ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr. 25699/3/2006, contestatorul C.V. a chemat în judecată intimata Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă Primăria orașului Voluntari, solicitând, pe calea contestației, anularea dispoziției nr. 477 din 6 iunie 2006 emise de pârâtă. Prin încheierea din 19 septembrie 2006, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a constatat că are calitatea de intimat orașul Voluntari. Prin sentința civilă nr. 719 din 15 mai 2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis contestația; a anulat dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 emisă de Primăria orașului Voluntari și a dispus restituirea în natura a terenului de 2 ha și 50 arii, situat în fosta moșie Pipera - Tătărani; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 a Primăriei Orașului Voluntari, a fost respinsă notificarea nr. 702/2001 formulată de reclamantul C.V. privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 3 ha, cu motivarea că acest teren este situat în extravilanul localității, iar terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării sunt reglementate de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nu s-a contestat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la formularea notificării și la restituirea terenului respectiv, întrucât reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor după autorul său, C.P., care a fost proprietarul terenului în suprafață de 3 ha situat pe moșia Pipera Tatarani, conform certificatului de împroprietărire din 30 octombrie 1921, potrivit Tabloului de împroprietărire din 30 octombrie 1921 al Comitetului Ocolului București Rural unde la nr. 105 a fost trecut cu suprafața de 3 ha. Conform „Tabloului de locuitorii buni împroprietăriți în urma revizuirii făcute cu procesul verbal din mai 1922" emis de Comitetul de Ocol de împroprietărire din Comuna Colentina, județul Ilfov, C.P.

figura cu 2 ha și 50 de arii. Într-adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Aspectele menționate în Dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 a Primăriei Orașului Voluntari în sensul că acest teren este situat în extravilanul localității și i s-ar aplica Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare sunt contrazise de expertiza topografică efectuată în cauză, din care rezultă că terenul reclamantului situat în apropierea Șos. Pipera Tunari, la răsărit de această șosea, delimitat la apus de lacul Saulei și la răsărit de Moșia Boldu Cretulesca, a fost arabil extravilan până la colectivizare, însă ulterior a făcut parte din intravilanul localității Pipera prin proprietățile particulare apărute în această zonă, construcțiile de locuințe, drumurile de sistematizare.

Nu rezultă cu claritate dacă acest teren este reglementat de Legea nr. 18/1991 întrucât, deși reclamantul a depus cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate, i s-a comunicat cu adresa nr. 47970 din 14 decembrie 2005 că pentru a observa aplicarea Legii nr. 18/1991 este necesar să se facă dovada că terenul a fost preluat de cooperativa agricolă de producție. S-a observat că nu se cunoaște cum a fost terenul preluat de stat, însă Primăria orașului Voluntari nu a contestat faptul că acest teren se află în proprietatea sa. S-a mai reținut că reclamantul a depus mai multe cereri la Primăria Orașului Voluntari, la Arhivele Naționale, pentru aflarea situației juridice a terenului și a istoricului de rol fiscal, însă i s-a comunicat că înainte de anii 1951- 1952 nu exista documente în arhivă.

Tribunalul a apreciat că reclamantul a depus diligente pentru atașarea la dosarul de notificare a planurilor cadastrale din anul 1929, tabloul împroprietăririlor din 1922, iar solicitarea Primăriei de a depune o situație juridică și un istoric de rol fiscal este aproape imposibilă, deoarece sunt foarte greu de procurat asemenea relații, care este posibil să nu mai existe. Tribunalul a apreciat că unitățile administrative care dețin în proprietate și administrează imobilele trebuie să facă eforturi să obțină toate actele în baza cărora imobilele au trecut în proprietatea statului. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 04 iulie 2007 intimatul orașul Voluntari, prin Primar, a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 552/A din 19 februarie 2007, Curtea de Apel București - Secția a IlI-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de intimat. Împotriva acestei decizii, la data de 23 noiembrie 2007 intimatul Orașul Voluntari, prin Primar, a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul înaltei Curte de Casație și Justiție la data de 8 ianuarie 2008. Prin decizia civilă nr. 4192 din 23 iunie 2008 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe (Curtea de Apel București).

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 22 din această lege, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, iar notificarea va cuprinde, printre altele, elementele de identificare a bunului imobil solicitat. În prezentul litigiu, reclamantul C.V. a comunicat notificarea prin executorul judecătoresc, solicitând restituirea unui imobil (teren în suprafață de 3 ha) situat în Pipera Tătărani (fosta comună Colentina). Nu au fost arătate alte elemente de identificare, nefiind făcute precizări cu privire amplasamentului terenului, schița acestuia ori vecinătățile.

De asemenea, reclamantul nu a arătat în notificare dacă dreptul de proprietate a fost înscris în registrele de publicitate imobiliară și nici dacă terenul a fost preluat abuziv, când și în ce temei juridic a avut loc această preluare. Cu toate că nu au fost depuse actele doveditoare ale proprietății, prima instanță a dispus restituirea în natură a unui teren de 2 ha și 50 ari, fără a preciza în dispozitivul sentinței elementele de identificare a terenului. Cu prilejul rejudecării, instanța trebuie să ordone administrarea tuturor probelor necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. Astfel, instanța trebuie să ceară reclamantului să precizeze toate elementele necesare identificării imobilului și să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate.

Este necesară completarea probelor pentru a stabili dacă a avut loc o preluare abuzivă a terenului și în caz afirmativ când a avut loc această preluare și în ce temei juridic. La cererea instanței, pârâta trebuie să precizeze dacă deține acte din care să rezulte cine a fost proprietarul terenului după decesul tatălui reclamantului, precum și acte referitoare la preluarea terenului. În rejudecare, la termenul din 03 decembrie 2009 s-a dispus scoaterea din cauză a intimatului contestator C.V. și introducerea în cauză a numitului C.C., cu aceeași calitate, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase intervenit între aceștia, autentificat la 28 septembrie 2009 de notar public A.D.

Prin decizia civilă nr. 682/A din 25 noiembrie 2010 Curtea de Apel București - Secția a IlI-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a respins contestația ca nefondată și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul contestator. Împotriva acestei decizii, la data de 25 ianuarie 2011 reclamantul a declarat recurs, care a fost înregistrat la data de 1 februarie 2011 pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia civilă nr. 397 din 26 ianuarie 2012 înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut ca fiind fondate criticile formulate de reclamant sub aspectul neconcordanței dintre cele constatate cu ocazia efectuării expertizei tehnice și cele reținute de instanța de apel. Astfel, deși se consemnează în concluziile raportului de expertiză că la momentul notificării nr. 702/2001 formulate de contestatorul C.V., privind retrocedarea terenului în suprafață de 2,50 ha, acesta se afla în intravilanul comunei Voluntari, instanța de apel a reținut incidența legislației fondului funciar și, în concret, excluderea de la aplicarea Legii nr. 10/2001. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 prevăd că nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

S-a constatat că, raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel nu a fost preocupată a stabili regimul juridic al suprafeței de teren solicitate, nestabilind acest regim juridic și dacă acest teren a fost solicitat în procedura prevăzută de legile fondului funciar. De asemenea, instanța nu a reținut amplasamentul terenului față de concluziile raportului de expertiză, considerând doar că terenul solicitat „a intrat în proprietatea statului cu ocazia colectivizării". Astfel, se impune ca instanța să soluționeze problema de drept a aplicabilității art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la toate probatoriile administrate în cauza dedusă judecății.

Înalta Curte a apreciat că instanța de apel va trebui să asigure, așadar, situația premisă pentru o judecată efectivă, aceasta însemnând stabilirea în concret a situației de fapt și prin operațiunea de clarificare a situației juridice a terenului prin administrarea probelor considerate pertinente și utile cauzei, dar și prin operațiunea de apreciere a acestora în baza convingerii judecătorilor și în condițiile prevăzute de lege, operațiune care presupune și trebuie să se materializeze în redarea considerentelor de fapt și de drept care au condus la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv. Se impune așadar, o preocupare reală din partea instanței de a pune de acord, prin motivare, datele ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar cu concluziile raportului de expertiză, în scopul realizării unei judecăți echitabile în sensul dispozițiilor legale interne și internaționale (conform prevederilor art. 6 din C.E.D.O).

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 188/A din 26 aprilie 2012 s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins, ca nefondată, contestația, s-a respins cererea intimatului contestator privind cheltuielile de judecată, ca nefondată. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. 1.1. Prin notificarea adresată Primăriei Comunie Voluntari, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc I.V. sub nr. 702 din 30 august 2001, reclamantul C.V.

a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Pipera Tătărani (fosta comună Colentina, jud. Ilfov), în calitate de moștenitor al defunctului C.P., proprietar al terenului în suprafață totală de 3 ha conform certificatului de împroprietărire din 30 octombrie 1921. Prin dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 emisă de Primăria Orașului Voluntari a fost respinsă notificarea pentru următorul motiv: nu intră sub incidența legii terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra trenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, s-a dispus ca dosarul să fie transmis la comisia orășeneasca constituită potrivit Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată. în drept, au fost invocate prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. V din Titlul I din Legea nr. 247/2005, care nu sunt încorporate în textul Legii nr. 10/2001 și care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005. Împotriva dispoziției respective, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a formulat prezenta contestație, în baza căreia tribunalul a verificat temeinicia și legalitatea acesteia. 2.1.

În ceea ce privește regimul juridic al terenului, Curtea reține că acesta a fost dobândit de autorul reclamantului, C.P., prin împroprietărire, așa cum rezulta din certificatul de împroprietărire din 30 octombrie 1921 eliberat de Casa Centrală a Cooperației și împroprietării - Serviciul Agricol al Județului Ilfov, prin care se face referire la situarea sa în moșia Pipera din comuna Colentina, potrivit tabloului de împroprietărire al Comitetului Ocolului Buc. rural, unde a fost trecut la nr. 105, cu suprafața de 3 ha. în „Tabloul de locuitorii buni împroprietăriți în urma revizuirii făcute cu procesul verbal din mai 1922", din perioada 1922-1926, apar următoarele mențiuni la nr. crt.

53: „Numele și prenumele - Constantin G.P.; Domiciliul (satul) - Fundeni; Profesiunea - plugar; Pământul proprietate constatat de Comitetul de împroprietărire - 50 arii; Lotul cuvenit - 2 ha., 50 arii; Moșia unde cade lotul - Pipera Tătărani; Numele proprietarului – E.T.; Comuna de care aparține moșia - Colentina". De asemenea, în „Tabloul de locuitorii corn. Colentina - Fundeni, tabloul I și II cărora urmează a li se parcela loturile cuvenite în moșia Pipera - Tătărani", Casa Centrală a împroprietăririi, Regiunea Agric. Pantelimon, Consilieratul Agricol Ilfov, întocmit la data de 31 mai 1928, C.G.P. este menționat la nr. curent, cu suprafața atribuită de 2 ha 50 arii. Folosind Planul loturilor cedate locuitorilor din comuna Fundeni de pe moșia Pipera-Tătărani, fostă propr.

D.E.T. județul Ilfov, Plasa Băneasa, Comuna Colentina, Scara 1:5000, anul 1929, Ministerul Agriculturii și Domeniilor - Casa Centrală a Cooperației și împroprietărirei Sătenilor - Direcția Cadastrului și Lucrărilor Tehnice, document întocmit pentru aplicarea prevederilor legii de reformă agrară din anul 1921, comunicat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Ilfov - expertul a identificat lotul, reprezentând proprietatea lui C.P. ii. Potrivit adreselor din 18 decembrie 2008 și 19 aprilie 2012 emise de Instituția Primarului Voluntari, nu este cunoscută modalitatea de preluare de către stat a terenului în suprafață de 2 ha și 5 arii, situat pe moșia Pipera Tătărani, fosta com. Colentina și nu sunt deținute acte din care să rezulte cine a fost proprietarul terenului după data de 29 iunie 1931. Cu toate acestea, din obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing.

M.C. formulate de către apelanta intimată rezultă că în zona identificată de expert au fost emise titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991. Or, emiterea de către stat, prin autoritatea administrativă competentă, a unor titluri de proprietate demonstrează împrejurarea că stăpânirea materială a bunului nu a mai fost exercitată de către autorul contestatorului începând cu un moment anterior datei de 22 decembrie 1989, ci de către stat sau de cooperativa agricolă de producție, pentru că aceasta constituia premisa constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Procedând astfel, statul, prin organele sale, a recunoscut implicit că terenul respectiv a fost deținut de acesta, întrucât anterior momentului menționat proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție era fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparținând întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparținând fiecărei organizații cooperatiste, așa cum rezultă din art. 6 din Constituția din 1965. Data trecerii terenului care a aparținut autorului contestatorului în proprietatea statului sau a cooperativei agricole de producție nu poate fi stabilită cu precizie, în lipsa unor documente corespunzătoare, însă având în vedere că ultima modalitate de preluare a bunurilor aflate în proprietate particulară s-a realizat în cadrul „transformării socialiste a agriculturii" (colectivizarea, potrivit terminologiei folosite în epocă), care a fost inițiată în urma Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949, realizată pe baza H.C.M.

nr. 308/1953 și a Decretului nr. 115/1959 și finalizată potrivit datelor istorice de notorietate în anul 1962, Curtea urmează să stabilească acest moment ca fiind sfârșitul anului 1962. De altfel, preluarea terenului prin cooperativizare, afirmată de reclamant în fața expertului, așa cum rezultă din raportul depus la termenul din 17 aprilie 2007, este reluată în declarația extrajudiciară dată de I.M., autentificată sub nr. 927 din 11 aprilie 2006 de notar public C.D.C. iii. În completările și precizările la raportul de expertiză tehnică depuse de expert la data de 07 septembrie 2010, acesta a învederat faptul că parcela nr. 7, identificată prin planurile de situație anexă la raportul de expertiză, a fost introdusă în intravilanul localității Voluntari prin Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 25 octombrie 2006 pentru aprobarea PUD-ului pentru realizarea de locuințe și includerea în intravilan a unei suprafețe de 96250 mp.

Este adevărat că acest fapt nu conduce la concluzia univocă în sensul că anterior terenul s-ar fi aflat în extravilan. În condițiile în care abia ulterior adoptării Legii nr. 15/1991 - act normativ ce se referă în anexă la planuri urbanistice -, aceste autorități ale administrației publice locale au început să delimiteze concret, prin acte administrative, terenurile intravilane care aparțin fiecărei localități, această chestiune se stabilește pentru perioada anterioară, pe bază de probe, de la caz la caz, pornind de la sensul comun al noțiunii de „intravilan", nedefinită juridic: zonă care cuprinde suprafața construită a unui oraș sau a unui sat (Dicționarul Explicativ al Limbii Române). Or, din documentația care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 25 din 25 octombrie 1996 reiese inexistența unor construcții și a unor străzi pe suprafața de terenul vizat de actul autorității administrativ al autorității publice locale.

Astfel, inițiatorii proiectului, așa cum rezultă din raportul de avizare a planurilor urbanistice de detaliu ansambluri de locuințe, proprietari R.A., R.G., ISAF S.A. întocmit de Consiliul Local al Comunei Voluntari, urmăreau realizarea în viitor de locuințe și funcțiuni complexe: camere prestări servicii, spații administrative, funcțiuni complementare, funcțiuni de bază. De asemenea, în anexa la hotărârea consiliului local în discuție s-a arătat că terenul este situat în extravilan conform unei decizii a Primăriei Municipiului București.

Este de menționat și faptul că la nivelul anului 1929 terenul cu care a fost împroprietărit autorul contestatorul se afla în afara vetrei satului, așa cum reiese din Planul loturilor cedate locuitorilor din comuna Colentina de pe moșia Pipera - Tătărani, fostă proprietatea D.E.T., Județul Ilfov, Plasa Băneasa, Comuna Colentina, scara 1:5000, care constituie anexa 1 la raportul de expertiză depus la 29 septembrie 2009. Prin urmare, Curtea reține că la data notificării terenul care face obiectul cererii de chemare în judecată era situat în intravilan, iar la data preluării în extravilan, concluzie de altfel necontestată nici de către reclamant. II. Chestiunea litigioasă o constituie în cauză împrejurarea dacă regimul juridic al imobilului care formează obiectul notificării este reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare". Prin urmare, este exclusă din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu numai categoria terenurilor ce formează obiectul legilor de restituire enumerate de textul de lege citat, ci și o a doua categorie, cea a terenurilor situate în extravilanul localităților (la oricare dintre cele două momente indicate alternativ de textul de lege: data preluării abuzive sau data notificării), care nu se confundă în totalitate cu prima.

Rezultă astfel că, deși Legea nr. 10/2001 ar fi trebuit să fie nu numai de aplicabilitate subsidiară, ci și complementară, există și terenuri a căror restituire, în natură sau în echivalent, nu este dispusă nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001. În această situație se regăsește și terenul din speță, care era situat în extravilan la data preluării abuzive. Este de precizat și faptul că textul nu impune două condiții cumulative: terenul să fie situat în extravilan la data preluării abuzive și terenul să fie situat în extravilan la data notificării, astfel că este suficientă îndeplinirea numai a uneia dintre acestea pentru ca bunul notificat să iasă din câmpul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Tocmai pentru a acoperi această lacună legislativă, prin dispozițiile art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989" s-a prevăzut că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a respectivului titlu, având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare". În temeiul art. 298 cu referire la art. 274 C. proc.

civ., Curtea a respins cererea intimatului contestator, care se află în culpă procesuală, privind cheltuielile de judecată, ca nefondată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.C., criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Curtea de apel a pronunțat o hotărâre în contradicție vădită atât cu dispozițiile legale interne, cat și internaționale, situație care corespunde denegării de dreptate atâta timp instanța de apel afirmă ca "exista și terenuri a căror restituire, în natura sau în echivalent, nu este dispusa nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001". În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 8, alin. (1) din Legea nr. 10/2001, recurentul a arătat că din interpretarea gramaticala a textului legal, prin folosirea conjuncției disjunctive "sau" al cărei rol este acela de a lega părți de propoziție care se exclud reciproc, se desprinde concluzia ca voința legiuitorului a fost aceea de a excepta de la incidența legii numai terenurile amplasate în extravilan atât la momentul preluării de către stat, cat și la momentul notificării.

În cazul în care terenul s-a aflat în extravilan la momentul preluării, însă ulterior, la momentul formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 se situa în intravilanul localității, masurile reparatorii prevăzute de aceasta lege speciala devin aplicabile. De asemenea, instanța nu a ținut cont de actele de la dosar, și anume de faptul ca petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate inclusiv conform Legii nr. 18/1991, dar și aceasta cerere i-a fost respinsa. Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Este nefondată susținerea recurentului în sensul că afirmația instanței de apel în sensul că ar exista terenuri căror restituire, în natura sau în echivalent, nu este dispusa nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001 ar reprezenta o denegare de dreptate și o încălcare a dispozițiilor interne și internaționale.

Recurentul nu a identificat normele interne și internaționale încălcate, instanța urmând a presupune că este acesta s-a referit la cele care reglementează dreptul la respectarea bunurilor. Faptul că statul ar fi reglementat restituirea anumitor bunuri (sau o anumită proporție din acestea), preluate în perioada 6 martie 1945-decembrie 1989, nu contravine CEDO.

Acest fapt reiese din Hotărârea CEDO Secția a treia, din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României, para. 135 "(..) art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul ca ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (Jantner împotriva Slovaciei, nr. 39.050/97, & 34, 4 martie 2003)." Ca atare, aprecierea că imobilul în cauză nu se încadrează în ipoteza prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu reprezintă o denegare de dreptate, ci o concluzie rezultată din interpretarea prevederilor legale conținute de legea invocată de către recurentul reclamant în susținerea cererii sale.

Denegarea de dreptate presupune refuzul de a judeca o cauza pe motiv ca legea nu conține prevederi exprese in materie, este neclara ori incompletă, ceea ce nu este cazul în speță.

Atâta timp cât reclamantul nu face dovada că se încadrează în ipoteza legii care prevede restituirea anumitor bunuri preluate abuziv de către stat în regimul anterior acesta nu poate pretinde că are un bun și nici măcar o speranță legitimă, aceasta fiind interpretarea CEDO care rezultă din para. 136 al aceleiași hotărâri menționate anterior, interpretat per a contrario, potrivit căruia "(..) atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 35, CEDO 2004-IX)." Este nefondat și motivul de recurs prin care se susține greșita interpretare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia "nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare." Recurentul reclamant nu neagă faptul că terenul s-a aflat în extravilan la data preluării de către stat dar susține că pentru a fi exclus de la aplicarea Legii nr. 10/2001 terenul trebuie să se fi aflat atât la momentul preluării de către stat, cat și la momentul notificării, întrucât acesta ar fi sensul conjuncției disjunctive "sau". Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menționat anterior nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării.

Aceasta înseamnă că nu fac obiectul legii terenurile care s-au aflat în extravilan cel puțin în unul dintre aceste momente. Dacă legiuitorul ar fi dorit să excludă de la aplicarea Legii nr. 10/2001 terenurile care s-au aflat în extravilan atât la momentul preluării de către stat, cat și la momentul notificării, așa cum susține recurentul, atunci ar fi folosit conjuncția "și". De altfel, este de observat că terenul în cauză a fost trecut în intravilan în 1996, în vederea construirii unui cartier rezidențial, după apariția Legii nr. 18/1991 care avea ca obiect în special terenuri extravilane, cu privire la suprafețe de teren aflate în această zonă formulându-se cereri în temeiul Legii fondului funciar și eliberându-se titluri de proprietate în temeiul acestei legi, conform susținerilor primăriei orașului Voluntari.

Referitor la susținerea în sensul că instanța de apel nu ar fi avut în vedere faptul că petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, dar și aceasta cerere i-a fost respinsa, această afirmație nu este relevantă în situația în speță având în vedere că nu face obiectul prezentului litigiu verificarea dacă terenul în cauză îndeplinește condițiile de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991, sau dacă reclamantul și-a făcut apărările corespunzătoare, incluzând depunerea actelor în dovedirea dreptului de proprietate, în cadrul cererii formulate în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 247/2005. Faptul că reclamantului i s-ar fi respins o cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 nu îl îndreptățește automat sa solicite restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de încadrare în ipoteza prezentei legi.

După cum se poate observa din dispoziția nr. 477 din 6 iunie 2006 a Primăriei orașului Voluntari, contestată în prezenta cauză, după ce s-a constatat că terenul în cauză nu face obiectul Legii nr. 10/2001 s-a dispus ca dosarul să fie transmis la comisia orășenească constituită potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată. În drept, au fost invocate prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. V din Titlul I din Legea nr. 247/2005, care nu sunt încorporate în textul Legii nr. 10/2001 și care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005. Faptul că prin art. 8.2 din H.G.

nr. 250/2007, la care face trimitere recurentul în concluziile scrise formulate, s-ar menționa că în cazul aplicării art. 8 alin. (1) nu se respinge notificarea ci se trimite în vederea soluționării comisiei constituite în baza Legii nr. 18/1991, pe lângă faptul că nu a fost invocat ca motiv de nulitate a dispoziției, reprezintă și o prevedere ulterioară emiterii acestei dispoziții, cu efecte doar în ceea ce privește forma dispoziției de soluționare a notificării iar nu fondul acesteia. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 188/A din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București - Secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2013.