ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr. 1062/262/2012 la data de 3 aprilie 2012, condamnatul F.C., deținut în Penitenciarul Mărgineni a solicitat recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de către instanțele judecătorești Italiene, respectiv sentința nr. 1833 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel din Veneția, Italia, sentința nr. 366 din 22 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Arezzo-Italia și sentința nr. 1622 din 9 iunie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Padova-Italia și contopirea pedepselor aplicate de către aceste instanțe cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de către Tribunalul Timiș prin sentința penală nr. 84 din 17 februarie 2011 în Dosarul nr. 1302.5/30/2010.

Prin sentința penală nr. 492 din 26 aprilie 2012 pronunțată de către Judecătoria Moreni în baza art. 42 C. proc. pen. s-a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cererii formulate de către condamnat apreciindu-se că aceasta a solicitat în principal contopirea mai multor pedepse pronunțate în străinătate și nerecunoscute în România cu o pedeapsă pronunțată în țară pentru o infracțiune care se află în competența de soluționare a tribunalului ca primă instanță. În aceste condiții, constatându-se că cererea este întemeiată în principal pe prevederile art. 449 C. proc. pen., prima instanță a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile alin. (2) ale art. menționat, potrivit căruia instanța competentă a dispune modificarea pedepsei este instanța de executare, respectiv în cauză Tribunalul Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4825/120/2012 și prin sentința penală nr. 481/2012 în baza art. 42 C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

În motivarea soluției, din analiza hotărârilor de condamnare aplicate de către instanțele italiene petiționarului F.C., respectiv, sentința nr. 1833 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel din Veneția-Italia, definitivă la data de 24 februarie 2009, sentința nr. 366 din 22 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Arezzo-Italia definitivă la data de 30 septembrie 2009 și sentința nr. 1622 din 9 iunie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Padova-Italia, definitivă la data de 6 octombrie 2009 și ordinului de unificare a pedepselor nr. 1742/SIEP/2009 emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova la data de 29 aprilie 2010, tribunalul a constatat că prin cumularea pedepselor aplicate prin cele trei sentințe definitive condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 9 ani, 4 luni și 8 zile închisoare și amendă în cuantum de 9.200 euro, interzicerea funcțiilor publice pe 10 ani ca pedeapsă accesorie și îndepărtarea de pe teritoriul statului italian la ispășirea pedepsei, în modalitățile prevăzute de art. 20 din Decretul-lege nr. 30/2007 (expulzarea) ca măsură de siguranță.

Din același ordin, s-a observat că după deducerea perioadelor de încarcerare de 1 an, 10 luni și 24 de zile și aplicarea beneficiilor prevăzute de Legea nr. 241/2006 condamnatul F.C. mai are de executat pedeapsa principală de 4 ani, 9 luni și 6 zile închisoare, interzicerea funcțiilor publice pe 10 ani ca pedeapsă accesorie și îndepărtarea de pe teritoriul statului italian la ispășirea pedepsei în modalitățile prevăzute de art. 20 din Decretul-lege nr. 30/2007, pedeapsă pentru executarea căreia a fost emisă de către Procuratura Republicii Italiene de pe lângă Tribunalul din Padova, ordonanța nr. 1742/SIEP/2009 din 29 aprilie 2010 ce conține măsurile de executare a pedepselor în concurență și ordinul concomitent de executare a încarcerării condamnatului.

În urma relațiilor solicitate Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară în materie penală a comunicat cu adresa din 7 decembrie 2012 că în materia recunoașterii și executării hotărârilor penale și a actelor judiciare străine, sunt aplicabile art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, iar față de dispozițiile art. 131 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, la nivelul Consiliului European în materia recunoașterii și executării hotărârilor penale străine sunt aplicabile cele trei instrumente, respectiv, Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor respective, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată prin O.G.

nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 35/2000; Protocolul Adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasburg, la 18 decembrie 1997, ratificat prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001 (art. 2 din Protocol vizează preluarea executării pedepselor) și Convenția Europeană privind supravegherea infractorilor condamnați sau eliberați condiționat, adoptată la Strasburg, la 30 noiembrie 1964. Luând în considerare faptul că din cele trei instrumente enumerate mai sus, nu este niciunul la care ambele state să fie parte, în relația dintre România și Republica Italiană tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora hotărârea penală străină poate fi recunoscută pe bază de reciprocitate.

Totodată, urmare adresei din 20 noiembrie 2012 s-a solicitat și atașat Dosarul 3472/11-5/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București ce conține documentele de recunoaștere a hotărârilor de condamnare emise de către statul italian pe numele condamnatului F.C. Întrucât condamnatul F.C.

a solicitat să ispășească în România pedeapsa de 4 ani, 9 luni și 6 zile închisoare stabilită prin decizia de executare a pedepselor concurente nr. 1742/SIEP emisă la 29 aprilie 2010 de către Procuratura de pe lângă Tribunalul Padova în urma celor trei sentințe de condamnare, iar față de acesta a fost aplicată și măsura de expulzare de pe teritoriul statului italian la terminarea pedepsei, tribunalul a apreciat că în cauză singura instituție incidență este cea a conversiunii condamnării, fiind aplicabile dispozițiile art. 154-165 din Legea nr. 302/2004 privind continuarea executării restului de pedeapsă având în vedere că singurul acord care funcționează între România și Republica Italiană este Acordul asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră semnat la Roma la 13 septembrie 2003 și ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, completat de dispozițiile Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasburg la 21 martie 1983, ratificat de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolul adițional la Convenția asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin O.G.

nr. 92/1999. Prin sentința nr. 16 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a declinat competența de soiuționare a cauzei vizând cererea de recunoaștere a hotărârilor penale pronunțate de instanțe străine formulată de către condamnatul F.C., în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, în favoarea Tribunalului Dâmbovița. În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen. constată existența unui conflict negativ de competență și în baza art. 43 alin. (3) C. proc. pen. sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului ivit. Pentru a dispine astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele: La data de 18 ianuarie 2013, sub nr. 1136 din 18 ianuarie 2013 a fost înregistrată cererea formulată de condamnatul F.C., prin reprezentant convențional, avocat V.E.

de preschimbare a termenului de judecată, solicitând acordarea unui termen de urgență, apreciind că se impune soluționarea cu celeritate a cauzei. La data de 21 ianuarie 2013 s-a admis cererea și s-a dispus preschimbarea termenului de judecată la data de 31 ianuarie 2013. La termenul de judecată din 31 ianuarie 2013, din oficiu, Curtea de Apel Ploiești a pus în discuție necompetența materială de soluționare a cauzei. Asupra acestei excepții, curtea de apel a constatat că prin cererea inițială condamnatul F.C. a solicitat recunoașterea hotărârilor de condamnare pronunțate în ceea ce îl privește de instanțele de judecată italiene și contopirea pedepselor stabilite prin acestea cu pedeapsa aplicată de către Tribunalul Timiș, pedeapsă în executarea căreia se află.

Chiar dacă formal actul de sesizare a instanței are drept prim capăt de cerere recunoașterea unor hotărâri pronunțate în străinătate, în realitate finalitatea urmărită prin aceasta este în mod evident pronunțarea unei hotărâri prin care să fie contopite toate pedepsele aplicate condamnatului prin hotărâri pronunțate atât de către instanțele naționale cât și de cele străine, în vederea stabilirii unei pedepse rezultante și a deducerii perioadei deja executate în străinătate. Cum sentința prin care inculpatul F.C. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare a fost pronunțată de către Tribunalul Timiș (sentința penală nr. 84 din 17 februarie 2011, Dosarul nr. 1302.5/30/2010), competența de soluționare a cererii de contopire a pedepselor formulată aparține, în conformitate cu prevederile art. 449 alin. (2) C. proc.

pen. instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, în cauză Tribunalul Dâmbovița. Nu pot fi reținute ca aplicabile în prezenta cauză prevederile art. 154-165 din Legea nr. 302/2004, ce consacră printre altele instituția conversiunii condamnării, în condițiile în care situația premisă consacrată de aceste texte legale, respectiv ca cetățeanul român să se afle în executarea pedepsei aplicate de instanța străină pe teritoriul acestui stat, nu sunt îndeplinite. În speță, condamnatul F.C. se află în executarea pedepsei aplicate de către Tribunalul Timiș prin sentința menționată, executarea acestei pedepse realizându-se într-un loc de deținere situat pe teritoriul României.

În privința pedepselor aplicate de către instanțele italiene este de reținut că acestea nu au fost puse în executare în condițiile în care inculpatul a fost judecat în lipsă, perioada deja executată din aceste pedepse fiind urmare a stării de arest preventiv în care s-a aflat inculpatul în timpul procedurii judiciare desfășurate în fața instanțelor străine. Față de această stare de fapt, Curtea de Apel Ploiești a constatat că excepția necompetenței materiale a instanței este întemeiată și în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei vizând cererea de recunoaștere a hotărârilor penale pronunțate de instanțe străine formulată de către condamnatul F.C., în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Constatând că în cauză a intervenit un conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 43 alin. (3) C. proc. pen. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului ivit. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că: Prin cererea formulată, petentul solicită efectuarea contopirii pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 84 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiș, cu pedepsele aplicate prin hotărârile penale pronunțate de către instanțele judecătorești italiene, respectiv sentința nr. 1833 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel din Veneția-Italia, sentința nr. 366 din 22 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Arezzo-Italia și sentința nr. 1622 din 9 iunie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Padova-Italia.

Potrivit art. 134 din Legea nr. 302/2004 recunoașterea hotărârilor pronunțate în alte state se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs de către instanța de judecată în fața căreia cauza este pendinte. În aceste condiții, instanța competentă să soluționeze cererea de recunoaștere a hotărârilor pronunțate în Italia este instanța competentă să soluționeze cererea de contopire. Cum la data formulării cererii de contopire a pedepselor petentul era încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, competența de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu prevederile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, respectiv Tribunalul Dâmbovița.

Potrivit art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte, rezolvând conflictul de competență apărut între Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești privind cererea formulată de condamnatul F.C. de recunoaștere a hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești italiene, respectiv sentința nr. 1833 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel din Veneția-Italia, sentința nr. 366 din 22 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Arezzo-Italia și sentința nr. 1622 din 9 iunie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Padova-Italia și de contopire a acestor pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 84 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiș, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță căreia i se va trimite dosarul.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a Dosarului nr. 1062/262/2012 privind pe condamnatul F.C., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 3 aprilie 2013.