ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 10.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2012

HOTĂRÂRE

10.01.2012

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău la 17 mai 2010, reclamanta U.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând acordarea de despăgubiri,

în cuantum de 10.000.000 lei pentru prejudiciul moral suferit prin măsura

administrativă cu caracter politic a dislocării sale, împreună cu familia, din

orașul Giurgiu și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Frumosu -

Câmpulung Moldovenesc, în perioada 4 iunie 1952 - 31 ianuarie 1954.

Reclamanta a arătat în motivarea

acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009,

că, urmare a măsurii administrative menționate a fost nevoită să-și întrerupă

studiile, iar familia sa a fost lipsită de venituri, obligată să locuiască

într-o locuință cu o singură cameră pentru 5 persoane, supraviețuind din mila

vecinilor, în schimbul unor munci prestate în gospodăriile acestora.

Prin sentința civilă nr. 1126

pronunțată de 30 septembrie 2010, de Tribunalul Buzău, secția civilă, astfel

cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 10 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe, s-a admis în parte acțiunea reclamantei U.M. și a fost obligat pârâtul

Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la 21.000 lei

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceasta.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, că sunt întrunite dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, că stabilirea domiciliului obligatoriu al

reclamantei și al familiei sale, prin decizia M.A.I. nr. 239/1952 constituie o

măsură administrativă cu caracter politic, acesteia recunoscându-i-se prin

decizia nr. 1282 din 12 iulie 2007, conform art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999,

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Instanța de fond a avut în vedere la

stabilirea cuantumului despăgubirilor criteriile generale stabilite prin art. 5

alin. (1

) din Legea nr. 221/2009, respectiv faptul că aceasta beneficiază

conform Decretul-lege nr. 118/1990, de o indemnizație lunară de 332 lei conform

Hotărârii nr. 1011 din 30 octombrie 1992 a Comisiei Județene Buzău.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 25 din 9

februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești - secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis excepția tardivității declarării apelului

invocată de intimata U.M. și a respins ca tardiv apelul pârâtului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că înregistrarea căii de atac s-a realizat la 15 decembrie

2010, conform rezoluției aplicate pe cererea pârâtului, cu depășirea termenului

de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea

atacată a fost comunicată apelantului la 26 noiembrie 2010.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Buzău, în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în

baza mandatului de reprezentare din 29 noiembrie 2010.

Dezvoltând motivele de recurs,

pârâtul a susținut că procedura de comunicare a hotărârii apelate nu s-a

îndeplinit conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ., la domiciliul ales,

respectiv la sediul Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, deși în

mandatul de reprezentare emis de Ministerul Finanțelor Publice, s-a făcut

potrivit art. 87 pct. 1 C. proc. civ. această mențiune.

Ca atare, s-a susținut că soluția

respingerii apelului ca tardiv este nelegală, în condițiile în care sentința a

fost comunicată la sediul Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, din

Buzău, str. Unirii nr. 209, abia la 2 decembrie 2010.

Examinând criticile invocate de

pârâta recurentă, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele

ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta a indicat în calitate de pârât Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, cu sediul în București, Str. Apolodor, București.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Buzău a formulat întâmpinare în numele Ministerului Finanțelor Publice în

baza mandatului din 31 mai 2010.

Sentința Tribunalului Buzău a fost

pronunțată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, și a fost comunicată la sediul acestuia din Str. Apolodor, București,

conform actului de procedură aflat la fila 43 dosar fond.

Apelul declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Buzău în numele Ministerului Finanțelor Publice, în baza

mandatului de reprezentare din 29 noiembrie 2010 a fost înaintat prin fax la data de 14 decembrie 2010 și înregistrat la Tribunalul Buzău la 15 decembrie 2010, conform rezoluției de la dosar (fila 4).

Curtea va constata că sentința

apelată nu a fost comunicată mandatarei pârâtului, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Buzău, la sediul ales prin întâmpinare, din Buzău, str.

Unirii nr. 209, ci la sediul Ministerul Finanțelor Publice din București, str.

Apolodor.

Se va reține, totodată, că față de

menținerea primirii prin fax a apelului declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Buzău, 14 decembrie 2010, nu se împlinise termenul de recurs

de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ., calculat de la data

comunicării sentinței, 26 noiembrie 2010, conform procesului verbal de

îndeplinire a actului de procedură de la dosar.

Pentru toate aceste considerente,