ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 706/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 706/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. nr. 734 din 14

aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins

acțiunea reclamanților D.C. și D.G.I. împotriva pârâților Municipiul București,

prin Primarul General și Sectorul 3 prin Primar reținându-se următoarele

considerente:

Uzucapiunea se poate

invoca printr-o acțiune în constatare exercitată împotriva fostului proprietar

sau succesorului acestuia, situație care conferă calitate procesuală pasivă

acestuia.

Reclamanții au chemat

în judecată pârâtele fără să justifice existența unui drept proprietate al

acestora asupra terenului din litigiu în suprafață de 172 mp.

Reclamanții au arătat

că au dobândit 645 mp prin titlul de proprietate din 01 octombrie 1998 și prin contractul

de vânzare cumpărare autentificat din 15 septembrie 1998, de la I.E.

(moștenitor al lui I.M.) și proprietatea asupra terenului de 216 mp, totalizând

861 mp dar în fapt stăpânind mai mult, respectiv 1033 mp (aspect reținut și de

expert și susținut de martorii audiați în cauză).

Potrivit adresei

aflate la fila 124 dosar, imobilul din litigiu a fost înscris pe bază de

declarații în anul 1986 pe adresa sectorului 3, în suprafață de 1.035,00 mp

teren proprietate particulară, categoria de folosință curți, construcții cu posesor

I.M. (care este autoarea vânzătoarei I.E.).

Actul proprietarului

inițial N.I. de la care se pretinde că moștenitorii au stăpânit 1.033 mp din

care au vândut 861 mp nu a fost depus la dosar deși în actele de vânzare

cumpărare se face vorbire de el.

Toate aceste acte fac

dovada existenței unui proprietar de la care terenul din litigiu a fost

cumpărat dar raportat la suprafața cumpărată, reclamanții au stăpânit mai mult.

Tribunalul a apreciat

că nu se justifică în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâților, întrucât

uzucapiunea apare ca o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului

nediligent, iar acesta și nu Municipiul București prin Primarul General și

Sectorul 3 București prin Primar, are calitate procesuală pasivă.

Față de cele de mai

sus, prima instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins

acțiunea în constatarea uzucapiunii ca fiind îndreptată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

acțiunea în grănițuire, a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Dreptul la acțiune

bazat pe dispozițiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru

proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond

limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție sau pe cale

amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate și marcarea

acestora prin semne vizibile, ceea ce ar presupune examinarea formei terenului,

în partea din litigiu, al cărui contur este fixat decisiv, prin linia hotarului

despărțitor, determinată prin semne vizibile.

În urma expertizei

efectuată în cauză, a rezultat că reclamanții stăpânesc și o suprafață de teren

care excede suprafeței de 861 mp consemnată în actele de proprietate ale

acestora. Inițial expertul a concluzionat că suprafața stăpânită în plus și

pentru care reclamanții au solicitat să se constate uzucapiunea (172 mp)

reprezintă terenul de sub construcții, pentru ca răspunzând obiecțiunilor la

raportul de expertiză să concluzioneze că aceasta se află pe latura de vest a terenului

pentru care dețin acte de proprietate și unde solicită grănițuirea.

Cum acțiunea în

grănițuire presupune posibilitatea pentru cel care are un drept real asupra

unui fond limitrof de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție sau pe

cale amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate iar

terenul învecinat este cel pentru care s-a solicitat constatarea uzucapiunii și

față de cele reținute anterior s-a statuat căă acțiunea în grănițuire nu este

întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel reclamanții iar prin Decizia civilă nr. 165 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul.

Astfel instanța de

apel a reținut că reclamanții trebuiau să determine pârâtul în proces din actele

ce atestă succesiunea înstrăinărilor terenurilor desprinse din lotul inițial,

și despre care se fac mențiuni chiar în motivele de apel.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât acțiunea vizează stabilirea unui drept de proprietate imobiliar, cu

privire la care Primăriile nu au evidențe.

De altfel, instanța

de fond a făcut mențiuni cu privire la eventuale persoane fizice ce ar fi putut

fi chemați în judecată ca pârâți.

S-a reținut că soluția

este temeinică și în ce privește cererea de grănițuire - care presupune așezarea

unor semne între două imobile teren ce aparțin la doi proprietari diferiți.

În prezent terenul

aflat în folosința reclamantului, este în indiviziune după cum rezulta din

titlul de proprietate din 1 octombrie 1998 emis de Prefectura Municipiului București.

Dat fiind că

grănițuirea se poate efectua numai între două proprietăți diferite iar în cauză

cea a reclamanților este în indiviziune, cererea nu poate fi admisă așa cum

bine a stabilit prima instanță.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată în sensul constatării dreptului de proprietate pentru

uzucapiunea asupra parcelei de teren de 172 mp situat în București, astfel cum

a fost determinată prin expertiza efectuată în cauză de expert C.V.

Recurenții au

solicitat în subsidiar să se dispună și grănițuirea suprafeței de tern de 861

mp pe care o dețin în prezent de terenul domeniului privat a pârâților, linia

de hotar fiind stabilită prin expertiza ing. C.V.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel se susține de

către recurenți că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare

a legii față de dispozițiile art. 477 C. civ., art. 1890 C. civ. și de obiectul

dedus judecății.

Recurenții

învederează, instanța de apel nu a avut în vedere aspectele legate de

transmiterea juridică a corpului A și B, raportat la actele de la dosar și la

situația efectivă a suprafeței de teren ce face obiect al uzucapiunii în

condițiile art. 1890 C. civ.

O altă critică

vizează și caracterul nefondat al respingerii cererii de grănițuire, instanța

fiind în eroare, deoarece a reținut că terenul din litigiu este în indiviziune,

nefiind indicați coindivizarii.

Or, acțiunea

înaintată urmărește clarificarea situației juridice a terenului situat în

sectorul 3 în condițiile în care sunt în posesia efectivă a terenului de 172

mp, deținut în total faptic de 1.033 mp.

Recurenții învederează

că de altfel chiar și în schița anexă la Titlul de proprietate din 1 octombrie 1998 suprafața de teren este mai mare de 645 mp, incluzând suprafața de teren

pentru care se solicită constatarea uzucapiunii.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor art. 704 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Obiectul dedus

judecății vizează constatarea dobândirii dreptului de proprietate al

reclamanților asupra terenului, în principal, și în subsidiar să se dispună

grănițuirea suprafeței de teren de 861 mp pentru care dețin titlu de

proprietate, de domeniul privat al pârâților.

Reclamanții au

susținut că faptic, dețin 1.033 mp., iar pentru uzucapiunea ce vizează terenul

de 172 mp susțin că este împlinit termenul prescripției achizitive de 30 de ani

prin joncțiunea posesiilor cu antecesorii lor.

În acest sens invocă

începerea posesiei utile de către B.I.S. și C.I., terenul fiind dobândit de

aceștia conform certificatului de moștenitori din 19 decembrie 1972 eliberat de

Notariatul de Sta Mureș, iar apoi posesia a fost transmisă prin contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 25 decembrie 1975 către I.M. și ulterior

către P.M., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12 iulie

1984 iar aceasta din urmă transmițând-o către reclamanți în anul 1989.

În opinia

reclamanților transmiterea posesiei rezultă și dintr-un plan de situație

întocmit în perioada în care proprietarii erau B.I.S. și C.I. plan de situație

în care suprafața totală a terenului este menționată ca fiind 1.045,70 mp.

În susținerea

acțiunii lor reclamanții au mai arătat că în schița anexă a Titlului de

proprietate din 3 din 1 octombrie 1998 calculând suprafața loturilor

poligonului, apare o suprafață mai mare decât 645 mp incluzând suprafața de

teren pentru care solicită constatarea uzucapiunii.

Astfel reclamanții au

susținut că din 1972 s-a exercitat posesia utilă, neîntreruptă, netulburată

public și sub nume de proprietar, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 1860 și 1890 C. civ., dar și ale art. 584 și 585 C. civ. în ce privește

cererea de grănițuire.

Față de obiectul

dedus judecății sunt de reținut următoarele aspecte ce rezultă fără

posibilitate de echivoc din actele de la dosar.

Astfel uzurcapiunea

constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate ori a unui alt drept

real asupra unui bun imobil prin posedarea lui în condițiile și termenul

prevăzut de lege.

Uzucapiunea invocată

de reclamanți în condițiile reglementate de art. 1890 C. civ., uzucapiunea de

30 de ani, trebuie să îndeplinească 2 condiții și anume: posesia să fie utilă,

adică o posesie propriu-zisă și neviciată și ca posesia să fie exercitată neîntrerupt

timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea - credință.

În ce privește

joncțiunea posesiilor invocate de reclamanți, sunt de reținut următoarele

aspecte:

Joncțiunea posesiilor

înseamnă unirea posesiei uzucapantului adică a posesorului actual cu intervalul

de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său, pentru a dobândi dreptul

de proprietate prin uzucapiune.

În temeiul art. 1860 C.

civ., orice posesor are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de

proprietate prin uzucapiune, să invoce posesia sa cu posesiunea autorului său

dacă între aceștia a existat un raport juridic și respectiv posesorul anterior

nu a fost proprietarul imobilului.

Raportând cele expuse

la starea de fapt invocată de reclamanți, instanța reține că reclamanții au

dobândit prin cumpărare în baza contractului autentificat la 4 octombrie 1989

modulul corp A de clădire cuprinzând o locuință compusă din hol 5 camere,

culoar, bucătărie, baie, oficiu, debara, WC, cămară pivniță și magazie, situat

în București (fila 16 dosar instanța de fond).

Din contractul de

vânzare - cumpărare sus menționat rezultă că reclamanților li s-a transmis doar

dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra cotei de teren

aferentă imobilului de 1000 mp potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 4/1979,

precum și faptul că imobilul se află în zona de locuințe pentru care la data

emiterii autorizației de înstrăinare din 20 iunie 1989, erau întocmite studii

de sistematizare (fila 16 - 17 dosar instanța de fond).

Reclamanților în

condițiile art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 18/1991 privind fondul

funciar, prin Ordinul prefectului din 30 septembrie 1998 li s-a atribuit în

proprietate suprafața de 645 mp, eliberându-li-se și titlul de proprietate din

1 octombrie 1998, filele 18 dosarul instanței de fond.

În baza Titlului de

proprietate sus menționat s-a procedat la punerea în posesie a reclamanților

fapt ce rezultă din procesul verbal de punere în posesie din 9 decembrie 2003,

asupra suprafeței totale de 861 mp (fila 19 dosar instanței de fond).

Reclamanții susțin că

faptic mai folosesc 172 mp, pe lângă cei 861 mp atribuiți în proprietate în

condițiile art. 96 din Legea nr. 18/1991, și pentru această suprafață de 172 mp

a invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate uzucapiunea de 30 de

ani prin joncțiunea posesiei cu a antecesorilor lui - care sunt de fapt

vânzători menționați în contractele de vânzare - cumpărare filele 9 și 12 - 14.

Ca început al

termenului prescripției achizitive de 30 de ani s-a precizat de către

reclamanți anul 1972 data eliberării certificatului de moștenitor din 19

decembrie 1972 (fila 9 dosarul instanței de fond).

Din acest act rezultă

însă că obiect al succesiunii după defunctul C.A., îl constituie terenul de 861

mp din București, suprafață cu care de altfel reclamanții sunt intabulați deja

în C.F. fila 30 - 32.

Este real că expertul

a identificat suprafața de 172 mp prin expertiza efectuată în cauză, ca fiind

cea marcată și hașurată cu linie roșie pe schița de la fila 129 dosarul

instanței de fond, fără însă a fi identificată această suprafață sub aspect de

C.F. și al titularului dreptului de proprietate.

Or așa cum legal a

reținut instanța de fond și cea de apel, uzucapiunea operează și ca o sancțiune

împotriva proprietarului care a stat în pasivitate neexercitând prerogativele

conferite de dreptul de proprietate.

Or, în condițiile în

care reclamanții au chemat în judecată Municipiul București prin Primarul

General și respectiv Sectorul 3 București prin Primar, este incidentă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepție care face imposibilă

cercetarea fondului cauzei.

Calitatea procesuală presupune

existenta unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se

pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitatea

procesuală pasivă).

Excepția lipsei

calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremtorie,

dirimantă, ce face imposibilă cercetarea fondului cauzei.

Din perspectiva

incidenței acestei excepții dirimante, susținerile recurenților legate de

condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și respectiv al

condițiilor legate de cererea de grănițuire, sunt neavenite.

Cum în cauză este

operantă excepția lipsei calității procesuale a pârâților, ca excepție

absolută, aspectele ce țin de fondul cauzei nu pot fi examinate de instanța de

control judiciar.

Astfel din

perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții D.C. și D.G.I. împotriva Deciziei nr. 165 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2010.