ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7066/2012

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 538 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 545/117/2008, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T.G., decedat în cursul procesului, și continuată de moștenitorii C.I.G. și C.A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în temeiul Legii nr. 10/2001. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 februarie 2008, reclamantul T.G. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca, să dispună: anularea dispoziției nr. D1.

din 27 decembrie 2007, emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca și restituirea în natură a suprafeței de 86 mp. teren curte, înscris în CF nr. C1., cu nr. T1. și T2., precum și WC-ul din curte înscris în CF nr. C2., precum și acordarea în compensație de alte bunuri (apartamente) pentru apartamentele ce nu se pot restitui în natură. În motivele cererii, reclamantul a arătat că solicitarea de restituire în natură a fost respinsă pentru apartamentele nr. X1., X2., X3., X4., X9., X10., X11. și X15. înscrise în CF nr. C3., acestea fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și s-a dispus acordarea de despăgubiri. Reclamantul nu poate să fie de acord cu propunerea de despăgubiri și, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 solicită acordarea în compensare a altor bunuri (apartamente).

În ceea ce privește terenul - curte în suprafață de 86 mp, înscris în CF nr. C1. cu nr. T1. și T2. și W.C.-ul din curte înscris în CF nr. C2., reclamantul a precizat că restituirea în natură este posibilă, în aceste condiții neexistând în mod legal altă variantă legală de reparație. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007. Prin dispoziția nr. D1. din 27 decembrie 2007, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv: apartamentele nr. X1., X2., X3., X4., X9., X10., X11.

și X15., înscrise în CF nr. C3., cu părțile indivize comune aferente înscrise în CF colectivă nr. C2., pentru terenul curte aferent acestora în suprafață de 86 mp, înscris în CF nr. C1., cu nr. T1. și T2., situate în Cluj-Napoca, str. I.M., în favoarea reclamantului T.G. În cuprinsul referatului privind propunerea de soluționare a notificării cu nr. N1. din 25 februarie 2007, s-a reținut că imobilul a fost înscris inițial în CF nr. C1., cu nr. T1. și T2., compus din casă cu subsol, parter și etaj, teren în suprafață de 731 mp. Imobilul este împărțit în baza documentației de întabulare pe apartamente, în 16 apartamente, situate pe parcela de teren și construcție în suprafață de 511 mp, nr. T1./1 și T2./1, care s-a transcris în CF colectivă nr. C2.

și CF ind. nr. C3., iar terenul în suprafață de 220 mp, cu nr. T1. și T2., s-a reînscris în CF inițial sub A+3. S-a reținut, de asemenea, că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la fostul proprietar tabular T.G. Prin prezenta acțiune se solicită restituirea în natură a suprafeței de 86 mp teren curte, înscrisă în CF nr. C1. Cluj, cu nr. T1. și T2., precum și a anexei WC din curte, înscrisă în CF nr. C2. Cluj și acordarea în compensare a unor imobile pentru apartamentele ce nu se pot restitui în natură. Situația imobilelor a căror restituire în natură se solicită, respectiv curte și anexă, la apartamentele nerestituite în natură prin dispoziția nr. D1. din 27 decembrie 2007, impunea în mod necesar un raport de expertiză ale cărui concluzii să lămurească instanța cu privire la aceste imobile, expertiză care însă nu s-a efectuat datorită lipsei de diligență a moștenitorilor reclamantului decedat.

Astfel, conform înscrierilor din CF nr. C1. Cluj, terenul cu nr. T1. și T2. are suprafața de 220 mp. fiind aferent construcției casă cu 16 apartamente din CF colectivă nr. C2. Cluj. Tribunalul a constatat, de altfel, că prin Dispoziția nr. 10 din 06 ianuarie 2004, emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca, din terenul curte în suprafață de 134 mp., cu nr. T1. și T2., înscris în CF nr. C1. Cluj, din imobilul situat în str. I.M., notificatorului T.G. i s-a restituit în natură cota de teren aferentă apartamentelor nr. X5., X6., X7., X8., X12., X13. X14. și X16. În acest sens a fost modificată dispoziția anterior emisă cu nr. D2. din 28 octombrie 2003. Chiar și în ipoteza în care s-ar fi efectuat expertiza, parcela în suprafață de 86 mp.

nu putea fi restituită în natură deoarece constituie o parcelă neconstruibilă din punct de vedere urbanistic. Cu privire la anexa WC, solicitată, de asemenea, a fi restituită în natură, tribunalul a constatat că reprezintă parte indiviză comună a imobilului casă cu 16 apartamente, așa cum rezultă din foaia de avere a cărții funciare colective menționate mai sus. Raportat la cele expuse, tribunalul a apreciat că, din probatoriul administrat, nu rezultă că ar exista posibilitatea restituirii în natură a celor două imobile solicitate prin primul capăt de cerere, astfel încât dispoziția a fost emisă de către pârât cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată. Referitor la cererea având ca obiect acordarea unor bunuri în compensare pentru apartamentele nerestituite în natură din imobilul situat în mun.

Cluj-Napoca, str. I.M., tribunalul a încuviințat solicitarea reclamantului de a se comunica la dosarul cauzei lista imobilelor aflate în domeniul privat al mun. Cluj-Napoca. Înscrisurile au fost comunicate și atașate la dosarul cauzei. Tribunalul a reținut că nici reclamantul T.G. și ulterior nici moștenitorii acestuia nu au indicat nici un imobil din cuprinsul inventarelor depuse, cu solicitarea de a se completa raportul de expertiză cu un obiectiv de identificare și de stabilire a valorii unui asemenea imobil. Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C.A.

și C.I.G., solicitând desființarea acesteia ca netemeinică și nelegală, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința acordării de despăgubiri în compensare, având în vedere următoarele argumente: În virtutea rolului activ, instanța de fond trebuia să insiste pentru administrarea probei cu expertiză, în condițiile în care onorariul expertului a fost achitat de reclamanți încă din data de 18 mai 2010, iar această probă era esențială pentru dezlegarea pricinii. Prima instanță a încălcat dispozițiile Legii nr. 247/2005, care impune judecarea cauzelor cu celeritate și maximă diligență, chiar dacă apărările părților sunt deficitare. Or, în opinia reclamanților, cererea de compensare cu alte imobile obliga la administrarea probei cu expertiza, dispusă chiar din oficiu.

Cu privire la terenul în suprafață de 86 mp, reclamanții au susținut că argumentele care susțin soluția de respingere a cererii de restituire sunt contrazise prin însăși situația de fapt, reținută corect în considerentele sentinței. Această suprafață de teren face parte din terenul ce reprezintă curtea imobilului naționalizat, cererea vizând și o necesitate funcțională, aceea de a fi restituită întreaga curte a imobilului. Instanța a greșit atunci când a tratat problema parcelei de 86 mp, ca și cum aceasta ar fi independentă, prin omiterea faptului că ea aparține curții imobilului din care s-a restituit doar terenul de sub construcție. În ceea ce privește WC-ul din curte, cererea de restituire în natură a fost respinsă fără argumente, în condițiile în care nu există dovezi din care să rezultă că acesta ar fi funcțional și utilizat de cineva.

Hotărârea a fost pronunțată fără o analiză clară a situației de fapt și de drept, omise fiind două aspecte esențiale, și anume: acela că imobilul în totalitate a fost naționalizat ca și teren și edificiu, cu funcționalitate aparte și, de asemenea, că această funcționalitate există și astăzi. Având în vedere principiul restituirii în natură, prima instanță trebuia să observe faptul că este posibilă o astfel de restituire a întregului imobil teren, a WC -ului din curte și apartamentelor ce nu au fost vândute. Soluția primei instanțe este lipsită de temei și în ceea ce privește măsura compensării, în condițiile în care, deși reține faptul că această măsură este posibilă, instanța respinge cererea cu argumentul că reclamanții nu au indicat apartamentele pe care le solicită în compensare.

Or, reclamanții au lăsat la aprecierea instanței determinarea și individualizarea acestor bunuri. Prin înscrisul denumit „Precizare a motivelor de apel”, depus la termenul din 05 octombrie 2010, reclamanții au susținut că respingerea cererii de restituire a terenului în suprafață de 86 mp, este nelegală, în condițiile în care diferența de 67/110 mp le-a fost deja restituită și au calitatea de proprietari tabulari. Acest teren nu este aferent apartamentelor vândute și apare pe lista Primăriei ca fiind liber. Reclamanții au solicitat compensarea cu alte bunuri pentru cele 7 apartamente înstrăinate, respectiv cu apartamente similare din proprietatea Municipiului Cluj-Napoca. Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 303/A din 28 octombrie 2011, a admis în parte apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 538 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G.

și continuată de moștenitorii C.I.G. și C.A. În consecință, a anulat în parte dispoziția nr. D1. din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca și l-a obligat pe acesta să restituie în natură, reclamanților, terenul curte în suprafață de 86 mp înscris în CF nr. C1. Cluj-Napoca, cu nr. T1., T2. situat administrativ în Cluj-Napoca, str. I.M., în limitele cotei de 86/220 părți. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli parțiale de judecată în apel în sumă de 2500 RON. Instanța de apel a constatat că apelul reclamanților este în parte fondat și l-a admis pentru următoarele considerente: Sub aspectul stării de fapt, s-a stabilit cu certitudine, prin hotărârea atacată, că imobilul situat administrativ în Cluj-Napoca, str. I.M., înscris inițial în CF nr. C1.

Cluj, cu nr. T1., T2., reprezentând casă cu subsol, parter și etaj precum și teren în suprafață de 731 mp, a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la fostul proprietar tabular T.G. Proprietarul T.G. a decedat în data de 17 iulie 2008, moștenitorii acestuia fiind C.A. și C.I.G., potrivit certificatului de moștenitor nr. M1. din 02 martie 2010. Ulterior preluării, imobilul a fost dezmembrat, în două parcele cu numere top noi, după cum urmează: - imobil cu nr. nou T1./1, T2./1 reprezentând casă cu 16 apartamente, cu părți indivize comune: teren în suprafață de 511 mp, fundațiile, fațadele, casa scării, coridor de intrare poartă, pod, WC curte, coridor la etaj, înscris în CF col nr. C2.

Cluj-Napoca; - imobil cu nr. nou T1./2, T2., teren în suprafață de 220 mp, având ca proprietari Statul Român, în cotă de 86/220 parte și C.I.G., C.A., împreună în cotă de 184/220 parte. Din totalul de 16 apartamente, au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, apartamentele identificate cu numerele administrative X1., X2., X3., X4., X9., X10., X11. și X15., celelalte 8 apartamente libere, împreună cu terenul curte aferent acestora în suprafață de 134 mp, fiind restituite fostului proprietar T.G., prin dispoziția din 28 octombrie 2003, modificată prin dispoziția din 06 ianuarie 2004. Ulterior, prin dispoziția nr. D1. din 27 decembrie 2004, care a fost contestată prin prezenta acțiune, se propune acordarea unor despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, pentru terenul construit aferent acestora și pentru terenul curte aferent acestora, în suprafață de 86 mp, înscris în CF nr. C1.

Cluj-Napoca, cu nr. T1. și T2. Potrivit raportului de expertiză tehnică-judiciară efectuat în apel de expert inginer M.A., suprafața de 86 mp teren, a cărei restituire este pretinsă de reclamanți, este liberă de rețele de utilități și susceptibilă de restituire, în sensul Legii nr. 10/2001. Mai mult decât atât, suprafața în litigiu nu reprezintă teren aferent niciunuia dintre apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, fiind identificată în parcela cu nr. T1., T2. Reținând, așadar, că parcela în suprafață de 86 mp, este liberă, neafectată de construcții sau de alte utilități și este amplasată în prelungirea parcelei de 134 mp.

cu privire la care s-a dispus restituirea în favoarea fostului proprietar tabular, în considerarea principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat legislativ prin art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că este întemeiată solicitarea reclamanților sub acest aspect și a dispus în consecință. Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării. În acest context, reclamanții au pretins acordarea unor apartamente în imobile situate în Cluj-Napoca, str. I.M., ca măsură compensatorie pentru cele 8 apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Verificând situația juridică a imobilelor pretinse în compensare, instanța de apel a reținut din adresa Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nr. A1./2011, că în imobilele situate administrativ la nr. B1., B2. și B3., nu mai sunt apartamente în fondul de stat, iar imobilul din str. I.M. nr. B4. este revendicat în baza Legii nr. 10/2001 de terții S.N. și D.P. Mai mult decât atât, alte bunuri nu pot fi acordate în compensare reclamanților, conform tabelului afișat lunar potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a apreciat că, așa fiind, stabilirea unei măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, rămâne singura variantă posibilă iar din această perspectivă dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca poartă atributul legalității.

Cu referire la WC-ul colectiv din curtea imobilului, solicitat a fi restituit în natură, instanța de apel a reținut, din analiza colii funciare și a raportului de expertiză tehnică-judiciară, că acesta reprezintă parte indiviză comună a tuturor celor 16 apartamente, din care 8 înstrăinate unor terțe persoane, astfel că o restituire în natură, în proprietatea exclusivă a reclamanților, nu este legal posibilă, urmând ca, și cu privire la acest bun, reclamanții să primească măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 538 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, cu consecința menținerii sentinței tribunalului ca temeinică și legal. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că decizia instanței de apel este nelegală pentru următoarele argumente: În ceea ce privește restituirea în natură a terenului curte în suprafață de 86 m.p., înscris în CF nr. C1., cu nr. T1., T2./1/2 situat în Cluj-Napoca, str. I.M., în limitele cotei de 86/220 părți, în mod greșit instanța de apel a considerat că parcela de 86 m.p. este liberă, neafectată de construcții sau de alte utilități și că, pe cale de consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece a omis prevederile H.G.

nr. 923/2011, potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile necesare pentru buna exploatare a imobilelor din jur. Astfel, prin restituirea suprafeței de teren - curte menționată, având în vedere amplasarea acesteia în mijlocul curții, ceilalți coproprietari sunt lipsiți de orice curte - spațiu din imediata vecinătate a imobilului în litigiu. Mai mult, suprafața de teren în litigiu constituie o parcelă neconstruibilă din punct de vedere urbanistic. În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat ca, în măsura în care instanța va considera oportună măsura restituirii în natură a suprafeței de 86 m.p., amplasarea acestei suprafețe se impune a fi localizată în zona de vest a curții, care să cuprindă și terenul aferent la această dată WC-ului dezafectat, zonă în care coproprietarii din imobil ar fi mai puțin afectați.

Prin această reamplasare ar exista posibilitatea ca și ceilalți coproprietari din imobilul în litigiu să beneficieze de curte, nu numai de un „brâu” în imediata vecinătate a imobilului, unde să poată amenaja un mini spațiu de recreere (spațiu verde). Această soluție se impune a fi admisă deoarece în cadrul laturii vestice a imobilului, există numai un apartament la etajul 1 - apartamentul nr. X10., proprietarul acestui apartament având practic acces prin gangul și casa scării aferentă imobilului, celelalte apartamente din această latură fiind atribuite reclamanților, fapt pentru care apartamentele din această aripă a clădirii nu ar fi afectate, fiind în proprietatea reclamanților. Referitor la obligarea sa la plata către reclamanți a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 274 C. proc.

civ. deoarece nu a fost în culpă procesuală, îndeplinindu-și toate obligațiile prevăzute de legea specială, incidentă în cauză, cu respectarea metodologiei aferentă acesteia. Recurentul-pârât a arătat că înțelege să invoce prevederile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 583 din 5 iulie 2006. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de către instanță, hotărârea judecătorească fiind cea prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. În sensul celor arătate este și jurisprudența C.E.D.O. care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Ori, în prezenta cauză, sub nicio formă nu se poate aprecia că suma de 2.500 RON acordată reclamanților, cu titlu de cheltuieli de judecată este una rezonabilă.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed. Critica recurentului-pârât în sensul că în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 atunci când a dispus restituirea în natură a terenului curte în suprafață de 86 m.p., considerând că este liberă, neafectată de construcții sau de alte utilități, deoarece a omis prevederile HG nr. 923/2010 (și nu H.G. nr. 923/2011 cum eronat se indică în cererea de recurs), potrivit cărora nu se restituie în natură terenurile necesare pentru buna exploatare a imobilelor din jur, nu se verifică a fi fondată în raport de concluziile expertizei efectuate în cauză, prin care s-a stabilit că suprafața de teren menționată este liberă de rețele de utilități și susceptibilă de restituire în sensul Legii nr. 10/2001, concluzii cu privire la care pârâtul a susținut că nu are de formulat obiecțiuni.

Obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză au vizat numai amplasamentul terenului propus a se atribui în natură reclamanților care, în opinia acestuia, ar afecta buna utilizare a curții de către ceilalți coproprietari, obiecțiuni care însă au fost respinse de instanță, ca urmare a cercetării locale dispuse în temeiul art. 215 C. proc. civ. prin încheierea din 16 septembrie 2011 și efectuată de instanța de apel la data de 20 septembrie 2011, conform procesului-verbal aflat la dosar apel, motiv pentru care reiterarea în recurs a susținerilor privind această chestiune nu-și găsește justificare, cu atât mai mult cu cât vizează modul de apreciere al instanței a situației de fapt și nu modul de aplicare a legii la situația de fapt stabilită.

Referitor la critica recurentului-pârât vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. sunt de reținut următoarele: Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Cheltuielile de judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică de partea care a pierdut procesul. Așadar, din momentul în care se angajează un raport procesual, partea care a avut câștig de cauză și care a fost pusă în situația de a face cheltuieli de judecată are dreptul, la cerere, la restituirea acelor cheltuieli, acordarea acestora având ca temei culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul.

În speță nu se poate reține că recurentul-pârât nu ar avea culpă procesuală în raportul juridic dedus judecății de vreme ce autorul reclamanților a contestat dispoziția nr. D1. din 27 decembrie 2007 emisă de pârât în procedura administrativă, nemulțumit fiind de soluția dată notificării, iar în procedura judiciară astfel inițiată soluția n-a fost menținută ci, constatându-se a fi greșită, a fost schimbată de către instanța de apel, prin anularea în parte a dispoziției contestate. Astfel fiind, corect instanța de apel a statuat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel reprezentând onorariul expertului și onorariul avocațial.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel care a constituit, de asemenea, obiect al criticilor formulate de pârât prin cererea de recurs, sunt de reținut următoarele: Din examinarea lucrărilor dosarului reiese că în apel onorariul pentru expert a fost în cuantum de 1800 RON (500 RON achitați cu chitanța nr. CH1. din 18 mai 2010 și 1300 RON achitați conform chitanței Banca C. nr. CH2.), iar onorariul achitat de reclamanți avocatului care i-a reprezentat în apel a fost în cuantum de 2480 RON, conform chitanței nr. 158 din 30 noiembrie 2010, cuantumul total al cheltuielilor de judecată fiind de 4.280 RON. Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. „Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.

Față de caracterul imperativ și de imediată aplicare a dispozițiilor procedurale citate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu putea micșora cheltuielile expertului care, în speță, au fost de 1800 RON și că diferența de 700 RON acordată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariul de avocat, onorariu care apare astfel ca fiind redus, câtă vreme cuantumul acestuia a fost, de fapt, de 2480 RON, așa cum reiese din chitanța depusă la dosar de reclamanți. Așa fiind, susținerile recurentului-pârât - cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 492/2006 și la jurisprudența C.E.D.O. - în sensul că suma de 2500 RON acordată reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată în apel nu ar fi rezonabilă, nu sunt fondate.

Având în vedere considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 2480 RON, către intimata-reclamantă C.I.G., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. CH3. din 14 noiembrie 2012 și facturii seria F. nr. FF1. din 14 noiembrie 2012 depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 303/A din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat. Obligă pe recurentul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2480 RON către intimata-reclamantă C.I.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2012.