ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2781/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. nr. 634 din 11

decembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondate excepția de nelegalitate a Ordinului nr.

832/2006 emis de Președintele ANAF, anexa 1, poz. XX și contestația împotriva

deciziei nr. 232 din 20 august 2009 emisă de D.G.F.P. Galați, formulată de

contestatoarea SC T. SRL, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală a

Finanțelor Publice Galați, Administrația Finanțelor Publice Galați.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în esență următoarele:

Reclamanta SC T. SRL

Galați, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice

Galați, Administrația Finanțelor Publice Galați, a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 232 din 20 august

2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, prin care a fost

respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere și a raportul de

inspecție fiscală din 12 februarie 2009 emise de Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii Galați, prin care au fost impuse

societății obligații fiscale suplimentare în valoare de 674.404 RON, din care:

impozit pe profit 568.319 RON și majorări de întârziere 106.085 RON.

De asemenea, reclamanta

a invocat, la data de 30 octombrie 2009, nelegalitatea Ordinului președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală nr. 832/2006 pentru aprobarea Listei contribuabililor

inactivi și a Listei contribuabililor reactivați.

Prin sentința nr. 102

din 30 martie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea reclamantei,

reținând, în esență, nu au fost formulate nici o susținere referitoare la neconcordanța

cu legea a Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.

832/2006. În ceea ce privește actele de impunere fiscală, s-a constatat a fi corectă

măsura dispusă de organele fiscale, atâta vreme cât operațiunile fiscale incriminate

au fost efectuate cu o societate declarată inactivă, fiind incidente dispozițiile

art. 21 C. fisc., invocate de către autoritatea pârâtă, care sunt de strictă interpretare,

legiuitorul nefăcând nici o distincție între contribuabilii inactivi care desfășoară

activitate, chiar împotriva legii, și cei ce nu desfășoară efectiv activitate.

Împotriva sentinței

nr. 102 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați a declarat recurs reclamanta

SC T. SRL Galați, iar prin decizia nr. 1124 din 24 februarie 2011, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul

declarat de SC T. SRL Galați, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță, reținând că, în mod nelegal, nu a fost citat în cauză și președintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în calitate de emitent al ordinului

a cărui nelegalitate a fost invocată de reclamantă.

Curtea de Apel Galați,

rejudecând cauza, a dispus citarea președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, în calitate de emitent al Ordinului nr. 832/2006 și, rejudecând cauza în

fond, prin sentința civilă nr. 210 din 28 iunie 2011, a admis acțiunea reclamantei

și, în consecință, a dispus anularea raportului de inspecție fiscală și a decizia

de impunere nr. 1502/2009 emise de Administrația Finanțelor Publice Galați și a

exonerat pe reclamanta SC T. SRL Galați de plata datoriilor bugetare stabilite prin

actele de impunere anulate.

Împotriva acestei sentințe

civile au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați

și Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar prin decizia nr. 2824/2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost

admise recursurile, s-a casat sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, s-a apreciat

că excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 832/2006 emis de președintele ANAF,

anexa 1, poziția XX este nefondată, neputând fi reținută critica reclamantei că

acest ordin este nelegal, pe motiv că nu i s-a suspendat contribuabilului certificatul

de înregistrare emis la data de 31 martie 2005, întrucât a intervenit o suspendare

de drept a certificatului de înregistrare fiscală, conform art. 4 din Ordinul ANAF

nr. 575/2006.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că prin decizia nr. 232/2009, emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Galați, au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare,

în sumă totală de 674.404 RON, constând în 568.319 RON impozit pe profit și 106.085

RON majorări de întârziere, întrucât s-a considerat a nu fi deductibilă la calculul

venitului impozabil suma de 3.551.993 RON, reprezentând marfă achiziționată de la

SC I.C. SRL, deoarece, în perioada ianuarie – iulie 2008, SC I.C. SRL era inactivă,

fiind declarată astfel prin Ordinul Ministrului finanțelor publice nr. 832/2006,

publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 850/17.10.2006, conform dispozițiile

art. 21 alin. (4) lit. r) din C. fisc.

În fine, s-a constatat

că reclamanta nu a luat toate măsurile de diligentă, efectuând tranzacții comerciale

cu o societate inactivă, neputând fi reținută nici apărarea reclamantei potrivit

căreia organul constatator a soluționat cu mare întârziere cererea SC I.C. SRL de

a fi reactivată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4)

lit. r) din C. fisc., operațiunile comerciale nu sunt deductibile cât timp societatea

este inactivă .

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs SC T. SRL criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, în motivarea ei punându-se accent pe greșita dezlegare dată excepției

de nelegalitate a Ordinului nr. 832/2006 emis de Președintele ANAF (în continuare

OPANAF) și subliniindu-se că o analiză corectă a motivelor invocate de recurenta-reclamantă

și faptul că însuși legiuitorul a modificat prin ordine succesive Ordinul nr. 575/2006

tocmai pentru a clarifica necesitatea îndeplinirii celor două condiții cumulative

la declararea contribuabilului inactiv sunt argumente de natură a schimba în tot

sentința recurată în sensul admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului nr.

823/2006 anexa 1, poz. XX, admiterii contestației formulate împotriva deciziei

nr. 232/2009 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, cu consecința anulării

raportului de inspecție fiscală emis de AFP Galați din 12 februarie 2009.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a arătat că este incorectă constatarea instanței de fond că reclamanta

nu a luat toate măsurile de diligență, efectuarea de tranzacții comerciale cu o

societate inactivă nu poate constitui în acest caz culpa societății reclamante ci

a organului fiscal care nu și-a îndeplinit obligația legală de a anula certificatul

de înregistrare fiscală a contribuabilului SC I.C. SRL, după ce l-a declarat inactiv

în mod ilegal și abuziv, certificat care nefiind anulat i-a permis acestuia să-și

desfășoare activitatea în mod normal. Instanța de fond nu a ținut cont de proba

care atestă eliberarea noului certificat de înregistrare fiscală emis la data de

30 aprilie 2008, ceea ce vine în neconcordanță cu afirmația instanței că nu s-au

luat toate măsurile de diligență. La efectuarea tranzacțiilor SC I.C. SRL a prezentat

certificat de înregistrare fiscală, astfel că reprezentanții societății reclamante

nu au putut bănui că această societate este declarată inactivă.

Sancțiunea suspendării

de drept prevăzută de art. 4 din Ordinul nr. 575/2006 nu se aplică și certificatului

de înregistrare fiscală, sancțiunea anulării prevăzută de legiuitor pentru contribuabilul

inactiv ce trebuie pusă în aplicare de organul competent fiind prevăzută în Ordinul

MFP nr. 605/2008.

Furnizorul reclamantei

s-a aflat în posesia unui certificat de înregistrare valabil pe toată perioada de

timp în care a derulat relații comerciale cu reclamanta, certificat care i-a fost

și preschimbat, ceea ce demonstrează că nu s-a urmat procedura prevăzută de

art. 3 din Ordinul MFP nr. 605/2008 și în aceste condiții societatea și-a desfășurat

activitatea în mod obișnuit și legal.

Ordinul PANF nr. 832/2006

a fost emis cu încălcarea art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., fiindu-i încălcat recurentei dreptul la o impozitare corectă în concordanță

cu prevederile C. fisc. [art. 21, art. 3 lit. d)].

Consideră recurenta că

toate cele expuse sunt de natură a demonstra că Ordinul PANAF nr. 832/2006 nu-i

este opozabil, ca urmare a blocării efectelor sale, fără a-i afecta validitatea,

astfel încât deși valid, acesta fiind declarat nelegal să rămână inoperant în litigiul

de față.

Examinând cauza din perspectiva

obiectului ei, a normelor legale aplicabile și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca

atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Așa cum se observă din

motivarea recursului, redată rezumativ, principala critică adusă de recurentă vizează

soluția dată excepției de nelegalitate a Ordinului PANAF nr. 832/2006, anexa 1,

poziția XX, soluție considerată de societatea recurentă ca fiind greșită pentru

raționamentul deja expus.

Limitele controlului de

legalitate exercitat asupra actelor administrative pe calea excepției reglementate

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt unanim recunoscute de doctrină și

confirmate de jurisprudența în materie, statuându-se că „instanța de contencios

administrativ învestită cu excepția de nelegalitate are de examinat concordanța

actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță juridică superioară,

în temeiul și în executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei și

forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția

României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative” (decizia ÎCCJ-SCAF nr. 3937/2006).

În acest context, în mod

corect aceleași argumente, prezentate de reclamantă și în fața instanței de fond,

nu au fost primite remarcându-se că exced procedurii speciale prevăzută de art.

4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, remarcându-se că ele privesc

analizarea condițiilor în care a fost declarat inactiv contribuabilul SC I.C. SRL.

De altfel, instanța a stabilit că în privința certificatului de înregistrare fiscală

emis la data de 31 martie 2005 (preschimbat în certificatul de înregistrare fiscală

emis la data de 30 aprilie 2008) a intervenit suspendarea de drept, conform

art. 4 din Ordinul PANAF nr. 575/2006 privind stabilirea și declararea contribuabililor

inactivi.

Considerentele sentinței

pe fondul cauzei își găsesc de asemenea suport, în probatoriul existent și în dispozițiile

legale enunțate cu ocazia acestei analize, în finalul căreia s-a concluzionat în

mod just că organul fiscal a aplicat corect prevederile art. 21 alin. (4) lit. r)

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., constatând că nu sunt deductibile cheltuielile

înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de SC I.C.

SRL – contribuabil declarat inactiv. În aceste condiții este nerelevantă apărarea

societății reclamante că cererea de reactivare formulată de SC I.C. SRL a fost soluționată

cu mare întârziere.

Totodată, față de conținutul

neechivoc al dispozițiilor art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Ordinul PANAF nr. 575/2006,

în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu a manifestat diligență și

a efectuat tranzacții comerciale cu o societate inactivă, declarată astfel prin

OPANAF nr. 832/2006, Anexa nr. 1, poziția XX, pentru aprobarea Listei contribuabililor

inactivi începând cu data publicării în M. Of. al României Partea I respectiv publicat

în M. Of. Partea I nr. 850/17.10.2006.

În aceste condiții, considerându-se

a nu fi deductibilă la calculul venitului impozabil suma de 3.551.9963 RON reprezentând

marfă achiziționată de la SC I.C. SRL – inactivă în perioada ianuarie –iunie 2008

– s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligațiile fiscale suplimentare

(impozit pe profit și majorări de întârziere) prin decizia de impunere și raportul

de inspecție fiscală din 12 februarie 2009 întocmite de Administrația Finanțelor

Publice Galați – Contribuabili Mijlocii și menținute prin decizia nr. 232 din

20 august 2009 emisă de DGFP Galați în soluționarea contestației formulate de SC

T. SRL.

Cele arătate demonstrează

că nu există temei pentru reformarea sentinței atacate și având în vedere dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T. SRL împotriva sentinței nr. 634 din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.