ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1076/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1076/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Brașov, la data de 07 februarie 2011, sub nr. 1808/62/2011,
contestatorul T.I. în contradictoriu cu intimatul M.A.N., a solicitat anularea
deciziei de recalculare a pensiei emisă de intimată.
Prin sentința nr.
666Bis/ As din 21 aprilie 2011, Tribunalul Brașov a admis excepția
necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de
soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul
dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
După declinare,
cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 46356/3/2011.
Prin sentința
civilă nr. 203 din 09 ianuarie 2013, Tribunalul București a admis excepția
necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului Brașov.
S-a reținut că
în prezent Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie
2011 conform dispozițiilor art. 196 litera a din Legea nr. 263/2010.
S-a arătat,
totodată, că la intrarea în vigoare a Legii 263/2010 competența teritorială de
soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de
pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale
M.A.N., M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această
materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din
Legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare,
recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei
legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările
ulterioare.
Decizia a cărei
anulare se solicită a fost emisă în luna decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010,
cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului
pensionar la data de 07 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010
și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de
la sediul pârâtului.
S-a constatat
că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,
1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face
trimitere la o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta
mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de
procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C.
proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu
privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Când o lege
specială (nr. 19/2000), care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde
și norme cu privire la competență,este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010)
și aveam o altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de
competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea
stabilită de la data intrării ei în vigoare.
S-a reținut că
Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile codului de procedură
civilă dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că
prin analogie se poate interpreta că, și în cazul în care o lege specială
trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de
procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma
specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
În finalul
considerentelor s-a arătat că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a
impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de
procedură trebuie să fie de imediată aplicare, prin respectarea normelor de
procedură în vigoare la momentul judecății.
Constatând
intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în
conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei
Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Cu privire la
conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă
judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în
baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume C.P.
din cadrul M.A.N.
Decizia
contestată a fost emisă în luna decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a
făcut la data de 07 februarie 2011.
La data
emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156
prevedea că „Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii și
asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.
Legea nr. 19/2000
a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie
2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la
data sesizării instanței, și anume 07 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,
care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel,
potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „cererile îndreptate
împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii
sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin.
(2) al aceluiași articol, „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Rezultă că,
odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de
soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii
sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a
modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la
domiciliul reclamantului.
Raportat la
dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de
procedură civilă sunt de imediată aplicare, se reține că norma de competență
aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în
vigoare la data sesizării instanței.
Cum, în speță,
instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,
iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se
adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă
teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv
Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 13 martie 2013.