. 156 din Legea nr. 19/2001 în contradictoriu cu Casa de Pensii sectorială a Ministerului Administrației și Internelor, astfel că devin incidente dispozițiile tezei a II -a din art. 156, în temeiul cărora competența aparține instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, care, în speță, se află în București.
Prin sentința civilă nr. 8050 din 8 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 33316/3/2011, Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza spre Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 în temeiul dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Potrivit art. 154 din noua lege cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul Prin noul act normativ, în structura Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.
au fost înființate case de pensii sectoriale cu personalitate juridică distinctă, succesoare de drept a structurilor organizatorice responsabile cu pensile din cadrul respectivelor instituții. A mai reținut Tribunalul București că decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, dar a fost contestată la data de 19 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, rezultă că se aplică noua lege, respectiv Legea nr. 263/2010, potrivit căreia instanța competentă este cea de la domiciliul/sediul reclamantului. Deoarece contestatotul are domiciliul în județul Dolj, iar cererea este îndreptată împotriva unei case de pensii sectoriale, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dolj, ca instanță de la domiciliul reclamantului, conform dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Intr-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei raza teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. În situația în care pârâtul este altul decât casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, ipoteza a doua a textului de lege stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Lege, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. La data sesizării instanței, și anume 19 ianuarie 2011, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 263/2010. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc.
civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010.' Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.