ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepțiilor tardivității și

inadmisibilității revizuirii de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24

octombrie 2007 și înregistrată sub nr. 6897/105/2007, reclamantul Z.A.B. a

solicitat, în contradictoriu cu Primarul Comunei Bucov, anularea Dispoziției

nr. 1321 din data de 17 septembrie 2007, prin care a fost respinsă notificarea

formulată de reclamant și numitul Z.D.E., privind acordarea de măsuri

reparatorii, prin echivalent, pentru două imobile din satul Pleașa, com. Bucov,

preluate de stat în temeiul Decretului nr. 115/1959.

Prin Sentința civilă

nr. 221 din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamantul-contestator Z.A.B., reținând

faptul că acesta a beneficiat de dispozițiile Legilor Fondului Funciar și i s-a

reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5 ha,

motiv pentru care ar apărea ca o dublă despăgubire dacă ar beneficia și de

prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situația

imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au

fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru

terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate se stabilesc măsuri reparatorii în

echivalent.

Instanța de fond a

mai reținut faptul că, deși din Adresa nr. 1475/1992 a Arhivelor Statului

Prahova rezultă că în tabelul de chiaburi al comunei Pleașa figurează autoarea

reclamantului, numita Z.E. cu 8,10 ha, teren și case, reclamantul-contestator

nu a făcut dovada modului de preluare a imobilului pentru care a formulat

notificare, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă

nr. 96 din data de 7 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, instanța de apel

reținând, în consonanță cu cele dezlegate de prima instanță, că, pe numele

autoarei reclamantului, numita Z.E., a fost emis Titlul de proprietate din data

de 13 martie 2007, pentru suprafața de 5 ha teren arabil, cu care a fost pusă

în posesie potrivit Procesului-verbal de punere în posesie din 8 mai 2006,

motiv pentru care nu pot fi aplicate prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, contestatorul nu a făcut dovada modului în care statul a

preluat imobilul în litigiu.

Prin Decizia nr. 5685

din data de 29 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul

Z.A.B. împotriva Deciziei civile nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta

Curte a reținut faptul că, deși prin procedurile întemeiate de prevederile

Legii nr. 18/1991 a fost admisă reconstituirea dreptului de proprietate în

favoarea autoarei reclamantului, numita Z.E., pentru o suprafață de 10 ha teren

arabil, în temeiul titlurilor de proprietate din 13 martie 2007 și din 17

ianuarie 2008, în echivalent pentru terenul preluat și ocupat și construcțiile

demolate, partea reclamantă ar putea să primească și despăgubiri prin

echivalent, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Dat fiind faptul că

instanțele de fond nu s-au pronunțat pe fondul cererii de acordare de

despăgubiri pentru construcții, Înalta Curte a dispus casarea deciziei recurate

în vederea determinării, prin probatoriu suplimentar, a situației de fapt a

imobilelor construcții și a naturii măsurilor cuvenite, a datei exacte a

preluării pentru a vedea incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, dar și

pentru a stabili identitatea dintre imobilul preluat și cel pretins a

corespunde în prezent cu cel preluat și întinderea dreptului la despăgubiri dat

fiind faptul că reclamantul a formulat contestația singur.

Prin Decizia civilă

nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, pronunțată în rejudecarea apelului,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul contestator împotriva

Sentinței civile nr. 221 din 22 ianuarie 2008, instanța de apel reținând, cu

ocazia rejudecării pe linia considerentelor deciziei de casare a instanței

superioare că, în urma administrării probei cu expertiză, nu s-a stabilit o

altă situație de fapt decât cea reținută inițial, deoarece nu se confirmă

identitatea între construcțiile din teren cu cele revendicate de către apelant

și nu au fost depuse acte de proprietate sau documentații care să poată fi comparate

cu releveul construcției actuale, ce are destinația de cămin cultural.

Instanța de apel a

reținut că a fost corect respinsă notificarea contestatorului pe Dispoziția nr.

1321 din 17 septembrie 2007 cu motivarea că acesta a beneficiat de dispozițiile

Legii nr. 18/1991, prin recunoașterea dreptului de proprietate, astfel încât o

nouă cerere formulată pe baza Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată, echivalând

cu o dublă despăgubire.

Prin Decizia nr. 6342

din data de 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6897/105/2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul-contestator împotriva Deciziei civile nr. 173 din data

de 2 noiembrie 2011, pronunțată de curtea de apel.

Înalta Curte a

motivat că instanța de apel, în faza de rejudecare, a ținut seama de

dispozițiile deciziei de casare, iar prin administrarea de noi probatorii, nu

s-a stabilit o altă situație de fapt decât cea reținută inițial.

Astfel, din

concluziile raportului de expertiză nu s-a confirmat identitatea construcțiilor

din teren cu cele revendicate de recurent. În ceea ce privește terenul pentru

care au fost solicitate măsuri reparatorii, a reținut Înalta Curte că sunt

corecte concluziile instanței de apel, în sensul că recurentul a beneficiat de

dispozițiile Legii nr. 18/1991, fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate și

emise titluri de proprietate, pentru suprafața de teren preluată de stat,

astfel încât o nouă cerere formulată pe baza Legii nr. 10/2001 este

neîntemeiată și ar echivala cu o dublă despăgubire.

La data de 8 august

2013, reclamantul Z.A.B. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 6342 din

data de 18 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6897/105/2007*, invocând

dispozițiile art. 322 - 328 C. proc. civ., precum și faptul că există

contrarietate între Decizia civilă nr. 5685 din data de 29 octombrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de instanța de recurs, în

primul ciclu procesual, și decizia a cărei revizuire se solicită.

Prin motivele cererii

formulate, revizuentul arată că instanța de recurs a reținut, în primul ciclu

procesual, faptul că terenul aferent imobilului construcție situat în satul

Pleașa, comuna Bucov, nu face obiect al solicitării în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, iar partea a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991

numai pentru imobilul teren, ceea ce face ca să nu fie exclusă posibilitatea de

a obține despăgubiri prin echivalent pentru imobilul construcție, având în

vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 6.1. din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, și incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu condiția ca

să fie dovedit, în rejudecare, dreptul de proprietate în sensul art. 23 și art.

24 din Legea nr. 10/2001.

Arată revizuentul

faptul că, în al doilea ciclu procesual, atât instanța de apel prin decizia

pronunțată, nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, cât și instanța de recurs,

prin Decizia nr. 6342 din 18 octombrie 2012, au reținut faptul a fost

reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5 ha de

teren arabil pentru care s-a emis proces-verbal de punere în posesie pe numele

reclamantului și al fratelui său, precum și Titlul de proprietate din 12 martie

2007, iar recurentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

suprafeței de teren de 8 ha și asupra construcțiilor aflate pe acesta.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate, în temeiul prevederilor art 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția de procedură a tardivității, urmează a o admite pentru

considerentele ce succed:

Înalta Curte constată

că, deși nu a indicat temeiul juridic concret, revizuentul invocă prin cerere

de revizuire motivul contrarietății dintre două hotărâri pronunțate, în recurs,

de Înalta Curte de Casație și Justiție, în același dosar, în cicluri procesuale

diferite, subsumat dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a III-a C. proc. civ.,

"termenul de revizuire este de o lună și se va socoti (...) pentru

hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei

hotărâri".

În speță ultima

hotărâre, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, la data de 18 octombrie 2012.

În aceste condiții,

termenul în care poate fi promovată cererea de revizuire, sub sancțiunea

decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit

căruia "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act

de procedură în termenul legal atrage decăderea (...)", expiră la data de

18 noiembrie 2012.

Or, din examinarea

înscrisurilor depuse de către revizuent, Înalta Curte constată că acesta a

formulat cererea de revizuire la data de 8 august 2013, conform înregistrării

efectuate de Serviciul Registratură Generală al Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu nr. 7444 din 8 august 2013.

În cauză nu a fost

invocată sau dovedită vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., în contextul în care dispozițiile legale stabilesc

în mod expres și imperativ termenul în care urmează să fie promovată cererea de

revizuire.

În consecința, Înalta

Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (3) teza I C.

proc. civ., să admită excepția și, în consecință, să respingă cererea de

revizuire ca tardiv declarată.

Înalta Curte constată

că admiterea excepției tardivității, ca excepție de procedură, face inutilă

cercetarea excepției inadmisibilității, ca excepție de fond, asupra căreia

Înalta Curte ar putea să se aplice numai în condițiile unei cereri de revizuire

promovate în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.A.B. împotriva Deciziei nr.

6342 din data de 18 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6897/105/2007*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ