ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 03 septembrie 2010,

reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a solicitat anularea

Dispoziției nr. 1926 din 10 iunie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 31713 din

02 martie 2010 emise de Primăria municipiului Oradea - Direcția economică,

pentru suma de 1.241.474,44 lei reprezentând impozit pe teren.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin Decizia de impunere nr. 31713 din 2 martie 2010, emisă de

către Primăria Municipiului Oradea - Direcția Economică, înregistrată la

D.G.F.P. Bihor sub nr. 49388 din 31 martie 2010, s-a comunicat faptul că

potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și

completările ulterioare, a H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a Codului Fiscal și a H.C.L. Oradea nr. 852/2009,

D.G.F.P. Bihor figurează în evidențele fiscale cu obligații de plată restante

în suma totală de 1.241.474,44 lei reprezentând impozit pe terenuri intravilane

la data de 31 decembrie 2009.

Împotriva deciziei de

impunere, s-a arătat de către reclamantă, a promovat în termen legal

contestația înregistrată la Primăria Municipiului Oradea sub nr. 131341 din 30

aprilie 2010 și soluționată prin Dispoziția nr. 1926 din 10 iunie 2010 prin

care s-a respins contestația.

S-a mai arătat că

D.G.F.P. Bihor nu are în proprietate terenuri, nu a încheiat nici un fel de

contracte cu alte persoane fizice sau juridice și nu desfășoară activități

economice, motiv pentru care a invocat excepția lipsei calității de debitor a

D.G.F.P. Bihor.

Pe de altă parte, s-a

arătat că în documentele comunicate nu se face dovada că D.G.F.P. Bihor deține

în proprietate terenuri pentru care să se datoreze impozit în sumă de

1.241.474,44 lei. De asemenea nu s-au comunicat actele care au stat la baza

emiterii deciziei de impunere, extrasele de carte funciară din care să rezulte

că terenurile în cauză sunt intabulate pe D.G.F.P. Bihor sau pe statul Român și

nici H.C.L. Oradea nr. 852/2009.

Totodată s-a mai

arătat că D.G.F.P. Bihor nu poate avea în proprietate terenuri întrucât nu este

ordonator principal de credite, neavând un buget propriu.

S-a mai precizat că

dacă Primăria Municipiului Oradea a acționat în sensul comunicării deciziei de

impunere și a înștiințării de plată cu D.G.F.P. Bihor și nu cu Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice s-a procedat contrar legilor. D.G.F.P. Bihor

nu acționează în numele Ministerului Finanțelor Publice decât în baza unui

mandat/ împuternicire potrivit art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 34/2009.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 13 ianuarie 2011, pârâta solicitat respingerea acțiunii ca

netemeinică și nelegală și menținerea dispoziției nr. 1926 10 iunie 2010 și a

Deciziei de impunere nr. 31713 din 02 martie 2010 emise de Primăria

municipiului Oradea, ca fiind legale și temeinice.

S-a solicitat

respingerea excepției lipsei calității de reprezentant al Statului român a

D.G.F.P. Bihor.

de apel

Prin sentința nr. 110/CA

din 6 mai 2011 Curtea de Apel Oradea - secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de

reprezentant al Statului român a reclamantei D.G.F.P. Bihor și a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de aceasta.

Cu privire la

excepția lipsei calității de reprezentat al Statului român și a calității de

debitor a D.G.F.P. Bihor, instanța a constatat că titlul de creanță prin care

s-a stabilit debitul principal reprezentând impozitul pe teren în sumă de

429.576 lei, nu a fost atacat de debitor, astfel cum rezultă și din Decizia nr.

933 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Oradea.

Prin urmare, s-a

apreciat că nu se poate analiza în fond temeinicia stabilirii debitului

principal în sarcina reclamantei, respectiv calitatea D.G.F.P. Bihor de

reprezentant legal al Statului român, câtă vreme titlul de creanță inițial nu a

fost atacat și produce efecte juridice.

În concluzie, s-a

reținut că în baza acelui titlu de creanță, D.G.F.P. Bihor este debitor, iar

excepția lipsei calității de debitor este neîntemeiată.

S-a mai reținut că

rămânând în vigoare titlul de creanță respectiv, evident că și accesoriile

aferente debitului principal sunt stabilite tot în sarcina debitorului datoriei

principale, în speță D.G.F.P. Bihor, în calitate de reprezentant al Statului

român.

Pe fondul cauzei,

instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor este neîntemeiată.

Decizia de impunere nr.

2337 din 05 februarie 2008, respectiv Decizia de impunere nr. 31713 din 02 martie

2010 nu modifică baza de impunere și nu stabilește un alt impozit decât cel

stabilit inițial în anul 2005, respectiv impozitul pe terenuri aferent anului

2004, în sumă de 429,576 lei.

Astfel, prin actul administrativ

în litigiu, respectiv Decizia nr. 31713 din 02 martie 2010 s-a stabilit că

reclamanta are obligații de plată restante în sumă de 429.576 lei reprezentând

debitul principal și penalități calculate până la data de 31 decembrie 2005, în

cuantum de 27.815 lei, conform dispozițiilor Legii nr. 571/2003 în vigoare la

acea dată, precum și penalități de întârziere calculate până la 02 martie 2010

în sumă de 784.083,44 lei, iar prin Decizia nr. 2337 din 05 februarie 2008 de

asemenea s-a stabilit că, la obligația principală restantă, în sumă de 429.576

lei debitoarea datora până la acea dată majorări de întârziere în sumă de

487.138,98 lei.

S-a menționat că prin

aceste decizii de impunere s-au stabilit doar accesoriile aferente debitului

principal (429,576 lei), aducându-se la cunoștința reclamantei că are un debit

restant, la acesta calculându-se majorări de întârziere și penalități, fără să

se modifice baza de impunere.

Titlul executoriu din

31 august 2005 nu a fost anulat de instanța judecătorească, așa încât el

produce efecte juridice, ca urmare a respingerii acțiunii formulate împotriva

acestui act administrativ, prin Decizia nr. 933 din 17 septembrie 2007,

irevocabilă.

În opinia Curții de

apel, chiar dacă nu s-a modificat baza de impunere, este legală emiterea celor

două acte administrative în litigiu (Decizia nr. 2337/2008 și Decizia nr. 31713/2010),

întrucât conform dispozițiilor art. 86 C. proc. fisc. sunt asimilate deciziilor

de impunere și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii.

În concluzie a

apreciat Curtea, câtă vreme nu a fost anulat debitul principal, respectiv

impozitul pe teren aferent anului 2004, instanța judecătorească nu poate

dispune anularea deciziilor de impunere referitoare la obligațiile de plată

accesorii, deoarece nu se poate constata nelegalitatea perceperii acestora, din

moment ce există un debit principal neachitat, dar nici nelegalitatea

stabilirii debitului principal, deoarece acest debit nu a fost impus prin

actele administrative atacate și nu face obiectul prezentului litigiu.

de D.G.F.P. a județului Bihor

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Bihor în nume propriu și în reprezentarea

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând generic

dispozițiile art. 304

1

și art. 312 C. proc. civ., precum și art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta nu și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs, ci a reluat practic

susținerile din cererea de chemare în judecată.

Sistematizând

aspectele învederate, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului

care guvernează toate etapele procesului civil (lato sensu), Înalta Curte

reține că sentința atacată este combătută, întrucât:

3.1. Instanța a

soluționat greșit excepția lipsei calității de debitor a reclamantei, potrivit

recurentei, D.G.F.P. Bihor nu poate avea în proprietate terenuri, întrucât nu

desfășoară activități economice și nu este ordonator principal de credite; de

asemenea, recurenta susține că nu are calitate de reprezentant al Statului

român, această calitate revenind Primăriei Municipiului Oradea care este în

culpă pentru că nu și-a intabulat dreptul de proprietate la Cartea funciară și

nu și-a corectat baza de date.

3.2. pe fondul cauzei

s-au aplicat eronat dispozițiile art. 86 C. proc. fisc., neobservându-se că

pârâta nu a emis în anul 2005 un titlu de creanță prin care să fie stabilită

baza de impunere, ci a emis doar titlu executoriu și somație; ca urmare,

recurenta consideră că trebuia rezolvat fondul problemei, adică să se

stabilească dacă terenurile pentru care s-a calculat impozit și accesorii sunt

„în evidența Statului român prin primărie sau a Statului român prin M.F.P. –

D.G.F.P.”, recurenta necontestând că „aceste terenuri sunt ale Statului român”.

Primăriei Municipiului Oradea

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 1 martie 2012, intimata Primăria Municipiului Oradea a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele

considerente ale sentinței.

În plus, intimata a

precizat că prin înștiințarea de plată emisă de Biroul impunere persoane

juridice la data de 25 ianuarie 2005 i-a comunicat recurentei suma totală a

debitelor restante la data respectivă, reprezentând impozit teren de

4.295.755.620 lei și accesorii aferente, în anexa atașată figurând lista cu

terenurile proprietate de stat pentru care s-a procedat la impunerea din oficiu

a D.G.F.P., în reprezentarea Statului român, ca titular de drepturi și

obligații pentru terenurile proprietatea acestuia. Acest act nu a fost

contestat de debitoare pe calea contenciosului administrativ, așa încât, mai

arată intimata, la acest moment nu mai poate solicita anularea debitului

principal. Cât privește accesoriile calculate prin cele două decizii atacate,

acestea au ca temei dispozițiile art. 86 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003

coroborate cu art. 119 alin. (4) din același act normativ, neexistând motiv

pentru a fi desființate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât și

sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse

în continuare.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

D.G.F.P. Bihor a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu

două acțiuni având ca obiect anularea Deciziei de impunere din 5 februarie 2008

emisă de Primăria Municipiului Oradea – Direcția Economică, respectiv a

Deciziei de impunere din 2 martie 2010 cu același emitent, care au fost

conexate în temeiul art. 164 C. proc. civ., dată fiind strânsa legătură dintre

ele.

Prin Decizia de

impunere din 5 februarie 2008 s-a comunicat recurentei că la data de 31

decembrie 2007 figurează în evidența fiscală a Direcției Economice cu obligații

de plată restante pentru impozit terenuri intravilane reprezentând:

- sold rămășițe –

429.576 lei;

- majorări de

întârziere – 487.138 lei.

Prin cealaltă decizie

din 2 martie 2010, i s-a comunicat că datorează cu același titlu la data

emiterii actului fiscal:

- sold rămășițe –

429.576 lei;

- majorări de

întârziere – 784.083 lei;

- penalități – 27.815

lei.

După cum rezultă din

prezentarea de la pct. I, contestația judiciară vizează debitul principal în

cuantum de 429.576 lei, teza recurentei fiind în sensul că acesta a fost

calculat nelegal și, corelativ, nu sunt datorate nici accesoriile.

Curtea de apel a

stabilit în mod justificat că în această etapă nu se mai poate examina

legalitatea impunerii debitului principal realizată în anul 2005, mai ales că

acțiunea reclamantei împotriva titlului executoriu din 31 august 2005 fusese

respinsă irevocabil și, ca urmare, nu există temei pentru anularea celor două

decizii de impunere care privesc accesoriile.

Instanța de control

judiciar a adoptat aceeași concluzie, după cum se va detalia în continuare.

Din înscrisurile

administrate la fondul cauzei rezultă că în ansamblul raporturilor juridice

fiscale dintre părți se decelează două etape relevante:

- etapa stabilirii

impozitului pe teren pentru anul 2004;

- etapa calculării

accesoriilor aferente, corespunzătoare anilor 2008 și 2010.

După cum s-a arătat

deja, obiectul cauzei de față privește actele administrativ fiscale emise în

cea de-a doua etapă, ca urmare a neachitării debitului principal în cuantum de

429.576 lei, indicat de emitent ca reprezentând „sold rămășițe”.

Cu toate acestea,

criticile de nelegalitate privesc actele administrativ fiscale emise în prima

etapă, respectiv în anul 2005, acte care nu au fost atacate în epoca

respectivă, după cum a reținut explicit Tribunalul Oradea în Decizia civilă nr.

933 din 17 septembrie 2007, irevocabilă, pronunțată în contestația la executare

formulată de D.G.F.P. Bihor.

În acest context,

Înalta Curte constată că recurenta nu mai poate invoca lipsa calității sale de

debitor fiscal ori nelegalitatea impunerii, câtă vreme actele fiscale inițiale,

îndeosebi actul din 28 ianuarie 2005 emis de Primăria Municipiului Oradea –

Direcția Economică este definitiv în sistemul căilor administrative de atac.

Prin acest act, emis

în urma unei corespondențe susținute dintre părți pe tema impozitului pe teren

ce incumbă recurentei, s-a calculat suma datorată cu acest titlu, reținându-se,

în esență, că „pentru unele terenuri de pe raza administrativ-teritorială a

municipiului Oradea, proprietar este Statul român. Luând în considerare pct. 54

din H.G. nr. 1574 din 18 decembrie 2003 actualizată privind organizarea și

funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, conform căruia M.F.P. „reprezintă statul ca subiect de

drepturi și obligații (…)”, precum și faptul că D.G.F.P. Bihor este

reprezentantul ministerului pe plan local, am procedat în conformitate cu art. 80

alin. (4) din O.G. nr. 92/2004 republicată, privind Codul de procedură fiscală

la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale prin estimarea bazei de

impunere, întrucât nu ați dat curs solicitării noastre de impunere – adresa din

29 iunie 2004 - răspunsul Dvs. din 24 septembrie 2004. Terenurile în folosință

(suprafață și locație), utilizatorii actuali (conform declarațiilor proprii și

evidenței fiscale) și impozitul aferent sunt prezentate în anexă”.

Împrejurarea că

intimata nu a intitulat actul „decizie de impunere” nu poate avea consecința

scontată de recurentă, câtă vreme forma și conținutul său corespund exigențelor

stabilite de art. 87 raportat la art. 43 C. proc. fisc. În plus, în sistemul

nostru de drept procesual fiscal, nu se pot invoca nulități virtuale

(implicite), așa încât, în măsura în care destinatarul actului fiscal dorea

înlăturarea acestuia din realitatea juridică trebuia să-l conteste în termenele

și condițiile prevăzute de art. 205-207 din același cod.

În altă ordine de

idei, menționarea în cuprinsul deciziilor prin care s-au calculat accesoriile,

a debitului principal restant de 429.576 lei, ca bază de calcul, nu o repune pe

recurentă în termenul legal de contestare a acestuia, câtă vreme deciziile

atacate au fost emise în limitele art. 86 alin. (6) și art. 119 alin. (4) C.

proc. fisc., fără a modifica baza de impunere inițială.

Conchizând, Înalta

Curte constată că nu au fost identificate motive de modificare ori de casare a

sentinței atacate, care reflectă o abordare coerentă și convingătoare a

situației de fapt și de drept.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor, în nume

propriu și în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței nr. 110/CA/2011 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Oradea – secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2012.