ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3761/2012

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2909 din 22 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 476/1/2008 s-a dispus admiterea contestației în anulare formulată de contestatorul

G.G.,  împotriva Deciziei penale nr. 3171 din 14 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 36488/2/2005.

A fost desființată în parte Decizia penală nr. 3171 din 14 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție numai în ceea ce-l privește pe inculpatul G.G.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale contestate.

S-a fixat termen, la data de 3 noiembrie 2008, pentru judecata recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 463 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Admiterea contestației în anulare a fost determinată de constatarea incidenței dispozițiilor art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. potrivit cu care împotriva hotărârilor judecătorești penale definitive se poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, inculpatul a fost în imposibilitatea de a se prezenta și a încunoștința instanța despre această împiedicare.

În cauză, Înalta Curte a constatat că, la data judecării recursului, respectiv 1 iunie 2007, contestatorul condamnat G.G. se afla internat la Institutul de Cardiologie Chișinău, Republica Moldova (filele 47-48 dosar - perioada internării fiind de la 30 mai 2007 la 13 iunie 2007).

Prin urmare, contestatorul condamnat s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a se prezenta în fața instanței de recurs, precum și în imposibilitatea de a anunța despre această împiedicare.

Judecând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - după admiterea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat G.G., prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 1210 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus, printre altele, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului G.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 30 mai 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În cursul anului 1997, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate, inculpatul S.T.V. l-a cunoscut

la locul de deținere pe numitul P.I., care i-a propus să adere la rețeaua de trafic de droguri pe care o conducea, propunere pe care inculpatul S.T.V. a acceptat-o.

După eliberarea din penitenciar, inculpatul S.T.V. a intrat în contact cu P.I., de la care a luat o sumă de bani efectuând trei sau patru transporturi de droguri în Olanda.

În cursul anului 1998, inculpatul S.T.V. l-a cunoscut pe inculpatul L.A., atrăgându-l pe acesta în activitatea de trafic de droguri.

Astfel, la ultimul transport efectuat în anul 1998, inculpatul S.T.V. și inculpatul L.A. au plecat spre Germania, fiecare cu autoturismul lui, însă pe drum apărând probleme, aceștia s-au deplasat în Olanda unde au vândut drogurile.

Pe drumul de întoarcere în România, cei doi inculpați au fost implicați într-un incident cu poliția, autoturismele aceS.a figurând ca fiind sustrase, incident care s-a soldat cu incendierea autovehiculului condus de inculpatul L.A., faptă pentru care acesta a fost reținut în Germania pe o durată de 7 luni.

După eliberarea sa din Germania inculpatul L.A. a fost cel care l-a contactat pe inculpatul S.T.V., acesta din urmă implicându-l în alte activități legate de traficul de droguri și anume preluarea drogurilor care erau aduse din afara teritoriului României.

Inculpatul S.T.V. a primit ordin de la numitul P.I. să se ocupe numai de preluarea, depozitarea și încărcarea drogurilor în autoturismele ce îi erau puse la dispoziție numitului P.I. pentru a fi transportate în țările Europei de Vest.

În realizarea acestei însărcinări inculpatul S.T.V. a apelat atât la inculpatul B.G., căruia i s-a solicitat să disimuleze droguri în autoturismele menționate, droguri ce erau aduse de inculpatul S.T.V. la atelierul său din Cluj, dar și la inculpatul L.A., care la rândul său le prelua de la cetățenii străini fiind transportate la Cluj, ocazie cu care inculpatul B.G. l-a cunoscut și pe inculpatul L.A.

Inițial, aceste droguri, după ce erau preluate, erau depozitate, potrivit precizărilor inculpatului S.T.V., într-un garaj aparținând numitului O.F., aspect relatat de inculpatul S.T.V. și inculpatul B.G.

Nu s-a putut stabili identitatea șoferilor care au efectuat transporturi de droguri în intervalul de timp până la plecarea inculpatului S.T.V. în Ungaria, la Budapesta.

În primăvara anului 2000, inculpatul S.T.V. a plecat în Ungaria, la Budapesta, urmare a unor probleme judiciare pe care le avea în România, luând hotărârea să-și organizeze propria sa rețea de trafic internațional de droguri.

În declarația dată în faza de urmărire penală, inculpatul S.T.V. a arătat că, l-ar fi cunoscut pe inculpatul D.A., căruia i-a sugerat o posibilă afacere cu droguri, sens în care, inculpatul D.A. l-ar fi pus în contact cu doi traficanți de droguri.

În scopul constituirii rețelei și față de necesitatea ca drogurile să fie preluate de la șoferii turci care le aduceau în Turcia, inculpatul S.T.V. l-a contactat :

- pe inculpatul J.L. pe care îl cunoștea de mai mult timp și i-a solicitat acestuia să îi găsească persoane cu experiență în călătoriile în țările Europei de Vest, pentru a efectua transporturi de droguri,

- pe inculpatul L.A. pentru ca acesta să preia drogurile de la șoferii turci.

- pe inculpatul B.G. pentru a prelua din București drogurile, pe care să le transporte la Cluj și din această localitate, după disimularea lor în autovehicule, să le transporte sau să fie transportate de alți șoferi în străinătate.

Inculpatul J.L., la rândul său, l-a contactat pe inculpatul K.B.I., pe care îl cunoștea de mai mult timp, fiind și rude, i-a solicitat să efectueze transporturi de droguri, solicitare cu care acesta a fost de acord.

Mai mult, după primul transport efectuat, inculpatul J.L. i l-a prezentat pe inculpatul K.B.I., inculpatului S.T.V., ocazie cu care, chiar inculpatul S.T.V. i-a cerut inculpatului K.B.I. să efectueze transporturi de droguri în Spania, la Madrid și în Italia, la Roma, propunere pe care inculpatul K.B.I. a acceptat-o, înțelegerea fiind ca și inculpatul J.L. să primească parte din suma câștigată de inculpatul K.B.I.

La primele două transporturi efectuate de inculpatul K.B.I., drogurile au fost încărcate, respectiv disimulate în autoturismul acestuia la imobilul în care locuia inculpatul S.T.V. în Budapesta, după care drogurile erau preluate spre transport din România, fie din București, fie din Cluj.

Astfel, inculpatul B.G., în cursul anului 2000, s-a întâlnit în trei ocazii cu inculpatul L.A., de la care a preluat genți în care se aflau pachete de droguri, droguri care erau luate de inculpatul L.A. dintr-un anumit loc, altul decât locuința sa și pe care i le remitea inculpatului L.A..

În toate aceste trei ocazii drogurile au fost disimulate și transportate în străinătate de către inculpatul B.G.

În Cluj, drogurile erau depozitate la atelierul de reparat autovehicule aparținând inculpatului B.G., care le și disimula în autoturisme, inclusiv în cele conduse de inculpatul K.B.I. și inculpatul P.A.V., aspecte recunoscute de inculpații B.G., S.T.V. și K.B.I., precum și de inculpatul P.A.V.

Este de menționat că, la activitatea de disimulare a drogurilor, atunci când aceasta se realiza la locuința inculpatului S.T.V., participa și acesta. După ce drogurile erau disimulate în autoturismul lui K.B.I., acesta le transporta în țările Europei de Vest, respectiv Spania, Italia și cele mai multe în Olanda în localitățile indicate de inculpatul S.T.V. sau de inculpatul J.L., care îi precizau și locurile unde urma să se întâlnească cu persoanele care urmau să preia drogurile și să îi remită sumele de bani.

Atât inculpatul K.B.I., cât și inculpatul J.L. au făcut demersuri pentru racolarea în cadrul rețelei și a inculpatului S.T.R.O., și pe fondul unor datorii bănești față de inculpatul K.B.I., care le solicita în mod insistent, inculpatul S.T.R.O. a acceptat să intre în rețea, cu rolul stabilit de a efectua transporturi de droguri în străinătate.

După un prim transport, tot inculpatul J.L. l-a contactat pe inculpatul S. și pentru cel de-al doilea transport, efectuat de acest inculpat tot sub justificarea datoriei pe care o avea față de inculpatul K.B.I.

Tot inculpatul J.L. a fost cel care i-a precizat inculpatului S. că șeful rețelei este inculpatul S.T.V. și tot el l-a prezentat pe inculpatul S. inculpatului S.T.V., care personal i-a solicitat să mai efectueze și alte transporturi de droguri, propunere acceptată de S., fără ca de această dată să mai prezinte vreo altă justificare decât obținerea de beneficii financiare.

La solicitarea expresă a inculpatului S.T.V., inculpatul S. a mai efectuat trei transporturi în Olanda și în Spania, ultimul fiind realizat în luna ianuarie 2003.

Este de menționat că drogurile erau disimulate în autoturismul inculpatului S., fără ca acesta să ia cunoștință despre modalitatea în care se realiza și de ce persoane, procedeu utilizat și la preluarea drogurilor în Olanda și Spania.

Față de împrejurarea că inculpatul K.B.I. nu a mai dorit să efectueze transport de droguri, între acesta și inculpatul S.T.V. a intervenit înțelegerea că, inculpatul K.B.I. să preia sumele de bani ce reprezentau contravaloarea drogurilor livrate, și să le transporte în Ungaria, pentru a i le preda.

Conform noii însărcinări primite, inculpatul K.B.I. a efectuat șapte astfel de transporturi, în anul 2001, trei de la Milano, trei de la Napoli și unul de la Roma, sume de bani ce au fost predate de inculpatul K.B.I. inculpatului S.T.V., prezenți fiind și inculpatul D.A. și inculpatul B.G. și numita C.U.

Referitor la modul în care s-a realizat racolarea inculpatului P.A.V. în activitatea de trafic de droguri, instanța a reținut că cei doi s-au întâlnit la Budapesta, loc unde inculpatul P.A.V. s-a deplasat pentru a obține de la inculpatul S.T.V. restituirea unei datorii, ocazie cu care inculpatul S.T.V. i-a propus inculpatului P.A.V. să transporte droguri, propunere acceptată de acesta din urmă.

În scopul realizării acestor transporturi, inculpatul S.T.V. i-a dat inculpatului P.A.V. suma de 20.000 mărci germane cu care acesta a achiziționat un microbuz.

În perioada 2000-2001, inculpatul P.A.V. a efectuat șapte transporturi de droguri, în rețeaua inculpatului S.T.V.

Pentru preluarea drogurilor în vederea transportului, inculpatul S.T.V. i-a indicat inculpatului P.A.V. că va lua legătura, în București, cu inculpatul L.A., ceea ce inculpatul P.A.V. a și făcut în trei ocazii.

Inculpatul L.A. prelua la rândul său drogurile de la persoane rămase neidentificate, ce veneau din Turcia cu autocare.

În alte ocazii drogurile au fost preluate din Cluj de la atelierul inculpatului B.G., acesta din urmă ocupându-se și cu disimularea lor în autovehiculul utilizat de inculpatul P.A.V. în acest scop, aspecte ce sunt recunoscute de inculpații P.A.V., S.T.V. și B.G. și în parte de inculpatul L.A.

Inculpatul P.A.V. a efectuat, tot în cursul anului 2002, transporturi de droguri și pentru inculpatul D.A., aspect susținut atât de inculpatul P.A.V., cât și confirmat de martorul sub acoperire I.I., precum și de martorul F.D., aspect cunoscut de acesta din urmă de la martora P.M., fosta soție a inculpatului P.A.V.

Drogurile transportate de inculpatul P.A.V., P.M. și F.D. erau ambalate la locuința inculpatului T.I., aspect susținut de inculpatul P.A.V. și de martorul F.D. care susține chiar și la confruntarea realizată cu inculpatul T.I. că a fost trimis de inculpatul P.A.V. să preia de la locuința inculpatului T.I. ambalaj special pentru ambalarea drogurilor, precum și un dispozitiv de lipit folie din plastic, aceste obiecte fiindu-i înmânate de inculpatul T.I.

Activitatea de ambalare și marcare a drogurilor de către inculpatul T.I., desfășurată în cursul anului 2002 este confirmată de inculpatul P.A.V., precum și de martorul F.D. și de martora sub acoperire Ionescu Ioana.

În aceeași perioadă în care inculpatul P.A.V. și martorii F.D. și P.M.M. transportau droguri pentru numitul B.V., potrivit propriilor lor precizări, confirmate și de martorul sub acoperire Ionescu Ioana, aceeași activitate era desfășurată și de inculpatul R.F.

Deși inculpatul R.F. neagă implicarea sa, în această modalitate în traficul internațional de droguri, această nerecunoaștere a fost înlăturată în baza declarațiilor inculpatului P.A.V., care l-a cunoscut pe inculpatul R.F. în anturajul numitului B.V. și pe care l-a întâlnit în deplasările sale în străinătate, a susținerilor martorului F.D. care confirmă activitatea de transportator a inculpatului R.F., precum și în baza declarațiilor martorului sub acoperire Ionescu Ioana, martor care l-a și descris pe acest inculpat prin semnalmentele sale fizice caracteristice.

Este relevant că inculpatul R.F. a efectuat multe deplasări în străinătate, în perioada de referință, respectiv anul 2002, oferind ca motivare, vânzarea-cumpărarea de autoturisme din străinătate, fără a putea însă face precizări cu privire la locurile, datele, persoanele cărora le-ar fi vândut astfel de autovehicule.

Totodată nici o persoană din anturajul său apropiat nu a fost menționată de inculpat ca având cunoștință despre această activitate.

Referitor la inculpatul G.E. se reține că ar fi făcut parte din rețeaua de trafic internațional de droguri condusă de B.V.

Referitor la activitatea infracțională a inculpatului G.G., instanța reține că, în cursul anului 2001 numitul B.V. a efectuat două vizite la fabrica de pește aparținând inculpatului G.G., fabrică unde s-ar fi depozitat mari cantități de heroină aduse din Turcia, pentru ambalarea căreia s-a utilizat folie de aluminiu lipită cu un clește termoelectric.

În anul 2001, din depoziția numitului B.V., inculpații P.I. și R.F. s-au deplasat la această fabrică, unde acesta a poansonat artificial o remorcă autotir ce era folosită pentru transportul heroinei, remorcă ce era special amenajată cu două locașuri, în podea, unde puteau fi ascunse drogurile.

De asemenea, s-a invocat și faptul că inculpatul G.G. îl cunoștea pe inculpatul R.F. identificându-se în autoturismul inculpatului G.G. un bilet în care era menționat numele procurorului care a instrumentat cauza, bilet care ar fi fost primit de inculpatul R.F.

Referitor la activitatea infracțională a inculpaților P.I., P.L., M.F. și C.D., instanța a reținut următoarele:

În anul 2000, inculpatul P.I. l-a cunoscut pe numitul Y., conducătorul unei rețele de trafic internațional de droguri în diferite tiruri, autovehicule ce urmau să meargă în România și din România spre țările Europei de Vest.

Totodată, inculpatului P.I. i s-a propus să racoleze șoferi de T.I.R. din România pentru a conduce tirurile cu marfă în care erau disimulate și drogurile.

Întrucât nu a reușit să identifice astfel de persoane, după o întâlnire avută în România cu numiții Y. și B.V., aceștia i-au solicitat să se deplaseze în Turcia, propunere acceptată de inculpatul P.I., acesta deplasându-se în Turcia, urmând a se ocupa de disimularea în tiruri a drogurilor.

Deși inculpatul P.I. a susținut în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că i-ar fi fost amenințată familia pentru a accepta implicarea în traficul de droguri, instanța a înlăturat această susținere întrucât nu a făcut nici o mențiune despre aceste aspecte în faza de urmărire penală, deși declarațiile acestuia au fost detailate, iar explicația oferită instanței despre această omisiune nu este logică tocmai datorită faptului că inculpatul în faza de urmărire penală a dat declarații complete.

De altfel, din întregul comportament al inculpatului P.I., în perioada în care a fost implicat în activitățile de trafic de droguri, rezultă că era în relații foarte bune cu persoanele care conduceau rețelele și care aveau o deosebită încredere în acesta, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă activitatea s-ar fi desfășurat sub constrângere.

De asemenea, în același sens este și recunoașterea inculpatului P.I., potrivit cu care ar fi aderat la rețeaua de trafic de droguri urmare a unor lipsuri materiale.

În anul 2000 și în anul 2001, inculpatul P.I. s-a ocupat pe teritoriul Turciei cu disimularea de droguri în tiruri cu destinația România, conduse de șoferi cetățeni moldoveni, cu precizarea că pentru fiecare transport inculpatul P.I. se deplasa în România, unde aștepta tirurile, descărca drogurile și le încărca în alte autoturisme, care plecau în țările Europei de Vest.

Reținem că, în anul 2002, în modalitatea arătată, s-a mai efectuat un transport de droguri.

Pentru activitatea desfășurată în Turcia, inculpatul P.I. a primit suma de 2.400 mărci germane, precum și câte 10.000 dolari pentru fiecare transport la care a disimulat droguri și le-a preluat în România.

În anul 2002, între B.V. și Y. a intervenit o ruptură, potrivit precizărilor inculpatului P.I., acesta continuând să desfășoare activități legate de traficul internațional de droguri în rețeaua numitului Y.

Tot în anul 2002, inculpatul P.I. l-a cunoscut pe inculpatul P.L., aspect relatat de ambii inculpați.

Cu ocazia acestei întâlniri, inculpații P.L. și P.I. și-au schimbat cărțile de vizită, fără să stabilească în concret o viitoare colaborare.

Inculpatul P.I., după încetarea activității pe teritoriul Turciei, a primit ordin de la numitul B.V. să racoleze șoferi pentru a transporta drogurile din Turcia în România în mărfurile transportate în mod legal.

În acest scop, inculpatul P.I. l-a contactat pe inculpatul P.L., despre care avea cunoștință că deține o firmă de transport internațional de mărfuri, chiar de la acesta, cu ocazia întâlnirii la vila lui B.V. și în care a considerat că poate avea încredere, tocmai datorită prezenței inculpatului P.L. la vila din București a lui B.V.

Întrucât inculpatul P.L. deținea doar autotrenuri și nu avea angajați șoferi pentru a efectua transporturi și întrucât exista riscul ca șoferii angajați de la alte firme să ia cunoștință despre activitatea infracțională, inculpatul P.I. de comun acord cu inculpatul P.L. au hotărât ca la sosirea tirurilor în România acestea să fie preluate de o altă persoană, inculpatul P.I. hotărându-se asupra inculpatului M.F.

După luarea acestei hotărâri, inculpatul P.I. i l-a prezentat pe inculpatul M.F. inculpatului P.L., acesta fiind de acord cu cele propuse de către inculpatul P.I.

Instanța a reținut aderarea inculpatului P.L. la activitatea de trafic internațional de droguri și ca urmare a faptului că nu avea relații comerciale cu inculpatul P.I., inculpatul P.L. s-a întâlnit cu inculpatul P.I. la toate cele patru transporturi efectuate pe teritoriul Turciei și retur și mențineau legătura telefonic.

Conform înțelegerii stabilite între inculpații P.I., P.L. și M.F., inculpatul P.L. urma să pună la dispoziție autotrenul aparținând firmei SC S.A. SRL Cluj, care urma să transporte marfă din România în Turcia și din Turcia în România, urmând ca în Turcia să fie disimulate drogurile între marfa transportată în mod legal, activitate ce urma să fie îndeplinită de către inculpatul P.I.

Totodată, conform înțelegerii intervenite între cei trei inculpați, inculpatul M.F. urma să preia împreună cu inculpatul P.I. autotrenul după trecerea punctului de frontieră în România.

Susținerea inculpatului M.F., în sensul că nu ar fi avut cunoștință că participă la activitatea de trafic internațional de droguri, a fost înlăturată de instanță și datorită faptului că întotdeauna la preluarea autotrenurilor de la graniță era însoțit de inculpatul P.I. în condițiile în care transporturile nu erau efectuate pentru acesta din urmă, iar prezența sa nu era justificată în nici un mod, iar inculpatul M.F. nu a solicitat niciodată vreo explicație cu privire la prezența inculpatului P.I.

În același sens este și faptul că autotrenurile erau preluate din alte locuri decât de la graniță și nu erau conduse direct la firma pentru care se efectuase transportul.

În ceea ce privește ultimul transport efectuat la începutul lunii aprilie 2003, evidențiem că inculpatul P.L. a apelat la martorul S.I.V. pentru a conduce autotrenul, acesta fiind condus până în orașul Istanbul unde a fost descărcată marfa, după care s-a plecat la Izmir pentru a încărca marfa.

Referitor la inculpatul C.D., instanța a reținut că inițial inculpatul P.I. nu i-a adus la cunoștință motivul pentru care urmează să se facă deplasarea în Turcia, respectiv pentru a-l ajuta la disimularea și încărcarea drogurilor în autotren, inculpatul spunându-i doar faptul că merge să achiziționeze marfă pentru standul pe care urma să-l deschidă în Complexul Europa și la care inculpatul C.D. urma să fie angajat ca vânzător.

Nici martorului R.I. nu i s-a adus la cunoștință motivul real al deplasării.

La Izmir autotrenul a fost încărcat cu marfă, respectiv colete cu detergenți fiind parcat ulterior într-o parcare prevăzută cu pază.

După încărcarea autotrenului cu marfă, operațiune ce s-a realizat în prezența martorului Suciu și după aducerea acestuia în parcare, cheile de la autotren au fost date de către inculpatul P.L. inculpatului P.I.

Martorul R.I. arată că dată fiind ora înaintată la care a fost scos tirul din parcare, locul unde a fost dus și operațiunea care s-a realizat în acel loc i-au trezit suspiciuni care l-au determinat să nu se mai întoarcă în România împreună cu inculpații P.I. și C.D., suspiciuni care au fost aduse și la cunoștință inculpatului C.D.

După ce drogurile au fost disimulate în coletele cu detergenți, inculpatul P.I. l-a trimis pe inculpatul C.D. la locul unde aștepta martorul R.I., moment în care acesta din urmă l-a atenționat pe inculpatul C.D. de posibilitatea ca în acel autotren să se fi disimulat droguri.

După încărcarea autotrenului cu detergenți, în cursul nopții inculpații P.I., C.D. și martorul R.I. au deplasat autotrenul din parcare la o distanță de 30-40 km de locul indicat.

Inculpatul P.I. a condus autotrenul, inculpatul C.D. și R.I. fiind în remorca autotrenului.

Ajunși la locul menționat, la indicația inculpatului P.I., martorul R.I. a fost îndepărtat de locul unde se afla autotrenul fără nici o explicație plauzibilă, după care inculpatul P.I. a început să-i arunce inculpatului C.D. pachete pe care acesta urma să le aranjeze în autotren.

După ce pachetele au fost urcate în autotren, inculpatul P.I. a desigilat coletele cu detergenți și a început să disimuleze calupurile cu heroină printre pachetele cu detergenți, operațiune observată de către inculpatul C.D., moment în care inculpatul P.I. i-a adus la cunoștință acestuia adevăratul conținut al pachetelor. După disimularea și încărcarea drogurilor, autotrenul a fost readus în parcare iar a doua zi a plecat spre România.

Justificarea inculpatului P.L., potrivit căreia a preferat să se reîntoarcă cu autocarul, pentru a nu pierde timpul în cazul în care T.I.R.-ul ar fi fost reținut în vamă, a fost înlăturată de instanță, ca nesinceră, întrucât, după propriile sale precizări inculpatul P.L. se deplasa în Turcia tocmai pentru a grăbi efectuarea transportului.

Față de cele reținute, având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța de fond reținând vinovăția fiecărui inculpat, în raport cu infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia, a dispus condamnarea acestuia, astfel cum a fost arătat mai sus.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații P.L., S.T.V., K.B.I., B.G., L.A., P.A.V., D.A., M.F., T.I., F.R., S.T.R.O., J.L., C.D. și P.I.

Prin Decizia penală nr. 463/ A din 7 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații T.I., C.D., M.F., F.R., J.L., L.A., S.T.R.O. și K.B.I.

Cu privire la inculpatul G.G. a fost menținută achitarea acestuia pentru toate faptele reținute în sarcina sa.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Cu privire la inculpatul G.G., Parchetul a criticat greșita achitare a acestuia pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului, caz de casare circumscris dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În motivele scrise (filele 117-120) și în susținerea orală s-a reținut că hotărârile instanțelor sunt contrare probelor administrate, inculpatul G.G. făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Se impune, a susținut Parchetul, condamnarea inculpatului G.G. pentru infracțiunile expuse anterior, cu executarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere a criminalității organizate și antidrog nr. 139/P/2003 - s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, și a inculpatului G.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc, constituirea, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizate, fapte prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, reținându-se că, în perioada 2001 - 2003, a aderat și sprijinit activitatea organizației de narcotrafic constituită de inculpatul V.B., contribuind la activitățile de depozitare a heroinei și cocainei, precum și la activitățile de ambalare și încărcare a drogurilor, în vederea transportării, în țări ale Europei de Vest.

S-a arătat, totodată, că inculpatul era patronul „Fabricii de Pește” din Călărași, unde erau depozitate mari cantități de heroină adusă din Turcia. Heroina era ambalată și transportată către alte țări cu ajutorul unei remorci autotir special amenajată cu două locașuri în podea. Această remorcă a fost folosită pentru efectuarea mai multor transporturi de heroină din România în Europa de Vest, la fiecare transport repansonându-se artizanal seria caroseriei și schimbându-se prelata, iar chepengurile celor două locașuri special amenajate erau chituite pentru a nu atrage atenția vameșilor și, mai mult, se aruncau peste pachetele de heroină substanțe odorizante, în special cafea pentru a nu fi depistată de câini antidrog.

Implicarea inculpatului în activitatea infracțională de trafic de droguri, aderarea și sprijinirea organizației de narcotrafic constituită de inculpatul V.B. a rezultat din analiza probelor administrate de organele judiciare în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească.

Astfel, inculpatul P.I. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești (filele 6-14, vol. IV) a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul G.G. în anul 2001 la vila inculpatului V.B. Acest din urmă inculpat i-a adus la cunoștință faptul că inculpatul G.G. „este patronul unei fabrici de pește din orașul Călărași și că acesta ar avea de primit suma de 50.000 de dolari, întrucât la fabrica sa de pește a fost depozitat un container cu cocaină”.

Același martor a confirmat discuțiile pe care inculpatul G.G. le-a avut cu inculpatul V.B., discuții în cadrul cărora urma a se proceda la modificarea seriei de la o semiremorcă de către inculpatul R.F.. Acesta este cel care a modificat seria de la semiremorcă, inculpatul P.I. verificând, la rândul său, locul unde se afla ascunzătoarea pentru facilitarea transportului internațional de cocaină.

Inculpatul P.A. (filele 210 vol. IV dos.fond) a arătat că, deși nu l-a cunoscut pe inculpatul G.G., coinculpatul V.B. i-a spus că a cumpărat o fabrică de pește, fiindu-i prezentați și ceilalți inculpați implicați în traficul de cocaină.

Relevantă, sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului G.G., a fost declarația inculpatului R.F. (urmărire penală și instanța de fond, filele 101-104, vol.IV), care, după declanșarea investigațiilor, i-a dat inculpatului G.G. un bilet prin care i-a cerut să ia legătura cu un avocat, iar acesta din urmă să se ducă direct la anchetator pentru a vedea de ce este căutat de poliție.

Inculpatul G.G. a avut cunoștință că drogurile erau ascunse în remorca găsită de organele de poliție la fabrica al cărei patron era și că în traficul de droturi erau implicate mai multe persoane.

Urmare efectuării percheziției, organele judiciare au identificat documente care confirmă aderarea și sprijinirea de către inculpatul G. a activității infracționale coordonată de inculpatul V.B.

Astfel, au fost ridicate documente de plată către inculpatul G.P., copia B.I. și contractul de muncă ale inculpatului B.V. care figura ca fiind angajat la societatea patronată de inculpatul G.G.

Totodată, inculpatul P.I. l-a recunoscut, în cursul urmăririi penale pe inculpatul G.G. ca fiind un membru al rețelei condusă de inculpatul V.B.

În atare condiții, Înalta Curte, a constatat că vinovăția inculpatului G.G. este dovedită urmând a fi reformate hotărârile anterioare, dar în limitele permise de admiterea unei căi extraordinare de atac - contestația în anulare - formulată de inculpatul G.G., precum și respectarea principiului non reformatio in pejus.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reținut că instanța de recurs, anterior admiterii contestației în anulare (Decizia nr. 3171 din 14 iunie 2007) a dispus condamnarea inculpatului G.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 323 alin. (1) și (2) prin schimbarea încadrării juridice din art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 privind criminalitatea organizată.

Nu s-a dispus condamnarea inculpatului - deși probele sunt evidente - și pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Pe de altă parte, și pentru primele infracțiuni - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. - pedepsele sunt nelegale în condițiile în care acestea au fost coborâte sub minimul special fără a se reține, în favoarea inculpatului, circumstanțe judiciare atenuante.

În atare condiții, Înalta Curte judecând recursul - după admiterea contestației în anulare - nu a putut crea inculpatului G.G. o situație mai grea, în caz contrar s-ar încălca principiul non reformatio in pejus.

În sensul său, strict, acest principiu înseamnă că instanța de apel sau cea de recurs, atunci când soluționează cauza, nu poate agrava situația apelantului sau a recurentului. În sens larg, efectul „non reformatio in pejus” are o întindere mai mare, agravarea situației părții neputând fi posibilă dacă o cale de atac a fost exercitată de către aceasta.

Un astfel de efect, a constituit o somație pentru orice parte din proces în exercitarea, fără reticență, a unei căi de atac.

Prin decizia penală nr. 4000 din 4 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 463/ A din 7 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe inculpatul G.G.

A casat decizia penală sus-menționată, precum și sentința penală nr. 1210 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, numai în ceea ce-l privește pe intimatul inculpat G.G. și în rejudecare:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor săvârșite de inculpatul G.G.:

- din infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului G.G., la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale;

- din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul G.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 3 iunie 2003 până la punerea efectivă în libertate a acestuia.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Împotriva Deciziei penale definitive nr. 4000 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatul G.G. a formulat contestație în anulare la data de 1 martie 2012, susținând că nu a fost citat și nici nu a fost prezent la judecată și că nu a fost audiat de nicio instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu disp. art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină contestația și a dovezilor depuse ori invocate.

Contestația în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de prezentare și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

În funcție de motivul arătat, termenul de introducere a contestației este de 10 zile de la începerea executării, în cazurile prev. de art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen. și nelimitat în cazul prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că unul din motivele invocate de condamnat, respectiv faptul că nu a fost citat și nici nu a fost prezent la judecata recursului, este infirmat de actele existente la dosar. Astfel, la fila 4 din dosarul instanței de recurs se regăsește dovada de citare a inculpatului

G.G. la domiciliul ales, respectiv: Cabinetul de avocatură „D.C.”,  iar în partea introductivă a deciziei pronunțate de instanța de recurs este consemnată prezența apărătorului ales al inculpatului, avocatul D.C., cât și afirmația acestuia în sensul că inculpatul are cunoștință de termenul de judecată, dar nu s-a prezentat din motive obiective.

Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de contestator, respectiv faptul că nu a fost audiat, Înalta Curte constată că disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., invocate în cauză, prevăd situația în care inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie. Deci, sunt două condiții ce trebuie întrunite cumulativ și anume, inculpatul să fie prezent și ascultarea sa să fie obligatorie.

Or, în speța de față, inculpatul așa cum corect s-a reținut, nu s-a prezentat, în fața instanței la judecarea recursului, deși a avut cunoștință de termenul de judecată.

Prin urmare, se constată că, în cauză, deși au fost invocate formal în cerere cazurile de contestație în anulare, prev. de art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen., aspectele învederate de contestator sunt infirmate de actele dosarului.

În consecință, având în vedere că motivele invocate de contestatorul G.G. nu se încadrează în cele prevăzute expres de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 4000 din 4 decembrie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7560/1/2008.

Văzând și disp. art. 386-391, art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 4000 din 04 decembrie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7560/1/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.