ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5056/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5056/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 12 septembrie 2011 sub nr. 8672/1748/2011, reclamanta SC B.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică, anularea procesului-verbal de contravenție din 12 august 2011, cu consecința anulării sancțiunilor aplicate prin acesta. Prin Sentința civilă nr. 4685 din 13 iunie 2013, Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând, în esență, că potrivit art. 10 1 din O.G.
nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției aparține instanței de la domiciliul petentului, în speță, Judecătoria Constanța. Prin Sentința civilă nr. 11546 din 27 septembrie 2013 pronunțată în același dosar, Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, nu este aplicabil în cauză, deoarece norma de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 este aplicabilă plângerilor contravenționale introduse ulterior datei de 15 februarie 2013. Or, în cauză, instanța a fost sesizată la data de 12 septembrie 2011, sens în care sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța competentă a soluționa plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de contravenție este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, în speță, Judecătoria Cornetu. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru argumentele ce succed: În raport de obiectul cauzei, respectiv, plângere contravențională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G.
nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În stabilirea instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile. Se observă că norma de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii. Coroborând sediul materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 12 septembrie 2011, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției. În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției se află pe Autostrada A2 Km 12 + 450 m, Glina, județul Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2013 Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.