ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5089/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5089/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 955/117 din 7 martie

2008, reclamanții M.A. și M.S. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj

Napoca a se constata preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român prin

Consiliul local al municipiul Cluj Napoca a imobilului teren liber de

construcții, în suprafață de 990 mp situat în mun.Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj

Napoca, anularea Dispoziției din 28 ianuarie 2008 emisă de pârâtul Municipiul

Cluj Napoca și obligarea acestuia să emită decizie de restituire în natură a

imobilului menționat sau a unui alt teren, în compensare.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că, prin notificarea formulată în termen legal au solicitat restituirea

în natură a terenului respectiv, solicitare ce a fost însă respinsă, prin

dispoziția contestată, cu motivarea că terenul este proprietatea tabulară a

altor persoane.

Reclamanții au mai menționat că

terenul este proprietatea tabulară a antecesorilor lor, fiind deposedați abuziv

fără nici un titlu de către stat încă din anii 1980, precum și că pârâtul

Primarul mun.Cluj Napoca este competent să soluționeze notificarea atât pentru

partea de teren liberă de construcții, pentru care dreptul de proprietate poate

fi reconstituit în natură, cât și pentru ceea ce s-ar cuveni despăgubiri în

compensare cu alt teren, sens în care au menționat dispozițiile din Legea nr.

10/2001 și normele metodologice de aplicare referitoare la compensarea cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent.

Reclamanții au apreciat că se impune

să prevaleze măsura restituirii în natură, chiar prin atribuirea unui teren în

compensare, câtă vreme pe site-ul Primăriei sunt, constant, oferte de încheiere

contracte de concesiune pentru terenuri aflate în proprietatea Municipiului

Cluj Napoca.

Prin întâmpinările formulate în cauză,

pârâții au arătat că, în principiu, nu se opun la admiterea în parte a

acțiunii, în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în

condițiile legii speciale pentru cota de Vz parte din terenul în suprafață de

990 mp.

La termenul de la 11 noiembrie 2008

reprezentantul convențional al reclamanților a precizat că susține cererea de

chemare în judecată doar pentru suprafața pe care o poate dovedi, respectiv Vz

din suprafața de 990 mp, după cum s-a consemnat în încheierea de la fila 78 din

dosarul de fond.

La termenul de la 13 octombrie 2009

reclamanta M.S. personal a arătat că își menține solicitarea de restituire în

natură a terenului, respectiv a unei suprafețe de 823 mp și că nu dorește

acordarea de bunuri în compensare (fila 188 dosar fond).

Prin sentința nr. 671 din 27 octombrie

2009 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis acțiunea și a constatat preluarea

abuzivă, fără tidu, de către Statul Român prin Consiliul local al municipiul

Cluj Napoca a imobilului teren liber de construcții, în suprafață de 990 mp, în

cotă de Vz parte, situat în mun. Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca.

Totodată, a anulat parțial Dispoziția

nr. 712/2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca cu privire la

respingerea notificării din 2002 formulată de reclamanți pentru cota de Vz

parte din terenul menționat, a respins cererea de restituire în natură a

terenului și a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii

constând în despăgubiri bănești, raportat la valoarea de circulație a terenului

pentru cota de xh parte din terenul în suprafață de 990 mp, astfel cum a fost

identificat, despăgubiri care se vor acorda în condițiile Titlului VII al Legii

nr. 247/2005.

S-a reținut că terenul în litigiu

constituie, în cote de V2, proprietatea numiților M.A. și M.F., aceeași cu M.F.,

respectiv a numiților M.T. și A., conform mențiunilor din C.F., iar reclamanta

M.S. este unica moștenitoare a defunctei M.M.

Notificarea formulată de reclamanți în

temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziția contestată cu

motivarea că terenul este proprietatea tabulară a altor persoane; conform

referatului întocmit de comisia de specialitate nu există documente privind

modul de preluare a acestui teren în proprietatea statului.

Față de solicitarea de restituire în

natură, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize topografice, prin

care s-a constatat că terenul în cauză cuprinde o porțiune de 60 mp dintr-o alee

betonată, iar restul suprafeței de 930 mp este aferentă lacului Est

Gheorghieni, aflându-se sub luciul de apă.

Cât privește H.C.L. nr. 188/15 aprilie

2008 prin care s-a hotărât concesionarea unor terenuri aflate sub luciul

lacului, între care, potrivit susținerilor reclamanților, s-ar afla și o parte

din terenul lor, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu nu figurează

înscris în acest act.

Așa fiind, s-a apreciat că terenul

revendicat nu poate fi considerat liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind

afectat unei lucrări de investiții de interes public, respectiv pentru agrement

și cale de acces (art. 10 alin. (4)).

Soluția tehnică constructivă pentru

terenul în litigiu depusă de reclamanți nu schimbă soluția de fond, iar

acordarea de bunuri sau servicii în compensare nu se poate dispune decât cu

acordul persoanei îndreptățite, condiție neîndeplinită în cauză față de

precizarea expresă a reclamanților, a mai apreciat instanța.

Având în vedere probatoriul efectuat

și recunoașterea pârâților prin întâmpinările formulate în cauză, tribunalul a

decis că terenul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, dispoziția

fiind, în consecință, nelegală.

Întrucât restituirea în natură nu este

posibilă, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii constând în despăgubiri bănești, în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește suprafața preluată

de la reclamant și fosta soție, aceasta este doar în cotă de Vz parte din 990

mp. Prin sentința civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca s-a sistat

indiviziunea asupra unei părți din imobilul înscris în C.F. Cluj, însă potrivit

dispozițiilor instanței diferența de 990 mp a rămas în indiviziune, a mai

reținut prima instanță.

Împotriva acestei sentințe reclamanții

au formulat apel, susținând că nu există impedimente la restituirea în natură

câtă vreme H.C.L. nr. 188/2008 prevede că, în cazul în care printr-o hotărâre

judecătorească se va confirma o suprapunere a suprafețelor de teren,

participațiunea consiliului local se va diminua corespunzător, iar, pe de altă

parte a fost prezentată la dosar soluția pentru realizarea unei construcții pe

teren inundat permanent.

Prin Decizia nr. 77/ A din 19 martie

2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților.

Instanța de apel a constatat că

aspectele stabilite prin hotărârea primei instanțe privind incidența

dispozițiilor Legii nr. 10 /2001, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii, întinderea dreptului lor de proprietate au intrat în

puterea lucrului judecat, nefiind contestate de pârâți, care nu au declarat

apel.

Verificând legalitatea și temeinicia

hotărârii apelate în limitele criticilor formulate de reclamanți referitoare la

măsurile reparatorii dispuse, soluția primei instanțe a fost apreciată ca fiind

corectă.

În cauză a fost stabilit cu

certitudine faptul că terenul revendicat este integral afectat unei utilități

publice, aflându-se în perimetrul unui parc; o porțiune este afectată unei alei

betonate, iar diferența a fost identificată sub luciul de apă al lacului de

agrement din zonă.

În raport cu dispozițiile legale în

materie - art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 10.3 din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - rezultă că restituirea în natură nu este

posibilă, terenul fiind afectat unei amenajări de utilitate publică, astfel cum

sintagma a fost precizată de legiuitor. Reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile

legii speciale, conform celor stabilite prin hotărârea primei instanțe.

Măsura compensării nu este posibilă în

cauză, a mai reținut instanța de apel, în condițiile în care Primarul a

comunicat, prin afișare, că nu există bunuri disponibile, iar reclamanții nu au

identificat ei înșiși astfel de bunuri, solicitând exclusiv restituirea în

natură. Cât privește soluția tehnică constructivă pentru terenul în litigiu,

legea nu condiționează restituirea în natură de existența unor astfel de

soluții.

Împotriva acestei decizii reclamanții

au formulat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând modificarea deciziei

în sensul admiterii cererii de restituire în natură.

Motivul invocat de recurenți este cel

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate privesc existența

autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 1633/1996 a

Judecătoriei Cluj Napoca prin care s-a dispus întabularea dreptului de

proprietate asupra terenului de 990 mp pe numele vechilor proprietari, conform

acestei sentințe terenul în litigiu fiind proprietatea tabulară a recurenților,

iar pe de altă parte lipsa caracterului de teren afectat unei utilități

publice.

Referitor la utilitatea publică a

terenului revendicat, în esență, se arată că nu ar fi fost dovedită în drept,

că expertul și-a depășit competențele stabilind acest caracter, instanța

nefiind, însă, legată de aceste concluzii.

De asemenea, nu există documente prin

care terenul a fost dat în administrare sau trecut în domeniul public, iar

dreptul de administrare nu este înscris în C.F.

Terenul nu este inclus nici în H.C.L. nr.

188/2008 și nu se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 raportat la precizările din normele de aplicare, în

sensul că, față de cota terenului revendicat de 1,3% din suprafața totală a

lacului, suprafața solicitată, aflată la marginea lacului, nu afectează

utilitatea întregului lac; cât privește aleea betonată, aceasta a fost

amenajată în 1970, este lăsată în paragină și nu este cuprinsă în

documentațiile urbanistice legal aprobate.

Susținerile pârâtului cu privire la

utilitatea publică sunt contradictorii, au mai apreciat recurenții. Pe de o

parte, pârâtul afirmă că terenul revendicat este afectat de utilități (lac și

alee), iar pe de altă parte că terenul nu face parte din asocierea reglementată

prin H.C.L. nr. 188/2008, ceea ce în opinia recurenților duce la concluzia că

nu este de utilitate publică.

Utilitatea publică nu este o noțiune

absolută decât în măsura în care prin restituirea în natură lacul, în ansamblu,

și-ar pierde utilitatea.

Recurenții apreciază terenul ca făcând

parte din categoria celor disponibile, ocupat abuziv, fără tidu de către

Municipiul Cluj Napoca, ce se poate restitui în natură.

Cât privește acordarea de despăgubiri

bănești aceasta a fost apreciată ca nefiind realizabilă, față de prevederile

H.G. nr. 128/2008 prin care au fost limitate la suma de 500.000 lei, diferența

acordându-se în titluri de despăgubire, ceea ce nu reprezintă o indemnizație

efectivă, fiind o reparație iluzorie după cum a apreciat C.E.D.O. în

jurisprudența sa.

Examinând criticile formulate,

instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea dispozițiilor Legii nr.

10/2001 rezultă principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv, numai în cazurile în care aceasta nu este posibilă

urmând a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În speță, reclamanții au solicitat,

prin notificare, reconstituirea dreptului de proprietate prin echivalent bănesc

(fila 38 dosar fond), iar prin acțiunea în instanță, precizată, restituirea în

natură.

Având a stabili situația de fapt, în

vederea determinării dispozițiilor legale incidente, prin expertiza dispusă în

cauză a fost identificat terenul revendicat sub aspect C.F., i-au fost

stabilite vecinătățile și s-a constatat că este afectat de detalii de

sistematizare, căi de acces, Lacul I Est de agrement I din cartierul G.,

cuprinzând o porțiune din aleea betonată cu suprafață de 60 mp, iar restul

terenului fiind aferent lacului (filele 95-99 fond).

Părțile, cărora raportul de expertiză

le-a fost comunicat conform dovezilor de la filele 114-117 din dosarul de fond,

nu au formulat obiecțiuni la modul în care s-a răspuns la obiectivele stabilite

de instanță.

La această situație de fapt, astfel

cum a fost stabilită, instanța de recurs constată că normele legale în materie

au fost corect aplicate, în sensul că terenul solicitat nu poate fi restituit

în natură, având în vedere că întreaga suprafață este afectată unei amenajări

de utilitate publică.

Astfel, art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 dispune în sensul că „pentru suprafața ocupată de construcții noi,

cea afectată servitutilor legale si altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane si rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent", iar art. 10.3 din Normele Metodologice definește sintagma

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale: suprafețe de

teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse

unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de

comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico - edilitare subterane,

amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini

publice, piețe pietonale și altele.

În același sens sunt și celelalte

dispoziții ale art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001, care statuează că „In toate cazurile entitatea învestită cu

soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a

identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica

destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu

afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare,

parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări

subterane. In cayul în care se constată astfel de situații, restituirea în

natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere."

Față de aceste dispoziții legale

exprese, toate susținerile referitoare la lipsa caracterului de teren afectat

unei utilități publice sunt nefondate.

Instanțele au fost cele care au

valorizat constatările de fapt, tehnice, ale expertului, făcute de acesta pe

teren, constatând, în acest mod, că terenul nu este liber, după cum rezultă din

considerentele celor două hotărâri, și nu au preluat, ca atare susținerile nici

uneia din părți. La situația de fapt astfel stabilită au aplicat normele de

drept incidente. Cota de numai 1,3% a suprafeței solicitate din totalul

amenajării nu are relevanță, câtă vreme nu este teren liber.

Chestiunea neincluderii suprafeței în

litigiu în asocierea consemnată prin H.C.L. nr. 188/2008 a fost, de asemenea,

corect reținută de instanțe și nu a reprezentat un motiv în respingerea cererii

de restituire în natură.

Cât privește lipsa titlului statului,

neînscrierea lui în C.F., a documentelor privind preluarea de către stat, art.

1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a legii instituie o prezumție

relativă de preluare abuzivă în situația în care imobilul se regăsește în

patrimoniul statului, aspect necontestat de pârâți în cauză.

Modalitatea de reparație, în speță,

prin despăgubiri în condițiile legii speciale, a rezultat din aplicarea de

către judecător a normelor în vigoare.

De asemenea, susținerile privind

existența autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr.

1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca (filele 10 și 11 din dosarul de fond)

sunt nefondate.

În cauză nu se regăsește tripla

identitate de părți, obiect și cauză pentru a putea fi invocată autoritatea de

lucru judecat. Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile unei legi

speciale, de reparație, care presupune o procedură specială și prin care sunt

reglementate modalități de reparație pentru bunuri preluate abuziv de stat

într-o anumită perioadă, în timp ce litigiul soluționat prin sentința civilă

nr. 1633/1996 este unul între persoane fizice, prin care reclamantul din

această cauză, M.A., și autoarea reclamantei M.S. au fost chemați în judecată

pentru a fi obligați să recunoască dreptul de proprietate pe care l-au transmis

prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1962 numiților A. asupra

unei cote de Vz din imobilul situat în Cluj, înscris în C.F. Cluj, dezmembrarea

porțiunii de restul trupului funciar, constatarea edificării unei construcții

și partaj.

Din considerentele sentinței civile

nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca rezultă că imobilul menționat a

aparținut în cotă de Vz lui M.A. și M.M.F., iar cealaltă cotă de Vz lui M.T. și

M.A. Numiții A.P. și M. au cumpărat de la M.A. și M.M.F. cota lor de Vz.

Prin admiterea acțiunii numiților A.,

M.A. și M.M.F. au fost obligați să le recunoască acestora dreptul de

proprietate în cotă de Vz dobândit prin cumpărare, în caz de refuz sentința

urmând să țină loc de vânzare-cumpărare.

Prin aceeași sentință s-a constatat că

numiții A., pe de o parte și M.T. și A. pe de altă parte sunt coproprietari în

cote de Vz parte și s-a dispus ieșirea din indiviziune, atribuindu-se imobilul

reclamanților din acea cauză, respectiv numiților A.

Referitor la imobilul, în litigiu în

prezenta cauză, s-a dispus ca acesta „să rămână pe numele vechilor proprietari

de C.F.", aceștia fiind M.T. și A., de vreme ce fuseseră reținuți în

alineatul precedent, nominal, în calitate de coproprietari, iar cu privire la

reclamanții din această cauză (M.A. și autoarea reclamantei M.S.) s-a reținut

că și-au vândut cota de Vz.

Instanța constată că reclamanții din

cauza de față nu au făcut dovada calității de moștenitori ai proprietarilor

imobilului în litigiu, respectiv a numiților M.T. și A. De altfel, deși

instanța de fond invocă certificatul de calitate de moștenitor din 1 iulie 2003

B.N.P. O.M. pentru dovedirea calității de moștenitor a reclamantei M.S. de pe

urma defunctei M.M.F. acesta nu se regăsește la dosar.

Totodată, reținând p. că pârâții au

precizat în scris că nu se opun la admiterea în parte a acțiunii reclamanților

în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile

legii speciale, că nu au declarat apel împotriva primei hotărâri prin care s-a

constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, precum și mențiunile

din extrasele C.F. - foaia de proprietate depuse la dosar și față de principiul

non reformatio inpejus ce interzice agravarea situației părții în propria sa

cale de atac, nu se va putea modifica, în prezenta cauză, decizia recurată în

sensul celor reținute cu privire la calitatea procesuală activă a

reclamanților.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții M.A. sen. și M.S. împotriva Deciziei nr. 77/ A din 19

martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 8 octombrie 2010.