ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepțiilor tardivității și inadmisibilității revizuirii de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 24 octombrie 2007 și înregistrată sub nr. 6897/105/2007, reclamantul Z.A.B. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Comunei Bucov, anularea Dispoziției nr. 1321 din data de 17 septembrie 2007, prin care a fost respinsă notificarea formulată de reclamant și numitul Z.D.E., privind acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru două imobile din satul Pleașa, com. Bucov, preluate de stat în temeiul Decretului nr. 115/1959.

Prin Sentința civilă nr. 221 din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul-contestator Z.A.B., reținând faptul că acesta a beneficiat de dispozițiile Legilor Fondului Funciar și i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5 ha, motiv pentru care ar apărea ca o dublă despăgubire dacă ar beneficia și de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent.

Instanța de fond a mai reținut faptul că, deși din Adresa nr. 1475/1992 a Arhivelor Statului Prahova rezultă că în tabelul de chiaburi al comunei Pleașa figurează autoarea reclamantului, numita Z.E. cu 8,10 ha, teren și case, reclamantul-contestator nu a făcut dovada modului de preluare a imobilului pentru care a formulat notificare, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 96 din data de 7 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, instanța de apel reținând, în consonanță cu cele dezlegate de prima instanță, că, pe numele autoarei reclamantului, numita Z.E., a fost emis Titlul de proprietate din data de 13 martie 2007, pentru suprafața de 5 ha teren arabil, cu care a fost pusă în posesie potrivit Procesului-verbal de punere în posesie din 8 mai 2006, motiv pentru care nu pot fi aplicate prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, contestatorul nu a făcut dovada modului în care statul a preluat imobilul în litigiu.

Prin Decizia nr. 5685 din data de 29 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul Z.A.B. împotriva Deciziei civile nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte a reținut faptul că, deși prin procedurile întemeiate de prevederile Legii nr. 18/1991 a fost admisă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autoarei reclamantului, numita Z.E., pentru o suprafață de 10 ha teren arabil, în temeiul titlurilor de proprietate din 13 martie 2007 și din 17 ianuarie 2008, în echivalent pentru terenul preluat și ocupat și construcțiile demolate, partea reclamantă ar putea să primească și despăgubiri prin echivalent, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Dat fiind faptul că instanțele de fond nu s-au pronunțat pe fondul cererii de acordare de despăgubiri pentru construcții, Înalta Curte a dispus casarea deciziei recurate în vederea determinării, prin probatoriu suplimentar, a situației de fapt a imobilelor construcții și a naturii măsurilor cuvenite, a datei exacte a preluării pentru a vedea incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, dar și pentru a stabili identitatea dintre imobilul preluat și cel pretins a corespunde în prezent cu cel preluat și întinderea dreptului la despăgubiri dat fiind faptul că reclamantul a formulat contestația singur.

Prin Decizia civilă nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, pronunțată în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul contestator împotriva Sentinței civile nr. 221 din 22 ianuarie 2008, instanța de apel reținând, cu ocazia rejudecării pe linia considerentelor deciziei de casare a instanței superioare că, în urma administrării probei cu expertiză, nu s-a stabilit o altă situație de fapt decât cea reținută inițial, deoarece nu se confirmă identitatea între construcțiile din teren cu cele revendicate de către apelant și nu au fost depuse acte de proprietate sau documentații care să poată fi comparate cu releveul construcției actuale, ce are destinația de cămin cultural.

Instanța de apel a reținut că a fost corect respinsă notificarea contestatorului pe Dispoziția nr. 1321 din 17 septembrie 2007 cu motivarea că acesta a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, prin recunoașterea dreptului de proprietate, astfel încât o nouă cerere formulată pe baza Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată, echivalând cu o dublă despăgubire. Prin Decizia nr. 6342 din data de 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6897/105/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul-contestator împotriva Deciziei civile nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, pronunțată de curtea de apel. Înalta Curte a motivat că instanța de apel, în faza de rejudecare, a ținut seama de dispozițiile deciziei de casare, iar prin administrarea de noi probatorii, nu s-a stabilit o altă situație de fapt decât cea reținută inițial.

Astfel, din concluziile raportului de expertiză nu s-a confirmat identitatea construcțiilor din teren cu cele revendicate de recurent. În ceea ce privește terenul pentru care au fost solicitate măsuri reparatorii, a reținut Înalta Curte că sunt corecte concluziile instanței de apel, în sensul că recurentul a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate și emise titluri de proprietate, pentru suprafața de teren preluată de stat, astfel încât o nouă cerere formulată pe baza Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată și ar echivala cu o dublă despăgubire. La data de 8 august 2013, reclamantul Z.A.B. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 6342 din data de 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6897/105/2007*, invocând dispozițiile art. 322 - 328 C. proc.

civ., precum și faptul că există contrarietate între Decizia civilă nr. 5685 din data de 29 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de instanța de recurs, în primul ciclu procesual, și decizia a cărei revizuire se solicită. Prin motivele cererii formulate, revizuentul arată că instanța de recurs a reținut, în primul ciclu procesual, faptul că terenul aferent imobilului construcție situat în satul Pleașa, comuna Bucov, nu face obiect al solicitării în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar partea a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991 numai pentru imobilul teren, ceea ce face ca să nu fie exclusă posibilitatea de a obține despăgubiri prin echivalent pentru imobilul construcție, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 6.1.

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, și incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu condiția ca să fie dovedit, în rejudecare, dreptul de proprietate în sensul art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001. Arată revizuentul faptul că, în al doilea ciclu procesual, atât instanța de apel prin decizia pronunțată, nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, cât și instanța de recurs, prin Decizia nr. 6342 din 18 octombrie 2012, au reținut faptul a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5 ha de teren arabil pentru care s-a emis proces-verbal de punere în posesie pe numele reclamantului și al fratelui său, precum și Titlul de proprietate din 12 martie 2007, iar recurentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 8 ha și asupra construcțiilor aflate pe acesta.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul prevederilor art 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de procedură a tardivității, urmează a o admite pentru considerentele ce succed: Înalta Curte constată că, deși nu a indicat temeiul juridic concret, revizuentul invocă prin cerere de revizuire motivul contrarietății dintre două hotărâri pronunțate, în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în același dosar, în cicluri procesuale diferite, subsumat dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a III-a C. proc.

civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti (...) pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri". În speță ultima hotărâre, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 18 octombrie 2012. În aceste condiții, termenul în care poate fi promovată cererea de revizuire, sub sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) teza I C. proc.

civ., potrivit căruia "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea (...)", expiră la data de 18 noiembrie 2012. Or, din examinarea înscrisurilor depuse de către revizuent, Înalta Curte constată că acesta a formulat cererea de revizuire la data de 8 august 2013, conform înregistrării efectuate de Serviciul Registratură Generală al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 7444 din 8 august 2013. În cauză nu a fost invocată sau dovedită vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în contextul în care dispozițiile legale stabilesc în mod expres și imperativ termenul în care urmează să fie promovată cererea de revizuire.

În consecința, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (3) teza I C. proc. civ., să admită excepția și, în consecință, să respingă cererea de revizuire ca tardiv declarată. Înalta Curte constată că admiterea excepției tardivității, ca excepție de procedură, face inutilă cercetarea excepției inadmisibilității, ca excepție de fond, asupra căreia Înalta Curte ar putea să se aplice numai în condițiile unei cereri de revizuire promovate în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.A.B. împotriva Deciziei nr. 6342 din data de 18 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6897/105/2007*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ