ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată că, prin sentința penală nr. 114 din 20 septembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.A.Y. din

infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.,

inculpatul A.A.Y. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) [teza a II-a, b)

și c) C. pen.] pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă

continuată, în dauna părții vătămate SC U.C.T.B. SA București, în perioada 31

ianuarie 2006 - 17 februarie 2006.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit.

e) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

în perioada 31 ianuarie 2006-17 februarie 2006.

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., același inculpat

a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) [teza a II-a, b) și c) C. pen.] pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, în dauna părții

vătămate SC U.C.T.B. SA București, în cursul anului 2006.

În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1)

lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa

de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a creditului SC

S.L.E. SRL Buzău în interesul altor societăți, în formă continuată, în cursul anului

2006.

În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu

referire la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74

alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatului A.A.Y. i s-a

aplicat pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare

cu știință de înregistrări inexacte, având drept consecință denaturarea veniturilor,

cheltuielilor, rezultatelor financiare, în formă continuată, în cursul anului 2006.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b)

C. pen., 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având

de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 3 ani închisoare alături

de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut

la data de 24 ianuarie 2007.

În baza art. 86

1

C. pen. cu

referire la art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei

închisorii aplicate sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, pe durata

căruia inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de

art. 86

3

alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc.

pen., art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. și art. 71

alin. (5) C. pen.

În conformitate cu art. 14 C. proc.

pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile SC U.C.T.B. SA București - Banca I.Ț. - Sucursala Buzău suma de 1.370.000

RON la care s-a adăugat dobânda și dobânda penalizatoare calculate până la data

achitării efective a creditelor, conform contractelor de credit nr. C1. din 31

ianuarie 2006, nr. C2. din 17 februarie 2006 și nr. C3. din 21 februarie 2006 menținute,

cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-au anulat

înscrisurile falsificate respectiv facturile fiscale seriile VV1. nr. V1. din

30 ianuarie 2006; VV2. nr. V2. din 30 ianuarie 2006; VV3. nr. V3. din 15

februarie 2006; VV4. nr. V4. din 20 februarie 2006; VV3. nr. V5. din 17

februarie 2006.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul,

analizând

întregul material

probator administrat în cauză., respectiv plângerea penală formulată de Garda Financiară

Buzău, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesele-verbale de

confruntare, contractele de credit, contractele de cesiune de creanță, facturile

fiscale, biletele la ordin, balanțele de verificare, procesele-verbale încheiate

de Garda Financiară, jurnalele pentru vânzări, extrasele de cont, concluziile raportului

de expertiză nr. R1. din 01 martie 2011, precum și celelalte înscrisuri atașate

la dosar, a reținut, în fapt, că la data de 30 ianuarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău,

societate administrată de inculpatul A.A.Y., a achiziționat fictiv mărfuri industriale

(oțel beton și țeava) de la SC C.M. SRL Focșani, societate administrată de D.E.,

în valoare totală de 102.013 RON, conform facturii fiscale V. nr. V1. din 30

ianuarie 2006.

La aceeași dată, SC S.L.E. SRL Buzău a

comercializat, tot fictiv, aceste mărfuri către SC M. SA Focșani, administrată tot

de D.E., conform facturii fiscale VV2. nr. V2., în valoare totală de 105.310,47

RON, factura nefiind înregistrată în contabilitatea beneficiarului.

Această ultimă factură a fost cedată de

SC S.L.E. SRL Buzău către Banca I.Ț. - Sucursala Buzău, conform contractului de

cesiune de creanță cu titlu de garanție reală mobiliară din data de 31 ianuarie

2006, operațiunea respectivă fiind înscrisă de bancă în Arhiva Electronică de Garanții

Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.).

Pe baza celor două facturi menționate mai

sus, SC S.L.E. SRL Buzău a solicitat și respectiv obținut de la Banca I.Ț. - Sucursala

Buzău un credit pentru plată furnizor în valoare de 76.500 RON, la data de 31

ianuarie 2006, prin contractul de credit nr. C1./2006, pe o perioadă de 52 zile,

credit pe care nu l-a mai rambursat deși cedase în favoarea băncii și un bilet la

ordin fără protest, pentru suma de 94.000 RON.

În vederea obținerii creditului de 76.500

RON, între Banca I.Ț. - Sucursala Buzău și SC S.L.E. SRL Buzău a fost încheiat contractul

de credit nr. C2. din data de 30 ianuarie 2006, împrumutatul obligându-se prin administratorul

său, inculpatul A.A.Y., să ramburseze creditul până la data de cel târziu 24

martie 2006, pe măsura încasării facturilor cesionate.

De asemenea, în cuprinsul contractului

de credit, rambursarea creditului și plata dobânzilor și a comisioanelor au fost

garantate de către împrumutat prin garanție reală mobiliară asupra soldului creditor

al contului de disponibilități, din cesiunea de creanță asupra încasărilor în sumă

de 105.310,47 RON ce rezultă din factura fiscală nr. V2. din 30 ianuarie 2006 și

biletul la ordin în valoare de 94.000 RON, avalizat de administratorul societății.

Împrumutatul, la momentul încheierii contractului,

a declarat că nu se află în niciun caz de neîndeplinire a niciunui alt contract

în care este parte și nu este implicat în niciun litigiu, obligându-se să utilizeze

creditul conform destinației din contract, respectiv pentru plata furnizorilor,

precum și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile

de acordare și rambursare a creditului în conformitate cu normele legale în vigoare.

Deși și-a asumat obligațiile contractuale

menționate mai sus, inculpatul a îndreptat creditul, în cea mai mare parte (76.000

RON) către SC C.M. SRL Focșani, prin O.P. din 31 ianuarie 2006, creditul fiind astfel

utilizat contrar intereselor societății, în timp ce SC S.L.E. SRL Buzău a înregistrat

în contabilitate, în mod nejustificat, în luna ianuarie 2006, cheltuieli deductibile

în sumă totală de 573,75 RON, cu consecința diminuării masei impozabile cu aceeași

sumă și a sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit

în sumă de 91,8 RON.

La data de 15 februarie 2006, SC

S.L.E. SRL Buzău a întocmit în mod fictiv, prin contabila G.M., factura fiscală

seria VV3. nr. V3., în valoare de 820.800 RON, semnată de inculpat, către SC M.

SA Focșani, factură ce nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăți

comerciale, creanță cesionată ulterior băncii, atestându-se fictiv că ar fi livrat

acestei societăți 432 mc. cherestea, la un preț de vânzare supraevaluat de 1.900

RON/mc, cherestea pe care SC S.L.E. SRL Buzău ar fi achiziționat-o, tot în mod fictiv,

la un preț de 1.254 RON/mc. de la SC A. SRL Focșani, conform facturii fiscale VV4.

nr. V4. din 20 februarie 2006, întocmită de D.E. către SC M.G. SRL V.P., iar aceasta

din urmă către SC S.L.E. SRL Buzău, prin factura fiscală VV3. nr. V5. din 17

februarie 2006, în valoare de 919.800 RON (1.022 mc. la un preț de 900 RON/mc),

creanță fictivă cedată tot Băncii I.Ț. - Sucursala Buzău prin obținerea unui credit

la data de 21 februarie 2006 în valoare de 670.000 RON, transmis în cea mai mare

parte către SC A. SRL Focșani (532.908 RON).

În realitate, cantitatea de 432 mc. cherestea

a fost exportată de SC S.L.E. SRL Buzău în Siria în luna februarie 2006, ca de altfel

și cantitatea de 435,012 mc. rășinoase, inclusă fictiv în factura VV3. nr. V5.

din 17 februarie 2006.

La data de 10 februarie 2006, inculpatul

A.A.Y. a retras în numerar din contul bancar al SC S.L.E. SRL Buzău deschis la Banca

I.Ț. - Sucursala Buzău, suma de 22.000 RON, pe care a introdus-o în casieria societății

și a retras-o ca aport propriu.

La data de 17 februarie 2006, SC

S.L.E. SRL Buzău a înregistrat în jurnalul de cumpărări factura fiscală fictivă

VV3. nr. V5. în valoare de 919.800 RON, taxare inversă, emisă de SC M.G. SRL V.P.,

în baza căreia s-a obținut un credit de 670.000 RON, la data de 21 februarie 2006,

nerambursat până în prezent.

De asemenea, la data de 17 februarie 2006

inculpatul A.A.Y. a prezentat Banca I.Ț. - Sucursala Buzău factura fictivă VV3.

nr. V5. în valoare de 919.800 RON, solicitând un credit pentru achitare furnizori

pentru o perioadă de 60 zile, motivând că ar datora SC M.G. SRL, V.P. 1.022 mc.

cherestea, aceeași factură fiind folosită de SC M.G. SRL, V.P. drept gaj pentru

obținerea creditului de 670.000 RON menționat mai sus, creanța de 919.800 RON fiind

cesionată de SC M.G. SRL, V.P. în favoarea băncii, ca de altfel și factura fiscală

VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006 în valoare de 820.800 RON emisă de SC M. SA Focșani,

dar neînregistrată în contabilitatea celor două societăți comerciale, această ultimă

creanță fictivă fiind cesionată băncii cu titlu de garanție mobiliară împreună cu

biletul la ordin din data de 17 februarie 2006 în valoare de 770.000 RON, cedat

fără protest băncii pentru credit, dobânzi și comisioane conform contractului de

credit nr. C2./2006.

În aceste împrejurări, la data de 17

februarie 2006, pe baza facturii fiscale VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006, inculpatul

A.A.Y. a obținut de la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău creditul în sumă de 623.500

RON prin contractul de credit nr. C2./2006, credit nerambursat și folosit în scop

contrar intereselor economice ale SC S.L.E. SRL Buzău, ca de altfel și creditul

în sumă de 76.500 RON din data de 31 ianuarie 2006.

În realitate, cele două credite au fost

folosite pentru a ajuta SC M.G. SRL V.P. în rambursarea a două credite contractate

de la aceeași bancă în luna decembrie 2005, credite din care a beneficiat și SC

S.L.E. SRL Buzău pentru suma de 477.000 RON.

În condițiile în care sumele obținute cu

titlu de credit nu au fost folosite în interesul societății, în mod greșit s-a înregistrat

în contabilitatea acesteia sumele reprezentând spețe bancare ca fiind cheltuieli

deductibile, determinându-se diminuarea masei impozabile cu suma de 623.500 RON

și sustragerea de la plata către bugetul de stat a unui impozit pe profit în sumă

de 866,20 RON.

Inițiatorul acestor operațiuni fictive

prin care Banca I.Ț.- Sucursala Buzău a acordat împrumuturi pe baza unor creanțe

fictive, a fost inculpatul A.A.Y., acesta fiind și beneficiarul sumelor obținute

din împrumuturi, în scopuri contrare intereselor societății comerciale pe care o

administra, mărfurile înregistrate în facturile fictive neintrând în realitate în

circuitul comercial.

Inspectorii Băncii Naționale a României,

în urma inspecției efectuată la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău, cu ocazia analizării

documentelor puse la dispoziția băncii de SC M.G. SRL V.P., SC S.L.E. SRL Buzău

și SC A. SRL Focșani, au concluzionat că 85% din valoarea soldului contului de furnizori

înregistrat în balanța de verificare a debitorului SC M.G. SRL V.P., la data de

31 decembrie 2005, reprezintă datorii față de SC S.L.E. SRL Buzău, facilitățile

de credit pe documente în curs de încasare acordate societăților din grupul SC

S.L.E. SRL Buzău, fiind garantate cu cesiunea creanțelor rezultate din încasarea

unor facturi emise de debitori în favoarea societăților din cadrul grupului.

Aceleași operațiuni financiare de obținerea

a unor credite pe baza unor facturi fictive au fost folosite de inculpatul A.A.Y.

în realțiile comerciale cu G.A., la data de 27 septembrie 2005, SC M.G. SRL V.P.

contractând un credit de 66.000 dolari SUA, credit ce a fost girat cu factura

din 26 septembrie 2005 emisă de SC S.L.E. SRL Buzău, reprezentând contravaloarea

a 150 mc elemente de fag, factură ce era fictivă.

O mare parte din credit (65.000 dolari

SUA) a fost virată către SC M. SA Focșani, tot în baza unei facturi fiscale fictive

din 27 septembrie 2005 și de aici mai departe, tot în baza unei facturi fiscale

fictive, către SC S.L.E. SRL Buzău.

La data de 06 octombrie 2006, SC M.G. SRL

V.P. a mai contractat un credit de 44.000 dolari SUA, în baza facturii fictive

din 06 octombrie 2005 emisă tot către SC S.L.E. SRL Buzău, suma de 3.000 dolari

SUA fiind oprită de SC M.G. SRL V.P. iar restul ajungând la SC S.L.E. SRL Buzău

prin intermediul SC M. SA Focșani și SC A. SRL Focșani.

La data de 07 decembrie 2005 SC M.G.

SRL V.P. a contractat un credit de 220.000 RON din care 125.000 RON au fost virați

către SC M. SA Focșani în baza facturii fiscale fictive din 07 decembrie 2005 privind

aprovizionarea a 166 mc cherestea.

La data de 15 decembrie 2005, SC M. SA

Focșani a contractat un împrumut în sumă de 477.000 RON, fiind pusă în gaj factura

fictivă din 16 decembrie 2005 reprezentând 351 mc. cherestea cumpărată de la SC

S.L.E. SRL Buzău, iar de aici a fost întocmită factura fiscală fictivă F1., gajată

la bancă, către SC A. SRL Focșani, la data de 19 decembrie 2005 SC M. SA Focșani

achitând cu O.P. suma de 477.000 RON către SC S.L.E. SRL Buzău, în contul facturii

fictive.

La data de 17 decembrie 2006, SC M.G.

SRL V.P. a contractat un credit de 670.000 RON pentru care a gajat cu factura V5.

din 19 februarie 2006, reprezentând cantitatea de 1.022 mc. cherestea în valoare

de 919.800 RON vândută de SC M.G. SRL V.P. către SC S.L.E. SRL Buzău, factură tot

fictivă.

În drept, prima instanță a apreciat că

faptele inculpatului A.A.Y. de a obține la datele de 31 ianuarie 2006 și 17

februarie 2006 două credite de la Banca I.Ț. - Sucursala Buzău în valoare de 623.500

RON și respectiv 76.500 RON, în baza unor documente de livrare false și anume facturile

fiscale nr. V2. din 30 ianuarie 2006 și nr. V3. din 15 februarie 2006; de a semna

și ștampila de primire factura fiscală nr. V5. din 17 februarie 2006 emisă de SC

M.G. SRL V.P. cu toate că nu a primit marfa, pentru a-l ajuta pe G.A. să contracteze

cu acest document fiscal un credit de la Banca I.Ț.-Sucursala Buzău; de a înregistra,

în calitate de administrator, în evidența contabilă a societății administrate mai

multe facturi fiscale false de aprovizionare și livrare material lemnos; de a-l

ajuta pe D.E., în relațiile comerciale cu SC M. SA Focșani și S.C. V.P.I. S.R.L.

Focșani, pentru a putea contracta pe baza acestor documente false, credite de la

Banca I.Ț.- Sucursala Buzău; prin înregistrarea în contabilitate a documentelor

fictive menționate mai sus, fiind consemnate în bilanțul contabil datorii inexistente

către societățile comerciale cu care a colaborat, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate

la înșelăciune, folosirea creditului societății în interesul altor societăți și

efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, prevăzute de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că prejudiciul produs părții

civile SC U.C.T.B. SA București este în sumă de 1.370.000 RON, fără a se ține cont

de dobânda și dobânda penalizatoare calculate până la data achitării efective a

creditelor, conform contractelor de credit nr. C1. din 31 ianuarie 2006, nr.

C2. din 17 februarie 2006 și nr. C3. din 21 februarie 2006, Tribunalul a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.A.Y. din infracțiunea

prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate,

prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste

infracțiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, atitudinea nesinceră

a inculpatului, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, dar

și faptul că acesta nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii

penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul A.A.Y.,

criticând-o,

în principal, sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra nulității

absolute a actului de sesizare și pentru greșita sa condamnare, solicitând achitarea

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a), c) sau d)

C. proc. pen., iar, în subsidiar, sub aspectul modalității de individualizare a

pedepselor ce i-au fost aplicare, solicitând reducerea cuantumului acestora și aplicarea

dispozițiilor art. 81 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 72 din 03 mai 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul A.A.Y. și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 600 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea

a apreciat, în primul rând, că, în temeiul

efectului devolutiv al apelului cu care a fost învestită, poate examina în calea

de atac excepția nulității actului de sesizare, invocată de către apărătorul inculpatului

la termenul de judecată din data de 17 februarie 2009, context în care a arătat

că neprezentarea materialului de urmărire penală, aspect invocat de apărare, nu

se regăsește între nulitățile absolute prevăzute în mod expres și limitativ de

art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens, a făcut trimitere la jurisprudența

constantă a instanțelor judecătorești, care a statuat că neprezentarea materialului

de urmărire penală, atunci când există vreo culpă a organului judiciar, este sancționabilă

cu nulitatea relativă, aceasta putând fi constatată doar dacă s-a produs vreo vătămare

persoanei pe care o vizează. Or, în speță, Curtea a constatat că situația neprezentării

materialului de urmărire penală către inculpat nu este culpa organului judiciar,

ci acest lucru nu a fost posibil din vina inculpatului care, deși a fost înștiințat

de momentul la care urmează să se efectueze actul procesual, nu s-a prezentat, iar,

apoi, la termenul stabilit din nou de comun acord, nu a mai răspuns la telefon,

așa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 26 septembrie 2008, semnat

atât de procurorul de caz, cât și de avocatul ales al inculpatului. Astfel, în cuprinsul

acestuia, s-a menționat că, la data de 23 septembrie 2008, inculpatul l-a apelat

pe procuror, convenind ca prezentarea materialului să aibă loc pe data de 24

septembrie 2008, orele 13, în prezența avocatului său -T.A., că la data respectivă

acesta nu s-a prezentat până la orele 15Ș30, ceea ce l-a determinat pe procuror

să încerce să-l contacteze telefonic, fără rezultat, iar avocatul acestuia i-a relatat

că inculpatul nu s-a mai prezentat nici la cabinetul avocațial și nici lui nu i-a

mai răspuns la telefon. Totodată, în procesul verbal s-a mai menționat și faptul

că avocatul ales l-a sunat pe inculpat și în zilele de 25 și 26 septembrie 2008,

dar acesta a avut telefonul închis, motiv pentru care s-a încheiat actul procedural

respectiv. Ca atare, Curtea a considerat că excepția invocată este neîntemeiată,

neprezentarea materialului de urmărire penală nefiind culpa procurorului, ci a inculpatului,

iar acestuia nu i s-a produs vreo vătămare care să impună refacerea actului procedural,

atâta timp cât la instanța de fond, imediat după înaintarea dosarului, a avut deplin

acces la actele și lucrările acestuia, atât el cât și avocatul său ales, fiindu-i

asigurată și asistența unui interpret de limbă arabă pentru lămurirea aspectelor

pe care nu le-ar putea înțelege.

În ce privește criticile invocate pe fond

de apelantul inculpat, Curtea a constatat că acesta, atât în motivele de apel, cât

și în declarația pe care a dat-o în fața instanței, nu a contestat faptul că societățile

pe care le administra sau le controla prin intermediul unor interpuși - G.A. și

D.E. - au luat mai multe credite de la Banca U., fostă Banca I.Ț., pe care nu le-au

mai achitat, recunoscând debitul reținut de către prima instanță, însă, a susținut,

în esență, că, nu a avut intenția să înșele banca, că documentele prezentate drept

garanție erau reale, nu fictive, și din acest motiv, din punctul său de vedere,

faptele reținute în sarcina sa, fie nu sunt probate, fie au fost comise de alte

persoane sau nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor respective.

Totodată, din declarația inculpatului, a mai rezultat că sumele de bani obținute

prin contractele de creditare de la Banca U. au fost folosite fie pentru plata unor

credite mai vechi scadente, ale societății pe care o administra SC S.L.E. SRL, Buzău

sau ale SC M.G. SRL V.P., SC A. SRL Focșani și SC M. SA Focșani, fie pentru obținerea

unui alt credit la o altă bancă - SC C. SA, și nu în scopul în care erau acordate:

pentru plata furnizorilor și desfășurarea activității curente, aspecte care, în

opinia Curții, nu-l exonerează pe acesta de răspundere penală, ci dimpotrivă, întăresc

concluzia trasă și de judecătorul fondului că inculpatul a folosit creditele societății

contrar intereselor acesteia. De altfel, s-a reținut că, în cursul urmăririi penale,

în declarațiile pe care le-a dat, inculpatul a recunoscut acest mod de operare între

societățile comerciale menționate și creditele obținute pe baza unor facturi fictive

de achiziții de marfă (cherestea, lemn), apărarea sa fiind aceea că reprezentanții

băncii cunoșteau faptul că mărfurile trecute în facturi nu existau în realitate,

dar erau interesați ca societățile să reușească să plătească alte credite din urmă.

Analizând materialul probator administrat

în cauză, Curtea a constatat că situația prezentată de inculpat este doar parțial

confirmată de depoziția martorului R.N., analist de credite la Banca U., iar faptul

că facturile pe baza cărora s-au obținut creditele în litigiu se bazau pe livrări

fictive de mărfuri rezultă și din declarația martorului D.E., administrator la SC

A. SRL Focșani, care a confirmat faptul că marfa pentru care s-au emis facturile

nr. V4. și nr. V5. nu a existat în realitate, deși pe baza acestora s-au obținut

de către inculpat credite de la Banca U., precum și împrejurarea că inculpatul controla

pe deplin toate operațiunile comerciale ce se desfășurau de SC M.G. SRL Buzău. În

plus, întregul mecanism a fost descris în detaliu și în procesul verbal întocmit

de Garda Financiară, secția județeană, Buzău, act semnat pe fiecare filă de inculpat,

ca administrator al SC S.L.E. SRL Buzău.

Curtea a constatat, astfel, că situația

de fapt reținută de prima instanță, în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în ce privește creditele obținute

pe bază de facturi nereale pentru SC S.L.E. SRL, al cărei administrator era, și

complicitate la aceeași infracțiune, cu privire la creditele obținute pentru SC

M.G. SRL, administrată de G.A., este corectă, probele administrate în cauză confirmând

existența infracțiunilor și vinovăția inculpatului.

S-a apreciat, totodată, că aceeași situație

este valabilă și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prev. de art. 290 C. pen., întrucât, din concluziile raportului de expertiză

nr. R1. din 01 martie 2011, a rezultat că factura fiscală VV3. nr. V5. din 17

februarie 2006 a fost semnată de inculpat și, chiar dacă în cazul facturilor fiscale

V. nr. V1. din 30 ianuarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 31 ianuarie 2006

- SC C.M. SRL Focșani), VV2. nr. V2. din 30 ianuarie 2006 (contract de credit

nr. C2. din 31 ianuarie 2006 - SC M. SA Focșani) și VV3. nr. V3. din 15

februarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 17 februarie 2006 - SC M. SA Focșani),

nu s-a putut stabili cu certitudine dacă este semnătura inculpatului, atâta timp

cât el a fost cel care a încheiat contractele de creditare în numele SC S.L.E.

SRL și a controlat activitatea tuturor firmelor menționate mai sus, nu apare ca

fiind credibilă atitudinea sa de contestare a acestor documente.

În ce privește critica referitoare la greșita

individualizare a sancțiunilor penale, Curtea a considerat-o, de asemenea, ca fiind

neîntemeiată, constatând că prima instanță a reținut deja în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., ceea ce a determinat reducerea

pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege pentru fiecare text incriminator,

aplicând chiar, în cazul infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave, pedepse nelegale, cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen. Raportat

la pedeapsa rezultantă minimă ce putea fi aplicată inculpatului dacă erau respectate

aceste dispoziții legale, respectiv cea de 3 ani și 4 luni închisoare, Curtea a

mai constatat și faptul că prevederile art. 86

1

C. pen. nu erau aplicabile

în situația inculpatului, nefiind îndeplinite condițiile impuse de lege. Cum în

apelul inculpatului această nelegalitate nu putea fi reformată, întrucât s-ar fi

încălcat principiului neagravării situației în propria cale de atac, Curtea a considerat

că nu poate opera în cauză o nouă reducere a pedepselor și nici nu se poate dispune

ca sancțiunea rezultantă să fie suspendată condiționat, așa cum a cerut inculpatul

apelant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul

A.A.Y., reiterând parțial criticile formulate în apel.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut

că Tribunalul și Curtea de Apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, realizând o interpretare

eronată a materialului probator, care, contrar celor reținute de instanțe, nu confirmă

împrejurarea că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.

Ca urmare, s-a solicitat de către recurent achitarea sa, în principal, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar,

conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d)

C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate, circumscrise

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.A.Y. ca fiind nefondat,

având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, este de menționat că eroarea gravă

de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de

instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele

administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte

două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă,

adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente

la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere

a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță

evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții

decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat

în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele

inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică

dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susținerile inculpatului A.A.Y. în

sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și că ar fi fost,

așadar, comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raționamentele

instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea

probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate

între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate

cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunilor pentru care

a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină

concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile martorilor R.N., D.E.,

G.M., G.A., B.A.E., A.G., R.C. și I.G.B., procesele-verbale de confruntare între

inculpatul A.A.Y. și martorii R.N., G.M., B.A.E., A.G., R.C. și I.G.B., procesul

verbal nr. P1. din 19 decembrie 2006 întocmit de Garda Financiare Buzău, raportul

de expertiză nr. R1. din 1 martie 2011 întocmit de I.P.J. Buzău, înscrisurile atașate

la dosarul de urmărire penală (contracte de credit, facturi fiscale, documente contabile

ș.a.), declarațiile date de inculpat în fața organelor de anchetă penală, precum

și, parțial, declarațiile date de acesta în cursul cercetării judecătorești în fond

și apel.

Toate aceste probe confirmă pe deplin situația

de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de Apel cu privire la comiterea

de către inculpatul A.A.Y. a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată

și condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și

conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis

o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de

către recurent.

De altfel, în motivele de recurs susținute

oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul din oficiu al inculpatului nu a invocat

aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului

probelor cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a

probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracțiunilor

ce i s-au reținut în sarcină și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate

de către instanța fond și cea de prim control judicar, reinterpretarea și reaprecierea

materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave

de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există

o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită

de Tribunal și Curtea de Apel, nefiind indicată de recurent și nici identificată

de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în

mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat

contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta

Curte consideră că nu este

incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul

recurent.

Având în vedere aceste considerente și

constatând că, în speță, nu se regăsește niciun alt motiv de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.Y.

Totodată, față de faptul că recurentul

este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.A.Y. împotriva deciziei penale nr. 72 din 03 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba arabă

se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.