ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1921/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1921/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală nr. 277 din 12

septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, inculpatul T.A. (cetățenie

română și olandeză) a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 ani și 6 luni

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 5 ani, a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

dispunându-se ca pedeapsa principală să se execute prin privare de libertate,

potrivit art. 57 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut măsura

arestării preventive luată în cursul urmăririi penale.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea a două genți tip voiaj și un sac de rafie,

folosite la folosirea infracțiunii.

A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, în fapt, prima instanță a reținut:

În anul 2004,

inculpatul T.A., care deținea atât cetățenie română cât și olandeză, s-a aflat

în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar prin intermediul concubinei sale B.I., i-a

cunoscut pe numiții S.P. și S.T.D.

Aflând că cele două

persoane sunt interesate să cumpere cereale pentru a le revinde în târguri sau

pentru a hrăni animalele din gospodărie, inculpatul le-a făcut cunoscut faptul

că are surse de cereale în municipiile Suceava și Bacău și că îi va ajuta în

acest sens, stabilind să se întâlnească în acest din urmă municipiu. Intenția

inculpatului nu era, însă, procurarea unor cereale pentru sus-numiții, ci de

a-i determina să-i transporte din municipiul Bacău în municipiul Râmnicu Vâlcea

două genți de voiaj și 3 pungi ce conțineau fragmente de plantă măcinată,

respectiv rezină de canabis pulbere. După ce le-a stabilit un loc de întâlnire

în municipiul Bacău, la un hotel, unde le rezervase o cameră, inculpatul le-a

comunicat că nu reușise să le procure cereale dar, i-a rugat să-i transporte în

municipiul Râmnicu Vâlcea cele două genți de voiaj și cele 3 pungi, despre care

le-a spus că este cânepă măcinată. Pentru serviciul efectuat, inculpatul a

plătit numitului S.T.D. suma de 5.000.000 lei Rol, iar după ce acesta s-a

întors cu gențile în municipiul Râmnicu Vâlcea, la cererea inculpatului, le-a

depozitat în podul casei din comuna C., județul Vâlcea. În perioada următoare,

inculpatul a purtat mai multe discuții telefonice cu numiții S.P. și S.T.D. cu

privire la păstrarea în continuare a celor două genți, motivând că nu reușește

să le trimită în Olanda.

În luna octombrie

2004, numitul S.T.D. a cunoscut două persoane (în realitate investigatori sub

acoperire) care și-au manifestat disponibilitatea de a cumpăra

"marfa" respectivă, iar din suma obținută să rețină 4.000 euro (pe

care i-o promisese inculpatul pentru transportul și depozitarea acesteia)

diferența urma a fi remisă ulterior.

În momentul în care

numiții S.P. și S.T.D. încercau să transmită investigatorilor sub acoperire

gențile ce conțineau cele 40 pachete rezină canabis, în greutate de aproximativ

39,532 kg., au fost surprinși de către organul de poliție.

În drept, fapta

inculpatului T.A. a fost încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, săvârșită în condițiile infracțiunii flagrante în

condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a

reținut și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

("săvârșirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună"), deoarece

la comiterea infracțiunii au participat și numiții S.T.D. și S.P.

Individualizarea

pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

apreciindu-se că față de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii, de

cantitatea mare de stupefiante ce a format obiectul infracțiunii și de

atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, executarea

pedepsei trebuie să se facă prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

Deoarece împotriva

inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, care, însă, nu a fost pusă

în executare, prima instanță a menținut-o prin hotărârea pronunțată.

Pentru ca inculpatul

să nu rămână cu produsul infracțiunii, s-a dispus confiscarea, în temeiul

dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., a celor două genți tip voiaj și a

sacului de rafie folosite la săvârșirea infracțiunii.

Împotriva sentinței a

formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând: că probele administrate în cauză nu confirmă participarea la

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, sens în care a solicitat

achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.; că reținerea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., privind infracțiunea continuată este

nelegală, deoarece din probele administrate nu rezultă îndeplinirea condițiilor

referitoare la o asemenea încadrare juridică, solicitând, astfel, schimbarea

încadrării în infracțiune simplă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000; că prima instanță trebuia să rețină în favoarea sa circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în raport de lipsa

antecedentelor penale și de comportamentul pozitiv avut pe parcursul

procedurilor judiciare; că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând,

astfel, reducerea cuantumului acesteia și suspendarea condiționată a

executării, potrivit art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 142/A din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul inculpatului ca

nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, examinând sentința în raport de criticile formulate, precum și

din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372

C. proc. pen., Curtea de apel a reținut următoarele:

Din probele

administrate, atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești,

a rezultat participarea inculpatului, alături de numiții S.P. și S.T.D. la

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Modalitățile

normative în care a fost săvârșită fapta de către inculpatul-apelant sunt cele

privind procurarea, cumpărarea și deținerea drogurilor de risc, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Sub acest aspect, au

fost considerate relevante declarațiile celor doi participanți la săvârșirea

infracțiunii, numiții S.P. și S.T.D., date în condiții de publicitate și

contradictorialitate în ședința de judecată. În acest sens s-au făcut referiri

la declarația martorului S.T.D. care a arătat următoarele: "L-am cunoscut

pe T.A. prin intermediul nepoatei mele. Acesta ne-a propus să mergem la Suceava

sau la Bacău pentru că fratele meu se ocupa cu cereale, spunând că are el acolo

o sursă. Am oprit la un hotel în acea zonă, însă nu ne-a mai procurat boabe ci

ne-a plătit deplasarea, ne-a dat două genți să le ducem la Vâlcea până când va

veni el să le ia. Gențile erau închise și nu ne-a spus ce conțin. În următoarea

perioadă am avut mai multe discuții privind gențile, știu că T. a avut și o

discuție cu un băiat cunoscut sub numele de "T.Z." să le ducă în

Olanda, iar până la urmă mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. În luna

octombrie am fost contactat de o persoană care ne-a dat de înțeles că este din

partea lui T. și ne-a spus să-i aducem gențile la Horezu. Această persoană se

numește D. și lucra cu mine, venise cu doi băieți despre care am aflat ulterior

că erau polițiști, iar D. mi-a spus că vom avea un avantaj că am ținut acele

genți și că era ceva ce nu trebuia să deținem. Nu am discutat cu T. despre

droguri sau cânepă, dar știam de la el că avea un laborator de astfel de plante

în Olanda".

Curtea a reținut că

aceleași împrejurări rezultă și din declarația martorului S.P.: "T. a spus

că putem cumpăra boabe din Moldova de la Bacău, unde are un prieten care se

ocupă cu creșterea animalelor și mi-a spus că dacă tot vom merge la Bacău are

și el ceva de dat acasă, adică să aducem două genți până la Vâlcea și apoi să

le ia altcineva. La o săptămână sau două de la discuție, am plecat cu mașina

noastră la Bacău, am dormit într-o cameră pe care ne-o rezervase iar dimineața

a venit T. în parcare, mi-a dat gențile și ne-a spus că ne dă 5.000.000 lei.

Când ne-a spus să le ducem acasă, ne-a cerut să le punem într-un loc unde să nu

fie văzute".

În raport de aceste

declarații care au fost coroborate și cu declarațiile celorlalți martori

audiați în cauză, Curtea de apel a reținut că probatoriul confirmă participarea

inculpatului-apelant la săvârșirea faptei, susținerea contrară fiind

neîntemeiată.

Tot neîntemeiată a

fost apreciată și critica vizând schimbarea încadrării juridice, din

infracțiunea continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea simplă prevăzută de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. S-a arătat că inculpatul a săvârșit

fapta în modalitățile normative privind procurarea, cumpărarea și deținerea

drogurilor de risc, activități care s-au desfășurat pe parcursul unei perioade

de timp (pe parcursul anului 2004), efectuându-se acte materiale specifice la

intervale diferite, dar în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată s-a apreciat

de către instanța de apel că nu se impune a se reține în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. În acest

sens s-a arătat că nu s-a făcut nicio dovadă a conduitei de excepție avută de

inculpat anterior săvârșirii infracțiunii, rezultând, dimpotrivă, că acesta are

un comportament antisocial, fiind predispus la săvârșirea de infracțiuni. Tot

astfel nu s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C.

pen., avându-se în vedere refuzul inculpatului de a se prezenta în fața

organelor judiciare, precum și conduita sa prin care a încercat să ascundă

săvârșirea faptelor, exemplificându-se prin încercarea de a-și crea alibiuri

prin care să convingă instanța că în anul 2004, nu s-a aflat în România, deși,

așa cum s-a menționat, din declarațiile martorilor S.P. și S.T.D., a rezultat

că acesta este cel care le încredințase pentru transport gențile ce conțineau

rezină de canabis.

Așadar s-a apreciat

că, conduita anterioară săvârșirii faptelor precum și cea procesuală nu-l

îndreptățește pe inculpatul-apelant să solicite circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, ca durată și modalitate de executare, Curtea a

apreciat că aceasta s-a realizat în mod corect, instanța de fond având în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., potrivit cărora la

stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de gradul concret de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a arătat că nu se

impune reducerea pedepsei, avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social

al faptei săvârșite, dat de cantitatea mare de stupefiante (40 kg. rezină de

canabis) care introdusă în "piața" drogurilor avea consecințe grave pentru

persoanele dispuse a cumpăra și consuma aceste droguri. Ca atare, nu se impune

nici schimbarea modalității de executare, din art. 57 în art. 81 C. pen.,

deoarece a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, ar însemna

ca acestea să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.

(constrângerea, reeducarea și prevenția).

Împotriva acestei

decizii a formulat, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 C. proc.

pen., recurs inculpatul T.A.

Recursul a fost

motivat în scris, motivele de recurs fiind depuse la dosar la data de 13

aprilie 2013, în condițiile în care primul termen de judecată fusese stabilit

pentru data de 16 aprilie 2013, inculpatul, prin intermediul apărătorului ales

invocând critici pe care le-a încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

În acest sens s-a

arătat că soluția de condamnare este nelegală, fiindcă se întemeiază pe

declarațiile martorilor S.T.D. și S.P., care, pe lângă faptul că nu au avut o

poziție procesuală constantă, declarațiile au fost făcute doar în scopul de a

beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea 143/2000. Inculpatul a justificat

faptul că a fost recunoscut de către cei doi martori din planșele foto prin

aceea că a avut o relație de concubinaj cu nepoata acestora, concluzionând,

după analiza materialului probator administrat, că în cauză nu există probe

directe sau credibile care să susțină legal soluția de condamnare, dubiul

impunându-se a fi interpretat în favoarea sa.

Totodată, s-a

învederat și faptul că mijloacele de probă care-i dovedeau în mod cert

nevinovăția nu au fost administrate, cererile prin care dorea să dovedească

faptul că în perioada de referință nu a fost în România (evidențele

autorităților olandeze, facturi și chitanțe privind plățile telefoanelor,

declarații de martori care ar fi putut confirma faptul că nu a părăsit

teritoriul statului olandez) fiind respinse.

O altă critică

formulată este legată de lipsa de motivare a hotărârilor, apărarea susținând

faptul că instanțele au preluat fără nicio cenzură rechizitoriul, împrejurare

sancționată de Înalta Curte, astfel cum rezultă din jurisprudența publicată,

făcându-se referire la Decizia nr. 491 din 10 februarie 2011.

Cu ocazia

dezbaterilor s-a solicitat, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicată

inculpatului.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care se

încadrează aceste critici, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește

cadrul procesual, se constată că acesta este dat de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.

2/2013, având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 29

noiembrie 2012, însă, în cauză sunt incidente art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen. rap. la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. care, dat

fiind faptul că motivarea căii de atac nu a fost făcută în termenul prevăzut de

lege de 5 zile înaintea primului termen de judecată, limitează efectul

devolutiv al recursului la cazurile de casare care pot fi luate în considerare

din oficiu.

Deși recurentul a

invocat în drept dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., caz de casare ce, conform art. 385

9

alin. (3) poate fi luat în

considerare din oficiu atunci când a influențat asupra hotărârii în defavoarea

inculpatului, Înalta Curte constată că nu toate criticile formulate pot fi

analizate din perspectiva acestei prevederi legale.

Astfel, pentru

sancționarea lipsei de motivare a hotărârii judecătorești legiuitorul a

prevăzut un caz de casare distinct, în art. 385 alin. (1) pct. 9 teza I C.

proc. pen. care statuează că este supusă casării hotărârea care nu cuprinde

motivele pe care se sprijină. Această critică nu mai poate fi analizată însă în

recurs, dat fiind nemotivarea recursului în termen, practica judiciară invocată

de către apărare, respectată în mod constant de către Înalta Curte, pornind de

la premisa respectării dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen., condiție neîndeplinită în speță.

În ceea ce privește

fondul cauzei, deși recurentul critică în realitate modalitatea de apreciere a

probelor, critică ce nu s-ar circumscrie nici măcar cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 teza I C. proc. pen., și, în acest

sens se au în vedere considerentele Deciziei în interesul Legii nr. 8 din 09

februarie 2009, prin care se arată că grava eroare de fapt presupune o evidentă

stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor

ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat soluția adoptată, Înalta Curte va verifica totuși,

din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, modul în care probele

administrate se reflectă în soluția pronunțată, respectiv dacă există

discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.

Totodată urmează a fi analizate, prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și aspectele ce țin de legalitatea

administrării probelor și de modul de desfășurare a cercetării judecătorești

din perspectiva dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Înalta Curte

constată, că, pe baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale

cât și în cadrul cercetării judecătorești, ca stare de fapt instanțele au

stabilit, în esență, următoarele:

În anul 2004,

inculpatul T.A., care deținea atât cetățenie română cât și olandeză, s-a aflat

în municipiul Râmnicu Vâlcea, locuind într-o vilă închiriată, iar prin

intermediul concubinei sale, B.I., i-a cunoscut pe martorii S.P. și S.T.D.

Aflând că aceștia sunt interesați să cumpere cereale, inculpatul le-a făcut

cunoscut faptul că are surse de cereale în municipiile Suceava și Bacău și că

îi va ajuta în acest sens. Cei doi martori S.P. și S.T.D., însoțiți și de

martorul Z.R. s-au deplasat la Bacău, stabilind ca întâlnirea cu inculpatul T.

să aibă loc la un hotel unde acesta din urmă le rezervase o cameră. Aici,

inculpatul le-a comunicat că nu reușise să le procure cereale dar, i-a rugat

să-i transporte în municipiul Râmnicu Vâlcea două genți de voiaj și 3 pungi,

despre care le-a spus că este cânepă măcinată. Pentru serviciul efectuat,

inculpatul a plătit lui S.T.D. suma de 5.000.000 RON, iar după ce acesta s-a

întors cu gențile în municipiul Râmnicu Vâlcea, la cererea inculpatului, le-a

depozitat în podul casei din comuna C., județul Vâlcea. În perioada următoare,

inculpatul a purtat mai multe discuții telefonice cu numiții S.P. și S.T.D. cu

privire la păstrarea în continuare a celor două genți, motivând că nu reușește

să le trimită în Olanda.

În luna octombrie

2004, numitul S.T.D. a cunoscut două persoane (în realitate investigatori sub

acoperire) care și-au manifestat disponibilitatea de a cumpăra

"marfa" respectivă, iar din suma obținută să rețină 4.000 euro (pe

care i-o promisese inculpatul pentru transportul și depozitarea acesteia)

diferența urma a fi remisă ulterior.

În momentul în care

numiții S.P. și S.T.D. încercau să transmită investigatorilor sub acoperire

gențile ce conțineau cele 40 pachete rezină canabis, în greutate de aproximativ

39,532 kg., au fost surprinși de către organul de poliție.

Verificând probele pe

care se fundamentează soluția de condamnare, Înalta Curte constată că instanțele

nu le-au denaturat conținutul ci le-au analizat și apreciat în mod coroborat,

înlăturând apărările inculpatului care a susținut că nu s-a aflat în țară în

perioada de timp în discuție. În acest sens instanța de recurs are în vedere

declarațiile martorilor S.P. și S.T.D. care, începând cu primele declarații

date la momentul surprinderii lor în flagrant, au arătat că persoana de la care

au cele două sacoșe în care s-a descoperit cantitatea de aproximativ 40 kg

rezină de cannabis ("ne-am deplasat separat și ne-am întâlnit la Bacău la

intersecția din oraș spre Suceava. A. era însoțit de un individ solid. A doua

zi A. împreună cu același individ ne-au adus la hotel 2 genți care conțineau

cânepă măcinată. Am adus gențile în jud. Vâlcea și le-am dus la C. la domiciliul

nostru din satul M., în podul casei. A. ne-a rugat să ținem gențile până vine

el să le ia. Între timp la solicitarea lui A. am încercat să găsesc 2

transportatori T. și R., care să ducă gențile în Olanda, însă aceștia au

refuzat"- declarație olografă S.P., dată la 19 octombrie 2004; "am

primit această cânepă de la A., fostul concubin al nepoatei noastre B.I. În

vara anului 2004 în timp ce ne aflam la Râmnicu Vâlcea, A. ne-a propus să

preluăm de la el din Bacău niște bagaje. Eu și fratele meu S.P. am fost de

acord și ne-am deplasat în municipiul Bacău unde ne-am întâlnit cu A. la un

hotel, acesta fiind însoțit de un alt bărbat în vârstă de cca. 38 de ani,

înălțime de 1,76, solid, șaten părul pieptănat pe spate cu barbă. Noi ne-am

deplasat cu un W.V.T. și am fost însoțiți de vărul nostru Z.R., care nu

cunoștea nimic despre încărcătura bagajelor pe care urma să le preluăm. La

Bacău am preluat a doua zi de la A. și de la însoțitorul său cele 2 genți și

sacul de rafie găsite asupra noastră astăzi de către organele de urmărire

penală în care se aflau cele 40 de pachete din plastic transparent conținând o

substanță maronie descoperite cu ocazia percheziției"). Aceleași aspecte

esențiale în cauză, referitoare la persoana care le-a înmânat drogurile sunt

cuprinse și în declarațiile date de către cei doi martori în fața instanței.

Este adevărat că, fiind reaudiați la o distanță de aproximativ 8 ani de la data

săvârșirii faptelor (în 18 aprilie 2012), martorii nu mai redau fidel aspectele

conținute în declarația de la urmările penale, însă neconcordanțele nu vizează

chestiuni esențiale în cauză.

Este de asemenea

adevărat că cei doi martori, cercetați și condamnați la rândul lor sub aspectul

săvârșirii aceleiași infracțiuni de trafic de droguri, au beneficiat de dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 143/2000 urmare a declarațiilor date împotriva

inculpatului T.A. Înalta Curte constată pe de o parte, că poziția celor doi

martori a fost una constantă, începând de la momentul reținerii lor, și, pe de

altă parte, ceea ce este relevant în cauză, din perspectiva dispozițiilor art.

6 din Convenție, este faptul că vinovăția inculpatului nu a fost stabilită în

mod exclusiv pe baza acestor declarații.

Susținerile

martorilor S.P. și S.T.D. referitoare la preluarea genților de la inculpatul

T.A. sunt confirmate și de către martorul Z.R., care i-a însoțit pe aceștia la

Bacău. Deși acest martor nu a mai putut fi audiat în prezentul ciclu procesual,

din procesul-verbal întocmit cu ocazia executării mandatului de aducere

rezultând că acesta este plecat din țară de aproximativ 5 ani, împreună cu

familia, este de reținut că, în primul ciclu procesual inculpatul, prin

apărătorul său ales de la acel moment, avocat C.B., a avut posibilitatea de a

adresa întrebări martorului și de a-i contesta credibilitatea.

Instanțele s-au

fundamentat și pe declarația dată de martorul C.N. care susține, astfel cum

reține și tribunalul, faptul că T.A., persoană pe care a recunoscut-o din

planșele foto, și care locuia la o "vilă din Râmnicu Vâlcea" i-a

propus să transporte în Olanda cele două genți cu "droguri", A. a

afirmat că aș câștiga bani frumoși dacă aș intra în jocul acesta "discuție

la care au fost prezenți și S.P. și S.T.D., iar S.P. "de față cu S.T.D. și

A. m-a întrebat direct dacă sunt de acord să merg cu autoturismul meu, marca

D.T. nr. X, împreună cu el pentru a transporta cele două genți cu droguri ale

lui A. în Olanda, spunându-mi totodată că pot face bani ușor în acest

mod".

De asemenea au fost

avute în vedere declarațiile date de martorii R.G. și P.M.V., care au confirmat

prezența inculpatului T.A. în România, în perioada verii anului 2004. R.G. a

susținut că inculpatul este fratele soției sale, și că, construindu-și o casă

în comuna C.D. l-a angajat pe Z.R., și că "T.A. a fost cel care mi l-a prezentat

pe Z.R., acest lucru petrecându-se în perioada iunie - iulie 2004, nu rețin

exact data (declarația din 08 noiembrie 2004)".

Martorul P.M.V.

afirmă, în declarația dată în faza de urmărire penală pe care și-a menținut-o

și în fața instanței, că "în urmă cu aproximativ 6 luni (declarația este

dată la 02 noiembrie 2004), aflându-mă la magazinul unde lucra verișoara mea

P.P.R., m-am întâlnit întâmplător cu frații S. însoțiți de un individ pe care

nu-l cunoșteam. Cu această ocazie am aflat că este cetățean olandez și se

numește A. Acesta a schimbat numărul de telefon cu verișoara mea R., după care

am plecat. Ulterior m-am mai întâlnit de două ori cu A., acesta fiind în

compania verișoarei mele R.".

Susținerile

inculpatului că nu fost în România în perioada vizată de actul de acuzare și

probele administrate sub acest aspect (înscrisuri din care rezultă că

inculpatul are un loc de muncă stabil în Olanda, copia pașaportului emis de

autoritățile olandeze) au fost înlăturate de către instanță motivat, astfel că nu

se poate susține că s-ar fi ignorat probe cu caracter esențial care ar fi

condus la pronunțarea unei alte soluții în cauză.

În ceea ce privește

criticile legate de modul de desfășurare a cercetării judecătorești, prin

respingerea cererilor de probatorii formulate în cauză, Înalta Curte constată

că acestea nu sunt întemeiate, iar inculpatului nu i-a fost în niciun fel

îngrădit dreptul de a propune probe și a solicita administrarea lor. Astfel, în

ședința publică din 23 noiembrie 2011 instanța de fond a încuviințat proba cu

înscrisuri solicitată de apărătorul inculpatului la dosar fiind depuse un set

de înscrisuri, și, totodată, audierea în calitate de martori a 4 persoane, din

cele 14 propuse de către apărare, toți cetățeni olandezi. Împrejurarea că instanța

a revenit asupra probei testimoniale s-a datorat faptului că, deși citați la

mai multe termene, martorii nu s-au prezentat, tribunalul apreciind, în raport

de susținerile apărării în sensul că se dorește "să se facă dovada că

inculpatul se afla în Olanda unde socializa cu martorii propuși'', că proba nu

este utilă și concludentă, în raport de teza probatorie.

În aceeași ședință,

s-a încuviințat pentru inculpat depunerea la dosar a copiei pașaportului său

pentru a dovedi că acesta nu cuprinde menținui privind intrarea în România în

anul 2004. Înalta Curte nu poate să nu constate că, deși instanța de fond a

sesizat și și-a motivat hotărârea pe împrejurarea că pașaportul depus în copie

de inculpat, cu seria Y, a fost valabil în perioada 22 mai 1997 - 22 mai 2002,

iar din răspunsul autorităților olandeze trimis organului de urmărire penală, a

rezultat că în perioada 24 mai 2002 - 24 mai 2007 pașaportul eliberat pe numele

T.A. avea numărul Z, recurentul inculpat nu a încercat în niciun fel să combată

ulterior, în căile de atac, această concluzie a tribunalului, prin depunerea la

dosar a copiei pașaportului valabil în perioada avută în vedere de către

acuzare.

Din perspectiva

respectării dreptului la un proces echitabil, se constată că inculpatului i s-a

oferit posibilitatea, prin intermediul apărătorilor aleși care l-au reprezentat

în fața instanței de fond, să adreseze întrebări tuturor martorilor pe ale

căror declarații s-a fundamentat soluția de condamnare.

În raport de

considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține

incidența niciunuia dintre cele două cazuri de casare analizate anterior, art.

385

1

alin. (1) pct. 17

2

și 18 C .proc. pen., soluția de

condamnare fiind într-o totală concordanță cu conținutul probelor, nefiind

identificate aspecte de nelegalitate în modul de desfășurare a cercetării

judecătorești în urma căreia s-a concluzionat asupra vinovăției inculpatului

T.A..

În ceea ce privește

cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. prin prisma

căruia se solicită reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta

Curte apreciază întemeiată critica formulată. Astfel, în condițiile în care

limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă sunt cuprinse între 3 și

15 ani închisoare, pedeapsa de 8 ani și 6 luni este multă prea aspră în raport

de circumstanțele cauzei și, în primul rând, față de intervalul de timp scurs

de la data comiterii acesteia și de durata procedurilor judiciare, urmărirea

penală împotriva inculpatului fiind începută la data de 28 octombrie 2004, la

10 noiembrie 2004 fiind pusă în mișcare și acțiunea penală. Înalta Curte

constată că la depășirea termenului rezonabil într-o cauză a cărei complexitate

este redusă (inițial 3 inculpați și 7 martori) s-a datorat, în principal,

dispozițiilor legale care nu permiteau luarea termenului în cunoștință de către

apărătorul ales al inculpatului, aspect corectat de către legiuitor prin Legea

nr. 202/2010, dar și de o culpă a organelor judiciare învestite cu soluționarea

cauzei, împrejurarea constatată în deciziile definitive prin care,

rejudecându-se recursul urmare a admiterii contestației în anulare, s-a dispus

reluarea ciclului procesual de la instanța de fond, care, la rândul ei a

restituit cauza la parchet.

În acord cu instanța

de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se justifică reținerea de

circumstanțe atenuante, însă, recunoscând durata nerezonabilă a procesului,

care l-a pus pe inculpat într-o stare de incertitudine în ceea ce privește

soarta sa, consideră că se impune micșorarea pedepsei prin orientarea acesteia

către minimul special, respectiv 4 ani închisoare, acesta fiind suficientă

pentru atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. Aceleași

argumente, la care se adaugă și împrejurarea că în toată această perioadă de

timp inculpatul nu a mai fost angrenat în comiterea de alte infracțiuni,

determină instanța de recurs să concluzioneze că prezenta hotărâre de

condamnare constituie un avertisment pentru acesta și, chiar în condițiile

neexecutării pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Ca atare, Înalta

Curte va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă

de 9 ani, ce constituie termen de încercare, apreciind că, împrejurarea că în

prezent inculpatul domiciliază în străinătate nu constituie un impediment care

să îl excludă de la posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 86 C. pen.

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de încercare,

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor stabili de

consilierul de probațiune din cadrul acestui serviciu; să anunțe consilierul de

probațiune din cadrul serviciului, în prealabil, despre orice schimbare a

domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare care depășește

8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare; să comunice aceluiași

consilier și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Va atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. raportat la art. 83 și art.

84 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,

în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

În raport de aceste

considerente, în limitele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul

inculpatului T.A., va casa decizia penală recurată și, în parte, sentința și,

rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate. Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne, conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 29

noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia

penală recurată și, în parte, Sentința penală nr. 277 din 12 septembrie 2012 a

Tribunalului Vâlcea și, rejudecând:

În temeiul art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75

lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul T.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea

dispozițiilor art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 86 și

art. 86

1

C. pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o

perioadă de 9 ani, termen de încercare.

În baza art. 86 alin.

(1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor

stabili de consilierul de probațiune din cadrul acestui serviciu;

- să anunțe

consilierul de probațiune din cadrul serviciului, în prealabil, despre orice

schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare;

- să comunice

aceluiași consilier și să justifice schimbarea locului de muncă,

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. raportat la art. 83 și art.

84 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,

în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a pedepsei închisorii.

Menține restul

dispozițiilor sentinței penale atacate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 05 iunie 2013.

Procesat

de GGC - GV