ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 220 din 26 aprilie 2011,

Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantele F.E.P., P.M. și P.I.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A. și,

în consecință, a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin art.

2 al Hotărârii nr. 169 din 1 iulie2008 de stabilire a despăgubirii emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov - Consiliul Local

Brașov, de la suma de 3.088,80 euro, echivalentul sumei de 11.266,40 lei la

suma de 21.332 euro, echivalentul sumei de 91.243 lei, cu cheltuieli de

judecată.

Prin decizia nr. 102/

AP, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în

calitate de reprezentantă a Statului Român, împotriva sentinței menționate, pe

care a anulat-o, cu consecința reținerii cauzei spre judecare, cu motivarea că

expertiza pe concluziile căreia s-a fundamentat soluția primei instanțe a fost

întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care

făcea trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, respectiv de un singur

expert, în loc de trei experți, care să-și exprime concluziile proprii asupra

despăgubirilor cuvenite proprietarului expropriat, iar Consecința nerespectării

cerințelor impuse de lege este nulitatea raportului de expertiză și refacerea expertizei.

Prin decizia nr. 102

din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în

parte cererea formulată de reclamantele F.E.P., P.M., în nume propriu și ca

reprezentant legal al reclamantei P.I. și continuată de reclamanții P.M. prin

curator M.A.D., și F.C.A., în contradictoriu cu pârâul Statul Român reprezentat

de C.N.A.D.N.R. și în consecință:

A majorat cuantumul

despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de

3.088,80 euro, echivalentul sumei de 11.266,40 lei, la suma de 6.907 euro, echivalentul

sumei de 30.530 lei și a respins restul pretențiilor.

Rejudecând

fondul, curtea a reținut, în aplicarea art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994,

că valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză în

faza rejudecării este de 3.930 euro adică 17.370 lei, sensibil apropiată de cea

stabilită prin Hotărârea nr. 169/2008.

Pentru a

stabili această valoare, experții au avut în vedere o multitudine de oferte de

vânzare a unor suprafețe din aceeași zonă, fiind de reținut că nu au putut în

mod obiectiv să aibă la dispoziție acte de vânzare-cumpărare, față de

imposibilitatea normativă de a le obține cum statuează art. 29 din Ordinul nr.

710/1995.

Totuși nu

se poate face abstracție de caracterul științific al lucrării de expertiză,

însușită de expertul din partea pârâtei C.N.A.D.N.R., fiind de observat

calculele și elementele luate în calcul riguros de experți și nu în ultimul

rând cuantumul apropriat de cel stabilit prin hotărârea amintită. Și în prezent

piața imobiliară suferă declin încât imposibilitatea de a obține acte de

vânzare-cumpărare capătă atât un caracter obiectiv dar și subiectiv din moment

ce obținerea era determinată și de voința de a se încheia contracte translative

de proprietate în zonă și de aceea curtea a respins la termenul de dezbateri

obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză.

Terenul a

fost dintr-un început subevaluat, știut fiind că în perioada 2007-2008 piața

imobiliară era în ascensiune, iar prețul per metru pătrat altul, dovadă fiind

un contract de vânzare-cumpărare, pe care experții au reușit să-l obțină din

iulie 2007, unde prețul este de 35,2 euro/ m.p., cam în aceeași perioadă în care

se demaraseră lucrările de stabilire prin hotărâre a despăgubirii.

În ceea

ce privește cel de-al doilea element al despăgubirii, prejudiciul suferit de

proprietarii expropriați este compus din evidenta scădere a valorii economice,

lotul unitar fiind fracționat în trei loturi, fiind împiedicat accesul de la o

parcelă la alta, întrucât parcela expropriată le separă, este împiedicat

racordul posibil la utilitățile existente, este limitată folosința și

comasarea, întocmirea PUZ-ului, terenul nu poate fi exploatat pe timpul

execuției, fără a vorbi că se va institui și o zonă de siguranță a autostrăzii

care va diminua valoarea proprietății rămase. Acest element nu reiese că ar fi

fost avut în vedere la stabilirea despăgubirii inițiale, încât legal trebuie adăugat

primului.

Din

raportul de expertiză, rezultă că valoarea prejudiciului suferit se ridică la

suma de 2.977 euro, care adăugată la valoarea reală, dă o despăgubire totală de

6.907 euro echivalentul a 30.530 lei, pe care instanța a stabilit-o și în raport

de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, adică raportat la valoarea

oferită de expropriator și cea pretinsă de reclamanți.

Împotriva

deciziei menționate, au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. S.A. și reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A., criticând-o

pentru nelegalitate, după cum urmează:

dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

S.A. a invocat cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în

subsidiar, art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ., în măsura în care se va

aprecia că se impune administrarea probei cu o nouă expertiză tehnică judiciară,

susținând următoarele:

- Raportul

de expertiză tehnică judiciară întocmit în etapa apelului este nul absolut,

deoarece unul dintre cei 3 experți ce au întocmit raportul de expertiză în

condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 (și au semnat raportul), respectiv dna

R.E. (numită în comisie de către intimați), nu are calitatea de expert judiciar,

calitate cerută pentru efectuarea unei expertize tehnice dispuse de către

instanța de judecată, potrivit art. 2, 11 și 14 din O.G. nr. 2/2000.

La data de 4 iulie 2012,

ulterior pronunțării deciziei atacate, un reprezentant al Biroului Local de

Expertize Tehnice Judiciare Brașov a comunicat pârâtei că onorariul de expert,

achitat de către pârâtă, nu poate fi remis acestui expert, întrucât aceasta nu

figurează pe listele experților acestei instituții.

În virtutea rolului

său activ, instanța de control avea obligația de a verifica dacă d-na. E.R. are

calitatea de expert tehnic judiciar.

La apariția și

perpetuarea acestei erori cu privire la calitatea de expert tehnic judiciar a d-nei.

E.R. au contribuit în foarte mare măsură chiar intimatele care, la termenul de

probe din data de 11 octombrie 2011, prin reprezentantul legal, au învederat

instanței că doresc să își mențină expertul numit la fond, nominalizând-o pe d-na.

E.R. în condițiile în care la fond expertul numit de acestea a fost d-na. E.R.

- Instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în

condițiile în care stabilirea prețului cu care se vând imobilele presupune

utilizarea unor contracte de vânzare-cumpărare autentice, și nu a unor oferte

de vânzare, practica judiciară a Înaltei Curți de Casație si Justiție fiind

constantă în acest sens.

Or, în cauză,

experții au anexat raportului, pentru evaluarea la momentul 2012, oferte de

vânzare, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea erau datate 2011.

De asemenea, pentru

unul dintre terenuri nu se menționează categoria de folosință, iar două dintre

oferte privesc terenuri cu utilități, în condițiile în care terenul de evaluat

are categoria de folosință pășune extravilan.

Reținând

imposibilitatea obținerii de către experți a unor acte de vânzare-cumpărare,

instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 29 din Ordinul nr. 710/1995

privind adoptarea Regulamentului emis de Ministerul Justiției pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.

Astfel cum recurentul

a arătat prin obiecțiunile la raportul de expertiză, obligația notarilor

publici de a păstra secretul profesional este îndeplinită în situația în care

tranzacțiile sunt comunicate cu cenzurarea datelor de identificare ale

părților. Practic, experții ar fi putut să solicite Camerei Notarilor Publici

Brașov copii ale contractelor de vânzare cu mențiunea ca acestea să aibă

cenzurate numele, domiciliul ori sediul părților. Elementele care interesează,

din perspectiva realizării unei expertize tehnice judiciare sunt prețul,

suprafața, categoria de folosință și data încheierii de autentificare, prin

comunicarea cărora nu s-ar fi încălcat în niciun fel secretul profesional.

Experții tehnici au

propus și instanța de apel a omologat, raportat la momentul 2012, valori

diferite pentru terenul neafectat de dezmembrare (8,4 euro/mp) și terenul

dezmembrat și afectat de expropriere (7,7 euro/ m.p.), iar alegerea valorii mai

mari pentru suprafața de 468 m.p., neafectată de expropriere, nu are nicio justificare.

Expertul numit de

către pârât în comisia constituită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 nu

are calitatea de expert parte, cum rezultă din decizia de apel și, în plus, faptul

că acesta și-a însușit lucrarea de specialitate nu este de natură a acoperi

viciile acestui raport.

- În ceea ce privește

prejudiciul pretins creat terenului rămas neexpropriat, nu sunt îndeplinite

condițiile de acordare a acestuia: să fie cert, actual și să nu fi fost reparat.

Intimatele nu au

făcut dovada că, anterior exproprierii, ar fi avut în derulare un proiect cu

potențial turistic sau că urmăreau cel puțin trecerea terenului în intravilan

în scopul realizării de construcții, astfel că aceste aspecte au un caracter

pur prezumtiv și nu se circumscriu noțiunii de prejudiciu, astfel cum este

definit de lege.

Cât privește zona de

protecție, nu se poate lua în considerare la calcularea despăgubirilor, pentru

că terenul expropriat nu a fost ocupat și nu se cunosc limitele autostrăzii, astfel

încât nu se poate determina suprafața din terenul rămas intimatelor, aflată în

zona de protecție.

Nu se poate reține

vreun prejudiciu prin limitarea posibilității de construire după expropriere,

deoarece terenul rămas a avut și are și în prezent categoria pășune extravilan,

deci este neconstruibil. În plus, O.U.G. nr. 43/1997 instituie interdicția

realizării de construcții în zona de protecție, iar intimații nici nu au produs

dovezi că ar fi intenționat să construiască ori, mai mult, să valorifice

potențialul turistic al zonei.

Dată fiind categoria

de folosință a terenului, raportarea experților la o posibilă schimbare a acesteia

și posibilitatea introducerii terenului în intravilan este nejustificată.

Pentru a stabili

prejudiciul, experții au afirmat că, în urma dezmembrării terenului ca urmare a

exproprierii, dintre cele două parcele rămase, doar parcela în suprafață de

1.406 m.p. își menține accesul la drumul de exploatare care traversa parcela

inițială, în timp ce parcela în suprafață de 2.847 m.p. rămâne fără

posibilitate de acces la acest drum, dar cu varianta posibilă de traversare râu

și acces la drumul Valea Cheii.

Or, accesul acestei

parcele la drumul de exploatare DE 1005 rezultă atât din titlul de proprietate

al reclamantelor, în care DE 1005 este indicat drept imobil învecinat la sud,

din documentația cadastrală întocmită pentru exproprierea imobilului, cât și

din planul parcelar în zona terenului expropriat.

- Soluția instanței

de apel, întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit

cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și a Standardelor

Internaționale de Evaluare, relevă încălcarea rolului activ al judecătorului,

prevăzut de art. 129 C. proc. civ., prin respingerea obiecțiunilor pârâtului și

omologarea raportului de expertiză astfel întocmit.

De asemenea, nu au

fost respectate prevederile art. 1169 C. civ., în condițiile în care reclamanții

nu au depus tranzacții autentice care să susțină valoarea propusă pentru

terenul expropriat, iar pârâtul a dovedit că nu poate exista vreun prejudiciu

dat de o pretinsă lipsă de acces a parcelelor rămase.

motivelor de recurs formulate, reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A. au arătat, în

esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile 274 alin. (1) C. proc. civ.,

prin neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primul grad de

jurisdicție, chiar dacă raportul de expertiză pentru care reclamanții au

suportat onorariul nu a stat în final la baza deciziei pronunțate de Curtea de

Apel Brașov după reținerea cauzei spre soluționare pe fond. Motivul pentru care

instanța de apel a invalidat raportul de expertiză efectuat în fața

Tribunalului Brașov nu este imputabil reclamanților, vizând aspecte de ordin

procedural (modalitatea de constituire a comisiei de experți, în condițiile

legii speciale).

Chiar și în ipoteza

în care, strict teoretic, Curtea de Apel Brașov ar fi apreciat că cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată nu ar fi fost întemeiată, acest aspect nu

justifică respingerea cererii de completare a dispozitivului, întemeiată pe dispozițiile

art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. Dat fiind că dispozitivul deciziei

nu cuprinde nicio referire la chestiunea cheltuielilor, soluția legală ar fi

fost cea de admitere, iar nu de respingere a cererii de completare, cu

posibilitatea ca instanța să completeze decizia cu o dispoziție de respingere a

cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată următoarele:

privește recursul declarat de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA,

sunt fondate susținerile referitoare la nulitatea raportului de expertiză întocmit

în faza evocării fondului, după anularea sentinței și reținerea cauzei pentru

soluționare în primă instanță.

În conformitate

cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 - la care trimite art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004

privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local

, „

Pentru stabilirea despăgubirilor

instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de

instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor

care sunt supuse exproprierii.

”

Expertiza

tehnică pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate are

caracter judiciar, deoarece este dispusă de către instanța de judecată, care

constituie comisia de experți.

În acest

sens, art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză

tehnică judiciară și extrajudiciară arată că „Expertiza tehnică efectuată din

dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a

altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul

numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei,

constituie expertiză tehnică judiciară”.

Expertiza

tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, respectiv

persoana fizică ce dobândește această calitate în condițiile legii și este

înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari întocmit, pe

specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București, astfel cum

prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeași ordonanță.

Din baza

de date a Ministerului Justiției (în cadrul căruia funcționează Biroul central

pentru expertize tehnice judiciare), pe care instanța o poate consulta în baza art.

86

2

C. proc. civ., rezultă că doamna E.R., cu specialitatea evaluarea

proprietății imobiliare, ce a fost desemnată de către reclamanți pentru a face

parte din comisia de experți constituită de către instanța de apel, nu se

regăsește în lista experților judiciari.

Dispozițiile

art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza

tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experți judiciari, nu și

de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice

(însă doar extrajudiciare). În acest sens, prin art. 13 din același act

normativ se arată că expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți

specialiști care nu au calitatea de expert judiciar, dar numai în lipsa

experților judiciari în specialitatea cerută.

Nerespectarea

de către instanță a acestor dispoziții legale imperative la constituirea

comisiei de experți în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în

care ar fi trebuit să se asigure că toți experții din comisie au calitatea de

experți tehnici judiciari, atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit și

de o persoană care nu are această calitate. Nu are relevanță împrejurarea că

ceilalți doi experți care au întocmit și semnat raportul întrunesc această

condiție, ținând cont de componența obligatorie a comisiei, art. 25 prevăzând

imperativ întocmirea raportului de expertiză de către trei experți.

În aceste condiții,

hotărârea instanței de apel este nulă, pronunțată fiind cu nerespectarea

prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 1 și 2 din O.G. nr.

2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte fiind acela al

efectuării unei noi expertize.

Chiar dacă această

constatare este suficientă pentru conturarea soluției ce se impune a fi

adoptată în cauză, respectiv casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare, se constată că sunt fondate și susținerile recurentului privind criteriile

de calcul al despăgubirilor cuvenite reclamantelor în considerarea atât a

terenului expropriat, cât și a suprafeței de teren rămase în proprietatea

acestora, astfel cum se regăsesc în decizia recurată.

Întrucât s-a dispus

deja rejudecarea cauzei în vederea efectuării unei noi expertize, criteriile de

evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmează a fi avute în vedere

în acel context, cu ocazia stabilirii obiectivelor expertizei, ținându-se cont

de dezlegările din prezenta decizie.

În conformitate cu art.

26 din Legea nr. 33/1994, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.”

Sintagma „

prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” are în vedere

prețul consemnat în acte autentice de vânzare

- cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei).

Doar în măsura în

care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge la

alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica

publicitate din zonele locale.

Prin decizia recurată,

prin care s-a valorificat calculul despăgubirilor efectuat de către experți,

s-a arătat că experții au fost în imposibilitate de a obține informații cu

privire la tranzacții efectuate în anul 2012, față de prevederile art. 29 din

Ordinul ministrului Justiției nr. 710/1995 pentru adoptarea Regulamentului de

aplicare a Legii nr. 36/1995.

Această normă

reglementează obligația notarilor publici de a păstra secretul profesional, în

sensul interdicției de a da informații și a permisiunii accesului la actele

notariale altor persoane „în afara părților și a celor care justifică un drept

sau interes legitim.”

Așadar, această

obligație nu are caracter absolut, fiind suficientă existența unui interes

legitim pentru ca o persoană să fie îndreptățită la obținerea informațiilor

respective.

Or, în această

categorie se încadrează și reclamantul din acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.

9 din Legea nr. 198/2004, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor acordate

pentru expropriere, căruia îi revine sarcina probei în cadrul evocării fondului

- precum în speță, instanța de apel reținând cauza pentru soluționare în primă

instanță după anularea sentinței, fiind interesat în obținerea informațiilor

necesare efectuării expertizei de specialitate.

De altfel, după cum,

în mod corect, se arată prin motivele de recurs, obligația de păstrare a

secretului profesional nu este încălcată prin furnizarea de informații privind

prețul de vânzare, imobilul tranzacționat și data vânzării, cât timp nu se face

nicio referire la datele de identificare ale părților, titlul de proprietate,

încheierea de autentificare.

Pe de altă parte,

date cu caracter general privind elementele relevante din perspectiva art. 26

din Legea nr. 33/1994 pot fi obținute nu numai de la notarii publici, ci și de

la autoritatea administrativă locală ori de la alte instituții ce ar putea

furniza aceste date, care le poate furniza, eventual, prin intermediul

instanței de apel, la solicitarea acesteia.

În cursul judecății,

se poate uza atât de procedura prevăzută de art. 175 C. proc. civ., dar și de

cea descrisă în art. 176 C. proc. civ., selectându-se mijloacele procesuale

adecvate atingerii finalității urmărite prin administrarea probei.

În aceste condiții,

se impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea

prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe

prețurile de vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat,

pentru aceeași categorie de folosință, astfel cum rezultă din contracte autentice

de vânzare - cumpărare încheiate în perioada efectuării expertizei.

Doar în măsura în

care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge și la consultarea

ofertelor de vânzare, pe lângă alte mijloace de probă relevante, însă inexistența

tranzacțiilor trebuie să fie certă, nu prezumată din declinul pieței imobiliare.

În ceea ce privește

criticile referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi

fost produs terenului neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantelor, se

observă că instanța de evocare a fondului și-a însușit calculul făcut de

experți, din care ar rezulta o depreciere a celor două parcele rămase în

proprietatea reclamantelor, însă prin aplicarea altor criterii decât cele

utilizate de experți.

Astfel, instanța a

reținut anumite dezavantaje rezultate din accesul la drumurile existente, zona

de protecție și de siguranță, posibilitatea de construire, deși experții nu au

prezentat aceste aspecte drept elemente ale unui prejudiciu produs

reclamantelor. Experții au stabilit, de fapt, valoarea terenului rămas în

proprietatea acestora, raportându-se la oferte de vânzare ale unor terenuri din

zonă (altele decât cele luate în considerare la stabilirea valorii terenului

expropriat), pe care au comparat-o cu valoarea stabilită pentru terenul

expropriat.

Or, modul de calcul

aplicat de către experți și însușit de instanță nu este unul adecvat pentru

determinarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul neexpropriat, deoarece,

potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit dacă terenul a suferit

daune în urma exproprierii,

luându-se în considerare și dovezile prezentate de proprietari.

Se observă, de

altfel, că experții s-au raportat la terenuri situate în zonă turistică și

construibile, așadar,

așadar, nu au relevat o limitare a posibilității de construire, astfel cum s-a

reținut prin decizia recurată.

Recurentul arată, în

mod corect, că evaluarea despăgubirilor în acest caz trebuie să aibă în vedere existența

unui prejudiciu cert, actual și care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la

categoria de folosință a terenului la momentul expertizării (până în prezent,

nu s-a probat că terenul nu ar mai avea destinația de „pășune”, întocmai ca

terenul expropriat) și pe baza unei situații de fapt pe deplin lămurite,

respectiv pe temeiul unor constatări ale comisiei de experți care să releve elemente

ale unui prejudiciu efectiv produs reclamantelor prin expropriere.

De asemenea, acest

prejudiciu ar trebui determinat chiar pe baza valorii terenului expropriat, în

măsura în care categoria de folosință este aceeași, la care să se aplice,

eventual, corecții dacă se evidențiază o afectare negativă, chiar prin

expropriere, a terenului rămas, neavând nicio justificare stabilirea unor

valori diferite pentru terenuri de același fel, din aceeași zonă.

Ca atare, se impune

ca, în cadrul rejudecării, noul raport de expertiză să evidențieze, pe lângă

valoarea terenului expropriat, în raport de prețurile reflectate de contracte

de vânzare - cumpărare încheiate în formă autentică, scăderea valorică a

terenului rămas în proprietatea reclamantelor, ca urmare a exproprierii,

ținându-se cont și de susținerile pârâtului redate în obiecțiunile la raportul

de expertiză pe care s-a bazat decizia recurată.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în baza art. 313

teza I - a C. proc. civ., modificarea deciziei nefiind posibilă, deoarece este

necesară administrarea de probe noi.

privește recursul reclamantelor, se reține că acesta vizează cea de-a doua

decizie pronunțată de instanța de evocare a fondului, cu privire la cererea de

completare a dispozitivului primei sentințe.

Prin cererea

întemeiată pe dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ., reclamantele au

solicitat pronunțarea instanței asupra cheltuielilor de judecată efectuate în faza

judecății în primă instanță, în sensul admiterii cererii lor de acordare cu

acest titlu a sumei de 1.650 lei, constând în onorariu expert.

Cu toate că instanța

a respins cererea de completare a dispozitivului, a analizat în fond cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că reclamantele nu sunt

îndreptățite la restituirea onorariului achitat pentru o expertiză ale cărei

concluzii nu au fost valorificate la adoptarea soluției de admitere a cererii

de chemare în judecată.

În aceste condiții, este

lipsită de interes critica referitoare la modul de soluționare a cererii de

completare a dispozitivului, deoarece admiterea acestei cereri doar pentru a se

dispune respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ar fi

formală, nerăspunzând finalității demersului inițiat pe temeiul art. 281

2

C. proc. civ., care a fost acela de admitere a cererii de obligare a pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește

îndreptățirea reclamantelor la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate

în fața tribunalului, se constată că, în mod corect, pretențiile cu acest

obiect au fost respinse, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost

admisă.

În aplicarea art. 274

C. proc. civ., cheltuielile de administrare a probelor pot fi restituite, la

cerere, părții care a beneficiat de o soluție favorabilă doar în măsura în care

soluția a fost adoptată pe baza probelor respective, partea suportând ea însăși

celelalte cheltuieli efectuate.

Or, în cauză,

despăgubirile au fost acordate în cuantumul stabilit pe baza expertizei

administrate în faza evocării fondului, după anularea sentinței, și nu a celei

administrate în fața instanței care a pronunțat sentința anulată, iar onorariul

de expert în etapa ulterioară anulării sentinței a fost achitat de către pârât.

În consecință, Înalta

Curte va respinge recursul reclamantelor ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A. împotriva

deciziei nr. 113/ AP din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 102/

AP din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 5 aprilie 2013.