ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5704/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5704/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 12 ianuarie 2009 reclamantul I.N. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și a solicitat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a condamnării politice de către regimul comunist la 16 ani de muncă

silnică și 7 ani degradare civică.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că s-a opus asocierii forțate în

cooperative impusă de regimul comunist, motiv pentru care a fost „ condamnat abuziv

în baza unor legi care au atentat la liberalitățile fundamentate ale

cetățenilor.

Mai arată că, după arestarea sa, soția și copilul au rămas

fără nici un sprijin, iar după executarea celor 5 ani și jumătate de muncă

silnică s-a reîntors în sat, însă nu a putut găsi de lucru, astfel că a fost

nevoit să plece la Constanța.

În drept, au fost invocate disp. art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009.

A formulat întâmpinare Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Dolj și a solicitat respingerea

acțiunii, apreciind că acțiunea este neîntemeiată și nelegală și că reclamantul

nu a făcut dovada concretă a prejudiciului suferit în perioada de detenție,

cuantumul prejudiciului pretins este foarte mare.

Prin sentința civilă 174 din 20 aprilie 2010 a

Tribunalului Dolj s-a admis în parte acțiune precizată și a fost obligat

pârâtul, către reclamant, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnarea prin Decizia penală nr. 575 din 17 septembrie 1959 a

Tribunalului Militar Craiova la 16 ani muncă silnică și 7 ani degradare cinică,

în cuantum de 200.000 euro.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că

prin hotărârea penală nr. 575 din 17 septembrie 1959 a Tribunalul Militar

Craiova, dată în Dosarul nr. 540/1959, reclamantul I.N. a fost condamnat

alături de alți inculpați la pedeapsa de 16 ani muncă silnică și 7 ani

degradare civică, în baza art. 209 pct. 1 alin. (1) C. pen., pentru crima de

uneltire contra ordinii sociale. S-a dispus de asemenea confiscarea întregii

averii personale a inculpatului. Prin Decretul nr. 176/1964 a fost grațiat de

restul pedepsei pe care o mai avea de executat.

Potrivit sentinței penale de condamnare, infracțiunea

reținută în sarcina reclamantului a avut ca elemente constitutive intenția

opunerii la colectivizarea agricolă, deoarece reclamantul, nutrind sentimente

ostile față de transformarea socialistă a agriculturii, făcând agitație în

rândul țăranilor care, în ziua de 24 iunie 1959 se adunaseră la sediul Sfatului

Popular al comunei Dăbuleni pentru a lămuri situația terenurilor pe care aveau

grâu și care intraseră în perimetrul G.A.C-ului, a transformat această adunare

într-o acțiune de agitație în masă, îndreptată împotriva G.A.C-ului și

organelor Sfatului Popular al comunei Dăbuleni.

Tribunalul a apreciat că reclamantul a suferit un

prejudiciu de natură morală, care reprezintă atingerea adusă valorilor care

definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică, sănătatea,

integritatea, demnitatea și alte asemenea valori constitutive ale

personalității.

O astfel de încălcare a avut loc prin tratamente

inumane la care a fost supus reclamantul alături de alți deținuți, prin

privarea sa de liberate aducându-i-se atingere drepturilor și libertăților

fundamentale, fiind prezumate și de notorietatea suferințelor fizice și psihice

provocate de o asemenea măsură extremă, privativă de dreptul suprem al oricărui

om, acela la libertate sub toate aspectele, prejudiciul trebuind să fie reparat

prin acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, tribunalul

a reținut că repararea integrală a prejudiciului are un caracter relativ, fiind

imposibil de echivalat pecuniar daunele de natură morală și a acordat

reclamantului o despăgubire care vine să compenseze prejudiciul astfel cum a

fost descris mai sus, în cuantum de 200.000 euro, echivalent în lei, având în

vedere și recunoașterile încălcării drepturilor fundamentale amintite, prin

stabilirea drepturilor conform deciziei emisa in baza Decretului - Lege nr. 118/1990,

precum și jurisprudența C.E.D.O. și principiul proporționalității daunelor

morale acordate cu gravitatea suferințelor psihice încercate de reclamant prin

privarea de libertate în acea perioadă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, susținând

că s-au acordat daunele morale în mod netemeinic și nelegal, fără ca

reclamantul să fi făcut dovada repercusiunilor negative asupra stării sale

psihice și fizice, adică dovada legăturii de cauzalitate dintre faptă și

prejudiciu.

Pârâtul a criticat cuantumul despăgubirilor morale,

apreciind că este prea mare, nefiind respectat principiul acordării unei juste

despăgubiri. S-a făcut referire la situația familială a reclamantului, care

anterior condamnării era agricultor, trăia în mediul rural, aceeași ocupație

având-o și după eliberare, așa încât nu a existat un impact profesional.

S-a arătat că declarația martorului audiat de prima instanță

este subiectivă, acesta fiind fost deținut politic și promovând, la rândul său,

o acțiune împotriva statului, că martorul s-a referit la suferințele sale, iar

nu la situația personală a reclamantului.

Apelantul a arătat că suma pretinsă de reclamant era

nejustificată și că evaluarea despăgubirilor nu poate excede noțiunii de

satisfacție echitabilă consacrată de practica instanței de la Strasbourg în

aplicarea art. 50 din C.E.D.O.

Prin

Decizia nr. 293 din 7 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței

civile nr. 174 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj, secția civilă, în

contradictoriu cu reclamantul I.N.

A fost schimbată sentința apelată și pârâtul obligat să

plătească reclamantului 10.000 euro daune morale, echivalat în lei la data

plați.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a

reținut în esență că Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010,

are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor

care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor

condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate

acestora. Anterior acestei legi au fost adoptate Decretul - Lege nr. 118/1990

și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale

suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres

prevăzute în actele normative, față de care legea din 2009 are caracter de

complinire.

Prin art. 1 din Legea nr. 221/2009 se stabilește că se

repară măsurile abuzive reprezentate de condamnările cu caracter politic,

definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a

fost pronunțată condamnarea. Modalitatea practică de reparare a prejudiciului

este stabilită de legiuitor prin art. 5 din Lege, care, în alin. (1) dispune că

orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic se poate adresa

instanței de judecată, pentru a cere obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Concluzia este aceea că sunt îndreptățite la repararea

prejudiciului moral persoanele care au fost victima unor condamnări cu caracter

politic, care nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche, sau moștenitorii

acestora, prejudiciul suferit fiind prezumat de lege.

Cum

reclamantul a dovedit că a fost condamnat politic în anul 1959 pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 209 C. pen., text enumerat expres în art.

1 din Legea nr. 221/2009, și că a executat o pedeapsă privativă de libertate

timp de 5 ani, se constată că toate condițiile impuse de art. 1 și 5 din Legea nr.

221/2009 sunt îndeplinite, caz în care acțiunea a fost corect admisă.

Susținerea pârâtului, în sensul că acțiunea nu a fost

probată s-a reținut ca nefondată, deoarece, așa cum s-a arătat, legea prezumă

existența unui prejudiciu prin aceea că dă dreptul de a pretinde despăgubiri

morale celor ce au suferit o condamnare politică.

Condamnarea penală, executarea unei pedepse în

închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în

condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale,

îndepărtarea de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social

și chiar fizic. Astfel de măsuri au lezat demnitatea și onoarea, dar și

libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale

ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică

acordarea unei compensații materiale.

Declarația martorului audiat a fost corect apreciată ca

fiind concludentă și pertinentă, chiar dacă acesta este un fost deținut

politic, tocmai pentru că martorul a cunoscut personal regimul de detenție al

deținuților politici.

S-au reținut ca fondate și criticile privind modul de

apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, cuantumul stabilit de tribunal

fiind prea mare.

Întinderea compensației pretinse de reclamant pentru

prejudiciul suferit ca victimă a unei condamnări politice nu poate constitui un

preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel

material, instanța ținând seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără

justă cauză. Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica

instanței europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul

daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații similare de

condamnări pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente.

Astfel, în cauza Kondos, Hotărârea. din 7 februarie 2008, C.E.D.O.

a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale de 3 000 euro pentru violarea art.

5 parag. 1 din Convenție; în cauza Canciovici despăgubirile morale au fost

cuantificate la 6 000 euro pentru neaducerea reclamantului arestat în fața unui

magistrat și interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza Rosenberg din 10

februarie 2010 prejudiciul moral a fost stabilit la 3.000 euro.

În speță, față de perioada de timp cât reclamantul a

executat pedeapsa, față de împrejurarea că s-au obținut despăgubiri și în

temeiul legilor reparatorii anterioare, acordarea unei despăgubiri de 200 000

euro este excesivă, instanța de apel considerând că se impune stabilirea unui cuantum

de 10 000 euro despăgubiri morale.

Împotriva Deciziei 293 din 7 octombrie 2010 a Curții de

Apel Craiova au declarat recurs reclamantul I.N. și pârâtul Statul Roman.

C. proc. civ. și a susținut că decizia este nelegală întrucât a stabilit

daunele morale la suma de 10.000 euro, care nu repară integral prejudiciu.

Scopul acordării daunelor morale este dat de principiul de

drept, potrivit căruia reparația trebuie să fie integrală, dar suma acordată în

speță este modică în raport cu gravitatea regimului la care a fost supus.

S-a susținut, de asemenea, că s-a expus riscându-și chiar

viața pentru a-și apăra dreptul de proprietate, opunându-se colectivizării la

un moment în care proprietatea era apărată prin documente internaționale,

inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului.

soluției, tot din perspectiva motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătând că deși Legea nr. 221/2009 este un act normativ special, trebuie

avute în vedere condițiile generale ale răspunderii delictuale pentru ca

aceasta să fie angajată. Critica formulată de pârât este formulată și în raport

de motivele prev. de art. 304 pct.

6-8

C. proc. civ.

Or, nu s-a demonstrat că reclamantului i-au fost cauzate în

mod direct suferințe psihice care să fie cuantificate la suma acordată.

Prejudiciul moral suferit de o persoană se determină în

funcție de personalitatea acesteia, de suferințele fizice și psihice suferite

de victimă în plan social, profesional și moral, iar prin adoptarea Legii nr. 221/2009

s-a avut în vedere repararea unor asemenea daune suferite efectiv și nu

îmbogățirea fără justă cauză a acestor persoane.

S-a arătat că suma de 10.000 euro acordată reclamantului cu

titlu de daune morale, nu ține seama de împrejurările reale ale speței,

respectiv, în ce măsură condamnarea reclamantului i-a afectat personalitatea,

onoarea, demnitatea, cinstea, sănătatea și integritatea corporală, ori

prestigiul profesional.

Acordarea daunelor morale trebuie să respecte

principiul stabilirii unei juste despăgubiri, și să nu fie disproporționată

față de criteriile obiective ce se impun a fi avute în vedere în aprecierea

evaluării suferite.

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor

două recursuri, înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, sub aspectul îndreptățirii reclamantului de a

primi daune morale, contrar susținerilor din recursul Statului Român, se

constată că legitimarea acestuia este dată de însăși dispozițiile art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009 care, circumstanțiind sfera persoanelor cărora li se

cuvin asemenea despăgubiri, fac referire la persoanele care au suferit în mod

direct condamnări cu caracter politic, sau au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, cât și la descendenții acestor persoane,

până la gradul al II-lea inclusiv.

Promovând acțiunea, reclamantul și-a dovedit îndreptățirea la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, astfel încât orice

critică referitoare la acest aspect este nefondată.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, criticile au

fost formulate prin intermediul ambelor recursuri, reclamantul susținând că suma

stabilită de instanța de apel este neîndestulătoare, iar pârâtul că,

dimpotrivă, suma acordată nu ține seama de valorile concrete pe care le

sancționează acordarea unor asemenea despăgubiri.

Sub acest aspect al cuantificării daunelor morale,

reclamantul a pretins că operațiunea trebuie să fie astfel realizată, încât să

asigure o reparare integrală a prejudiciului produs, întrucât acesta este

principiul de drept care trebuie să fundamenteze orice răspundere delictuală.

Prin promovarea unor asemenea critici, reclamantul nu trebuie

să ignore natura prejudiciului și faptul că scopul acordării daunelor morale nu

constă, așa cum se pretinde, în asigurarea unei „restituiri, a unei repuneri în

situația anterioară", ci doar realizarea unei satisfacții morale pentru

suferințele morale pricinuite.

O asemenea comensurare a prejudiciului moral, aptă să asigure

o reparație integrală, așa cum se susține, nici nu este posibilă, întrucât

atingerea adusă prin fapta ilicită, vizând atribute esențiale ale personalității

umane (libertate, viață, demnitate) nu se poate pune problema ca o dată

încălcate acestea să fie restabilite prin acordarea unor sume de bani.

În realitate, scopul acestor daune trebuie să fie reprezentat

în primul rând, de asigurarea unei satisfacții morale, iar nu a uneia

patrimoniale.

De aceea, aprecierea lor se realizează în echitate și

păstrând principiul proporționalității și al justului echilibru între natura

valorilor lezate și sumele acordate.

Astfel, fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi

reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea,

onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între

natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul nepatrimonial al

despăgubirii.

Faptul că, reparația trebuie să fie una echitabilă, înseamnă

că nu poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că ea nu poate constitui

un temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea

acordării unor astfel de daune care, așa cum s-a menționat, trebuie să se

producă în primul rând pe plan afectiv și moral, iar constatarea caracterului

politic al condamnării, reprezintă în sine o recunoaștere a conduitei morale și

a demnității reclamantului.

De altfel, elementele de fapt principale, care au fundamentat

soluția, au vizat regimul de detenție sever căruia i-a fost supus reclamantul

și consecințele care s-au produs ulterior pe planul vieții acestuia.

În aceste condiții, având în vedere cele arătate mai sus,

majorarea cuantumului daunelor morale se impune, ținând seama de funcția de

compensație morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

De aceea, se va constata că prin admiterea apelului pârâtului

și obligarea acestuia la 10.000 euro cu titlu de daune morale în favoarea

reclamantului, nu s-a avut în vedere scopul acestor dezdăunări și cerința

caracterului lor echitabil.

în același timp însă, nu vor fi luate în considerare, fiind

lipsite de fundament juridic, susținerile din recurs ale pârâtului, conform

cărora, în stabilirea despăgubirilor trebuie avută în vedere plafonarea

limitelor acestora, introdusă prin O.U.G. nr. 62/2010.

Aceasta, întrucât ordonanța de urgență menționată a fost

declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010,

iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții

Constituționale sunt general obligatorii, dispozițiile constatate

neconstituționale încetându-și efectele juridice într-un termen de 45 de zile

de la data publicării deciziei în M. Of.

Astfel, rezultă că recurentul pârât își fundamentează critica

pe un text fără existență juridică și, drept urmare, neproducător de

consecințe, în sensul pretins de către parte.

Pentru considerentele anterior expuse, fiind găsite

întemeiate criticile reclamantului în partea referitoare la majorarea daunelor

morale, urmează să fie admis recursul acestuia și, dând eficiență principiului

echității, să fie modificată decizia recurată, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor

morale la suma de 160.000 euro, sau echivalentul în lei la data plății.

Recursul pârâtului urmează să fie respins ca nefondat, pentru

considerentele arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva

Deciziei nr. 293 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul

să plătească reclamantului suma de 160.000 euro sau echivalentul în lei la data

plății, reprezentând daune morale.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2011.