ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2300/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2300/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

La

termenul din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești a pus în discuție

verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților C.G.,

B.M. și C.S. în temeiul disp. art. 300

1

C. proc. pen., inculpații

fiind trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, respectiv, inculpatul C.G.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000,

cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul B.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 din Legea nr.

78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr.

656/2002 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din

Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.,

iar inculpatul C.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de

art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic.

disp. art. 33 lit. a) C. pen.

Reprezentantul

parchetului a solicitat, în baza art. 300

1

C. proc. pen., rap. la art.

300

1

alin. (3) C. proc. pen. să se constate legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpaților și menținerea acestei măsuri,

având în vedere că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia.

Apărătorii aleși ai inculpaților

au solicitat judecarea inculpaților în stare de libertate și, pe cale de

consecință, revocarea măsurii arestării preventive a acestora, susținând în

esență că temeiurile care au stat la baza arestării preventive au fost diluate

odată cu trecerea timpului ca urmare a faptului că pretinsele infracțiuni

reclamate datează din anii 2009 - 2010, astfel încât fenomenul infracțional

sesizat s-a estompat în timp și în raport de situația personală a inculpaților

se consideră că este impropriu spus că ar prezenta pericol social. S-a notat că

inculpaților li se pot institui în sarcină garanții procesuale pentru

asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal și o prelungire excesivă a

duratei măsurii arestării preventive ar echivala cu o executare anticipată a

pedepsei, fapt ce nu este permis de lege și nici de jurisprudența CEDO.

Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea

din 20 iunie 2012, dată în Camera de Consiliu, în baza

art. 300

1

alin.

(1) C. proc. pen. rap. la art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților

C.G., B.M. și C.S., în prezent aflați în Centrul de reținere și arestare

preventivă din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Argeș și, pe cale de

consecință, a menținut arestarea preventivă a acestora.

Cu privire la

legalitatea și temeinicia arestării preventive, Curtea a apreciat că în speță

există probe și indicii temeinice în ceea ce privește vinovăția inculpaților C.G.,

B.M. și C.S., cu privire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

În plus, ca temei al

arestării preventive a inculpatului C.G. s-au reținut și dispozițiile art. 148 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., întrucât se presupune că inculpatul a făcut demersuri

pentru a îngreuna urmărirea penală și pentru a zădărnici aflarea adevărului.

În legătură cu acesta

se presupune că, pentru a justifica

sumele de bani

fabuloase încasate prin folosirea influenței și autorității și pentru care

emisese chitanțe în numele asociației pe care o reprezenta, sume ce cu ocazia

verificărilor efectuate de reprezentanții Gărzii Financiare nu au mai fost

identificate la sediul asociației sau în conturile acestei asociații, a

determinat pe unii membri revoluționari să semneze contracte de împrumut și să

declare organelor de urmărire penală că au încasat efectiv sumele de bani

menționate în contractele de împrumut.

Ulterior,

pe parcursul urmăririi penale, o mare parte a acestor revoluționari au declarat

în calitate de martori că au fost induși în eroare de inculpat sau membrii

familiei sale, aceștia promițând că le vor acorda sumele de bani respective

după semnarea contractelor și, cu toate că au semnat chiar și dispoziții de

plată, nu au primit banii respectivi niciodată. De asemenea, o parte a

martorilor ce inițial au declarat că au încasat banii din contractele de

împrumut, au revenit asupra declarațiilor, precizând că în realitate nu au

primit sumele de bani.

Deși

contractele de împrumut poartă date diferite din anul 2010, așa cum se probează

în prezenta cauză, ele au fost redactate și semnate în cursul anului 2011, după

efectuarea percheziției la sediul asociației, lucru confirmat de majoritatea

martorilor audiați cu privire la acest aspect și chiar de învinuiții

P.A.

și

B.G.

Mai

mult, s-a reținut că sunt indicii că inculpatul

C.G.

a încercat, prin intermediul mass-media, să denigreze

organele de urmărire

penală în

cauză

și

pe procurorul ce

efectua

urmărirea penală, susținând și determinând pe unii membri revoluționari să

formuleze plângeri, acțiuni în instanță, somații și notificări prin care

solicitau obligarea organelor de urmărire penală să restituie documentele și

înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din 06 ianuarie 2012,

cu scopul de a zădărnici aflarea adevărului.

Se

presupune că, inculpatul a fost sprijinit în activitatea infracțională și de

membrii familiei, învinuiții

C.G.Ș.

- fiu și

C.F.

- soție, care, deși nu aveau vreo calitate în cadrul

asociației, se ocupau cu încasarea sumelor de bani din contractele de împrumut,

de gestionarea conturilor bancare în care au fost virate o parte a acestor sume

de bani.

Ulterior

însă, din datele dosarului a rezultat că o parte din aceștia au inițiat

procedura unor denunțuri pentru a facilita descoperirea unor noi infracțiuni și

făptuitori și a beneficia de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

Prin

urmare, s-a apreciat că necesitatea menținerii arestării preventive rezultă din

existența în continuare a temeiurilor care au justificat luarea acestei măsuri

preventive pentru fiecare dintre inculpați.

S-a

considerat că față de complexitatea cauzei, reflectată în numărul mare al

părților implicate, multitudinea probelor ce se impun a fi discutate și

administrate, detenția preventivă a inculpaților nu este excesivă, cel puțin la

acest moment al procedurii penale.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal,

au declarat recursuri inculpații C.G., B.M. și C.S. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și solicitând revocarea măsurii luate împotriva

lor.

În recursurile formulate, inculpații și-au

reiterat solicitările de constatare, de către instanță a diluării, până la

estompare, a temeiurilor juridice avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, a faptului că în mare măsură, probatoriul s-a administrat,

urmărirea penală fiind aproape finalizată, încât arestarea preventivă a

inculpaților apare astăzi ca excesivă, impunându-se revocarea ei și punerea

inculpaților în stare de libertate.

Recursurile inculpaților sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată

în stare de arest, instanța sesizată este datoare să verifice legalitatea și

temeinicia arestării preventive, iar conform alin. (3), când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest.

În cauza de față, temeiurile juridice

care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților le-au

constituit dispozițiile art. 148 lit. b) (pentru inculpatul C.G.) și lit. f)

(pentru toți inculpații) C. proc. pen., respectiv, pe de o parte, că există

date că inculpatul C.G. a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar pe

de altă parte, că infracțiunile pentru care toți inculpații au fost cercetați

sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a

acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În acest moment procesual cerințele art.

148 C. proc. pen. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpaților, în condițiile în care există probe temeinice și suficiente, în

accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care au fost

cercetați și trimiși în judecată. În cauză sunt indicii și probe în sensul

bănuielii legitime a unei implicări a fiecărui membru al grupului organizat în

determinarea membrilor revoluționari de a încheia contracte de reprezentare sau

de a plăti sumele de bani aferente acestor contracte sau sume de bani aferente

eliberării adeverințelor în baza cărora se obțineau indemnizațiile reparatorii

de la casele de pensii.

În ceea ce privește implicarea

inculpatului B.M. există presupunerea rezonabilă că, în unele cazuri, era cel

care încasa banii de la persoanele care obținuseră certificatul de revoluționar

preschimbat și îi preda la sediul asociației din București, iar în cazul

inculpatului C.S. că a fost implicat în încheierea contractelor de reprezentare

de către membrii revoluționari îndreptățiți la obținerea unor drepturi în baza

Legii nr. 341/2004.

Din actele cauzei și probatoriul

administrat rezultă suficiente date și informații menite a convinge instanța că

inculpații ar fi desfășurat activitățile infracționale pentru care au fost

trimiși în judecată.

În

ceea ce privește temeiul înscris în dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de acest

text, respectiv, legea prevede pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați

inculpații, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Astfel cum a statuat jurisprudența în

materie, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică trebuie avute în

vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, ci și datele

referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea

în opinia publică un sentiment de insecuritate, sentimentul că cei care concură

la înfăptuirea justiției nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Așa fiind, deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a

infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest

aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși

pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, din reacția

publică față de comiterea unei astfel de infracțiuni, deși posibilitatea

comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei

reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

La aprecierea pericolului pentru

ordinea publică, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, doctrina și

jurisprudența au stabilit că se vor avea în vedere unele criterii complementare

cum sunt: infracțiunile săvârșite, gravitatea acestora, urmările produse,

persoana inculpatului, calitatea în care au săvârșit faptele, cu consecințe

asupra ordinii de drept.

În

raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpații

sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, creând inclusiv

prin numărul participanților, o stare de insecuritate socială, ca și prin modalitatea

în care se presupune că au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea

că odată puși în libertate, inculpații vor săvârși și alte fapte de același

gen.

În

aceeași ordine de idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (grup

infracțional organizat, infracțiuni de corupție, de spălare de bani, toate

implicând o adevărată pregătire a activităților infracționale, în care fiecare

participant avea un rol stabilit), consecințele juridice produse de toate

acestea, valoarea pagubelor încercate sau care s-ar fi putut produce, justifică

detenția în continuare, măsura fiind corespunzătoare și scopului măsurii

preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.

În egală măsură, prin lăsarea în

libertate a inculpaților există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în

societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea

situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a

procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind încă declanșată.

În

condițiile în care temeiurile arestării inițiale există și având în vedere

natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea

infracțională bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată dar accentuată a

tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile

care justifică bănuiala că au fost comise de inculpații arestați preventiv,

modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite

acțiunile ilicite, urmările produse, instanța apreciază că aceleași temeiuri

justifică privarea în continuare de libertate a inculpaților.

Relativ la durata arestării

preventive, Înalta Curte constata că în cauză nu s-a depășit termenul rezonabil

al arestării preventive a inculpaților, în raport de particularitățile concrete

ale cauzei, respectiv, numărul inculpaților, probatoriul care trebuie administrat

si complexitatea cauzei.

Așa

fiind, Curtea constatând că detenția preventivă a inculpaților este legală,

fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele

prevăzute de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

De asemenea, constatând că alte măsuri

preventive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara) nu sunt suficiente

și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, având în

vedere și împrejurarea că prin conotațiile particulare ale cauzei, s-a produs o

stare de tulburare socială, de natură a justifica detenția preventivă, inclusiv

prin raportare la necesitatea restabilirii și menținerii încrederii opiniei

publice în promptitudinea și fermitatea reacției autorităților statului la

săvârșirea unor astfel de infracțiuni, Înalta Curte constată că nu se justifică

nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai puțin

restrictivă.

Referitor la circumstanțele personale

ale inculpaților, Înalta Curte precizează că acestora nu li se acordă o pondere

superioară naturii și gravității activității infracționale reținute în sarcina acestora,

condițiilor concrete în care se presupune că au acționat, astfel că se

apreciază că acestea nu au influență determinantă asupra oportunității menținerii

măsurii privative de libertate.

În consecință, temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au

schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Față de considerentele arătate,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.S., C.G. și B.M.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții inculpați C.G. și B.M. vor fi obligați la plata sumei de

câte 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G., B.M. și C.S. împotriva

încheierii din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 675/46/2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de

câte 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 25 lei, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie

2012.