ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1911/2013

Asupra contestației în anulare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 4082 din 11 decembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2021/3/2009 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 35/A din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 278 din 28 martie 2011 a condamnat pe inculpații: - D.C. la 6 ani închisoare pentru instigare prev. de art. 25 C. pen., la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), a art. 74, art. 76 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată sus-numitului inculpat prin sentința penală nr. 1923/2007 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 821/2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pedeapsă ce se adaugă celei din cauză, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.

Inculpatul a mai fost condamnat la 3 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), a art. 74 și a art. 76 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a mai arătat) și executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, inculpatul având de executat 3 ani și 3 luni închisoare. Același inculpat, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), a art. 74 și a art. 76 C. pen., a fost condamnat la 6 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a arătat), și executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, inculpatul având de executat 3 ani și 3 luni închisoare. Același inculpat, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) a art. 37 lit. a), a art. 74 și a art. 76 C. pen., a fost condamnat la 6 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a arătat), și executarea acesteia acestea alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), art. 74 și art. 76 C. pen., același inculpat a fost condamnat la 3 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a arătat), și executarea acesteia acestea alături de pedeapsa aplicată, în final inculpatul urmând să execute 3 ani și 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpați F.D.R., la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), a art. 74 lit. a)-c), art. 76 lit. d) același cod, precum și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a)-c) și a art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 li a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa de 2 ani închisoare să fie suspendată condiționat, stabilindu-se termen de încercare de 4 ani. Inculpatei, în baza art. 83 C. pen. i s-au pus în vedere dispozițiile art. 359 C. proc. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei să se suspende și executarea pedepselor accesorii. Inculpatul C.I.D., a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a)-c), art. 76 lit. c) C. pen. și la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a)-c) și a art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare și s-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani. În baza art. 83 C. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra disp. art. 359 C. proc. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, să se suspende și executarea pedepselor accesorii. Inculpata B.P.M., a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, în condițiile infracțiunii continuare și pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, reținându-se în favoarea ei circumstanțe atenuante.

Și în ce o privește pe această inculpată, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. Inculpatul F.P. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de uz de fals și infracțiunea de înșelăciune, și în favoarea acestuia reținându-se circumstanțe atenuante. Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 4 ani. Inculpata D.M., a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de uz de fals și infracțiunea de înșelăciune cu reținerea circumstanțelor atenuante. Pedeapsa rezultantă a fost suspendată condiționată pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Pe latură civilă, s-au admis acțiunile civile exercitate de părțile civile G.A., SC A. SA, B., SC G.A. SA și de B.O.C., inculpații fiind obligați la plata următoarelor sume: - inculpata F.D.R., 11.721,92 euro către partea civilă G.A., 5.195,58 euro către partea civilă SC A. SA, 11.450,55 euro către partea civilă B. și 27.388,67 lei către partea civilă SC G.A. SA. ; - inculpatul C.I.D., 14.590,46 euro către partea civilă B.; - inculpatul F.P., 9.741,26 euro către partea civilă B.C.; - inculpata D.M., 8.810,70 euro către partea civilă B.C. S-a luat act că SC R.B. SA, R.B.S. și C.B. nu s-au constituit părți civile referitor la creditele solicitate de inculpatul C.I.D., iar B.C. și A.N.B. în ce privește creditele cerute de inculpata B.P.M.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false folosite (documente ce atestau calitatea de angajat la SC S.S. SRL a lui C.I.D., ale lui F.P., D.M., B.P.M., adeverințe de salariat, carnete de muncă falsificate emanând de la aceeași societate. Pentru a pronunța sentința, s-au reținut următoarele: În luna februarie 2007, D.C., recomandându-i-se lui F.D.R. sub prenumele E., lui ea fiindu-i prezentată de cunoscutul lui B.A., a determinat-o ca prin utilizarea de adeverințe de venit și carnete de muncă falsificate care-i atestau calitatea de angajat la două societăți comerciale, el procurându-le, să încheie contracte de credit, din sumele de bani astfel obținute el cerând să i se dea jumătate.

Ca atare, inculpatul i-a solicitat cartea de identitate, diploma de bacalaureat, ultima factură de la societatea de furnizare curent electric și de la Romtelecom. După ce acestea i s-au predat, inculpatul apelând la martora G.A., aceasta a scris adeverințele de venit. în 21 februarie 2007, cei doi inculpați s-au reîntâlnit, D.C. înmânându-i coinculpatei o adeverință de venit falsă și o copie a unui carnet de muncă certificat ca fiind conform cu originalul, din acesta reieșind că ea ar fi fost la acea dată angajată la SC A.C.U. SRL pe durată nedeterminată, fapt nereal. Alături de aceste documente, inculpatul i-a dat și o foaie pe care scrisese date despre acea societate, despre postul ocupat, toate pentru ca inculpata să știe ce să răspundă dacă va fi întrebată de către funcționarii bancari.

Având documentele amintite asupra sa, inculpata s-a prezentat la B. sediul din Calea Vitan, a depus documentele, a completat și semnat o cerere de credit pentru 10.000 euro, ulterior predându-i coinculpatului cartea de identitate. În ziua următoare, 22 februarie 2007, inculpatul i-a înmânat o adeverință de venit falsă, o copie carnet de muncă certificată a fi conformă cu originalul, din acestea reieșind că este angajată la SC G.C. SRL pe durată nedeterminată, nereal. De această dată inculpata s-a prezentat la U. Sucursala Mihalache, a depus documentele false, a completat și semnat o cerere de credit pentru suma de 5407,5 euro și ulterior a returnat coinculpatului, cartea ei de identitate. La 23 februarie 2007, inculpatul i-a înmânat coinculpatei o adeverință de venit falsă, o copie a unui carnet de muncă certificat ca fiind conform cu originalul, din acestea reieșind că F.D.R.

era angajată la aceeași societate comercială, pe durată nedeterminată, nereal. De această dată, coinculpata s-a prezentat la P.B. - Sucursala Alba Iulia, a depus actele false, a completat și semnat o cerere de credit pentru 11.140 euro, după care, i-a returnat inculpatului cartea ei de identitate. La 26 februarie 2007, în mod identic acționând, inculpata a prezentat documentele date de coinculpat la banca H.V.B.T.B. - Agenția Mihai Bravu, a completat și semnat cerere de credit pentru 7500 euro și, de asemenea, a returnat cartea ei de identitate coinculpatului. Cererile adresate băncilor în modul arătat au fost aprobate, inculpata fiind solicitată să se prezinte pentru a semna contractele de credit și a intra în posesia sumelor cerute.

În vederea realizării acțiunii, la 23 februarie 2007 cei doi inculpați s-au întâlnit, inculpatul D.C. i-a dat coinculpatei cartea de identitate necesară ei pentru legitimare și la B. ea a semnat contractul de credit pentru consum pentru suma de 10.000 euro. După ce a încasat banii, inculpata i-a dat coinculpatului jumătate din sumă și cartea ei de identitate. În aceeași manieră inculpații au procedat și la P.B. - Sucursala Alba Iulia, aici inculpata semnând contractul de credit din 23 februarie 2007 pentru 11.697 euro, din aceasta predându-i coinculpatului jumătate din sumă și cartea ei de identitate. La 26 februarie 2007, similar, au acționat la U. - Sucursala Mihalache, aici inculpata semnând contractul de credit și de garanție pentru nevoi personale, pentru 5.407,5 euro, de asemenea ea dându-i coinculpatului jumătate din sumă.

La fel au procedat inculpații și la 27 februarie 2007, de această dată inculpata semnând contractul de credit pentru suma de 7.500 euro de la H.V.B.T.B. și din nou i-a dându-i coinculpatului jumătate din sumă. Cartea de identitate a rămas la inculpată. În iulie 2008, inculpatul, pentru a obține sume de bani din credite cu acte false, a început să caute date de identificare ale unor societățile comerciale în numele cărora să falsifice adeverințe de venit și cărți de muncă, el având grijă ca acestea să nu figureze în evidența Romtelecom ca fiind abonați telefonic. După ce le depista, inculpatul cerea, pretinzând a fi reprezentant al acestora, instalarea de posturi telefonice pentru ca numerele de apel să se înscrie pe adeverințele de venit false și funcționarii bancari apelând, să verifice date privind firma și calitatea de angajat a solicitantului.

în înțelegere cu inculpatul, persoane rămase neidentificate, confirmau funcționarilor bancari „realitatea” astfel cum era evidențiată în actele false. Pentru găsirea de doritori care să ceară credite, inculpatul a folosit persoane care, la rândul lor, au racolat cetățeni neîncadrați în muncă care au acceptat ceea ce inculpatul le-a promis. În acest mod, prin intermediul lui G. a fost racolat inculpatul C.I.D., acestuia inculpatul spunându-i că prenumele lui este C., că inculpatul i-a prezentat certificatul de naștere, cartea de identitate, facturi R.R. și E., pe numele tatălui lui, inculpatul detaliindu-i cum va proceda pentru a cere credite cu acte false prezentate de el. La 24 iulie 2008, cei doi s-au întâlnit, D.C.

dându-i coinculpatului adeverință de venit, copie carnet de muncă certificată a fi conformă cu originalul, false, din acestea reieșind că ar fi angajat al SC S.G.S. SRL, nereal însă, și l-a sfătuit să le depună la C.B. - Sucursala Alba Iulia pentru credit în sumă de 54.000 lei. Coinculpatul a executat cele cerute, a completat și semnat o cerere de credit și i-a predat inculpatului cartea de identitate. Pe cererea de credit, inculpatul C.I.D. a trecut numărul de telefon al coinculpatului pentru ca acesta, la rândul lui, să-l anunțe când se va rezolva cererea de credit. La 25 iulie 2008, în aceeași manieră, inculpatul i-a dat coinculpatului C.I.D. adeverință de venit falsă, copie certificată a unui carnet de muncă, din acestea reieșind angajarea lui la aceeași societate comercială, nereal însă.

Cu aceste documente, inculpatul s-a prezentat la SC R.B. SA - Agenția Vitan, aici, după depunerea documentelor ce i se dăduseră, a semnat o cerere de credit și cont curent pentru persoane fizice pentru 10.000 euro. Imediat, inculpatul i-a predat coinculpatului cartea de identitate și de această dată, pe cererea de credit C.I.D. menționase numărul de telefon al inculpatului D.C. La 29 iulie 2008, cei doi au procedat similar, actele false date coinculpatului C.I.D. de către inculpat înscriind că primul ar fi fost angajat al aceleiași societăți comerciale, fapt nereal. Actele au fost depuse la Sucursala Decebal a A.A., aici C., I.D. semnând cerere pentru acordarea unui împrumut pentru uz personal pentru 18.400 euro.

Pe cerere, inculpatul înscrisese numărul de telefon al coinculpatului D.C. În aceeași zi, cei doi inculpați s-au deplasat spre sediul B. - Agenția Lizeanu, după ce D.C. predase celuilalt acte false vizând același angajator. La respectiva agenție, inculpatul C.I.D. a depus actele false și a semnat cerere de credit pentru 15.000 euro. Și de această dată, el a returnat coinculpatului cartea proprie de identitate. Pe cererea de credit inculpatul C.I.D. înscrisese tot numărul de telefon al coinculpatului. După aprobarea creditorului, inculpatul D.C. i-a dat coinculpatului cartea de identitate pentru legitimare, acesta a semnat contractul de credit de consum din 7 august 2008, a încasat cei 15.000 euro și din aceasta i-a dat coinculpatului aproximativ 6.000 euro și cartea de identitate.

În aceeași lună (august 2008), după ce inculpatul D.C. l-a informat pe coinculpat că i s-a aprobat cererea de credit de către SC R.B. SA, atunci când acesta din urmă s-a prezentat la bancă, a fost condus la Poliția sector 3. G. și A., în 22 iulie 2008, l-au prezentat inculpatului D.C., pe F.P., ei spunându-i că este persoana care îl va ajuta să obțină un credit, din sumă având obligația să-i dea 40%. în acest context, inculpatul D.C. i-a cerut să meargă la Banca C. - Agenția Unirii, de aici urmând să ia un formulat de adeverință de salariu. Conformându-se, inculpatul F.P. a luat formularul și împreună cu cartea de identitate, le-a predat coinculpatului D.C., acesta anterior, spunându-i să memoreze unele date de ale SC S.G.S.

SRL pentru a le comunica funcționarilor bancari. La 23 iulie 2008, în prezența lui G. și a lui A., inculpatul i-a înmânat lui F.P. acte false de genul celor utilizate, acestea au fost depuse la banca amintită, aici el semnând contractul de credit pentru nevoi personale pentru 9.500 euro. După ce a încasat banii, coinculpatul i-a dat inculpatului 3.800 euro răsplată și 240 euro împrumut. T.A.D., cunoscută a inculpatului D.C. și despre care știa că se ocupă cu obținerea de credite bancare, în iulie 2008, aflând de la D.M. că are nevoie de bani, i-a promis că o va ajuta punându-o în legătură cu C. (inculpatul) anterior ea cerându-i cartea de identitate pentru ca la rândul ei să o dea inculpatului.

Cele două au convenit să se întâlnească cu inculpatul, fapt realizat, inculpatul solicitând și carnetul de muncă. După câteva zile, cererea i-a fost acceptată. După primirea carnetului de muncă, inculpatul s-a interesat dacă D.M. a avut probleme cu poliția, dacă a mai luat credite bancare, dacă are cazier. Răspunzându-i-se negativ, cei doi au convenit ca din creditul pe care urma să-l obțină, D.M. să dea jumătate coinculpatului pentru ajutorul dat în procurarea documentelor. La 1 august 2008, inculpatul D.C. i-a dat coinculpatei actele false privind, nereal, că ar fi angajată la aceeași societate comercială, ei deplasându-se la Agenția Unirii a C.B. După ce inculpatul i-a predat cartea de identitate, inculpata a depus documentele false, a completat angajamentul de plată de pe adeverința falsă de venit și a completat și semnat o cerere de credit pentru suma de 8.700 euro.

După ce inculpatul i-a dat informația că cererea de credit s-a aprobat, ei s-au întâlnit la data de 2 august 2008. Procedând similar celelalte situații deja amintite, inculpata a încasat 8.300 euro și i-a predat coinculpatului 4.000 euro. În aceeași lună, V.P.V. a pus-o pe B.P.M. în legătură cu G. și A., aceștia prezentându-i-o inculpatului D.C.. După ce a chestionat-o dacă a mai contractat credite bancare, dacă are sau nu carte de muncă, inculpatul i-a cerut cartea de identitate, ei convenind ca din creditul obținut, inculpatul să primească 50%, din care el să dea 15% celor doi. La 15 august 2008, cei 4 s-au întâlnit, inculpatul dând lui A. și lui G. actele false susținut a fi emanate de la aceeași societate comercială, în vederea predării lor lui B.P.M.

După ce a luat de la A. actele false, inculpata le-a depus la Agenția Unirii a B.C., aici ea cerând credit 10.000 euro. Cartea de identitate a inculpatei rămăsese la inculpatul D.C. Dându-se drept R.N.S. (în realitate, acesta era asociat unic și administrator al SC S.G.S. SRL) inculpatul, telefonic, de pe un mobil al său și de la telefonul fix de la domiciliul lui, le-a contactat pe O.C. și pe N.M.D., angajate ale băncii, de la acestea el aflând că cererea inculpatei nu fusese aprobată. În aceeași lună, căutând societăți comerciale în numele cărora să dreseze acte false pentru obținerea de credite bancare, în maniera descrisă, inculpatul a găsit societatea SC M. SRL și a trimis-o pe inculpata B.P.M.

să ceară R. instalarea unui post telefonic, după ce i-a dat o procură. După ce s-au atribuit trei numere de telefon, apelurile fiind redirijate pe numărul de mobil X, la începutul lunii septembrie 2008, cei doi s-au întâlnit, de față fiind și I.A., consultant financiar, el dându-i acesteia, în Restaurantul „L.M.” acte false din care reieșea că B.P.M. ar fi angajată la SC M. SRL. Martora a scris o cerere de acordare a unui împrumut pentru uz personal pentru 19.000 euro și una de emitere a unui cârd de credit standard în numele inculpatei, ea luându-și îndatorirea de a le depune la A.A. - Sucursala Decebal. Pentru că fusese învățată de inculpat ce să răspundă dacă va fi întrebată în legătură cu datele societății comerciale, răspunsurile inculpatei au convins-o pe martoră.

După ce s-au semnat mai multe documente, inculpata omițând însă să semneze cererile, pe acestea semnătura ei a fost imitată, neputându-se stabili de către cine, I.A. le-a depus la bancă, ele fiind preluate de o angajată, martora G.C.G. împrumutul cerut nu a fost aprobat. Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații D.C. și F.D.R. Apelul declarat de parchet a fost motivat pe greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului D.C., în sensul greșitei încadrări în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., valoarea prejudiciului fiind mai mică decât 200.000 lei, greșita reținere, în ce-l privește pe inculpat, a art. 37 lit. a) C. pen.

în raport cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1923/2007 a Judecătoriei sector 1, netemeinicia pedepselor aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen. în condițiile art. 25 C. pen., greșita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. direct pe lângă pedeapsa rezultantă, netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului urmare greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.

și greșita nededucere din pedeapsă, a reținerii din data de 23 septembrie 2008. În ce o privește pe inculpata F.D.R., apelul parchetului a criticat sentința pentru nelegala pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen., netemeinicia pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune și a pedepsei rezultantă, iar în ce privește modalitatea de executare, stabilirea executării potrivit art. 86 1 C. pen. pe termenul maxim de încercare așa cum prevede art. 86 2 C. pen. Inculpatul D.C. și-a motivat apelul pe nulitatea absolută a hotărârii instanței de fond în sensul nelegalei sesizări în ce privește infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în forma instigării, greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 25 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. în raport cu aceasta, tribunalul nefiind competent material. Totodată, apelul inculpatului a fost motivat pe greșita reținere a vinovăției, el susținând că nu s-au administrat probe care să dovedească „determinarea” invocată. Inculpata F.D.R., în faza judecării apelului, a cerut, în ce o privește, aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. în redactarea dată prin Legea nr. 202/2010 și a criticat sentința numai în ce privește latura civilă, obligarea ei urmând a fi decisă numai pentru suma de 4.000 euro. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 35/A din 13 februarie 2012 a admis apelurile declarate de parchet și de cei doi inculpați, a desființat, în parte, sentința și rejudecând, în ce-l privește pe inculpatul D.C., a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, în pedepsele componente și le-a repus în individualitatea lor.

în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică privind faptele săvârșite în perioada februarie-martie 2007, astfel: din instigare, prev. de art. 25 C. pen. la infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în aceeași infracțiune, prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru aceste infracțiuni, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 4 ani închisoare și respectiv, de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (faptele săvârșite în perioada iulie-august 2008). În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare (fapte săvârșite în perioada iulie-august 2008). În temeiul art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1923/F din 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin Decizia penală nr. 821R/2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior cu pedepsele de 4 ani închisoare și de 6 luni închisoare aplicate în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 4 ani închisoare. În temeiul art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară. În temeiul art. 39 alin. (1) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată în cauză, cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul având de executat 4 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, inculpatul, în final, având de executat pedeapsa cea mai grea, 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea, către inculpat, a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare (proces-verbal din 23 septembrie 2008, filele 1-27 vol. X dosar urmărire penală). În ce o privește pe inculpata F.D.R., s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, în pedepsele componente și repunerea în individualitatea lor.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și a art. 76 lit. d) C. pen., inculpata a fost condamnată la 1 an și 10 luni închisoare. În temeiul art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., inculpata a fost condamnată la 1000 lei amendă penală. În temeiul art. 33 lit. a), a art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpata urmând să execute 1 an și 10 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) C. pen. și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 alin. (1), (2), art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii și a pedepselor accesorii, pe termenul de încercare de 3 ani și 10 luni stabilit conform art. 82 alin. (1), (3) C. pen. În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. inculpatei i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate. Pe latură civilă, în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpații D.C. și F.D.R., în solidar, au fost obligați la plata următoarelor sume: 11.721,92 euro (echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data plății) către partea civilă SC Garanta Asigurări SA; 5.195,58 euro (echivalentul în lei, în aceleași condiții), către partea civilă SC A. SA; - 11.450,55 euro (echivalentul în lei, în aceleași condiții), către partea civilă SC B. SA; - 27.388,67 lei către partea civilă SC G.A.

SA. Instanța de apel, prin încheierea din 7 martie 2012 a dispus, în temeiul art. 195 C. proc. pen., din oficiu, îndreptarea erorii materiale din minuta Deciziei penale nr. 35/A din 13 februarie 2012 în sensul că la pct. I privindu-l pe inculpatul D.C. se va menționa „..anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare..” în loc de „anulează suspendarea condiționată cum, din greșeală, se trecuse. Împotriva deciziei instanței de apel, în termenul legal, au declarat recursuri, inculpatul D.C. și inculpata F.D.R. La termenul de judecată din 30 octombrie 2012, inculpata F.D.R., prin cerere (fila 38 dosar recurs), apărarea sa fiind asigurată de avocatul ales N.P.D. (filele 33, 37 același dosar), a cerut retragerea recursului declarat în cauză.

Curtea, prin încheierea nr. 3500 din 30 octombrie 2012 (fila 43 același dosar), a luat act de retragerea recursului declarat de inculpată. Inculpatul D.C. a criticat decizia pronunțată în apel pe cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 12, pct. 9, pct. 18 C. proc. pen., dezvoltarea acestora fiind făcută în prezenta. Instanța de recurs a constat că recursul inculpatului nu este fondat pentru următoarele considerente: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., referitor la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, presupune că instanța să fi pronunțat o soluție de condamnare pentru o faptă care, în materialitatea ei, nu a făcut obiectul trimiterii lui în judecată.

S-a reținut că, sub acest aspect, în motivarea cazului, apărarea inculpatului a arătat că pentru instigare la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, nu s-a făcut legal sesizarea instanței, el fiind trimis în judecată pentru instigare la aceeași infracțiune, dar în încadrarea dată de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Amintind că o asemenea apărare s-a supus și în fața instanței de prim control judiciar, din verificarea lucrărilor dosarului, se reține că prin Ordonanța nr. 2457/P/2008 din 17 decembrie 2008 (filele 128-130 vol. II dosar urmărire penală) (proces-verbal din 14 ianuarie 2009 - fila 272 vol. l același dosar) Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus, în ce-l privește pe inculpat, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La 15 ianuarie 2009 (fila 275 vol. I același dosar) inculpatului, în prezența apărătorului ales, i s-a adus la cunoștință schimbarea de încadrare juridică, a fost audiat și i s-a prezentat materialul de urmărire penală (filele 277-279 același volum). Prin rechizitoriul nr. 2457/P/2008 din 16 ianuarie 2009, inculpatul a fost trimis în judecată, printre altele și pentru instigare la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen. La 19 ianuarie 2009, cu adresa nr. 2457/P/2008 (fila 1, vol. I dosar fond) Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înaintat dosarul de urmărire penală și rechizitoriul, Tribunalului București, instanță competentă material în raport cu infracțiunea menționată, astfel cum prevede art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. În cauză, deci, inculpatul a fost condamnat pentru fapta pentru care fusese cercetat și trimis în judecată, astfel că nu este incident cazul de casare menționat. Instanța de recurs a mai apreciat că referitor pct. 9 al art. 385 9 , acesta, de asemenea, nu este fondat. În acest sens s-a reținut că, instanța de apel, cale de atac devolutivă, și-a motivat soluția amplu, cu raportare la probatoriul cauzei, textele legale și apărărilor inculpatului, verificarea sa întinzându-se și asupra situației de fapt cât și încadrării juridice, acestea, de asemenea, fiind criticate de inculpat. Totodată, instanța de apel a dezvoltat constatarea, din oficiu, a existenței, în ce-l privește pe inculpat, a încă două motive de nelegalitate a sentinței care au influențat soluția în defavoarea lui, respectiv nededucerea duratei reținerii din 23 septembrie 2008 și omisiunea dispunerii, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc.

pen., a restituirii unor bunuri ridicate la percheziția domiciliară. În ce privește apărarea inculpatului, că ar fi incident cazul de casare prev. la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, instanța de recurs a apreciat că acesta nu se regăsește în cauză. În acest sens s-a avut în vedere că eroarea gravă de fapt privește discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care probatoriul o susține.

Instanța de recurs, examinând mijloacele de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, a reținut că inculpatul, în perioada februarie-martie 2007 a determinat-o pe coinculpata F.D.R., căreia i-a pus la dispoziție înscrisuri false oficiale și sub semnătură privată, să inducă în eroare pe reprezentanții a patru bănci, de la acestea cerând și obținând, patru credite în valoare totală de 34.604,5 euro, lui (instigator) remițându-i-se jumătate din sumă (declarațiile coinculpatei de la urmărirea penală și de la cercetarea judecătorească, recunoașterea din fotografie, inculpata a denunțat chiar și faptele ei, declarații martori T.V., T.I., informațiile furnizate de I.T.M.

București - adresa din 18 februarie 2008, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 11 septembrie 2008 privind caracterul fals al înscrisurilor). În ce privește modul de operare al inculpatului, s-a reținut că acesta este identic cu cel recunoscut, în declarațiile lor, de ceilalți 4 coinculpați și aceștia identificându-l pe inculpatul D.C. din planșele foto prezentate.

În ce privește faptele din perioada iulie-august 2008, probatoriul a evidențiat, fără dubiu, determinarea coinculpaților să obțină sume în aceeași modalitate (declarații constante inculpat C.I.D., recunoașterea, de către acesta, în prezența martorului asistent T.G., din fotografie, a inculpatului, martor R.N.S., C.D., percheziția domiciliară a apartamentului locuit de inculpat, la fel declarațiile coinculpaților F.P., recunoașterea din fotografie a inculpatului, percheziția domiciliară amintită, D.M., martora T.A.D., recunoașterea din fotografie a inculpatului, celelalte probe deja amintite. Instanța de recurs a mai reținut că, implicarea inculpatului în ce privește instigarea coinculpatei B.P.M., în aceeași modalitate, este dovedită cu declarațiile constante ale coinculpatei, menținute la cercetarea în fond, aceasta declarând și numărul de telefon mobil deținut de inculpat, precum și cu ansamblul probelor deja enunțate, dar și declarațiile martorelor O.C.

Georgiana, N.M.D., I.A., G.C.G. Ca atare, coroborând toate probele administrate la dosarul cauzei, înalta Curte a apreciat că legal și temeinic s-a stabilit vinovăția inculpatului D.C. de a acționa, deliberat, cu intenție directă în vederea atingerii rezultatului infracțional dorit, respectiv obținerea, pentru el, a unor foloase materiale injuste, în modul arătat el determinându-i pe toți coinculpații din cauză să folosească înscrisurile oficiale și sub semnătură privată false, pe care el le-a dat acelora și, astfel, să inducă în eroare pe reprezentanții unităților bancare, prin prezentarea ca fiind adevărate a unor împrejurări mincinoase, respectiv calități de angajați la societăți comerciale, conform acelor documente pentru obținerea de credite pentru care, în realitate, nu îndeplineau condițiile de acceptare și acordare, toate acestea realizând obiectiv și subiectiv, elementele materiale ale infracțiunilor de instigare la uz de fals și la înșelăciune.

Împotriva acestei decizii, la data de 20 decembrie 2012 contestatorul condamnat D.C., prin apărător ales avocat M.S.D., a formulat contestație în anulare, invocând cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. b) și e) C. proc. pen. A solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de recurs, fixarea unui termen pentru citarea legală și rejudecarea recursului. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că la judecata cauzei în recurs, pentru termenul din data de 11 decembrie 2012 a formulat o cerere de amânare a cauzei, învederând că s-a aflat în imposibilitate motivată și dovedită de a se prezenta și nu a avut cum să aducă la cunoștință acest aspect instanței, decât prin această modalitate de înștiințare.

A mai susținut că pentru a dovedi această împrejurare a atașat la cererea de amânare documente justificative și anume, biletul de avion, înscrisuri medicale care atestau indubitabil necesitatea deplasării sale în Italia pentru că fetița sa necesita efectuarea unei operații chirurgicale, instanța de recurs, refuzând acordarea unui ultim termen în vederea prezentării sale în fața sa. De asemenea, în conținutul cererii contestatorul a mai precizat că și-a manifesta dorința de a fie audiat de instanța de recurs, deoarece are cunoștință de elemente noi care lămureau cauza sub toate aspectele, care nu se aflau la dosar la judecata cauzei la instanța de fond și la instanța de apel. De asemenea, a solicitat încuviințarea suplimentării probatoriului în faza procesuală a recursului, respectiv efectuarea unei expertize contabile, având în vedere că valoarea prejudiciului nu a fost stabilită cu certitudine.

Înalta Curte, examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., constată că prezenta contestație în anulare formulată de contestatorul D.C. este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăt în continuare: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 , cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1). Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc.

pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) si e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că, cererea este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., în speța de față contestația în anulare a fost formulată la data de 20 decembrie 2012, iar din datele dosarului rezultă că motivele invocate nu sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar. Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul D.C. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 martie 2012 sub nr. 2021/3/2009. La primul termen de judecată, respectiv 19 iunie 2012 recurentul inculpat D.C., aflat în stare de libertate, s-a prezentat în instanță și a fost asistat ce apărătorul desemnat din oficiu, avocat J.F., a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja apărător.

La același termen de judecată, recurentul inculpat D.C. a semnat personal un înscris prin care i se aducea la cunoștință măsuri procesuale, inclusiv că judecata poate avea loc și în lipsa sa (fila 23 dosarul instanței de recurs). Prin încheierea de ședință din aceeași dată, instanța de recurs a încuviințat cererea și pentru a-i da posibilitatea recurentului inculpat să-și angajeze apărător, a amânat cauza la 18 septembrie 2012 (fila 24 dosarul instanței de recurs). în conformitate cu dispozițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., recurentul inculpat a primit termen în cunoștință, urmând a nu mai fi citat. La termenul de judecată din 18 septembrie 2012, apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat I.N.

a solicitat amânarea judecării cauzei, invocând faptul că a fost angajată recent în cauză și nu a avut timp să pregătească apărarea, arătând totodată că inculpatul se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Prin încheierea din aceeași dată a fost admisă cererea apărătorului ales al recurentului inculpat, cauza fiind amânată la data de 30 octombrie 2012 (fila 27-28 dosarul instanței de recurs). La termenul de judecată din 30 octombrie 2012 recurentul inculpat D.C. a învederat și a depus personal la dosar cererea apărătorului său ales, avocat I.N., prin care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea acesteia de prezentare din motive medicale. Prin încheierea din aceeași dată, instanța de recurs a admisă cererea formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, dispunând amânarea cauzei pentru data de 11 decembrie 2012 (fila 44-45 dosarul instanței de recurs).

Pentru termenul de judecată din 11 decembrie 2012, recurentul inculpat D.C. a revenit cu o nouă cerere de amânare a judecării cauzei, invocând faptul că se află în imposibilitate de prezentare, învederând că este plecat în Italia cu „micuța N.A.C.” (fila 46 dosarul instanței de recurs) care urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale și dorește să se prezinte în fața instanței pentru a fi audiat. Așa cum rezultă din partea introductivă a Deciziei penale nr. 4082 din 11 decembrie 2012, Înalta Curte, având în vedere că la solicitarea recurentului inculpat și a apărătorului său ales, în cauză s-au mai acordat trei termene de judecată, a respins, ca nefondată, noua cerere de amânarea judecării cauzei.

De asemenea, se constată că pentru susținerea intereselor juridice ale recurentului inculpat, s-a prezentat apărătorul său ales, avocat I.N., care a dezvoltat pe larg motivele de recurs formulate de recurentul inculpat D.C. Așadar, se constată că în cauză nu este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Invocarea de către contestator a cazului prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc.

pen., chiar dacă el a încunoștințat că nu se poate prezenta la termenul de judecată din 11 decembrie 2012, nu înseamnă automat că acesta este incident odată ce de la termenul de judecată anterior (toate temenele de judecată s-au acordat la cererea sa sau a avocatului ales) - 30 octombrie 2012, trecuseră 42 zile calendaristice, plecarea sa în Italia, conform înscrisurilor anexate, era pentru 10 decembrie 2012 deci cu o zi înaintea termenului de judecată, avea loc conform, posibil, unor situații „alese” de sine, ceea ce nu echivalează cu o împiedicare de neînvins, care nu a putut fi prevăzută în mod normal, în acestea categoric putându-se include, obiectiv, evenimente de genul: stare de război, inundație, înzăpezire, epidemie - care să fi reclamat carantină - sau alt fapt de neprevăzut ce l-ar fi determinat, tot obiectiv, să nu se poată deplasa la locul instanței de la locul său de domiciliu.

La fel, pot constitui „împiedicări”, o boală gravă a sa, un eveniment rutier, sau de altă natură ce ar fi intervenit pe neașteptate, dar care l-ar fi pus în situația de a nu suporta transportul. În cauză, contestatorul, chiar depunând înscrisurile existente la filele 46 și următoarele din dosarul de recurs, nu se poate prevala de cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., „micuța” pe care o însoțea nu era fiica sa, certificatul de naștere al acesteia (fila 55 dosarul instanței de recurs) înscriind că părinții sunt N.M. și N.C. În cauză, alături de diligentele depuse de instanța de recurs pentru a-i asigura inculpatului respectarea drepturilor procesuale, potrivit legii, prezența nu era obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui apărător ales, acesta la termenul din 11 decembrie 2012 asigurându-i apărare.

Deși contestatorul a încunoștințat instanța de recurs despre imposibilitatea sa de prezentare la termenul din 11 decembrie 2012, motivul invocat nu se încadrează în textul de lege menționat, iar interesele sale au fost reprezentate de apărătorul ales acesta având împuternicire avocațială din data de 14 septembrie 2012 (fila 32 din dosarul instanței de recurs). Faptul că acest contestator nu a fost prezentat din motive obiective la instanța de recurs, nu afectează în niciun mod legalitatea deciziei a cărei anulare se solicită, aceasta pronunțându-se cu respectarea tuturor normelor de procedură ce prevăd soluționarea căii de atac a recursului și cu garantarea dreptului la apărare al recurentului inculpat, interesele sale juridice fiind fost reprezentate de apărătorul său ales.

Astfel, apărătorul ales a avut posibilitatea reală și a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale inculpatului și a expus pe larg motivele de recurs (fila 71 dosarul instanței de recurs), susținând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 9 C. proc. pen. și discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei. În ceea ce privește cel de-al doilea caz de contestație în anulare invocat de contestator, înalta Cure reține că, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (2) din același cod.

Pe de altă parte, prevederile art. 385 14 alin. (2) C. proc. pen. cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Astfel, rezultă că în cazul în care prima instanță sau instanța de apel sau ambele instanțe au pronunțat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanța de recurs es