ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5657/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1869 din 3 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 46389/3/2010 al Tribunalului București, secția a III-a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei P.M.M. de obligare a Municipiului București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației - în calitate de expropriator, la plata sumei de 55.000 euro - echivalentul a 233.502,5 RON cu titlu de despăgubiri pentru imobilul apartament, proprietate personală, situat în str. B. nr. X, mansardă, sector 1, București. Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut următoarele: Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 609/112/1998 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, numita P.V.

a dobândit de la SC R. SA dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. B. nr. X, mansardă compus dintr-o cameră, bucătărie, boxă în suprafață totală de 20,30 mp. Potrivit Certificatului de legatar nr. 82 din 5 noiembrie 2004 eliberat de BNP C.A.P., reclamanta P.M.M. a fost instituită ca legatar universal al defunctei P.V., conform Testamentului autentificat sub nr. 102 din 8 ianuarie 1999 de BNP V.M. Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 29 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a stabilit cu titlu de despăgubire a reclamantei pentru imobilul în cauză suma de 77.623 RON, iar prin Procesul-verbal nr. 52 din 29 iulie 2010 s-a consemnat poziția reprezentantului reclamantei care a arătat că nu este de acord cu suma propusă ca despăgubire pentru imobilul expropriat.

Instanța a reținut că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” În ceea ce privește soluționarea acestei acțiuni alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 „pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, iar potrivit art. 26 din același act normativ, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.” Prin raportul de expertiză efectuat de o comisie de 3 experți (dintre care expertul S.F. a formulat opinie separată) a rezultat că valoarea de circulație a imobilului la data efectuării raportului de expertiză este de 14.485 RON, valoare mai mică decât cea stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 29 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În ceea ce privește valoarea indicată de către expertul S.F., în opinia separată, ca fiind de 30.046 euro, tribunalul a înlăturat-o ca fiind vădit necorespunzătoare suprafeței imobilului, vechimii clădirii de 81 ani, gradului de uzură de 81%, compararea cu o serie de imobile situate în alte zone și diferite ca dotare, structură finisaje față de imobilul în cauză. Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. În cauza de față se constată că valoarea care a rezultat din expertiza efectuată de către instanța de judecată este mai mică decât valoarea propusă de expropriator, astfel încât prezenta acțiune nu poate fi admisă.

Din ansamblul întregului material probator administrat în cauză, reclamanta nu a dovedit potrivit art. 1169 C. civ. că a suferit vreun prejudiciu în cuantum de 21.227, 5 RON prin expropriere, astfel cum solicită prin cererea introductivă, nefiind dovedit raportul de cauzalitate dintre măsura exproprierii și pretinsele prejudicii aduse stării de sănătate a reclamantei, având în vedere că afecțiunile de care suferă aceasta (sindrom Raynaud, diabet, etc.) sunt anterioare declanșării procedurii de expropriere, datând din 2004, respectiv 2007. De asemenea, invocarea unui prejudiciu cauzat prin imposibilitatea închirierii imobilului nu este suficientă în măsura nedepunerii unor dovezi concrete din care să rezulte un prejudiciu concret, iar nu unul teoretic, având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care dispun că, la stabilirea daunelor aduse proprietarului (…) se iau în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, de acordare a unui imobil similar ca suprafață, locație, caracteristici cu cel expropriat, tribunalul a reținut că potrivit art. 29 din Legea nr. 33/1994, în cazul exproprierii unor clădiri cu destinație de locuință, evacuarea persoanelor care le ocupă în mod legal în calitate de proprietari, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a spațiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane, în modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de expropriere, cu respectarea dispozițiilor art. 26. Pe de o parte, astfel cum a rezultat din analiza de mai sus, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 29, iar pe de altă parte, obligația instituită de legiuitor în sarcina expropriatorului de a asigura un spațiu de locuit persoanei expropriate are în vedere doar ipoteza evacuării expropriatului din imobilul cu destinația de locuință.

Tribunalul a constatat că reclamanta nu are domiciliul în imobilul expropriat, ci potrivit cărții de identitate de la dosar aceasta are domiciliul în Cluj, nefiind administrate alte mijloace de probă din care să rezulte că aceasta locuiește efectiv la adresa din București sau că ar fi fost evacuată din imobilul expropriat, astfel cum dispune art. 29 din Legea nr. 33/1994. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P.M.M. Prin Decizia civilă nr. 175A din 15 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă P.M.M. în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General.

Apelul a fost constatat ca nefondat pentru următoarele argumente: Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de acesta. Față de acest text de lege urmează a se avea în vedere calculul despăgubirilor de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv anul 2013. Comparând opinia majoritară cu opinia separată la expertiză se constată că în opinia majoritară s-au avut în vedere drept comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare, în timp ce în opinia separată au fost avute în vedere două contracte de vânzare și o ofertă de vânzare.

Se constată că în opinia majoritară calculul s-a făcut prin două metode și anume prin metoda costurilor și prin metoda comparației cu alte imobile vândute, iar în opinia separată doar prin metoda comparației. Din metoda costurilor se reține că la nivelul celor trei ani (2008, 2010 și 2013) gradul de uzură al imobilului expropriat, fost proprietatea reclamantei, a fost de 53%. În metoda comparației nu apare ca element de comparație uzura, imobilul expropriat fiind construit în urmă cu 83 de ani. La rubrica de comparație numită „vechime” din opinia separată se menționează că și celelalte imobile de comparație ar fi avut aceeași vechime, dar nu există dovezi în acest sens, dimpotrivă pentru imobilul din Piața Gării de Nord vechimea apare doar de 54 de ani, din acest motiv elementele de corecție fiind nejustificate.

Apoi la rubrica condiții de înălțime nu se putea pune semnul de egalitate între imobilul expropriat și comparabilă cu imobilul situat în vila la etajul 1. Din acest punct de vedere apare preferabilă corecția stabilită în opinia majoritară, atât la condiții specifice de piață, cât și la regimul de înălțime. Față de aceste aspecte, instanța a înlăturat opinia separată a expertului S.F. și a avut în vedere expertiza în opinia majoritară. Se constată însă, că valoarea stabilită în opinia majoritară este mai mică decât cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, motiv pentru care s-a menținut ca valoare a despăgubirilor potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 valoarea oferită de expropriator.

Întrucât, în faza apelului s-a întocmit o nouă expertiză în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 primul motiv de apel a fost respins ca neîntemeiat. În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, critica nu a fost primită, deoarece nu s-a făcut existența raportului de cauzalitate dintre expropriere și pretinsele afecțiuni ale apelantei reclamante sau de cheltuieli făcute cu pretinsele acțiuni de asigurare a unei locuințe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.M.M., solicitând, în principal, casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei, având în vedere că instanța a soluționat dosarul, având la bază o lucrare de expertiză întocmită cu încălcarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în care legiuitorul stabilește că suma cuvenită expropriatului trebuie calculată între limitele minime și cele maxime determinate de valoarea oferită de expropriator și cea solicitată de expropriat și prin raportare directă la sumele stabilite în raportul de expertiză. În subsidiar, se solicită modificarea în tot a deciziei civile recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și, pe fondul cauzei, admiterea contestației astfel cum a fost formulată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Decizia atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: După prezentarea situației de fapt în speță se critică faptul că în soluționarea prezentei cauze, nici instanța și nici experții nu au avut în vedere înscrisurile doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului-construcție. Nu s-a ținut cont în evaluare, nici de faptul că imobilul este declarat patrimoniu istoric, aspect care face ca valoarea acestuia pe piață să fie mai ridicată comparativ cu un imobil având aceleași caracteristici, dar fără valoare istorică.

După descrierea proprietății imobiliare se arată că valoarea investițiilor realizate la imobilul - garsonieră situat în str. B. nr. X, sector 5, București, în cursul anului 2004, este în sumă totală de 9.851 RON, conform documentelor justificative anexate. Totodată instanța de apel, în soluționarea cauzei, nu a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pe care recurenta le-a depus la dosar și pe care doamna expert S.F. le-a selectat pentru comparație. De altfel, singurele valori certe ale imobilelor din zona în care este situat imobilul-construcție expropriat sunt cele din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada imediat următoare pronunțării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, neputând fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere dintre vânzător și cumpărător, prețul solicitat fiind întotdeauna mai mare.

În considerarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî cu privire la despăgubire, care nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Se susține, în esență, că finalitatea Legii nr. 33/1994 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptățiți, raportat și la principiul constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Într-o primă critică de recurs, recurenta reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că, nici instanța și nici experții nu au avut în vedere înscrisurile doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului-construcție, precum și că nu s-a ținut cont în evaluare, de faptul că imobilul este declarat patrimoniu istoric, aspect care face ca valoarea acestuia pe piață să fie mai ridicată comparativ cu un imobil având aceleași caracteristici, dar fără valoare istorică. Cu privire la această critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurenta reclamantă nu a formulat-o și în apel, la adresa sentinței primei instanțe, astfel încât, nu mai poate fi formulată pentru prima dată în recurs.

Conform art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel, iar această instanță nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte, astfel încât, este inadmisibil motivul de recurs omisso medio, prin care se formulează pentru prima dată critici în recurs. Pe de altă parte, această critică vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate, bazate pe neanalizarea unor „înscrisuri doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului-construcție”, cât și pe interpretarea eronată a probelor din care rezultă „faptul că imobilul este declarat patrimoniu istoric”, cu consecința stabilirii greșite a situației imobilului litigios. O asemenea critică nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, neputând fi încadrată într-unul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., urmând a fi înlăturată în consecință. O altă critică de recurs vizează nemulțumirea reclamantei față de faptul că instanța de apel, în soluționarea cauzei, nu a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pe care aceasta le-a depus la dosar și pe care doamna expert S.F. le-a selectat pentru comparație, ci oferte de vânzare, încălcând astfel dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994. În raport de critica adusă hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, acțiunea formulată de cei expropriați se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Prin urmare, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 statuează, în mod expres, că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experții, cât și instanța vor ține seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.

În speță, prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în apel, s-a stabilit în opinie majoritară o valoare estimată prin metoda comparațiilor, la 11.630 euro, la nivelul lunii martie 2013, instanța luând în considerare două contracte de vânzare cumpărare încheiate în luna mai, respectiv octombrie 2012, precum și oferta de pe site-ul „Magazinul de case”. Recurenta-reclamantă a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, care au fost respinse de către instanța de apel. Înalta Curte constată, însă, că recurenta-reclamantă nu a avut o obiecțiune în sensul criticat la raportul de expertiză efectuat în apel, după cum nici nu arată, în concret, prin motivele de recurs, care sunt contractele de vânzare-cumpărare pe care le-ar fi depus la dosar și pe care instanța nu le-a avut în vedere pentru comparație.

Trebuie avut în vedere, totodată, că valoarea stabilită în opinia majoritară este mai mică decât cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, motiv pentru care s-a menținut ca valoare a despăgubirilor, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, valoarea oferită de expropriator. Prin urmare, nu este aplicabil art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea și/sau aplicarea greșită a legii în speță, constatându-se că nu sunt incidente în recurs motive de modificare a hotărârii atacate, situație în care Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.M.M. împotriva Deciziei civile nr. 175A din 15 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM