ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1794/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureș la 4 martie 2008, reclamanții U.T. și U.L. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.389.648 euro, reprezentând beneficiul nerealizat prin folosirea abuzivă a imobilului situat în Baia Mare, str. Petofi Sandor, județul Maramureș, cunoscut sub denumirea „P.C.", format din construcție D+P+E, anexă în suprafață de 60 mp. și terenul aferent de 3178 mp., identificat în CF Baia Mare, pentru perioada cuprinsă între 15 august 2001 și 15 februarie 2008 și în continuare, până la eliberarea efectivă.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 483 și 485-487 C. civ., reclamanții au arătat că la data de 14 august 2001 au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul menționat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea fiind soluționată favorabil prin decizia nr. 112 din 4 iulie 2006, emisă de Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, după aproximativ 5 ani. S-a mai precizat că, la data de 28 septembrie 2006, s-a încheiat un protocol de predare-preluare, în tot acest interval de timp Statul Român, prin Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, privându-i pe reclamanți de folosința imobilului și culegând cu rea credință fructele civile.

În aprecierea reclamanților, buna credință a deținătorului a încetat în ziua ulterioară înregistrării notificării, respectiv la 15 august 2001. La termenul din 25 aprilie 2008, reclamanții au depus o precizare a acțiunii, arătând că despăgubirile pretinse, de 1.389.648 euro, au la data înregistrării acțiunii echivalentul de 5.169.073,6656 lei, sumă pe care o pretind cu titlu de beneficiu nerealizat prin folosirea abuzivă de către pârâți a imobilului, acțiunea fiind una în restituirea fructelor civile. Prin sentința civilă nr. 1112 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată, ca nefondată, reținând că, din perspectiva dispozițiilor art. 485 și 487 C. civ.

, invocate drept temei juridic al cererii introductive, nu s-a făcut dovada relei credințe a pârâților, prin care aceea că au încasat sume de bani prin folosirea imobilului, ori că datorează astfel de sume. Prima instanță a mai reținut că Legea nr. 10/2001 a recunoscut persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și, implicit exercitarea dreptului de proprietate fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acțiunii. Motivând apelul, reclamanții au arătat că prima instanță a reținut o stare de fapt neconformă realității, respectiv predarea imobilului în baza protocolului încheiat la 28 septembrie 2006, deși predarea efectivă a avut loc la data de 12 august 2008, prin punerea în executare silită a hotărârii de evacuare. Pornind de la o stare de fapt eronată, s-a făcut o aplicare greșită a legii în privind bunei credințe a Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș. În conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., instanța de apel a încuviințat cererea apelanților de completare a probatoriului, dispunând efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a despăgubirilor, prin încheierea de ședință de la 5 iunie 2009. Prin decizia civilă nr. 62/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Cluj - s ecția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis în parte apelul reclamanților și a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș la plata sumei de 58.637 euro sau echivalentul în lei la data plății, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului din Baia Mare, str. Petofi Sandor, pentru perioada cuprinsă între 28 septembrie 2006 și 12 august 2008. S-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 15 august 2001 - 4 martie 2005 și ca nefondată până la 28 septembrie 2006. S-a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș la 5000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care reglementează dreptul la despăgubiri al proprietarului, pentru lipsa de folosință a imobilului restituit, se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile Codului civil, evocate de reclamanți, din momentul nașterii obligației de predare (a imobilelor restituite în natură) operând și prezumția relei credințe a unității deținătoare, sancționată de art. 40 din lege. S-a constat că, în speță, obligația de predare s-a născut la data de 28 septembrie 2006, când s-a încheiat protocolul de predare-primire a imobilului restituit reclamanților prin procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001.

Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în baza raportului de expertiză tehnică judiciară, în varianta B, care păstrează funcțiunea existentă a imobilului. Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut că într-un astfel de litigiu nu se justifică participarea pârâtului la judecată întrucât debitorul obligației de plată a despăgubirilor bănești este cu precizie identificat de legiuitor ca fiind unitatea deținătoare, în speță pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, emitentul deciziei de restituire în natură. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții U.T. și U.L. și pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș.

Prin recursul lor, reclamanții au criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând acordarea despăgubirilor pentru întreaga perioadă de lipsire de folosință. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au invocat determinarea eronată a cadrului legislativ incident, în condițiile în care, în mod nelegal, s-a dat prioritate legii speciale, Legea nr. 10/2001, deși acțiunea în despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului preluat abuziv de stat este o acțiune subsecventă acțiunii în redobândirea dreptului de proprietate. S-a susținut că instanța de apel nu a analizat dispozițiile Legii nr. 10/2001 în raport cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dispozițiile art. l din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar în acest context s-a invocat jurisprudența Curții Europene - cauza Weissman și alții împotriva României.

Ca atare, s-a învederat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 483 și 485-487 C. civ., susținându-se că abuzul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș de a nu emite decizia de restituire în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării nu se poate transforma într-un beneficiu, prin stabilirea datei nașterii obligației efective de predare a imobilului la data de 28 septembrie 2006. Recurenții reclamanți au invocat, totodată, prin cel de-al doilea motiv de recurs, aplicarea eronată a dispozițiilor legale referitoare la prescripția extinctivă, întrucât prin notificare pârâtul intimat a luat act de viciile titlului său de proprietate asupra imobilului, conform art. 486 C. civ., iar față de recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie prin modul de rezolvare a notificării, cât și prin introducerea cererii de chemare în judecată s-a întrerupt prescripția, devenind aplicabile dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, s-a susținut că despăgubirile trebuie acordate pentru întreaga perioadă de lipsire de folosință. Prin recursul său, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș a criticat decizia ca nelegală, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe. Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. La prima zi de înfățișare, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului formulat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Examinând cu prioritate excepția invocată, Curtea va constata tardivitatea recursului pârâtului pentru considerentele ce succed: Decizia atacată a fost comunicată pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, la data de 25 mai 2010, conform dovezii de îndeplinire a actului de procedură (dosar apel), ce cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 C. proc.

civ. Recursul a fost depus prin fax la data de 11 iunie 2010 (dosar recurs), iar ulterior, la 14 iunie 2010, la registratura Curții de Apel Cluj. Curtea va reține nerespectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la data comunicării deciziei, termen ce s-a împlinit la data de 10 iunie 2010. În consecință, se va respinge ca tardiv recursul pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Examinând criticile invocate de recurenții reclamanți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul acestora este nefondat. Reclamanții U.L. și U.T. au notificat Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș, în condițiile Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în str. Petofi Sandor, preluat de stat prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin decizia nr. 112 din 4 iulie 2006, pârâtul a dispus restituirea în natură și i-a invitat pe reclamanți ca, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei să se prezinte pentru încheierea unui proces verbal de predare primire a imobilului. La data de 28 septembrie 2006 a fost încheiat protocolul de predare- preluare, semnat de părți fără obiecțiuni. Prin încheierea de Carte funciară din 23 octombrie 2007 a Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în CF Baia Mare, prin atribuirea nr. cadastral. Deși Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș prin notificarea B.E.J.

S.A., a fost somat să elibereze imobilul conform protocolului de predare-preluare, acesta a procedat la predarea efectivă către reclamanți abia după ce sentința de evacuare din 12 mai 2008 a Judecătoriei Baia Mare a rămas definitivă și irevocabilă, fiind pusă în executare silită conform procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc la 12 august 2008. Raportat la această situație de fapt, instanța de apel a reținut corect că pârâtul și-a îndeplinit obligația de a încheia un protocol de predare-preluare cu reclamanții în termenul de 30 de zile reglementat în cuprinsul art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Cluj a determinat corect prevederile legale aplicabile în cauză, constatând că dispozițiile Legii nr. 10/2001 instituie în sarcina unității deținătoare a bunului care face obiectul reglementării acestui act normativ, obligații consecutive soluționării notificării prin emiterea unei dispoziții/decizii de aprobare a restituirii în natură, circumscrise executării de bună voie a acesteia, prin punerea în posesie a beneficiarului măsurii reparatorii. Dispozițiile Legii speciale, respectiv art. 25 alin. (5) și ale art. 40 din Legea nr. 10/2001 se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile Codului civil, evocate de reclamanți, dat fiind caracterul special al normei, consfințit, de altfel, și de art. 46 alin. (4) din lege.

Recurenții reclamanți au invocat în susținerea aplicării normelor dreptului comun, respectiv a dispozițiilor art. 483, 485-487 C. civ., decizia nr. 33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, soluționând recursul în interesul legii, instanța supremă a statuat prioritatea aplicării Convenției Europene a Drepturilor Omului, în raport cu legea specială, în cazul în care între normele acestora există neconcordanțe. Decizia menționată nu poate fi aplicată mutatis mutandis oricărei acțiuni în justiție prin care se urmărește valorificarea unor drepturi asupra bunurilor care fac obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, în speță unei acțiuni subsecvente restituirii în natură a imobilului prin decizie administrativă, întrucât stabilește prioritatea aplicării Convenției cu referire la acțiunile în revendicare, acestea constituind obiectul sesizării recursului în interesul legii.

Jurisprudența C.E.D.O., la care s-a făcut referire prin motivele de recurs, respectiv cauza Weissman și alții împotriva României, constată încălcarea art. l din Protocolul nr. 1 în legătură cu anularea ca netimbrată a unei acțiuni în restituirea chiriilor încasate de stat după introducerea unei acțiuni în revendicare, situație ce nu prezintă similarități cu prezenta speță. Curtea va constata că, dimpotrivă, instanțele au avut în vedere jurisprudența C.E.D.O., atunci când au apreciat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997. De altfel, prin precizarea de acțiune depusă la 25 aprilie 2008, reclamanții înșiși au înțeles să invoce dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în susținerea acțiunii de taxa judiciară de timbru pentru toate acțiunile accesorii și incidente restituirii imobilului în materialitatea sa.

Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondată. Susținerea recurenților în sensul că instanța, de apel a făcut o aplicare mecanică a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi primită. Într-adevăr, notificarea reclamanților a reprezentat primul act în procedura redobândirii dreptului de proprietate al acestora în temeiul Legii nr. 10/2001. Nu se poate susține însă că notificarea poate fi orientată până la identificare cu introducerea unei cereri de chemare în judecată, întrucât dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 nu pot fi interpretate extensiv, spre a putea justifica caracterul întrerupător de prescripție.

Soluționarea notificării prin emiterea deciziei de restituire presupune parcurgerea unei proceduri administrative, pe parcursul căreia unitatea deținătoare are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de legea specială pentru recunoașterea dreptului la acordarea măsurilor reparatorii, neputându-se susține că notificarea însăși ar fi fost suficientă pentru ca pârâtul să ia cunoștință de viciile titlului său. În consecință, se va constata că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Față de toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanților este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.T. și U.L. împotriva deciziei nr. 62/A din 05 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Respinge ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Maramureș împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2011.