ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1400/2013

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 77/S din 3 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov s-a admis cererea de rejudecare formulată de inculpatul A.O., s-a anulat Sentința penală nr. 523/S din 29 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.247 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și toate formele de executare emise în baza acestei hotărâri, cu privire la acest inculpat și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit d) C. proc. pen. s-a achitat inculpatul A.O.  pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev.  de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Totodată instanța de fond a constatat că inculpatul a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din data de 06 martie 2006 emis de Tribunalul Brașov, de la data de 10 decembrie 2010 și până la data de 08 iunie 2011 și a revocat măsura preventivă a obligării inculpatului A.O. de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

În primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 523 din 29 septembrie 2004, Tribunalului Brașov a condamnat pe inculpatul A.O. pentru infracțiunea pentru care a fost cercetat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile pre de art. 64 C. pen., iar în baza art. 65 alin 2 C. pen., coroborat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Prin Decizia penală nr. 195 din 14 iunie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpatul A.O. prin avocat, împotriva Sentinței penale nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o în întregime în ceea ce îl privește pe acest inculpat și rejudecând în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Împotriva aceste decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 1.247 din 27 februarie 2006 a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 195/Ap din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov, a casat decizia atacată numai cu privire la achitarea inculpatului A.O. (fost C.) și a menținut dispozițiile Sentinței penale nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Brașov, de condamnare a acestuia.

Din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu a fost prezent nici la urmărirea penală și nici la judecata cauzei în fond sau căile de atac exercitate împotriva sentinței pronunțată de tribunal. Procedura de citare cu inculpatul a fost realizată prin afișare atât la domiciliul cunoscut al acestuia indicat în actul de sesizare cât și prin afișare la consiliul local al municipiului Brașov.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, formele de executare au fost întocmite emițându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din 06 martie 2006.

Condamnatul a făcut ulterior obiectul urmăririi generale prin Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. S/89943 din 16 martie 2006. Din actele de căutare efectuate a rezultat că inculpatul a părăsit țara la data de 24 ianuarie 2004 prin punctul de trecere al frontierei Turnu Arad, cu mijlocul de transport X. La solicitarea Biroului Național Interpol care a identificat locul în care se afla condamnatul, respectiv pe teritoriul Italiei, a fost emis mandat european de arestare la data de 10 februarie 2010. Potrivit adresei nr. 1966404/RRC din 02 februarie 2011, condamnatul A.O. a fost arestat provizoriu în vederea predării către România la data de 10 decembrie 2010 de către autoritățile judiciare italiene din Capua/Caserta Italia. Condamnatul a fost preluat din Roma la data de 10 februarie 2011 și încarcerat la data de 14 februarie 2011 în Arestul Secției 22 București. Din adresa nr. K-20948 din 22 februarie 2011 a ANP Penitenciarul Codlea a rezultat că la data de 22 februarie 2011, condamnatul a fost înmatriculat în penitenciar.

La data de 04 martie 2011 condamnatul a formulat cerere de rejudecare a cauzei după extrădare în motivarea căreia a arătat că nu a avut cunoștință de procesul ce s-a desfășurat împotriva lui că nu a fost citat sau înștiințat în vreun fel despre existența acestuia. Prin încheierea de ședință din data de 08 iunie 2011 tribunalul a constatat îndeplinite condițiile rejudecării prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen. și aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor relative la revizuire materie reglementată de art. 404

1

și următoarele C. proc. pen. Prin aceeași încheiere s-a dispus suspendarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii și a fost luată față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

Asupra fondului cauzei, analizând materialul probatoriu administrat în cauză cu privire la inculpatul A.O., instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția procurorului din data de 1 aprilie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale față de C.I., C.T., C.N. și A.O., relativ la comiterea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Prin ordonanța procurorului din data de 6 februarie 2004 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații mai sus menționați pentru săvârșirea infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală.

Ca stare de fapt în rechizitoriul ministerului public s-a reținut că în luna iunie 2002, partea vătămată I.E. a fost contactată de inculpata C.T., care i-a propus sa o însoțească în Italia pentru a cerși în folosul ei, promițându-i un salariu lunar de 5.000.000 lei (vechi). Întrucât avea o situație foarte precară, neavând surse constante de venit și fiind în vârstă de 74 ani, I.E. a acceptat propunerea inculpatei astfel încât în data de 26 iulie 2002 a părăsit România cu un microbuz aparținând martorului Ț.B.G. și condus de S.G.. Transportul în Italia a fost organizat de inculpata C.T., șoferul S.G. fiind tocmit de inculpata care afirmativ a plătit contravaloarea cursei și pentru I.E.

Odată cu inculpata și partea vătămată  au plecat spre Italia și inculpatul C.I., concubina acestuia S.B. (ambii fiind returnați la frontiera ungară), precum și I.P. (fosta noră a părții vătămate I.E.).

În Italia, la Florența, inculpata C.T. a dus-o pe partea vătămată I.E. într-un parc unde dormeau peste noapte, îndrumând-o totodată să cerșească și arătându-i locurile în care acesta urma să apeleze la mila trecătorilor. Aproximativ 3 săptămâni I.E. a cerșit în folosul inculpatei pe străzile din Florența, apoi Milano, fiind supravegheată de C.T., căreia îi preda toți banii obținuți în fiecare zi, în medie de 53 de euro/zi, în total aproximativ 2.500 euro. Întrucât nu întotdeauna credeau că partea vătămată le-a dat toți banii obținuți în cursul zilei, inculpații C.T. și C.N. o amenințau, odată dezbrăcând-o complet pentru a-i controla hainele și a se convinge că nu ascunde bani.

În data de 23 septembrie 2002, partea vătămată I. și inculpata au revenit în țară, C.T. plătindu-i acesteia suma de 15.000.000 lei vechi. Urmare a banilor primiți și insistențelor inculpatei C.T., partea vătămată I.E., având nevoie de bani, a acceptat să plece din nou în Italia, la cerșit, astfel încât, în data de 8 noiembrie 2002 a părăsit România, cu microbuzul aparținând SC "D.S." SRL Făgăraș. În Italia a fost așteptată de inculpații C.T. și C.N., cerșind din nou în folosul acestora, în Florența și Milano, până în data de 13 ianuarie 2003. Ca și anterior, banii obținuți prin apelarea la mila oamenilor erau predați celor doi inculpați, aceștia realizând aproximativ 2.500 euro. Deși îi promisese 5.000.000 lei vechi, inculpata C.T. i-a dat părții vătămate I.E. doar suma de 3.000.000 lei vechi.

În luna septembrie 2002, inculpatul C.I., zis "P.", s-a deplasat de mai multe ori la locuința părții vătămate G.I., în vârsta de 65 de ani, căreia i-a propus să meargă cu el în Italia, pentru a cerși, promițându-i suma de 10.000.000 lei vechi pentru trei luni.

Întrucât aceasta parte vătămată nu avea pașaport, inculpatul C.I. s-a ocupat de toate formalitățile necesare obținând astfel pașaportul părții vătămate. Datorită stării de sărăcie extremă în care se afla, partea vătămată G.I. a acceptat să plece în Italia, la cerșit.

Totodată, în aceeași perioadă, inculpații C.I. și A.O. au mers la domiciliul părții vătămate Ș.M., în vârsta de 32 de ani și i-au propus să-i însoțească în Italia și să cerșească pentru ei în schimbul sumei de 10.000.000 lei vechi, pentru trei luni. Deși inițial nu a fost de acord, ulterior, datorită insistențelor inculpaților și dificultăților financiare, a acceptat, inculpații asigurând-o că nu i se va întâmpla nimic.

Pentru a întări convingerea părții vătămate G. și Ș., în sensul că vor primi banii propuși, inculpata C.T. a lăsat câte 2.000.000 lei vechi martorilor K.A. (fiul părții vătămate G.I.) și Z.C. (concubinul părții vătămate Ș.M.). În noaptea de 17/18 octombrie 2002 le-au luat pe părțile vătămate G. și Ș. de la locuințele lor și le-au condus la reședința lor unde, în 18 octombrie 2002. C.T. și C.N. le-au transportat pe cele două părți vătămate în Italia, cu microbuzul aparținând SC "D.S." SRL Făgăraș. La Florența, părțile vătămate G. și Ș. au fost duse în apropierea unei gări, unde timp de 2 luni au dormit pe saltele, în timpul zilei cerșind pentru inculpați. Tot ceea ce obțineau apelând la mila oamenilor, în medie de 100 euro/zi, în total 3.000 euro de la G.I. și 4.000 euro de la Ș.M. - predau seara inculpaților C.T. și C.N. care, de cele mai multe ori, se manifestau nemulțumiți de sumele astfel încasate, motiv pentru care adesea insultau și amenințau părțile vătămate, C.N. procedând uneori și la verificări corporale asupra acestora. Părțile vătămate G.I. și Ș.M. au reușit să se întoarcă în țară în data de 16 decembrie 2002, în condițiile în care îi amenințaseră pe inculpați ca-i vor denunța la poliția italiană, determinându-i astfel să le plătească transportul spre România. Nu au primit însă banii promiși de inculpați.

Faptele reținute în sarcina inculpatului A.O. constând în aceea că împreună cu inculpatul C.I., s-a implicat în toamna anului 2002, în activitatea de recrutare și transport a părții vătămate Ș.M., prin înșelăciune sau profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, în vederea traficării acesteia din România în Italia, în scopul exploatării ei prin supunerea la cerșetorie, au fost încadrate în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Instanța de fond a analizat cauza prin prisma cererii de rejudecare formulată de inculpatul A.O., în temeiul dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., raportat la art. 405 - 408 C. proc. penală.

Prin rezoluția procurorului la data de 01 aprilie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul A.O. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev de art. 12 din Legea nr. 678/2001. În data de 29 iulie 2003 A.O. a dat o declarație consemnată olograf în fața organelor de poliție de către avocatul acestuia în care a arătat textual că "din luna octombrie 2002 până în prezent (data declarației) am ieșit o singură dată din țară, în luna martie 2003 și m-am deplasat în Italia unde am căutat de lucru. De altfel ocazional am lucrat la diferite persoane (italieni) cu ziua muncii necalificate. Precizez că nu am dus nicio persoană în Italia nici să în însoțească, nici să muncească. De asemenea arăt că nici în România nu am contactat nicio altă persoană pentru a o duce în străinătate. În prezent nu lucrez nicăieri deoarece este foarte greu să îmi găsesc loc de muncă, fiind de etnie romă. Arăt de asemenea că nu știu să scriu." Din procesul-verbal încheiat de procuror la data de 03 martie 2004 a fost pus la dispoziția avocatului ales al inculpatului materialul de urmărire penală, inculpatul nefiind găsit în urma actelor de căutare efectuate pe parcursul urmăririi penale.

S-a menționat faptul că în faza actelor de căutare efectuate ulterior emiterii mandatului de executare al pedepsei închisorii s-a stabilit că inculpatul a părăsit țara la data de 24 ianuarie 2004 prin punctul de trecere al frontierei Turnu Arad, cu mijlocul de transport X.

În cauză, în cursul cercetării judecătorești s-au efectuat acte de căutare a părții vătămate Ș.M. în scopul audierii acesteia. Din adresa nr. 338893 din 15 noiembrie 2011 a Postului de Poliție Racoș a rezultat că aceasta nu mai locuiește pe raza comunei Racoș din anul 2009, fără a se cunoaște noua adresă de domiciliu.Ca urmare audierea acesteia nemijlocit în fața instanței nu s-a putut realiza, în temeiul art. 327 alin. (3) C. proc. pen. instanța de fond a ținut seama de declarația dată de aceasta în cursul urmăririi penale. Au fost audiate părțile vătămate G.I. și I.E., au fost audiați martorii D.I., D.V. și D.I. De asemenea s-a dispus efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Examinând cauza prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești prima instanță de fond a reținut următoarele:

Probele administrate în cazul inculpaților C.I., C.T. și C.N., au fost de natură a dovedi activitățile acestora de recrutare și transport a părților vătămate prin înșelăciune și chiar profitând de imposibilitatea porților vătămate de a-și exprima voința, în scopul exploatării acestora prin supunerea la cerșetorie astfel cum s-a reținut de către instanța de fond și instanțele de control judiciar în primul ciclu procesual în urma căruia aceștia au fost condamnați definitiv, au executat parte din pedepsele aplicate, la data rejudecării prezentei aceștia beneficiind deja de liberarea condiționată.

Astfel, s-a reținut în hotărârea de condamnare a celor doi inculpați că părțile vătămate au fost convinse să plece în Italia, fiind amăgite cu oferirea unor sume de bani, în condițiile în care acestea erau extrem de sărace, lipsite chiar de un elementar nivel de instruire, fiind astfel evidentă lipsa oricăror posibilități de a se descurca singure într-o țară străină, fără "ajutorul" esențial al inculpaților. Recrutarea, transportul și cazarea părții vătămate I.E. au fost realizate de inculpații C.T. și C.I., oferind în schimb părții vătămate suma de 15.000.000 lei vechi (în acest sens sunt declarațiile părții vătămate I.E. din cursul urmăririi penale, în cuprinsul uneia dintre acesta partea vătămată descriind și modul în care a fost abordată de persoane din anturajul inculpaților și influențată în sensul de a "avea grija ce declara" ). Influențele exercitate asupra părții vătămate de către inculpați ori indirect s-au și concretizat în schimbarea radicală a informațiilor oferite de această parte vătămată cu prilejul audierii de către instanță. În declarația dată în faza de urmărire penală, partea vătămată I.E. a susținut că de eliberarea pașaportului său s-a ocupat inculpata C.T., pe parcursul transportului fiind însoțită de această inculpată și inculpatul C.I. Din declarația părții vătămate a rezultat că aceasta a cerșit în mai multe localități din Italia, respectiv în Roma, Florența, Milano, de întreaga activitate de cerșetorie (stabilirea localităților, încasarea banilor) ocupându-se inculpata C.T. și inculpatul C.N. S-a mai arătat că întreaga activitate a avut caracter organizat care a rezultat și din faptul că, cu prilejul celor două deplasări în străinătate, partea vătămată I.E. a fost însoțită de aceleași "două femei care erau și ele duse la cerșit". Inculpata C.T. nu a obligat-o pe această parte vătămată să plece din țară la cerșit, în Italia, însă constrângerea s-a concretizat în refuzul repetat al acestei inculpate de a restitui părții vătămate pașaportul. Partea vătămată G.E. a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul C.I. a fost cel care i-a propus să plece în Italia la cerșit, obținându-i în acest scop și pașaportul, înainte de plecare fiind preluată de către inculpata C.T. De asemenea, partea vătămată a arătat că toți banii obținuți din cerșit îi înmâna inculpatului C.I. Aceeași încercare de influențare, realizată de inculpatul C.I. și mama inculpatei C.T., numita G.D., a fost menționată și de către partea vătămată G.I., în cazul acesteia neconcretizându-se însă; partea vătămată a precizat chiar că îi este frică de familia inculpaților, datorită faptului ca aceștia fac presiuni asupra ei. Declarațiile acestei părți vătămate se coroborează și cu cele ale martorului K.A.

În ceea ce o privește pe partea vătămată Ș.M., în actul de sesizare a instanței s-a reținut că în luna septembrie 2002 a fost contactată la domiciliu ei de către inculpații C.I., C.N. și A.O., aceștia propunându-i să îi însoțească în Italia și să cerșească pentru ei, promițându-i suma de 10.000.000 lei vechi pentru 3 luni.

Probele menționate în actul de sesizare ca prezentând temei pentru susținerea acuzației de mai sus au fost: declarațiile martorilor K.A. și Z.C., declarațiile martorului D.I. (fratele părții vătămate), copiile pașapoartelor părților vătămate G.E. și Ș.M., precum și situația ieșirilor din România ale părților vătămate și ale inculpaților C.T. și C.N.

În prima declarație dată în fața procurorului, în 17 aprilie 2003, partea vătămată Ș.M. a susținut că la locuința sa au venit "doi țigani din Homord Rupea" pe care nu îi cunoștea, dar pe care i-a identificat ulterior după fotografii ca fiind C.I. și A.O., propunându-i să meargă cu ei la cerșit în Italia. Aceasta este singura mențiune pe care o face partea vătămată despre participarea inculpatului A.

La data de 5 februarie 2004, părții vătămate i s-a cerut să facă recunoașterea de pe planșa fotografică a persoanelor care au dus-o în Italia la cerșit. Astfel, acesteia i s-au prezentat planșele conținând fotografiile lui C.P.Jr. (foto 1), A.O. (foto 2), C.P. senior (foto 3), C.I. (foto 4) și C.N. (foto 5). Cu ocazia identificării s-a consemnat că partea vătămată a recunoscut persoanele din fotografiile cu numărul 2, 3 și 4 numind persoanele după porecle respectiv L., P. și N. tatăl lui L. și socrul lui P. Partea vătămată, declară ulterior că a confundat persoana indicată în foto 3 și că în realitate aceasta nu este N. soțul T. ci C.P. Partea vătămată a insistat spunând că N. este cel care a dus-o la cerșit.

S-a reținut că această împrejurare a fost confirmată și de concubinul părții vătămate, martorul Z.C. care a arătat în cuprinsul declarației de la urmărire penală că la locuința părții vătămate au venit "C.I., socrul său N. și nevasta acestuia, Tercuța", tot aceștia fiind și cei care au transportat-o la propria lor locuința pe partea vătămată, cu o zi înainte de părăsirea teritoriului României. Partea vătămată Ș.M. i-a povestit concubinului său cum toți banii pe care îi obținea din cerșit erau luați de către inculpații C.T. și N., în aceeași situație aflându-se și partea vătămata G.E.

În cursul anchetei s-a constatat că susținerile-martorului D.I. (în sensul ca ar fi fost exploatat prin supunerea la cerșetorie de către inculpații C.T. și A.O.) nu s-au confirmat, astfel că o eventuală săvârșire a unei infracțiuni în sarcina acestora, cu privire la aceasta parte vătămată, nu a putut fi reținută.

Audiat fiind din nou în cursul cercetării judecătorești, martorul Z.C. a declarat în mod expres că inculpatul A.O. nu a fost niciodată acasă la ei pentru a-i propune concubinei sale (partea vătămată Ș.M.) să meargă la cerșit, arătând totodată că la prezentarea fotografiilor pentru recunoaștere la Parchet, l-a confundat pe inculpatul C.N. cu o altă persoana (confuzie cu privire la care a declarat încă în cursul urmăririi penale).

În ceea ce privește participarea inculpatului reținută în actul de sesizare, s-a reținut că aceasta nu este menționată în niciuna dintre declarații, singura care face referire la presupusa participare a lui fiind partea vătămată Ș.M. dar și declarațiile acesteia relativ la acest aspect nu sunt consecvente și coroborează cu nicio altă probă.

Ca și considerații generale, instanța de fond a reținut că aprecierea probelor se face în urma examinării tuturor probelor administrate, niciuna dintre probe neavând valoare probantă prestabilită. Pentru a fi privite într-un ansamblu, probele trebuie să fie strânse cu respectarea principiilor procesului penal.

Prezumția de nevinovăție este o garanție juridico-socială acordată celui învinuit de săvârșirea unei infracțiuni, în virtutea căreia, acela împotriva căruia s-a declanșat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului la apărare. Fiind o prezumție relativă, prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăției în cursul activității de probațiune; în lumina art. 66 alin. (2), când există probe de vinovăție, cel cercetat penal are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție. Când ca urmare a administrării probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției și această îndoială nu este înlăturată, prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială profitând celui cercetat penal. Probele administrate ulterior redeschiderii urmării penale nu sunt însă de natură a înlătura prezumția de nevinovăție și a demonstra fără echivoc vinovăția inculpatului.

Sub aspectul stării de fapt din probele administrate în cauză, s-a reținut de către instanța de fond că nu a rezultat cu certitudine că inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptei în vreuna dintre formele participației penale incriminate de lege. Niciuna dintre probele administrate, atât în primul ciclu procesual, când cauza s-a judecat în lipsa inculpatului și nici în cadrul rejudecării după extrădare, nu a fost de natură a răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul. În afara declarațiilor părții vătămate, care nu au fost constante, nicio altă probă nu l-a incriminat pe inculpat. Singulară, declarația acesteia nu a condus la stabilirea vinovăției inculpatului A. cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit în cauză faptul că inculpatul ar fi părăsit țara în acea perioadă.

Sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii imputată inculpatului aceea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 s-a precizat faptul că, potrivit dispozițiilor legii infracțiunea se realizează prin mai multe modalități alternative în normele incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie efectuate în scopul exploatării victimei. Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit. Chiar și singulară această modalitate ar fi fost suficientă pentru existența infracțiunii de trafic de persoane incriminate de art. 12 alin. (1) dacă ar fi fost dovedită cu certitudine îndeplinirea unei alte condiții necesară pentru existența infracțiunii și anume realizarea acesteia printr-unul dintre mijloacele cu caracter alternativ și anume prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. În speță, în ceea ce îl privește pe inculpatul A.O., instanța de fond a reținut că planează un puternic dubiu atât asupra prezenței sale în casa părții vătămate cât și asupra modalității în care se pretinde că ar fi acționat, pentru reținerea căreia s-a avut în vedere declarația părți vătămate dată în data de 17 aprilie 2003 în care a susținut că la locuința sa au venit "doi țigani din Homord Rupea" pe care nu i-a cunoscut, dar pe care i-a identificat ulterior după fotografii ca fiind C.I. și A.O., propunându-i să meargă cu ei la cerșit în Italia. Trecând peste confuziile părții vătămate și chiar apreciind subiectivă declarația ulterioară a martorului Z., s-a reținut că acțiunea efectivă realizată de A., așa cum a rezultat din probele administrate în cauză nu a fost calificată trafic de persoane.

Împotriva sentinței Tribunalului Brașov a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a criticat sentința sub aspectul admiterii cererii de rejudecare și al soluției de achitare a inculpatului A. (fost C.) O. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Prin Decizia penală nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva Sentinței penale nr. 77/S din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul soluției de achitare, pronunțată cu privire la inculpatul A.O.

Rejudecând, în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. (actualmente C.) O.,  la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de inculpat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din 06 martie 2006 emis de Tribunalul Brașov, respectiv din data de 10 decembrie 2010 și până la data de 08 iunie 2011 inclusiv.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. (actualmente C.) O. a echivalentului în RON, la data executării efective, a sumei de 1.000 de euro.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu al părților vătămate, în cuantum de câte 150 RON pentru fiecare din cele trei părți vătămate, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că în mod corect instanța de fond a procedat la rejudecarea cauzei, la cererea inculpatului A.O., deoarece au fost întrunite condițiile art. 522

1

C. proc. pen. în ceea ce privește judecarea în lipsă a inculpatului. Nu au existat probe din care să rezulte că inculpatul ar fi renunțat în mod neechivoc la dreptul de a sta personal în instanță, astfel încât se impunea reluarea judecății cauzei în prezența acestuia, pentru a-i asigura dreptul la un proces echitabil. De asemenea, a fost întrunită și condiția ca inculpatul să fi fost predat în baza unui mandat european de arestare, în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința desființată. În baza pedepsei aplicate prin aceasta, la solicitarea Biroului Național Interpol a fost emis un mandat european de arestare la data de 10 februarie 2010, iar potrivit adresei nr. 1966404/RRC din 02 februarie 2011, condamnatul A. (actualmente C.) O. a fost arestat provizoriu în vederea predării către România, la data de 10 decembrie 2010, de către autoritățile judiciare italiene din Capua/Caserta Italia. Condamnatul a fost preluat din Roma la data de 10 februarie 2011 și încarcerat la data de 14 februarie 2011 în Arestul Secției 22 București, iar din adresa nr. K-20948 din 22 februarie 2011 a ANP Penitenciarul Codlea a rezultat că la data de 22 februarie 2011, condamnatul a fost înmatriculat în penitenciar.

În ceea ce privește fondul cauzei, în mod greșit prima instanță de fond a dispus achitarea inculpatului, pe motiv că ar exista un dubiu cu privire la participarea sa la infracțiunea pentru care a fost condamnat în primul ciclu procesual.

În urma rejudecării nu au apărut elemente de fapt noi, care să răstoarne concluzia la care s-a ajuns în urma judecării inculpatului în primul ciclu procesual. În fața instanței de fond inculpatul a reiterat poziția sa, exprimată în declarația dată în fața organului ce urmărire penală, la data de 29 iulie 2003, de nerecunoaștere a săvârșirii faptei imputate. Instanțele din primul ciclu procesual aveau cunoștință de această poziție a inculpatului, însă au înlăturat-o, reținând în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii, pe baza celorlalte probe administrate. Astfel, deși inculpatul fusese achitat prin Decizia penală nr. 195 din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 1.247 din 27 februarie 2006, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva acestei decizii a Curții de Apel Brașov și a casat-o cu privire la achitarea inculpatului A.O. (actualmente C.), menținând dispozițiile Sentinței penale nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Brașov, de condamnare a acestuia.

În Decizia nr. 1.247 din 27 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, pronunțând achitarea inculpatului, instanța de apel a ignorat probele administrate în cursul urmăririi penale, încălcând principiul înscris în art. 63 C. proc. pen., potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită. S-a mai arătat în această decizie că retractarea declarațiilor fără o motivare temeinică nu trebuie acceptată necritic de către instanță, ci numai în cazul în care retractarea este temeinic motivată, cu elemente de natură să formeze convingerea că exprimă adevărul. Or, din materialul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul A. (actualmente C.) O. a fost implicat în toamna anului 2002 în activitatea de recrutare a părții civile Ș.M., prin înșelăciune sau profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, în vederea traficării acesteia din România în Italia, în scopul exploatării ei prin supunerea la cerșetorie.

Această concluzie la care a ajuns instanța supremă în primul ciclu procesual și-a păstrat valabilitatea și în prezent, nefiind adus vreun argument sau vreo probă care să o infirme și să impună concluzia că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, asupra părții vătămate Ș.M., a rezultat din declarația dată de aceasta în fața organelor de urmărire penală și din procesul-verbal de recunoaștere după planșă foto, unde aceasta indică fără dubii că inculpatul A. (actualmente C.) O. s-a prezentat la această parte vătămată acasă, alături de inculpatul C.I. și i-au propus să meargă la cerșit în Italia, promițându-i suma de 10.000.000 lei vechi, pentru o perioadă de 2 luni și jumătate. A fost evident că declarația acestei părți vătămate din fața instanței de judecată din primul ciclu procesual, în sensul că înțelege să-și retragă plângerea, menționând explicit că "îi este frică", nu a constituit un argument în favoarea achitării inculpatului A. (actualmente C.) O., deoarece nu a fost rezultatul unei manifestări libere de voință. De altfel, partea vătămată Ș.M. a precizat că ceea ce a declarat la procuror a fost adevărat și că nu a mințit, ceea ce conduce la concluzia că afirmația acesteia în sensul participării inculpatului A.O. la săvârșirea infracțiunii este adevărată. Nu au existat discuții cu privire la deplasarea părții vătămate Ș.M. în Italia, unde a desfășurat activități de cerșit, iar partea vătămată nu a avut niciun interes să-l acuze pe inculpatul A.O. de participarea la fapta de trafic de persoane săvârșită față de ea.

Participarea inculpatului A. (actualmente C.) la săvârșirea faptei de trafic de persoane față de partea vătămată Ș.M. a rezultat din declarația dată în cursul urmăririi penale de martorul Z.C., concubinul părții vătămate Ș.M. Declarația acestuia și procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică a confirmat susținerile părții vătămate Ș.M., în sensul că inculpatul A. (actualmente C.) O. a fost la domiciliul său, împreună cu numitul C.I. și i-au propus părții vătămate S.M. să meargă în Italia la cerșit.

Implicarea inculpatului A. (actualmente C.) O. la săvârșirea faptelor de trafic de persoane, alături de ceilalți membrii ai familiei acestuia, a rezultat chiar și din declarația martorului D.I. din data de 15 decembrie 2011, dată în fața instanței în ultimul ciclu procesual, în care acesta arată în mod explicit că inculpatul A.O. și mama acestuia, C.T. l-au dus și pe el în Italia la cerșit. Martorul mai declară că știe că în Italia la cerșit a mai fost și partea vătămată S.M., fără a putea preciza însă cine a recrutat-o. De asemenea, implicarea inculpatului A.O. la săvârșirea faptelor similare de trafic de persoane a rezultat și din declarația părții vătămate G.I. dată în fața instanței de judecată la data de 15 decembrie 2011, precum și din procesele-verbale de recunoaștere și declarațiile martorilor D.J. și D.I., din cursul urmăririi penale. Toate aceste fapte la care fac referire acești martori sunt similare celei pentru care a fost condamnat inculpatul A.O. și s-au petrecut aproximativ în aceeași perioadă de timp.

Fată de toate acestea, curtea a reținut că este dovedită participarea inculpatului A. (actualmente C.) O. la recrutarea părții vătămate S.M., pentru a fi dusă la cerșit în Italia. Cum partea vătămată a fost dusă în Italia la cerșit, fiind cazată aici în condiții total improprii și luându-i-se banii la sfârșitul zilei, de către persoanele care au recrutat-o, a fost dovedită starea de vulnerabilitate în care s-a aflat partea vătămată Ș.M. și existența elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit a) din Legea nr. 678/2001.

Pentru aceste motive, curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva Sentinței penale nr. 77/S din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care o a desființat-o sub aspectul soluției de achitare, pronunțată cu privire la inculpatul A.O.

Rejudecând, în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. (actualmente C.) O.,  la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Față de faptul că inculpatul a avut o contribuție redusă la săvârșirea faptei de recrutare a persoanei vătămate Ș.M., precum și față de timpul scurs de la momentul săvârșirii fapte și până în prezent, Curtea a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatului A. (actualmente C.) O. a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Acordând circumstanțelor atenuante efectele prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen. și luând în considerare gravitatea faptei, modul și mijloacele de săvârșire, consecințele produse, persoana inculpatului, care s-a prezentat de fiecare dată în fața instanței de rejudecare, precum și celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea constată că un cuantum al pedepsei de 3 ani închisoare este de natură să conducă la realizarea scopului pedepsei. Cum însă inculpatul nu a avut o atitudine de recunoaștere a faptei comise, scopul acestei pedepse nu a fost atins decât prin executarea pedepsei în regim de detenție. De asemenea, din referatul de evaluare întocmit la instanța de fond a rezultat că integrarea socială a inculpatului este destul de scăzută, ceea ce impune de asemenea concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins prin lăsarea în libertate a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, care este prevăzută de lege pe lângă pedeapsa principală. S-a justificat aplicarea acesteia, deoarece fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, modul de comitere, consecințele produse față de partea vătămată, îl face pe acesta nedemn să-și exercite în continuare dreptul de a fi ales în funcții publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Având în vedere că inculpatul a executat o parte din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Brașov, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din data de 06 martie 2006 emis de Tribunalul Brașov, în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de inculpat în baza acestui mandat, respectiv din data de 10 decembrie 2010 și până la data de 08 iunie 2011 inclusiv. La această din urmă dată instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei de către inculpat, printr-o încheiere executorie.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. (actualmente C.) O. a echivalentului în RON, la data executării efective, a sumei de 1.000 de euro, sumă rezultată de pe urma traficării părții vătămate Ș.M. și nefolosită pentru repararea prejudiciului produs acesteia.

Împotriva Deciziei penale nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A.O.

Parchetul a criticat decizia sub aspectul admiterii cererii de rejudecare și netemeiniciei pedepsei aplicată inculpatului în raport cu gravitatea deosebită a faptei săvârșite - trafic de persoane.

Inculpatul A.O. a susținut, în esență, că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane, solicitând achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei, având în vedere că de la data faptei au trecut 11 ani.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A.O. sunt nefondate.

Referitor la cazul de casare prev. de disp. art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, nu este incident în cauză întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilită contrar probelor dosarului.

Probele au relevat că în luna septembrie 2002, inculpatul A.O., împreună cu inculpatul C.G. s-au deplasat la domiciliul părții vătămate S.M. - în vârstă de 32 ani - și i-au propus să-i însoțească în Italia unde să cerșească în folosul lor pe o durată de trei luni, promițându-i în acest scop suma de 10.000.000 lei (vechi).

Urmarea insistențelor inculpaților dar și dificultăților financiare, partea vătămată a acceptat.

La data de 18 octombrie 2002, inculpații C.T. și C.N. - părinții inculpatului A.O. - au transportat-o pe partea vătămată S.M. împreună cu G.I. în Italia, cu un microbuz aparținând SC "D.S." SRL Făgăraș în Florența - Italia. Părțile vătămate S.M. și G.I. au fost duse în apropierea unei gări, unde timp de 2 luni au cerșit, iar banii obținuți (în medie de 100 euro/zi, în total 3.000 Euro de la G.I. și 4.000 euro de la S.M.) le-au predat în totalitate inculpaților C.T. și C.N.

Părțile vătămate S.M. și G.I. au reușit să se întoarcă în România la data de 16 decembrie 2002, în condițiile în care i-a amenințat pe inculpați că-i vor denunța autorităților italiene, determinându-i în acest mod să le achite transportul spre România.

Participarea inculpatului A.O. la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane asupra părții vătămate Ș.M. a rezultat din declarația acesteia dată în cursul urmăririi penale coroborată cu procesul-verbal de recunoaștere după planșe foto. În acest sens, victima l-a indicat pe inculpatul A.O., precizând că împreună cu C.I. i-au propus să meargă în Italia la cerșit promițându-i în acest scop 1.000 RON. A fost transportată în Italia - Florența, unde banii obținuți din cerșetorie i-a dat inculpaților C.T. și C.N.

Martorul Z.C. a confirmat recrutarea părții vătămate S.M. - concubina sa - în practicarea cerșetoriei în Italia, de către inculpații C.I. și A.O., pe care l-a și recunoscut după planșa fotografică, conform procesului-verbal încheiat.

Implicarea inculpatului A.O. în acțiunea infracțională alături de membrii familiei sale a fost atestată și de martorii D.I., D.J. și D.I.

Schimbarea depozițiilor părții vătămate și martorilor în cursul judecății nu poate constitui temei de achitare a inculpatului A.O.

În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Partea vătămată și martorii nu au oferit nicio explicație rezonabilă și credibilă cu privire la schimbarea declarațiilor din faza de urmărire penală, iar pe de altă parte se reține că depozițiile de la urmărirea penală sunt cele care corespund adevărului, avându-se în vedere și faptul că au fost consemnate la scurt timp de la comiterea faptelor inculpatului.

Nu în ultimul rând se impune a se avea în vedere declarația părții vătămate S.M. din cursul judecății care a precizat că își retrage plângerea penală pentru că "îi este frică".

Probele administrate au evidențiat latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea normativă a recrutării părții vătămate S.M. prin înșelăciune (promisiuni de obținere a unor sume de bani) în scopul practicării cerșetoriei.

Sub aspectul laturii subiective a acestei infracțiuni, este evidentă intenția directă a inculpatului, care a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., traficul de persoane fiind săvârșit de două persoane împreună - A.O. și C.I.

Distinct de aceasta, se reține că în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanță este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate ci numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.

În cauză, nu există vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele deciziei atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpatul A.O., situația de fapt reținută fiind în concordanță cu dovezile administrate.

Înalta Curte, constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A.O. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege - de la 5 ani la 15 ani închisoare -, natura și gravitatea faptei comise - infracțiune contra libertății de voință și acțiune a persoanei - împrejurările în care a fost săvârșită, inclusiv circumstanțele personale ale inculpatului - necunoscut cu antecedente penale.

Fiind stabilită o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. - contribuția redusă la săvârșirea faptei de recrutare a părții vătămate și timpul scurs de la data faptei - septembrie 2002 - și până în prezent, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.

În raport cu criteriile enunțate, majorarea pedepsei inculpatului nu se justifică, cum parchetul a solicitat, după cum nici schimbarea modalității de executare, din detenție în suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se impune, cum apărarea a cerut, pedeapsa stabilită în apel de 3 ani închisoare realizând atât reeducarea inculpatului dar și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În acest sens, din referatul de evaluare a rezultat că integrarea socială a inculpatului este destul de scăzută ceea ce impune concluzia că scopul pedepsei nu poate fi realizat prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 86

1

C. pen. (suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii).

În conformitate cu disp. art. 522

1

C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate sau condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Scopul reglementării procedurii rejudecății cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil cu respectarea dreptului său la apărare. Aceasta presupune posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga martorii sau părțile din proces, de a administra probe în apărarea sa atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

În mod corect, s-a procedat la rejudecarea cauzei, la cererea condamnatului A.O., fiind întrunite condițiile prev. de art. 522

1

C. proc. pen. Procedura este aplicabilă, întrucât persoana condamnată A.O. a lipsit pe întreaga durată a judecății până la rămânerea definitivă a hotărârii, atât la judecata și pronunțarea în primă instanță, cât și la judecata în apel și recurs, iar inculpatul a fost predat în baza unui mandat european de arestare în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința desființată.

Sub acest aspect, critica parchetului referitoare la greșita aplicare a disp. art. 522

1

C. proc. pen. și rejudecarea cauzei la cererea condamnatului, predat în baza unui mandat european de arestare, este nefondată.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A. (fost C.) O. împotriva Deciziei penale nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul disp. art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul A. (fost C.) O. împotriva Deciziei penale nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședința publica, azi, 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AM