ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5003/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul G.D.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în tot a art. 2 din H.G. nr. 1013 din 9 septembrie 2009 și anularea în parte a art. 1 pct. 2 alin. (3), pct. 3, pct. 8 alin. (3) și pct. 9 lit. a) din același act normativ. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că H.G. 1013 din 9 septembrie 2009 a fost dată cu încălcarea art. 108 alin. (2) din Constituția României și celor mai elementare principii de drept, realizându-se o premieră în domeniu, când printr-o H.G. este modificată și completată o lege, în speță Legea 53/2003 C. Muncii. Astfel deși art. 56 C. muncii reglementează în mod expres situațiile în care un contract individual de muncă încetează de drept, prin art. 11 din H.G., atacată de mine, contractul individual de muncă al Directorului Adjunct de la SC T.B.R.C.M.

SA încetează de drept, fapt care încalcă pur și simplu toate principiile de drept constituțional întrucât practic printr-o H.G. se modifică și se completează un text de lege. Principalul motiv pentru care numitul M.S., fost ministru al muncii, a promovat și semnat acest act normativ, cu ajutorul nemijlocit al Secretariatului General al Guvernului, care nu a verificat, în mod temeinic conținutul actului administrativ atacat, permițând în acest fel ca acesta să fie pus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, a fost favorizarea numitei E.S. soția Ministrului Muncii, de a fi angajată inițial ca Director General Adjunct la SC la care am făcut referire, urmând ca ulterior să fie promovată în funcția de Director General lucru care s-a și întâmplat în data de 26 februarie 2010. Se mai impune aici și precizarea că Acționar Unic la SC T.B.R.C.M.

SA este C.N.P.A.S., instituție al cărui Președinte este numita D.P., cea care a făcut propunerea de modificare a H.G. 1469/2002, care a fost promovată în funcție și susținută politic de fostul Ministru al Muncii M.S. Mai mult s-a dorit și s-a realizat prin aceasta manevra, un lucru inacceptabil, în sensul că activitatea unei SC, cu capital majoritar de stat, să fie condusă de numita E.S., care ca Director General urma să fie numită și Președintele Consiliului de Administrație, ceea ce este un nonsens neputând fi în același timp și controlat și controlator și totodată în contradicție cu legislația în vigoare în materie, SC T.B.R.C.M. SA fiind pusă practic la dispoziția acesteia.

în plus prin modul în care s-a procedat Directorilor de Sucursale li s-a luat garanția stabilității în muncă și se anulează practic activitatea economică și financiară deosebită depusă de unii Directori de Sucursale de-a lungul timpului, nesocotindu-se prev. art. 1 și art. 2 alin. (1) din O.U.G. 79/2008 pentru a exista astfel posibilitatea ca aceștia să fie schimbați din funcție pe criterii subiective și deși este o SC, cu capital integral de stat. SC T.B.R.C.M. SA este tratată si condusă ca o firmă privată. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. Legii 554/2004, C. Muncii și C. proc. civ. La 8 martie 2010, a intervenit în proces în interes propriu F.V. solicitând anularea art. 2 din H,.G.

1013 din 9 septembrie 2009. În motivare, intervenientul a arătat că la data intrării in vigoare a H.G. 1013 din 9 septembrie 2009 era director general adjunct al SC T.B.R.C.M. SA al cărei acționar unic este C.N.P.A.S. si avea un contract individual de munca in ființa la acea data cu societatea comerciala la care a făcut referire. Prin promovarea acestei hotărâri de guvern contractul său de munca a incetat de drept, fapt care este intr-o totala contradicție cu legea. Astfel desi singurul text de lege care stabilește in mod expres si exhaustiv, situațiile in care un contract de munca încetează de drept este art. 56 C. muncii, prin art. 2 din H.G. 1013 din 9 septembrie 2009 C. Muncii este modificat si completat, iar el in mod abuziv in acest fel este privat de funcția de conducere pe care o dobândise in mod legal precum si de drepturile salariale aferente.

Promovarea si semnarea H.G. de către M.S., fostul ministru al muncii cu complicitatea numitei D.P., Președinte C.N.P.A.S. a avut drept scop nu numai inlaturarea sa din funcție dar si numirea in funcția de Director General Adjunct Ia SC T.B.R.C.M. SA a numitei E.S., soția fostului Ministru al Muncii, M.S., care ulterior a fost numita Director General si Președinte al Consiliului de Administratie. La 3 august 2010, pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei de interes a reclamantului. În motivare, pârâtul arătat că pentru a fi parte într-un proces, este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct.

„Interesul" este calificat unanim în doctrină și în jurisprudență ca fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile și de promovare a oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acesteia, nefiind suficientă afirmarea existenței unui drept actual, ci si justificarea folosului practic urmărit prin punerea în mișcare a procedurii judiciare Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Potrivit prevederilor constituționale ale art. 21 din Titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Cap. 1, "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime". Având în vedere și dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) din Cap. 2 al aceluiași Titlu, este fără îndoială că prevederile Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ își găsesc suportul în prevederile legii fundamentale. Exercițiul dreptului la acțiune și recunoașterea interesului legitim nu pot interveni decât în condițiile prevăzute de Constituție și de legea aplicabilă căii procedurale alese.

Prin Decizia nr. 256/2006, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 52 alin. (1) din Constituția României, pentru introducerea unei acțiuni în contencios administrativ, persoana vătămată trebuie să demonstreze încălcarea de către autoritatea publică a unui drept al său, sau a unui interes legitim care poate atât privat, cât și public. În consecință, s-a statuat că persoanele fizice sau juridice pot introduce acțiune în contencios administrativ pentru apărarea unui interes legitim public, mai ales când se are în vedere un act administrativ normativ, acesta reprezentând o măsură eficientă pentru a înlătura din primul moment posibil eventualele abuzuri ale administrației publice, cu atât mai mult cu cât interesul legitim public are în vedere și interesele private ale unei persoane.

În ceea ce privește criticile referitoare la legalitatea actului contestat solicită respingerea acestora. La 12 august 2010, a intervenit în proces a intervenit în interesul pârâtului M.M.F.P.S., solicitând respingerea cereri principale și a cererii de intervenție. Cererea de intervenție este justificată de calitatea de contrasemnatar al actului normativ, respectiv H.G. nr. 1013 din 9 septembrie 2009 pentru modificarea H.G. nr. 1/469/2002 privind înființarea SC T.B.R.C.M. SA. Față de solicitarea reclamantului privind anularea, în tot, a art. 2 și anularea, în parte, a art. 1 pct. 2 alin. (3), pct. 3, pct. 8 alin. (3) și pct. 9 lit. a) din H.G. nr. 1013 din 9 septembrie 2009 pentru modificarea H.G.

nr. 1.469/2002 privind înființarea SC T.B.R.C.M. S.A. învederează instanței excepția lipsei calității de subiect de sesizare a reclamantului. Pe fond, intervenientul a arătat că în Nota de fundamentare a H.G. nr. 1013/2009 pentru modificarea H.G. nr. 1.469/2002 privind înființarea SC T.B.R.C.M. SA, aflată pe site-ul Guvernului României, se stipulează: "Directorul general și directorul general adjunct care reprezintă conducerea societății își vor desfășura activitatea în baza unui contract de mandat. Directorul general al SC T.B.R.C.M SA va avea și calitatea de Președinte al Consiliului de administrație. Eliminarea condiționării ca directorul general să dețină o vechime de 5 ani în structurile M.M.F.P.S.". Având în vedere faptul că, în prezent, funcția de director general este vacantată ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, directorul general adjunct execută, prin delegare de competență, atribuțiile directorului general.

In acest context, fiind o situație cu caracter temporar, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, mandatul temporar exercitat de directorul general adjunct încetează de drept, urmând a fi derulate procedurile legale în vederea numirii unui nou director general". Ținând cont de modificările aduse Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, de O.U.G. nr. 82/2007, potrivit cărora: "prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a O.U.

sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului", precum și de faptul că art. 2 din H.G. nr. 1013/2009a fost introdus tocmai ca urmare a caracterului temporar al delegării de competență a atribuțiilor directorului general, în vederea încetării de drept a mandatului temporar exercitat de directorul general adjunct și demarării procedurii legale pentru numirea unui nou director general, rezultă că reclamantul susține în mod eronat faptul că dispozițiile H.G. nr. 1013/2009 au fost date cu încălcarea prev. art. 108 alin. (2) din Constituția României. Prin urmare, reclamantul se află într-o gravă eroare atunci când susține că, prin dispozițiile H.G.

nr. 1013/2009, directorilor de sucursale ale SC T.B.R.C.M. SA, " li s-a luat garanția stabilității în muncă" Mai mult, prevederile H.G. nr. 1013/2009 nu încalcă dispozițiile art. 115 alin (6) raportat la dispozițiile art. 41 și 47 din Constituție. Prin Încheierea din 18 februarie 2011, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate deoarece nu este posibilă, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, atacarea pe calea excepției de nelegalitate a unui act normativ a cărui nelegalitate formează obiectul cererii principale. În temeiul art. 137 C. proc. civ., Curtea s-a pronunțat asupra excepțiilor procesuale care fac de prisos cercetarea fondului cauzei, în tot sau în parte. În privința excepției lipsei de interes a reclamantului, Curtea a observat că interesul este o condiție de exercitare a acțiunii civile.

Interesul este avantajul practic pe care reclamantul îl obține prin admiterea cererii sale. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,,orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

In înțelesul prezentei legi persoană vătămată este "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ, sau prin nesoluționarea, în termenul legal, a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate. Dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar prin interes legitim privat se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice pot formula capete de cerere prin care se invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, in măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat. Reclamantul nu a probat existența unui drept subiectiv sau interes legitim care să fie încălcat prin H.G.

1013 din 9 septembrie 2009. Prin Sentința nr. 2818 din 8 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în cererea principală, a respins ca lipsită de interes cererea principală formulată de reclamantul G.D.R., împotriva pârâtului Guvernul României, a admis excepția lipsei procedurii prealabile în privința cererii de intervenție în interes propriu, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul F.V., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a admis cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului de intervenientul M.M.F.P.S. În privința excepția lipsei procedurii prealabile pe cererea de intervenție principală, instanța a observat că intervenientul a depus plângerea prealabilă sub nr. 2858 din 20 octombrie 2009, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului.

Ulterior, la 2 noiembrie 2009, după cum intervenientul recunoaște, a retras plângerea prealabilă. Faptul că reclamantul depusese aceeași plângere prealabilă și primise un răspuns negativ, nu îl exonera pe intervenient să nu efectueze procedură prealabilă sau să retragă plângerea prealabilă, față de dispozițiile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004. Din aceste motive, plângerea prealabilă retrasă de intervenient nu mai produce efecte juridice, astfel încât în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, tea va admite excepția lipsei procedurii prealabile și va respinge cererea de intervenție. Fața de legătura dintre cererea principală și cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului de M.M.F.P.S., în baza art. 49 și 56 C. proc.

civ., Curtea de apel a admis cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului de M.M.F.P.S. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul G.D.R. și de intervenientul F.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului reclamantul G.D.R. a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul acestuia care era lămurit și vădit neîndoielnic. Totodată hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel dacă analizăm prevederile art. 2 alin (1) lit. r) se poate constata că în cauză era vorba de un interes legitim public care nu trebuie să fie legat de un avantaj practic și de interesul societății de a se respecta democrația constituțională art. 1 alin (5) din Constituție și garantarea drepturilor libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor.

Demn de remarcat este faptul că în cazul intervenientului aici este vorba în mod clar de un interes legitim privat în cel mai pur sens juridic al cuvântului. De asemenea atât reclamantul cât și intervenientul nu au făcut altceva decât să solicite instanței cenzurarea unui act administrativ emis cu încălcarea unor norme juridice obligatorii fapt care duce la concluzia în mod indubitabil ca art. 11 din H.G. nr. 1013 din 9 septembrie 2010 este lovit de nulitate absolută cu toate consecințele ce decurg de aici. A accepta că cererea este lipsită de interes înseamnă a accepta că printr-o H.G. se poate modifica și completa un text de lege.

În raport cu motivarea făcută de instanța de fond înseamnă că dacă organele abilitate care ar trebui să-și exercite rolul activ (și s-a aici în vedere instituția avocatului poporului care manifestă pasivitate față de astfel de cazuri chiar dacă este subiect de sesizare în înțelesul art. 1 alin (3) din Legea nr. 554/2004) înseamnă ca toată lumea să închidă ochii și un act administrativ ilegal întocmit cu încălcarea art. 108 alin (2) din Constituție și a prev. Legii nr. 24/2000 care aduce avantaje celui care l-a propus și semnat și implicit familiei sale. Analizând în integralitatea ei hotărârea atacată, rezultă de asemenea că în mod greșit instanța a reținut că ulterior intervenientul dacă si-a retras plângerea prealabilă a renunțat la dreptul său de a se judeca.

Faptul că s-a primit un răspuns negativ echivala cu îndeplinirea condiției plângerii prealabile, legea arătând numai că înainte de a te adresa instanței trebuie să faci această plângere și să te adresezi organului emitent al actului administrativ, nefiind necesar în acest caz să treacă cele 30 de zile care oricum este numai un termen de recomandare și nu unul de prescripție, perimare sau decădere întrucât o persoană se adresează instanței de contencios în temeiul art. 1 alin. (1)din Legea nr. 554/2004. În plus jurisdicțiile speciale administrative potrivit constituției sunt facultative. În recursul său intervenientul F.V. arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pe considerentul susținut de pârât - Guvernul României cât si de Ministerul Muncii ca intervenient în interesul pârâtului, că la elaborarea H.G.

nr. 1013/2009, au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă si Procedurile pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobate prin H.G. nr. 1226/2007. Este adevărat că în aplicarea actelor normative menționate mai sus s-a solicitat avizul instituțiilor interesate, dar analizând observațiile și propunerile de îmbunătățire a prevederilor proiectului de act normativ, devenit H.G. nr. 1013/2009, formulate de organele avizatoare, se constată cu ușurință neluarea în seamă a acestora, mai ales cele emise de Ministerul Justiției si Libertăților Cetățenești, cu referire la formularea art. 2 din H.G. nr. 1013/2009, act administrativ ce face obiectul cauzei.

În ce privește „avizul favorabil,, al Consiliului Legislativ, consider că acesta nu numai că încalcă toate principiile de drept, dar creează serioase rezerve în privește profesionalismul celor care l-au întocmit si semnat. Comentariile în această speță a reprezentanților (pentru a nu generaliza lipsa de profesionalism la nivelul întregii instituții) Consiliului Legislativ, legate de propria propunere de redactare a art. II sunt contradictorii și cum recunosc ei înșiși „discutabilă” . Cu toate că acest aviz este consultativ, pur formal, nu se poate accepta sub nici o formă că o hotărâre a Guvernului poate fi dată și să cuprindă altceva decât ceea ce prevede imperativ și expres art. 108(2), raportat la art. 1 alin (5) si art. 16 alin. (2) din Constituție.

Alt exemplu de consultare formală a instituțiilor administrației publice centrale interesate o reprezintă modul de tratare a observațiilor Ministerului Finanțelor referitoare la eliminarea din proiectul de act normativ a prevederilor legate de introducerea, ca raport de muncă, a contractului de mandat pentru directorii de sucursale,entități organizatorice care potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale,,sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale”. Deși în întâmpinare Guvernul si în intervenția sa Ministerul Muncii susțin respectarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, în cazul proiectului H.G.

1013/2009, prin postarea lui pe site-ul Ministerului Muncii, este de remarcat ca acesta cât a fost postat nu conținea art. 2 iar în Nota de fundamentare la Secț. a 5-a care are drept titlul „ Efectele proiectului de act normativ asupra legislației în vigoare „ – de asemenea publicată pe site-ul inițiatorului - nu se face referire la efectele acestui proiectului de act normativ, asupra prevederilor C. Muncii, dovadă că acest articol a fost introdus ulterior. În ce privește plângerea prealabilă arată că, în acest sens, a depus la Guvern, în data de 20 octombrie 2009 o astfel de intervenție, dar sub presiune și amenințări, din partea noii conduceri a societății, instalate după adoptarea H.G. nr. 1013/2009, a procedat la retragerea acesteia.

Acest aspect nu este de natură să ducă la concluzia că s-a renunțat la dreptul de a se adresa instanței sau de a solicita pe cale formală punerea în funcțiune a organelor jurisdicționale în sensul de a invoca un drept și a stărui în realizarea lui. Față de considerentele invocate, ținând seama de fapte și probatoriul administrat în cauză, solicită modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond admiterea cererii așa cum a fost ea formulată, urmând a dispune anularea art. 2 din H.G. nr. 1013/2009. În subsidiar, în măsura în care, instanța nu va reține acest punct de vedere, atunci solicită casarea sentinței civile atacată și trimiterea cauzei spre judecare, în temeiul art. 312 din C. proc.

civ. Recursurile sunt nefondate. În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte observă că interesul este o condiție de exercitare a acțiunii civile, înțeles ca folosul practic material ori moral pe care partea îl urmărește în judecată. Art. 8 alin. (1) 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 permite controlul judecătoresc al unui act infralegislativ pe temeiul ilegalității obiective a acestuia, control justificat prin prisma interesului public lezat, numai în ipoteza în care persoana care a intentat acțiunea în contencios administrativ justifică un interes în anularea actului, ca urmare a vătămării sale într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege) privat.

În termenii textului legal precitat, acțiunea de contencios administrativ obiectiv promovată de o persană fizică, cum este cazul în speță, are caracter subsidiar în raport de cererea în contencios administrativ subiectiv a celui care a intentat acțiune, consecința fiind că doar în cazul admiterii cererii principale (care are ca temei ilegalitatea subiectivă a actului) poate fi admisă cererea subsidiară. Or, așa cum corect a constatat prima instanță, reclamantul G.D.R. nu a probat vătămarea într-un drept al său prevăzut de lege/interes legitim personal care să fi fost încălcat prin H.G. nr. 1013/2009, astfel că în consonanță cu prevederile art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004 acțiunea în contencios administrativ a fost respinsă ca lipsită de interes de către prima instanță.

Prin urmare, examinarea motivelor de recurs referitoare la lezarea interesului public prin actul normativ contestat, precum și a celor privind neconformitatea H.G. 1013/2009 cu normele legale în baza cărora a fost emisă, apare ca inutilă, astfel că urmează ca instanța de control judiciar să nu le analizeze. În ceea ce privește recursul formulat de către intervenientul F.V., Înalta Curte constată că este nefondat, prima instanță respingând corect cererea de intervenție principală formulată de către acesta, pe considerentul că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă reglementată în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Textul legal precitat, observă Înalta Curte, reglementează o procedură extrajudiciară cu caracter obligatoriu, în conformitate cu care persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act infralegislativ, anterior sesizării instanței de judecată trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, retractarea sau reformarea actului. Această procedură administrativă fie în forma recursului grațios, fie în cea a recursului ierarhic, este reglementată ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, neîndeplinirea acesteia având drept consecință respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

În speță, prima instanță a constatat corect că exigența legală reglementată în art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu a fost respectată de către domnul F.V., cu toate că cererea de intervenție având caracter principal trebuia să îndeplinească toate condițiile cererii de chemare în judecată, inclusiv cerința îndeplinirii procedurii administrative prealabile. În consecință, prima instanță a respins cererea de intervenție formulată în cauză. În recurs, intervenientul a precizat că a formulat plângere prealabilă în cauză, însă ulterior a renunțat la aceasta. Chiar în ipoteza în care intervenientul a procedat în sensul arătat, chestiunea este irelevantă întrucât renunțarea la reclamația administrativă echivalează cu neparcurgerea procedurii administrative prealabile.

Cu alte cuvinte, pentru ca exigența legală din art. 7 să fie îndeplinită, este necesar ca procedura administrativă prealabilă să fie epuizată fie prin retragerea din ordinea juridică a actului în discuție, fie prin comunicarea refuzului de a da satisfacție cererii petentului ori prin expirarea termenului legal de soluționare a plângerii prealabile.În orice altă ipoteză procedura administrativă prealabilă nu este finalizată. Retragerea plângerii prealabile, cum este cazul în speță, împiedică epuizarea procedurii administrative prealabile, astfel că într-o asemenea situație această condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ nu este satisfăcută. În fine, Înalta Curte nu va examina criticile dezvoltate în recursul formulat de către intervenient, pe fondul cauzei, având în vedere că prima instanță a respins cererea formulată de către domnul F.V.

pe excepție. Față de cele ce preced Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant și intervenient împotriva Sentinței civile nr. 2818 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de G.D.R. și F.V. împotriva Sentinței nr. 2818 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.