ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2010

Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului

3 București, reclamanta SC S.R.R. SRL a chemat în judecată SC S. SRL pentru ca

instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 466,38 lei reprezentând

taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120

lei, penalități în cuantum de 106,38 și taxa pentru serviciul public de

radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 240 lei.

Prin sentința nr. 8647

din 2 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București a fost

admisă excepția prematurității și a fost respinsă cererea reclamantei SC S.R.R.

SRL în contradictoriu cu SC S. SRL ca prematur formulată

.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că reclamanta avea obligația legală de a realiza procedura

concilierii directe, mai înainte de a sesiza instanța de judecată, motiv pentru

care cererea reclamantei este prematur formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Prin Decizia nr. 440 din 25 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admis recursul declarat, a fost

casată sentința atacată și trimisă cauza spre soluționare pe fond la Tribunalul București-secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de recurs a reținut că, fiind investită cu o cerere prin care reclamanta SC S.R.R.

SRL, serviciu public autonom de interes național,a solicitat obligarea pârâtei

la plata contavalorii taxei pentru serviciul public de radioteleviziune, situație

în care competența de soluționare a cauzei revenea la fond nu judecătoriei ci

tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului

administrativ.

Prin sentința nr. 1565 din 22 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Instanța a reținut că litigiul de față nu are

natura unei cauze de contencios fiscal întrucât taxa pentru serviciul public de

radiodifuziune nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute de art. 1

C. proc. fisc., pentru care competența să fie determinată de cuantumul

debitului, astfel încât în cauză este aplicabil principiul locului ocupat de

organul care a emis ori încheiat actul atacat.

Instanța a constatat că reclamanta SC S.R.R.

SRL poate fi asimilată autorității publice, întrucât este autorizată să

presteze un serviciu public și face parte din categoria autorităților și instituțiilor

centrale, astfel încât cauza este de competența în primă instanță a Curții de

Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel

București, prin sentința civilă nr. 4044 din 19 noiembrie 2009 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, întrucât a reținut

că, în cauza dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea

contenciosului administrativ, cu privire la cuantumul sumei deduse judecății și

nu al locului ocupat de autoritatea publică în ierarhia administrativă.

Totodată, a constatat

existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă

să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus

judecății.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 și 22 C.

proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul

cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conflictul de

competență ivit între Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, și Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, se

va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate

de reclamanta SC S.R.R. SRL în contradictoriu cu SC S. SRL în favoarea

Judecătoriei sectorului 3 București, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 40 alin.

(3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația

să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.

Prin art. 5 alin. (1)

din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,

se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA,

prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei

electrice.

În alin. (2) al

aceluiași articol din H.G. nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care

își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a

energiei electrice, vor plăti taxa direct SC S.R.R. SRL.

Astfel, atât timp cât

societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de

radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat

cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul

obligației îl constituie contractul încheiat între două societăți comerciale,

ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acționează în calitate de

mandatar al SC S.R.R. SRL.

În consecință, rezultă

că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria

impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor

locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru

a atrage competența specială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel fiind,

competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de drept comun,

determinată în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, conform

prevederilor art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

Sub aspectul

stabilirii instanței competente material nu prezintă relevanță împrejurarea că

reclamanta SC S.R.R. SRL, este autorizată să presteze un serviciu public, de

interes național, atâta timp cât taxa radio se face venit la bugetul societății

reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor

prevederi contractuale.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte urmează să stabiliească competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind reclamanta SC S SRL, în

favoarea Judecătorieie sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 14 aprilie 2010.