ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 220 din 26 aprilie 2011, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantele F.E.P., P.M. și P.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A. și, în consecință, a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin art. 2 al Hotărârii nr. 169 din 1 iulie2008 de stabilire a despăgubirii emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov - Consiliul Local Brașov, de la suma de 3.088,80 euro, echivalentul sumei de 11.266,40 lei la suma de 21.332 euro, echivalentul sumei de 91.243 lei, cu cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 102/ AP, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, împotriva sentinței menționate, pe care a anulat-o, cu consecința reținerii cauzei spre judecare, cu motivarea că expertiza pe concluziile căreia s-a fundamentat soluția primei instanțe a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care făcea trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, respectiv de un singur expert, în loc de trei experți, care să-și exprime concluziile proprii asupra despăgubirilor cuvenite proprietarului expropriat, iar Consecința nerespectării cerințelor impuse de lege este nulitatea raportului de expertiză și refacerea expertizei. Prin decizia nr. 102 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte cererea formulată de reclamantele F.E.P., P.M., în nume propriu și ca reprezentant legal al reclamantei P.I.

și continuată de reclamanții P.M. prin curator M.A.D., și F.C.A., în contradictoriu cu pârâul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. și în consecință: A majorat cuantumul despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de 3.088,80 euro, echivalentul sumei de 11.266,40 lei, la suma de 6.907 euro, echivalentul sumei de 30.530 lei și a respins restul pretențiilor. Rejudecând fondul, curtea a reținut, în aplicarea art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, că valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză în faza rejudecării este de 3.930 euro adică 17.370 lei, sensibil apropiată de cea stabilită prin Hotărârea nr. 169/2008.

Pentru a stabili această valoare, experții au avut în vedere o multitudine de oferte de vânzare a unor suprafețe din aceeași zonă, fiind de reținut că nu au putut în mod obiectiv să aibă la dispoziție acte de vânzare-cumpărare, față de imposibilitatea normativă de a le obține cum statuează art. 29 din Ordinul nr. 710/1995. Totuși nu se poate face abstracție de caracterul științific al lucrării de expertiză, însușită de expertul din partea pârâtei C.N.A.D.N.R., fiind de observat calculele și elementele luate în calcul riguros de experți și nu în ultimul rând cuantumul apropriat de cel stabilit prin hotărârea amintită.

Și în prezent piața imobiliară suferă declin încât imposibilitatea de a obține acte de vânzare-cumpărare capătă atât un caracter obiectiv dar și subiectiv din moment ce obținerea era determinată și de voința de a se încheia contracte translative de proprietate în zonă și de aceea curtea a respins la termenul de dezbateri obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză. Terenul a fost dintr-un început subevaluat, știut fiind că în perioada 2007-2008 piața imobiliară era în ascensiune, iar prețul per metru pătrat altul, dovadă fiind un contract de vânzare-cumpărare, pe care experții au reușit să-l obțină din iulie 2007, unde prețul este de 35,2 euro/ m.p., cam în aceeași perioadă în care se demaraseră lucrările de stabilire prin hotărâre a despăgubirii.

În ceea ce privește cel de-al doilea element al despăgubirii, prejudiciul suferit de proprietarii expropriați este compus din evidenta scădere a valorii economice, lotul unitar fiind fracționat în trei loturi, fiind împiedicat accesul de la o parcelă la alta, întrucât parcela expropriată le separă, este împiedicat racordul posibil la utilitățile existente, este limitată folosința și comasarea, întocmirea PUZ-ului, terenul nu poate fi exploatat pe timpul execuției, fără a vorbi că se va institui și o zonă de siguranță a autostrăzii care va diminua valoarea proprietății rămase. Acest element nu reiese că ar fi fost avut în vedere la stabilirea despăgubirii inițiale, încât legal trebuie adăugat primului.

Din raportul de expertiză, rezultă că valoarea prejudiciului suferit se ridică la suma de 2.977 euro, care adăugată la valoarea reală, dă o despăgubire totală de 6.907 euro echivalentul a 30.530 lei, pe care instanța a stabilit-o și în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, adică raportat la valoarea oferită de expropriator și cea pretinsă de reclamanți. Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. și reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează: 1. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. a invocat cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în subsidiar, art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ., în măsura în care se va aprecia că se impune administrarea probei cu o nouă expertiză tehnică judiciară, susținând următoarele: - Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în etapa apelului este nul absolut, deoarece unul dintre cei 3 experți ce au întocmit raportul de expertiză în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 (și au semnat raportul), respectiv dna R.E. (numită în comisie de către intimați), nu are calitatea de expert judiciar, calitate cerută pentru efectuarea unei expertize tehnice dispuse de către instanța de judecată, potrivit art. 2, 11 și 14 din O.G. nr. 2/2000. La data de 4 iulie 2012, ulterior pronunțării deciziei atacate, un reprezentant al Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare Brașov a comunicat pârâtei că onorariul de expert, achitat de către pârâtă, nu poate fi remis acestui expert, întrucât aceasta nu figurează pe listele experților acestei instituții.

În virtutea rolului său activ, instanța de control avea obligația de a verifica dacă d-na. E.R. are calitatea de expert tehnic judiciar. La apariția și perpetuarea acestei erori cu privire la calitatea de expert tehnic judiciar a d-nei. E.R. au contribuit în foarte mare măsură chiar intimatele care, la termenul de probe din data de 11 octombrie 2011, prin reprezentantul legal, au învederat instanței că doresc să își mențină expertul numit la fond, nominalizând-o pe d-na. E.R. în condițiile în care la fond expertul numit de acestea a fost d-na. E.R. - Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care stabilirea prețului cu care se vând imobilele presupune utilizarea unor contracte de vânzare-cumpărare autentice, și nu a unor oferte de vânzare, practica judiciară a Înaltei Curți de Casație si Justiție fiind constantă în acest sens.

Or, în cauză, experții au anexat raportului, pentru evaluarea la momentul 2012, oferte de vânzare, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea erau datate 2011. De asemenea, pentru unul dintre terenuri nu se menționează categoria de folosință, iar două dintre oferte privesc terenuri cu utilități, în condițiile în care terenul de evaluat are categoria de folosință pășune extravilan. Reținând imposibilitatea obținerii de către experți a unor acte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 29 din Ordinul nr. 710/1995 privind adoptarea Regulamentului emis de Ministerul Justiției pentru punerea în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.

Astfel cum recurentul a arătat prin obiecțiunile la raportul de expertiză, obligația notarilor publici de a păstra secretul profesional este îndeplinită în situația în care tranzacțiile sunt comunicate cu cenzurarea datelor de identificare ale părților. Practic, experții ar fi putut să solicite Camerei Notarilor Publici Brașov copii ale contractelor de vânzare cu mențiunea ca acestea să aibă cenzurate numele, domiciliul ori sediul părților. Elementele care interesează, din perspectiva realizării unei expertize tehnice judiciare sunt prețul, suprafața, categoria de folosință și data încheierii de autentificare, prin comunicarea cărora nu s-ar fi încălcat în niciun fel secretul profesional.

Experții tehnici au propus și instanța de apel a omologat, raportat la momentul 2012, valori diferite pentru terenul neafectat de dezmembrare (8,4 euro/mp) și terenul dezmembrat și afectat de expropriere (7,7 euro/ m.p.), iar alegerea valorii mai mari pentru suprafața de 468 m.p., neafectată de expropriere, nu are nicio justificare. Expertul numit de către pârât în comisia constituită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 nu are calitatea de expert parte, cum rezultă din decizia de apel și, în plus, faptul că acesta și-a însușit lucrarea de specialitate nu este de natură a acoperi viciile acestui raport. - În ceea ce privește prejudiciul pretins creat terenului rămas neexpropriat, nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestuia: să fie cert, actual și să nu fi fost reparat.

Intimatele nu au făcut dovada că, anterior exproprierii, ar fi avut în derulare un proiect cu potențial turistic sau că urmăreau cel puțin trecerea terenului în intravilan în scopul realizării de construcții, astfel că aceste aspecte au un caracter pur prezumtiv și nu se circumscriu noțiunii de prejudiciu, astfel cum este definit de lege. Cât privește zona de protecție, nu se poate lua în considerare la calcularea despăgubirilor, pentru că terenul expropriat nu a fost ocupat și nu se cunosc limitele autostrăzii, astfel încât nu se poate determina suprafața din terenul rămas intimatelor, aflată în zona de protecție. Nu se poate reține vreun prejudiciu prin limitarea posibilității de construire după expropriere, deoarece terenul rămas a avut și are și în prezent categoria pășune extravilan, deci este neconstruibil.

În plus, O.U.G. nr. 43/1997 instituie interdicția realizării de construcții în zona de protecție, iar intimații nici nu au produs dovezi că ar fi intenționat să construiască ori, mai mult, să valorifice potențialul turistic al zonei. Dată fiind categoria de folosință a terenului, raportarea experților la o posibilă schimbare a acesteia și posibilitatea introducerii terenului în intravilan este nejustificată. Pentru a stabili prejudiciul, experții au afirmat că, în urma dezmembrării terenului ca urmare a exproprierii, dintre cele două parcele rămase, doar parcela în suprafață de 1.406 m.p. își menține accesul la drumul de exploatare care traversa parcela inițială, în timp ce parcela în suprafață de 2.847 m.p.

rămâne fără posibilitate de acces la acest drum, dar cu varianta posibilă de traversare râu și acces la drumul Valea Cheii. Or, accesul acestei parcele la drumul de exploatare DE 1005 rezultă atât din titlul de proprietate al reclamantelor, în care DE 1005 este indicat drept imobil învecinat la sud, din documentația cadastrală întocmită pentru exproprierea imobilului, cât și din planul parcelar în zona terenului expropriat. - Soluția instanței de apel, întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și a Standardelor Internaționale de Evaluare, relevă încălcarea rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., prin respingerea obiecțiunilor pârâtului și omologarea raportului de expertiză astfel întocmit. De asemenea, nu au fost respectate prevederile art. 1169 C. civ., în condițiile în care reclamanții nu au depus tranzacții autentice care să susțină valoarea propusă pentru terenul expropriat, iar pârâtul a dovedit că nu poate exista vreun prejudiciu dat de o pretinsă lipsă de acces a parcelelor rămase. 2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A. au arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile 274 alin. (1) C. proc. civ., prin neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primul grad de jurisdicție, chiar dacă raportul de expertiză pentru care reclamanții au suportat onorariul nu a stat în final la baza deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov după reținerea cauzei spre soluționare pe fond.

Motivul pentru care instanța de apel a invalidat raportul de expertiză efectuat în fața Tribunalului Brașov nu este imputabil reclamanților, vizând aspecte de ordin procedural (modalitatea de constituire a comisiei de experți, în condițiile legii speciale). Chiar și în ipoteza în care, strict teoretic, Curtea de Apel Brașov ar fi apreciat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată nu ar fi fost întemeiată, acest aspect nu justifică respingerea cererii de completare a dispozitivului, întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ. Dat fiind că dispozitivul deciziei nu cuprinde nicio referire la chestiunea cheltuielilor, soluția legală ar fi fost cea de admitere, iar nu de respingere a cererii de completare, cu posibilitatea ca instanța să completeze decizia cu o dispoziție de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: 1. În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sunt fondate susținerile referitoare la nulitatea raportului de expertiză întocmit în faza evocării fondului, după anularea sentinței și reținerea cauzei pentru soluționare în primă instanță. În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 - la care trimite art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local , „ Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

” Expertiza tehnică pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate are caracter judiciar, deoarece este dispusă de către instanța de judecată, care constituie comisia de experți. În acest sens, art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară arată că „Expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară”.

Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, respectiv persoana fizică ce dobândește această calitate în condițiile legii și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București, astfel cum prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeași ordonanță. Din baza de date a Ministerului Justiției (în cadrul căruia funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare), pe care instanța o poate consulta în baza art. 86 2 C. proc. civ., rezultă că doamna E.R., cu specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, ce a fost desemnată de către reclamanți pentru a face parte din comisia de experți constituită de către instanța de apel, nu se regăsește în lista experților judiciari.

Dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experți judiciari, nu și de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice (însă doar extrajudiciare). În acest sens, prin art. 13 din același act normativ se arată că expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de expert judiciar, dar numai în lipsa experților judiciari în specialitatea cerută. Nerespectarea de către instanță a acestor dispoziții legale imperative la constituirea comisiei de experți în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care ar fi trebuit să se asigure că toți experții din comisie au calitatea de experți tehnici judiciari, atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit și de o persoană care nu are această calitate.

Nu are relevanță împrejurarea că ceilalți doi experți care au întocmit și semnat raportul întrunesc această condiție, ținând cont de componența obligatorie a comisiei, art. 25 prevăzând imperativ întocmirea raportului de expertiză de către trei experți. În aceste condiții, hotărârea instanței de apel este nulă, pronunțată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte fiind acela al efectuării unei noi expertize.

Chiar dacă această constatare este suficientă pentru conturarea soluției ce se impune a fi adoptată în cauză, respectiv casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că sunt fondate și susținerile recurentului privind criteriile de calcul al despăgubirilor cuvenite reclamantelor în considerarea atât a terenului expropriat, cât și a suprafeței de teren rămase în proprietatea acestora, astfel cum se regăsesc în decizia recurată. Întrucât s-a dispus deja rejudecarea cauzei în vederea efectuării unei noi expertize, criteriile de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmează a fi avute în vedere în acel context, cu ocazia stabilirii obiectivelor expertizei, ținându-se cont de dezlegările din prezenta decizie.

În conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Sintagma „ prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” are în vedere prețul consemnat în acte autentice de vânzare - cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei). Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

Prin decizia recurată, prin care s-a valorificat calculul despăgubirilor efectuat de către experți, s-a arătat că experții au fost în imposibilitate de a obține informații cu privire la tranzacții efectuate în anul 2012, față de prevederile art. 29 din Ordinul ministrului Justiției nr. 710/1995 pentru adoptarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995. Această normă reglementează obligația notarilor publici de a păstra secretul profesional, în sensul interdicției de a da informații și a permisiunii accesului la actele notariale altor persoane „în afara părților și a celor care justifică un drept sau interes legitim.” Așadar, această obligație nu are caracter absolut, fiind suficientă existența unui interes legitim pentru ca o persoană să fie îndreptățită la obținerea informațiilor respective.

Or, în această categorie se încadrează și reclamantul din acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, căruia îi revine sarcina probei în cadrul evocării fondului - precum în speță, instanța de apel reținând cauza pentru soluționare în primă instanță după anularea sentinței, fiind interesat în obținerea informațiilor necesare efectuării expertizei de specialitate. De altfel, după cum, în mod corect, se arată prin motivele de recurs, obligația de păstrare a secretului profesional nu este încălcată prin furnizarea de informații privind prețul de vânzare, imobilul tranzacționat și data vânzării, cât timp nu se face nicio referire la datele de identificare ale părților, titlul de proprietate, încheierea de autentificare.

Pe de altă parte, date cu caracter general privind elementele relevante din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994 pot fi obținute nu numai de la notarii publici, ci și de la autoritatea administrativă locală ori de la alte instituții ce ar putea furniza aceste date, care le poate furniza, eventual, prin intermediul instanței de apel, la solicitarea acesteia. În cursul judecății, se poate uza atât de procedura prevăzută de art. 175 C. proc. civ., dar și de cea descrisă în art. 176 C. proc. civ., selectându-se mijloacele procesuale adecvate atingerii finalității urmărite prin administrarea probei.

În aceste condiții, se impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat, pentru aceeași categorie de folosință, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada efectuării expertizei. Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge și la consultarea ofertelor de vânzare, pe lângă alte mijloace de probă relevante, însă inexistența tranzacțiilor trebuie să fie certă, nu prezumată din declinul pieței imobiliare.

În ceea ce privește criticile referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi fost produs terenului neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantelor, se observă că instanța de evocare a fondului și-a însușit calculul făcut de experți, din care ar rezulta o depreciere a celor două parcele rămase în proprietatea reclamantelor, însă prin aplicarea altor criterii decât cele utilizate de experți. Astfel, instanța a reținut anumite dezavantaje rezultate din accesul la drumurile existente, zona de protecție și de siguranță, posibilitatea de construire, deși experții nu au prezentat aceste aspecte drept elemente ale unui prejudiciu produs reclamantelor. Experții au stabilit, de fapt, valoarea terenului rămas în proprietatea acestora, raportându-se la oferte de vânzare ale unor terenuri din zonă (altele decât cele luate în considerare la stabilirea valorii terenului expropriat), pe care au comparat-o cu valoarea stabilită pentru terenul expropriat.

Or, modul de calcul aplicat de către experți și însușit de instanță nu este unul adecvat pentru determinarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul neexpropriat, deoarece, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit dacă terenul a suferit daune în urma exproprierii, luându-se în considerare și dovezile prezentate de proprietari. Se observă, de altfel, că experții s-au raportat la terenuri situate în zonă turistică și construibile, așadar, așadar, nu au relevat o limitare a posibilității de construire, astfel cum s-a reținut prin decizia recurată.

Recurentul arată, în mod corect, că evaluarea despăgubirilor în acest caz trebuie să aibă în vedere existența unui prejudiciu cert, actual și care nu a fost încă reparat, pornindu-se de la categoria de folosință a terenului la momentul expertizării (până în prezent, nu s-a probat că terenul nu ar mai avea destinația de „pășune”, întocmai ca terenul expropriat) și pe baza unei situații de fapt pe deplin lămurite, respectiv pe temeiul unor constatări ale comisiei de experți care să releve elemente ale unui prejudiciu efectiv produs reclamantelor prin expropriere. De asemenea, acest prejudiciu ar trebui determinat chiar pe baza valorii terenului expropriat, în măsura în care categoria de folosință este aceeași, la care să se aplice, eventual, corecții dacă se evidențiază o afectare negativă, chiar prin expropriere, a terenului rămas, neavând nicio justificare stabilirea unor valori diferite pentru terenuri de același fel, din aceeași zonă.

Ca atare, se impune ca, în cadrul rejudecării, noul raport de expertiză să evidențieze, pe lângă valoarea terenului expropriat, în raport de prețurile reflectate de contracte de vânzare - cumpărare încheiate în formă autentică, scăderea valorică a terenului rămas în proprietatea reclamantelor, ca urmare a exproprierii, ținându-se cont și de susținerile pârâtului redate în obiecțiunile la raportul de expertiză pe care s-a bazat decizia recurată. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în baza art. 313 teza I - a C. proc. civ., modificarea deciziei nefiind posibilă, deoarece este necesară administrarea de probe noi.

2. În ceea ce privește recursul reclamantelor, se reține că acesta vizează cea de-a doua decizie pronunțată de instanța de evocare a fondului, cu privire la cererea de completare a dispozitivului primei sentințe. Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., reclamantele au solicitat pronunțarea instanței asupra cheltuielilor de judecată efectuate în faza judecății în primă instanță, în sensul admiterii cererii lor de acordare cu acest titlu a sumei de 1.650 lei, constând în onorariu expert. Cu toate că instanța a respins cererea de completare a dispozitivului, a analizat în fond cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că reclamantele nu sunt îndreptățite la restituirea onorariului achitat pentru o expertiză ale cărei concluzii nu au fost valorificate la adoptarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, este lipsită de interes critica referitoare la modul de soluționare a cererii de completare a dispozitivului, deoarece admiterea acestei cereri doar pentru a se dispune respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ar fi formală, nerăspunzând finalității demersului inițiat pe temeiul art. 281 2 C. proc. civ., care a fost acela de admitere a cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește îndreptățirea reclamantelor la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața tribunalului, se constată că, în mod corect, pretențiile cu acest obiect au fost respinse, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost admisă. În aplicarea art. 274 C. proc.

civ., cheltuielile de administrare a probelor pot fi restituite, la cerere, părții care a beneficiat de o soluție favorabilă doar în măsura în care soluția a fost adoptată pe baza probelor respective, partea suportând ea însăși celelalte cheltuieli efectuate. Or, în cauză, despăgubirile au fost acordate în cuantumul stabilit pe baza expertizei administrate în faza evocării fondului, după anularea sentinței, și nu a celei administrate în fața instanței care a pronunțat sentința anulată, iar onorariul de expert în etapa ulterioară anulării sentinței a fost achitat de către pârât. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul reclamantelor ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A. împotriva deciziei nr. 113/ AP din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 102/ AP din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2013.