ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 21 iulie 2006 pe rolul Tribunalului București - Secția
a IV-a Civilă sub nr. 25699/3/2006, contestatorul C.V. a chemat în judecată
intimata Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă
Primăria orașului Voluntari, solicitând, pe calea contestației, anularea
dispoziției nr. 477 din 6 iunie 2006 emise de pârâtă.
Prin
încheierea din 19 septembrie 2006, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă
a constatat că are calitatea de intimat orașul Voluntari.
Prin sentința
civilă nr. 719 din 15 mai 2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a
admis contestația; a anulat dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 emisă de
Primăria orașului Voluntari și a dispus restituirea în natura a terenului de 2
ha și 50 arii, situat în fosta moșie Pipera - Tătărani; a luat act că nu s-au
solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 477 din 06
iunie 2006 a Primăriei Orașului Voluntari, a fost respinsă notificarea nr.
702/2001 formulată de reclamantul C.V. privind restituirea în natură a
terenului în suprafață de 3 ha, cu motivarea că acest teren este situat în
extravilanul localității, iar terenurile situate în extravilanul localităților
la data preluării abuzive sau la data notificării sunt reglementate de Legea
nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Nu s-a
contestat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la formularea
notificării și la restituirea terenului respectiv, întrucât reclamantul a făcut
dovada calității sale de moștenitor după autorul său, C.P., care a fost
proprietarul terenului în suprafață de 3 ha situat pe moșia Pipera Tatarani,
conform certificatului de împroprietărire din 30 octombrie 1921, potrivit
Tabloului de împroprietărire din 30 octombrie 1921 al Comitetului Ocolului
București Rural unde la nr. 105 a fost trecut cu suprafața de 3 ha. Conform
„Tabloului de locuitorii buni împroprietăriți în urma revizuirii făcute cu
procesul verbal din mai 1922" emis de Comitetul de Ocol de împroprietărire
din Comuna Colentina, județul Ilfov, C.P. figura cu 2 ha și 50 de arii.
Într-adevăr,
potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența
prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data
preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim
juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor
forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Aspectele
menționate în Dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 a Primăriei Orașului
Voluntari în sensul că acest teren este situat în extravilanul localității și i
s-ar aplica Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările
ulterioare sunt contrazise de expertiza topografică efectuată în cauză, din
care rezultă că terenul reclamantului situat în apropierea Șos. Pipera Tunari,
la răsărit de această șosea, delimitat la apus de lacul Saulei și la răsărit de
Moșia Boldu Cretulesca, a fost arabil extravilan până la colectivizare, însă
ulterior a făcut parte din intravilanul localității Pipera prin proprietățile
particulare apărute în această zonă, construcțiile de locuințe, drumurile de
sistematizare.
Nu
rezultă cu claritate dacă acest teren este reglementat de Legea nr. 18/1991
întrucât, deși reclamantul a depus cererea pentru reconstituirea dreptului de
proprietate, i s-a comunicat cu adresa nr. 47970 din 14 decembrie 2005 că
pentru a observa aplicarea Legii nr. 18/1991 este necesar să se facă dovada că
terenul a fost preluat de cooperativa agricolă de producție.
S-a observat
că nu se cunoaște cum a fost terenul preluat de stat, însă Primăria orașului
Voluntari nu a contestat faptul că acest teren se află în proprietatea sa. S-a
mai reținut că reclamantul a depus mai multe cereri la Primăria Orașului
Voluntari, la Arhivele Naționale, pentru aflarea situației juridice a terenului
și a istoricului de rol fiscal, însă i s-a comunicat că înainte
de
anii 1951- 1952 nu exista documente în arhivă. Tribunalul a apreciat că
reclamantul a depus diligente pentru atașarea la dosarul de notificare a
planurilor cadastrale din anul 1929, tabloul împroprietăririlor din 1922, iar
solicitarea Primăriei de a depune o situație juridică și un istoric de rol
fiscal este aproape imposibilă, deoarece sunt foarte greu de procurat asemenea
relații, care este posibil să nu mai existe. Tribunalul a apreciat că unitățile
administrative care dețin în proprietate și administrează imobilele trebuie să
facă eforturi să obțină toate actele în baza cărora imobilele au trecut în
proprietatea statului.
Împotriva
acestei hotărâri judecătorești, la data de 04 iulie 2007 intimatul orașul
Voluntari, prin Primar, a declarat apel.
Prin decizia
civilă nr. 552/A din 19 februarie 2007, Curtea de Apel București - Secția a
IlI-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat
apelul declarat de intimat.
Împotriva
acestei decizii, la data de 23 noiembrie 2007 intimatul Orașul Voluntari, prin
Primar, a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul înaltei Curte de
Casație și Justiție la data de 8 ianuarie 2008.
Prin decizia
civilă nr. 4192 din 23 iunie 2008 înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea
apelului aceleiași instanțe (Curtea de Apel București).
Pentru a
decide astfel, instanța a reținut că prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 22 din această lege, persoana
îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, iar notificarea va cuprinde,
printre altele, elementele de identificare a bunului imobil solicitat.
În
prezentul litigiu, reclamantul C.V. a comunicat notificarea prin executorul
judecătoresc, solicitând restituirea unui imobil (teren în suprafață de 3 ha)
situat în Pipera Tătărani (fosta comună Colentina). Nu au fost arătate alte
elemente de identificare, nefiind făcute precizări cu privire amplasamentului
terenului, schița acestuia ori vecinătățile. De asemenea, reclamantul nu a
arătat în notificare dacă dreptul de proprietate a fost înscris în registrele
de publicitate imobiliară și nici dacă terenul a fost preluat abuziv, când și
în ce temei juridic a avut loc această preluare.
Cu toate
că nu au fost depuse actele doveditoare ale proprietății, prima instanță a
dispus restituirea în natură a unui teren de 2 ha și 50 ari, fără a preciza în
dispozitivul sentinței elementele de identificare a terenului.
Cu
prilejul rejudecării, instanța trebuie să ordone administrarea tuturor probelor
necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
Astfel, instanța trebuie să ceară reclamantului să precizeze toate elementele
necesare identificării imobilului și să depună actele doveditoare ale dreptului
de proprietate.
Este
necesară completarea probelor pentru a stabili dacă a avut loc o preluare
abuzivă a terenului și în caz afirmativ când a avut loc această preluare și în
ce temei juridic. La cererea instanței, pârâta trebuie să precizeze
dacă
deține acte din care să rezulte cine a fost proprietarul terenului după decesul
tatălui reclamantului, precum și acte referitoare la preluarea terenului.
În
rejudecare, la termenul din 03 decembrie 2009 s-a dispus scoaterea din cauză a
intimatului contestator C.V. și introducerea în cauză a numitului C.C., cu
aceeași calitate, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase
intervenit între aceștia, autentificat la 28 septembrie 2009 de notar public A.D.
Prin decizia
civilă nr. 682/A din 25 noiembrie 2010 Curtea de Apel București - Secția a
IlI-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul, a schimbat
în tot sentința apelată, a respins contestația ca nefondată și a respins
cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul
contestator.
Împotriva
acestei decizii, la data de 25 ianuarie 2011 reclamantul a declarat recurs, care
a fost înregistrat la data de 1 februarie 2011 pe rolul înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Prin decizia
civilă nr. 397 din 26 ianuarie 2012 înalta Curte de Casație și Justiție -
Secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia
recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a
decide astfel, instanța de recurs a reținut ca fiind fondate criticile
formulate de reclamant sub aspectul neconcordanței dintre cele constatate cu
ocazia efectuării expertizei tehnice și cele reținute de instanța de apel.
Astfel, deși se consemnează în concluziile raportului de expertiză că la
momentul notificării nr. 702/2001 formulate de contestatorul C.V., privind
retrocedarea terenului în suprafață de 2,50 ha, acesta se afla în intravilanul
comunei Voluntari, instanța de apel a reținut incidența legislației fondului
funciar și, în concret, excluderea de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile
art. 8 din Legea nr. 10/2001 prevăd că nu intră sub incidența acestei legi
terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau
la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
S-a constatat
că, raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel nu a fost preocupată
a stabili regimul juridic al suprafeței de teren solicitate, nestabilind acest
regim juridic și dacă acest teren a fost solicitat în procedura prevăzută de
legile fondului funciar.
De asemenea, instanța
nu a reținut amplasamentul terenului față de concluziile raportului de
expertiză, considerând doar că terenul solicitat „a intrat în proprietatea
statului cu ocazia colectivizării".
Astfel,
se impune ca instanța să soluționeze problema de drept a aplicabilității art. 8
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la toate probatoriile administrate în
cauza dedusă judecății.
Înalta Curte a
apreciat că instanța de apel va trebui să asigure, așadar, situația premisă
pentru o judecată efectivă, aceasta însemnând stabilirea în concret a situației
de fapt și prin operațiunea de clarificare a situației juridice a terenului
prin administrarea probelor considerate pertinente și utile cauzei, dar și prin
operațiunea de apreciere a acestora în baza convingerii judecătorilor și în
condițiile prevăzute de lege, operațiune care presupune și
trebuie
să se materializeze în redarea considerentelor de fapt și de drept care au
condus la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.
Se impune
așadar, o preocupare reală din partea instanței de a pune de acord, prin
motivare, datele ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar cu concluziile
raportului de expertiză, în scopul realizării unei judecăți echitabile în
sensul dispozițiilor legale interne și internaționale (conform prevederilor
art. 6 din C.E.D.O).
În rejudecare,
prin decizia civilă nr. 188/A din 26 aprilie 2012 s-a admis apelul, s-a
schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins, ca nefondată,
contestația, s-a respins cererea intimatului contestator privind cheltuielile
de judecată, ca nefondată.
În motivarea
deciziei s-au reținut următoarele.
1.1.
Prin notificarea adresată Primăriei Comunie Voluntari, comunicată prin
intermediul executorului judecătoresc I.V. sub nr. 702 din 30 august 2001,
reclamantul C.V. a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Pipera
Tătărani (fosta comună Colentina, jud. Ilfov), în calitate de moștenitor al
defunctului C.P., proprietar al terenului în suprafață totală de 3 ha conform
certificatului de împroprietărire din 30 octombrie 1921.
Prin
dispoziția nr. 477 din 06 iunie 2006 emisă de Primăria Orașului Voluntari a
fost respinsă notificarea pentru următorul motiv: nu intră sub incidența legii
terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau
la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și
completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra trenurilor agricole și celor forestiere,
solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997,
cu modificările și completările ulterioare. Totodată, s-a dispus ca dosarul să
fie transmis la comisia orășeneasca constituită potrivit Legii Fondului Funciar
nr. 18/1991, republicată. în drept, au fost invocate prevederile art. 8 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001 și art. V din Titlul I din Legea nr. 247/2005, care nu
sunt încorporate în textul Legii nr. 10/2001 și care se aplică în continuare ca
dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005.
Împotriva
dispoziției respective, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
reclamantul a formulat prezenta contestație, în baza căreia tribunalul a
verificat temeinicia și legalitatea acesteia.
2.1. În
ceea ce privește regimul juridic al terenului, Curtea reține că acesta a fost
dobândit de autorul reclamantului, C.P., prin împroprietărire, așa cum rezulta
din certificatul de împroprietărire din 30 octombrie 1921 eliberat de Casa
Centrală a Cooperației și împroprietării - Serviciul Agricol al Județului
Ilfov, prin care se face referire la situarea sa în moșia Pipera din comuna
Colentina, potrivit tabloului de împroprietărire al Comitetului Ocolului Buc.
rural, unde a fost trecut la nr. 105, cu suprafața de 3 ha. în „Tabloul de
locuitorii buni împroprietăriți în urma revizuirii făcute cu procesul verbal
din mai 1922", din perioada 1922-1926, apar următoarele mențiuni la nr. crt.
53: „Numele și prenumele - Constantin G.P.;
Domiciliul
(satul) - Fundeni; Profesiunea - plugar; Pământul proprietate constatat de
Comitetul de împroprietărire - 50 arii; Lotul cuvenit - 2 ha., 50 arii; Moșia
unde cade lotul - Pipera Tătărani; Numele proprietarului – E.T.; Comuna de care
aparține moșia - Colentina". De asemenea, în „Tabloul de locuitorii corn.
Colentina - Fundeni, tabloul I și II cărora urmează a li se parcela loturile
cuvenite în moșia Pipera - Tătărani", Casa Centrală a împroprietăririi,
Regiunea Agric. Pantelimon, Consilieratul Agricol Ilfov, întocmit la data de 31
mai 1928, C.G.P. este menționat la nr. curent, cu suprafața atribuită de 2 ha
50 arii.
Folosind
Planul loturilor cedate locuitorilor din comuna Fundeni de pe moșia
Pipera-Tătărani, fostă propr. D.E.T. județul Ilfov, Plasa Băneasa, Comuna
Colentina, Scara 1:5000, anul 1929, Ministerul Agriculturii și Domeniilor -
Casa Centrală a Cooperației și împroprietărirei Sătenilor - Direcția
Cadastrului și Lucrărilor Tehnice, document întocmit pentru aplicarea
prevederilor legii de reformă agrară din anul 1921, comunicat de Arhivele
Naționale - Direcția Județeană Ilfov - expertul a identificat lotul,
reprezentând proprietatea lui C.P.
ii.
Potrivit adreselor din 18 decembrie 2008 și 19 aprilie 2012 emise de Instituția
Primarului Voluntari, nu este cunoscută modalitatea de preluare de către stat a
terenului în suprafață de 2 ha și 5 arii, situat pe moșia Pipera Tătărani,
fosta com. Colentina și nu sunt deținute acte din care să rezulte cine a fost
proprietarul terenului după data de 29 iunie 1931.
Cu toate
acestea, din obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. M.C.
formulate de către apelanta intimată rezultă că în zona identificată de expert
au fost emise titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991. Or, emiterea
de către stat, prin autoritatea administrativă competentă, a unor titluri de
proprietate demonstrează împrejurarea că stăpânirea materială a bunului nu a
mai fost exercitată de către autorul contestatorului începând cu un moment
anterior datei de 22 decembrie 1989, ci de către stat sau de cooperativa
agricolă de producție, pentru că aceasta constituia premisa constituirii sau
reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991. Procedând
astfel, statul, prin organele sale, a recunoscut implicit că terenul respectiv
a fost deținut de acesta, întrucât anterior momentului menționat proprietatea
socialistă asupra mijloacelor de producție era fie proprietate de stat - asupra
bunurilor aparținând întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra
bunurilor aparținând fiecărei organizații cooperatiste, așa cum rezultă din
art. 6 din Constituția din 1965.
Data trecerii
terenului care a aparținut autorului contestatorului în proprietatea statului
sau a cooperativei agricole de producție nu poate fi stabilită cu precizie, în
lipsa unor documente corespunzătoare, însă având în vedere că ultima modalitate
de preluare a bunurilor aflate în proprietate particulară s-a realizat în
cadrul „transformării socialiste a agriculturii" (colectivizarea, potrivit
terminologiei folosite în epocă), care a fost inițiată în urma Plenarei
Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949,
realizată pe baza H.C.M. nr. 308/1953 și a Decretului nr. 115/1959 și finalizată
potrivit datelor istorice de notorietate în anul 1962, Curtea urmează să
stabilească acest moment ca fiind sfârșitul anului 1962. De altfel, preluarea
terenului prin cooperativizare, afirmată de reclamant în fața expertului, așa
cum rezultă din raportul depus la termenul din 17 aprilie 2007, este reluată în
declarația extrajudiciară dată de I.M., autentificată sub nr. 927 din 11
aprilie 2006 de notar public C.D.C.
iii. În
completările și precizările la raportul de expertiză tehnică depuse de expert
la data de 07 septembrie 2010, acesta a învederat faptul că parcela nr. 7,
identificată prin planurile de situație anexă la raportul de expertiză, a fost
introdusă în intravilanul localității Voluntari prin Hotărârea Consiliului
Local nr. 25 din 25 octombrie 2006 pentru aprobarea PUD-ului pentru realizarea
de locuințe și includerea în intravilan a unei suprafețe de 96250 mp.
Este
adevărat că acest fapt nu conduce la concluzia univocă în sensul că anterior
terenul s-ar fi aflat în extravilan. În condițiile în care abia ulterior
adoptării Legii nr. 15/1991 - act normativ ce se referă în anexă la planuri
urbanistice -, aceste autorități ale administrației publice locale au început
să delimiteze concret, prin acte administrative, terenurile intravilane care
aparțin fiecărei localități, această chestiune se stabilește pentru perioada
anterioară, pe bază de probe, de la caz la caz, pornind de la sensul comun al
noțiunii de „intravilan", nedefinită juridic: zonă care cuprinde suprafața
construită a unui oraș sau a unui sat (Dicționarul Explicativ al Limbii
Române).
Or, din
documentația care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 25
din 25 octombrie 1996 reiese inexistența unor construcții și a unor străzi pe
suprafața de terenul vizat de actul autorității administrativ al autorității
publice locale. Astfel, inițiatorii proiectului, așa cum rezultă din raportul
de avizare a planurilor urbanistice de detaliu ansambluri de locuințe,
proprietari R.A., R.G., ISAF S.A. întocmit de Consiliul Local al Comunei Voluntari,
urmăreau realizarea în viitor de locuințe și funcțiuni complexe: camere
prestări servicii, spații administrative, funcțiuni complementare, funcțiuni de
bază. De asemenea, în anexa la hotărârea consiliului local în discuție s-a
arătat că terenul este situat în extravilan conform unei decizii a Primăriei
Municipiului București. Este de menționat și faptul că la nivelul anului 1929
terenul cu care a fost împroprietărit autorul contestatorul se afla în afara
vetrei satului, așa cum reiese din Planul loturilor cedate locuitorilor din
comuna Colentina de pe moșia Pipera - Tătărani, fostă proprietatea D.E.T.,
Județul Ilfov, Plasa Băneasa, Comuna Colentina, scara 1:5000, care constituie
anexa 1 la raportul de expertiză depus la 29 septembrie 2009.
Prin urmare,
Curtea reține că la data notificării terenul care face obiectul cererii de
chemare în judecată era situat în intravilan, iar la data preluării în
extravilan, concluzie de altfel necontestată nici de către reclamant.
II.
Chestiunea litigioasă o constituie în cauză împrejurarea dacă regimul juridic
al imobilului care formează obiectul notificării este reglementat de
dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.
Potrivit
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii
deciziei contestate: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate
în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data
notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea
fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.
169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Prin
urmare, este exclusă din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu numai
categoria terenurilor ce formează obiectul legilor de restituire enumerate de
textul de lege citat, ci și o a doua categorie, cea a terenurilor situate în
extravilanul localităților (la oricare dintre cele două momente indicate
alternativ de textul de lege: data preluării abuzive sau data notificării),
care nu se confundă în totalitate cu prima. Rezultă astfel că, deși Legea nr.
10/2001 ar fi trebuit să fie nu numai de aplicabilitate subsidiară, ci și
complementară, există și terenuri a căror restituire, în natură sau în
echivalent, nu este dispusă nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu
modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001.
În
această situație se regăsește și terenul din speță, care era situat în
extravilan la data preluării abuzive. Este de precizat și faptul că textul nu
impune două condiții cumulative: terenul să fie situat în extravilan la data
preluării abuzive și terenul să fie situat în extravilan la data notificării,
astfel că este suficientă îndeplinirea numai a uneia dintre acestea pentru ca
bunul notificat să iasă din câmpul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Tocmai
pentru a acoperi această lacună legislativă, prin dispozițiile art. V alin. (2)
din Titlul I al Legii nr. 247/2005, intitulat „Modificarea și completarea Legii
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989" s-a prevăzut că notificările
nesoluționate până la data intrării în vigoare a respectivului titlu, având ca
obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) se vor înainta în vederea
soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și
municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și
celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.
18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările
ulterioare".
În
temeiul art. 298 cu referire la art. 274 C. proc. civ., Curtea a respins
cererea intimatului contestator, care se află în culpă procesuală, privind
cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.C., criticând-o din perspectiva
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului s-au arătat următoarele.
Curtea
de apel a pronunțat o hotărâre în contradicție vădită atât cu dispozițiile
legale interne, cat și internaționale, situație care corespunde denegării de dreptate
atâta timp instanța de apel afirmă ca "exista și terenuri a căror
restituire, în natura sau în echivalent, nu este dispusa nici de prevederile
Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele
ale Legii nr. 10/2001".
În ceea ce
privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 8, alin. (1) din Legea nr. 10/2001,
recurentul a arătat că din interpretarea gramaticala a textului legal, prin
folosirea conjuncției disjunctive "sau" al cărei rol este acela de a
lega părți de propoziție care se exclud reciproc, se desprinde concluzia ca
voința legiuitorului a fost aceea de a excepta de la incidența legii numai
terenurile amplasate în extravilan atât la momentul preluării de către stat,
cat și la momentul notificării. În cazul în care terenul s-a aflat în
extravilan la momentul preluării, însă ulterior, la momentul formulării
notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 se situa în intravilanul localității,
masurile reparatorii prevăzute de aceasta lege speciala devin aplicabile.
De
asemenea, instanța nu a ținut cont de actele de la dosar, și anume de faptul ca
petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate inclusiv conform
Legii nr. 18/1991, dar și aceasta cerere i-a fost respinsa.
Înalta
Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Este
nefondată susținerea recurentului în sensul că afirmația instanței de apel în
sensul că ar exista terenuri căror restituire, în natura sau în echivalent, nu
este dispusa nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și
completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001 ar reprezenta o
denegare de dreptate și o încălcare a dispozițiilor interne și internaționale.
Recurentul nu
a identificat normele interne și internaționale încălcate, instanța urmând a
presupune că este acesta s-a referit la cele care reglementează dreptul la
respectarea bunurilor.
Faptul
că statul ar fi reglementat restituirea anumitor bunuri (sau o anumită
proporție din acestea), preluate în perioada 6 martie 1945-decembrie 1989, nu
contravine CEDO. Acest fapt reiese din Hotărârea CEDO Secția a treia, din 12
octombrie 2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României,
para. 135 "(..) art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în
sensul ca ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui
bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (Jantner
împotriva Slovaciei, nr. 39.050/97, & 34, 4 martie 2003)."
Ca
atare, aprecierea că imobilul în cauză nu se încadrează în ipoteza prevăzută de
Legea nr. 10/2001 nu reprezintă o denegare de dreptate, ci o concluzie
rezultată din interpretarea prevederilor legale conținute de legea invocată de
către recurentul reclamant în susținerea cererii sale.
Denegarea
de dreptate presupune refuzul de a judeca o cauza pe motiv ca legea nu conține
prevederi exprese in materie, este neclara ori incompletă, ceea ce nu este
cazul în speță.
Atâta
timp cât reclamantul nu face dovada că se încadrează în ipoteza legii care
prevede restituirea anumitor bunuri preluate abuziv de către stat în regimul
anterior acesta nu poate pretinde că are un bun și nici măcar o speranță
legitimă, aceasta fiind interpretarea CEDO care rezultă din para. 136 al
aceleiași hotărâri menționate anterior, interpretat per a contrario, potrivit
căruia "(..) atunci când un stat contractant, după ce a ratificat
Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede
restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se
poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat
de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc
condițiile de restituire (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98,
& 35, CEDO 2004-IX)."
Este
nefondat și motivul de recurs prin care se susține greșita interpretare a
prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia "nu
intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul
localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele
al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.
18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea
nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările
ulterioare."
Recurentul
reclamant nu neagă faptul că terenul s-a aflat în extravilan la data preluării
de către stat dar susține că pentru a fi exclus de la aplicarea Legii nr.
10/2001 terenul trebuie să se fi aflat atât la momentul preluării de către
stat, cat și la momentul notificării, întrucât acesta ar fi sensul conjuncției
disjunctive "sau".
Potrivit
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menționat anterior nu intră sub
incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la
data preluării abuzive sau la data notificării. Aceasta înseamnă că nu fac
obiectul legii terenurile care s-au aflat în extravilan cel puțin în unul
dintre aceste momente.
Dacă
legiuitorul ar fi dorit să excludă de la aplicarea Legii nr. 10/2001 terenurile
care s-au aflat în extravilan atât la momentul preluării de către stat, cat și
la momentul notificării, așa cum susține recurentul, atunci ar fi folosit
conjuncția "și".
De
altfel, este de observat că terenul în cauză a fost trecut în intravilan în
1996, în vederea construirii unui cartier rezidențial, după apariția Legii nr.
18/1991 care avea ca obiect în special terenuri extravilane, cu privire la
suprafețe de teren aflate în această zonă formulându-se cereri în temeiul Legii
fondului funciar și eliberându-se titluri de proprietate în temeiul acestei
legi, conform susținerilor primăriei orașului Voluntari.
Referitor
la susținerea în sensul că instanța de apel nu ar fi avut în vedere faptul că
petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991,
dar și aceasta cerere i-a fost respinsa, această afirmație nu este relevantă în
situația în speță având în vedere că nu face obiectul prezentului litigiu verificarea
dacă terenul în cauză îndeplinește condițiile de restituire în temeiul Legii
nr. 18/1991, sau dacă reclamantul și-a făcut apărările corespunzătoare,
incluzând depunerea actelor în dovedirea
dreptului de proprietate,
în cadrul cererii formulate în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 247/2005.
Faptul
că reclamantului i s-ar fi respins o cerere formulată în temeiul Legii nr.
18/1991 nu îl îndreptățește automat sa solicite restituirea imobilului în
temeiul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât nu s-a făcut dovada îndeplinirii
condițiilor de încadrare în ipoteza prezentei legi.
După cum se
poate observa din dispoziția nr. 477 din 6 iunie 2006 a Primăriei orașului
Voluntari, contestată în prezenta cauză, după ce s-a constatat că terenul în
cauză nu face obiectul Legii nr. 10/2001 s-a dispus ca dosarul să fie transmis
la comisia orășenească constituită potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991,
republicată. În drept, au fost invocate prevederile art. 8 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001 și art. V din Titlul I din Legea nr. 247/2005, care nu sunt
încorporate în textul Legii nr. 10/2001 și care se aplică în continuare ca
dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005.
Faptul
că prin art. 8.2 din H.G. nr. 250/2007, la care face trimitere recurentul în
concluziile scrise formulate, s-ar menționa că în cazul aplicării art. 8 alin. (1)
nu se respinge notificarea ci se trimite în vederea soluționării comisiei
constituite în baza Legii nr. 18/1991, pe lângă faptul că nu a fost invocat ca
motiv de nulitate a dispoziției, reprezintă și o prevedere ulterioară emiterii
acestei dispoziții, cu efecte doar în ceea ce privește forma dispoziției de
soluționare a notificării iar nu fondul acesteia.
În
consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9
și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va
respinge recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 188/A din 26
aprilie 2012 a Curții de Apel București - Secția IlI-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 05 februarie 2013.