ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5089/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 955/117 din 7 martie 2008, reclamanții M.A. și M.S. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj Napoca a se constata preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român prin Consiliul local al municipiul Cluj Napoca a imobilului teren liber de construcții, în suprafață de 990 mp situat în mun.Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca, anularea Dispoziției din 28 ianuarie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Cluj Napoca și obligarea acestuia să emită decizie de restituire în natură a imobilului menționat sau a unui alt teren, în compensare.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin notificarea formulată în termen legal au solicitat restituirea în natură a terenului respectiv, solicitare ce a fost însă respinsă, prin dispoziția contestată, cu motivarea că terenul este proprietatea tabulară a altor persoane. Reclamanții au mai menționat că terenul este proprietatea tabulară a antecesorilor lor, fiind deposedați abuziv fără nici un titlu de către stat încă din anii 1980, precum și că pârâtul Primarul mun.Cluj Napoca este competent să soluționeze notificarea atât pentru partea de teren liberă de construcții, pentru care dreptul de proprietate poate fi reconstituit în natură, cât și pentru ceea ce s-ar cuveni despăgubiri în compensare cu alt teren, sens în care au menționat dispozițiile din Legea nr. 10/2001 și normele metodologice de aplicare referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent.

Reclamanții au apreciat că se impune să prevaleze măsura restituirii în natură, chiar prin atribuirea unui teren în compensare, câtă vreme pe site-ul Primăriei sunt, constant, oferte de încheiere contracte de concesiune pentru terenuri aflate în proprietatea Municipiului Cluj Napoca. Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții au arătat că, în principiu, nu se opun la admiterea în parte a acțiunii, în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale pentru cota de Vz parte din terenul în suprafață de 990 mp. La termenul de la 11 noiembrie 2008 reprezentantul convențional al reclamanților a precizat că susține cererea de chemare în judecată doar pentru suprafața pe care o poate dovedi, respectiv Vz din suprafața de 990 mp, după cum s-a consemnat în încheierea de la fila 78 din dosarul de fond.

La termenul de la 13 octombrie 2009 reclamanta M.S. personal a arătat că își menține solicitarea de restituire în natură a terenului, respectiv a unei suprafețe de 823 mp și că nu dorește acordarea de bunuri în compensare (fila 188 dosar fond). Prin sentința nr. 671 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea și a constatat preluarea abuzivă, fără tidu, de către Statul Român prin Consiliul local al municipiul Cluj Napoca a imobilului teren liber de construcții, în suprafață de 990 mp, în cotă de Vz parte, situat în mun. Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca.

Totodată, a anulat parțial Dispoziția nr. 712/2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca cu privire la respingerea notificării din 2002 formulată de reclamanți pentru cota de Vz parte din terenul menționat, a respins cererea de restituire în natură a terenului și a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, raportat la valoarea de circulație a terenului pentru cota de xh parte din terenul în suprafață de 990 mp, astfel cum a fost identificat, despăgubiri care se vor acorda în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. S-a reținut că terenul în litigiu constituie, în cote de V2, proprietatea numiților M.A. și M.F., aceeași cu M.F., respectiv a numiților M.T.

și A., conform mențiunilor din C.F., iar reclamanta M.S. este unica moștenitoare a defunctei M.M. Notificarea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziția contestată cu motivarea că terenul este proprietatea tabulară a altor persoane; conform referatului întocmit de comisia de specialitate nu există documente privind modul de preluare a acestui teren în proprietatea statului. Față de solicitarea de restituire în natură, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize topografice, prin care s-a constatat că terenul în cauză cuprinde o porțiune de 60 mp dintr-o alee betonată, iar restul suprafeței de 930 mp este aferentă lacului Est Gheorghieni, aflându-se sub luciul de apă.

Cât privește H.C.L. nr. 188/15 aprilie 2008 prin care s-a hotărât concesionarea unor terenuri aflate sub luciul lacului, între care, potrivit susținerilor reclamanților, s-ar afla și o parte din terenul lor, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu nu figurează înscris în acest act. Așa fiind, s-a apreciat că terenul revendicat nu poate fi considerat liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind afectat unei lucrări de investiții de interes public, respectiv pentru agrement și cale de acces (art. 10 alin. (4)). Soluția tehnică constructivă pentru terenul în litigiu depusă de reclamanți nu schimbă soluția de fond, iar acordarea de bunuri sau servicii în compensare nu se poate dispune decât cu acordul persoanei îndreptățite, condiție neîndeplinită în cauză față de precizarea expresă a reclamanților, a mai apreciat instanța.

Având în vedere probatoriul efectuat și recunoașterea pârâților prin întâmpinările formulate în cauză, tribunalul a decis că terenul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, dispoziția fiind, în consecință, nelegală. Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește suprafața preluată de la reclamant și fosta soție, aceasta este doar în cotă de Vz parte din 990 mp. Prin sentința civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca s-a sistat indiviziunea asupra unei părți din imobilul înscris în C.F. Cluj, însă potrivit dispozițiilor instanței diferența de 990 mp a rămas în indiviziune, a mai reținut prima instanță.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au formulat apel, susținând că nu există impedimente la restituirea în natură câtă vreme H.C.L. nr. 188/2008 prevede că, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească se va confirma o suprapunere a suprafețelor de teren, participațiunea consiliului local se va diminua corespunzător, iar, pe de altă parte a fost prezentată la dosar soluția pentru realizarea unei construcții pe teren inundat permanent. Prin Decizia nr. 77/ A din 19 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților. Instanța de apel a constatat că aspectele stabilite prin hotărârea primei instanțe privind incidența dispozițiilor Legii nr. 10 /2001, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, întinderea dreptului lor de proprietate au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind contestate de pârâți, care nu au declarat apel.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în limitele criticilor formulate de reclamanți referitoare la măsurile reparatorii dispuse, soluția primei instanțe a fost apreciată ca fiind corectă. În cauză a fost stabilit cu certitudine faptul că terenul revendicat este integral afectat unei utilități publice, aflându-se în perimetrul unui parc; o porțiune este afectată unei alei betonate, iar diferența a fost identificată sub luciul de apă al lacului de agrement din zonă. În raport cu dispozițiile legale în materie - art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 10.3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - rezultă că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind afectat unei amenajări de utilitate publică, astfel cum sintagma a fost precizată de legiuitor.

Reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, conform celor stabilite prin hotărârea primei instanțe. Măsura compensării nu este posibilă în cauză, a mai reținut instanța de apel, în condițiile în care Primarul a comunicat, prin afișare, că nu există bunuri disponibile, iar reclamanții nu au identificat ei înșiși astfel de bunuri, solicitând exclusiv restituirea în natură. Cât privește soluția tehnică constructivă pentru terenul în litigiu, legea nu condiționează restituirea în natură de existența unor astfel de soluții. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de restituire în natură.

Motivul invocat de recurenți este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate privesc existența autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra terenului de 990 mp pe numele vechilor proprietari, conform acestei sentințe terenul în litigiu fiind proprietatea tabulară a recurenților, iar pe de altă parte lipsa caracterului de teren afectat unei utilități publice. Referitor la utilitatea publică a terenului revendicat, în esență, se arată că nu ar fi fost dovedită în drept, că expertul și-a depășit competențele stabilind acest caracter, instanța nefiind, însă, legată de aceste concluzii.

De asemenea, nu există documente prin care terenul a fost dat în administrare sau trecut în domeniul public, iar dreptul de administrare nu este înscris în C.F. Terenul nu este inclus nici în H.C.L. nr. 188/2008 și nu se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat la precizările din normele de aplicare, în sensul că, față de cota terenului revendicat de 1,3% din suprafața totală a lacului, suprafața solicitată, aflată la marginea lacului, nu afectează utilitatea întregului lac; cât privește aleea betonată, aceasta a fost amenajată în 1970, este lăsată în paragină și nu este cuprinsă în documentațiile urbanistice legal aprobate. Susținerile pârâtului cu privire la utilitatea publică sunt contradictorii, au mai apreciat recurenții.

Pe de o parte, pârâtul afirmă că terenul revendicat este afectat de utilități (lac și alee), iar pe de altă parte că terenul nu face parte din asocierea reglementată prin H.C.L. nr. 188/2008, ceea ce în opinia recurenților duce la concluzia că nu este de utilitate publică. Utilitatea publică nu este o noțiune absolută decât în măsura în care prin restituirea în natură lacul, în ansamblu, și-ar pierde utilitatea. Recurenții apreciază terenul ca făcând parte din categoria celor disponibile, ocupat abuziv, fără tidu de către Municipiul Cluj Napoca, ce se poate restitui în natură. Cât privește acordarea de despăgubiri bănești aceasta a fost apreciată ca nefiind realizabilă, față de prevederile H.G.

nr. 128/2008 prin care au fost limitate la suma de 500.000 lei, diferența acordându-se în titluri de despăgubire, ceea ce nu reprezintă o indemnizație efectivă, fiind o reparație iluzorie după cum a apreciat C.E.D.O. în jurisprudența sa. Examinând criticile formulate, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, numai în cazurile în care aceasta nu este posibilă urmând a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent. În speță, reclamanții au solicitat, prin notificare, reconstituirea dreptului de proprietate prin echivalent bănesc (fila 38 dosar fond), iar prin acțiunea în instanță, precizată, restituirea în natură.

Având a stabili situația de fapt, în vederea determinării dispozițiilor legale incidente, prin expertiza dispusă în cauză a fost identificat terenul revendicat sub aspect C.F., i-au fost stabilite vecinătățile și s-a constatat că este afectat de detalii de sistematizare, căi de acces, Lacul I Est de agrement I din cartierul G., cuprinzând o porțiune din aleea betonată cu suprafață de 60 mp, iar restul terenului fiind aferent lacului (filele 95-99 fond). Părțile, cărora raportul de expertiză le-a fost comunicat conform dovezilor de la filele 114-117 din dosarul de fond, nu au formulat obiecțiuni la modul în care s-a răspuns la obiectivele stabilite de instanță. La această situație de fapt, astfel cum a fost stabilită, instanța de recurs constată că normele legale în materie au fost corect aplicate, în sensul că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, având în vedere că întreaga suprafață este afectată unei amenajări de utilitate publică.

Astfel, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dispune în sensul că „pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale si altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane si rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", iar art. 10.3 din Normele Metodologice definește sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale: suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico - edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

În același sens sunt și celelalte dispoziții ale art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care statuează că „In toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane. In cayul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere." Față de aceste dispoziții legale exprese, toate susținerile referitoare la lipsa caracterului de teren afectat unei utilități publice sunt nefondate.

Instanțele au fost cele care au valorizat constatările de fapt, tehnice, ale expertului, făcute de acesta pe teren, constatând, în acest mod, că terenul nu este liber, după cum rezultă din considerentele celor două hotărâri, și nu au preluat, ca atare susținerile nici uneia din părți. La situația de fapt astfel stabilită au aplicat normele de drept incidente. Cota de numai 1,3% a suprafeței solicitate din totalul amenajării nu are relevanță, câtă vreme nu este teren liber. Chestiunea neincluderii suprafeței în litigiu în asocierea consemnată prin H.C.L. nr. 188/2008 a fost, de asemenea, corect reținută de instanțe și nu a reprezentat un motiv în respingerea cererii de restituire în natură.

Cât privește lipsa titlului statului, neînscrierea lui în C.F., a documentelor privind preluarea de către stat, art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a legii instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă în situația în care imobilul se regăsește în patrimoniul statului, aspect necontestat de pârâți în cauză. Modalitatea de reparație, în speță, prin despăgubiri în condițiile legii speciale, a rezultat din aplicarea de către judecător a normelor în vigoare. De asemenea, susținerile privind existența autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca (filele 10 și 11 din dosarul de fond) sunt nefondate. În cauză nu se regăsește tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a putea fi invocată autoritatea de lucru judecat.

Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile unei legi speciale, de reparație, care presupune o procedură specială și prin care sunt reglementate modalități de reparație pentru bunuri preluate abuziv de stat într-o anumită perioadă, în timp ce litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 1633/1996 este unul între persoane fizice, prin care reclamantul din această cauză, M.A., și autoarea reclamantei M.S. au fost chemați în judecată pentru a fi obligați să recunoască dreptul de proprietate pe care l-au transmis prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1962 numiților A. asupra unei cote de Vz din imobilul situat în Cluj, înscris în C.F. Cluj, dezmembrarea porțiunii de restul trupului funciar, constatarea edificării unei construcții și partaj.

Din considerentele sentinței civile nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca rezultă că imobilul menționat a aparținut în cotă de Vz lui M.A. și M.M.F., iar cealaltă cotă de Vz lui M.T. și M.A. Numiții A.P. și M. au cumpărat de la M.A. și M.M.F. cota lor de Vz. Prin admiterea acțiunii numiților A., M.A. și M.M.F. au fost obligați să le recunoască acestora dreptul de proprietate în cotă de Vz dobândit prin cumpărare, în caz de refuz sentința urmând să țină loc de vânzare-cumpărare. Prin aceeași sentință s-a constatat că numiții A., pe de o parte și M.T. și A. pe de altă parte sunt coproprietari în cote de Vz parte și s-a dispus ieșirea din indiviziune, atribuindu-se imobilul reclamanților din acea cauză, respectiv numiților A. Referitor la imobilul, în litigiu în prezenta cauză, s-a dispus ca acesta „să rămână pe numele vechilor proprietari de C.F.", aceștia fiind M.T.

și A., de vreme ce fuseseră reținuți în alineatul precedent, nominal, în calitate de coproprietari, iar cu privire la reclamanții din această cauză (M.A. și autoarea reclamantei M.S.) s-a reținut că și-au vândut cota de Vz. Instanța constată că reclamanții din cauza de față nu au făcut dovada calității de moștenitori ai proprietarilor imobilului în litigiu, respectiv a numiților M.T. și A. De altfel, deși instanța de fond invocă certificatul de calitate de moștenitor din 1 iulie 2003 B.N.P. O.M. pentru dovedirea calității de moștenitor a reclamantei M.S. de pe urma defunctei M.M.F. acesta nu se regăsește la dosar.

Totodată, reținând p. că pârâții au precizat în scris că nu se opun la admiterea în parte a acțiunii reclamanților în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, că nu au declarat apel împotriva primei hotărâri prin care s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, precum și mențiunile din extrasele C.F. - foaia de proprietate depuse la dosar și față de principiul non reformatio inpejus ce interzice agravarea situației părții în propria sa cale de atac, nu se va putea modifica, în prezenta cauză, decizia recurată în sensul celor reținute cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.A. sen. și M.S. împotriva Deciziei nr. 77/ A din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2010.