ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5657/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5657/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 1869 din 3 noiembrie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 46389/3/2010 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei P.M.M. de

obligare a Municipiului București prin Direcția Transporturi Drumuri și

Sistematizarea Circulației - în calitate de expropriator, la plata sumei de

55.000 euro - echivalentul a 233.502,5 RON cu titlu de despăgubiri pentru

imobilul apartament, proprietate personală, situat în str. B. nr. X, mansardă,

sector 1, București.

Pentru a dispune în

acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare nr. 609/112/1998 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, numita

P.V. a dobândit de la SC R. SA dreptul de proprietate asupra imobilului situat

în str. B. nr. X, mansardă compus dintr-o cameră, bucătărie, boxă în suprafață

totală de 20,30 mp.

Potrivit

Certificatului de legatar nr. 82 din 5 noiembrie 2004 eliberat de BNP C.A.P.,

reclamanta P.M.M. a fost instituită ca legatar universal al defunctei P.V.,

conform Testamentului autentificat sub nr. 102 din 8 ianuarie 1999 de BNP V.M.

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 29 iulie 2010 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a stabilit cu titlu de despăgubire a reclamantei

pentru imobilul în cauză suma de 77.623 RON, iar prin Procesul-verbal nr. 52

din 29 iulie 2010 s-a consemnat poziția reprezentantului reclamantei care a

arătat că nu este de acord cu suma propusă ca despăgubire pentru imobilul

expropriat.

Instanța a reținut că

potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 „Expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale

art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen

de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului.”

În ceea ce privește

soluționarea acestei acțiuni alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face

trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Potrivit art. 25 din

Legea nr. 33/1994 „pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o

comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de

expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse

exproprierii, iar potrivit art. 26 din același act normativ, „despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În cazul exproprierii

parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de

valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de

prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală

reducere numai a daunelor.”

Prin raportul de

expertiză efectuat de o comisie de 3 experți (dintre care expertul S.F. a

formulat opinie separată) a rezultat că valoarea de circulație a imobilului la

data efectuării raportului de expertiză este de 14.485 RON, valoare mai mică

decât cea stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 29

iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. În ceea ce

privește valoarea indicată de către expertul S.F., în opinia separată, ca fiind

de 30.046 euro, tribunalul a înlăturat-o ca fiind vădit necorespunzătoare

suprafeței imobilului, vechimii clădirii de 81 ani, gradului de uzură de 81%,

compararea cu o serie de imobile situate în alte zone și diferite ca dotare,

structură finisaje față de imobilul în cauză.

Potrivit art. 27 din

Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană interesată. În cauza de față se constată că

valoarea care a rezultat din expertiza efectuată de către instanța de judecată

este mai mică decât valoarea propusă de expropriator, astfel încât prezenta

acțiune nu poate fi admisă.

Din ansamblul

întregului material probator administrat în cauză, reclamanta nu a dovedit

potrivit art. 1169 C. civ. că a suferit vreun prejudiciu în cuantum de 21.227,

5 RON prin expropriere, astfel cum solicită prin cererea introductivă, nefiind

dovedit raportul de cauzalitate dintre măsura exproprierii și pretinsele

prejudicii aduse stării de sănătate a reclamantei, având în vedere că

afecțiunile de care suferă aceasta (sindrom Raynaud, diabet, etc.) sunt

anterioare declanșării procedurii de expropriere, datând din 2004, respectiv

2007.

De asemenea,

invocarea unui prejudiciu cauzat prin imposibilitatea închirierii imobilului nu

este suficientă în măsura nedepunerii unor dovezi concrete din care să rezulte

un prejudiciu concret, iar nu unul teoretic, având în vedere prevederile art.

26 din Legea nr. 33/1994 care dispun că, la stabilirea daunelor aduse

proprietarului (…) se iau în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În ceea ce privește

capătul subsidiar de cerere, de acordare a unui imobil similar ca suprafață,

locație, caracteristici cu cel expropriat, tribunalul a reținut că potrivit

art. 29 din Legea nr. 33/1994, în cazul exproprierii unor clădiri cu destinație

de locuință, evacuarea persoanelor care le ocupă în mod legal în calitate de

proprietari, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a

spațiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane, în

modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de expropriere, cu

respectarea dispozițiilor art. 26.

Pe de o parte, astfel

cum a rezultat din analiza de mai sus, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 29, iar pe de altă

parte, obligația instituită de legiuitor în sarcina expropriatorului de a

asigura un spațiu de locuit persoanei expropriate are în vedere doar ipoteza

evacuării expropriatului din imobilul cu destinația de locuință. Tribunalul a

constatat că reclamanta nu are domiciliul în imobilul expropriat, ci potrivit

cărții de identitate de la dosar aceasta are domiciliul în Cluj, nefiind

administrate alte mijloace de probă din care să rezulte că aceasta locuiește

efectiv la adresa din București sau că ar fi fost evacuată din imobilul expropriat,

astfel cum dispune art. 29 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta P.M.M.

Prin Decizia civilă

nr. 175A din 15 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă P.M.M. în

contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General.

Apelul a fost

constatat ca nefondat pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, la calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile

prezentate de acesta.

Față de acest text de

lege urmează a se avea în vedere calculul despăgubirilor de la data întocmirii

raportului de expertiză, respectiv anul 2013.

Comparând opinia

majoritară cu opinia separată la expertiză se constată că în opinia majoritară

s-au avut în vedere drept comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare, în

timp ce în opinia separată au fost avute în vedere două contracte de vânzare și

o ofertă de vânzare.

Se constată că în

opinia majoritară calculul s-a făcut prin două metode și anume prin metoda

costurilor și prin metoda comparației cu alte imobile vândute, iar în opinia

separată doar prin metoda comparației.

Din metoda costurilor

se reține că la nivelul celor trei ani (2008, 2010 și 2013) gradul de uzură al

imobilului expropriat, fost proprietatea reclamantei, a fost de 53%.

În metoda comparației

nu apare ca element de comparație uzura, imobilul expropriat fiind construit în

urmă cu 83 de ani.

La rubrica de

comparație numită „vechime” din opinia separată se menționează că și celelalte

imobile de comparație ar fi avut aceeași vechime, dar nu există dovezi în acest

sens, dimpotrivă pentru imobilul din Piața Gării de Nord vechimea apare doar de

54 de ani, din acest motiv elementele de corecție fiind nejustificate. Apoi la

rubrica condiții de înălțime nu se putea pune semnul de egalitate între

imobilul expropriat și comparabilă cu imobilul situat în vila la etajul 1. Din

acest punct de vedere apare preferabilă corecția stabilită în opinia

majoritară, atât la condiții specifice de piață, cât și la regimul de înălțime.

Față de aceste

aspecte, instanța a înlăturat opinia separată a expertului S.F. și a avut în

vedere expertiza în opinia majoritară.

Se constată însă, că

valoarea stabilită în opinia majoritară este mai mică decât cuantumul

despăgubirilor oferite de expropriator, motiv pentru care s-a menținut ca

valoare a despăgubirilor potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 valoarea

oferită de expropriator.

Întrucât, în faza apelului

s-a întocmit o nouă expertiză în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994

primul motiv de apel a fost respins ca neîntemeiat.

În ce privește cel

de-al doilea motiv de apel, critica nu a fost primită, deoarece nu s-a făcut

existența raportului de cauzalitate dintre expropriere și pretinsele afecțiuni

ale apelantei reclamante sau de cheltuieli făcute cu pretinsele acțiuni de

asigurare a unei locuințe.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta P.M.M., solicitând, în principal, casarea și

trimiterea spre rejudecare a cauzei, având în vedere că instanța a soluționat

dosarul, având la bază o lucrare de expertiză întocmită cu încălcarea

prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de

utilitate publică, în care legiuitorul stabilește că suma cuvenită

expropriatului trebuie calculată între limitele minime și cele maxime

determinate de valoarea oferită de expropriator și cea solicitată de expropriat

și prin raportare directă la sumele stabilite în raportul de expertiză.

În subsidiar, se

solicită modificarea în tot a deciziei civile recurate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe fondul cauzei, admiterea

contestației astfel cum a fost formulată și obligarea intimatului la plata

cheltuielilor de judecată.

Decizia atacată este

netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

După prezentarea

situației de fapt în speță se critică faptul că în soluționarea prezentei

cauze, nici instanța și nici experții nu au avut în vedere înscrisurile doveditoare

aflate la dosar cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului-construcție. Nu

s-a ținut cont în evaluare, nici de faptul că imobilul este declarat patrimoniu

istoric, aspect care face ca valoarea acestuia pe piață să fie mai ridicată

comparativ cu un imobil având aceleași caracteristici, dar fără valoare

istorică. După descrierea proprietății imobiliare se arată că valoarea

investițiilor realizate la imobilul - garsonieră situat în str. B. nr. X,

sector 5, București, în cursul anului 2004, este în sumă totală de 9.851 RON,

conform documentelor justificative anexate.

Totodată instanța de

apel, în soluționarea cauzei, nu a avut în vedere contractele de

vânzare-cumpărare pe care recurenta le-a depus la dosar și pe care doamna

expert S.F. le-a selectat pentru comparație. De altfel, singurele valori certe

ale imobilelor din zona în care este situat imobilul-construcție expropriat

sunt cele din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada imediat

următoare pronunțării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, neputând fi

avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere dintre

vânzător și cumpărător, prețul solicitat fiind întotdeauna mai mare.

În considerarea

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța, primind rezultatul

expertizei, îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî cu privire la despăgubire, care nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau

de altă persoană interesată.

Se susține, în

esență, că finalitatea Legii nr. 33/1994 presupune interpretarea acesteia în

favoarea celor îndreptățiți, raportat și la principiul constituțional al

protejării și garantării dreptului de proprietate.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Într-o primă critică

de recurs, recurenta reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul

că, nici instanța și nici experții nu au avut în vedere înscrisurile

doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătățirile aduse

imobilului-construcție, precum și că nu s-a ținut cont în evaluare, de faptul

că imobilul este declarat patrimoniu istoric, aspect care face ca valoarea

acestuia pe piață să fie mai ridicată comparativ cu un imobil având aceleași

caracteristici, dar fără valoare istorică.

Cu privire la această

critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurenta reclamantă nu a

formulat-o și în apel, la adresa sentinței primei instanțe, astfel încât, nu

mai poate fi formulată pentru prima dată în recurs. Conform art. 299 C. proc.

civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel, iar

această instanță nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte, astfel încât, este

inadmisibil motivul de recurs omisso medio, prin care se formulează pentru

prima dată critici în recurs.

Pe de altă parte,

această critică vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate, bazate pe

neanalizarea unor „înscrisuri doveditoare aflate la dosar cu privire la

îmbunătățirile aduse imobilului-construcție”, cât și pe interpretarea eronată a

probelor din care rezultă „faptul că imobilul este declarat patrimoniu

istoric”, cu consecința stabilirii greșite a situației imobilului litigios.

O asemenea critică nu

mai poate fi valorificată pe calea recursului, neputând fi încadrată într-unul

dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate în

dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., urmând a fi înlăturată în

consecință.

O altă critică de

recurs vizează nemulțumirea reclamantei față de faptul că instanța de apel, în

soluționarea cauzei, nu a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pe

care aceasta le-a depus la dosar și pe care doamna expert S.F. le-a selectat

pentru comparație, ci oferte de vânzare, încălcând astfel dispozițiile art. 27

din Legea nr. 33/1994.

În raport de critica

adusă hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit

art. 9 din Legea nr. 198/2004, acțiunea formulată de cei expropriați se

soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor.

Prin urmare,

criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt

prevăzute de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 statuează, în mod expres, că

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea

cuantumului acestor despăgubiri, atât experții, cât și instanța vor ține seama

de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din

unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.

În speță, prin

raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în apel, s-a stabilit în

opinie majoritară o valoare estimată prin metoda comparațiilor, la 11.630 euro,

la nivelul lunii martie 2013, instanța luând în considerare două contracte de

vânzare cumpărare încheiate în luna mai, respectiv octombrie 2012, precum și

oferta de pe site-ul „Magazinul de case”. Recurenta-reclamantă a formulat

obiecțiuni la acest raport de expertiză, care au fost respinse de către

instanța de apel.

Înalta Curte

constată, însă, că recurenta-reclamantă nu a avut o obiecțiune în sensul

criticat la raportul de expertiză efectuat în apel, după cum nici nu arată, în

concret, prin motivele de recurs, care sunt contractele de vânzare-cumpărare pe

care le-ar fi depus la dosar și pe care instanța nu le-a avut în vedere pentru

comparație.

Trebuie avut în

vedere, totodată, că valoarea stabilită în opinia majoritară este mai mică

decât cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, motiv pentru care s-a

menținut ca valoare a despăgubirilor, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994,

valoarea oferită de expropriator.

Prin urmare, nu este

aplicabil art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea și/sau aplicarea

greșită a legii în speță, constatându-se că nu sunt incidente în recurs motive

de modificare a hotărârii atacate, situație în care Înalta Curte, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta P.M.M. împotriva Deciziei civile nr. 175A din

15 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM