ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5090/2013

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Constanța la data de 30 martie 2011 petenta SC P. SRL a solicitat

instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a

contravenției din 22 martie 2011, întocmit de intimata Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de studii tehnice

rutiere și informatică.

Prin Sentința nr.

22792 din 20 decembrie 2011 Judecătoria Constanța a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, în raport de prevederile

art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului

de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 7

mai 2013 Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și a trimis

dosarul pe cale administrativă spre competentă soluționare Judecătoriei

Constanța.

Prin Sentința nr.

10745 din 4 septembrie 2013 Judecătoria Constanța, și-a declinat, la rândul

său, competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că, în prezenta

cauză se pune problema interpretării dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din

Legea nr. 2/2013 și, implicit, a aplicării în timp a legii și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal

de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în

a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce

după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: "prin derogare de

la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul".

Această normă de

competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este

cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de

Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și

în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar,

distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul

Dispoziții tranzitorii și finale: "procesele în primă instanță, precum și

căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de

judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a

competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi."

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce

cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) "Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei

legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel"

și (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia

contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a

prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența tribunalelor se trimit la tribunale."

Drept urmare, din

interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că

art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în

materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie

contravențională. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi

interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări

în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ

și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII

alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ

și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi

aplicabile și proceselor în alte materii.

Așadar, de vreme ce

art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia

contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013, referitoare la modificarea

competenței în această materie, vor fi aplicabile, conform regulii instituite

de art. 725 alin. (2) C. proc. civ., doar proceselor începute după intrarea în

vigoare a noii norme de competență, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr.

2/2013, la data de 30 martie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în

sarcina petentei a fost Autostrada A2, Km 12 + 450 m, localitatea Glina,

județul Ilfov, care se află în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât

această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței

teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Cornetu, în

favoarea căreia urmează a fi stabilită.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS