ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2010

HOTĂRÂRE
26.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții T.P., M.l., D.A.G., D.P., L.G., A.P., Ș.N., T.V., T.M., A.Ș.,

D.A., V.I., D.C., Ș.N., N.l., B.L., S.S., C.T., A.G., S.N., G.M., U.P., B.J., H.T.,

l.S.,C.L., N.T., T.G., R.Ș.,M.G., T.C., F.F., A.I., B.D., D.F., C.F., G.P., C.V.,

R.l., N.T., F.C., G.G., S.C., N.G., R.G., T.R., T.P., C.I., C.A., S.M., F.A., A.N.,

C.P., V.C., S.M. și C.T., prin mandatar G.C., au solicitat instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989 să valideze cererea de preschimbare a

certificatului doveditor al calității de revoluționar, emiterea certificatului

de revoluționar preschimbat precum și la plata daunelor morale, în cuantum de 2.500

lei/an.

În

susținerea cererii reclamanții au arătat că, în calitate de beneficiari al

certificatului de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie

1989 - Remarcat prin fapte deosebite” au solicitat în conformitate cu prevederile

Legii nr. 341/2004 și O.G. nr. 1/2008, validarea cererii de preschimbare a

certificatului doveditor al calității de revoluționar.

Reclamanții

învederează faptul că au formulat cererea de chemare în judecată care face obiectul

prezentului dosar ca urmare a faptului că nu a primit nici un răspuns la

cererile formulate, pârâtul refuzând să emită noul certificat preschimbat și

documentele acestuia, prejudiciindu-l în mod nelegal la obținerea drepturilor

ce i se cuvin.

Pârâtul,prin

întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, a

prematurității formulării acțiunii, a inadmisibilității și a insuficienței

timbrări.

Prin

sentința nr. 1616 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția netimbrării.

Totodată, a admis excepția prematurității invocată de către pârât și, pe cale

de consecință, a respins acțiunea ca fiind prematur introdusă.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele sentinței atacate, următoarele:

În

ceea ce privește excepția netimbrării, instanța a constatat că nu este

întemeiată și a respins-o ca atare, având în vedere că reclamanții au timbrat

în mod legal.

Privitor

la excepția prematurității introducerii acțiunii, instanța de fond a reținut faptul

că potrivit art. 9 alin. (1) din Lega nr. 341/2004, certificatele doveditoare se

vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în

vigoare a legii, termen care a fost prorogat legal, în mod succesiv, până la data

de 30 iunie 2009, astfel încât pârâții se află în interiorul acestui termen

pentru soluționarea cererii reclamantului, drept pentru care acțiunea a fost respinsă

ca atare.

Împotriva

acestei hotărâri reclamații au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În

motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția

prematurității invocată de pârât, motivând că Legea nr. 314/2004 a reglementat în

favoarea pârâtului un termen stabilit până la 30 iunie 2009, în vederea

soluționării tuturor cererilor de preschimbare.

Recurentul

mai învederează că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că dosarul

de preschimbare este complet, că s-a admis cererea de preschimbare, deci analiza

dosarului s-a încheiat, urmând procedura avizării și eliberării certificatului

preschimbat de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

din Decembrie 1989. Astfel, recurenții consideră că admiterea excepției prematurității

este netemeinică și nelegală, instanța de fond nu a analizat toate documentele depuse,

pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, fără a intra în cercetarea

fondului.

Recurenții

mai subliniază faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a

cererii de preschimbare a certificatului, că termenul de preschimbare prorogat nu

constituie un termen prohibitor, că legea nu interzice eliberarea

certificatului preschimbat înainte de expirarea acestui termen dacă sunt îndeplinite

toate condițiile prevăzute de lege în acest scop.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a admis excepția prematurității

invocată de pârât și a respins acțiunea ca fiind prematur introdusă.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 „certificatele doveditoare

care în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor

Revoluției din 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5) se

vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul d Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în

vigoare a prezentei legi”.

Așa

cum în mod corect a constatat și instanța de fond, termenul prevăzut de art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 341/2004 a fost prorogat succesiv prin O.U.G. nr. 133/2004,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2005, prin O.U.G. nr. 182/2005,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 148/2006, prin Legea nr. 347/2006, prin

O.U.G. nr. 132/2006, aprobată prin Legea nr. 131/2007 și prin O.G. nr. 1/2008,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2009, până la 30 iunie 2009.

Or,

în condițiile în care termenul prevăzut de lege pentru îndeplinirea de către pârâți

a obligațiilor ce le revin nu a expirat până la data formulării cererii de

chemare în judecată, nu s-a născut dreptul la acțiunea al reclamanților pentru

constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii sale cu privire la acele

obligații.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că cererea de preschimbare a certificatelor de revoluționar

potrivit Legii nr. 341/2004 este prematur formulată, așa cum în mod corect a

reținut instanța de fond, întrucât s-a stabilit ca termen limită pentru depunerea

dosarelor cu documente, precum și analizarea acestora, termenul de 30 iunie 2009,

termen care nu expirase la data formulării cererii de chemare în judecată.

În

aceste condiții nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare

a cererii, astfel cum a fost invocat de recurenții - reclamanți, despre un

asemenea refuz putând fi vorba eventual după expirarea termenului limită pentru

soluționarea cererilor.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2009, recursul va

fi respins ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de reclamanții T.P., M.l., D.A.G., D.P., L.G., A.P., Ș.N., T.V.,

T.M., A.Ș., D.A., V.I., D.C., Ș.N., N.l., B.L., S.S., C.T., A.G., S.N., G.M., U.P.,

B.J., H.T., l.S., C.L., N.T., T.G., R.Ș., M.G., T.C., F.F., A.I., B.D., D.F., C.F.,

M.I., M.N., R.l., N.T., F.C., G.G., S.C., N.G., R.G., T.R., T.P., C.I., C.A., S.M.,

P.F., B.I., C.P., V.C., S.M. și C.T. împotriva sentinței nr. 1616 din 14

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 776/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții R.I., N.D., H.S., M.V., G.C., C.A., O.T., L.I., T.M., M.M.C., S.A., C.M., V.G., D.M., N.F., N.M., D.L.V., P.A., G.S., L.V., C.S., D.F., S.A.M.
ÎCCJ 2010-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2757/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții C.M., T.D.P., O.M., U.M., T.N., C.I., I.M., S.O.O., B.C., T.C., T.V., M.F.G., G.O., C.I., C.V., C.C.G., C.G.L., C.A., D.A., P.I., D.I., B.F.,
ÎCCJ 2010-02-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 574/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04 februarie 2009, reclamanții S.C., N.C., C.N., C.I., I.M., V.Ș., P.A., D.I., B.E.
ÎCCJ 2010-01-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. A.G., A.M.C., A.V.C., B.A., B. F.M.,
ÎCCJ 2010-10-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4177/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.C.S., A.I., A.N., A.D.T.,
Sursă