ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2932/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 251/ F din 19 martie 2013, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât următoarele: În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 21 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I.L. la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, din momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei închisorii aplicate prin această sentință.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei, și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin această sentință. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, din data de 08 octombrie 2012 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpat. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat cuțitul tip briceag, cu mâner de culoare maro, lamă rabatabilă de aproximativ 15 centimetri, folosit de acesta la comiterea infracțiunii, ridicat în data de 08 octombrie 2012 de la adresa din mun.

București, Calea Călărașilor, unde inculpatul locuiește fără forme legale. A luat act că partea vătămată A.C.C. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București „F. ” , a sumei de 2.197,91 lei, la care se adaugă dobânda legală de la momentul rămânerii definitive a acestei sentințe și până la achitarea acestei sume, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, dispunând ca onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 70 de lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2012, în timp ce se aflau în apropierea liceului „A.D.X.”, inculpatul i-a aplicat părții vătămate A.C.C. o lovitură cu un cuțit cu lamă rabatabilă într-o zonă anatomică vitală, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond s-a raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. Astfel, instanța de fond a considerat că, pe de o parte trebuie ținut cont de faptul că inculpatul a fost capabil să treacă bariera psihologică imposibil de trecut pentru majoritatea oamenilor, acționând împotriva celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, și anume, viața, acceptând posibilitatea, cel puțin de a suprima viața unui om.

De asemenea, a mai reținut că gravitatea deosebită a faptei inculpatului este dată de absența unui temei serios de a acționa în acest fel, acesta luând decizia de a comite o faptă deosebit de gravă ca urmare a unui incident minor. Fapta inculpatului nu a fost comisă în urma unei decizii spontane, asupra căreia să fi chibzuit suficient, ci în mod premeditat, acesta plecând în urmărirea părții vătămate și fratelui acesteia, având asupra sa un briceag și chemând în ajutor un număr mare de persoane din grupul său de apropiați. în plus, instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpatul a ales să acționeze într-un spațiu public, pe care l-a transformat în scenă de manifestare a conflictelor sale personale, fără să fie intimidat de faptul că ar fi putut fi surprins, observat de un terț care oricând și-ar fi putut face apariția în zona comiterii faptei.

Tot în defavoarea inculpatului instanța de fond a reținut atitudinea nesinceră pe care acesta a avut-o pe perioada audierilor în faza urmăririi penale, acesta prezentând, contrar datelor rezultând din numeroase mijloace de probă, o situație de fapt nereală care, dacă ar fi fost reținută de organele judiciare, ar fi condus la o achitare a acestuia, sau la reținerea unei circumstanțe atenuante legale (depășirea limitelor legitimei apărări) cu posibilitatea aplicării unei pedepse sub minimul special (având în vedere că această cauză de atenuare intra în concurs cu cauza de agravare a recidivei, coborârea sub minim a pedepsei nu era obligatorie).

S-a mai avut în vedere la individualizarea pedepsei și faptul comiterii infracțiunii de față după executarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani care, în aceste condiții, nu și-a îndeplinit funcția de prevenție specială, inculpatul alegând să comită o nouă infracțiune, de data aceasta mult mai gravă (condamnarea anterioară s-a pronunțat pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată). În favoarea inculpatului, prima instanță a reținut faptul punerii la dispoziția organelor de urmărire penală a corpului delict, precum și faptul că, măcar în faza judecății, acesta și-a revizuit atitudinea procesuală, recunoscând săvârșirea faptei și beneficiind, în aceste condiții, de cauza de reducere a pedepsei reglementată de art. 320 1 C. proc.

pen. În ceea ce privește iertarea inculpatului de către partea vătămată, împrejurarea care a fost adusă la cunoștința instanței de fond de către partea vătămată la termenul din 15 martie 2013, s-a reținut că aceasta ține de filozofia de viață pe care partea vătămată a ajuns să o împărtășească la acest moment, nerezultând că ar fi fost determinată sau, măcar, influențată de conduita pe care inculpatul ar fi avut-o față de aceasta ulterior săvârșirii faptei. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru ne temeinicie, solicitând reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.

Prin decizia penală nr. 153/ A din 16 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.L., împotriva sentinței penale nr. 251 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la 08 octombrie 2012 la zi. A fost obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului. Instanța de apel, în baza propriei analize a datelor cauzei, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului I.L. de instanța de fond este just cuantificată, prin evaluarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând niciun element de circumstanțiere care să conducă la reformarea sentinței.

Astfel, s-a apreciat că inculpatul nu poate beneficia de reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât aceasta implică constatarea căinței profunde de a acestuia vizavi de faptă și victimă. Or, atitudinea sa după săvârșirea faptei în sensul absenței totale de empatie față partea vătămată manifestată prin abandonarea acesteia într-o „baltă de sânge ” relevă caracterul său dur și inuman. În ceea ce privește sinceritatea inculpatului, s-a constatat că aceasta s-a manifestat doar în instanță, ca urmare a probelor evidente și a dorinței de reducere a limitelor de pedeapsă, iar antecedența sa penală sugerează o înclinație a inculpatului spre ignorarea normelor de drept și reprezintă un indice de incorigibilitate.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.L., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. Examinând recursul declarat de inculpat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este ne fondat, pentru următoarele considerente: Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin dispozițiile legii menționate, s-a realizat o nouă limitare a efectului parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel. Inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., așa încât, potrivit art. 385 10 alin. (2 1 ) cu referire la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu va putea avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Prin concluziile orale ale apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a invocat unul dintre aceste cazuri de casare, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pronunțate fiind criticate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitându-se reducerea cuantumului pedepsei, prin reținerea de circumstanțe atenuante. Analizând critica formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu se încadrează în cazul de casare invocat, față de modificările aduse acestui caz de casare, în actuala sa reglementare dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. fiind incidente „când sau aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” și vizează, deci, numai criticile referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate, nu și la netemeinicia acesteia.

În consecință, Înalta Curte nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, întrucât critica privind greșita individualizare a pedepsei nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii date în apel, individualizarea pedepsei fiind o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire în concret a sancțiunii, și nu verificarea aspectului dacă instanța de fond sau instanța de apel au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Din oficiu, analizând hotărârile pronunțate în cauză, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele prevăzute de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 21 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen. Fată de cele reținute si neidentificând niciuna din situațiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 08 octombrie 2012 la 01 octombrie 2013. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale nr. 153/ A din 16 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 08 octombrie 2012 la 01 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 01 octombrie 2013.