ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 680/115/2010 la data de

01

.

03.2010, scutită de plata taxei de timbru, reclamanții N.P.

și C.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va da, să

dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro despăgubiri morale

precum și plata contravalorii bunurilor confiscate, reprezentând casă în comuna

Z.M. și 1 hectar teren, cu acordarea dobânzilor legale până la data achitării

sumelor datorate.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că, sunt

moștenitorii defunctului N.P., în prezent decedat.

Arată că tatăl lor, prin

sentința penală nr. 37 din 30 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Timișoara,

a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare corecțională,

500 RON amendă corecțională și un an interdicție corecțională și confiscarea averii

pentru delictul de crimă de uneltire contra ordinei sociale prevăzut și pedepsit

de art. 209 pct. 1V C. pen.

Cu ocazia condamnării, acestuia

i-au fost confiscate 1 hectar teren agricol, casa de locuit.

Executarea pedepsei a început

la data de 28 august 1952, și a fost pus în libertate la 30 mai 1958, fiind grațiat

de restul pedepsei.

Prin sentința civilă nr.

1311 din 12 iulie 2010 pronunțată în Dosar nr. 680/115/2010 Tribunalul Caraș Severin,

a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții N.P., și C.M., împotriva

pârâtului Statul Român prin D.G.F.P. Caraș-Severin, așa cum a fost precizată.

A obligat pârâtul să plătească

câte 5.000 euro despăgubiri (contravaloarea în RON la data executării) pentru fiecare

reclamant.

A obligat pârâtul să plătească

reclamanților suma de 6.871 euro (contravaloarea în RON la data executării), reprezentând

contravaloarea bunurilor confiscate.

A obligat pârâtul să plătească

reclamanților dobânzile legale aferente sumelor acordate până la data executării.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut

că: potrivit

dispozițiilor art. 1, 4, 5 lit. a) din Legea

nr. 221/2009, persoanele față de care s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească

o condamnare cu caracter politic, iar după decesul acestora, descendenții până la

gradul al II-lea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare, urmând ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor

să se țină seama de măsurile reparatorii deja acordate persoanei în cauză în temeiul

Decretului Lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 224/1999, Legea nr. 568/2001.

Împotriva sentinței civile nr. 1311 din

12 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 680/115/2010,

a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București,

reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin.

În motivarea apelului s-a arătat că,

în speță, este aplicabilă O.U.G. nr. 62/2010, pe de o parte, iar pe de altă parte

reclamanții au beneficiat de măsuri reparatorii acordate prin Decretul-Lege nr.

118/1990, ceea ce implică imposibilitatea de acordare de despăgubiri în temeiul

Legii nr. 221/2009, mai ales că reclamanții nu au obținut desființarea hotărârii

penale, prin căi extraordinare de atac.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia

nr. 119 din 27 ianuarie 2011, a admis apelul a schimbat în tot sentința în sensul

că a respins acțiunea reclamanților.

În considerentele hotărârii s-a reținut

că, p

rin Decizia nr. 1354

din 20 octombrie 2010 Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională

întreaga O.U.G. nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecință juridică lipsirea

în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluționării

prezentului apel.

Prin decizia civilă nr. 1358 din 21

octombrie 2010 aceiași Curte Constituțională a declarat ca neconstituțional

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință

lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor judecătorești,

întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a

declarat recurs reclamantul invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurentul reclamant critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării acestei decizii ci

este aplicabilă eventual celor înregistrate ulterior înregistrării sale.

- Trebuie respectat principiul egalității

în fața legii, principiu care presupune instituirea unui tratament pentru care,

în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. În sensul aplicării principiului

neretroactivității este și jurisprudența C.E.D.O.

- În vederea respectării principiului

egalității de drepturi sunt și prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din OU nr. 137/2008

coroborat cu art. 16 din Constituție.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.

Prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din

21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989.

Declararea neconstituționalității textelor

de lege arătate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate

definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea

despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede

că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile

și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru

viitor iar nu și pentru trecut.

Fiind vorba de o normă imperativă de

ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice,

ca și când nu ar fi apărut nici un element de noutate în ordinea juridică actuală.

Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

Se va face însă distincție între situații

juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta

le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân

supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în

vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.

Rezultă că în cazul situațiilor juridice

subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite

de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul

constituirii lor, chiar și după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă

aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de

ordine publică, de interes general.

Unor situații juridice voluntare nu le

poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de soluționare la

data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situații

juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării

lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.

Este vorba, în ipoteza analizată, despre

pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia

trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită și întinderea dreptului,

în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma

verificărilor jurisdicționale realizate de instanță.

Or, la momentul la care instanța este

chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există

și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale

exprese.

Referitor la obligativitatea efectelor

Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și Decizia

nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai,

nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl

explicitează”, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea

sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția

de neconstituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a

fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată”

și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale

și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale”.

Continuând să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul

nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește,

arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene

nu i le legitimează.

Soluția nu este de natură să încalce

nici dreptul la un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absența unei hotărâri definitive care

să fi confirmat dreptul anterior apariției deciziei Curții Constituționale nu se

poate vorbi despre existența unui asemenea bun, și nici principiul nediscriminării,

întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existență de sine stătătoare, independentă,

ci se raportează la ansamblul drepturilor și libertăților reglementate de Convenție,

cunoscând limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

În sensul considerentelor anterior dezvoltate,

s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a

Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și

nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.”

Cum deciziile Curții Constituționale

sus-menționate au fost publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în

speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 27 ianuarie 2011,

cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziilor respective,

rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele

juridice

Celelalte motive de recurs nu vor mai

fi analizate având în vedere lipsa temeiului juridic al cererii.

În concluzie, Înalta Curte în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții N.P. și C.M. împotriva

deciziei civile nr. 119 A din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.