ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2944/2013

Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 11 septembrie 2009, reclamanții F.C. și F.M., în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.D.N.R., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași și Comisia de Acordare a Despăgubirilor din comuna M. au formulat contestație împotriva hotărârilor din 5 august 2009 ale Comisiei de acordare a despăgubirilor din comuna M., județul Suceava. Comisia de acordare a despăgubirilor a dispus că pentru exproprierea celor două parcele de teren să li se acorde, reclamanților, următoarelor despăgubiri: 12.300 RON pentru suprafața de 188 mp, prin hotărârea din 05 septembrie 2009; 31.000 RON cu suprafața de 474 mp, prin hotărârea din 05 august 2009. În ceea ce privește caracterul discriminatoriu al despăgubirilor acordate, s-a susținut că acesta rezultă din simpla comparație a valorilor despăgubirilor menționate în hotărârea privind declanșarea procedurii de expropriere.

Astfel, dintr-un simplu calcul al valorii despăgubirilor pe metru pătrat de teren, rezultă că această valoare este foarte diferită de la un lot la altul, deși acestea sunt învecinate. Au prezentat un raport extrajudiciar de evaluare, întocmit de un expert evaluator de proprietăți imobiliare, din care rezultă că valoarea terenului este cu mult mai mare decât cea estimată de către Comisia de acordare a despăgubirilor, respectiv de aproximativ 156.000 euro. În evaluarea acestor despăgubiri nu s-a avut în vedere diminuarea semnificativă a valorii terenului ce rămâne în proprietatea reclamanților atât prin modul în care aceste parcele au fost divizate, cât și datorită construcțiilor pe care expropriatorul urmează să le ridice pe terenul expropriat.

Au solicitat astfel obligarea expropriatorului la plata unor despăgubiri juste, în conformitate cu realitatea pieței imobiliare și cu diminuarea reală a valorii proprietății lor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2009 și art. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2009. Pârâta C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. Așa cum rezultă din rapoartele de evaluare întocmite în cadrul procedurii prealabile emiterii hotărârii de expropriere, terenurile reclamanților sunt situate în extravilanul comunei M. și au avut până la data exproprierii destinația de terenuri agricole tip fânaț, datorită amplasării lor în vecinătatea unui pârâu și existentei fenomenului de băltire, acest teren nefiind ocupat de vreo construcție.

Terenurile sunt situate într-o pantă de 3% iar, din punct de vedere al utilităților, nu beneficiază decât de acces la un drum comunal și de racord la rețeaua de energie electrică, rețele de apă curentă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind inexistente în zonă. La stabilirea prețului de circulație a terenului expropriat au fost avute în vedere aspectele sus-menționate, dar și celelalte criterii pozitive care puteau influența valoarea imobilului, (amplasarea în zona de referință limitrofă a municipiului Suceava, lipsa poluării, tendința pieții imobiliare).

Pentru comparație, evaluatorul a stabilit valoarea suprafețelor expropriate și printr-o altă metodă de evaluare agreată de A.N.E.V.A.R., respectiv cea a capitalizări/actualizării venitului generat de proprietate, în urma căreia a rezultat o valoare mai mică, motiv pentru care, în vederea acordării unei juste despăgubiri, s-a optat pentru valoarea rezultată din metoda comparației directe, care reflectă cel mai bine prețurile de circulație practicate pe piața imobiliară.

Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 15 din același act normativ, la calculul cuantumului despăgubirii trebuie avut în vedere momentul transferului de proprietate care este cel al consemnării/plății despăgubirilor, 2 octombrie 2009, data la care piața imobiliari se afla într-un declin accentuat, prețurile de vânzare ale imobilelor din zonă înregistrând scăderi semnificative in raport cu începutul anului 2009. În toate cazurile, valorile terenurilor au fost stabilite pe baza aceleiași metode a comparației directe, avându-se în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară, diferențele de valoare pe mp rezultând din coeficienții de individualizare specifici fiecărei parcele.

Reclamanții nu pot pretinde ca pentru terenul lor, care are destinație exclusiv agricolă și care nu beneficiază de alte utilități decât accesul la un drum comunal și la rețeaua de energie electrică, să se acorde aceeași despăgubire ca pentru terenurile construibile amplasate în zona intravilană, dotate cu mai multe utilități și tranzacționate pe piața imobiliară la preturi mult mai mari. Nu este întemeiată nici susținerea reclamanților în sensul că exproprierea ar cauza o diminuare a valorii restului terenului rămas în proprietatea lor, diminuare de care, in opinia acestora, ar fi trebuit să se tină seama la calculul despăgubiri lor. Exproprierea nu este de natura să diminueze valoarea economică a acestor parcele, neexistând nici un impediment pentru folosirea lor conform destinației anterioare, in condițiile în care posibilitățile de acces nu sunt cu nimic afectate ci, din contra, sunt chiar facilitate prin construirea noii șosele.

Prin sentința civilă nr. 1316 din 21 iunie 2011, Tribunalul Suceava, a admis în parte contestația, a desființat în parte hotărârile din 5 august 2009, a dispus plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna M., județul Suceava, identic cu parcela compus din teren liber de construcții de 188 mp, respectiv identic cu parcela compus din teren liber de construcții de 474 mp. Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.

Prin raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat de instanță S.D. s-a stabilit o valoare de piață fără TVA a terenului anterior menționat de 34,2 euro/mp, adică 22.640,4 euro. Concluziile expertului au fost însușite și de către expertul propus de către reclamanți, C.C., în timp ce expertul propus de către prim-pârât, M.M., a stabilit o valoare de piață a despăgubirilor terenului expropriat de 17,5 euro/mp, adică aproximativ 50.000 RON, instanța a înlăturat raportul de expertiză întocmit de către expertul S.D. și însușit de către expert C.C., expertul raportându-se la oferte de vânzare pentru proprietăți care nu au aceleași caracteristici cu terenul în litigiu.

Imobilul în litigiu avea la momentul exproprierii destinația de teren agricol, nefiind construibil în absența lucrărilor de drenaj, spre deosebire de proprietatea comparabilă, care este situată într-o zonă rezidențială, cu destinația de construcții și cu ieșire la drumul european pe un drum de acces cu lățimea de 6 metri. În ceea ce privește a doua comparabilă, aceasta este situată în M., iar nu în satul Bulai iar din anunțul agenției imobiliare nu rezultă nici un fel de informații care să permită a se verifica dacă proprietatea este sau nu comparabilă cu cea în litigiu. Și comparabila este situată în comuna M. spre F., într-o altă locație pentru care prețurile de pe piața imobiliară sunt mult mai mari.

Întrucât proprietățile nu erau comparabile, trebuiau aplicați coeficienți de corecție, în raport de caracteristicile concrete ale terenului, instanța a reținut și că expertul, în contextul dezechilibrului de pe piața imobiliară, s-a raportat eronat doar la oferte ale unor agenții imobiliare fără a avea în vedere și a verifica prețuri concrete de tranzacționare pentru proprietăți comparabile. De asemenea, trebuie remarcat că terenul este utilizat în mod special ca fânețe, că zona nu este dotată cu rețele tehnico-edilitare, excepție făcând rețeaua de energie electrică de medie tensiune care este montată în zonă. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se dispune exproprierea întregii suprafețe, Tribunalul a reținut că reclamanții au făcut o asemenea solicitare abia cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei, nefiind investită procedural.

Mai mult, competența instanței este limitată doar la a verifica cuantumul despăgubirii, iar nu și exproprierea efectivă, statul neputând fi obligat de către instanță să exproprieze și diferența de teren neutilizabilă. Prin decizia civilă nr. 66 din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus plata sumei de 6.700 RON, reprezentând diferența dintre suma de 50.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna M., județul Suceava, identic cu parcela compus din teren liber de construcții de 188 mp, respectiv identic cu parcela compus din teren liber de construcții de 474 mp și suma de 43.300 RON, consemnată la Banca C.E.C.

pe numele reclamanților, conform recipiselor din 2 octombrie 2009, cu titlu de despăgubiri pentru aceleași imobile, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a respins apelul reclamanților, ca nefondat. În legătură cu primul motiv de apel formulat de reclamanți, Curtea a reținut că, prin contestație, aceștia au solicitat ca la evaluarea despăgubirilor să se aibă în vedere diminuarea semnificativă a valorii terenului rămas în proprietatea lor, atât prin modul în care aceste parcele au fost divizate, cât și datorită construcțiilor pe care expropriatorul urmează să le ridice pe terenul expropriat. Expertul S.D.

a stabilit ca răspuns la obiectivul pârâtei (pentru că reclamanții nu au avut un asemenea obiectiv) că terenul rămas în proprietatea reclamanților va avea o valoare în scădere datorită edificării obiectivului - șosea de centură - dar nu a cuantificat acest aspect iar reclamanții nu au formulat obiecțiuni și nici nu au probat în vreun mod cuantumul la care se ridică diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea lor. La dezbaterile în fond, reclamanții au solicitat exproprierea diferenței de teren, nesusținând ceea ce au cerut prin contestația inițială, iar prima instanță s-a pronunțat ca atare, în mod just, reținând că a fost investită cu acest capăt de cerere neprocedural și că, oricum, nu este în competența sa să decidă asupra amplasamentului imobilelor pe care urmează să fie realizate lucrările care impun exproprierea, o asemenea solicitare nefiind legală.

În cauză, s-au efectuat expertize de specialitate care au lămurit situația amplasamentului terenului și a valorii acestuia, iar reclamanții, care aveau datoria, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ. să-și probeze pretențiile, nu au solicitat administrarea probei cu o cercetare la fața locului, nici în prima instanță și nici în apel. În ceea ce privește apelul intimatei, Curtea a reținut că raportul de expertiză întocmit de expertul M.M.l reflectă valoarea reală a terenului expropriat, în condițiile în care piața imobiliară de la data întocmirii raportului de expertiză a fost în scădere față de cea a anului 2009, aspect recunoscut și de intimată în memoriul de apel, iar despăgubirea, dacă s-ar avea în vedere doar momentul efectuării expertizei, astfel cum susține intimatul, nu ar mai fi „dreaptă”.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu reprezintă un criteriu unic pentru stabilirea valorii imobilelor expropriate, fiind necesar a se avea în vedere și circumstanțele concrete ale speței de față, cum ar fi scăderea considerabilă a valorii terenurilor, ulterior momentului exproprierii. Al doilea motiv de apel este, însă, întemeiat, întrucât prima instanță a dispus plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubire (reținând că aceasta este valoarea totală a despăgubirilor), omițând faptul că, în conformitate cu recipisele din 2 octombrie 2009, s-a consemnat de către expropriator, la dispoziția contestatorilor, suma de 43.300 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 7 noiembrie 2011, reclamanții, prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: Instanța de apel a motivat decizia pe faptul că, prin contestație, recurenții-reclamanți au solicitat acoperirea diminuării valorii terenului rămas în proprietate iar, ulterior, exproprierea restului de teren, fără a observa însă că expertiza ing. S.D. a stabilit că terenul rămas nu mai are nici o valoare pentru construcții, astfel că nu se putea pune problema unei diminuării valorice. Aceștia au precizat obiectul pretenției în funcție de evaluarea făcută de expertul desemnat de instanță, respectiv expertul asistent al reclamanților.

Lipsa unei cercetări locale nu poate fi imputată reclamanților pentru că nu putea constata instanța mai mult decât a constatat un expert, anume că terenul reclamanților a fost „tăiat" pe diagonală, rămânând două suprafețe de teren de formă triunghiulară imposibil de folosit. Deși expertul a răspuns la obiectivul reclamanților referitor la valoarea terenurilor rămase în proprietatea acestora, instanța de apel nu a observat acest lucru. Instanța nu a adus argumentele necesare pentru a combate susținerile recurenților-reclamanți, nu a răspuns criticilor formulate și nu a explicat reținerea unui raport de expertiză în defavoarea altor două rapoarte de expertiză care stabileau o altă valoare. Recursul este nul în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor iar, potrivit art. 306 alin. (3) din C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Instanța de apel și-a fundamentat decizia pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în operațiunea de stabilire a valorii imobilelor expropriate, reținând totodată că, într-o astfel de evaluare, sunt relevante și circumstanțele concrete ale speței de față, respectiv scăderea considerabilă a valorii terenurilor, ulterior momentului exproprierii. În cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanței de apel care au configurat situația de fapt, respectiv modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale apreciate ca fiind incidente cauzei. Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs, referitoare, în principal, la concluziile uneia din expertize nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 din C. proc.

civ., în limita cărora s-ar putea exercita controlul judiciar în recurs. Cum scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, susținerile părților recurente care releva o expunere succintă a istoricului cauzei, propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere în raport cu probele administrate în cauză, pretinse erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) din C. proc.

civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții F.C. și F.M. împotriva deciziei nr. 66 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2013.