ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6892/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 19 aprilie 2012, sub nr. 5845/1748/2012, Biroul Executorului Judecătoresc C.B.M. a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii constând în contractele de leasing financiar-echipamente nr. L1. din 12 mai 2006 și nr. nr. L2. din 18 decembrie 2006, la cererea creditoarei I.R.L.I. SA, privind pe debitorul P.I.M. S-a solicitat încuviințarea executării silite în toate formele prevăzute de lege, pe raza teritorială a Judecătoriei Cornetu. Prin sentința civilă nr. 1737 din 23 aprilie 2012, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 373 C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin art. 34 din Legea nr. 202/2010, care au caracter absolut, și că instanța în a cărei rază teritorială urmează a se face executarea este Judecătoria sectorului 4 București, având în vedere că debitorul are domiciliu în raza teritorială a acestei instanțe. Pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București cererea a fost înregistrată la data de 08 iunie 2012, sub nr. 18692/4/2012. Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 28 iunie 2012, Judecătoria sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat conflict negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această încheiere, Judecătoria sectorului 4 București a reținut că petentul a solicitat, prin două cereri diferite, încuviințarea executării silite, respectiv pe raza localității Cornetu, la 20 aprilie 2012, în Dosar nr. 5845/1748/2012, și pe raza sectorului 4, la 20 martie 2012, în Dosar nr. 9157/4/2012; Judecătoria sectorului 4 București s-a pronunțat deja asupra executării silite pe raza acestei instanțe în Dosarul nr. 9157/4/2012, la cererea Biroului Executorului Judecătoresc C.B.M., privind același dosar de executare, nr. 668/2012, fiind încuviințată executarea silită pe raza sectorului 4 București, prin încheierea pronunțată la 30 martie 2012. Întrucât petentul a solicitat, în mod explicit, încuviințarea executării silite și pe raza Judecătoriei Cornetu, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, potrivit art. 373 1 alin. (2) C. proc.

civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Cornetu, în a cărei rază se dorește executarea silită, fiind evidentă voința creditorului de a desfășura executarea silită nu numai în raza teritorială a sectorului 4, ci și în raza de competență a altor instanțe, Judecătoria sectorului 4 București nefiind competentă a se pronunța asupra executării silite pe raza altor unități administrative. Prin urmare, față de prevederile art. 453 alin. (1) și art. 12 coroborate cu prevederile art. 159 alin. (4) și art. 158 alin. (3) C. proc. civ., această instanță a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Prin sentința civilă nr. 73F din 22 august 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. În pronunțarea acestei hotărâri, Curtea a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., competența de încuviințare a executării silite aparține instanței de executare, care, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) din același cod, este judecătoria în a cărei circumscripție se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Prin urmare, instanța de executare nu este neapărat instanța de la domiciliul debitorului, competența în această materie fiind determinată de locul unde urmează să se efectueze executarea silită.

Prin cererea formulată, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite Judecătoriei Cornetu, înțelegând să demareze procedura de executare silită în circumscripția acestei instanțe. De vreme ce legea nu impune executorului judecătoresc să producă minime dovezi cu privire la bunurile debitorului care s-ar afla în raza teritorială a instanței sesizate cu cererea de încuviințare silită, Curtea a considerat că Judecătoria Cornetu este competentă să soluționeze cererea, aceasta neavând temei pentru admiterea excepției de necompetență teritorială, întrucât nicio dispoziție din C. proc. civ. nu definește instanța de executare ca fiind, în mod necesar, instanța de la domiciliul/sediul debitorului.

În speță, se impune și menționarea faptului că instanța de la domiciliul debitorului încuviințase deja o cerere similară, de încuviințare a executării silite, în temeiul acelorași titluri executorii, în raza sa teritorială. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitorul P.I.M., criticând-o pentru următoarele motive: În mod greșit, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 373 1 C. proc. civ., nu există o obligație în sarcina executorului de a face dovada existenței bunurilor în raza judecătoriei în circumscripția căreia solicită încuviințarea, deoarece aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 373 alin. (1), conform cărora „Hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acestea.

Prin urmare, executorul judecătoresc ar trebui să justifice necesitatea adresării cererii la Judecătoria Cornetu, făcând dovezi că debitorul are bunuri pe raza judecătoriei în circumscripția căreia urmează să se facă executarea. Recurentul susține, în continuare, că titlurile executorii, constând în cele două contracte de leasing, nu conțin o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că nu pot fi puse în executare, neavând relevanță dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 51/1997, care au dat putere de titlu executoriu contractului de leasing; contestă modul de calcul al debitelor. A solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței recurate, în sensul de a stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 4. Intimata creditoare SC M.C.

SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, totodată, că susținerile referitoare la titlurile executorii reprezintă chestiuni de fond, care nu au legătură cu stabilirea instanței competente să încuviințeze executarea. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 373 alin. (3) C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 202/2010, instanța de executare soluționează, printre altele, cererile de încuviințare a executării silite, în același sens fiind și dispozițiile art. 373 1 alin. (2) din Cod.

Art. 373 alin. (2) C. proc. civ. definește instanța de executare ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Cum B.E.J. C.B.M., în numele creditoarei, a sesizat Judecătoria Cornetu, indicând că solicită executarea prin poprire sau asupra bunurilor debitorului, în raza teritorială a acestei instanțe, iar executarea silită este guvernată de principiul disponibilității, este fără dubiu că s-a intenționat ca procedura de executare să se desfășoare în raza acestei instanțe. În acest caz, raportat la textele de lege sus-menționate, în mod corect Curtea a constatat că instanța de executare este Judecătoria Cornetu în ceea ce privește cererea de încuviințare a executării înregistrată în Dosarul nr. 5845/1748/2012 al Judecătoriei Cornetu, respectiv în Dosarul nr. 18692/4/2012 al Judecătoriei sectorului 4 București.

De asemenea, în mod corect Curtea de Apel a considerat că nu se impune dovedirea existenței bunurilor urmăribile în raza teritorială a Judecătoriei Cornetu la data soluționării cererii de încuviințare a executării, dispozițiile art. 373 1 alin. (4), care menționează ipotezele în care se poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, nereglementând un asemenea caz. Este riscul creditorului de a porni executarea în raza teritorială a unei instanțe în care nu se află bunuri urmăribile. În ceea ce privește susținerile prin care se contestă titlurile executorii și modul de calcul al debitelor, astfel cum s-a arătat și în întâmpinare, acestea nu privesc soluția instanței de conflict și nu au legătură cu competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite, așa încât nu vor fi examinate de prezenta instanță.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de debitor, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitorul P.I.M. împotriva sentinței nr. 73 F din 22 august 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2012.