ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 75 din 06 aprilie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și a Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara, a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru capătul

de cerere privind acțiunea în revendicare imobiliară, a respins excepția lipsei

capacității de folosință a Consiliului Local Gurasada și a Primarului comunei

Gurasada, invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvențională

formulată de pârâții Consiliul Local și Primarul comunei Gurasada, a respins

excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei invocată de pârâtul K.P., a

respins excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei

calității procesual pasive a pârâtului K.P., a admis în parte acțiunea

reclamantei Parohia Ortodoxă Română Gurasada împotriva pârâților Comuna

Gurasada și K.P., a obligat pârâta Comuna Gurasada să plătească reclamantei

suma de 163.227 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul

Dispensar Medical și anexe, înscris în CF 882 Gurasada, top. 59 - 62, situat în

Comuna Gurasada, str. Principală, nr. 6, a obligat pârâtul K.P. să plătească

reclamantei suma de 10.652 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor

aduse la imobilul construcție înscris în CF 402 Gurasada, top. 55, 56 situat în

comuna Gurasada, str. Principală, nr. 5, județul Hunedoara, a respins în rest

acțiunea reclamantei, cererea reconvențională și cererea de intervenție în

interes propriu.

Excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei față de revendicarea

imobilului situat în Gurasada, str. Principală, nr. 6, înscris în CF 882, nr.

top. 59 - 62, a fost admisă, întrucât reclamanta nu a dovedit că este

proprietara imobilului în litigiu.

Față

de prevederile art. 1 alin. (2) lit. b), art. 28 și 30 din Legea nr. 215/2001,

a fost respinsă excepția lipsei capacității de folosință a Consiliul Local și

Primarului comunei Gurasada, invocată în legătură cu cererea reconvențională.

De

asemenea, au fost considerate neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate a

acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului, față de prevederile art. 48 alin. (1)

și (2) din Legea 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009.

Pe

fondul cauzei, Tribunalul a reținut, în esență, că, în considerarea

obligațiilor care i-au revenit potrivit art. 969 și 970 C. civ., reclamanta a

suportat costul lucrărilor de amenajare și îmbunătățire pentru cele două

imobile, valoarea acestor lucrări fiind de 163.227 RON. De aceea, în temeiul

art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și a principiului îmbogățirii

fără justă cauză, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei.

Prin

Decizia civilă nr. 131/2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul pârâților

și intervenientei, a anulat sentința și a trimis cauza spre judecare instanței

competente, Judecătoria Deva.

Prin

Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul reclamantei, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de apel, a respins recursul pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Hunedoara, ca nefondat, a respins

recursul pârâtei Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, ca tardiv.

Prin

Decizia civilă nr. 28 din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I

civilă, a respins apelul pârâților Consiliul Local al Comunei Gurasada,

Primarul Comunei Gurasada și al intervenientei Comuna Gurasada.

Reclamanta

Parohia Ortodoxă Română Gurasada a sesizat instanța de judecată cu o acțiune,

ulterior precizată, având ca obiect obligarea pârâtei Comuna Gurasada, prin

Consiliul Local Gurasada la plata de despăgubiri pentru investițiile efectuate

la imobilul din localitatea Gurasada nr. 6 și obligarea pârâtelor Comuna

Gurasada și K.P., în solidar, la plata despăgubirilor pentru investițiile

efectuate la imobilul din localitatea Gurasada nr. 5.

Reclamanta

și-a justificat demersul judiciar prin caducitatea actului juridic încheiat la

data de 29 iulie 1991, ce are drept consecință desființarea contractului,

riscul imposibilității de executare urmând a fi suportat de către partea care

nu își poate executa obligațiile și care trebuie să-i restituie celeilalte

părți ceea ce a primit, prin echivalent.

Sub

aspectul situației de fapt, s-a reținut că imobilul înscris în CF 402 Gurasada,

top 55, 56 situat administrativ la nr. 5, anterior anului 1990, a avut

destinația de dispensar comunal, aspect necontestat. La numărul administrativ

nr. 6, anterior anului 1990, s-a edificat o construcție în roșu, pentru fostul

CAP.

Prin

înscrisul intitulat Convenție, redactat la 15 martie 1991, locuitorii

localităților Gurasada și Gothadea, membrii ai Parohiei Ortodoxe Române și, în

același timp foști membrii ai CAP, la acea dată în lichidare, și-au manifestat

voința neechivocă de a amenaja în fostul CAP, la acea dată o construcție

abandonată la faza "în roșu", un dispensar la standarde legale,

pentru a obține în schimb clădirea fostului dispensar pentru casă parohială.

Prin

procesul-verbal încheiat la data de 29 iulie 1991, părțile semnatare Comisia de

Lichidare a CAP Gurasada (în baza art. 26 și 28 din Legea nr. 18/1991, în forma

inițială), Comuna Gurasada, reprezentată prin primar (în baza art. 13 din Legea

nr. 5/1990), Parohia Ortodoxă Gurasada și Consiliul Local Gurasada au încheiat

o convenție prin care Parohia Ortodoxă Gurasada se obliga să amenajeze în

fostul sediu CAP, proprietatea comunei Gurasada, un dispensar conform

cerințelor legale, urmând ca în schimb, în favoarea acesteia să fie cedată

clădirea fostului dispensar, situat în localitatea Gurasada nr. 5, în vederea

amenajării și utilizării cu destinația de casă parohială.

În

acest scop, Parohia Ortodoxă Gurasada s-a obligat să pună în funcțiune fostul

sediu al CAP pe baza documentației ce se va întocmi, astfel încât să se asigure

funcționalitatea normală conform Ordinului Ministerului Sănătății pentru

următoarele cabinete cu anexele lor: cabinet consultații adulți; cabinet

pediatrie; cabinet stomatologic; punct farmaceutic și adăpost pentru animale și

atelaje

Având

în vedere cele stabilite de comun acord cu Direcția Sanitară, Primăria comunei

Gurasada și Parohia Ortodoxă Gurasada, clădirea actualului dispensar uman a

fost cedată pentru casă parohială numai după finalizarea lucrărilor, asigurarea

funcționalității și recepția definitivă a clădirii.

La

data de 01 aprilie 1993, s-a încheiat procesul-verbal de recepție ce atestă

finalizarea lucrărilor de amenajare la imobilul de la numărul 6, enumerându-se

toate lucrările efectuate, precum și predarea imobilului fostului sediu al CAP

Gurasada de către comuna Gurasada către Spitalul comunal Ilia. Prin acest

proces verbal de precizează și predarea imobilului situat la nr. 5 (fostul

dispensar medical) către reclamantă, cu destinația de casă parohială.

În

cuprinsul acestui proces-verbal se menționează expres că imobilul este ridicat

în roșu și avea tencuite două încăperi, fiind terminat (finalizată construcția)

pe cheltuiala parohiei și munca locuitorilor din comună. În baza acestei

convenții, reclamanta a folosit imobilul casă parohială situat administrativ la

numărul 5 din comuna Gurasada, până în anul 2009, când, în baza Legii nr.

10/2001, fostul proprietar tabular a obținut pe cale judiciară restituirea în

natură a imobilului.

Astfel,

în baza Sentinței civile nr. 432/2007 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în

Dosar nr. 9172/1/2006, Primarul comunei Gurasada a emis dispoziție de

restituire în natură a imobilului folosit de Parohia Ortodoxă Gurasada,

începând cu anul 1993, cu destinația casă parohială.

În

cursul demersului judiciar a fostului proprietar tabular K.P., demarat în

temeiul Legii nr. 10/2001, în anul 2005, reclamanta a formulat cerere de

intervenție, solicitând în subsidiar și despăgubiri pentru investițiile

realizate la cele două imobile, intervenție disjunsă și care face obiectul

prezentului dosar, astfel cum a fost precizată, arătată în cele ce preced.

Această

cerere a fost justificată tocmai de imposibilitatea de executare a convențiilor

din 1991 și 1992, de asigurare de către pârâta Comuna Gurasada a folosinței

imobilului de la nr. 5.

Prin

decizia de casare s-a stabilit că prezentul litigiu este unul de drept comun,

cum arată și apelanta, prin concluziile scrise.

Pentru

Comuna Gurasada, semnatară a convenției din 1991 și a celei din 1993, temeiul

juridic al despăgubirilor, reprezentând contravaloarea investițiilor realizate

la imobilele de la numerele 5 și 6, îl reprezintă tocmai imposibilitatea de

executare a convențiilor, de asigurare a folosinței imobilului de la numărul 5

pentru reclamantă, deci riscul contactului ce se suportă de către proprietarul

imobilului, de către partea care nu-și respectă obligațiile.

Este

adevărat că instituția caducității actului juridic produce efecte numai pentru

viitor. Este adevărat că reclamanta a invocat caducitatea convențiilor

încheiate în anul 1991 - 1993. Însă apelanta omite a observa că reclamanta a

arătat expres, prin precizarea depusă în fața instanței de fond, calificarea

juridică a cererii, respectiv imposibilitatea fortuită de executare a

contractului, respectiv riscul imposibilității de executare a contractului.

Caducitatea

este cauza de ineficacitate a contractului ce constă în lipsirea actului

juridic civil valabil încheiat de orice efecte datorită întrunirii unei

împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința

autorilor actului juridic.

În

schimb, unul din efectele specifice contractului sinalagmatic ce decurge din

reciprocitatea și interdependența obligațiilor este inopozabilitatea fortuită

de executare a obligației ce-i revine de către o parte, deci riscul

contractului. Riscul contractului apare ca o consecință a neexecutării

contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilității fortuite, deci a unei

cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părți. În speță, deși

reclamanta și-a executat obligațiile asumate prin contractul încheiat în anul

1991, realizând finalizarea construcției situate administrativ la numărul 6

pentru destinația de dispensar medical, începând cu anul 2009, pârâta-apelantă

nu și-a mai îndeplinit obligația asumată prin aceeași convenție, de a asigura

folosința imobilului situat administrativ la numărul 5 datorită restituirii

acestui imobil fostului proprietar tabular, în baza Legii nr. 10/2001.

Corect

prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune,

termenul de prescripție începând să curgă de la data la care a intervenit

imposibilitatea executării contractului de către apelantă, conform art. 8 alin.

(2) din Decretul nr. 167/1958. Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut

numai în momentul emiterii dispoziției de restituire a imobilului în natură

pârâtului K.P..

Criticile

referitoare la calitatea procesuală a Primarului comunei Gurasada și a

Consiliul Local Gurasada nu pot fi primite, dat fiind faptul că reclamanta,

prin precizarea de acțiune, a arătat expres că înțelege să se judece cu Comuna

Gurasada, reprezentată prin primar și Consiliul local.

Chiar

apelanta arată că proprietarul imobilului situat administrativ la numărul 6

este comuna Gurasada, astfel corect a fost obligată această pârâtă la plata

contravalorilor investițiilor realizate de reclamantă.

Criticile

privitoare la raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond sunt de

neprimit. Instanța de fond a încuviințat și administrat toate obiecțiunile

formulate de către apelantă, expertul răspunzând pe larg acestor obiecțiuni. Cu

evidență, referirile la dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, respectiv

cheltuielile necesare și utile, au vizat numai îmbunătățirile efectuate la

imobilul situat administrativ la numărul 5 și restituit în natură persoanei

îndreptățite.

Susținerile

apelantei referitoare la edificarea imobilului situat administrativ la numărul

6 (fostul sediu CAP) de către diferiți locuitori ai comunei, în mod voluntare,

sunt de neprimit.

În

cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 01 aprilie 1993 de către

Comisia de recepție a Direcției Sanitare a județului Hunedoara, Primăria

comunei Gurasada și Parohia Ortodoxă Română Gurasada se menționează expres

faptul că fostul sediul al CAP a fost terminată pe cheltuiala parohiei și au

fost efectuate următoarele lucrări: compartimentarea încăperilor pentru a

corespunde noii destinații, executarea tencuielilor interioare și exterioare,

executarea pardoselilor din mozaic, placare cu faianță, instalați apă-canal,

executarea sobelor de teracotă, zugrăveli-vopsitorii, un grajd pentru cal și

șaretă, un grup social; fiind necesar a se executa tinichigerie și împrejmuirea

clădirii.

Acest

înscris face dovada realizării investițiilor de către reclamantă. De altfel,

martorii audiați în fața primei instanțe reiterează aceste mențiuni ale

procesului-verbal de recepție, confirmând efectuarea lucrărilor de către

reclamantă. Prim urmare, susținerile apelantei privitoare la munca voluntară a

membrilor comunității sunt fără suport probator, chiar martorul propus de

pârâta apelantă susținând contrariul.

În

concluzie, instanța de fond corect a reținut realizarea acestor lucrări de

către reclamantă și a obligat pârâta la plata contravalorii acestor lucrări

conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Contrar

susținerilor apelantei, expertul nu a realizat lucrarea de expertiză având în

vedere susținerile reclamantei, fără alte puncte de referință. Aceste susțineri

au constituit și obiecțiuni la raportul de expertiză, încuviințată de instanța

de fond. Astfel expertul, prin răspunsul la obiecțiuni a arătat expres că

pentru evaluarea tehnică a lucrărilor la imobilele de la nr. 5 și nr. 6 a avut

în vedere un număr important de copii ale cheltuielilor cu materiale de

construcții, forță de muncă, transport materiale, puse la dispoziție de

reprezentantul reclamantei.

Referitor

la cererea reconvențională și cea de intervenție în interes propriu a Comunei

Gurasada, apelanta nu aduce critici concrete, ci arată că a solicitat, în

subsidiar, obligarea reclamantei la compensarea contravalorii folosinței

imobilului cu amenajările cerute întrucât din 1991 până în anul 2009, când s-a

făcut predarea imobilului, au trecut 18 ani, așadar obligația asumată a fost de

10 ori achitată.

Aceste

susțineri nu pot fi primite. Se recunoaște asumarea obligației de a asigura,

reclamantei, folosința imobilului de la nr. 5 Gurasada. Or, tocmai această

obligație începând cu anul 2009 nu a mai fost îndeplinită.

Obligația

de asigurare a imobilului, contrar susținerilor apelantei nu a fost

îndeplinită. Faptul că până în anul 2009 acest imobil a fost folosit de către

reclamantă nu constituie un temei pentru acordarea contravalorii folosinței

imobilului. Pe de o parte, începând cu anul 2009, imobilul a fost restituit

proprietarului tabular. Pe de altă parte, corect a reținut prima instanță că

între părți nu s-a încheiat un contract de locațiune pentru a fi îndreptățită

apelanta la contravaloarea folosinței.

Mai

mult, în cauză, nu s-a dovedit nici fapta ilicită a reclamantei, prejudiciul

cauzat apelantei, legătura de cauzalitate, deci condițiile cumulative ale

răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 998 -

999 C. civ.

Imobilul

a fost folosit de către reclamantă în baza convenției încheiate în anul 1991 de

către părți, în schimbul finalizării construcției de la numărul 6. Conclusiv,

prima instanță în mod corect a respins cererea reconvențională și cererea de

intervenție în interes propriu.

Împotriva

Sentinței civile nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I

civilă, și a Deciziei civile nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția I civilă, au formulat cereri de recurs, pârâții Primarul Comunei

Gurasada și Consiliul Local Gurasada și intervenienta Comuna Gurasada, prin

care au formulat critici de pretinsă nelegalitate pe temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.

Prin

Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

București, în primul ciclu procesual, s-a stabilit în mod irevocabil că

litigiul de față este unul de drept comun și nu este incidența Legea nr.

10/2001. Instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții, respingând apelurile.

Cu

privire la calitatea procesuală a Primarului Comunei Gurasada și a Consiliului

Local Gurasada, s-a susținut că cele doua instanțe inferioare au încălcat unul

din principiile fundamentale ale dreptului - dreptul de proprietate poate fi

dovedit cu extrasul de carte funciara. Nu exista dovada ca Primarului Comunei

Gurasada și Consiliul Local Gurasada sunt proprietari. Așadar, nu există temei

legal pentru ca aceste două părți să cadă în pretenții.

Primarul

comunei Gurasada, Consiliul Local Gurasada și comuna (Gurasada) sunt instituții

distincte, diferite care stau în proces ca entități separate cu atribuții

deosebite.

La

data formulării acțiunii reclamantei, părți în proces nu erau decât Primarul

Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada.

Reclamanta,

având în vedere dispozițiile legii nu putea avea pretenții decât de la

proprietar, adică, dacă s-ar fi dovedit ca imobilul în litigiu ar fi în

proprietatea publică sau privată a unității administrativ-teritoriale, Comuna

Gurasada.

Reclamanta

nu a făcut nici o dovadă în sensul stabilirii în mod legal a proprietarului

imobilului.

Instanțele

anterioare nici măcar nu motivează de ce au respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a celor două instituții de sine stătătoare, limitându-se a se

referi la capacitatea procesuală a acestor două instituții.

Or,

aceasta constatare a capacității procesuale nu face altceva decât să întărească

faptul cele trei instituții pot și trebuie să stea în proces în mod distinct,

fiecare cu atribuțiile și obligațiile lor. Abia în anul 2010, Comuna Gurasada a

intervenit în acest proces printr-o cerere de intervenție, iar reclamanta nu a

formulat niciodată pretenții împotriva acestei părți.

Înalta

Curte de Casație și Justiție București a stabilit că acțiunea principală este

una de drept comun, în pretenții, iar reclamanta nu beneficiază de prevederi

speciale derogatorii, respectiv de dispozițiile speciale în asemenea cazuri

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Aflându-ne

în fața unei acțiuni de drept comun, regula este ca termenul de prescripție

este de 3 ani - Decretul nr. 167/1958. Dreptul material la acțiune al

reclamantei s-a născut în momentul în care reclamanta a predat acest imobil la

Centrul de Sănătate Ilia, adică în anul 1991. În anul 2008, când reclamanta a

formulat pretențiile, dreptul său material la acțiune era prescris.

Fiind

un litigiu de drept comun, acțiunea trebuia timbrată la valoare, reclamantei

nici măcar nu i s-a pus în vedere acest lucru.

Pe

fond, s-a susținut că nici Primarul și nici Consiliul local Gurasada nu au fost

și nici nu sunt proprietarii construcțiilor în discuție. Proprietarul de carte

funciară al imobilului de la nr. 6 Gurasada, în prezent, după predarea

dispensarului medical, de către Centrul de Sănătate Ilia, este Statul Român

Nici

măcar formal nu s-a cerut a se constata caducitatea Procesului-verbal din anul

1991, totuși se invoca temeiul de drept privitor la aceasta instituție a

dreptului.

Caducitatea

este o cauză de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil de

orice efecte datorita intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale,

independent de voința autorului actului. Dar spre deosebire de nulitate,

caducitatea produce efecte doar pentru viitor.

Dacă

reclamanta susține ca dreptul ei la acțiune s-a născut în momentul când a

eliberat imobilul de la nr. 5 Gurasada, adică în anul 2009, an în care

procesul-verbal din 1991 a devenit caduc, atunci, este evident ca instanțele

inferioare au aplicat principiul retroactivității actului juridic, efect însă

care îi poate avea doar actele juridice nule nu și cele caduce.

Instanțele

nu mai aplică aceeași regula, a repunerii părților în situația anterioara, în

ceea ce privește contravaloarea prestației, a folosinței imobilului de la nr. 5

Gurasada.

Cum

însă nu putea constata nulitatea procesului-verbal în discuție, ci doar caducitatea,

trebuia să constate și că aceasta nu poate produce efecte decât pentru viitor.

În acest caz, nu putea acorda nici un fel de despăgubiri.

Hotărârile

atacate sunt caracterizate de inconsecvență, contradictorialitate, lipsa de

temei legal, aplicare și interpretare greșita a legii și a actelor deduse

judecații.

În

ceea ce privește imobilul de la nr. 6 Gurasada, reclamanta nu a contribuit cu

nimic la edificarea acestui imobil, toate lucrările fiind realizate de către

diferiți locuitori din comuna Gurasada, în mod voluntar. Nici martorii audiați,

nu au putut aduce lămuriri concrete asupra acestor așa zise lucrări, respectiv

nu s-a putut dovedi dincolo de orice dubiu nici ce lucrări au fost efectiv

realizate de către reclamanta și nici întinderea acestora.

Excepția

nulității recursului este neîntemeiată.

În

calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de

partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea

atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Așadar,

scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității

hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă

pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în

cauză, istoricul cauzei deduse judecății, toate cu consecințe directe în planul

configurării ori reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte,

excedează analizei instanței de recurs.

Instanțele

anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului

pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns

la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul

raportului juridic litigios.

O

situație de nelegalitate pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația

de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, ceea ce în cauză

s-a și întâmplat, recurenții-pârâți invocând ipoteze concrete de pretinsă

nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Înalta

Curte a apreciat că se impune, cu prioritate, clarificarea aspectelor legate de

cadrul procesual de investire, din perspectiva cauzei cererii de recurs, motiv

pentru care a pus în vedere părților ca dezbaterile pe fondul cererii sa fie

precedate de încadrarea criticilor în ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Recursul

formulat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și de

intervenienta Comuna Gurasada, prin primar, împotriva Sentinței civile nr. 75

din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, este

inadmisibil, pentru următoarele considerente:

S-a

susținut corect, în dezbateri, că recursul declarat împotriva Sentinței civile

nr. 75 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, este

inadmisibil, dat fiind dispozițiile exprese ale art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care declară care sunt hotărârile judecătorești susceptibile de calea de

atac a recursului. Sentința de primă instanță a fost supusă apelului și prin

aceasta ea nu mai poate constitui obiect și al cererii subsecvente de recurs.

Recursul

formulat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și Consiliul Local Gurasada și de

intervenienta Comuna Gurasada, prin primar, împotriva Deciziei civile nr. 28

din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin

Decizia civilă nr. 4746 din 22 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție

a stabilit cu caracter irevocabil că litigiul pendinte este un litigiu de drept

comun, necăzând sub incidența Legea nr. 10/2001.

Instanța

de apel nu a nesocotit aceste dispoziții ale decizii de casare, ci chiar a

consemnat în mod neechivoc că reținerile instanței de fond privitoare la

dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 vor fi înlăturate, respectiv că

prezentul litigiu este unul de drept comun.

În

egală măsură, s-a reținut că reclamanta a invocat dispozițiile art. 45 din

Legea nr. 10/2001 pentru a justifica cererea de despăgubire pentru

îmbunătățirile realizate la imobilul din Comuna Gurasada nr. 5, restituită

fostului proprietar tabular. Dar, întrucât reclamanta nu a avut calitatea de chiriaș

a imobilului ci a folosit imobilul de la nr. 5 în baza convenției încheiate în

anul 1991, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, ci

principiul îmbogățirii fără just temei față de proprietarul K.P., căruia i s-a

mărit patrimoniul cu valoarea investițiilor realizate de reclamantă.

Criticile

referitoare la calitatea procesuală a Primarului Comunei Gurasada și a

Consiliului Local Gurasada, nu pot fi primite, întrucât, prin precizarea de

acțiune, reclamanta a arătat expres că înțelege să se judece cu Comuna

Gurasada, reprezentată prin Primar și Consiliul local. Prin hotărârea de primă

instanță, Comuna Gurasada a fost obligată la despăgubiri și nu Primarul sau

Consiliul local Gurasada, în calitatea acestora de reprezentanți ai Comunei

Gurasada.

Primarul

comunei Gurasada, Consiliul Local Gurasada și comuna (Gurasada) sunt

într-adevăr instituții juridice distincte, care stau în proces ca entități

separate, cu atribuții deosebite.

Instanța

de apel a răspuns în mod clar motivului de apel care se referă la lipsa

calității procesuale pasive a celor două instituții juridice, situație în care

nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate pe temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ..

Instanța

de apel a reținut că, pentru Comuna Gurasada, semnatară a convenției din 1991

și a celei din 1993, temeiul juridic al despăgubirilor, reprezentând

contravaloarea investițiilor realizate la imobilele de la numerele 5 și 6, îl

reprezintă tocmai imposibilitatea de executare a convențiilor, de asigurare a

folosinței imobilului de la numărul 5 pentru reclamantă, deci riscul

contactului ce se suportă de către proprietarul imobilului, respectiv de către

partea care nu-și respectă obligațiile.

În

aceste condiții, respectând cadrul procesual de învestire, din perspectiva

temeiului juridic al pretențiilor reclamantei, instanța de apel nu avea de

cercetat dacă unul sau altul din imobilele în litigiu s-ar afla în proprietatea

publică sau privată a unității administrativ-teritoriale - Comuna Gurasada - acțiunea

dedusă judecății nefiind una petitorie.

Instanța

de apel, în circumstanțele cauzei pendinte, a reținut ceea ce era relevant

pentru fiecare din părțile procesului, anume faptul că, în baza Sentinței

civile nr. 432/2007 a Tribunalului Hunedoara, Primarul comunei Gurasada a emis

dispoziție de restituire în natură a imobilului folosit de Parohia Ortodoxă

Gurasada, începând cu anul 1993, cu destinația casă parohială, pârâtului

persoană fizică.

Recurenții-pârâți

au mai susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție București a stabilit că

acțiunea principală este una de drept comun, în pretenții, ignorând faptul că,

într-un paragraf anterior, au invocat critici specifice unei acțiuni petitorii.

Critica

referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu este

întemeiată, întrucât termenul de prescripție începe să curgă, așa cum corect

s-a și reținut, de la data la care a intervenit imposibilitatea executării

contractului de către apelantă, conform art. 8 alin. (2) din Decretul nr.

167/1958 - (1) prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite

prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau

trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea; (2)

dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul

îmbogățirii fără just temei. Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la

momentul emiterii dispoziției de restituire a imobilului în natură, pârâtului

K.P.

Criticile

referitoare la instituția caducității și la efectele acesteia asupra

raporturilor dintre părți, nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:

Instanța

de apel a reținut în mod corect că instituția caducității actului juridic

produce efecte numai pentru viitor, respectiv că această instituție este o cauza

de ineficacitate a contractului ce constă în lipsirea actului juridic civil

valabil încheiat de orice efecte, datorită întrunirii unei împrejurări

ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorilor

actului juridic.

Reclamanta

în mod expres și-a justificat demersul judiciar prin caducitatea actului

juridic încheiat la data de 29 iulie 1991, ce are drept consecință desființarea

contractului, riscul imposibilității de executare urmând a fi suportat de către

partea care nu își poate executa obligațiile și care trebuie să-i restituie

celeilalte părți ceea ce a primit, prin echivalent.

S-a

reținut corect că unul din efectele specifice contractului sinalagmatic ce

decurge din reciprocitatea și interdependența obligațiilor este riscul contractului.

Riscul contractului apare ca o consecință a neexecutării contractului

sinalagmatic, ca urmare a imposibilității fortuite, deci a unei cauze

independente de orice culpă a vreuneia dintre părți.

În

mod neechivoc s-a reținut și că, deși reclamanta și-a executat obligațiile

asumate prin contractul încheiat în anul 1991, realizând finalizarea

construcției situate administrativ la numărul 6 pentru destinația de dispensar

medical, începând cu anul 2009, pârâta-apelantă nu și-a mai îndeplinit

obligația asumată prin aceeași convenție, de a asigura folosința imobilului

situat administrativ la numărul 5 datorită restituirii acestui imobil fostului

proprietar tabular, în baza Legii nr. 10/2001.

Instanțele

inferioare nu au aplicat principiul specific nulității actului juridic, ci

caducității, însă cu luarea însă în considerare a unuia dintre efectele

specifice contractului sinalagmatic ce decurge din reciprocitatea și

interdependența obligațiilor, riscul contractului.

Critica

referitoare la obligarea reclamantei la compensarea contravalorii folosinței

imobilului, respectiv la aplicarea regulii repunerii părților în situația

anterioară, nu este întemeiată, întrucât nici în apel și nici în recurs, nu au

fost formulate critici concrete de nelegalitate.

Faptul

că până în anul 2009, imobilul a fost folosit de către reclamantă nu constituie

un temei pentru acordarea contravalorii folosinței imobilului, întrucât între

părți nu s-a încheiat un contract de locațiune pentru a fi îndreptățită pârâta

la contravaloarea folosinței.

În

cauză, nu s-a dovedit nici fapta ilicită a reclamantei, prejudiciul cauzat

apelantei, legătura de cauzalitate, deci condițiile cumulative ale răspunderii

civile delictuale, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Imobilul a fost folosit de către reclamantă în baza convenției încheiate în

anul 1991 de către părți, în schimbul finalizării construcției de la numărul 6.

Hotărârea

instanței de apel nu poate fi caracterizată ca fiind inconsecventă,

contradictorie, lipsită de temei legal și nici dată cu aplicarea și

interpretarea greșită a legii pentru argumentele expuse deja în paragrafele

anterioare.

Nu

poate fi analizată nici o altă pretinsă critică de nelegalitate dacă nu indică

una sau alta din ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - în mod

concret norma de drept încălcată sau aplicată greșit.

Toate

celelalte critici ale recurenților-pârâți care fac referire la netemeinicia

hotărârii, care ar fi evaluat greșit probele administrate, nu pot fi analizate,

întrucât nesocotesc rolul și funcția recursului, cale extraordinară de atac.

Formulând aceste critici, recurenții-pârâți tind, în mod nepermis pentru faza

procesuală a recursului, la o reevaluare a probatoriului, arătând că instanța a

procedat la o apreciere greșită a probelor și susținând astfel, netemeinicia

hotărârii din apel. Demersul recurenților-pârâți sub acest aspect, ignoră

faptul că în recurs se poate realiza doar o cenzură de nelegalitate, fără

posibilitatea de a mai statua asupra faptelor pricinii, care sunt în competența

exclusivă a instanțelor fondului.

Pentru

toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul recurenților-pârâți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului.

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și

Consiliul Local Gurasada și de intervenienta Comuna Gurasada prin Primar împotriva

Sentinței nr. 75 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Comunei Gurasada și

Consiliul Local Gurasada și de intervenienta Comuna Gurasada prin Primar

împotriva Deciziei nr. 28 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV