ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5525/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 23 octombrie 2008

și precizată ulterior, reclamanții B.E., B.G., B.M. și B.E. au chemat în judecată

pe pârâții A.V.A.S. și C.I.A.N. din cadrul Primăriei A., solicitând anularea parțială

și respectiv completarea deciziei din 10 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S. cu obligarea

pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților pentru terenul

aferent clădirii înscrise în C.F., în suprafață de 132 m.p. și completarea deciziei

atacate cu obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților

pentru construcțiile demolate: o casă de piatră cu trei apartamente și anexe gospodărești-magazie

de lemne, W.C. și grajd pentru cai și vaci, conform evaluării aflate în Dosarul

nr. 2789/2003 al comisiei de analiză pe Legea nr. 10/2001 din cadrul primăriei A.

Prin sentința civilă nr. 1353 din 23

noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei C.I.A.N. din cadrul Primăriei A. și a fost

respinsă cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceasta pârâta; a

fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta

A.V.A.S., a fost modificată în parte dispoziția atacată, în sensul acordării de

măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților și pentru terenul aferent construcției

(magazie) înscrisă inițial în C.F., transcrisă, în suprafață de 132 m.p., fiind

menținute celelalte dispoziții ale actului atacat.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia din 21 septembrie 2010, a respins, ca nefondate

apelurile declarate de reclamanți și de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței sus-menționate,

respinge, ca inadmisibilă în apel, cererea contestatorilor având ca obiect emiterea

unei noi dispoziții de către Primăria A. sau completarea dispoziției nr. 362/2001,

pentru considerentele ce urmează.

Curtea a constatat corectă soluția tribunalului

de recunoaștere a dreptului reclamanților de persoane îndreptățite la masuri reparatorii

prin echivalent pentru terenul de 132 m.p., deoarece potrivit extraselor C.F. depuse

la dosar, imobilul înscris inițial,compus din casă de piatră și curte intravilan,

în suprafață totala de 432 m.p., a fost proprietatea numiților B.F., B.A., B.F.,

I.B. și B.V., și a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.

119/1948.

Prin încheierea nr.

97 din 16 ianuarie 1997, imobilul a fost parcelat în -construcție formată dintr-o

magazie, în suprafață de 132 m.p., intabulându-se dreptul de proprietate în favoarea

SC B. SA și curte în suprafață de 300 m.p., în proprietatea Statului Român.

Reclamanții au calitatea

de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, așa cum rezultă

din certificatele de calitate de moștenitor X din 25 februarie 2003, Z din 25

februarie 2003, W din 25 februarie 2003, Y din 25 februarie 2003 și Q din 25

februarie 2003 eliberate de B.N.P. D.M.

Dezmembrarea proprietății

de 432 m.p. în două numere topografice nu a produs o “dispariție” a celor 132 m.p.,

după cum nu operațiunea de dezmembrare a produs un transfer al proprietății, pentru

a se interpreta că, deși anterior dezmembrării autorii reclamanților au fost proprietarii

întregului teren de 432 m.p., totuși după dezmembrare, ca efect al acestei dezmembrări,

cei 132 m.p. nu ar mai fi fost parte a aceleiași proprietăți inițiale.

De aceea, susținerile

făcute de apelanta A.V.A.S. în sensul că la soluționarea notificării prin decizia

atacată a avut în vedere imobilul astfel cum era înscris în C.F. ca fiind magazie

de 132 m.p., nu poate fi primită în sensul pe care apelanta îl urmărește.

Suprafața de teren de

132 m.p. se află evidențiată în patrimoniul SC B. SA, societate integral privatizată,

astfel că în mod corect a fost reținut de tribunal faptul că A.V.A.S., în considerarea

art. 29 din Legea nr. 10/ 2001, avea a soluționa prin decizia atacată și această

pretenție a reclamanților.

În ce privește apelul

formulat de reclamanți, Curtea a constatat că reclamanții au învestit instanțele

cu o contestație împotriva deciziei din 10 septembrie 2008 emisă de pârâta A.V.A.S.,

solicitând în mod expres prin cererea de chemare în judecată precizată la filele

13-16 dosar fond: „anularea parțială și respectiv completarea deciziei atacate cu

obligarea intimatei la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul (…) în suprafață

de 132 m.p.); completarea deciziei atacate cu măsuri reparatorii pentru construcțiile

demolate, cu obligarea intimatei la acordarea de măsuri reparatorii: o casă de piatră

cu 3 apartamente și anexe gospodărești (magazie de lemne, W.C., grajd pentru cai

și vaci)”. Și în motivarea acestei precizări reclamanții au arătat în mod expres

că „A.V.A.S., prin decizia atacată din 10 septembrie 2008 soluționează în mod greșit

dosarul: a) acordând masuri reparatorii doar pentru construcția magazie în suprafața

de 132 m.p., lăsând afară terenul aferent; b) ignorând acordarea masurilor reparatorii

pentru construcțiile demolate (casa de piatră, magazie de lemne, W.C., grajd pentru

cai și vaci)”.

Or, în raport de acest

obiect, pretenția de obligare a pârâtei A.V.A.S. la acordarea măsurilor reparatorii

pentru construcțiile demolate a fost corect soluționată de instanța de fond în sensul

respingerii, pentru motivul că, potrivit art. 32 alin. (1), art. 22 alin. (1) și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a acestei pretenții

de despăgubire pentru construcțiile demolate revenea Primăriei Municipiului A.,

iar nu A.V.A.S.

Curtea a înlăturat reținerea

instanței de fond în sensul că prin notificarea nr. 586/2001 reclamanții nu au solicitat

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și

referirea la incidența dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001,

întrucât acest argument poate fi cercetat; a considerat Curtea, numai în contradictoriu

cu entitatea competentă legal să soluționeze notificarea pentru construcțiile demolate,

un asemenea considerent rămânând străin cauzei atâta timp cât în mod prioritar s-a

constatat că A.V.A.S. nu avea competența legală să soluționeze notificarea sub acest

aspect.

În ce privește cererea

făcută de reclamanți în apel, prin precizările depuse, prin care aceștia au arătat

că pretenția de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate o

formulează de fapt în contradictoriu cu Primarul A., solicitând obligarea Primăriei

A. la emiterea unei noi dispoziții sau la completarea dispoziției nr. 362/ 2001

în acest sens, Curtea a considerat că aceasta este formulată pentru prima oară în

apel și este în consecință inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 294 C.

proc. civ.

Împotriva deciziei a declarat

recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor

de recurs se arată că reclamanții nu au făcut dovezi din care să reiasă dreptul

de proprietate al autorului lor asupra suprafeței de teren de 132 m.p.

Reclamanții, prin întâmpinarea

formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând

decizia sub aspectul criticii formulate – calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților

la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața

de teren de 132 m.p. – a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente

în cauză, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Notificarea reclamanților

a vizat fostul imobil înscris inițial în C.F.,compus din casă de piatră și curte

intravilan, în suprafață totală de 432 mp., în întregul său, astfel că această pretenție

cuprinde și actualul imobil cu număr topo 1330/1, construcție magazie, dar în mod

logic și evident și terenul ocupat de aceasta.

Faptul că terenul ocupat

de această magazie în suprafață de 132 mp. a fost proprietatea autorilor reclamanților

este dovedit fără dubiu cu extrasele de carte funciară menționate, referitoare la

imobilul în întregul sau înscris inițial în cartea funciară 615 A., nr. top 1330,

cu suprafața totală de 432 mp., din care, prin scăderea suprafeței de 300 mp. care

a primit număr topografic 1330/2, rămâne suprafața de 132 mp. obiect al cauzei.

Înalta Curte, reținând

că dispozițiile art. 3 alin. (1) și (4) alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 au fost aplicate corespunzător situației de fapt pe deplin lămurite, va respinge,

recursul declarat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 531A din 21

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2011.