ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1921/2013

Prin Sentința penală nr. 277 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, inculpatul T.A. (cetățenie română și olandeză) a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dispunându-se ca pedeapsa principală să se execute prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a menținut măsura arestării preventive luată în cursul urmăririi penale. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea a două genți tip voiaj și un sac de rafie, folosite la folosirea infracțiunii.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut: În anul 2004, inculpatul T.A., care deținea atât cetățenie română cât și olandeză, s-a aflat în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar prin intermediul concubinei sale B.I., i-a cunoscut pe numiții S.P. și S.T.D. Aflând că cele două persoane sunt interesate să cumpere cereale pentru a le revinde în târguri sau pentru a hrăni animalele din gospodărie, inculpatul le-a făcut cunoscut faptul că are surse de cereale în municipiile Suceava și Bacău și că îi va ajuta în acest sens, stabilind să se întâlnească în acest din urmă municipiu. Intenția inculpatului nu era, însă, procurarea unor cereale pentru sus-numiții, ci de a-i determina să-i transporte din municipiul Bacău în municipiul Râmnicu Vâlcea două genți de voiaj și 3 pungi ce conțineau fragmente de plantă măcinată, respectiv rezină de canabis pulbere.

După ce le-a stabilit un loc de întâlnire în municipiul Bacău, la un hotel, unde le rezervase o cameră, inculpatul le-a comunicat că nu reușise să le procure cereale dar, i-a rugat să-i transporte în municipiul Râmnicu Vâlcea cele două genți de voiaj și cele 3 pungi, despre care le-a spus că este cânepă măcinată. Pentru serviciul efectuat, inculpatul a plătit numitului S.T.D. suma de 5.000.000 lei Rol, iar după ce acesta s-a întors cu gențile în municipiul Râmnicu Vâlcea, la cererea inculpatului, le-a depozitat în podul casei din comuna C., județul Vâlcea. În perioada următoare, inculpatul a purtat mai multe discuții telefonice cu numiții S.P. și S.T.D. cu privire la păstrarea în continuare a celor două genți, motivând că nu reușește să le trimită în Olanda.

În luna octombrie 2004, numitul S.T.D. a cunoscut două persoane (în realitate investigatori sub acoperire) care și-au manifestat disponibilitatea de a cumpăra "marfa" respectivă, iar din suma obținută să rețină 4.000 euro (pe care i-o promisese inculpatul pentru transportul și depozitarea acesteia) diferența urma a fi remisă ulterior. În momentul în care numiții S.P. și S.T.D. încercau să transmită investigatorilor sub acoperire gențile ce conțineau cele 40 pachete rezină canabis, în greutate de aproximativ 39,532 kg., au fost surprinși de către organul de poliție. În drept, fapta inculpatului T.A. a fost încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, săvârșită în condițiile infracțiunii flagrante în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. ("săvârșirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună"), deoarece la comiterea infracțiunii au participat și numiții S.T.D. și S.P. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că față de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii, de cantitatea mare de stupefiante ce a format obiectul infracțiunii și de atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, executarea pedepsei trebuie să se facă prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen. Deoarece împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, care, însă, nu a fost pusă în executare, prima instanță a menținut-o prin hotărârea pronunțată.

Pentru ca inculpatul să nu rămână cu produsul infracțiunii, s-a dispus confiscarea, în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., a celor două genți tip voiaj și a sacului de rafie folosite la săvârșirea infracțiunii. Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând: că probele administrate în cauză nu confirmă participarea la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, sens în care a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen.; că reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., privind infracțiunea continuată este nelegală, deoarece din probele administrate nu rezultă îndeplinirea condițiilor referitoare la o asemenea încadrare juridică, solicitând, astfel, schimbarea încadrării în infracțiune simplă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; că prima instanță trebuia să rețină în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în raport de lipsa antecedentelor penale și de comportamentul pozitiv avut pe parcursul procedurilor judiciare; că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând, astfel, reducerea cuantumului acesteia și suspendarea condiționată a executării, potrivit art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 142/A din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul inculpatului ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, examinând sentința în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372 C. proc. pen., Curtea de apel a reținut următoarele: Din probele administrate, atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, a rezultat participarea inculpatului, alături de numiții S.P. și S.T.D. la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Modalitățile normative în care a fost săvârșită fapta de către inculpatul-apelant sunt cele privind procurarea, cumpărarea și deținerea drogurilor de risc, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Sub acest aspect, au fost considerate relevante declarațiile celor doi participanți la săvârșirea infracțiunii, numiții S.P. și S.T.D., date în condiții de publicitate și contradictorialitate în ședința de judecată. În acest sens s-au făcut referiri la declarația martorului S.T.D. care a arătat următoarele: "L-am cunoscut pe T.A. prin intermediul nepoatei mele. Acesta ne-a propus să mergem la Suceava sau la Bacău pentru că fratele meu se ocupa cu cereale, spunând că are el acolo o sursă. Am oprit la un hotel în acea zonă, însă nu ne-a mai procurat boabe ci ne-a plătit deplasarea, ne-a dat două genți să le ducem la Vâlcea până când va veni el să le ia. Gențile erau închise și nu ne-a spus ce conțin.

În următoarea perioadă am avut mai multe discuții privind gențile, știu că T. a avut și o discuție cu un băiat cunoscut sub numele de "T.Z." să le ducă în Olanda, iar până la urmă mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. În luna octombrie am fost contactat de o persoană care ne-a dat de înțeles că este din partea lui T. și ne-a spus să-i aducem gențile la Horezu. Această persoană se numește D. și lucra cu mine, venise cu doi băieți despre care am aflat ulterior că erau polițiști, iar D. mi-a spus că vom avea un avantaj că am ținut acele genți și că era ceva ce nu trebuia să deținem.

Nu am discutat cu T. despre droguri sau cânepă, dar știam de la el că avea un laborator de astfel de plante în Olanda". Curtea a reținut că aceleași împrejurări rezultă și din declarația martorului S.P.: "T. a spus că putem cumpăra boabe din Moldova de la Bacău, unde are un prieten care se ocupă cu creșterea animalelor și mi-a spus că dacă tot vom merge la Bacău are și el ceva de dat acasă, adică să aducem două genți până la Vâlcea și apoi să le ia altcineva. La o săptămână sau două de la discuție, am plecat cu mașina noastră la Bacău, am dormit într-o cameră pe care ne-o rezervase iar dimineața a venit T. în parcare, mi-a dat gențile și ne-a spus că ne dă 5.000.000 lei.

Când ne-a spus să le ducem acasă, ne-a cerut să le punem într-un loc unde să nu fie văzute". În raport de aceste declarații care au fost coroborate și cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, Curtea de apel a reținut că probatoriul confirmă participarea inculpatului-apelant la săvârșirea faptei, susținerea contrară fiind neîntemeiată. Tot neîntemeiată a fost apreciată și critica vizând schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea simplă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

S-a arătat că inculpatul a săvârșit fapta în modalitățile normative privind procurarea, cumpărarea și deținerea drogurilor de risc, activități care s-au desfășurat pe parcursul unei perioade de timp (pe parcursul anului 2004), efectuându-se acte materiale specifice la intervale diferite, dar în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată s-a apreciat de către instanța de apel că nu se impune a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. În acest sens s-a arătat că nu s-a făcut nicio dovadă a conduitei de excepție avută de inculpat anterior săvârșirii infracțiunii, rezultând, dimpotrivă, că acesta are un comportament antisocial, fiind predispus la săvârșirea de infracțiuni.

Tot astfel nu s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., avându-se în vedere refuzul inculpatului de a se prezenta în fața organelor judiciare, precum și conduita sa prin care a încercat să ascundă săvârșirea faptelor, exemplificându-se prin încercarea de a-și crea alibiuri prin care să convingă instanța că în anul 2004, nu s-a aflat în România, deși, așa cum s-a menționat, din declarațiile martorilor S.P. și S.T.D., a rezultat că acesta este cel care le încredințase pentru transport gențile ce conțineau rezină de canabis. Așadar s-a apreciat că, conduita anterioară săvârșirii faptelor precum și cea procesuală nu-l îndreptățește pe inculpatul-apelant să solicite circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, ca durată și modalitate de executare, Curtea a apreciat că aceasta s-a realizat în mod corect, instanța de fond având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a arătat că nu se impune reducerea pedepsei, avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, dat de cantitatea mare de stupefiante (40 kg. rezină de canabis) care introdusă în "piața" drogurilor avea consecințe grave pentru persoanele dispuse a cumpăra și consuma aceste droguri.

Ca atare, nu se impune nici schimbarea modalității de executare, din art. 57 în art. 81 C. pen., deoarece a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, ar însemna ca acestea să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen. (constrângerea, reeducarea și prevenția). Împotriva acestei decizii a formulat, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 C. proc. pen., recurs inculpatul T.A. Recursul a fost motivat în scris, motivele de recurs fiind depuse la dosar la data de 13 aprilie 2013, în condițiile în care primul termen de judecată fusese stabilit pentru data de 16 aprilie 2013, inculpatul, prin intermediul apărătorului ales invocând critici pe care le-a încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. În acest sens s-a arătat că soluția de condamnare este nelegală, fiindcă se întemeiază pe declarațiile martorilor S.T.D. și S.P., care, pe lângă faptul că nu au avut o poziție procesuală constantă, declarațiile au fost făcute doar în scopul de a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea 143/2000. Inculpatul a justificat faptul că a fost recunoscut de către cei doi martori din planșele foto prin aceea că a avut o relație de concubinaj cu nepoata acestora, concluzionând, după analiza materialului probator administrat, că în cauză nu există probe directe sau credibile care să susțină legal soluția de condamnare, dubiul impunându-se a fi interpretat în favoarea sa.

Totodată, s-a învederat și faptul că mijloacele de probă care-i dovedeau în mod cert nevinovăția nu au fost administrate, cererile prin care dorea să dovedească faptul că în perioada de referință nu a fost în România (evidențele autorităților olandeze, facturi și chitanțe privind plățile telefoanelor, declarații de martori care ar fi putut confirma faptul că nu a părăsit teritoriul statului olandez) fiind respinse. O altă critică formulată este legată de lipsa de motivare a hotărârilor, apărarea susținând faptul că instanțele au preluat fără nicio cenzură rechizitoriul, împrejurare sancționată de Înalta Curte, astfel cum rezultă din jurisprudența publicată, făcându-se referire la Decizia nr. 491 din 10 februarie 2011. Cu ocazia dezbaterilor s-a solicitat, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care se încadrează aceste critici, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că acesta este dat de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 29 noiembrie 2012, însă, în cauză sunt incidente art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. rap. la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. care, dat fiind faptul că motivarea căii de atac nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege de 5 zile înaintea primului termen de judecată, limitează efectul devolutiv al recursului la cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu.

Deși recurentul a invocat în drept dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., caz de casare ce, conform art. 385 9 alin. (3) poate fi luat în considerare din oficiu atunci când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, Înalta Curte constată că nu toate criticile formulate pot fi analizate din perspectiva acestei prevederi legale. Astfel, pentru sancționarea lipsei de motivare a hotărârii judecătorești legiuitorul a prevăzut un caz de casare distinct, în art. 385 alin. (1) pct. 9 teza I C. proc. pen. care statuează că este supusă casării hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Această critică nu mai poate fi analizată însă în recurs, dat fiind nemotivarea recursului în termen, practica judiciară invocată de către apărare, respectată în mod constant de către Înalta Curte, pornind de la premisa respectării dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., condiție neîndeplinită în speță. În ceea ce privește fondul cauzei, deși recurentul critică în realitate modalitatea de apreciere a probelor, critică ce nu s-ar circumscrie nici măcar cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 teza I C. proc. pen., și, în acest sens se au în vedere considerentele Deciziei în interesul Legii nr. 8 din 09 februarie 2009, prin care se arată că grava eroare de fapt presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată, Înalta Curte va verifica totuși, din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, modul în care probele administrate se reflectă în soluția pronunțată, respectiv dacă există discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.

Totodată urmează a fi analizate, prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. și aspectele ce țin de legalitatea administrării probelor și de modul de desfășurare a cercetării judecătorești din perspectiva dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte constată, că, pe baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești, ca stare de fapt instanțele au stabilit, în esență, următoarele: În anul 2004, inculpatul T.A., care deținea atât cetățenie română cât și olandeză, s-a aflat în municipiul Râmnicu Vâlcea, locuind într-o vilă închiriată, iar prin intermediul concubinei sale, B.I., i-a cunoscut pe martorii S.P.

și S.T.D. Aflând că aceștia sunt interesați să cumpere cereale, inculpatul le-a făcut cunoscut faptul că are surse de cereale în municipiile Suceava și Bacău și că îi va ajuta în acest sens. Cei doi martori S.P. și S.T.D., însoțiți și de martorul Z.R. s-au deplasat la Bacău, stabilind ca întâlnirea cu inculpatul T. să aibă loc la un hotel unde acesta din urmă le rezervase o cameră. Aici, inculpatul le-a comunicat că nu reușise să le procure cereale dar, i-a rugat să-i transporte în municipiul Râmnicu Vâlcea două genți de voiaj și 3 pungi, despre care le-a spus că este cânepă măcinată. Pentru serviciul efectuat, inculpatul a plătit lui S.T.D. suma de 5.000.000 RON, iar după ce acesta s-a întors cu gențile în municipiul Râmnicu Vâlcea, la cererea inculpatului, le-a depozitat în podul casei din comuna C., județul Vâlcea.

În perioada următoare, inculpatul a purtat mai multe discuții telefonice cu numiții S.P. și S.T.D. cu privire la păstrarea în continuare a celor două genți, motivând că nu reușește să le trimită în Olanda. În luna octombrie 2004, numitul S.T.D. a cunoscut două persoane (în realitate investigatori sub acoperire) care și-au manifestat disponibilitatea de a cumpăra "marfa" respectivă, iar din suma obținută să rețină 4.000 euro (pe care i-o promisese inculpatul pentru transportul și depozitarea acesteia) diferența urma a fi remisă ulterior. În momentul în care numiții S.P. și S.T.D. încercau să transmită investigatorilor sub acoperire gențile ce conțineau cele 40 pachete rezină canabis, în greutate de aproximativ 39,532 kg., au fost surprinși de către organul de poliție.

Verificând probele pe care se fundamentează soluția de condamnare, Înalta Curte constată că instanțele nu le-au denaturat conținutul ci le-au analizat și apreciat în mod coroborat, înlăturând apărările inculpatului care a susținut că nu s-a aflat în țară în perioada de timp în discuție. În acest sens instanța de recurs are în vedere declarațiile martorilor S.P. și S.T.D. care, începând cu primele declarații date la momentul surprinderii lor în flagrant, au arătat că persoana de la care au cele două sacoșe în care s-a descoperit cantitatea de aproximativ 40 kg rezină de cannabis ("ne-am deplasat separat și ne-am întâlnit la Bacău la intersecția din oraș spre Suceava. A. era însoțit de un individ solid.

A doua zi A. împreună cu același individ ne-au adus la hotel 2 genți care conțineau cânepă măcinată. Am adus gențile în jud. Vâlcea și le-am dus la C. la domiciliul nostru din satul M., în podul casei. A. ne-a rugat să ținem gențile până vine el să le ia. Între timp la solicitarea lui A. am încercat să găsesc 2 transportatori T. și R., care să ducă gențile în Olanda, însă aceștia au refuzat"- declarație olografă S.P., dată la 19 octombrie 2004; "am primit această cânepă de la A., fostul concubin al nepoatei noastre B.I. În vara anului 2004 în timp ce ne aflam la Râmnicu Vâlcea, A. ne-a propus să preluăm de la el din Bacău niște bagaje. Eu și fratele meu S.P. am fost de acord și ne-am deplasat în municipiul Bacău unde ne-am întâlnit cu A. la un hotel, acesta fiind însoțit de un alt bărbat în vârstă de cca.

38 de ani, înălțime de 1,76, solid, șaten părul pieptănat pe spate cu barbă. Noi ne-am deplasat cu un W.V.T. și am fost însoțiți de vărul nostru Z.R., care nu cunoștea nimic despre încărcătura bagajelor pe care urma să le preluăm. La Bacău am preluat a doua zi de la A. și de la însoțitorul său cele 2 genți și sacul de rafie găsite asupra noastră astăzi de către organele de urmărire penală în care se aflau cele 40 de pachete din plastic transparent conținând o substanță maronie descoperite cu ocazia percheziției"). Aceleași aspecte esențiale în cauză, referitoare la persoana care le-a înmânat drogurile sunt cuprinse și în declarațiile date de către cei doi martori în fața instanței. Este adevărat că, fiind reaudiați la o distanță de aproximativ 8 ani de la data săvârșirii faptelor (în 18 aprilie 2012), martorii nu mai redau fidel aspectele conținute în declarația de la urmările penale, însă neconcordanțele nu vizează chestiuni esențiale în cauză.

Este de asemenea adevărat că cei doi martori, cercetați și condamnați la rândul lor sub aspectul săvârșirii aceleiași infracțiuni de trafic de droguri, au beneficiat de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare a declarațiilor date împotriva inculpatului T.A. Înalta Curte constată pe de o parte, că poziția celor doi martori a fost una constantă, începând de la momentul reținerii lor, și, pe de altă parte, ceea ce este relevant în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 6 din Convenție, este faptul că vinovăția inculpatului nu a fost stabilită în mod exclusiv pe baza acestor declarații. Susținerile martorilor S.P. și S.T.D. referitoare la preluarea genților de la inculpatul T.A. sunt confirmate și de către martorul Z.R., care i-a însoțit pe aceștia la Bacău.

Deși acest martor nu a mai putut fi audiat în prezentul ciclu procesual, din procesul-verbal întocmit cu ocazia executării mandatului de aducere rezultând că acesta este plecat din țară de aproximativ 5 ani, împreună cu familia, este de reținut că, în primul ciclu procesual inculpatul, prin apărătorul său ales de la acel moment, avocat C.B., a avut posibilitatea de a adresa întrebări martorului și de a-i contesta credibilitatea. Instanțele s-au fundamentat și pe declarația dată de martorul C.N. care susține, astfel cum reține și tribunalul, faptul că T.A., persoană pe care a recunoscut-o din planșele foto, și care locuia la o "vilă din Râmnicu Vâlcea" i-a propus să transporte în Olanda cele două genți cu "droguri", A. a afirmat că aș câștiga bani frumoși dacă aș intra în jocul acesta "discuție la care au fost prezenți și S.P.

și S.T.D., iar S.P. "de față cu S.T.D. și A. m-a întrebat direct dacă sunt de acord să merg cu autoturismul meu, marca D.T. nr. X, împreună cu el pentru a transporta cele două genți cu droguri ale lui A. în Olanda, spunându-mi totodată că pot face bani ușor în acest mod". De asemenea au fost avute în vedere declarațiile date de martorii R.G. și P.M.V., care au confirmat prezența inculpatului T.A. în România, în perioada verii anului 2004. R.G. a susținut că inculpatul este fratele soției sale, și că, construindu-și o casă în comuna C.D. l-a angajat pe Z.R., și că "T.A. a fost cel care mi l-a prezentat pe Z.R., acest lucru petrecându-se în perioada iunie - iulie 2004, nu rețin exact data (declarația din 08 noiembrie 2004)". Martorul P.M.V.

afirmă, în declarația dată în faza de urmărire penală pe care și-a menținut-o și în fața instanței, că "în urmă cu aproximativ 6 luni (declarația este dată la 02 noiembrie 2004), aflându-mă la magazinul unde lucra verișoara mea P.P.R., m-am întâlnit întâmplător cu frații S. însoțiți de un individ pe care nu-l cunoșteam. Cu această ocazie am aflat că este cetățean olandez și se numește A. Acesta a schimbat numărul de telefon cu verișoara mea R., după care am plecat.

Ulterior m-am mai întâlnit de două ori cu A., acesta fiind în compania verișoarei mele R.". Susținerile inculpatului că nu fost în România în perioada vizată de actul de acuzare și probele administrate sub acest aspect (înscrisuri din care rezultă că inculpatul are un loc de muncă stabil în Olanda, copia pașaportului emis de autoritățile olandeze) au fost înlăturate de către instanță motivat, astfel că nu se poate susține că s-ar fi ignorat probe cu caracter esențial care ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții în cauză. În ceea ce privește criticile legate de modul de desfășurare a cercetării judecătorești, prin respingerea cererilor de probatorii formulate în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate, iar inculpatului nu i-a fost în niciun fel îngrădit dreptul de a propune probe și a solicita administrarea lor.

Astfel, în ședința publică din 23 noiembrie 2011 instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul inculpatului la dosar fiind depuse un set de înscrisuri, și, totodată, audierea în calitate de martori a 4 persoane, din cele 14 propuse de către apărare, toți cetățeni olandezi. Împrejurarea că instanța a revenit asupra probei testimoniale s-a datorat faptului că, deși citați la mai multe termene, martorii nu s-au prezentat, tribunalul apreciind, în raport de susținerile apărării în sensul că se dorește "să se facă dovada că inculpatul se afla în Olanda unde socializa cu martorii propuși'', că proba nu este utilă și concludentă, în raport de teza probatorie.

În aceeași ședință, s-a încuviințat pentru inculpat depunerea la dosar a copiei pașaportului său pentru a dovedi că acesta nu cuprinde menținui privind intrarea în România în anul 2004. Înalta Curte nu poate să nu constate că, deși instanța de fond a sesizat și și-a motivat hotărârea pe împrejurarea că pașaportul depus în copie de inculpat, cu seria Y, a fost valabil în perioada 22 mai 1997 - 22 mai 2002, iar din răspunsul autorităților olandeze trimis organului de urmărire penală, a rezultat că în perioada 24 mai 2002 - 24 mai 2007 pașaportul eliberat pe numele T.A. avea numărul Z, recurentul inculpat nu a încercat în niciun fel să combată ulterior, în căile de atac, această concluzie a tribunalului, prin depunerea la dosar a copiei pașaportului valabil în perioada avută în vedere de către acuzare.

Din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, se constată că inculpatului i s-a oferit posibilitatea, prin intermediul apărătorilor aleși care l-au reprezentat în fața instanței de fond, să adreseze întrebări tuturor martorilor pe ale căror declarații s-a fundamentat soluția de condamnare. În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține incidența niciunuia dintre cele două cazuri de casare analizate anterior, art. 385 1 alin. (1) pct. 17 2 și 18 C .proc. pen., soluția de condamnare fiind într-o totală concordanță cu conținutul probelor, nefiind identificate aspecte de nelegalitate în modul de desfășurare a cercetării judecătorești în urma căreia s-a concluzionat asupra vinovăției inculpatului T.A..

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. prin prisma căruia se solicită reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază întemeiată critica formulată. Astfel, în condițiile în care limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă sunt cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, pedeapsa de 8 ani și 6 luni este multă prea aspră în raport de circumstanțele cauzei și, în primul rând, față de intervalul de timp scurs de la data comiterii acesteia și de durata procedurilor judiciare, urmărirea penală împotriva inculpatului fiind începută la data de 28 octombrie 2004, la 10 noiembrie 2004 fiind pusă în mișcare și acțiunea penală.

Înalta Curte constată că la depășirea termenului rezonabil într-o cauză a cărei complexitate este redusă (inițial 3 inculpați și 7 martori) s-a datorat, în principal, dispozițiilor legale care nu permiteau luarea termenului în cunoștință de către apărătorul ales al inculpatului, aspect corectat de către legiuitor prin Legea nr. 202/2010, dar și de o culpă a organelor judiciare învestite cu soluționarea cauzei, împrejurarea constatată în deciziile definitive prin care, rejudecându-se recursul urmare a admiterii contestației în anulare, s-a dispus reluarea ciclului procesual de la instanța de fond, care, la rândul ei a restituit cauza la parchet.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante, însă, recunoscând durata nerezonabilă a procesului, care l-a pus pe inculpat într-o stare de incertitudine în ceea ce privește soarta sa, consideră că se impune micșorarea pedepsei prin orientarea acesteia către minimul special, respectiv 4 ani închisoare, acesta fiind suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. Aceleași argumente, la care se adaugă și împrejurarea că în toată această perioadă de timp inculpatul nu a mai fost angrenat în comiterea de alte infracțiuni, determină instanța de recurs să concluzioneze că prezenta hotărâre de condamnare constituie un avertisment pentru acesta și, chiar în condițiile neexecutării pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Ca atare, Înalta Curte va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 9 ani, ce constituie termen de încercare, apreciind că, împrejurarea că în prezent inculpatul domiciliază în străinătate nu constituie un impediment care să îl excludă de la posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 86 C. pen. În baza art. 86 1 alin. (1) C. pen.

va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor stabili de consilierul de probațiune din cadrul acestui serviciu; să anunțe consilierul de probațiune din cadrul serviciului, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare; să comunice aceluiași consilier și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen.

raportat la art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni. În raport de aceste considerente, în limitele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul inculpatului T.A., va casa decizia penală recurată și, în parte, sentința și, rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală recurată și, în parte, Sentința penală nr. 277 din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea și, rejudecând: În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul T.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 86 și art. 86 1 C. pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 9 ani, termen de încercare. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor stabili de consilierul de probațiune din cadrul acestui serviciu; - să anunțe consilierul de probațiune din cadrul serviciului, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare; - să comunice aceluiași consilier și să justifice schimbarea locului de muncă, - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. raportat la art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2013. Procesat de GGC - GV