ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III a civilă, reclamantele E.R.A., E.A.C. și C.Z.N. au

chemat în judecată Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, formulând contestație

împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 249 din 10 mai 2009, prin

care a solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri de

1.030.000 lei, reprezentând valoarea de circulație a terenului, la plata sumei

de 100.000 lei cu titlu de prejudicii cauzate urmare exproprierii, acordarea

unui drept de servitute pentru a avea acces la parcelele rămase în proprietate

și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că sunt proprietarele terenului de 17.626,48 mp din care

face parte și suprafața expropriată conform contractului de partaj voluntar din

30 noiembrie 2007, din care, potrivit H.G. nr. 181/2009 poziția 194 s-a

expropriat terenul în suprafață de 2451 mp din comuna Ștefăneștii de Jos,

tarlaua 1, parcela A3/26, cu număr cadastral x.

Reclamantele au

arătat că sunt de acord cu exproprierea, dar nu și cu cuantumul despăgubirii,

suma stabilită de expropriator nefiind o valoare reală a suprafeței de teren ce

trebuie să fie cât mai apropiată de valoarea de piață.

Reclamantele au

solicitat a se avea în vedere și daunele aduse prin expropriere.

La data de 19

ianuarie 2010 reclamanta C.Z.N. a depus la dosar o cerere din care rezultă că

nu cunoaște conținutul acțiunii, nu a semnat acțiunea și nici nu a dat mandat

vreunei persoane în acest sens, astfel că la termenul din data de 14 aprilie 2010

s-a constatat că reclamanta C.Z.N. nu are această calitate în dosar.

Reclamantele E.R. și E.A.

au precizat că acțiunea este formulată pentru suprafața de 1226 mp reprezentând

cota de ½ din terenul menționat în contractul de partaj voluntar.

La termenul din 18

octombrie 2010, tribunalul a dispus, în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea

la acest dosar a Dosarului nr. 74241/3/2009 al Secției a V-a a Tribunalului

București.

În acest dosar,

reclamanta C.Z.N. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 249 din 10 mai

2009 în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând a se

dispune reevaluarea despăgubirilor la valoarea reală a terenului.

Cauza a fost

înregistrată inițial la nr. 30743/3/2009 la Secția a IX-a de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București care prin încheierea din data de 14

octombrie 2009 a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza

Secției a V a Civilă.

Prin Sentința civilă nr.

1220 din 27 iunie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în

parte cererea principală formulată de reclamantele E.R.A., E.A.C. și C.Z.N., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a admis cererea

conexă, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 594.455,73 lei

cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 2.451 mp

situat în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov și la plata către reclamantele E.R.A.

și E.A.C. a sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a constatat că prin Hotărârea nr. 249 din 10 mai 2009

de stabilire a despăgubirilor, C.N.A.D.N.R. și Compania pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 jud. Ilfov - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos au stabilit că

reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafață de 2.451 mp cu nr. cadastral

x (poziția 194 din H.G. nr. 181/2009) conform actului de partaj voluntar nr. 3492

din 30 noiembrie 2007 întocmit de B.N.P. - T.C. și că acest teren va fi

expropriat pentru suma de 39.063,92 lei, conform raportului de expertiză

întocmit la data de 31 mai 2006.

Hotărârea a fost

comunicată reclamantelor la data de 29 iunie 2009 astfel cum rezultă din copia

de pe plicul de trimitere.

Tribunalul a

constatat că reclamantele sunt proprietarele terenului în cauză, în suprafață

de 17.626,48 mp cu număr cadastral 1090/1 în cote indivize astfel: reclamantele

E.R.A. și E.A.C. câte ¼, iar reclamanta C.Z.N. cota indiviză de 2/4

conform contractului de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007.

Conform actului de

dezmembrare autentificat din 30 noiembrie 2007 întreaga suprafață de teren de

70.500 mp a fost împărțită în loturi între coproprietari, reclamantelor

revenindu-le lotul nr. 1 compus din suprafața de teren de 17.626,48 mp.

Reclamantele nu au realizat ieșirea din indiviziune cu privire la terenul aflat

în proprietatea lor.

Potrivit raportului

de expertiză tehnică întocmit de comisia de experți valoarea unui metru pătrat

de teren în zonă este de 56,80 euro/mp.

Prin urmare,

tribunalul, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994 a obligat pârâtul la plata

către reclamante a sumei de 594.455,73 lei pentru întreaga suprafață de teren

expropriată de 2.451 mp.

Tribunalul a avut în

vedere această sumă luând în considerare că valoarea unui metru pătrat de teren

este 56,80 euro și că un euro era la data efectuării expertizei 4,27 lei,

despăgubirile fiind calculate conform raportului de expertiză prin referire la

momentul emiterii hotărârii contestate la nivelul anului 2006.

În ceea ce privește

prejudiciul cauzat proprietarului, tribunalul a constatat că numai reclamantele

E.R.A. și E.A.C. au solicitat obligarea expropriatorului la plata de

despăgubiri în cuantum de 100.000 lei fără a preciza care sunt împrejurările

care au determinat prejudiciul pentru a fi necesar a se stabili despăgubiri în

acest sens.

În raportul de expertiză

întocmit în cauză, experții au arătat că prejudiciul ar consta în diminuarea

valorii de piață a terenului rămas în proprietate și care se află în zona de

protecție a drumului național.

Calculul efectuat de

comisia de experți a fost apreciat ca nerelevant de către instanța de fond față

de obiectul stabilit și anume acela al diminuării valorii de piață a imobilului

luându-se în considerare venitul agricol pentru restul suprafeței.

Prin urmare, acest

capăt de cerere a fost respins ca nefondat.

Cu privire la

solicitarea reclamantelor E.R.A. și E.A.C. de a li se acorda un drept de

servitute, tribunalul a constatat că la data de 31 ianuarie 2011 avocatul

acestora a declarat că acestea vor renunța la această cerere, însă nu au depus

la dosar o cerere sau un mandat special pentru avocat pentru renunțare. Cu

toate acestea, tribunalul a constatat că reclamantele nu au solicitat probe în

sensul dovedirii pretențiilor, astfel că și acest capăt de cerere a fost

respins.

Prin urmare,

tribunalul a admis în parte cererea principală și în totalitate cererea conexă

în sensul celor arătate mai sus.

În baza art. 274 C.

proc. civ. a obligat pârâtul la plata către reclamantele E.R.A. și E.A.C. a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând onorariul de

expertiză.

Împotriva sentinței

primei instanțe au formulat apel reclamanta C.Z.N., reclamantele E.R.A., E.A.C.,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Prin decizia civilă nr.

378/ A din 25 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile

declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de

pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentant al Statului Român și de

reclamanta C.Z.N., împotriva Sentinței civile nr. 1220 din 27 iunie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că despăgubirile ce se cuvin reclamantelor pentru terenul expropriat

sunt în cuantum de 38.325,6 euro, respectiv 19.162,8 euro pentru reclamantele E.R.A.

și E.A.C. și 19.162,8 euro pentru reclamanta C.Z.N., menținând celelalte

dispoziții ale sentinței apelate și a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele

E.R.A. și E.A.C. împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Situația premisă

constă în faptul că prin Hotărârea nr. 249 din 10 mai 2009 de stabilire a

despăgubirilor, C.N.A.D.N.R. și Compania pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 jud.

Ilfov - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos au stabilit că reclamantelor, în

calitate de titulare ale dreptului de proprietate asupra imobilului teren în

suprafață de 2.451 mp, cu nr. cadastral x, situat în Comuna Ștefăneștii de Jos,

tarla 1, parcela A3/26, lot 1, județul Ilfov, astfel cum rezultă din actul de

partaj voluntar din 30 noiembrie 2007, întocmit de B.N.P. - T.C., li se cuvin

pentru partea de teren expropriat suma de 39.063,92 lei conform raportului de

expertiză întocmit la data de 31 mai 2006.

Conform contractului

de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P. - T.C.,

reclamantele sunt proprietarele terenului în cauză, în suprafață de 17.626,48

mp cu număr cadastral 1090/1 în cote indivize astfel: reclamantele E.R.A. și E.A.C.

- câte ¼, iar reclamanta C.Z.N. - cota indiviză de 2/4. Reclamantele nu

au realizat ieșirea din indiviziune cu privire la terenul aflat în proprietatea

lor.

Reclamantele s-au

declarat nemulțumite de aceste despăgubiri astfel încât acestea au formulat

contestație împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu dispozițiile art. 9

din Legea nr. 198/2004.

Pentru a da

posibilitatea apelanților să-și dovedească pretențiile, la solicitarea

acestora, Curtea a încuviințat efectuarea unei noi expertize în apel.

Curtea a procedat la

constituirea comisiei de experți în condițiile prescrise de art. 25 din Legea

33/1994 și a dispus efectuarea unei noi expertize având în vedere că cel

efectuat în fața instanței de fond nu reflecta criteriul legal prevăzut de art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Instanța a desemnat,

în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru efectuarea expertizei,

pe expertul M.A.S., apelantul pârât a solicitat ca la efectuarea expertizei să

participe expert P.M., iar intimatele reclamante au indicat pe expert V.E.

În cadrul probei cu

acte, apelantul pârât a depus la dosar contracte de vânzare cumpărare privind

tranzacții ce au ca obiect terenuri situate în aceeași unitate administrativ

teritorială cu terenul în litigiu.

Experții au depus la

dosarul cauzei un raport de expertiză tehnică cu răspunsul la obiectivele

stabilite de instanță, cu mențiunea că expertul tehnic V.E. a semnat raportul

depus cu obiecțiuni, acesta exprimându-și separat un punct de vedere.

Prin raportul de

expertiză, întocmit de acești doi experți M.A.S. și P.M., semnat de expertul

apelantelor reclamante cu obiecțiuni, s-a consemnat că pentru stabilirea

valorii terenului la data expertizei în fond au fost selectate trei contracte

dintre cele prezentate de părți, conform anexelor la raport.

S-a concluzionat de

către aceștia că valoarea unitară teren expropriat la data expertizei la fond

este de 29 euro/ mp, valoarea terenului expropriat fiind de 71.079 euro,

echivalent 294.146 lei, cotele părților C.Z.N. fiind de 35.539,5 euro,

echivalent 147.073 lei, aceleași sume revenind în total și celorlalte două

reclamante.

De asemenea, pentru

stabilirea valorii de piață a terenului la data efectuării raportului de

expertiză în apel, au fost selectate alte trei contracte, pe baza acestora

experții stabilind că valoarea unitară a terenului expropriat la data

expertizei în apel este de 15,2 euro/ mp, valoarea terenului expropriat fiind

de 37.255 euro, echivalent 163.102 lei, cotele părților stabilindu-se la

18.627,5 euro, echivalent 81.551 lei pentru C.Z.N. și la aceleași sume pentru

celelalte două reclamante, potrivit cotei lor comune.

Totodată, s-a mai

precizat în raportul de expertiză semnat de cei trei experți, cu obiecțiuni de

expert V.E., că nu se poate solicita lipsa accesului la proprietatea rămasă

neexpropriată, întrucât în Proiectul tehnic este prevăzută realizarea căilor de

acces, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a

autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte

integrantă din autostradă. Totodată, s-a concluzionat că nu se poate solicita

prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G.

nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații care să provoace

înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Zona fiind cerealieră, nu se pune

problema existenței acestui prejudiciu. S-a apreciat că lipsa de folosință în

această perioadă, ca și prejudiciu calculat, este de 2.276 lei, cotele părților

fiind de 1.138 lei pentru reclamanta C.Z.N. și aceeași sumă pentru celelalte

două reclamante, potrivit cotei lor comune.

Expert V.E. și-a

exprimat separat punctul de vedere, prin comparație cu datele stabilite de

ceilalți doi experți, concluzionând că rezultatele (obținute în urma analizei

comparative succesive și a corecțiilor impuse de diferențieri), arată că cea

mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila contractului 2, în

comparație cu raportul de expertiză în care au căzut de acord ceilalți doi

experți și care au concluzionat că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat

este comparabila contractului 3.

A mai precizat acest

expert că cele trei contracte care au fost utilizate în raportul de expertiză

au caracteristici total diferite față de terenul de evaluat, în privința

suprafețelor, precum și a datei contractelor, făcând dificilă analiza

diferențelor la elementele caracteristice și estimarea corecțiilor

corespunzătoare. Acest expert a prezentat în continuare evaluarea terenului la

momentul efectuării expertizei în fond folosind drept comparabile alte

contracte.

În lucrarea acestuia

s-a stabilit că valoarea unitară a terenului expropriat la data expertizei în

fond este de 69,36 euro/ mp, respectiv de 170.001 euro, echivalent 703.515 lei,

iar valoarea unitară de piață a terenului la data efectuării raportului de

expertiză în apel este e 17,35 euro/ mp, respectiv 42.525 euro, echivalent

186.174 lei.

Din analiza lucrării

semnate de acest expert propus de reclamante, Curtea a constatat că acesta a

apreciat valoarea reală de piață a terenului expropriat la momentul efectuării

expertizei în fond prin folosirea unei grile care se bazează pe două

antecontracte de vânzare cumpărare, antecontracte despre care nu au fost

furnizate relații în sensul că au fost finalizate, astfel că valorile exprimate

în acestea nu pot fi considerate valori de tranzacționare. Referitor la

valoarea de piață a terenului la data efectuării expertizei în apel, acest

expert a arătat că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este

comparabila 2 având corecția procentuală brută cea mai mică, fapt ce justifică

în opinia acestuia alegerea prețului de 17,35 euro/ mp., pentru terenul

evaluat.

Apelantele reclamante

E.R.A. și E.A.C. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză însușit de cei

doi experți desemnați de instanță și apelantul pârât, arătând că în mod

incorect au fost aplicate corecții negative, în mod incorect s-a constatat că

prejudiciul nu există raportat la restricțiile legale conform O.G. nr. 43/1997

actualizată prin O.G. nr. 7/2010 conform art. 17 raportat la anexa 1 corelat cu

art. 37 alin. (1

1

), respectiv că prejudiciul pentru lipsa căii de

acces trebuie să fie calculat la momentul efectuării expertizei. S-a mai arătat

că în raportul de expertiză prejudiciul este calculat pe lipsă de folosință,

însă nu se precizează cum s-a ajuns la această concluzie.

Apelantul pârât

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat obiecțiuni vizând modalitatea de

calcul cu privire la stabilirea despăgubirilor la momentul efectuării

expertizei la fond, arătând că experții au avut în vedere trei contracte de

vânzare cumpărare încheiate la nivelul anului 2009, fără să explice motivul

pentru care nu au luat în considerare și înscrisurile depuse de către apelanta

pârâtă și din care rezultă prețuri cuprinse între 1-10 euro/ mp. În ceea ce

privește stabilirea de către comisia de experți a prejudiciului în cuantum de

2.276 lei pentru lipsa de folosință a terenului pentru o perioadă de 3 ani, a

susținut că este neîntemeiată, întrucât această lipsă de folosință nu se

datorează culpei apelantei pârâte.

Reprezentantul

Ministerului Public a susținut că experții ar trebui să explice de ce au

aplicat indicii de corecție de care fac vorbire apelantele reclamante, iar, pe

de altă parte, a considerat că se impune să se precizeze care sunt motivele

pentru care nu s-au raportat la prețurile cuprinse în contractele de vânzare

cumpărare depuse la dosarul cauzei de către apelantul pârât.

Apelanta C.Z.N. a

susținut că își însușește întrutotul punctul de vedere exprimat de expert V.E. arătând

că despăgubirile trebuiau să vizeze și terenul rămas ca neexpropriat, acesta

având rolul de zonă de protecție și siguranță.

Curtea a încuviințat

obiecțiunile referitoare la corecții, iar cât privește prejudiciul cauzat de

existența restricțiilor, s-a dispus ca respectiva comisie de experți să

detalieze aspectele legate de aceste restricții, precum și de cuantumul

prejudiciului. Referitor la obiecțiunea formulată de apelantul pârât Statul

Român prin C.N.A.D.N.R., ce vizează neluarea în considerare a contractului de

vânzare cumpărare încheiat în martie 2009, fiind anterior chiar propunerii de

expropriere, Curtea a respins-o, însă în ceea ce privește celălalt contract

care a fost avut în vedere de către comisie ca și comparabila nr. 2 s-a dispus

ca respectiva comisie să expliciteze cum s-a ajuns la prețul pe mp, iar în

cazul în care a fost o eroare să refacă în mod corespunzător calculele. Cu

privire la obiecțiunea ce vizează lipsa de folosință, fiind o chestiune de

fond, s-a apreciat că instanța are a se pronunța o dată cu soluționarea

litigiului.

Expertul desemnat de

către instanță și cel propus de apelantul pârât au arătat, referitor la

neutilizarea contractelor depuse la dosar de apelantul pârât, că acestea nu au

fost avute în vedere întrucât două dintre ele sunt de fapt antecontracte,

nefiind tranzacții, neexistând dovezi că s-au finalizat. Mai mult, acestea

privesc zone la limita intravilanului, cu utilități, deci total diferite.

Celelalte contracte nu au fost luate în considerare întrucât privesc zone

diferite, și în plus unul dintre acestea vizează o zonă la limita

intravilanului, cu utilități. Un alt contract nu a fost avut în vedere deoarece

vizează o vânzare a unei cote indivize între frați. În ceea ce privește prejudiciul,

cei doi experți au arătat că din declarațiile proprietarilor a rezultat că în

perioada 2009 - 2011, aceștia și-au cultivat terenul, iar la momentul

efectuării expertizei, terenul, deși nu are acces la drumul de exploatare, este

cultivat la această dată, accesul cu mijloacele de prelucrare agricolă

făcându-se prin terenurile învecinate. Ca urmare, s-a considerat că prejudiciul

creat reclamantelor este echivalentul culturii agricole pe perioada 2009, 2010,

2011.

Curtea, prin referire

la actele de tranzacționare depuse la dosar în apel, și-a însușit punctul de

vedere al celor doi experți referitoare la actele depuse de apelantul pârât,

reținând că unele dintre tranzacții au în vedere terenuri situate în zone

diferite, și chiar dotate cu utilități, ceea ce nu se poate spune despre

terenul expropriat care are categoria de folosință teren arabil.

În plus, Curtea a validat

punctul de vedere al experților în sensul că nu poate constitui o comparabilă

obiectivă tranzacția efectuată între frați și care are ca obiect doar o cotă

parte (ceea ce determină existența unui dubiu cu privire la alterarea voinței

persoanelor care au tranzacționat de unele împrejurări extrinseci convenției),

precum nici antecontracte de vânzare cumpărare cu privire la care nu s-a făcut

dovada finalizării lor, pentru a putea fi considerate tranzacții.

Cei doi experți au

răspuns și la celelalte obiecțiuni arătând că au făcut corecțiile necesare și a

fost înlocuită comparabila 2. Aceștia au concluzionat că și în aceste condiții

nu există diferențe între valoarea estimată în acest răspuns la obiecțiuni și

cea obținută în raportul de expertiză inițial, situație justificată de faptul

că respectiva comparabilă trei, reprezentat de contractul de vânzare

autentificat din 12 august 2009 este cea mai apropiată de proprietatea de

evaluat, având în vedere corecția proporțională cea mai mică.

Și în ceea ce

privește valoarea de piață a terenului la data efectuării raportului de

expertiză în apel au fost efectuate corecțiile de către cei doi experți M.S. și

P.M., în urma acestora stabilindu-se că valoarea unitară a terenului expropriat

la acest moment este de 15,6 euro/ mp., valoarea de piață a terenului la data

efectuării raportului de expertiză în apel fiind de 38.325,6 euro, echivalent

167.395 lei.

Referitor la restricții,

cei doi experți au arătat că nu se poate solicita prejudiciu în zona de

siguranță a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat,

fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita

prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G.

nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații care să provoace

înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Zona fiind cerealieră, nu se pune

problema existenței acestui prejudiciu, respectiv că se poate aprecia ca

prejudiciu, lipsa de folosință în această perioadă.

Curtea a avut în

vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, față de care, a

constatat că experții au avut la dispoziție mai multe contracte de vânzare

cumpărare, precum și antecontracte pentru terenuri amplasate în aceeași unitate

administrativ teritorială (Comuna Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26,

județul Ilfov).

Potrivit obiectivelor

stabilite în sarcina lor, experții desemnați în condițiile art. 25 din Legea nr.

33/1994 au determinat valoarea despăgubirilor la cele două momente, respectiv

momentul efectuării raportului de expertiză în fond și cel din apel.

În aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din lege, instanța a apreciat că „momentul efectuării

expertizei" este cel al întocmirii lucrării în apel, întrucât reperul

temporal stabilit de norma aplicabilă este data efectuării expertizei în apel,

data efectuării expertizei, în contextul acestei norme neputând fi aceea a

întocmirii raportului la prima instanță, câtă vreme și instanța de apel este

instanță de fond, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanța de

apel realizând o nouă judecată asupra fondului în aceste limite, verificând

atât stabilirea situației de fapt, cât și identificarea, interpretarea și

aplicarea normelor incidente la situația de fapt reținută, sens în care dispune

art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Tocmai datorită

caracterului devolutiv al apelului, legea procesuală îngăduie instanței de apel

administrarea probelor în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța

de apel putând să dispună refacerea sau completarea probelor administrate la

prima instanță ori administrarea unor probe noi în apel.

Pentru determinarea

valorii despăgubirilor în cauză nu există nicio rațiune nici de ordin

procesual, nici decurgând din vreo normă a legii speciale spre a se opta pentru

data întocmirii lucrării la prima instanță, câtă vreme calea de atac a fost

legal exercitată, iar apelanții au invocat în mod procedural vătămarea ce li

s-a produs prin expertiza efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale.

În ce privește

valoarea de piață a terenului la data efectuării raportului de expertiză în

apel, Curtea a validat raportul de expertiză al celor doi experți M.A. și P.M.,

având în vedere că expertiza este fundamentată pe contracte de vânzare

cumpărare care vizează imobile similare, tranzacționate la momente apropiate de

data efectuării expertizei în apel și la care s-au aplicat corecțiile necesare.

Totodată, Curtea și-a

însușit punctul de vedere majoritar în sensul că cea mai apropiată de

proprietatea de evaluat este comparabila 3 care are corecția procentuală totală

brută cea mai mică, respectiv de 37,28%, fapt ce justifică alegerea prețului de

15,6 euro/ mp. pentru terenul evaluat.

În ceea ce privesc

despăgubirile, Curtea a constatat că, deși apelantelor reclamante li s-a

încuviințat proba cu acte și expertiză, dându-le posibilitatea de a-și dovedi

pretențiile, acestea nu au depus la dosar dovezi în legătură cu prejudiciul încercat

care să susțină critica dedusă analizei în prezenta cale de atac, simpla

susținere a existenței unui prejudiciu - în contrapondere cu constatările celor

doi experți în sensul că terenul a fost cultivat, accesul făcându-se cu

mijloace de prelucrare agricolă prin terenurile învecinate - neputând fi luate

în seamă.

Apelantele reclamante

au solicitat calcularea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat. Or,

potrivit raportului de expertiză întocmit de comisia de experți nu se poate

solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, întrucât această zonă

se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv

că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât

conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații

care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Au mai stabilit

acești experți că zona în care este situat terenul expropriat este una

cerealieră, astfel că nu se pune problema existenței acestui prejudiciu.

Expertul propus de

apelantele reclamante nu a făcut nicio notă separată cu privire la acest

obiectiv, în lucrarea sa „obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică

judiciară” neregăsindu-se nici un punct de vedere distinct cu privire la acest

obiectiv, ceea ce conduce instanța la concluzia că opinia exprimată cu privire

la prejudiciul încercat de reclamante urmare exproprierii în sensul arătat mai

sus este o opinie însușită de întreaga comisie.

Reclamantele nu au

adus nicio dovadă concretă la dosar în sensul că terenul la care face referire

și pentru care au solicitat despăgubiri nu face parte din zona de siguranță a

autostrăzii. Mai mult, nu au produs nicio dovadă că au fost împiedicate să își

cultive terenul în perioada 2009 - 2011, constatările expertului privind

existența culturii la momentul efectuării expertizei fiind evidente.

Apelantele au

susținut că experții au declarat zona terenului în litigiu ca fiind cerealieră

în mod gratuit, în condițiile în care în apropierea suprafeței de teren

expropriată se află un cunoscut complex rezidențial precum și diferite silozuri

și depozite.

Curtea nu a validat

această opinie a apelantelor reclamante atâta vreme cât din titlul de

proprietate din 21 aprilie 1995 emis de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor, care atestă calitatea acestora de

proprietare asupra imobilului în discuție și care a stat la baza actului de

partaj voluntar rezultă faptul că suprafața primită în proprietate în baza

Legii nr. 18/1991 este situată în extravilan, având categoria de folosință

arabil, acestea nefăcând nicio dovadă în sensul schimbării categoriei de

folosință a terenului în perioada scursă de la data emiterii titlului

sus-menționat.

Faptul că în

aproprierea terenului expropriat posibil să se fi ridicat unele construcții,

după cum afirmă reclamantele, nu schimbă categoria de folosință a terenului,

acestea nefăcând dovada că terenul expropriat era cuprins într-o zonă

construibilă.

Împotriva menționatei

decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele E.R.A. și E.A.C.,

precum și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și

9 C. proc. civ., recurentele reclamante au formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

stabilit în mod greșit data în raport de care se stabilește contravaloarea

despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum și contravaloarea

despăgubirilor.

Recurentele

reclamante susțin că în mod greșit instanța de apel a avut în vedere valoarea

terenului la momentul realizării expertizei în faza apelului, întrucât aceasta

a fost întocmită ținând seama de contracte de vânzare cumpărare încheiate în

2011, mult după data formulării contestației și soluționarea acesteia în fața

instanței de fond.

Totodată, decizia

recurată conține dispoziții contradictorii, iar instanța nu a soluționat toate

motivele cu care a fost învestită.

Astfel, instanța de

apel se referă la restricțiile impuse de O.G. nr. 43/1997, raportând acest act

normativ la dispozițiile Legii nr. 50/1991, însă aspectul nu are legătură cu

natura pricinii și nici cu aspectele cu care a fost învestită comisia de

experți.

La data

achiziționării terenului, limitările impuse de Legea nr. 50/1991 erau cunoscute

proprietarului, însă prin expropriere, acesta a fost afectat de noi restricții

pe care, la momentul achiziției, nu le cunoștea și nu putea să le cunoască.

Solicită admiterea

recursului și, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

în parte a apelului, iar pe fond, admiterea în parte a acțiunii, iar în

subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în

vederea stabilirii prejudiciului cauzat, raportat la diferența dintre valoarea

de circulație a terenului și valoarea acestuia, în condițiile în care este

afectat de restricțiile legale.

2.

Pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., formulând următoarele critici cu privire la decizia recurată:

Instanța de apel nu a

ținut seama de dovezile existente la dosar privind prețul de tranzacționare a

terenurilor similare cu cel expropriat.

Astfel, toate

comparabilele luate în calcul de experți au în vedere terenuri care nu sunt

similare cu cel expropriat, iar pe de altă parte, din contractele depuse la

dosar și din grila notarilor publici rezulta un preț inferior celui oferit ca

despăgubire.

Totodată, recurentul

susține că în prezent, datorită crizei economice, piața imobiliară a scăzut

dramatic, influențând direct prețurile de vânzare ale imobilelor care, în

raport cu nivelul anului 2008, s-au înjumătățit.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii.

Structurând criticile

din cele două recursuri cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În primul rând

trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât criticile

care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare,

art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru

motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu

mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea

atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica

legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o

constată.

Modul în care

instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza

acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în

actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere

a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Așa fiind, criticile

care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei

instanței de recurs.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentele reclamante susțin în esență faptul

că instanța de apel, având în vedere concluziile raportului de expertiză

efectuat în fața instanței de apel, a reținut, pe de o parte că prejudiciul

cauzat reclamantelor este actual, iar pe de altă parte, că prejudiciul calculat

include și restricțiile impuse de lege, aspect ce nu a fost răsturnat prin

probe care să schimbe concluziile raportului omologat în fața instanței de fond

și asupra cărora nu au existat obiecțiuni ale pârâtului.

S-a argumentat

anterior că în faza procesuală a recursului, instanța nu are abilitatea legală

de a analiza situația de fapt.

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii

ori

străine de natura pricinii”.

Motivarea hotărârii

înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt

și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu

aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Motivarea unei

hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii,

din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în

judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Ipostazele în care se

poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în

sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că

acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și

considerente

, cum este

cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în

considerente

a soluției

de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din

dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în

exclusivitate a unor

considerente

străine de natura pricinii.

Argumentele instanței

de apel în acest sens nu se circumscriu unei motivări contradictorii, deoarece

nu contrazic soluția din dispozitivul deciziei, care este de respingere a căii

de atac exercitată de reclamante și de admitere a celei formulate de pârât.

Partea din motivare invocată de recurente implică o interpretare a probelor de

către instanța de apel și care, în recurs, se constituie într-o critică de

netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de a fi supusă controlului

judiciar pe calea de atac dedusă judecății, pentru argumentele anterior expuse.

Așa fiind, și această

critică apare ca nefondată și nu poate fi primită.

Totodată, recurentele

reclamante au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă numai

formal, întrucât nu au dezvoltat critici care să poată fi încadrate în acest

motiv de nelegalitate.

De altfel, la

termenul din 13 mai 2013, când instanța a reținut cauza în pronunțare,

apărătorul recurentelor reclamante a precizat că susținerile din motivele de

recurs încadrate în acest motiv de nelegalitate, urmează a fi avute în vedere

ca fiind încadrate în cele reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile din cele

două recursuri încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

Legea prevede care

sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul

despăgubirii în caz de expropriere.

Anume,

dispozițiile art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Sintagma „

prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai

probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul

dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Contrar

celor susținute de recurentul pârât, instanța de apel a stabilit cuantumul

despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a

apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit,

terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză la fond, cât și la momentul

definitivării raportului în faza apelului.

Calitatea

probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de

evaluare a despăgubirii și, respectiv,

aprecierea dată de judecători valorii

probatoriilor administrate în acest scop pune în discuție o problemă de

temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate,

scapă controlului instanței de recurs.

În consecință, cât

timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi

acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat

aceste criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii

exproprierii suportată de reclamante, hotărârea astfel pronunțată satisface, în

opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate reprezenta o

încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Critica recurentelor

reclamante cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al

efectuării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, este de

asemenea nefondată și nu poate fi primită.

Astfel, afirmațiile

conform cărora în mod greșit instanța de apel a stabilit cuantumul

despăgubirilor raportându-se la momentul efectuării expertizei în apel, nu au

susținere în dispozițiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate,

întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art.

26 alin. (2) din Legea 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză

”

…

Textul de lege

prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în

raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili

cuantumul despăgubirii, anume momentul „

întocmirii raportului de expertiză”.

În speță, instanța de

apel a dispus efectuarea unei noi expertize întrucât a apreciat că cea

efectuată la fond nu îndeplinea criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, astfel că, față de dispozițiile legale menționate, acesta

este momentul în raport de care instanța avea a stabili cuantumul

despăgubirilor.

Cum reclamantele au

înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să

conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, acestea trebuie

să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar

despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea

despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale

prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața

imobiliară.

Este nefondată și

susținerea potrivit căreia instanța de apel a apreciat în mod eronat că reclamantele

nu au dreptul la despăgubiri pentru terenul „afectat de restricții”, respectiv

pentru cel aflat în zona de siguranță a autostrăzii, rămas neexpropriat.

Instanța de apel a

reținut în mod corect, având la bază raportul de expertiză întocmit în cauză,

că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, întrucât

această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din

autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a

autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă

sunt interzise plantații care să provoace înzăpeziri sau să împiedice

vizibilitatea, zona în care este situat terenul expropriat fiind una

cerealieră, astfel că nu se pune problema existenței acestui prejudiciu.

Reclamantele nu au

adus nicio dovadă în sensul că terenul la care fac referire și pentru care au

solicitat despăgubiri nu face parte din zona de siguranță a autostrăzii, iar faptul

că în aproprierea terenului expropriat posibil să se fi ridicat unele

construcții, nu schimbă categoria de folosință a terenului, acestea nefăcând

dovada că terenul expropriat era cuprins într-o zonă construibilă.

Critica recurentelor

reclamante privind aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 este

superfluă și nu are legătură cu decizia recurată, care nu are nicio referire la

acest act normativ.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantele E.R.A., E.A.C. și de pârâtul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 378/ A din 25

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 mai 2013.