ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 114 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.A.Y. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul A.A.Y. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) [teza a II-a, b) și c) C. pen.] pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, în dauna părții vătămate SC U.C.T.B.

SA București, în perioada 31 ianuarie 2006 - 17 februarie 2006. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 31 ianuarie 2006-17 februarie 2006. În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) [teza a II-a, b) și c) C. pen.] pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, în dauna părții vătămate SC U.C.T.B.

SA București, în cursul anului 2006. În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a creditului SC S.L.E. SRL Buzău în interesul altor societăți, în formă continuată, în cursul anului 2006. În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatului A.A.Y.

i s-a aplicat pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, în formă continuată, în cursul anului 2006. În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 3 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani. S-a constatat că inculpatul a fost reținut la data de 24 ianuarie 2007. În baza art. 86 1 C. pen.

cu referire la art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. În conformitate cu art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile SC U.C.T.B. SA București - Banca I.Ț. - Sucursala Buzău suma de 1.370.000 RON la care s-a adăugat dobânda și dobânda penalizatoare calculate până la data achitării efective a creditelor, conform contractelor de credit nr. C1.

din 31 ianuarie 2006, nr. C2. din 17 februarie 2006 și nr. C3. din 21 februarie 2006 menținute, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 348 C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile falsificate respectiv facturile fiscale seriile VV1. nr. V1. din 30 ianuarie 2006; VV2. nr. V2. din 30 ianuarie 2006; VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006; VV4. nr. V4. din 20 februarie 2006; VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, analizând întregul material probator administrat în cauză., respectiv plângerea penală formulată de Garda Financiară Buzău, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesele-verbale de confruntare, contractele de credit, contractele de cesiune de creanță, facturile fiscale, biletele la ordin, balanțele de verificare, procesele-verbale încheiate de Garda Financiară, jurnalele pentru vânzări, extrasele de cont, concluziile raportului de expertiză nr. R1.

din 01 martie 2011, precum și celelalte înscrisuri atașate la dosar, a reținut, în fapt, că la data de 30 ianuarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău, societate administrată de inculpatul A.A.Y., a achiziționat fictiv mărfuri industriale (oțel beton și țeava) de la SC C.M. SRL Focșani, societate administrată de D.E., în valoare totală de 102.013 RON, conform facturii fiscale V. nr. V1. din 30 ianuarie 2006. La aceeași dată, SC S.L.E. SRL Buzău a comercializat, tot fictiv, aceste mărfuri către SC M. SA Focșani, administrată tot de D.E., conform facturii fiscale VV2. nr. V2., în valoare totală de 105.310,47 RON, factura nefiind înregistrată în contabilitatea beneficiarului. Această ultimă factură a fost cedată de SC S.L.E.

SRL Buzău către Banca I.Ț. - Sucursala Buzău, conform contractului de cesiune de creanță cu titlu de garanție reală mobiliară din data de 31 ianuarie 2006, operațiunea respectivă fiind înscrisă de bancă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.). Pe baza celor două facturi menționate mai sus, SC S.L.E. SRL Buzău a solicitat și respectiv obținut de la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău un credit pentru plată furnizor în valoare de 76.500 RON, la data de 31 ianuarie 2006, prin contractul de credit nr. C1./2006, pe o perioadă de 52 zile, credit pe care nu l-a mai rambursat deși cedase în favoarea băncii și un bilet la ordin fără protest, pentru suma de 94.000 RON. În vederea obținerii creditului de 76.500 RON, între Banca I.Ț.

- Sucursala Buzău și SC S.L.E. SRL Buzău a fost încheiat contractul de credit nr. C2. din data de 30 ianuarie 2006, împrumutatul obligându-se prin administratorul său, inculpatul A.A.Y., să ramburseze creditul până la data de cel târziu 24 martie 2006, pe măsura încasării facturilor cesionate. De asemenea, în cuprinsul contractului de credit, rambursarea creditului și plata dobânzilor și a comisioanelor au fost garantate de către împrumutat prin garanție reală mobiliară asupra soldului creditor al contului de disponibilități, din cesiunea de creanță asupra încasărilor în sumă de 105.310,47 RON ce rezultă din factura fiscală nr. V2. din 30 ianuarie 2006 și biletul la ordin în valoare de 94.000 RON, avalizat de administratorul societății.

Împrumutatul, la momentul încheierii contractului, a declarat că nu se află în niciun caz de neîndeplinire a niciunui alt contract în care este parte și nu este implicat în niciun litigiu, obligându-se să utilizeze creditul conform destinației din contract, respectiv pentru plata furnizorilor, precum și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile de acordare și rambursare a creditului în conformitate cu normele legale în vigoare. Deși și-a asumat obligațiile contractuale menționate mai sus, inculpatul a îndreptat creditul, în cea mai mare parte (76.000 RON) către SC C.M. SRL Focșani, prin O.P. din 31 ianuarie 2006, creditul fiind astfel utilizat contrar intereselor societății, în timp ce SC S.L.E.

SRL Buzău a înregistrat în contabilitate, în mod nejustificat, în luna ianuarie 2006, cheltuieli deductibile în sumă totală de 573,75 RON, cu consecința diminuării masei impozabile cu aceeași sumă și a sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit în sumă de 91,8 RON. La data de 15 februarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău a întocmit în mod fictiv, prin contabila G.M., factura fiscală seria VV3. nr. V3., în valoare de 820.800 RON, semnată de inculpat, către SC M. SA Focșani, factură ce nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăți comerciale, creanță cesionată ulterior băncii, atestându-se fictiv că ar fi livrat acestei societăți 432 mc. cherestea, la un preț de vânzare supraevaluat de 1.900 RON/mc, cherestea pe care SC S.L.E.

SRL Buzău ar fi achiziționat-o, tot în mod fictiv, la un preț de 1.254 RON/mc. de la SC A. SRL Focșani, conform facturii fiscale VV4. nr. V4. din 20 februarie 2006, întocmită de D.E. către SC M.G. SRL V.P., iar aceasta din urmă către SC S.L.E. SRL Buzău, prin factura fiscală VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006, în valoare de 919.800 RON (1.022 mc. la un preț de 900 RON/mc), creanță fictivă cedată tot Băncii I.Ț. - Sucursala Buzău prin obținerea unui credit la data de 21 februarie 2006 în valoare de 670.000 RON, transmis în cea mai mare parte către SC A. SRL Focșani (532.908 RON). În realitate, cantitatea de 432 mc. cherestea a fost exportată de SC S.L.E. SRL Buzău în Siria în luna februarie 2006, ca de altfel și cantitatea de 435,012 mc.

rășinoase, inclusă fictiv în factura VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006. La data de 10 februarie 2006, inculpatul A.A.Y. a retras în numerar din contul bancar al SC S.L.E. SRL Buzău deschis la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău, suma de 22.000 RON, pe care a introdus-o în casieria societății și a retras-o ca aport propriu. La data de 17 februarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău a înregistrat în jurnalul de cumpărări factura fiscală fictivă VV3. nr. V5. în valoare de 919.800 RON, taxare inversă, emisă de SC M.G. SRL V.P., în baza căreia s-a obținut un credit de 670.000 RON, la data de 21 februarie 2006, nerambursat până în prezent. De asemenea, la data de 17 februarie 2006 inculpatul A.A.Y. a prezentat Banca I.Ț.

- Sucursala Buzău factura fictivă VV3. nr. V5. în valoare de 919.800 RON, solicitând un credit pentru achitare furnizori pentru o perioadă de 60 zile, motivând că ar datora SC M.G. SRL, V.P. 1.022 mc. cherestea, aceeași factură fiind folosită de SC M.G. SRL, V.P. drept gaj pentru obținerea creditului de 670.000 RON menționat mai sus, creanța de 919.800 RON fiind cesionată de SC M.G. SRL, V.P. în favoarea băncii, ca de altfel și factura fiscală VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006 în valoare de 820.800 RON emisă de SC M. SA Focșani, dar neînregistrată în contabilitatea celor două societăți comerciale, această ultimă creanță fictivă fiind cesionată băncii cu titlu de garanție mobiliară împreună cu biletul la ordin din data de 17 februarie 2006 în valoare de 770.000 RON, cedat fără protest băncii pentru credit, dobânzi și comisioane conform contractului de credit nr. C2./2006.

În aceste împrejurări, la data de 17 februarie 2006, pe baza facturii fiscale VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006, inculpatul A.A.Y. a obținut de la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău creditul în sumă de 623.500 RON prin contractul de credit nr. C2./2006, credit nerambursat și folosit în scop contrar intereselor economice ale SC S.L.E. SRL Buzău, ca de altfel și creditul în sumă de 76.500 RON din data de 31 ianuarie 2006. În realitate, cele două credite au fost folosite pentru a ajuta SC M.G. SRL V.P. în rambursarea a două credite contractate de la aceeași bancă în luna decembrie 2005, credite din care a beneficiat și SC S.L.E. SRL Buzău pentru suma de 477.000 RON.

În condițiile în care sumele obținute cu titlu de credit nu au fost folosite în interesul societății, în mod greșit s-a înregistrat în contabilitatea acesteia sumele reprezentând spețe bancare ca fiind cheltuieli deductibile, determinându-se diminuarea masei impozabile cu suma de 623.500 RON și sustragerea de la plata către bugetul de stat a unui impozit pe profit în sumă de 866,20 RON. Inițiatorul acestor operațiuni fictive prin care Banca I.Ț.- Sucursala Buzău a acordat împrumuturi pe baza unor creanțe fictive, a fost inculpatul A.A.Y., acesta fiind și beneficiarul sumelor obținute din împrumuturi, în scopuri contrare intereselor societății comerciale pe care o administra, mărfurile înregistrate în facturile fictive neintrând în realitate în circuitul comercial.

Inspectorii Băncii Naționale a României, în urma inspecției efectuată la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău, cu ocazia analizării documentelor puse la dispoziția băncii de SC M.G. SRL V.P., SC S.L.E. SRL Buzău și SC A. SRL Focșani, au concluzionat că 85% din valoarea soldului contului de furnizori înregistrat în balanța de verificare a debitorului SC M.G. SRL V.P., la data de 31 decembrie 2005, reprezintă datorii față de SC S.L.E. SRL Buzău, facilitățile de credit pe documente în curs de încasare acordate societăților din grupul SC S.L.E. SRL Buzău, fiind garantate cu cesiunea creanțelor rezultate din încasarea unor facturi emise de debitori în favoarea societăților din cadrul grupului. Aceleași operațiuni financiare de obținerea a unor credite pe baza unor facturi fictive au fost folosite de inculpatul A.A.Y.

în realțiile comerciale cu G.A., la data de 27 septembrie 2005, SC M.G. SRL V.P. contractând un credit de 66.000 dolari SUA, credit ce a fost girat cu factura din 26 septembrie 2005 emisă de SC S.L.E. SRL Buzău, reprezentând contravaloarea a 150 mc elemente de fag, factură ce era fictivă. O mare parte din credit (65.000 dolari SUA) a fost virată către SC M. SA Focșani, tot în baza unei facturi fiscale fictive din 27 septembrie 2005 și de aici mai departe, tot în baza unei facturi fiscale fictive, către SC S.L.E. SRL Buzău. La data de 06 octombrie 2006, SC M.G. SRL V.P. a mai contractat un credit de 44.000 dolari SUA, în baza facturii fictive din 06 octombrie 2005 emisă tot către SC S.L.E. SRL Buzău, suma de 3.000 dolari SUA fiind oprită de SC M.G.

SRL V.P. iar restul ajungând la SC S.L.E. SRL Buzău prin intermediul SC M. SA Focșani și SC A. SRL Focșani. La data de 07 decembrie 2005 SC M.G. SRL V.P. a contractat un credit de 220.000 RON din care 125.000 RON au fost virați către SC M. SA Focșani în baza facturii fiscale fictive din 07 decembrie 2005 privind aprovizionarea a 166 mc cherestea. La data de 15 decembrie 2005, SC M. SA Focșani a contractat un împrumut în sumă de 477.000 RON, fiind pusă în gaj factura fictivă din 16 decembrie 2005 reprezentând 351 mc. cherestea cumpărată de la SC S.L.E. SRL Buzău, iar de aici a fost întocmită factura fiscală fictivă F1., gajată la bancă, către SC A. SRL Focșani, la data de 19 decembrie 2005 SC M. SA Focșani achitând cu O.P.

suma de 477.000 RON către SC S.L.E. SRL Buzău, în contul facturii fictive. La data de 17 decembrie 2006, SC M.G. SRL V.P. a contractat un credit de 670.000 RON pentru care a gajat cu factura V5. din 19 februarie 2006, reprezentând cantitatea de 1.022 mc. cherestea în valoare de 919.800 RON vândută de SC M.G. SRL V.P. către SC S.L.E. SRL Buzău, factură tot fictivă. În drept, prima instanță a apreciat că faptele inculpatului A.A.Y. de a obține la datele de 31 ianuarie 2006 și 17 februarie 2006 două credite de la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău în valoare de 623.500 RON și respectiv 76.500 RON, în baza unor documente de livrare false și anume facturile fiscale nr. V2. din 30 ianuarie 2006 și nr. V3.

din 15 februarie 2006; de a semna și ștampila de primire factura fiscală nr. V5. din 17 februarie 2006 emisă de SC M.G. SRL V.P. cu toate că nu a primit marfa, pentru a-l ajuta pe G.A. să contracteze cu acest document fiscal un credit de la Banca I.Ț.-Sucursala Buzău; de a înregistra, în calitate de administrator, în evidența contabilă a societății administrate mai multe facturi fiscale false de aprovizionare și livrare material lemnos; de a-l ajuta pe D.E., în relațiile comerciale cu SC M. SA Focșani și S.C. V.P.I. S.R.L.

Focșani, pentru a putea contracta pe baza acestor documente false, credite de la Banca I.Ț.- Sucursala Buzău; prin înregistrarea în contabilitate a documentelor fictive menționate mai sus, fiind consemnate în bilanțul contabil datorii inexistente către societățile comerciale cu care a colaborat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înșelăciune, folosirea creditului societății în interesul altor societăți și efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Având în vedere că prejudiciul produs părții civile SC U.C.T.B. SA București este în sumă de 1.370.000 RON, fără a se ține cont de dobânda și dobânda penalizatoare calculate până la data achitării efective a creditelor, conform contractelor de credit nr. C1. din 31 ianuarie 2006, nr. C2. din 17 februarie 2006 și nr. C3. din 21 februarie 2006, Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.A.Y.

din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, atitudinea nesinceră a inculpatului, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, dar și faptul că acesta nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.A.Y., criticând-o, în principal, sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra nulității absolute a actului de sesizare și pentru greșita sa condamnare, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. a), c) sau d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, sub aspectul modalității de individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicare, solicitând reducerea cuantumului acestora și aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (2) C. pen. Prin decizia penală nr. 72 din 03 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.A.Y. și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat, în primul rând, că, în temeiul efectului devolutiv al apelului cu care a fost învestită, poate examina în calea de atac excepția nulității actului de sesizare, invocată de către apărătorul inculpatului la termenul de judecată din data de 17 februarie 2009, context în care a arătat că neprezentarea materialului de urmărire penală, aspect invocat de apărare, nu se regăsește între nulitățile absolute prevăzute în mod expres și limitativ de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens, a făcut trimitere la jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești, care a statuat că neprezentarea materialului de urmărire penală, atunci când există vreo culpă a organului judiciar, este sancționabilă cu nulitatea relativă, aceasta putând fi constatată doar dacă s-a produs vreo vătămare persoanei pe care o vizează.

Or, în speță, Curtea a constatat că situația neprezentării materialului de urmărire penală către inculpat nu este culpa organului judiciar, ci acest lucru nu a fost posibil din vina inculpatului care, deși a fost înștiințat de momentul la care urmează să se efectueze actul procesual, nu s-a prezentat, iar, apoi, la termenul stabilit din nou de comun acord, nu a mai răspuns la telefon, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 26 septembrie 2008, semnat atât de procurorul de caz, cât și de avocatul ales al inculpatului.

Astfel, în cuprinsul acestuia, s-a menționat că, la data de 23 septembrie 2008, inculpatul l-a apelat pe procuror, convenind ca prezentarea materialului să aibă loc pe data de 24 septembrie 2008, orele 13, în prezența avocatului său -T.A., că la data respectivă acesta nu s-a prezentat până la orele 15Ș30, ceea ce l-a determinat pe procuror să încerce să-l contacteze telefonic, fără rezultat, iar avocatul acestuia i-a relatat că inculpatul nu s-a mai prezentat nici la cabinetul avocațial și nici lui nu i-a mai răspuns la telefon. Totodată, în procesul verbal s-a mai menționat și faptul că avocatul ales l-a sunat pe inculpat și în zilele de 25 și 26 septembrie 2008, dar acesta a avut telefonul închis, motiv pentru care s-a încheiat actul procedural respectiv.

Ca atare, Curtea a considerat că excepția invocată este neîntemeiată, neprezentarea materialului de urmărire penală nefiind culpa procurorului, ci a inculpatului, iar acestuia nu i s-a produs vreo vătămare care să impună refacerea actului procedural, atâta timp cât la instanța de fond, imediat după înaintarea dosarului, a avut deplin acces la actele și lucrările acestuia, atât el cât și avocatul său ales, fiindu-i asigurată și asistența unui interpret de limbă arabă pentru lămurirea aspectelor pe care nu le-ar putea înțelege. În ce privește criticile invocate pe fond de apelantul inculpat, Curtea a constatat că acesta, atât în motivele de apel, cât și în declarația pe care a dat-o în fața instanței, nu a contestat faptul că societățile pe care le administra sau le controla prin intermediul unor interpuși - G.A.

și D.E. - au luat mai multe credite de la Banca U., fostă Banca I.Ț., pe care nu le-au mai achitat, recunoscând debitul reținut de către prima instanță, însă, a susținut, în esență, că, nu a avut intenția să înșele banca, că documentele prezentate drept garanție erau reale, nu fictive, și din acest motiv, din punctul său de vedere, faptele reținute în sarcina sa, fie nu sunt probate, fie au fost comise de alte persoane sau nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor respective. Totodată, din declarația inculpatului, a mai rezultat că sumele de bani obținute prin contractele de creditare de la Banca U. au fost folosite fie pentru plata unor credite mai vechi scadente, ale societății pe care o administra SC S.L.E.

SRL, Buzău sau ale SC M.G. SRL V.P., SC A. SRL Focșani și SC M. SA Focșani, fie pentru obținerea unui alt credit la o altă bancă - SC C. SA, și nu în scopul în care erau acordate: pentru plata furnizorilor și desfășurarea activității curente, aspecte care, în opinia Curții, nu-l exonerează pe acesta de răspundere penală, ci dimpotrivă, întăresc concluzia trasă și de judecătorul fondului că inculpatul a folosit creditele societății contrar intereselor acesteia. De altfel, s-a reținut că, în cursul urmăririi penale, în declarațiile pe care le-a dat, inculpatul a recunoscut acest mod de operare între societățile comerciale menționate și creditele obținute pe baza unor facturi fictive de achiziții de marfă (cherestea, lemn), apărarea sa fiind aceea că reprezentanții băncii cunoșteau faptul că mărfurile trecute în facturi nu existau în realitate, dar erau interesați ca societățile să reușească să plătească alte credite din urmă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că situația prezentată de inculpat este doar parțial confirmată de depoziția martorului R.N., analist de credite la Banca U., iar faptul că facturile pe baza cărora s-au obținut creditele în litigiu se bazau pe livrări fictive de mărfuri rezultă și din declarația martorului D.E., administrator la SC A. SRL Focșani, care a confirmat faptul că marfa pentru care s-au emis facturile nr. V4. și nr. V5. nu a existat în realitate, deși pe baza acestora s-au obținut de către inculpat credite de la Banca U., precum și împrejurarea că inculpatul controla pe deplin toate operațiunile comerciale ce se desfășurau de SC M.G. SRL Buzău.

În plus, întregul mecanism a fost descris în detaliu și în procesul verbal întocmit de Garda Financiară, secția județeană, Buzău, act semnat pe fiecare filă de inculpat, ca administrator al SC S.L.E. SRL Buzău. Curtea a constatat, astfel, că situația de fapt reținută de prima instanță, în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în ce privește creditele obținute pe bază de facturi nereale pentru SC S.L.E. SRL, al cărei administrator era, și complicitate la aceeași infracțiune, cu privire la creditele obținute pentru SC M.G. SRL, administrată de G.A., este corectă, probele administrate în cauză confirmând existența infracțiunilor și vinovăția inculpatului.

S-a apreciat, totodată, că aceeași situație este valabilă și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., întrucât, din concluziile raportului de expertiză nr. R1. din 01 martie 2011, a rezultat că factura fiscală VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006 a fost semnată de inculpat și, chiar dacă în cazul facturilor fiscale V. nr. V1. din 30 ianuarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 31 ianuarie 2006 - SC C.M. SRL Focșani), VV2. nr. V2. din 30 ianuarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 31 ianuarie 2006 - SC M. SA Focșani) și VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 17 februarie 2006 - SC M. SA Focșani), nu s-a putut stabili cu certitudine dacă este semnătura inculpatului, atâta timp cât el a fost cel care a încheiat contractele de creditare în numele SC S.L.E.

SRL și a controlat activitatea tuturor firmelor menționate mai sus, nu apare ca fiind credibilă atitudinea sa de contestare a acestor documente. În ce privește critica referitoare la greșita individualizare a sancțiunilor penale, Curtea a considerat-o, de asemenea, ca fiind neîntemeiată, constatând că prima instanță a reținut deja în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., ceea ce a determinat reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege pentru fiecare text incriminator, aplicând chiar, în cazul infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, pedepse nelegale, cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen. Raportat la pedeapsa rezultantă minimă ce putea fi aplicată inculpatului dacă erau respectate aceste dispoziții legale, respectiv cea de 3 ani și 4 luni închisoare, Curtea a mai constatat și faptul că prevederile art. 86 1 C. pen.

nu erau aplicabile în situația inculpatului, nefiind îndeplinite condițiile impuse de lege. Cum în apelul inculpatului această nelegalitate nu putea fi reformată, întrucât s-ar fi încălcat principiului neagravării situației în propria cale de atac, Curtea a considerat că nu poate opera în cauză o nouă reducere a pedepselor și nici nu se poate dispune ca sancțiunea rezultantă să fie suspendată condiționat, așa cum a cerut inculpatul apelant. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.A.Y., reiterând parțial criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., recurentul inculpat a susținut că Tribunalul și Curtea de Apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care, contrar celor reținute de instanțe, nu confirmă împrejurarea că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. Ca urmare, s-a solicitat de către recurent achitarea sa, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.A.Y. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Astfel, este de menționat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea. În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susținerile inculpatului A.A.Y. în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.

Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile martorilor R.N., D.E., G.M., G.A., B.A.E., A.G., R.C. și I.G.B., procesele-verbale de confruntare între inculpatul A.A.Y. și martorii R.N., G.M., B.A.E., A.G., R.C. și I.G.B., procesul verbal nr. P1.

din 19 decembrie 2006 întocmit de Garda Financiare Buzău, raportul de expertiză nr. R1. din 1 martie 2011 întocmit de I.P.J. Buzău, înscrisurile atașate la dosarul de urmărire penală (contracte de credit, facturi fiscale, documente contabile ș.a.), declarațiile date de inculpat în fața organelor de anchetă penală, precum și, parțial, declarațiile date de acesta în cursul cercetării judecătorești în fond și apel. Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpatul A.A.Y. a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent. De altfel, în motivele de recurs susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul din oficiu al inculpatului nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judicar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de Apel, nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent. Având în vedere aceste considerente și constatând că, în speță, nu se regăsește niciun alt motiv de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.Y. Totodată, față de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.Y. împotriva deciziei penale nr. 72 din 03 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.