ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 706/2010

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. nr. 734 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins acțiunea reclamanților D.C. și D.G.I. împotriva pârâților Municipiul București, prin Primarul General și Sectorul 3 prin Primar reținându-se următoarele considerente: Uzucapiunea se poate invoca printr-o acțiune în constatare exercitată împotriva fostului proprietar sau succesorului acestuia, situație care conferă calitate procesuală pasivă acestuia. Reclamanții au chemat în judecată pârâtele fără să justifice existența unui drept proprietate al acestora asupra terenului din litigiu în suprafață de 172 mp.

Reclamanții au arătat că au dobândit 645 mp prin titlul de proprietate din 01 octombrie 1998 și prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 15 septembrie 1998, de la I.E. (moștenitor al lui I.M.) și proprietatea asupra terenului de 216 mp, totalizând 861 mp dar în fapt stăpânind mai mult, respectiv 1033 mp (aspect reținut și de expert și susținut de martorii audiați în cauză). Potrivit adresei aflate la fila 124 dosar, imobilul din litigiu a fost înscris pe bază de declarații în anul 1986 pe adresa sectorului 3, în suprafață de 1.035,00 mp teren proprietate particulară, categoria de folosință curți, construcții cu posesor I.M. (care este autoarea vânzătoarei I.E.). Actul proprietarului inițial N.I.

de la care se pretinde că moștenitorii au stăpânit 1.033 mp din care au vândut 861 mp nu a fost depus la dosar deși în actele de vânzare cumpărare se face vorbire de el. Toate aceste acte fac dovada existenței unui proprietar de la care terenul din litigiu a fost cumpărat dar raportat la suprafața cumpărată, reclamanții au stăpânit mai mult. Tribunalul a apreciat că nu se justifică în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâților, întrucât uzucapiunea apare ca o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent, iar acesta și nu Municipiul București prin Primarul General și Sectorul 3 București prin Primar, are calitate procesuală pasivă. Față de cele de mai sus, prima instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea în constatarea uzucapiunii ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește acțiunea în grănițuire, a fost respinsă pentru următoarele considerente: Dreptul la acțiune bazat pe dispozițiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție sau pe cale amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne vizibile, ceea ce ar presupune examinarea formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile. În urma expertizei efectuată în cauză, a rezultat că reclamanții stăpânesc și o suprafață de teren care excede suprafeței de 861 mp consemnată în actele de proprietate ale acestora.

Inițial expertul a concluzionat că suprafața stăpânită în plus și pentru care reclamanții au solicitat să se constate uzucapiunea (172 mp) reprezintă terenul de sub construcții, pentru ca răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiză să concluzioneze că aceasta se află pe latura de vest a terenului pentru care dețin acte de proprietate și unde solicită grănițuirea. Cum acțiunea în grănițuire presupune posibilitatea pentru cel care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție sau pe cale amiabilă, restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate iar terenul învecinat este cel pentru care s-a solicitat constatarea uzucapiunii și față de cele reținute anterior s-a statuat căă acțiunea în grănițuire nu este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții iar prin Decizia civilă nr. 165 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul. Astfel instanța de apel a reținut că reclamanții trebuiau să determine pârâtul în proces din actele ce atestă succesiunea înstrăinărilor terenurilor desprinse din lotul inițial, și despre care se fac mențiuni chiar în motivele de apel. Aceasta cu atât mai mult cu cât acțiunea vizează stabilirea unui drept de proprietate imobiliar, cu privire la care Primăriile nu au evidențe. De altfel, instanța de fond a făcut mențiuni cu privire la eventuale persoane fizice ce ar fi putut fi chemați în judecată ca pârâți. S-a reținut că soluția este temeinică și în ce privește cererea de grănițuire - care presupune așezarea unor semne între două imobile teren ce aparțin la doi proprietari diferiți.

În prezent terenul aflat în folosința reclamantului, este în indiviziune după cum rezulta din titlul de proprietate din 1 octombrie 1998 emis de Prefectura Municipiului București. Dat fiind că grănițuirea se poate efectua numai între două proprietăți diferite iar în cauză cea a reclamanților este în indiviziune, cererea nu poate fi admisă așa cum bine a stabilit prima instanță. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul constatării dreptului de proprietate pentru uzucapiunea asupra parcelei de teren de 172 mp situat în București, astfel cum a fost determinată prin expertiza efectuată în cauză de expert C.V.

Recurenții au solicitat în subsidiar să se dispună și grănițuirea suprafeței de tern de 861 mp pe care o dețin în prezent de terenul domeniului privat a pârâților, linia de hotar fiind stabilită prin expertiza ing. C.V. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel se susține de către recurenți că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de dispozițiile art. 477 C. civ., art. 1890 C. civ. și de obiectul dedus judecății. Recurenții învederează, instanța de apel nu a avut în vedere aspectele legate de transmiterea juridică a corpului A și B, raportat la actele de la dosar și la situația efectivă a suprafeței de teren ce face obiect al uzucapiunii în condițiile art. 1890 C. civ.

O altă critică vizează și caracterul nefondat al respingerii cererii de grănițuire, instanța fiind în eroare, deoarece a reținut că terenul din litigiu este în indiviziune, nefiind indicați coindivizarii. Or, acțiunea înaintată urmărește clarificarea situației juridice a terenului situat în sectorul 3 în condițiile în care sunt în posesia efectivă a terenului de 172 mp, deținut în total faptic de 1.033 mp. Recurenții învederează că de altfel chiar și în schița anexă la Titlul de proprietate din 1 octombrie 1998 suprafața de teren este mai mare de 645 mp, incluzând suprafața de teren pentru care se solicită constatarea uzucapiunii. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor art. 704 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Obiectul dedus judecății vizează constatarea dobândirii dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului, în principal, și în subsidiar să se dispună grănițuirea suprafeței de teren de 861 mp pentru care dețin titlu de proprietate, de domeniul privat al pârâților. Reclamanții au susținut că faptic, dețin 1.033 mp., iar pentru uzucapiunea ce vizează terenul de 172 mp susțin că este împlinit termenul prescripției achizitive de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor cu antecesorii lor. În acest sens invocă începerea posesiei utile de către B.I.S. și C.I., terenul fiind dobândit de aceștia conform certificatului de moștenitori din 19 decembrie 1972 eliberat de Notariatul de Sta Mureș, iar apoi posesia a fost transmisă prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 25 decembrie 1975 către I.M.

și ulterior către P.M., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12 iulie 1984 iar aceasta din urmă transmițând-o către reclamanți în anul 1989. În opinia reclamanților transmiterea posesiei rezultă și dintr-un plan de situație întocmit în perioada în care proprietarii erau B.I.S. și C.I. plan de situație în care suprafața totală a terenului este menționată ca fiind 1.045,70 mp. În susținerea acțiunii lor reclamanții au mai arătat că în schița anexă a Titlului de proprietate din 3 din 1 octombrie 1998 calculând suprafața loturilor poligonului, apare o suprafață mai mare decât 645 mp incluzând suprafața de teren pentru care solicită constatarea uzucapiunii. Astfel reclamanții au susținut că din 1972 s-a exercitat posesia utilă, neîntreruptă, netulburată public și sub nume de proprietar, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1860 și 1890 C. civ., dar și ale art. 584 și 585 C. civ.

în ce privește cererea de grănițuire. Față de obiectul dedus judecății sunt de reținut următoarele aspecte ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele de la dosar. Astfel uzurcapiunea constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate ori a unui alt drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui în condițiile și termenul prevăzut de lege. Uzucapiunea invocată de reclamanți în condițiile reglementate de art. 1890 C. civ., uzucapiunea de 30 de ani, trebuie să îndeplinească 2 condiții și anume: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată și ca posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea - credință.

În ce privește joncțiunea posesiilor invocate de reclamanți, sunt de reținut următoarele aspecte: Joncțiunea posesiilor înseamnă unirea posesiei uzucapantului adică a posesorului actual cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune. În temeiul art. 1860 C. civ., orice posesor are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să invoce posesia sa cu posesiunea autorului său dacă între aceștia a existat un raport juridic și respectiv posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului.

Raportând cele expuse la starea de fapt invocată de reclamanți, instanța reține că reclamanții au dobândit prin cumpărare în baza contractului autentificat la 4 octombrie 1989 modulul corp A de clădire cuprinzând o locuință compusă din hol 5 camere, culoar, bucătărie, baie, oficiu, debara, WC, cămară pivniță și magazie, situat în București (fila 16 dosar instanța de fond). Din contractul de vânzare - cumpărare sus menționat rezultă că reclamanților li s-a transmis doar dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra cotei de teren aferentă imobilului de 1000 mp potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 4/1979, precum și faptul că imobilul se află în zona de locuințe pentru care la data emiterii autorizației de înstrăinare din 20 iunie 1989, erau întocmite studii de sistematizare (fila 16 - 17 dosar instanța de fond).

Reclamanților în condițiile art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, prin Ordinul prefectului din 30 septembrie 1998 li s-a atribuit în proprietate suprafața de 645 mp, eliberându-li-se și titlul de proprietate din 1 octombrie 1998, filele 18 dosarul instanței de fond. În baza Titlului de proprietate sus menționat s-a procedat la punerea în posesie a reclamanților fapt ce rezultă din procesul verbal de punere în posesie din 9 decembrie 2003, asupra suprafeței totale de 861 mp (fila 19 dosar instanței de fond).

Reclamanții susțin că faptic mai folosesc 172 mp, pe lângă cei 861 mp atribuiți în proprietate în condițiile art. 96 din Legea nr. 18/1991, și pentru această suprafață de 172 mp a invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate uzucapiunea de 30 de ani prin joncțiunea posesiei cu a antecesorilor lui - care sunt de fapt vânzători menționați în contractele de vânzare - cumpărare filele 9 și 12 - 14. Ca început al termenului prescripției achizitive de 30 de ani s-a precizat de către reclamanți anul 1972 data eliberării certificatului de moștenitor din 19 decembrie 1972 (fila 9 dosarul instanței de fond). Din acest act rezultă însă că obiect al succesiunii după defunctul C.A., îl constituie terenul de 861 mp din București, suprafață cu care de altfel reclamanții sunt intabulați deja în C.F.

fila 30 - 32. Este real că expertul a identificat suprafața de 172 mp prin expertiza efectuată în cauză, ca fiind cea marcată și hașurată cu linie roșie pe schița de la fila 129 dosarul instanței de fond, fără însă a fi identificată această suprafață sub aspect de C.F. și al titularului dreptului de proprietate. Or așa cum legal a reținut instanța de fond și cea de apel, uzucapiunea operează și ca o sancțiune împotriva proprietarului care a stat în pasivitate neexercitând prerogativele conferite de dreptul de proprietate. Or, în condițiile în care reclamanții au chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și respectiv Sectorul 3 București prin Primar, este incidentă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepție care face imposibilă cercetarea fondului cauzei.

Calitatea procesuală presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală pasivă). Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremtorie, dirimantă, ce face imposibilă cercetarea fondului cauzei. Din perspectiva incidenței acestei excepții dirimante, susținerile recurenților legate de condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și respectiv al condițiilor legate de cererea de grănițuire, sunt neavenite. Cum în cauză este operantă excepția lipsei calității procesuale a pârâților, ca excepție absolută, aspectele ce țin de fondul cauzei nu pot fi examinate de instanța de control judiciar.

Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții D.C. și D.G.I. împotriva Deciziei nr. 165 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.