ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6892/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Cornetu, la data de 19 aprilie 2012, sub nr. 5845/1748/2012,

Biroul Executorului Judecătoresc C.B.M. a solicitat încuviințarea executării

silite a titlurilor executorii constând în contractele de leasing

financiar-echipamente nr. L1. din 12 mai 2006 și nr. nr. L2. din 18 decembrie 2006,

la cererea creditoarei I.R.L.I. SA, privind pe debitorul P.I.M.

S-a solicitat încuviințarea

executării silite în toate formele prevăzute de lege, pe raza teritorială a Judecătoriei

Cornetu.

Prin sentința civilă

nr. 1737 din 23 aprilie 2012, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că, în cauză,

sunt incidente dispozițiile art. 373 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate

prin art. 34 din Legea nr. 202/2010, care au caracter absolut, și că instanța în

a cărei rază teritorială urmează a se face executarea este Judecătoria sectorului

4 București, având în vedere că debitorul are domiciliu în raza teritorială a acestei

instanțe.

Pe rolul Judecătoriei

Sectorului 4 București cererea a fost înregistrată la data de 08 iunie 2012, sub

nr. 18692/4/2012.

Prin încheierea pronunțată

în Camera de Consiliu la data de 28 iunie 2012, Judecătoria sectorului 4 București

a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite

în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat conflict negativ de competență și

a dispus înaintarea cauzei

Curții de Apel București,

pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această

încheiere, Judecătoria sectorului 4 București a reținut că petentul a solicitat,

prin două cereri diferite, încuviințarea executării silite, respectiv pe raza localității

Cornetu, la 20 aprilie 2012, în Dosar nr. 5845/1748/2012, și pe raza sectorului

4, la 20 martie 2012, în Dosar nr. 9157/4/2012; Judecătoria sectorului 4 București

s-a pronunțat deja asupra executării silite pe raza acestei instanțe în Dosarul

nr. 9157/4/2012, la cererea Biroului Executorului Judecătoresc C.B.M., privind același

dosar de executare, nr. 668/2012, fiind încuviințată executarea silită pe raza sectorului

4 București, prin încheierea pronunțată la 30 martie 2012.

Întrucât petentul a solicitat,

în mod explicit, încuviințarea executării silite și pe raza Judecătoriei Cornetu,

Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, potrivit art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării

silite revine Judecătoriei Cornetu, în a cărei rază se dorește executarea silită,

fiind evidentă voința creditorului de a desfășura executarea silită nu numai în

raza teritorială a sectorului 4, ci și în raza de competență a altor instanțe, Judecătoria

sectorului 4 București nefiind competentă a se pronunța asupra executării silite

pe raza altor unități administrative.

Prin urmare, față de prevederile

art. 453 alin. (1) și art. 12 coroborate cu prevederile art. 159 alin. (4) și

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., această instanță a admis excepția necompetenței

teritoriale și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Cornetu.

Prin sentința civilă

nr. 73F din 22 august 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Cornetu.

În pronunțarea acestei

hotărâri, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., competența de încuviințare a executării

silite aparține instanței de executare, care, potrivit dispozițiilor art. 373

alin. (2) din același cod, este judecătoria în a cărei circumscripție se va face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, instanța

de executare nu este neapărat instanța de la domiciliul debitorului, competența

în această materie fiind determinată de locul unde urmează să se efectueze executarea

silită.

Prin cererea formulată,

executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite Judecătoriei

Cornetu, înțelegând să demareze procedura de executare silită în circumscripția

acestei instanțe. De vreme ce legea nu impune executorului judecătoresc să producă

minime dovezi cu privire la bunurile debitorului care s-ar afla în raza teritorială

a instanței sesizate cu cererea de încuviințare silită, Curtea a considerat că Judecătoria

Cornetu este competentă să soluționeze cererea, aceasta neavând temei pentru admiterea

excepției de necompetență teritorială, întrucât nicio dispoziție din C. proc.

civ. nu definește instanța de executare ca fiind, în mod necesar, instanța de la

domiciliul/sediul debitorului.

În speță, se impune și

menționarea faptului că instanța de la domiciliul debitorului încuviințase deja

o cerere similară, de încuviințare a executării silite, în temeiul acelorași titluri

executorii, în raza sa teritorială.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs debitorul P.I.M., criticând-o pentru următoarele motive:

În mod greșit, instanța

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 373

1

C. proc. civ., nu există

o obligație în sarcina executorului de a face dovada existenței bunurilor în raza

judecătoriei în circumscripția căreia solicită încuviințarea, deoarece aceste prevederi

legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 373 alin. (1), conform cărora „Hotărârile

judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc

din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori,

în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția

judecătoriei în care se află acestea.

Prin urmare, executorul

judecătoresc ar trebui să justifice necesitatea adresării cererii la Judecătoria

Cornetu, făcând dovezi că debitorul are bunuri pe raza judecătoriei în circumscripția

căreia urmează să se facă executarea.

Recurentul susține, în

continuare, că titlurile executorii, constând în cele două contracte de leasing,

nu conțin o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că nu pot fi puse în executare,

neavând relevanță dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 51/1997, care au dat putere de

titlu executoriu contractului de leasing; contestă modul de calcul al debitelor.

A solicitat admiterea

recursului, modificarea, în tot, a sentinței recurate, în sensul de a stabili competența

de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei

Sectorului 4.

Intimata creditoare SC

M.C. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând, totodată, că susținerile referitoare la titlurile executorii reprezintă

chestiuni de fond, care nu au legătură cu stabilirea instanței competente să încuviințeze

executarea.

Analizând decizia recurată

în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 373

alin. (3) C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 202/2010, instanța de

executare soluționează, printre altele, cererile de încuviințare a executării silite,

în același sens fiind și dispozițiile art. 373

1

alin. (2) din Cod.

Art. 373 alin. (2) C.

proc. civ. definește instanța de executare ca fiind „judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Cum B.E.J. C.B.M., în

numele creditoarei, a sesizat Judecătoria Cornetu, indicând că solicită executarea

prin poprire sau asupra bunurilor debitorului, în raza teritorială a acestei instanțe,

iar executarea silită este guvernată de principiul disponibilității, este fără dubiu

că s-a intenționat ca procedura de executare să se desfășoare în raza acestei instanțe.

În acest caz, raportat

la textele de lege sus-menționate, în mod corect Curtea a constatat că instanța

de executare este Judecătoria Cornetu în ceea ce privește cererea de încuviințare

a executării înregistrată în Dosarul nr. 5845/1748/2012 al Judecătoriei Cornetu,

respectiv în Dosarul nr. 18692/4/2012 al Judecătoriei sectorului 4 București.

De asemenea, în mod corect

Curtea de Apel a considerat că nu se impune dovedirea existenței bunurilor urmăribile

în raza teritorială a Judecătoriei Cornetu la data soluționării cererii de încuviințare

a executării, dispozițiile art. 373

1

alin. (4), care menționează ipotezele

în care se poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, nereglementând

un asemenea caz.

Este riscul creditorului

de a porni executarea în raza teritorială a unei instanțe în care nu se află bunuri

urmăribile.

În ceea ce privește susținerile

prin care se contestă titlurile executorii și modul de calcul al debitelor, astfel

cum s-a arătat și în întâmpinare, acestea nu privesc soluția instanței de conflict

și nu au legătură cu competența soluționării cererii de încuviințare a executării

silite, așa încât nu vor fi examinate de prezenta instanță.

Având în vedere aceste

considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de debitor, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304

pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de debitorul P.I.M. împotriva sentinței nr. 73 F din 22 august

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 12 noiembrie 2012.