ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1794/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1794/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Maramureș la 4 martie 2008,

reclamanții U.T. și U.L. au

chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, solicitând obligarea

acestora la plata sumei de 1.389.648 euro, reprezentând

beneficiul

nerealizat prin folosirea

abuzivă a imobilului situat în Baia Mare,

str. Petofi Sandor, județul Maramureș, cunoscut sub denumirea „P.C.",

format din construcție D+P+E, anexă în suprafață

de 60 mp. și terenul aferent de 3178 mp., identificat în CF

Baia Mare, pentru perioada cuprinsă între

15 august 2001 și 15 februarie 2008 și în

continuare, până la eliberarea efectivă.

În motivarea

cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 483 și

485-487 C. civ., reclamanții au arătat că la data

de 14 august 2001 au

solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul

menționat, în

condițiile Legii nr. 10/2001,

notificarea fiind soluționată favorabil prin

decizia nr. 112 din 4 iulie 2006, emisă de Inspectoratul Școlar al

Județului

Maramureș, după aproximativ 5 ani.

S-a mai precizat că, la data de 28 septembrie 2006, s-a

încheiat un protocol de predare-preluare, în tot acest interval de timp Statul

Român, prin Inspectoratul Școlar al Județului

Maramureș, privându-i

pe reclamanți de folosința imobilului și culegând

cu rea credință fructele civile.

În aprecierea reclamanților, buna credință a

deținătorului a

încetat în ziua ulterioară

înregistrării notificării, respectiv la 15 august 2001.

La termenul din 25

aprilie 2008, reclamanții au depus o precizare a

acțiunii, arătând că despăgubirile pretinse, de 1.389.648 euro, au la

data

înregistrării acțiunii

echivalentul de 5.169.073,6656 lei, sumă pe care o

pretind cu titlu de beneficiu nerealizat prin

folosirea abuzivă de către

pârâți a

imobilului, acțiunea fiind una în restituirea fructelor civile.

Prin sentința civilă nr. 1112 din 3 octombrie

2008, Tribunalul Maramureș a

respins acțiunea reclamanților, astfel cum

a fost precizată, ca

nefondată, reținând că,

din perspectiva dispozițiilor art. 485 și 487 C. civ.

, invocate drept temei juridic al cererii

introductive, nu s-a făcut

dovada

relei credințe a pârâților, prin care aceea că au încasat sume de bani prin

folosirea imobilului, ori că datorează astfel de sume.

Prima instanță a mai

reținut că Legea nr. 10/2001 a recunoscut

persoanelor îndreptățite la

restituirea imobilelor preluate abuziv

calitatea

de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a

imobilului și, implicit exercitarea dreptului de

proprietate fac numai în

urma

constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității

administrative

implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre

judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în

justiție.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanții,

solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acțiunii.

Motivând apelul,

reclamanții au arătat că prima instanță a reținut

o stare de fapt neconformă realității, respectiv

predarea imobilului în

baza

protocolului încheiat la 28 septembrie 2006, deși predarea efectivă a avut

loc la data de 12 august 2008, prin punerea în

executare silită a hotărârii de

evacuare.

Pornind de la o stare de

fapt eronată, s-a făcut o aplicare greșită a

legii în privind bunei credințe a Inspectoratului Școlar al Județului

Maramureș.

În conformitate cu

dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța de apel a încuviințat cererea apelanților de completare a

probatoriului, dispunând efectuarea unei expertize tehnice de evaluare

a despăgubirilor, prin încheierea de ședință de la

5 iunie 2009.

Prin decizia civilă nr. 62/A din 5 martie 2010, Curtea

de Apel Cluj - s

ecția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie a

admis în parte apelul reclamanților și a schimbat sentința atacată, în

sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării

Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș la plata sumei de 58.637 euro sau

echivalentul în

lei la data plății,

sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a

imobilului din

Baia Mare, str. Petofi Sandor, pentru perioada cuprinsă între 28 septembrie

2006 și 12 august 2008.

S-a respins ca

prescrisă acțiunea pentru perioada 15 august 2001 -

4 martie 2005 și ca

nefondată până la 28 septembrie 2006.

S-a respins

acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Statul

Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul

Inspectoratul

Școlar al Județului Maramureș la 5000 lei cheltuieli de

judecată în

primă instanță și apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

apel a reținut, în

esență, că dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, care

reglementează dreptul la

despăgubiri al proprietarului, pentru lipsa de

folosință a imobilului restituit, se aplică cu prioritate în raport cu

dispozițiile Codului civil, evocate de

reclamanți, din momentul nașterii

obligației

de predare (a imobilelor restituite în natură) operând și

prezumția relei credințe a unității deținătoare,

sancționată de art. 40 din

lege.

S-a constat că, în speță, obligația de predare s-a

născut la data de

28 septembrie 2006,

când s-a încheiat protocolul de predare-primire a

imobilului restituit reclamanților prin

procedura administrativă

reglementată

de Legea nr. 10/2001.

Cuantumul

despăgubirilor a fost stabilit în baza raportului de

expertiză tehnică judiciară, în varianta B, care

păstrează funcțiunea

existentă a imobilului.

Referitor la lipsa calității procesuale pasive a

Statului Român prin

Ministerul

Finanțelor Publice, s-a reținut că într-un astfel de litigiu nu

se justifică participarea pârâtului la judecată

întrucât debitorul obligației

de

plată a despăgubirilor bănești este cu precizie identificat de legiuitor

ca fiind unitatea deținătoare, în speță pârâtul

Inspectoratul Școlar al

Județului

Maramureș, emitentul deciziei de restituire în natură.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs

reclamanții

U.T. și U.L. și pârâtul

Inspectoratul Școlar al Județului

Maramureș.

Prin recursul lor,

reclamanții au criticat decizia atacată ca nelegală

pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând

acordarea despăgubirilor pentru întreaga perioadă de lipsire

de

folosință.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au invocat

determinarea eronată a cadrului legislativ

incident, în condițiile în care,

în

mod nelegal, s-a dat prioritate legii speciale, Legea nr. 10/2001, deși

acțiunea în despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului preluat

abuziv

de stat este o acțiune subsecventă acțiunii în redobândirea dreptului de

proprietate.

S-a susținut că

instanța de apel nu a analizat dispozițiile Legii nr.

10/2001 în raport cu

Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

încălcând

dispozițiile art. l din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar în acest context s-a

invocat jurisprudența Curții Europene - cauza Weissman și

alții

împotriva României.

Ca atare, s-a învederat

că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 483 și 485-487 C. civ., susținându-se că abuzul Inspectoratului

Școlar al Județului Maramureș de a nu emite decizia de restituire în

termenul

de 60 de zile de la înregistrarea notificării nu se poate

transforma într-un beneficiu, prin stabilirea

datei nașterii obligației

efective de

predare a imobilului la data de 28 septembrie 2006.

Recurenții

reclamanți au invocat, totodată, prin cel de-al doilea

motiv de recurs, aplicarea eronată a dispozițiilor

legale referitoare la

prescripția

extinctivă, întrucât prin notificare pârâtul intimat a luat act

de viciile titlului său de proprietate asupra

imobilului, conform art. 486 C. civ., iar față de recunoașterea dreptului a

cărui acțiune se prescrie

prin modul

de rezolvare a notificării, cât și prin introducerea cererii de

chemare în judecată s-a întrerupt prescripția,

devenind aplicabile

dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, s-a susținut că despăgubirile

trebuie acordate pentru

întreaga perioadă de lipsire de folosință.

Prin

recursul său, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului

Maramureș a criticat decizia ca nelegală, solicitând menținerea

hotărârii

primei instanțe.

Intimatul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a

formulat întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea

acestuia

ca nefondat.

La prima zi de înfățișare,

Curtea, din oficiu, a invocat excepția

tardivității

declarării recursului formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar

al

Județului Maramureș.

Examinând cu

prioritate excepția invocată, Curtea va constata

tardivitatea recursului pârâtului pentru considerentele ce succed:

Decizia atacată a fost comunicată pârâtului

Inspectoratul Școlar

al Județului

Maramureș, la data de 25 mai 2010, conform dovezii de

îndeplinire a actului de procedură (dosar apel),

ce cuprinde

toate mențiunile

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 C. proc. civ.

Recursul a fost

depus prin fax la data de 11 iunie 2010 (dosar recurs), iar ulterior, la 14

iunie 2010, la registratura Curții de Apel Cluj.

Curtea va reține

nerespectarea termenului prevăzut de art. 301

C. proc. civ., de 15 zile de la data comunicării deciziei, termen

ce

s-a împlinit la data de 10 iunie 2010.

În consecință, se va respinge ca tardiv recursul pârâtului

Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș.

Examinând criticile

invocate de recurenții reclamanți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea

va constata că recursul acestora este nefondat.

Reclamanții U.L. și U.T. au notificat Inspectoratul Școlar al

Județului Maramureș, în condițiile Legii nr.

10/2001,

solicitând restituirea în natură a imobilului situat în str. Petofi

Sandor, preluat de stat prin naționalizare în

baza Decretului

nr. 92/1950.

Prin decizia nr. 112 din 4 iulie 2006, pârâtul a dispus

restituirea în

natură și i-a invitat pe

reclamanți ca, în termen de 30 de zile de la data

comunicării deciziei să se prezinte pentru

încheierea unui proces verbal

de predare primire a imobilului.

La data de 28 septembrie

2006 a fost încheiat protocolul de predare-

preluare, semnat de părți

fără obiecțiuni.

Prin încheierea de Carte funciară din 23 octombrie 2007

a Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, s-a

dispus înscrierea dreptului de proprietate al

reclamanților în CF

Baia Mare, prin atribuirea nr. cadastral.

Deși Inspectoratul

Școlar al Județului Maramureș prin notificarea

B.E.J. S.A., a fost somat

să elibereze imobilul conform

protocolului

de predare-preluare, acesta a procedat la predarea efectivă

către reclamanți abia după ce sentința de

evacuare din 12 mai 2008

a

Judecătoriei Baia Mare a rămas definitivă și irevocabilă, fiind pusă în

executare silită conform procesului-verbal

încheiat de executorul

judecătoresc la 12 august 2008.

Raportat la această situație de fapt, instanța de apel

a reținut

corect că pârâtul și-a îndeplinit

obligația de a încheia un protocol de

predare-preluare

cu reclamanții în termenul de 30 de zile reglementat

în cuprinsul art.

25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Cluj a determinat corect prevederile

legale

aplicabile în cauză, constatând că

dispozițiile Legii nr. 10/2001 instituie în

sarcina unității deținătoare a bunului care face obiectul reglementării

acestui act normativ, obligații consecutive soluționării notificării prin

emiterea unei dispoziții/decizii de aprobare a

restituirii în natură,

circumscrise

executării de bună voie a acesteia, prin punerea în posesie

a

beneficiarului măsurii reparatorii.

Dispozițiile Legii

speciale, respectiv art. 25 alin. (5) și ale art. 40 din

Legea nr. 10/2001 se aplică cu prioritate în

raport cu dispozițiile Codului civil, evocate de reclamanți, dat fiind

caracterul special al normei,

consfințit, de altfel, și de art. 46 alin.

(4) din lege.

Recurenții

reclamanți au invocat în susținerea aplicării normelor

dreptului comun, respectiv a dispozițiilor art.

483, 485-487 C. civ.,

decizia nr.

33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care,

soluționând

recursul în interesul legii, instanța supremă a statuat prioritatea aplicării

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în

raport

cu legea specială, în cazul în care între normele acestora există

neconcordanțe.

Decizia menționată nu poate fi aplicată mutatis

mutandis

oricărei acțiuni în justiție prin

care se urmărește valorificarea unor

drepturi asupra bunurilor care fac

obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, în speță unei acțiuni subsecvente

restituirii în natură a

imobilului prin

decizie administrativă, întrucât stabilește prioritatea aplicării Convenției cu

referire la acțiunile în revendicare, acestea constituind obiectul sesizării

recursului în interesul legii.

Jurisprudența C.E.D.O.,

la care s-a făcut referire prin motivele de

recurs, respectiv cauza Weissman și alții împotriva României, constată

încălcarea

art. l din Protocolul nr. 1 în legătură cu anularea ca

netimbrată a unei acțiuni în restituirea chiriilor încasate de stat după

introducerea unei acțiuni în revendicare, situație ce nu prezintă

similarități cu prezenta speță.

Curtea va constata

că, dimpotrivă, instanțele au avut în vedere

jurisprudența C.E.D.O.,

atunci când au apreciat că acțiunea este scutită

de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza

art. 15

lit. a) din Legea nr. 146/1997.

De altfel, prin precizarea de acțiune depusă la 25

aprilie 2008,

reclamanții înșiși au înțeles

să invoce dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 în susținerea acțiunii de taxa judiciară

de timbru pentru toate

acțiunile

accesorii și incidente restituirii imobilului în materialitatea sa.

Critica formulată

prin cel de-al doilea motiv de recurs este, de

asemenea, nefondată.

Susținerea

recurenților în sensul că instanța, de apel a făcut o

aplicare mecanică

a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi primită.

Într-adevăr, notificarea

reclamanților a reprezentat primul act în

procedura redobândirii dreptului de proprietate al acestora în temeiul

Legii

nr. 10/2001. Nu se poate susține însă că notificarea poate fi

orientată până la identificare cu introducerea

unei cereri de chemare în judecată, întrucât dispozițiile art. 16 din Decretul

nr. 167/1958 nu pot fi

interpretate

extensiv, spre a putea justifica caracterul întrerupător de

prescripție.

Soluționarea notificării prin emiterea deciziei de

restituire presupune parcurgerea unei proceduri administrative, pe parcursul

căreia unitatea deținătoare are posibilitatea și

obligația de a verifica

îndeplinirea

condițiilor impuse de legea specială pentru recunoașterea

dreptului la acordarea măsurilor reparatorii,

neputându-se susține că

notificarea

însăși ar fi fost suficientă pentru ca pârâtul să ia cunoștință

de

viciile titlului său.

În consecință, se

va constata că s-a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 3 din

Decretul nr. 167/1958.

Față de toate aceste considerente, Curtea va constata

că recursul

reclamanților este

nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.T.

și U.L. împotriva deciziei nr. 62/A din 05 martie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale

pentru minori și familie.

Respinge

ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul

Școlar al județului Maramureș împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie

2011.