ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 75 din 06 aprilie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru capătul de cerere privind acțiunea în revendicare imobiliară, a respins excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului Local Gurasada și a Primarului comunei Gurasada, invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții Consiliul Local și Primarul comunei Gurasada, a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei invocată de pârâtul K.P., a respins excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei calității procesual pasive a pârâtului K.P., a admis în parte acțiunea reclamantei Parohia Ortodoxă Română Gurasada împotriva pârâților Comuna Gurasada și K.P., a obligat pârâta Comuna Gurasada să plătească reclamantei suma de 163.227 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul Dispensar Medical și anexe, înscris în CF 882 Gurasada, top.

59 - 62, situat în Comuna Gurasada, str. Principală, nr. 6, a obligat pârâtul K.P. să plătească reclamantei suma de 10.652 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul construcție înscris în CF 402 Gurasada, top. 55, 56 situat în comuna Gurasada, str. Principală, nr. 5, județul Hunedoara, a respins în rest acțiunea reclamantei, cererea reconvențională și cererea de intervenție în interes propriu. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei față de revendicarea imobilului situat în Gurasada, str. Principală, nr. 6, înscris în CF 882, nr. top. 59 - 62, a fost admisă, întrucât reclamanta nu a dovedit că este proprietara imobilului în litigiu. Față de prevederile art. 1 alin. (2) lit. b), art. 28 și 30 din Legea nr. 215/2001, a fost respinsă excepția lipsei capacității de folosință a Consiliul Local și Primarului comunei Gurasada, invocată în legătură cu cererea reconvențională.

De asemenea, au fost considerate neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, față de prevederile art. 48 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009. Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut, în esență, că, în considerarea obligațiilor care i-au revenit potrivit art. 969 și 970 C. civ., reclamanta a suportat costul lucrărilor de amenajare și îmbunătățire pentru cele două imobile, valoarea acestor lucrări fiind de 163.227 RON. De aceea, în temeiul art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și a principiului îmbogățirii fără justă cauză, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei.

Prin Decizia civilă nr. 131/2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul pârâților și intervenientei, a anulat sentința și a trimis cauza spre judecare instanței competente, Judecătoria Deva. Prin Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, a respins recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Hunedoara, ca nefondat, a respins recursul pârâtei Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, ca tardiv. Prin Decizia civilă nr. 28 din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins apelul pârâților Consiliul Local al Comunei Gurasada, Primarul Comunei Gurasada și al intervenientei Comuna Gurasada.

Reclamanta Parohia Ortodoxă Română Gurasada a sesizat instanța de judecată cu o acțiune, ulterior precizată, având ca obiect obligarea pârâtei Comuna Gurasada, prin Consiliul Local Gurasada la plata de despăgubiri pentru investițiile efectuate la imobilul din localitatea Gurasada nr. 6 și obligarea pârâtelor Comuna Gurasada și K.P., în solidar, la plata despăgubirilor pentru investițiile efectuate la imobilul din localitatea Gurasada nr. 5. Reclamanta și-a justificat demersul judiciar prin caducitatea actului juridic încheiat la data de 29 iulie 1991, ce are drept consecință desființarea contractului, riscul imposibilității de executare urmând a fi suportat de către partea care nu își poate executa obligațiile și care trebuie să-i restituie celeilalte părți ceea ce a primit, prin echivalent.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că imobilul înscris în CF 402 Gurasada, top 55, 56 situat administrativ la nr. 5, anterior anului 1990, a avut destinația de dispensar comunal, aspect necontestat. La numărul administrativ nr. 6, anterior anului 1990, s-a edificat o construcție în roșu, pentru fostul CAP. Prin înscrisul intitulat Convenție, redactat la 15 martie 1991, locuitorii localităților Gurasada și Gothadea, membrii ai Parohiei Ortodoxe Române și, în același timp foști membrii ai CAP, la acea dată în lichidare, și-au manifestat voința neechivocă de a amenaja în fostul CAP, la acea dată o construcție abandonată la faza "în roșu", un dispensar la standarde legale, pentru a obține în schimb clădirea fostului dispensar pentru casă parohială.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 29 iulie 1991, părțile semnatare Comisia de Lichidare a CAP Gurasada (în baza art. 26 și 28 din Legea nr. 18/1991, în forma inițială), Comuna Gurasada, reprezentată prin primar (în baza art. 13 din Legea nr. 5/1990), Parohia Ortodoxă Gurasada și Consiliul Local Gurasada au încheiat o convenție prin care Parohia Ortodoxă Gurasada se obliga să amenajeze în fostul sediu CAP, proprietatea comunei Gurasada, un dispensar conform cerințelor legale, urmând ca în schimb, în favoarea acesteia să fie cedată clădirea fostului dispensar, situat în localitatea Gurasada nr. 5, în vederea amenajării și utilizării cu destinația de casă parohială.

În acest scop, Parohia Ortodoxă Gurasada s-a obligat să pună în funcțiune fostul sediu al CAP pe baza documentației ce se va întocmi, astfel încât să se asigure funcționalitatea normală conform Ordinului Ministerului Sănătății pentru următoarele cabinete cu anexele lor: cabinet consultații adulți; cabinet pediatrie; cabinet stomatologic; punct farmaceutic și adăpost pentru animale și atelaje Având în vedere cele stabilite de comun acord cu Direcția Sanitară, Primăria comunei Gurasada și Parohia Ortodoxă Gurasada, clădirea actualului dispensar uman a fost cedată pentru casă parohială numai după finalizarea lucrărilor, asigurarea funcționalității și recepția definitivă a clădirii.

La data de 01 aprilie 1993, s-a încheiat procesul-verbal de recepție ce atestă finalizarea lucrărilor de amenajare la imobilul de la numărul 6, enumerându-se toate lucrările efectuate, precum și predarea imobilului fostului sediu al CAP Gurasada de către comuna Gurasada către Spitalul comunal Ilia. Prin acest proces verbal de precizează și predarea imobilului situat la nr. 5 (fostul dispensar medical) către reclamantă, cu destinația de casă parohială. În cuprinsul acestui proces-verbal se menționează expres că imobilul este ridicat în roșu și avea tencuite două încăperi, fiind terminat (finalizată construcția) pe cheltuiala parohiei și munca locuitorilor din comună. În baza acestei convenții, reclamanta a folosit imobilul casă parohială situat administrativ la numărul 5 din comuna Gurasada, până în anul 2009, când, în baza Legii nr. 10/2001, fostul proprietar tabular a obținut pe cale judiciară restituirea în natură a imobilului.

Astfel, în baza Sentinței civile nr. 432/2007 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în Dosar nr. 9172/1/2006, Primarul comunei Gurasada a emis dispoziție de restituire în natură a imobilului folosit de Parohia Ortodoxă Gurasada, începând cu anul 1993, cu destinația casă parohială. În cursul demersului judiciar a fostului proprietar tabular K.P., demarat în temeiul Legii nr. 10/2001, în anul 2005, reclamanta a formulat cerere de intervenție, solicitând în subsidiar și despăgubiri pentru investițiile realizate la cele două imobile, intervenție disjunsă și care face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată, arătată în cele ce preced. Această cerere a fost justificată tocmai de imposibilitatea de executare a convențiilor din 1991 și 1992, de asigurare de către pârâta Comuna Gurasada a folosinței imobilului de la nr. 5. Prin decizia de casare s-a stabilit că prezentul litigiu este unul de drept comun, cum arată și apelanta, prin concluziile scrise.

Pentru Comuna Gurasada, semnatară a convenției din 1991 și a celei din 1993, temeiul juridic al despăgubirilor, reprezentând contravaloarea investițiilor realizate la imobilele de la numerele 5 și 6, îl reprezintă tocmai imposibilitatea de executare a convențiilor, de asigurare a folosinței imobilului de la numărul 5 pentru reclamantă, deci riscul contactului ce se suportă de către proprietarul imobilului, de către partea care nu-și respectă obligațiile. Este adevărat că instituția caducității actului juridic produce efecte numai pentru viitor. Este adevărat că reclamanta a invocat caducitatea convențiilor încheiate în anul 1991 - 1993. Însă apelanta omite a observa că reclamanta a arătat expres, prin precizarea depusă în fața instanței de fond, calificarea juridică a cererii, respectiv imposibilitatea fortuită de executare a contractului, respectiv riscul imposibilității de executare a contractului.

Caducitatea este cauza de ineficacitate a contractului ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte datorită întrunirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorilor actului juridic. În schimb, unul din efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea și interdependența obligațiilor este inopozabilitatea fortuită de executare a obligației ce-i revine de către o parte, deci riscul contractului. Riscul contractului apare ca o consecință a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilității fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părți.

În speță, deși reclamanta și-a executat obligațiile asumate prin contractul încheiat în anul 1991, realizând finalizarea construcției situate administrativ la numărul 6 pentru destinația de dispensar medical, începând cu anul 2009, pârâta-apelantă nu și-a mai îndeplinit obligația asumată prin aceeași convenție, de a asigura folosința imobilului situat administrativ la numărul 5 datorită restituirii acestui imobil fostului proprietar tabular, în baza Legii nr. 10/2001. Corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul de prescripție începând să curgă de la data la care a intervenit imposibilitatea executării contractului de către apelantă, conform art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut numai în momentul emiterii dispoziției de restituire a imobilului în natură pârâtului K.P.. Criticile referitoare la calitatea procesuală a Primarului comunei Gurasada și a Consiliul Local Gurasada nu pot fi primite, dat fiind faptul că reclamanta, prin precizarea de acțiune, a arătat expres că înțelege să se judece cu Comuna Gurasada, reprezentată prin primar și Consiliul local. Chiar apelanta arată că proprietarul imobilului situat administrativ la numărul 6 este comuna Gurasada, astfel corect a fost obligată această pârâtă la plata contravalorilor investițiilor realizate de reclamantă. Criticile privitoare la raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond sunt de neprimit.

Instanța de fond a încuviințat și administrat toate obiecțiunile formulate de către apelantă, expertul răspunzând pe larg acestor obiecțiuni. Cu evidență, referirile la dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, respectiv cheltuielile necesare și utile, au vizat numai îmbunătățirile efectuate la imobilul situat administrativ la numărul 5 și restituit în natură persoanei îndreptățite. Susținerile apelantei referitoare la edificarea imobilului situat administrativ la numărul 6 (fostul sediu CAP) de către diferiți locuitori ai comunei, în mod voluntare, sunt de neprimit.

În cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 01 aprilie 1993 de către Comisia de recepție a Direcției Sanitare a județului Hunedoara, Primăria comunei Gurasada și Parohia Ortodoxă Română Gurasada se menționează expres faptul că fostul sediul al CAP a fost terminată pe cheltuiala parohiei și au fost efectuate următoarele lucrări: compartimentarea încăperilor pentru a corespunde noii destinații, executarea tencuielilor interioare și exterioare, executarea pardoselilor din mozaic, placare cu faianță, instalați apă-canal, executarea sobelor de teracotă, zugrăveli-vopsitorii, un grajd pentru cal și șaretă, un grup social; fiind necesar a se executa tinichigerie și împrejmuirea clădirii. Acest înscris face dovada realizării investițiilor de către reclamantă.

De altfel, martorii audiați în fața primei instanțe reiterează aceste mențiuni ale procesului-verbal de recepție, confirmând efectuarea lucrărilor de către reclamantă. Prim urmare, susținerile apelantei privitoare la munca voluntară a membrilor comunității sunt fără suport probator, chiar martorul propus de pârâta apelantă susținând contrariul. În concluzie, instanța de fond corect a reținut realizarea acestor lucrări de către reclamantă și a obligat pârâta la plata contravalorii acestor lucrări conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Contrar susținerilor apelantei, expertul nu a realizat lucrarea de expertiză având în vedere susținerile reclamantei, fără alte puncte de referință.

Aceste susțineri au constituit și obiecțiuni la raportul de expertiză, încuviințată de instanța de fond. Astfel expertul, prin răspunsul la obiecțiuni a arătat expres că pentru evaluarea tehnică a lucrărilor la imobilele de la nr. 5 și nr. 6 a avut în vedere un număr important de copii ale cheltuielilor cu materiale de construcții, forță de muncă, transport materiale, puse la dispoziție de reprezentantul reclamantei. Referitor la cererea reconvențională și cea de intervenție în interes propriu a Comunei Gurasada, apelanta nu aduce critici concrete, ci arată că a solicitat, în subsidiar, obligarea reclamantei la compensarea contravalorii folosinței imobilului cu amenajările cerute întrucât din 1991 până în anul 2009, când s-a făcut predarea imobilului, au trecut 18 ani, așadar obligația asumată a fost de 10 ori achitată.

Aceste susțineri nu pot fi primite. Se recunoaște asumarea obligației de a asigura, reclamantei, folosința imobilului de la nr. 5 Gurasada. Or, tocmai această obligație începând cu anul 2009 nu a mai fost îndeplinită. Obligația de asigurare a imobilului, contrar susținerilor apelantei nu a fost îndeplinită. Faptul că până în anul 2009 acest imobil a fost folosit de către reclamantă nu constituie un temei pentru acordarea contravalorii folosinței imobilului. Pe de o parte, începând cu anul 2009, imobilul a fost restituit proprietarului tabular. Pe de altă parte, corect a reținut prima instanță că între părți nu s-a încheiat un contract de locațiune pentru a fi îndreptățită apelanta la contravaloarea folosinței.

Mai mult, în cauză, nu s-a dovedit nici fapta ilicită a reclamantei, prejudiciul cauzat apelantei, legătura de cauzalitate, deci condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. Imobilul a fost folosit de către reclamantă în baza convenției încheiate în anul 1991 de către părți, în schimbul finalizării construcției de la numărul 6. Conclusiv, prima instanță în mod corect a respins cererea reconvențională și cererea de intervenție în interes propriu. Împotriva Sentinței civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, și a Deciziei civile nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au formulat cereri de recurs, pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și intervenienta Comuna Gurasada, prin care au formulat critici de pretinsă nelegalitate pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 - 9 C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, în primul ciclu procesual, s-a stabilit în mod irevocabil că litigiul de față este unul de drept comun și nu este incidența Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții, respingând apelurile. Cu privire la calitatea procesuală a Primarului Comunei Gurasada și a Consiliului Local Gurasada, s-a susținut că cele doua instanțe inferioare au încălcat unul din principiile fundamentale ale dreptului - dreptul de proprietate poate fi dovedit cu extrasul de carte funciara. Nu exista dovada ca Primarului Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada sunt proprietari. Așadar, nu există temei legal pentru ca aceste două părți să cadă în pretenții.

Primarul comunei Gurasada, Consiliul Local Gurasada și comuna (Gurasada) sunt instituții distincte, diferite care stau în proces ca entități separate cu atribuții deosebite. La data formulării acțiunii reclamantei, părți în proces nu erau decât Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada. Reclamanta, având în vedere dispozițiile legii nu putea avea pretenții decât de la proprietar, adică, dacă s-ar fi dovedit ca imobilul în litigiu ar fi în proprietatea publică sau privată a unității administrativ-teritoriale, Comuna Gurasada. Reclamanta nu a făcut nici o dovadă în sensul stabilirii în mod legal a proprietarului imobilului. Instanțele anterioare nici măcar nu motivează de ce au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două instituții de sine stătătoare, limitându-se a se referi la capacitatea procesuală a acestor două instituții.

Or, aceasta constatare a capacității procesuale nu face altceva decât să întărească faptul cele trei instituții pot și trebuie să stea în proces în mod distinct, fiecare cu atribuțiile și obligațiile lor. Abia în anul 2010, Comuna Gurasada a intervenit în acest proces printr-o cerere de intervenție, iar reclamanta nu a formulat niciodată pretenții împotriva acestei părți. Înalta Curte de Casație și Justiție București a stabilit că acțiunea principală este una de drept comun, în pretenții, iar reclamanta nu beneficiază de prevederi speciale derogatorii, respectiv de dispozițiile speciale în asemenea cazuri prevăzute de Legea nr. 10/2001. Aflându-ne în fața unei acțiuni de drept comun, regula este ca termenul de prescripție este de 3 ani - Decretul nr. 167/1958.

Dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut în momentul în care reclamanta a predat acest imobil la Centrul de Sănătate Ilia, adică în anul 1991. În anul 2008, când reclamanta a formulat pretențiile, dreptul său material la acțiune era prescris. Fiind un litigiu de drept comun, acțiunea trebuia timbrată la valoare, reclamantei nici măcar nu i s-a pus în vedere acest lucru. Pe fond, s-a susținut că nici Primarul și nici Consiliul local Gurasada nu au fost și nici nu sunt proprietarii construcțiilor în discuție. Proprietarul de carte funciară al imobilului de la nr. 6 Gurasada, în prezent, după predarea dispensarului medical, de către Centrul de Sănătate Ilia, este Statul Român Nici măcar formal nu s-a cerut a se constata caducitatea Procesului-verbal din anul 1991, totuși se invoca temeiul de drept privitor la aceasta instituție a dreptului.

Caducitatea este o cauză de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorita intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale, independent de voința autorului actului. Dar spre deosebire de nulitate, caducitatea produce efecte doar pentru viitor. Dacă reclamanta susține ca dreptul ei la acțiune s-a născut în momentul când a eliberat imobilul de la nr. 5 Gurasada, adică în anul 2009, an în care procesul-verbal din 1991 a devenit caduc, atunci, este evident ca instanțele inferioare au aplicat principiul retroactivității actului juridic, efect însă care îi poate avea doar actele juridice nule nu și cele caduce. Instanțele nu mai aplică aceeași regula, a repunerii părților în situația anterioara, în ceea ce privește contravaloarea prestației, a folosinței imobilului de la nr. 5 Gurasada.

Cum însă nu putea constata nulitatea procesului-verbal în discuție, ci doar caducitatea, trebuia să constate și că aceasta nu poate produce efecte decât pentru viitor. În acest caz, nu putea acorda nici un fel de despăgubiri. Hotărârile atacate sunt caracterizate de inconsecvență, contradictorialitate, lipsa de temei legal, aplicare și interpretare greșita a legii și a actelor deduse judecații. În ceea ce privește imobilul de la nr. 6 Gurasada, reclamanta nu a contribuit cu nimic la edificarea acestui imobil, toate lucrările fiind realizate de către diferiți locuitori din comuna Gurasada, în mod voluntar. Nici martorii audiați, nu au putut aduce lămuriri concrete asupra acestor așa zise lucrări, respectiv nu s-a putut dovedi dincolo de orice dubiu nici ce lucrări au fost efectiv realizate de către reclamanta și nici întinderea acestora.

Excepția nulității recursului este neîntemeiată. În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial). Așadar, scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, istoricul cauzei deduse judecății, toate cu consecințe directe în planul configurării ori reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excedează analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios. O situație de nelegalitate pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, ceea ce în cauză s-a și întâmplat, recurenții-pârâți invocând ipoteze concrete de pretinsă nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte a apreciat că se impune, cu prioritate, clarificarea aspectelor legate de cadrul procesual de investire, din perspectiva cauzei cererii de recurs, motiv pentru care a pus în vedere părților ca dezbaterile pe fondul cererii sa fie precedate de încadrarea criticilor în ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul formulat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și de intervenienta Comuna Gurasada, prin primar, împotriva Sentinței civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, este inadmisibil, pentru următoarele considerente: S-a susținut corect, în dezbateri, că recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, este inadmisibil, dat fiind dispozițiile exprese ale art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care declară care sunt hotărârile judecătorești susceptibile de calea de atac a recursului. Sentința de primă instanță a fost supusă apelului și prin aceasta ea nu mai poate constitui obiect și al cererii subsecvente de recurs. Recursul formulat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și de intervenienta Comuna Gurasada, prin primar, împotriva Deciziei civile nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter irevocabil că litigiul pendinte este un litigiu de drept comun, necăzând sub incidența Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel nu a nesocotit aceste dispoziții ale decizii de casare, ci chiar a consemnat în mod neechivoc că reținerile instanței de fond privitoare la dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 vor fi înlăturate, respectiv că prezentul litigiu este unul de drept comun. În egală măsură, s-a reținut că reclamanta a invocat dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 pentru a justifica cererea de despăgubire pentru îmbunătățirile realizate la imobilul din Comuna Gurasada nr. 5, restituită fostului proprietar tabular. Dar, întrucât reclamanta nu a avut calitatea de chiriaș a imobilului ci a folosit imobilul de la nr. 5 în baza convenției încheiate în anul 1991, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, ci principiul îmbogățirii fără just temei față de proprietarul K.P., căruia i s-a mărit patrimoniul cu valoarea investițiilor realizate de reclamantă.

Criticile referitoare la calitatea procesuală a Primarului Comunei Gurasada și a Consiliului Local Gurasada, nu pot fi primite, întrucât, prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat expres că înțelege să se judece cu Comuna Gurasada, reprezentată prin Primar și Consiliul local. Prin hotărârea de primă instanță, Comuna Gurasada a fost obligată la despăgubiri și nu Primarul sau Consiliul local Gurasada, în calitatea acestora de reprezentanți ai Comunei Gurasada. Primarul comunei Gurasada, Consiliul Local Gurasada și comuna (Gurasada) sunt într-adevăr instituții juridice distincte, care stau în proces ca entități separate, cu atribuții deosebite. Instanța de apel a răspuns în mod clar motivului de apel care se referă la lipsa calității procesuale pasive a celor două instituții juridice, situație în care nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.. Instanța de apel a reținut că, pentru Comuna Gurasada, semnatară a convenției din 1991 și a celei din 1993, temeiul juridic al despăgubirilor, reprezentând contravaloarea investițiilor realizate la imobilele de la numerele 5 și 6, îl reprezintă tocmai imposibilitatea de executare a convențiilor, de asigurare a folosinței imobilului de la numărul 5 pentru reclamantă, deci riscul contactului ce se suportă de către proprietarul imobilului, respectiv de către partea care nu-și respectă obligațiile. În aceste condiții, respectând cadrul procesual de învestire, din perspectiva temeiului juridic al pretențiilor reclamantei, instanța de apel nu avea de cercetat dacă unul sau altul din imobilele în litigiu s-ar afla în proprietatea publică sau privată a unității administrativ-teritoriale - Comuna Gurasada - acțiunea dedusă judecății nefiind una petitorie.

Instanța de apel, în circumstanțele cauzei pendinte, a reținut ceea ce era relevant pentru fiecare din părțile procesului, anume faptul că, în baza Sentinței civile nr. 432/2007 a Tribunalului Hunedoara, Primarul comunei Gurasada a emis dispoziție de restituire în natură a imobilului folosit de Parohia Ortodoxă Gurasada, începând cu anul 1993, cu destinația casă parohială, pârâtului persoană fizică. Recurenții-pârâți au mai susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție București a stabilit că acțiunea principală este una de drept comun, în pretenții, ignorând faptul că, într-un paragraf anterior, au invocat critici specifice unei acțiuni petitorii.

Critica referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu este întemeiată, întrucât termenul de prescripție începe să curgă, așa cum corect s-a și reținut, de la data la care a intervenit imposibilitatea executării contractului de către apelantă, conform art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 - (1) prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea; (2) dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei. Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la momentul emiterii dispoziției de restituire a imobilului în natură, pârâtului K.P.

Criticile referitoare la instituția caducității și la efectele acesteia asupra raporturilor dintre părți, nu pot fi primite, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut în mod corect că instituția caducității actului juridic produce efecte numai pentru viitor, respectiv că această instituție este o cauza de ineficacitate a contractului ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte, datorită întrunirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorilor actului juridic. Reclamanta în mod expres și-a justificat demersul judiciar prin caducitatea actului juridic încheiat la data de 29 iulie 1991, ce are drept consecință desființarea contractului, riscul imposibilității de executare urmând a fi suportat de către partea care nu își poate executa obligațiile și care trebuie să-i restituie celeilalte părți ceea ce a primit, prin echivalent.

S-a reținut corect că unul din efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea și interdependența obligațiilor este riscul contractului. Riscul contractului apare ca o consecință a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilității fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părți. În mod neechivoc s-a reținut și că, deși reclamanta și-a executat obligațiile asumate prin contractul încheiat în anul 1991, realizând finalizarea construcției situate administrativ la numărul 6 pentru destinația de dispensar medical, începând cu anul 2009, pârâta-apelantă nu și-a mai îndeplinit obligația asumată prin aceeași convenție, de a asigura folosința imobilului situat administrativ la numărul 5 datorită restituirii acestui imobil fostului proprietar tabular, în baza Legii nr. 10/2001.

Instanțele inferioare nu au aplicat principiul specific nulității actului juridic, ci caducității, însă cu luarea însă în considerare a unuia dintre efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, riscul contractului. Critica referitoare la obligarea reclamantei la compensarea contravalorii folosinței imobilului, respectiv la aplicarea regulii repunerii părților în situația anterioară, nu este întemeiată, întrucât nici în apel și nici în recurs, nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate. Faptul că până în anul 2009, imobilul a fost folosit de către reclamantă nu constituie un temei pentru acordarea contravalorii folosinței imobilului, întrucât între părți nu s-a încheiat un contract de locațiune pentru a fi îndreptățită pârâta la contravaloarea folosinței.

În cauză, nu s-a dovedit nici fapta ilicită a reclamantei, prejudiciul cauzat apelantei, legătura de cauzalitate, deci condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. Imobilul a fost folosit de către reclamantă în baza convenției încheiate în anul 1991 de către părți, în schimbul finalizării construcției de la numărul 6. Hotărârea instanței de apel nu poate fi caracterizată ca fiind inconsecventă, contradictorie, lipsită de temei legal și nici dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii pentru argumentele expuse deja în paragrafele anterioare. Nu poate fi analizată nici o altă pretinsă critică de nelegalitate dacă nu indică una sau alta din ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - în mod concret norma de drept încălcată sau aplicată greșit. Toate celelalte critici ale recurenților-pârâți care fac referire la netemeinicia hotărârii, care ar fi evaluat greșit probele administrate, nu pot fi analizate, întrucât nesocotesc rolul și funcția recursului, cale extraordinară de atac. Formulând aceste critici, recurenții-pârâți tind, în mod nepermis pentru faza procesuală a recursului, la o reevaluare a probatoriului, arătând că instanța a procedat la o apreciere greșită a probelor și susținând astfel, netemeinicia hotărârii din apel. Demersul recurenților-pârâți sub acest aspect, ignoră faptul că în recurs se poate realiza doar o cenzură de nelegalitate, fără posibilitatea de a mai statua asupra faptelor pricinii, care sunt în competența exclusivă a instanțelor fondului.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul recurenților-pârâți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și de intervenienta Comuna Gurasada prin Primar împotriva Sentinței nr. 75 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și de intervenienta Comuna Gurasada prin Primar împotriva Deciziei nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015. Procesat de GGC - GV