ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4007/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC "W.C.L." SA a chemat

în judecată pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea

Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 065293 din

21.03.2011 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitată cu titlu de

taxă de poluare în cuantum de 2.637 RON, achitată conform Ordinului de plată

nr. 224 din 22.03.2011, cu plata dobânzii legale aferente, astfel cum este

prevăzută de art. 124 C. proc. fisc., cu cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu de avocat și taxe de timbru.

În motivarea cererii

sale, reclamanta arată că pentru înmatricularea în România a autoturismului

marca M. serie sașiu X, fabricat în 2009, a fost obligată la plata taxei de

poluare în cuantum de 2.637 RON, conform Deciziei nr. 065293 din 21.03.2011.

Taxa de poluare a

fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 alin. (1) al

Tratatului Comunității Europene.

Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 213 din 17 octombrie 2011 a admis acțiunea formulată de

reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 065293 din 21 martie 2011 de calcul

a taxei de poluare, în vederea înmatriculării autovehiculului proprietatea

reclamantei M. serie sașiu X.

De asemenea, a

obligat pârâtele la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare în

cuantum de 2.637 RON achitată conform Ordinului de plată 224/2011 cu plata

dobânzii legale aferente, astfel cum e prevăzut de art. 124 C. proc. fisc.

Totodată, instanța a

admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu,

obligând chemata în garanție să restituie către Agenția Națională de

Administrare Fiscală suma de 2.637 RON achitată cu titlu de taxă de poluare,

precum și cuantumul dobânzilor legale aferente, calculate conform prevederilor

art. 124 C. proc. fisc.

Instanța a mai dispus

și obligarea pârâtelor la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că față de caracterul discriminatoriu al

reglementării taxei de poluare aplicabilă reclamantei, această reglementare

urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110

T.F.U.E.

Urmare a înlăturării

actului de impunere instanța a reținut că urmează să fie restituite sumele

percepute în temeiul acestui act, în vederea reparării prejudiciului pricinuit

reclamantei prin acest act nelegal.

Cu privire la capătul

de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța a apreciat că sunt

aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.

În temeiul art. 63 C.

proc. civ., apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a

Administrației Fondului pentru Mediu, instanța a admis-o, obligând chemata în

garanție să restituie pârâtei suma de 2.637 RON, reprezentând contravaloarea

taxei de poluare, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 1 din

O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci

constituie venit la fondul de mediu.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că normele interne ce

reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România,

pentru autoturismele second-hand, contravin dispozițiilor Tratatului

Constitutiv al Uniunii Europene, art. 90 paragraf 1.

Astfel, textul

național nu instituie o discriminare în sensul dispozițiilor art. 90 paragraf 1

din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, conform cărora

"niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state

membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică,

direct sau indirect, produselor naționale similare".

S-a mai susținut de

către recurentă că existența unei taxe de poluare nu este contrară

dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea

sumei reprezentând taxa de poluare.

O.U.G. nr. 50/2008,

susține recurenta, stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare

pentru autovehicule, taxă care se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu.

- Referitor la

capătul de cerere prin care instanța a dispus restituirea sumelor reprezentând

taxe de poluare către reclamantă, în vederea reparării prejudiciului pricinuit

acesteia, recurenta a criticat sentința de fond reținând că restituirea de sume

de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din

O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc.

- Printr-o altă

critică, recurenta a susținut că restituirea taxei de poluare se face numai în

anumite condiții reglementate de art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de

poluare cu dobânda legală aferentă s-a susținut de către recurentă că, Curtea

de Apel București în dosarul nr. 23083/3/2009, a reținut în mod irevocabil,

prin Decizia nr. 1.026 din 22 aprilie 2010, că este neîntemeiat capătul de

cerere privind dobânda legală.

Recursul este fondat

pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe, după

cum se va arăta în continuare:

Obiectul acțiunii

formulate de reclamantă îl constituie anularea unor acte administrativ-fiscale

prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații de plată, reprezentând

taxă de poluare pentru autovehiculul marca M. serie sașiu X, taxă în cuantum de

2.637 RON și plata dobânzii legale aferente.

Cum cuantumul sumei

reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de RON, în

speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței

de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art.

3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.

Astfel, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond

în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al

contribuției contestate de reclamantă.

În cazul în care

litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii

ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se

recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu

prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege. Așadar, indiferent de

poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a

autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care

se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond

numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de RON.

Față de cele arătate,

raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va admite recursul, va

casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare,

Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr.

213/CA/2011 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM