Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5064/2013

HOTĂRÂRE
06.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5064/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 6 decembrie 2011 sub nr. 28969/281/2011, reclamanta SC K.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de studii tehnice rutiere și informatică, anularea proceselor-verbale de contravenție nr. x/2011, și nr. y/2011, cu consecința anulării sancțiunilor aplicate prin acesta. La data de 24 mai 2011 instanța a disjuns capătul de cerere cu privire la soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/2011, formându-se Dosarul nr. 21055/281/2012. Prin Sentința civilă nr. 8625 din 29 mai 2012 pronunțată în Dosar nr. 28969/281/2011, Judecătoria Ploiești a admis în parte plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr. y/2011, a menținut amenda aplicată prin acesta și a înlăturat tariful de despăgubire.

Prin Sentința civilă nr. 8351 din 24 mai 2012 pronunțată în Dosarul disjuns nr. 21055/281/2012, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/2011 în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că în cauză este aplicabil art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție este de competența instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta, în speță, Judecătoria Cornetu. Prin Sentința civilă nr. 3889 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosar nr. 9548/1748/2012, s-a disjuns capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție nr. y/2011, fiind format un nou dosar, respectiv, Dosar nr. 11592/1748/2012.

Prin Sentința civilă nr. 2608 din 15 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul disjuns nr. 11592/1748/2012, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenție nr. y/2011, în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând, în esență, că potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției aparține instanței de la domiciliul petentului, în speță, Judecătoria Ploiești.

Prin Sentința civilă nr. 11907 din 31 iulie 2013 pronunțată în același dosar, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că, pe de o parte, dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 fac referire la trimiterea administrativă la instanțele competente să judece potrivit schimbării competenței determinată de acest act normativ, și nu la declinare, iar pe de altă parte, potrivit art. 725 alin. (2) C. proc. civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, sens în care competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Cornetu.

Având în vedere că plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr. y/2011 a fost soluționată de către Judecătoria Ploiești prin Sentința civilă nr. 8625 din 29 mai 2012 pronunțată în Dosar nr. 28969/281/2011, declinările de competență vizând, potrivit situației de fapt expuse anterior, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/2011, Înalta Curte constată că regulatorul de competență are ca obiect acest din urmă proces-verbal. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru argumentele ce succed: În raport de obiectul cauzei, respectiv, plângere contravențională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G.

nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În stabilirea instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile. Se observă că norma de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii. Coroborând sediul materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.

Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 6 decembrie 2012, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției. În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției, astfel cum a fost reținut în procesul-verbal nr. x/2011 se află pe Autostrada A2 Km 12 + 450 m, Glina, județul Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei instanțe.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5056/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 12 septembrie 2011 sub nr. 8672/1748/2011, reclamanta SC B.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de
ÎCCJ 2013-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5096/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 19 decembrie 2011 petenta SC A.I.S. SRL a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționar
ÎCCJ 2013-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5066/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 8 august 2012 sub nr. 20198/212/2012, reclamantul P.C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autost
ÎCCJ 2013-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4848/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 4 ianuarie 2013, petenta SC G.I. SRL a contestat procesul-verbal de contravenție din 12 mai 2011, emis de
ÎCCJ 2013-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5455/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 11 aprilie 2012, petentul D.I.G. a contestat procesul-verbal de contravenție din 21 martie 2012, emis de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă