ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamantele E.R.A., E.A.C. și C.Z.N. au chemat în judecată Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, formulând contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 249 din 10 mai 2009, prin care a solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri de 1.030.000 lei, reprezentând valoarea de circulație a terenului, la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de prejudicii cauzate urmare exproprierii, acordarea unui drept de servitute pentru a avea acces la parcelele rămase în proprietate și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt proprietarele terenului de 17.626,48 mp din care face parte și suprafața expropriată conform contractului de partaj voluntar din 30 noiembrie 2007, din care, potrivit H.G.

nr. 181/2009 poziția 194 s-a expropriat terenul în suprafață de 2451 mp din comuna Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, cu număr cadastral x. Reclamantele au arătat că sunt de acord cu exproprierea, dar nu și cu cuantumul despăgubirii, suma stabilită de expropriator nefiind o valoare reală a suprafeței de teren ce trebuie să fie cât mai apropiată de valoarea de piață. Reclamantele au solicitat a se avea în vedere și daunele aduse prin expropriere. La data de 19 ianuarie 2010 reclamanta C.Z.N. a depus la dosar o cerere din care rezultă că nu cunoaște conținutul acțiunii, nu a semnat acțiunea și nici nu a dat mandat vreunei persoane în acest sens, astfel că la termenul din data de 14 aprilie 2010 s-a constatat că reclamanta C.Z.N.

nu are această calitate în dosar. Reclamantele E.R. și E.A. au precizat că acțiunea este formulată pentru suprafața de 1226 mp reprezentând cota de ½ din terenul menționat în contractul de partaj voluntar. La termenul din 18 octombrie 2010, tribunalul a dispus, în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 74241/3/2009 al Secției a V-a a Tribunalului București. În acest dosar, reclamanta C.Z.N. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 249 din 10 mai 2009 în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând a se dispune reevaluarea despăgubirilor la valoarea reală a terenului. Cauza a fost înregistrată inițial la nr. 30743/3/2009 la Secția a IX-a de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București care prin încheierea din data de 14 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza Secției a V a Civilă.

Prin Sentința civilă nr. 1220 din 27 iunie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantele E.R.A., E.A.C. și C.Z.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a admis cererea conexă, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 594.455,73 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 2.451 mp situat în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov și la plata către reclamantele E.R.A. și E.A.C. a sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că prin Hotărârea nr. 249 din 10 mai 2009 de stabilire a despăgubirilor, C.N.A.D.N.R. și Compania pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 jud. Ilfov - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos au stabilit că reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafață de 2.451 mp cu nr. cadastral x (poziția 194 din H.G.

nr. 181/2009) conform actului de partaj voluntar nr. 3492 din 30 noiembrie 2007 întocmit de B.N.P. - T.C. și că acest teren va fi expropriat pentru suma de 39.063,92 lei, conform raportului de expertiză întocmit la data de 31 mai 2006. Hotărârea a fost comunicată reclamantelor la data de 29 iunie 2009 astfel cum rezultă din copia de pe plicul de trimitere. Tribunalul a constatat că reclamantele sunt proprietarele terenului în cauză, în suprafață de 17.626,48 mp cu număr cadastral 1090/1 în cote indivize astfel: reclamantele E.R.A. și E.A.C. câte ¼, iar reclamanta C.Z.N. cota indiviză de 2/4 conform contractului de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007. Conform actului de dezmembrare autentificat din 30 noiembrie 2007 întreaga suprafață de teren de 70.500 mp a fost împărțită în loturi între coproprietari, reclamantelor revenindu-le lotul nr. 1 compus din suprafața de teren de 17.626,48 mp.

Reclamantele nu au realizat ieșirea din indiviziune cu privire la terenul aflat în proprietatea lor. Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de comisia de experți valoarea unui metru pătrat de teren în zonă este de 56,80 euro/mp. Prin urmare, tribunalul, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994 a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 594.455,73 lei pentru întreaga suprafață de teren expropriată de 2.451 mp. Tribunalul a avut în vedere această sumă luând în considerare că valoarea unui metru pătrat de teren este 56,80 euro și că un euro era la data efectuării expertizei 4,27 lei, despăgubirile fiind calculate conform raportului de expertiză prin referire la momentul emiterii hotărârii contestate la nivelul anului 2006. În ceea ce privește prejudiciul cauzat proprietarului, tribunalul a constatat că numai reclamantele E.R.A.

și E.A.C. au solicitat obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 lei fără a preciza care sunt împrejurările care au determinat prejudiciul pentru a fi necesar a se stabili despăgubiri în acest sens. În raportul de expertiză întocmit în cauză, experții au arătat că prejudiciul ar consta în diminuarea valorii de piață a terenului rămas în proprietate și care se află în zona de protecție a drumului național. Calculul efectuat de comisia de experți a fost apreciat ca nerelevant de către instanța de fond față de obiectul stabilit și anume acela al diminuării valorii de piață a imobilului luându-se în considerare venitul agricol pentru restul suprafeței. Prin urmare, acest capăt de cerere a fost respins ca nefondat.

Cu privire la solicitarea reclamantelor E.R.A. și E.A.C. de a li se acorda un drept de servitute, tribunalul a constatat că la data de 31 ianuarie 2011 avocatul acestora a declarat că acestea vor renunța la această cerere, însă nu au depus la dosar o cerere sau un mandat special pentru avocat pentru renunțare. Cu toate acestea, tribunalul a constatat că reclamantele nu au solicitat probe în sensul dovedirii pretențiilor, astfel că și acest capăt de cerere a fost respins. Prin urmare, tribunalul a admis în parte cererea principală și în totalitate cererea conexă în sensul celor arătate mai sus. În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata către reclamantele E.R.A. și E.A.C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând onorariul de expertiză.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamanta C.Z.N., reclamantele E.R.A., E.A.C., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. Prin decizia civilă nr. 378/ A din 25 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentant al Statului Român și de reclamanta C.Z.N., împotriva Sentinței civile nr. 1220 din 27 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că despăgubirile ce se cuvin reclamantelor pentru terenul expropriat sunt în cuantum de 38.325,6 euro, respectiv 19.162,8 euro pentru reclamantele E.R.A.

și E.A.C. și 19.162,8 euro pentru reclamanta C.Z.N., menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele E.R.A. și E.A.C. împotriva aceleiași sentințe. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Situația premisă constă în faptul că prin Hotărârea nr. 249 din 10 mai 2009 de stabilire a despăgubirilor, C.N.A.D.N.R. și Compania pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 jud. Ilfov - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos au stabilit că reclamantelor, în calitate de titulare ale dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 2.451 mp, cu nr. cadastral x, situat în Comuna Ștefăneștii de Jos, tarla 1, parcela A3/26, lot 1, județul Ilfov, astfel cum rezultă din actul de partaj voluntar din 30 noiembrie 2007, întocmit de B.N.P.

- T.C., li se cuvin pentru partea de teren expropriat suma de 39.063,92 lei conform raportului de expertiză întocmit la data de 31 mai 2006. Conform contractului de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P. - T.C., reclamantele sunt proprietarele terenului în cauză, în suprafață de 17.626,48 mp cu număr cadastral 1090/1 în cote indivize astfel: reclamantele E.R.A. și E.A.C. - câte ¼, iar reclamanta C.Z.N. - cota indiviză de 2/4. Reclamantele nu au realizat ieșirea din indiviziune cu privire la terenul aflat în proprietatea lor. Reclamantele s-au declarat nemulțumite de aceste despăgubiri astfel încât acestea au formulat contestație împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Pentru a da posibilitatea apelanților să-și dovedească pretențiile, la solicitarea acestora, Curtea a încuviințat efectuarea unei noi expertize în apel. Curtea a procedat la constituirea comisiei de experți în condițiile prescrise de art. 25 din Legea 33/1994 și a dispus efectuarea unei noi expertize având în vedere că cel efectuat în fața instanței de fond nu reflecta criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Instanța a desemnat, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru efectuarea expertizei, pe expertul M.A.S., apelantul pârât a solicitat ca la efectuarea expertizei să participe expert P.M., iar intimatele reclamante au indicat pe expert V.E. În cadrul probei cu acte, apelantul pârât a depus la dosar contracte de vânzare cumpărare privind tranzacții ce au ca obiect terenuri situate în aceeași unitate administrativ teritorială cu terenul în litigiu.

Experții au depus la dosarul cauzei un raport de expertiză tehnică cu răspunsul la obiectivele stabilite de instanță, cu mențiunea că expertul tehnic V.E. a semnat raportul depus cu obiecțiuni, acesta exprimându-și separat un punct de vedere. Prin raportul de expertiză, întocmit de acești doi experți M.A.S. și P.M., semnat de expertul apelantelor reclamante cu obiecțiuni, s-a consemnat că pentru stabilirea valorii terenului la data expertizei în fond au fost selectate trei contracte dintre cele prezentate de părți, conform anexelor la raport. S-a concluzionat de către aceștia că valoarea unitară teren expropriat la data expertizei la fond este de 29 euro/ mp, valoarea terenului expropriat fiind de 71.079 euro, echivalent 294.146 lei, cotele părților C.Z.N.

fiind de 35.539,5 euro, echivalent 147.073 lei, aceleași sume revenind în total și celorlalte două reclamante. De asemenea, pentru stabilirea valorii de piață a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel, au fost selectate alte trei contracte, pe baza acestora experții stabilind că valoarea unitară a terenului expropriat la data expertizei în apel este de 15,2 euro/ mp, valoarea terenului expropriat fiind de 37.255 euro, echivalent 163.102 lei, cotele părților stabilindu-se la 18.627,5 euro, echivalent 81.551 lei pentru C.Z.N. și la aceleași sume pentru celelalte două reclamante, potrivit cotei lor comune.

Totodată, s-a mai precizat în raportul de expertiză semnat de cei trei experți, cu obiecțiuni de expert V.E., că nu se poate solicita lipsa accesului la proprietatea rămasă neexpropriată, întrucât în Proiectul tehnic este prevăzută realizarea căilor de acces, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă. Totodată, s-a concluzionat că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Zona fiind cerealieră, nu se pune problema existenței acestui prejudiciu.

S-a apreciat că lipsa de folosință în această perioadă, ca și prejudiciu calculat, este de 2.276 lei, cotele părților fiind de 1.138 lei pentru reclamanta C.Z.N. și aceeași sumă pentru celelalte două reclamante, potrivit cotei lor comune. Expert V.E.

și-a exprimat separat punctul de vedere, prin comparație cu datele stabilite de ceilalți doi experți, concluzionând că rezultatele (obținute în urma analizei comparative succesive și a corecțiilor impuse de diferențieri), arată că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila contractului 2, în comparație cu raportul de expertiză în care au căzut de acord ceilalți doi experți și care au concluzionat că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila contractului 3. A mai precizat acest expert că cele trei contracte care au fost utilizate în raportul de expertiză au caracteristici total diferite față de terenul de evaluat, în privința suprafețelor, precum și a datei contractelor, făcând dificilă analiza diferențelor la elementele caracteristice și estimarea corecțiilor corespunzătoare.

Acest expert a prezentat în continuare evaluarea terenului la momentul efectuării expertizei în fond folosind drept comparabile alte contracte. În lucrarea acestuia s-a stabilit că valoarea unitară a terenului expropriat la data expertizei în fond este de 69,36 euro/ mp, respectiv de 170.001 euro, echivalent 703.515 lei, iar valoarea unitară de piață a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel este e 17,35 euro/ mp, respectiv 42.525 euro, echivalent 186.174 lei. Din analiza lucrării semnate de acest expert propus de reclamante, Curtea a constatat că acesta a apreciat valoarea reală de piață a terenului expropriat la momentul efectuării expertizei în fond prin folosirea unei grile care se bazează pe două antecontracte de vânzare cumpărare, antecontracte despre care nu au fost furnizate relații în sensul că au fost finalizate, astfel că valorile exprimate în acestea nu pot fi considerate valori de tranzacționare.

Referitor la valoarea de piață a terenului la data efectuării expertizei în apel, acest expert a arătat că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila 2 având corecția procentuală brută cea mai mică, fapt ce justifică în opinia acestuia alegerea prețului de 17,35 euro/ mp., pentru terenul evaluat. Apelantele reclamante E.R.A. și E.A.C. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză însușit de cei doi experți desemnați de instanță și apelantul pârât, arătând că în mod incorect au fost aplicate corecții negative, în mod incorect s-a constatat că prejudiciul nu există raportat la restricțiile legale conform O.G. nr. 43/1997 actualizată prin O.G. nr. 7/2010 conform art. 17 raportat la anexa 1 corelat cu art. 37 alin. (1 1 ), respectiv că prejudiciul pentru lipsa căii de acces trebuie să fie calculat la momentul efectuării expertizei.

S-a mai arătat că în raportul de expertiză prejudiciul este calculat pe lipsă de folosință, însă nu se precizează cum s-a ajuns la această concluzie. Apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat obiecțiuni vizând modalitatea de calcul cu privire la stabilirea despăgubirilor la momentul efectuării expertizei la fond, arătând că experții au avut în vedere trei contracte de vânzare cumpărare încheiate la nivelul anului 2009, fără să explice motivul pentru care nu au luat în considerare și înscrisurile depuse de către apelanta pârâtă și din care rezultă prețuri cuprinse între 1-10 euro/ mp. În ceea ce privește stabilirea de către comisia de experți a prejudiciului în cuantum de 2.276 lei pentru lipsa de folosință a terenului pentru o perioadă de 3 ani, a susținut că este neîntemeiată, întrucât această lipsă de folosință nu se datorează culpei apelantei pârâte.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că experții ar trebui să explice de ce au aplicat indicii de corecție de care fac vorbire apelantele reclamante, iar, pe de altă parte, a considerat că se impune să se precizeze care sunt motivele pentru care nu s-au raportat la prețurile cuprinse în contractele de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei de către apelantul pârât. Apelanta C.Z.N. a susținut că își însușește întrutotul punctul de vedere exprimat de expert V.E. arătând că despăgubirile trebuiau să vizeze și terenul rămas ca neexpropriat, acesta având rolul de zonă de protecție și siguranță. Curtea a încuviințat obiecțiunile referitoare la corecții, iar cât privește prejudiciul cauzat de existența restricțiilor, s-a dispus ca respectiva comisie de experți să detalieze aspectele legate de aceste restricții, precum și de cuantumul prejudiciului.

Referitor la obiecțiunea formulată de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R., ce vizează neluarea în considerare a contractului de vânzare cumpărare încheiat în martie 2009, fiind anterior chiar propunerii de expropriere, Curtea a respins-o, însă în ceea ce privește celălalt contract care a fost avut în vedere de către comisie ca și comparabila nr. 2 s-a dispus ca respectiva comisie să expliciteze cum s-a ajuns la prețul pe mp, iar în cazul în care a fost o eroare să refacă în mod corespunzător calculele. Cu privire la obiecțiunea ce vizează lipsa de folosință, fiind o chestiune de fond, s-a apreciat că instanța are a se pronunța o dată cu soluționarea litigiului.

Expertul desemnat de către instanță și cel propus de apelantul pârât au arătat, referitor la neutilizarea contractelor depuse la dosar de apelantul pârât, că acestea nu au fost avute în vedere întrucât două dintre ele sunt de fapt antecontracte, nefiind tranzacții, neexistând dovezi că s-au finalizat. Mai mult, acestea privesc zone la limita intravilanului, cu utilități, deci total diferite. Celelalte contracte nu au fost luate în considerare întrucât privesc zone diferite, și în plus unul dintre acestea vizează o zonă la limita intravilanului, cu utilități. Un alt contract nu a fost avut în vedere deoarece vizează o vânzare a unei cote indivize între frați.

În ceea ce privește prejudiciul, cei doi experți au arătat că din declarațiile proprietarilor a rezultat că în perioada 2009 - 2011, aceștia și-au cultivat terenul, iar la momentul efectuării expertizei, terenul, deși nu are acces la drumul de exploatare, este cultivat la această dată, accesul cu mijloacele de prelucrare agricolă făcându-se prin terenurile învecinate. Ca urmare, s-a considerat că prejudiciul creat reclamantelor este echivalentul culturii agricole pe perioada 2009, 2010, 2011. Curtea, prin referire la actele de tranzacționare depuse la dosar în apel, și-a însușit punctul de vedere al celor doi experți referitoare la actele depuse de apelantul pârât, reținând că unele dintre tranzacții au în vedere terenuri situate în zone diferite, și chiar dotate cu utilități, ceea ce nu se poate spune despre terenul expropriat care are categoria de folosință teren arabil.

În plus, Curtea a validat punctul de vedere al experților în sensul că nu poate constitui o comparabilă obiectivă tranzacția efectuată între frați și care are ca obiect doar o cotă parte (ceea ce determină existența unui dubiu cu privire la alterarea voinței persoanelor care au tranzacționat de unele împrejurări extrinseci convenției), precum nici antecontracte de vânzare cumpărare cu privire la care nu s-a făcut dovada finalizării lor, pentru a putea fi considerate tranzacții.

Cei doi experți au răspuns și la celelalte obiecțiuni arătând că au făcut corecțiile necesare și a fost înlocuită comparabila 2. Aceștia au concluzionat că și în aceste condiții nu există diferențe între valoarea estimată în acest răspuns la obiecțiuni și cea obținută în raportul de expertiză inițial, situație justificată de faptul că respectiva comparabilă trei, reprezentat de contractul de vânzare autentificat din 12 august 2009 este cea mai apropiată de proprietatea de evaluat, având în vedere corecția proporțională cea mai mică. Și în ceea ce privește valoarea de piață a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel au fost efectuate corecțiile de către cei doi experți M.S.

și P.M., în urma acestora stabilindu-se că valoarea unitară a terenului expropriat la acest moment este de 15,6 euro/ mp., valoarea de piață a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel fiind de 38.325,6 euro, echivalent 167.395 lei. Referitor la restricții, cei doi experți au arătat că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Zona fiind cerealieră, nu se pune problema existenței acestui prejudiciu, respectiv că se poate aprecia ca prejudiciu, lipsa de folosință în această perioadă.

Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, față de care, a constatat că experții au avut la dispoziție mai multe contracte de vânzare cumpărare, precum și antecontracte pentru terenuri amplasate în aceeași unitate administrativ teritorială (Comuna Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, județul Ilfov). Potrivit obiectivelor stabilite în sarcina lor, experții desemnați în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 au determinat valoarea despăgubirilor la cele două momente, respectiv momentul efectuării raportului de expertiză în fond și cel din apel.

În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din lege, instanța a apreciat că „momentul efectuării expertizei" este cel al întocmirii lucrării în apel, întrucât reperul temporal stabilit de norma aplicabilă este data efectuării expertizei în apel, data efectuării expertizei, în contextul acestei norme neputând fi aceea a întocmirii raportului la prima instanță, câtă vreme și instanța de apel este instanță de fond, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel realizând o nouă judecată asupra fondului în aceste limite, verificând atât stabilirea situației de fapt, cât și identificarea, interpretarea și aplicarea normelor incidente la situația de fapt reținută, sens în care dispune art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. Tocmai datorită caracterului devolutiv al apelului, legea procesuală îngăduie instanței de apel administrarea probelor în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel putând să dispună refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță ori administrarea unor probe noi în apel. Pentru determinarea valorii despăgubirilor în cauză nu există nicio rațiune nici de ordin procesual, nici decurgând din vreo normă a legii speciale spre a se opta pentru data întocmirii lucrării la prima instanță, câtă vreme calea de atac a fost legal exercitată, iar apelanții au invocat în mod procedural vătămarea ce li s-a produs prin expertiza efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale.

În ce privește valoarea de piață a terenului la data efectuării raportului de expertiză în apel, Curtea a validat raportul de expertiză al celor doi experți M.A. și P.M., având în vedere că expertiza este fundamentată pe contracte de vânzare cumpărare care vizează imobile similare, tranzacționate la momente apropiate de data efectuării expertizei în apel și la care s-au aplicat corecțiile necesare. Totodată, Curtea și-a însușit punctul de vedere majoritar în sensul că cea mai apropiată de proprietatea de evaluat este comparabila 3 care are corecția procentuală totală brută cea mai mică, respectiv de 37,28%, fapt ce justifică alegerea prețului de 15,6 euro/ mp. pentru terenul evaluat.

În ceea ce privesc despăgubirile, Curtea a constatat că, deși apelantelor reclamante li s-a încuviințat proba cu acte și expertiză, dându-le posibilitatea de a-și dovedi pretențiile, acestea nu au depus la dosar dovezi în legătură cu prejudiciul încercat care să susțină critica dedusă analizei în prezenta cale de atac, simpla susținere a existenței unui prejudiciu - în contrapondere cu constatările celor doi experți în sensul că terenul a fost cultivat, accesul făcându-se cu mijloace de prelucrare agricolă prin terenurile învecinate - neputând fi luate în seamă. Apelantele reclamante au solicitat calcularea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat.

Or, potrivit raportului de expertiză întocmit de comisia de experți nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea. Au mai stabilit acești experți că zona în care este situat terenul expropriat este una cerealieră, astfel că nu se pune problema existenței acestui prejudiciu.

Expertul propus de apelantele reclamante nu a făcut nicio notă separată cu privire la acest obiectiv, în lucrarea sa „obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară” neregăsindu-se nici un punct de vedere distinct cu privire la acest obiectiv, ceea ce conduce instanța la concluzia că opinia exprimată cu privire la prejudiciul încercat de reclamante urmare exproprierii în sensul arătat mai sus este o opinie însușită de întreaga comisie. Reclamantele nu au adus nicio dovadă concretă la dosar în sensul că terenul la care face referire și pentru care au solicitat despăgubiri nu face parte din zona de siguranță a autostrăzii. Mai mult, nu au produs nicio dovadă că au fost împiedicate să își cultive terenul în perioada 2009 - 2011, constatările expertului privind existența culturii la momentul efectuării expertizei fiind evidente.

Apelantele au susținut că experții au declarat zona terenului în litigiu ca fiind cerealieră în mod gratuit, în condițiile în care în apropierea suprafeței de teren expropriată se află un cunoscut complex rezidențial precum și diferite silozuri și depozite. Curtea nu a validat această opinie a apelantelor reclamante atâta vreme cât din titlul de proprietate din 21 aprilie 1995 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, care atestă calitatea acestora de proprietare asupra imobilului în discuție și care a stat la baza actului de partaj voluntar rezultă faptul că suprafața primită în proprietate în baza Legii nr. 18/1991 este situată în extravilan, având categoria de folosință arabil, acestea nefăcând nicio dovadă în sensul schimbării categoriei de folosință a terenului în perioada scursă de la data emiterii titlului sus-menționat.

Faptul că în aproprierea terenului expropriat posibil să se fi ridicat unele construcții, după cum afirmă reclamantele, nu schimbă categoria de folosință a terenului, acestea nefăcând dovada că terenul expropriat era cuprins într-o zonă construibilă. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele E.R.A. și E.A.C., precum și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. 1. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., recurentele reclamante au formulat următoarele critici: Instanța de apel a stabilit în mod greșit data în raport de care se stabilește contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum și contravaloarea despăgubirilor.

Recurentele reclamante susțin că în mod greșit instanța de apel a avut în vedere valoarea terenului la momentul realizării expertizei în faza apelului, întrucât aceasta a fost întocmită ținând seama de contracte de vânzare cumpărare încheiate în 2011, mult după data formulării contestației și soluționarea acesteia în fața instanței de fond. Totodată, decizia recurată conține dispoziții contradictorii, iar instanța nu a soluționat toate motivele cu care a fost învestită. Astfel, instanța de apel se referă la restricțiile impuse de O.G. nr. 43/1997, raportând acest act normativ la dispozițiile Legii nr. 50/1991, însă aspectul nu are legătură cu natura pricinii și nici cu aspectele cu care a fost învestită comisia de experți.

La data achiziționării terenului, limitările impuse de Legea nr. 50/1991 erau cunoscute proprietarului, însă prin expropriere, acesta a fost afectat de noi restricții pe care, la momentul achiziției, nu le cunoștea și nu putea să le cunoască. Solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a apelului, iar pe fond, admiterea în parte a acțiunii, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat, raportat la diferența dintre valoarea de circulație a terenului și valoarea acestuia, în condițiile în care este afectat de restricțiile legale. 2. Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici cu privire la decizia recurată: Instanța de apel nu a ținut seama de dovezile existente la dosar privind prețul de tranzacționare a terenurilor similare cu cel expropriat. Astfel, toate comparabilele luate în calcul de experți au în vedere terenuri care nu sunt similare cu cel expropriat, iar pe de altă parte, din contractele depuse la dosar și din grila notarilor publici rezulta un preț inferior celui oferit ca despăgubire. Totodată, recurentul susține că în prezent, datorită crizei economice, piața imobiliară a scăzut dramatic, influențând direct prețurile de vânzare ale imobilelor care, în raport cu nivelul anului 2008, s-au înjumătățit.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii. Structurând criticile din cele două recursuri cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: În primul rând trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentele reclamante susțin în esență faptul că instanța de apel, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel, a reținut, pe de o parte că prejudiciul cauzat reclamantelor este actual, iar pe de altă parte, că prejudiciul calculat include și restricțiile impuse de lege, aspect ce nu a fost răsturnat prin probe care să schimbe concluziile raportului omologat în fața instanței de fond și asupra cărora nu au existat obiecțiuni ale pârâtului. S-a argumentat anterior că în faza procesuală a recursului, instanța nu are abilitatea legală de a analiza situația de fapt. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente , cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. Argumentele instanței de apel în acest sens nu se circumscriu unei motivări contradictorii, deoarece nu contrazic soluția din dispozitivul deciziei, care este de respingere a căii de atac exercitată de reclamante și de admitere a celei formulate de pârât.

Partea din motivare invocată de recurente implică o interpretare a probelor de către instanța de apel și care, în recurs, se constituie într-o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac dedusă judecății, pentru argumentele anterior expuse. Așa fiind, și această critică apare ca nefondată și nu poate fi primită. Totodată, recurentele reclamante au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă numai formal, întrucât nu au dezvoltat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate. De altfel, la termenul din 13 mai 2013, când instanța a reținut cauza în pronunțare, apărătorul recurentelor reclamante a precizat că susținerile din motivele de recurs încadrate în acest motiv de nelegalitate, urmează a fi avute în vedere ca fiind încadrate în cele reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Criticile din cele două recursuri încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere. Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „ prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Contrar celor susținute de recurentul pârât, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză la fond, cât și la momentul definitivării raportului în faza apelului. Calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

În consecință, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamante, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale. Critica recurentelor reclamante cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al efectuării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, este de asemenea nefondată și nu poate fi primită.

Astfel, afirmațiile conform cărora în mod greșit instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor raportându-se la momentul efectuării expertizei în apel, nu au susținere în dispozițiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză ” … Textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „ întocmirii raportului de expertiză”.

În speță, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize întrucât a apreciat că cea efectuată la fond nu îndeplinea criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că, față de dispozițiile legale menționate, acesta este momentul în raport de care instanța avea a stabili cuantumul despăgubirilor. Cum reclamantele au înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, acestea trebuie să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară.

Este nefondată și susținerea potrivit căreia instanța de apel a apreciat în mod eronat că reclamantele nu au dreptul la despăgubiri pentru terenul „afectat de restricții”, respectiv pentru cel aflat în zona de siguranță a autostrăzii, rămas neexpropriat. Instanța de apel a reținut în mod corect, având la bază raportul de expertiză întocmit în cauză, că nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, întrucât această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă, respectiv că nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, întrucât conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantații care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea, zona în care este situat terenul expropriat fiind una cerealieră, astfel că nu se pune problema existenței acestui prejudiciu.

Reclamantele nu au adus nicio dovadă în sensul că terenul la care fac referire și pentru care au solicitat despăgubiri nu face parte din zona de siguranță a autostrăzii, iar faptul că în aproprierea terenului expropriat posibil să se fi ridicat unele construcții, nu schimbă categoria de folosință a terenului, acestea nefăcând dovada că terenul expropriat era cuprins într-o zonă construibilă. Critica recurentelor reclamante privind aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 este superfluă și nu are legătură cu decizia recurată, care nu are nicio referire la acest act normativ. Pentru aceste argumente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele E.R.A., E.A.C. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 378/ A din 25 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2013.