ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 129 din 1 februarie 2008, a admis

acțiunea formulată de reclamanta D.E., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat

hotărârea din 2 mai 2007, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască

reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 august

1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2006.

S-a reținut în acest sens

că declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care, astfel cum au declarat

și au dovedit prin prezentarea legitimației, sunt la rândul lor beneficiari ai Legii

nr. 189/2000, coroborate cu înscrisurile prezentate în probațiune, au relevat împrejurarea

că reclamanta, împreună cu familia, a părăsit localitatea de domiciliu C.T. și s-au

refugiat în orașul Cluj, urmare a tratamentului la care au fost supuși. Părăsirea

localității de domiciliu s-a produs potrivit probelor administrate, în luna august

1943, iar întoarcerea în luna septembrie 1945.

Pe cale de consecință,

instanța a apreciat că probatoriul administrat a confirmat îndeplinirea condițiilor

instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta care a susținut că, potrivit legii, ar

trebuie să existe două surse de informație care să indice împreună aceleași date,

respectiv data plecării, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de

refugiu și data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea

reclamantei, în timp ce instanța de fond a stabilit drepturile solicitate în baza

unei singure depoziții de martori.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, pentru următoare considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fost aprobată și modificată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de dispozițiile acestui

act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în

România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte oficiale sau în lipsa

acestora, cu declarații de martori.

Din declarația martorului

B.M. rezultă că motivul pentru care familia reclamantei, împreună cu aceasta, s-a

mutat din localitatea C.T., în orașul Cluj, în luna august a anului 1943 a fost

trecerea liniei frontului de către trupele rusești, fapt ce constituie o operațiune

de război și nu un act de persecuție etnică îndreptat împotriva acestora, astfel

cum prevăd imperativ dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În consecință, în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea admite recursul declarat în cauză,

casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 129 din1 februarie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta D.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2008.