ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2300/2012

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele: La termenul din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești a pus în discuție verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților C.G., B.M. și C.S. în temeiul disp. art. 300 1 C. proc. pen., inculpații fiind trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, respectiv, inculpatul C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul B.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul C.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic.

disp. art. 33 lit. a) C. pen. Reprezentantul parchetului a solicitat, în baza art. 300 1 C. proc. pen., rap. la art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen. să se constate legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și menținerea acestei măsuri, având în vedere că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia. Apărătorii aleși ai inculpaților au solicitat judecarea inculpaților în stare de libertate și, pe cale de consecință, revocarea măsurii arestării preventive a acestora, susținând în esență că temeiurile care au stat la baza arestării preventive au fost diluate odată cu trecerea timpului ca urmare a faptului că pretinsele infracțiuni reclamate datează din anii 2009 - 2010, astfel încât fenomenul infracțional sesizat s-a estompat în timp și în raport de situația personală a inculpaților se consideră că este impropriu spus că ar prezenta pericol social.

S-a notat că inculpaților li se pot institui în sarcină garanții procesuale pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal și o prelungire excesivă a duratei măsurii arestării preventive ar echivala cu o executare anticipată a pedepsei, fapt ce nu este permis de lege și nici de jurisprudența CEDO. Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din 20 iunie 2012, dată în Camera de Consiliu, în baza art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.G., B.M. și C.S., în prezent aflați în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Argeș și, pe cale de consecință, a menținut arestarea preventivă a acestora.

Cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive, Curtea a apreciat că în speță există probe și indicii temeinice în ceea ce privește vinovăția inculpaților C.G., B.M. și C.S., cu privire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată. În plus, ca temei al arestării preventive a inculpatului C.G. s-au reținut și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât se presupune că inculpatul a făcut demersuri pentru a îngreuna urmărirea penală și pentru a zădărnici aflarea adevărului.

În legătură cu acesta se presupune că, pentru a justifica sumele de bani fabuloase încasate prin folosirea influenței și autorității și pentru care emisese chitanțe în numele asociației pe care o reprezenta, sume ce cu ocazia verificărilor efectuate de reprezentanții Gărzii Financiare nu au mai fost identificate la sediul asociației sau în conturile acestei asociații, a determinat pe unii membri revoluționari să semneze contracte de împrumut și să declare organelor de urmărire penală că au încasat efectiv sumele de bani menționate în contractele de împrumut. Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, o mare parte a acestor revoluționari au declarat în calitate de martori că au fost induși în eroare de inculpat sau membrii familiei sale, aceștia promițând că le vor acorda sumele de bani respective după semnarea contractelor și, cu toate că au semnat chiar și dispoziții de plată, nu au primit banii respectivi niciodată.

De asemenea, o parte a martorilor ce inițial au declarat că au încasat banii din contractele de împrumut, au revenit asupra declarațiilor, precizând că în realitate nu au primit sumele de bani. Deși contractele de împrumut poartă date diferite din anul 2010, așa cum se probează în prezenta cauză, ele au fost redactate și semnate în cursul anului 2011, după efectuarea percheziției la sediul asociației, lucru confirmat de majoritatea martorilor audiați cu privire la acest aspect și chiar de învinuiții P.A. și B.G. Mai mult, s-a reținut că sunt indicii că inculpatul C.G.

a încercat, prin intermediul mass-media, să denigreze organele de urmărire penală în cauză și pe procurorul ce efectua urmărirea penală, susținând și determinând pe unii membri revoluționari să formuleze plângeri, acțiuni în instanță, somații și notificări prin care solicitau obligarea organelor de urmărire penală să restituie documentele și înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din 06 ianuarie 2012, cu scopul de a zădărnici aflarea adevărului. Se presupune că, inculpatul a fost sprijinit în activitatea infracțională și de membrii familiei, învinuiții C.G.Ș. - fiu și C.F. - soție, care, deși nu aveau vreo calitate în cadrul asociației, se ocupau cu încasarea sumelor de bani din contractele de împrumut, de gestionarea conturilor bancare în care au fost virate o parte a acestor sume de bani.

Ulterior însă, din datele dosarului a rezultat că o parte din aceștia au inițiat procedura unor denunțuri pentru a facilita descoperirea unor noi infracțiuni și făptuitori și a beneficia de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Prin urmare, s-a apreciat că necesitatea menținerii arestării preventive rezultă din existența în continuare a temeiurilor care au justificat luarea acestei măsuri preventive pentru fiecare dintre inculpați. S-a considerat că față de complexitatea cauzei, reflectată în numărul mare al părților implicate, multitudinea probelor ce se impun a fi discutate și administrate, detenția preventivă a inculpaților nu este excesivă, cel puțin la acest moment al procedurii penale.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpații C.G., B.M. și C.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând revocarea măsurii luate împotriva lor. În recursurile formulate, inculpații și-au reiterat solicitările de constatare, de către instanță a diluării, până la estompare, a temeiurilor juridice avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a faptului că în mare măsură, probatoriul s-a administrat, urmărirea penală fiind aproape finalizată, încât arestarea preventivă a inculpaților apare astăzi ca excesivă, impunându-se revocarea ei și punerea inculpaților în stare de libertate. Recursurile inculpaților sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 300 1 alin. (1) C. proc.

pen. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța sesizată este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar conform alin. (3), când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest. În cauza de față, temeiurile juridice care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. b) (pentru inculpatul C.G.) și lit. f) (pentru toți inculpații) C. proc. pen., respectiv, pe de o parte, că există date că inculpatul C.G.

a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar pe de altă parte, că infracțiunile pentru care toți inculpații au fost cercetați sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În acest moment procesual cerințele art. 148 C. proc. pen. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există probe temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată.

În cauză sunt indicii și probe în sensul bănuielii legitime a unei implicări a fiecărui membru al grupului organizat în determinarea membrilor revoluționari de a încheia contracte de reprezentare sau de a plăti sumele de bani aferente acestor contracte sau sume de bani aferente eliberării adeverințelor în baza cărora se obțineau indemnizațiile reparatorii de la casele de pensii. În ceea ce privește implicarea inculpatului B.M. există presupunerea rezonabilă că, în unele cazuri, era cel care încasa banii de la persoanele care obținuseră certificatul de revoluționar preschimbat și îi preda la sediul asociației din București, iar în cazul inculpatului C.S. că a fost implicat în încheierea contractelor de reprezentare de către membrii revoluționari îndreptățiți la obținerea unor drepturi în baza Legii nr. 341/2004.

Din actele cauzei și probatoriul administrat rezultă suficiente date și informații menite a convinge instanța că inculpații ar fi desfășurat activitățile infracționale pentru care au fost trimiși în judecată. În ceea ce privește temeiul înscris în dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de acest text, respectiv, legea prevede pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel cum a statuat jurisprudența în materie, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, ci și datele referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, sentimentul că cei care concură la înfăptuirea justiției nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, din reacția publică față de comiterea unei astfel de infracțiuni, deși posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, doctrina și jurisprudența au stabilit că se vor avea în vedere unele criterii complementare cum sunt: infracțiunile săvârșite, gravitatea acestora, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea în care au săvârșit faptele, cu consecințe asupra ordinii de drept.

În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, creând inclusiv prin numărul participanților, o stare de insecuritate socială, ca și prin modalitatea în care se presupune că au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că odată puși în libertate, inculpații vor săvârși și alte fapte de același gen. În aceeași ordine de idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (grup infracțional organizat, infracțiuni de corupție, de spălare de bani, toate implicând o adevărată pregătire a activităților infracționale, în care fiecare participant avea un rol stabilit), consecințele juridice produse de toate acestea, valoarea pagubelor încercate sau care s-ar fi putut produce, justifică detenția în continuare, măsura fiind corespunzătoare și scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc.

pen. În egală măsură, prin lăsarea în libertate a inculpaților există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind încă declanșată. În condițiile în care temeiurile arestării inițiale există și având în vedere natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracțională bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpații arestați preventiv, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite acțiunile ilicite, urmările produse, instanța apreciază că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a inculpaților.

Relativ la durata arestării preventive, Înalta Curte constata că în cauză nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpaților, în raport de particularitățile concrete ale cauzei, respectiv, numărul inculpaților, probatoriul care trebuie administrat si complexitatea cauzei. Așa fiind, Curtea constatând că detenția preventivă a inculpaților este legală, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

De asemenea, constatând că alte măsuri preventive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara) nu sunt suficiente și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, având în vedere și împrejurarea că prin conotațiile particulare ale cauzei, s-a produs o stare de tulburare socială, de natură a justifica detenția preventivă, inclusiv prin raportare la necesitatea restabilirii și menținerii încrederii opiniei publice în promptitudinea și fermitatea reacției autorităților statului la săvârșirea unor astfel de infracțiuni, Înalta Curte constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai puțin restrictivă.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpaților, Înalta Curte precizează că acestora nu li se acordă o pondere superioară naturii și gravității activității infracționale reținute în sarcina acestora, condițiilor concrete în care se presupune că au acționat, astfel că se apreciază că acestea nu au influență determinantă asupra oportunității menținerii măsurii privative de libertate. În consecință, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.S., C.G.

și B.M. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați C.G. și B.M. vor fi obligați la plata sumei de câte 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G., B.M. și C.S. împotriva încheierii din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2012.