ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5704/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 ianuarie 2009 reclamantul I.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice de către regimul comunist la 16 ani de muncă silnică și 7 ani degradare civică. În motivarea acțiunii reclamantul arată că s-a opus asocierii forțate în cooperative impusă de regimul comunist, motiv pentru care a fost „ condamnat abuziv în baza unor legi care au atentat la liberalitățile fundamentate ale cetățenilor. Mai arată că, după arestarea sa, soția și copilul au rămas fără nici un sprijin, iar după executarea celor 5 ani și jumătate de muncă silnică s-a reîntors în sat, însă nu a putut găsi de lucru, astfel că a fost nevoit să plece la Constanța.

În drept, au fost invocate disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. A formulat întâmpinare Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Dolj și a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că acțiunea este neîntemeiată și nelegală și că reclamantul nu a făcut dovada concretă a prejudiciului suferit în perioada de detenție, cuantumul prejudiciului pretins este foarte mare. Prin sentința civilă 174 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj s-a admis în parte acțiune precizată și a fost obligat pârâtul, către reclamant, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea prin Decizia penală nr. 575 din 17 septembrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova la 16 ani muncă silnică și 7 ani degradare cinică, în cuantum de 200.000 euro.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin hotărârea penală nr. 575 din 17 septembrie 1959 a Tribunalul Militar Craiova, dată în Dosarul nr. 540/1959, reclamantul I.N. a fost condamnat alături de alți inculpați la pedeapsa de 16 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică, în baza art. 209 pct. 1 alin. (1) C. pen., pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. S-a dispus de asemenea confiscarea întregii averii personale a inculpatului. Prin Decretul nr. 176/1964 a fost grațiat de restul pedepsei pe care o mai avea de executat.

Potrivit sentinței penale de condamnare, infracțiunea reținută în sarcina reclamantului a avut ca elemente constitutive intenția opunerii la colectivizarea agricolă, deoarece reclamantul, nutrind sentimente ostile față de transformarea socialistă a agriculturii, făcând agitație în rândul țăranilor care, în ziua de 24 iunie 1959 se adunaseră la sediul Sfatului Popular al comunei Dăbuleni pentru a lămuri situația terenurilor pe care aveau grâu și care intraseră în perimetrul G.A.C-ului, a transformat această adunare într-o acțiune de agitație în masă, îndreptată împotriva G.A.C-ului și organelor Sfatului Popular al comunei Dăbuleni. Tribunalul a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu de natură morală, care reprezintă atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică, sănătatea, integritatea, demnitatea și alte asemenea valori constitutive ale personalității.

O astfel de încălcare a avut loc prin tratamente inumane la care a fost supus reclamantul alături de alți deținuți, prin privarea sa de liberate aducându-i-se atingere drepturilor și libertăților fundamentale, fiind prezumate și de notorietatea suferințelor fizice și psihice provocate de o asemenea măsură extremă, privativă de dreptul suprem al oricărui om, acela la libertate sub toate aspectele, prejudiciul trebuind să fie reparat prin acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, tribunalul a reținut că repararea integrală a prejudiciului are un caracter relativ, fiind imposibil de echivalat pecuniar daunele de natură morală și a acordat reclamantului o despăgubire care vine să compenseze prejudiciul astfel cum a fost descris mai sus, în cuantum de 200.000 euro, echivalent în lei, având în vedere și recunoașterile încălcării drepturilor fundamentale amintite, prin stabilirea drepturilor conform deciziei emisa in baza Decretului - Lege nr. 118/1990, precum și jurisprudența C.E.D.O. și principiul proporționalității daunelor morale acordate cu gravitatea suferințelor psihice încercate de reclamant prin privarea de libertate în acea perioadă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, susținând că s-au acordat daunele morale în mod netemeinic și nelegal, fără ca reclamantul să fi făcut dovada repercusiunilor negative asupra stării sale psihice și fizice, adică dovada legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Pârâtul a criticat cuantumul despăgubirilor morale, apreciind că este prea mare, nefiind respectat principiul acordării unei juste despăgubiri. S-a făcut referire la situația familială a reclamantului, care anterior condamnării era agricultor, trăia în mediul rural, aceeași ocupație având-o și după eliberare, așa încât nu a existat un impact profesional. S-a arătat că declarația martorului audiat de prima instanță este subiectivă, acesta fiind fost deținut politic și promovând, la rândul său, o acțiune împotriva statului, că martorul s-a referit la suferințele sale, iar nu la situația personală a reclamantului.

Apelantul a arătat că suma pretinsă de reclamant era nejustificată și că evaluarea despăgubirilor nu poate excede noțiunii de satisfacție echitabilă consacrată de practica instanței de la Strasbourg în aplicarea art. 50 din C.E.D.O. Prin Decizia nr. 293 din 7 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 174 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Dolj, secția civilă, în contradictoriu cu reclamantul I.N. A fost schimbată sentința apelată și pârâtul obligat să plătească reclamantului 10.000 euro daune morale, echivalat în lei la data plați.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi au fost adoptate Decretul - Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative, față de care legea din 2009 are caracter de complinire. Prin art. 1 din Legea nr. 221/2009 se stabilește că se repară măsurile abuzive reprezentate de condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea.

Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din Lege, care, în alin. (1) dispune că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic se poate adresa instanței de judecată, pentru a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Concluzia este aceea că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral persoanele care au fost victima unor condamnări cu caracter politic, care nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche, sau moștenitorii acestora, prejudiciul suferit fiind prezumat de lege.

Cum reclamantul a dovedit că a fost condamnat politic în anul 1959 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 209 C. pen., text enumerat expres în art. 1 din Legea nr. 221/2009, și că a executat o pedeapsă privativă de libertate timp de 5 ani, se constată că toate condițiile impuse de art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009 sunt îndeplinite, caz în care acțiunea a fost corect admisă. Susținerea pârâtului, în sensul că acțiunea nu a fost probată s-a reținut ca nefondată, deoarece, așa cum s-a arătat, legea prezumă existența unui prejudiciu prin aceea că dă dreptul de a pretinde despăgubiri morale celor ce au suferit o condamnare politică. Condamnarea penală, executarea unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social și chiar fizic.

Astfel de măsuri au lezat demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Declarația martorului audiat a fost corect apreciată ca fiind concludentă și pertinentă, chiar dacă acesta este un fost deținut politic, tocmai pentru că martorul a cunoscut personal regimul de detenție al deținuților politici. S-au reținut ca fondate și criticile privind modul de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, cuantumul stabilit de tribunal fiind prea mare. Întinderea compensației pretinse de reclamant pentru prejudiciul suferit ca victimă a unei condamnări politice nu poate constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanța ținând seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.

Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații similare de condamnări pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente. Astfel, în cauza Kondos, Hotărârea. din 7 februarie 2008, C.E.D.O. a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale de 3 000 euro pentru violarea art. 5 parag. 1 din Convenție; în cauza Canciovici despăgubirile morale au fost cuantificate la 6 000 euro pentru neaducerea reclamantului arestat în fața unui magistrat și interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza Rosenberg din 10 februarie 2010 prejudiciul moral a fost stabilit la 3.000 euro.

În speță, față de perioada de timp cât reclamantul a executat pedeapsa, față de împrejurarea că s-au obținut despăgubiri și în temeiul legilor reparatorii anterioare, acordarea unei despăgubiri de 200 000 euro este excesivă, instanța de apel considerând că se impune stabilirea unui cuantum de 10 000 euro despăgubiri morale. Împotriva Deciziei 293 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamantul I.N. și pârâtul Statul Roman. 1. Reclamantul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că decizia este nelegală întrucât a stabilit daunele morale la suma de 10.000 euro, care nu repară integral prejudiciu. Scopul acordării daunelor morale este dat de principiul de drept, potrivit căruia reparația trebuie să fie integrală, dar suma acordată în speță este modică în raport cu gravitatea regimului la care a fost supus.

S-a susținut, de asemenea, că s-a expus riscându-și chiar viața pentru a-și apăra dreptul de proprietate, opunându-se colectivizării la un moment în care proprietatea era apărată prin documente internaționale, inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului. 2. Recurentul Statul Român a pretins nelegalitatea soluției, tot din perspectiva motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că deși Legea nr. 221/2009 este un act normativ special, trebuie avute în vedere condițiile generale ale răspunderii delictuale pentru ca aceasta să fie angajată. Critica formulată de pârât este formulată și în raport de motivele prev. de art. 304 pct. 6-8 C. proc. civ. Or, nu s-a demonstrat că reclamantului i-au fost cauzate în mod direct suferințe psihice care să fie cuantificate la suma acordată.

Prejudiciul moral suferit de o persoană se determină în funcție de personalitatea acesteia, de suferințele fizice și psihice suferite de victimă în plan social, profesional și moral, iar prin adoptarea Legii nr. 221/2009 s-a avut în vedere repararea unor asemenea daune suferite efectiv și nu îmbogățirea fără justă cauză a acestor persoane. S-a arătat că suma de 10.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale, nu ține seama de împrejurările reale ale speței, respectiv, în ce măsură condamnarea reclamantului i-a afectat personalitatea, onoarea, demnitatea, cinstea, sănătatea și integritatea corporală, ori prestigiul profesional. Acordarea daunelor morale trebuie să respecte principiul stabilirii unei juste despăgubiri, și să nu fie disproporționată față de criteriile obiective ce se impun a fi avute în vedere în aprecierea evaluării suferite.

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, înalta Curte constată următoarele: În primul rând, sub aspectul îndreptățirii reclamantului de a primi daune morale, contrar susținerilor din recursul Statului Român, se constată că legitimarea acestuia este dată de însăși dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumstanțiind sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac referire la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter politic, sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și la descendenții acestor persoane, până la gradul al II-lea inclusiv. Promovând acțiunea, reclamantul și-a dovedit îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, astfel încât orice critică referitoare la acest aspect este nefondată.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, criticile au fost formulate prin intermediul ambelor recursuri, reclamantul susținând că suma stabilită de instanța de apel este neîndestulătoare, iar pârâtul că, dimpotrivă, suma acordată nu ține seama de valorile concrete pe care le sancționează acordarea unor asemenea despăgubiri. Sub acest aspect al cuantificării daunelor morale, reclamantul a pretins că operațiunea trebuie să fie astfel realizată, încât să asigure o reparare integrală a prejudiciului produs, întrucât acesta este principiul de drept care trebuie să fundamenteze orice răspundere delictuală. Prin promovarea unor asemenea critici, reclamantul nu trebuie să ignore natura prejudiciului și faptul că scopul acordării daunelor morale nu constă, așa cum se pretinde, în asigurarea unei „restituiri, a unei repuneri în situația anterioară", ci doar realizarea unei satisfacții morale pentru suferințele morale pricinuite.

O asemenea comensurare a prejudiciului moral, aptă să asigure o reparație integrală, așa cum se susține, nici nu este posibilă, întrucât atingerea adusă prin fapta ilicită, vizând atribute esențiale ale personalității umane (libertate, viață, demnitate) nu se poate pune problema ca o dată încălcate acestea să fie restabilite prin acordarea unor sume de bani. În realitate, scopul acestor daune trebuie să fie reprezentat în primul rând, de asigurarea unei satisfacții morale, iar nu a uneia patrimoniale. De aceea, aprecierea lor se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Astfel, fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul nepatrimonial al despăgubirii.

Faptul că, reparația trebuie să fie una echitabilă, înseamnă că nu poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că ea nu poate constitui un temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă în primul rând pe plan afectiv și moral, iar constatarea caracterului politic al condamnării, reprezintă în sine o recunoaștere a conduitei morale și a demnității reclamantului. De altfel, elementele de fapt principale, care au fundamentat soluția, au vizat regimul de detenție sever căruia i-a fost supus reclamantul și consecințele care s-au produs ulterior pe planul vieții acestuia. În aceste condiții, având în vedere cele arătate mai sus, majorarea cuantumului daunelor morale se impune, ținând seama de funcția de compensație morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

De aceea, se va constata că prin admiterea apelului pârâtului și obligarea acestuia la 10.000 euro cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului, nu s-a avut în vedere scopul acestor dezdăunări și cerința caracterului lor echitabil. în același timp însă, nu vor fi luate în considerare, fiind lipsite de fundament juridic, susținerile din recurs ale pârâtului, conform cărora, în stabilirea despăgubirilor trebuie avută în vedere plafonarea limitelor acestora, introdusă prin O.U.G. nr. 62/2010. Aceasta, întrucât ordonanța de urgență menționată a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010, iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, dispozițiile constatate neconstituționale încetându-și efectele juridice într-un termen de 45 de zile de la data publicării deciziei în M. Of.

Astfel, rezultă că recurentul pârât își fundamentează critica pe un text fără existență juridică și, drept urmare, neproducător de consecințe, în sensul pretins de către parte. Pentru considerentele anterior expuse, fiind găsite întemeiate criticile reclamantului în partea referitoare la majorarea daunelor morale, urmează să fie admis recursul acestuia și, dând eficiență principiului echității, să fie modificată decizia recurată, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor morale la suma de 160.000 euro, sau echivalentul în lei la data plății. Recursul pârâtului urmează să fie respins ca nefondat, pentru considerentele arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva Deciziei nr. 293 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 160.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2011.