ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2009

Partea vătămată nu a fost tâlhărită de inculpat, descrierea acestuia necorespunzând semnalmentelor fizice ale lui F.L. Agresorul a fost, în realitate, N.L.A. Martorul N.L.A. a dat patru declarații contradictorii și, deși avea calitatea de inculpat în dosar, a fost audiat ca martor. Inculpatul și martorul sunt prieteni, susținerile acestuia din urmă cum că ar fi fost amenințat de inculpat fiind nesincere. În declarațiile martorilor B.C. și P.C. nici numărul de înmatriculare, nici culoarea plăcuțelor de înmatriculare nu corespund celor ale autoturismului aflat în posesia inculpatului. Denunțul martorului B.C. este, în realitate, doar o relatare a unor situații auzite de acesta. Dat fiind calitatea sa de denunțător, B.C. nu mai putea fi audiat ca martor în cauză. La recunoașterea din grup, martorul l.C.S. l-a indicat pe N.L.A., iar nu pe inculpat. Martorii nu au văzut ca inculpatul să fi săvârșit vreo infracțiune pe data de 21 aprilie 2005, pe raza localității Dumbrăveni. Expertizare anvelopei este irelevantă ca rezultat. 8-9. Din declarația martorului M.l. nu rezultă ce obiecte s-au găsit în portbagajul mașinii la data de 21 aprilie 2005; în realitate, aceste obiecte au existat în portbagaj la 3 mai 2005, iar prezența lor este justificată prin activitatea pe care o desfășoară inculpatul, de paznic la un club de noapte. Martorul a declarat că ocupanții mașinii oprite în trafic pe data de 21 aprilie 2005 au avut un comportament firesc. 10. Martorul L.S. a fost audiată la Poliția Sibiu fără a fi citată sau propusă ca martor, iar declarația sa este lipsită de precizări cu privire la împrejurarea relatată. 11. În cauză nu s-a stabilit cu exactitate prejudiciul și nici cine a beneficiat de suma sustrasă, neexistând nicio probă în acest sens. În concluzie, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, 6 teza a ll-a pct. 9, 10 (pentru solicitarea efectuării testului poligraf), pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că acesta este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate și care au fost arătate în continuare: 1. Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că instanța a fost sesizată legal. Apărarea a susținut că s-a încălcat termenul de 24 de ore de sesizare a instanței de la darea sau conformarea rechizitoriului, termen stabilit de dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. Conținutul acestui articol a fost modificat prin art. I pct. 134 din Legea nr. 356/2006, textul în vigoare nemaiprevăzând un termen fix pentru sesizarea instanței. Potrivit dispozițiilor art. 300 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare; în cazul în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia. Cum instanța de fond nu a restituit dosarul procurorului în vederea refacerii actului de sesizare și nici nu a dispus acordarea unui termen în vederea înlăturării vreunei neregularităti, rezultă că a considerat că sesizare este făcută potrivit legii și a purces la cercetarea judecătorească. Înalta Curte nu a constatat nicio încălcare a dispozițiilor legale cu privire la acest aspect, cum, de altfel, nu există nicio nelămurire nici cu privire la modul de sesizare a organului de urmărire penală căruia i s-a adus la cunoștință săvârșire infracțiunii prin denunțul oral al lui B.C., consemnat în procesul-verbal întocmit la data de 21 aprilie 2005. Procesul-verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit în aceeași zi, ulterior formulării denunțului, și nu are caracterul unei sesizări din oficiu, astfel cum pretinde apărarea, ci reprezintă un act premergător al organelor de cercetare penală prin care s-a verificat informația primită și s-au strâns date despre fapta săvârșită. În mod firesc și cu respectarea cerințelor legii, la data de 4 mai 2005, D.R.P. Brașov a formulat plângere penală, constituindu-se parte civilă pentru prejudiciul cauzat. Existența, atât a denunțului, cât și a plângerii penale în aceeași cauză nu se exclud și nu constituie o încălcare a vreunei dispoziții legale, nereprezentând o regularitate a actului de sesizare. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 264/P/2005 a fost întocmit la data de 24 iunie 2005; în citativul acestuia, se regăsește numele lui N.L.A., cu calitatea procesuală de martor. Față de acesta s-a dispus disjungerea cauzei la 17 iunie 2005, formându-se dosarul penal nr. 457/P/2005 al Tribunalului Sibiu, iar prin ordonanța cu acest număr din 1 august 2005 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în temeiul art. 249 și 11 alin. (1) lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Prin urmare, susținerea apărării în sensul că procurorul a întocmit acte de urmărire penală după întocmirea rechizitoriului este eronată, toate actele procedurale cu privire la N.L.A. fiind întocmite anterior datei de 24 iunie 2005, dată la care sus-numitul nu mai avea calitatea de parte în procesul penal care făcea obiectul dosarului nr. 264/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. În consecință, conceptarea sa ca martor prin rechizitoriu este legală și în mod corect procurorul nu i-a mai prezentat materialul de urmărire penală și nu s-a referit la persoana sa ca fiind coinculpat. Totodată, curtea a constatat că este evidentă greșeală de datare a declarațiilor de martor a lui N.L.A. ca fiind date la 3 iunie 2005, întrucât față de acesta nu se dispusese încă disjungerea cauzei, având calitatea de inculpat. Aceste chestiuni însă nu atrag nulitate actului și nici nu au fost invocate de inculpat în cursul urmăririi penale. Este adevărat că rechizitoriul nu cuprinde date referitoare la măsurile asigurătorii dispuse față de inculpatul F.L., dar această omisiune nu este sancționată cu nulitatea actului de sesizare. Mai mult decât atât, la dat de 28 septembrie 2005, autoturismul VW Passat a fost restituit inculpatului, astfel că acesta nu a fost vătămate în drepturile sale. În consecință, criticile formulate sunt nefondate și au fost respinse ca atare.

Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen. Potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept. Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. Curtea a constatat că, atât în etapa procesuală în care asistența juridică a lui F.L. nu era obligatorie, și cu, atât mai mult după luarea măsurii preventive a reținerii acestuia, la data de 3 mai 2005, când asistența juridică a devenit obligatorie, recurentului inculpat i s-a asigurat dreptul la apărare prin prezența avocatului desemnat din oficiu, B.E. (împuternicire avocațială) care a și semnat declarațiile sus-numitului în această calitate, iar ulterior prin avocat J.S. (împuternicire avocațială dosar urmărire penală). Inculpatul a fost audiat la data de 3 mai 2005 în prezența unui martor asistent al cărui nume este consemnat în cuprinsul declarației (W.A.), precum și a apărătorului din oficiu, iar declarația poartă ștampila și semnătura organului de cercetare penală. Potrivit dispozițiilor art. 73 alin (1) C. proc. pen., numai în declarațiile învinuitului sau inculpatului se consemnează ora începerii și ora încheierii ascultării, dar lipsa acestor mențiuni nu atrage nulitatea absolută a actului. Întrucât inculpatul a fost audiat în prezența unui avocat, dreptul său la apărare fiind astfel asigurat, iar invocarea acestei iregularități nu s-a făcut în timpul efectuării actului, nici în faza cercetării judecătorești, curtea a constatat că nu se impune anularea actului, stabilirea adevărului și justa soluționare a cauzei nefiind afectate. Inculpatul este cetățean român, de etnie maghiară, absolvent a 8 clase, și și-a scris personal, în limba română, o declarație perfect coerentă și inteligibilă. Din momentul în care la data de 17 mai 2005, prin avocatul ales, a solicitat prezența unui interpret de limba maghiară, organele de cercetare penală au asigurat îndeplinirea acestei cereri. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că alte părți s-ar fi prevalat de dispozițiile art. 7 și 8 C. proc. pen., iar curtea a constatat că invocarea acestei critici excede interesului procesual al recurentului. Deși asistența juridică a învinuiților F.L. și N.L.A. a fost asigurată în timpul urmăririi penale, pentru data de 4 mai 2005, de același apărător din oficiu (avocat J.S.), curtea a constatat că acestora nu li s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât interesele lor procesuale nu erau contrare. Astfel, cum rezultă din încheierea de ședință nr. 122 din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2410/2005, niciunul din cei doi făptuitori nu recunoscuseră fapta reținută în sarcina lor, iar în fața instanței au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Faptul că în împuternicirea avocațială nu s-a consemnat numărul dosarului penal în care se asigura asistența juridică, nu afectează legalitatea și corectitudinea actului și nu constituie un motiv de bănuială asupra efectivității acestuia. În consecință, criticile formulate sunt nefondate și au fost respinse ca atare.

Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Înalta Curte a constatat că hotărârile pronunțate în cauză cuprind motivele pe care se întemeiază soluțiile dispuse; totodată, Înalta Curte a constatat că motivarea fiecăruia dintre soluții nu contrazice dispozitivul hotărârii, acesta fiind pe deplin înțeles și făcând posibil controlul instanței superioare. Faptul că între declarațiile martorilor ar fi contradicții, că între plângerea părții vătămate și declarațiile martorului N.L.A. ar exista vădite contradicții, sau că afirmațiile acestui martor ar fi ele însele contradictorii și că, în sfârșit, astfel după cum se susține prin motivele de recurs, declarațiile martorilor nu s-ar corobora cu concluziile expertizei, nu poate fi analizat prin prisma cazului de casare invocat, neavând nicio legătură cu textul invocat. Toate aceste critici, ca și cele formulate în calea de atac a apelului și reluate în recurs, precum și susținerile apărătorului inculpatului referitoare la obținerea ilegală a unor probe și la modul netemeinic de evaluare a probatoriului fac obiectul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și vor fi analizate ca atare.

Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. Acest caz de casare se referă la situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Înalta Curte a constatat că instanța s-a pronunțat asupra faptei reținute în sarcina inculpatului, infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., precum și asupra probelor administrate în cauză. Împrejurarea că modul de interpretare a acestor probe este criticat de recurentul inculpat nu face obiectul acestui caz de casare, ci al aceluia prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Cu privire însă la cazul de casare analizat, prin motivele de recurs se susține că recurentul inculpat ar fi solicitat efectuarea testului poligraf. Înalta Curte a constatat că inculpatul a declarat în mod expres, în prezența apărătorului ales și a interpretului de limbă maghiară că nu este de acord să fie supus acestui test, astfel încât instanța nu se află în situația de a fi omis să se pronunțe asupra vreunei cereri esențiale pentru inculpat, critica formulată fiind nefondată.

Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie fiind legală și temeinică. Atacul inculpatului F.L. asupra părții vătămate H.M. este descris de martorul N.L.A. care a arătat că agresorul a folosit un spray paralizat și, după comiterea agresiunii, s-a urcat în mașină având asupra sa o geantă. Martorii S.M. și B.C., aflați în imediata apropiere a locului faptei, l-au descris pe inculpat și au dat amănunte importante sub aspectul identificării asupra caracteristicilor autoturismului folosit de acesta pentru a săvârși infracțiunea . Martorii B.C. și P.C.M. l-au și recunoscut din grup pe inculpatul F.L., identificându-l ca fiind persoana care se afla pe scaunul din dreapta față al autoturismului văzut la fața locului. La rândul său, victima H.M. l-a descris amănunțit pe agresor și a furnizat date importante privind caracteristicile autoturismului. Prima declarație a părții vătămate H.M. a fost dată la 21 aprilie 2005, ceea ce a permis organului de cercetare penală să facă referiri la ea ca la o reclamație cu ocazia întocmirii procesului-verbal din 3 mai 2005. De altfel, victima l-a și recunoscut pe agresor în momentul efectuării recunoașterii din grup, ca și de pe fotografiile judiciare. Pe de altă parte, concluziile actului medico-legal confirmă integral susținerile părții vătămate cu privire la modul de comitere a violențelor asupra sa. Autoturismul VW Passat a fost recunoscut ca fiind cel folosit la săvârșirea infracțiunii de martorii P.C.M., B.C., l.C., acesta din urmă, recunoscându-l pe N.L.A. ca fiind persoana văzută în autoturism pe raza localității Dumbrăveni și apoi deplasându-se spre localitatea Saros pe Târnave, la data de 21 aprilie 2005. Prezența lui F.L. și a lui N.L.A. în ziua faptei, 21 aprilie 2005, în acest autoturism este confirmată prin raportul lucrătorului de poliție M.l. care i-a oprit în trafic. Urma de anvelopă descoperită cu ocazia cercetării la fața locului a fost analizată din punct de vedere criminalistic, stabilindu-se că a fost creată de o anvelopă având aceleași caracteristici general, dimensiuni și desen antiderapant, cu anvelopele marca G. cu care sunt echipate trei roți ale autoturismului marca VW Passat. Cu ocazia verificării autoturismului VW Passat s-a găsit un spray paralizant, precum și obiecte a căror deținere este explicată de recurent prin activitatea sa de paznic la un local de noapte (clește gură-de-lup, leviere, box metalic, baston metalic, cuțit, șurubelnițe, clești și patenți, perechi de mănuși. Înalta Curte a constatat că dovezile arătate mai sus se coroborează între ele, confirmând pe deplin situația de fapt reținută de instanțe și săvârșirea, în mod neîndoielnic, a infracțiunii de tâlhărie de către inculpatul F.L. Criticile formulate de recurent cu privire la legalitatea și temeinicia acestor probe, precum și la modul de evaluare a lor sunt nefondate. Probele sunt prezentate de către recurent separat, ca și cum nu ar exista nicio legătură între ele, iar analiza lor se face exclusiv prin prisma interesului procesual al inculpatului, ignorându-se reala lor valoare probatorie. Înalta Curte a constatat că instanța de apel a analizat în mod amănunțit, corect și convingător criticile formulate de inculpat cu privire la stabilirea situației de fapt și modul de interpretare și evaluare a probelor administrate, neimpunându-se reluarea acestora și a argumentelor prin care au fost înlăturate. Eventualele neconcordante între declarațiile martorilor, datorate modului rapid de desfășurare a agresiunii, sunt nesemnificative și nu împiedică instanța în deslușirea adevăratei evoluții a evenimentelor și stabilire adevărului în cauză. Atât partea vătămată, cât și martorii (martorul N.L.A. inclusiv în confruntarea efectuată de instanța de apel cu inculpatul) și-au menținut declarațiile date, neexistând temeiuri de înlăturare a acestora. În timpul urmăririi penale inculpatul nu a contestat nici modul de întocmire a proceselor-verbale de recunoaștere din grup, nici concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, iar Înalta Curte nu a constatat încălcări ale normelor procedurale în legătură cu efectuarea acestor mijloace de probă. Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză au fost obținute legal, fără încălcarea dispozițiilor Codului de procedură penală care să conducă la înlăturarea lor. Calitatea de denunțător a lui B.C. nu o exclude pe cea de martor, depozițiile sale fiind luate în condiții de legalitate și fiind relevante pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Completarea unei declarații, în continuare precedentelor consemnări nu este un procedeu ilegal, iar curtea nu are motive de a se îndoi de corectitudinea conținutului acesteia și de faptul că nu ar fi dată în fața organului de cercetare penală, atâta timp cât poartă ștampila și semnătura acestuia. Constituirea de parte civilă a D.R.P. Brașov s-a făcut prin adresă oficială, cu antet, ștampila și semnătura reprezentanților legali. Oprirea și verificarea în trafic a autoturismului VW Passat s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie, datele furnizate lucrătorului de poliție asupra caracteristicilor autoturismului fiind concludente pentru a lua măsura opririi acestuia; faptul că plăcuțele de înmatriculare erau pe fond alb, iar nu galben, iar nr. de înmatriculare era 000, iar nu 111, nu constituie împrejurări majore care să fi justificat ca lucrătorul de poliție să nu execute filtrul rutier ordonat. Codul de procedură penală român nu prevede obligativitatea autorizației de percheziționare a autoturismelor, așa încât curtea a constatat că organele de cercetare penală nu au încălcat legea. Operațiunile de sigilare-desigilare a autoturismului indisponibilizat nu constituie o încălcare a legii, ele s-au efectuat la cererea apărătorului ales al inculpatului și în prezența martorilor asistenți și s-au desfășurat exclusiv în interesul inculpatului. Conform principiului disponibilității, partea civilă are posibilitatea de a nu-și preciza pretențiile civile în cursul urmăririi penale, putând să facă acest lucru doar în fața instanței de judecată. Asupra condițiilor de formă de întocmire a unor acte procedurale, criticate pentru neconsemnarea locului și orei, ori pentru numărul și semnăturile martorilor asistenți, Înalta Curte nu mai revine, deoarece s-a arătat că nerespectarea acestora nu atrage nulitatea actului, iar iregularitățile trebuiau invocate la momentul efectuării actului, iar nu în calea de atac a recursului. Audierea de către organul de cercetare penală a martorei L.S. s-a impus prin necesitatea verificării unor împrejurări colaterale faptei dar având legătură cu aceasta și care au rezultat din anchetă. În plus, conținutul acestor acte (procese-verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal de identificare a autoturismului) se coroborează pe deplin cu celelalte acte administrate în cauză, ele constituind dovezi legale și temeinicie pentru soluționarea cauzei. Așa fiind, Înalta Curte a constatat că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpatului, astfel că și aceste critici vor fi înlăturate ca nefondate.

Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Din analiza probelor arătate mai sus, Înalta Curte reține că inculpatul F.L. a premeditat și organizat săvârșirea faptei, astfel încât aceasta să se desfășoare rapid, în condiții de securitate pentru sine, cu obținerea folosului material dorită și fără posibilități de identificare ulterioară. Victima a fost aleasă în persoana unei femei în vârstă de 53 ani, poștaș, a cărei deplasare era îngreunată și de bicicleta pe lângă care se deplasa. Inculpatul a urmărit activitatea acesteia, identificând strada pe care victima livra mandatele poștale și a acționat asupra ei cu un spray paralizant pe care îl avea deja asupra lui, a târât-o, cauzându-i leziuni care au necesitat 16 - 17 zile de îngrijiri medicale. Autoturismul condus de N.L.A. îl aștepta cu motorul pornit, pentru a părăsi imediat locul faptei. Prejudiciul cauzat este important și nu a fost recuperat. Inculpatul a manifestat stăpânire de sine la controlul efectuate asupra mașinii de lucrătorul de poliție, iar toată conduita sa procesuală ulterioară denotă aceeași atitudine care avea drept scop înlăturarea răspunderii penale. După oprirea în trafic, când lucrătorul de poliție a reținut documentele autoturismului pentru control, N.L.A. a plecat fără ca legitimarea acestuia să fi avut loc, ceea ce i-a permis inculpatului să afirme că martorul domiciliază în Ungaria, iar mai apoi să susțină că a fost singur în mașină, iar în declarația dată în fața Înaltei Curți că a fost împreună cu martorul, dar nu în data de 21 aprilie 2005. Inculpatul a proferat amenințări la adresa lui N.L.A. pentru a-l determina să nu-l implice în săvârșirea faptei. Totodată, inculpatul i-a sugerat acestuia să declare că niciunul dintre ei nu cunoaște limba română și nu au înțelese ce s-a scris în declarații, astfel putându-și preconstitui probele pe care ulterior și le-au făcut în apărare. Deși inculpatul nu are antecedente penale, el mai este implicat într-o altă cauză penală, iar în comunitate este cunoscut ca o persoană violentă. În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a dat dovadă de clemență, acordându-i inculpatului circumstanțe atenuante și că reducerea cuantumului pedepsei astfel stabilit, la 6 ani închisoare, nu se justifică, cum, de altfel, nu se justifică nici schimbarea modalității de executare a pedepsei, privarea de libertate și înlăturarea din viața socială a inculpatului pe această perioadă de timp constituind singura posibilitate reală și suficientă de reeducare a acestuia. Înalta Curte consideră că, în caz contrat, s-ar ajunge la golirea de conținut a dispozițiilor art. 52 C. pen., scopul pedepsei de a se constitui într-o măsură de constrângere și un mijloc de prevenție nemaiputând fi realizat. Înalta Curte a constatat însă că recursul este fondat cu privire la conținutul pedepsei accesorii. Inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsi închisorii. În conformitate cu dispozițiile C.E.D.O. în materia respectării și asigurării drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vederea cazurile S. și P. contra României, H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord), Înalta Curte a constatat că nu este întemeiată interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., întrucât condamnarea unei persoane nu antrenează în mod inevitabil și obligatoriu, decăderea din drepturi, altele decât dreptul la libertate. Fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu conduce la concluzia că acesta ar avea un comportament de natură să amenințe șubrezirea stării de drept și bazele democrației, astfel încât Înalta Curte a constatat că nu este cazul să recurgă la privarea de dreptul de vot. Astfel că, admițând recursul potrivit motivului prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., îi va aplica inculpatului o pedeapsă accesorie restrânsă doar la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat). Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte a admis recursului inculpatului, a casat hotărârile pronunțate numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii, dispunând ca în precedent. Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate au fost menținute. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare F.L., ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, al cărei temei în drept, în constituie dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. În motivarea contestației, contestatorul prin apărător a arătat că la termenul când s-a judecat cauza, 28 mai 2008, inculpatul a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre acest aspect, întrucât în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 a fost internat în spital, la Secția Chirurgie 3 a Spitalului din Târgu Mureș, cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen. Inculpatul a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța, fiind prezentat la spital în condiții de urgență, pe de-o parte, iar pe de altă parte nu a beneficiat de mijloacele de comunicare pentru a anunța instanța. S-a mai arătat că inculpatul, cetățean de origine maghiară, necunoscător al limbii române, chiar în condițiile în care ar fi beneficiat de telefon, fax, etc. și nu ar fi fost internat în regim URGENȚĂ, în spital, tot nu ar fi putut comunică în limba română cu instanța sau cu avocatul său, ori să poată formula și trimite cereri în limba română, pe de-o parte, dar și pentru că în spital, astfel de activități, desfășurate de pacienți sunt interzise potrivit regulamentului spitalului. De altfel, instanța de recurs a dispus ca la judecată, inculpatul să fie asistat de un traducător/interpret de limba maghiară autorizat, însă la termenul din 28 mai 2008 când s-a judecat nici aceasta nu s-a prezentat. În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a contestației, aceasta este admisibilă în principiu, fiind formulată în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen. și respectă cerințele art. 387 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Contestația este formulată în termen fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 388 C. proc. pen., de a fi formulată de condamnat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, până în prezent nu s-a început executare pedepsei, motiv pentru care contestatorul, în baza art. 391 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare. Pentru dovedirea motivelor de contestație în anulare, contestatorul prin apărător a menționat că înțelege să se folosească de proba cu acte, respectiv copia biletului de externare și a scrisorii medicale din care a rezultat cele învederate mai sus. Pentru aceste motive, contestatorul prin apărător, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat contestația ca fiind întemeiată, solicitând admiterea acesteia, desființarea deciziei penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului. Contestației în anulare formulate i-au fost atașate fotocopiile biletului de externare eliberat de Clinica Chirurgie 3 Tg. Mureș privind pe F.L., prin care se atestă că acesta a fost internat din data de 23 mai 2008 până la 31 mai 2008 cu diagnosticul abces perianal intersfincterian, motivele internării constând în dureri la nivelul regiunii perianale, subfrebilitate, alterarea stării generale, la examenul clinic TR: La nivelul regiunii perianale comisural posterior se observă o formațiune tumorală de 3 x 4 cm., cu semne celsiene prezente, cu fluctuență centrală la palpare, sfincter hiperton, ampula rectală goală, intraoperator găsindu-se abces perianal intersfincterian, fisură anală hemoragică, operația efectuată: incizie, evacuare, mesaj, sfincterotomie internă, precum și a scrisorii medicale eliberată de aceeași clinică privind pe F.L. ce conține aceleași mențiuni referitoare la perioada de internare, diagnostic, precum și s-a intervenit chirurgical ia 23 mai 2008. De asemenea, a mai fost atașată jurisprudență în materia contestației în anulare. Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin R.G. a instanței supreme sub nr. 21397 la 8 iulie 2008 și pe rolul secției penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub același număr de dosar ce are ca obiect contestația în anulare, cu termen de judecată la 4 septembrie 2008, o cerere formulată de contestatorul F.L., prin apărător având ca obiect suspendarea executării deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la soluționarea contestației în anulare, formulată pentru motivul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., cerere aflată la dosarul Înaltei Curți. În motivarea acestei cereri, se menționează faptul că a fost formulată contestație în anulare, ce are termen de judecată la 4 septembrie 2008, că la data de 28 mai 2008 se afla internat la Spitalul din Târgu Mureș, Secția Chirurgie 3, unde a fost internat în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 potrivit FO și foii de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008 și acest fapt l-a pus în situația de a nu se prezenta la termenul de judecată la care a fost soluționat recursul și a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre aceste aspecte. De asemenea, contestatorul a mai arătat că a fost condamnat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, prin decizia penală nr. 143/ A din 4 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, menținută sub acest aspect și de decizia nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 14, 71 și 346 C. pen. Contestatorul a apreciat că se justifică cererea de suspendare a executării deciziei prin care a fost condamnat definitiv la pedeapsa privativă de libertate de 6 ani, în condițiile în care s-ar putea aprecia că este posibil ca instanța să admită contestația în anulare. Se menționează că anexează cererii: decizia nr. 1897 din 28 mai 2008; foaia de observație clinică generală emisă de Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș, foaia de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008, copie scris dosar 4848/1/2008. Astfel, au fost atașate fotocopiile deciziei nr. 1897 de la 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4/85/2005, a foii de observație clinică generală privind pe contestator, a foii de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008 privind pe contestator. La dosarul cauzei a mai fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin R.G. a instanței supreme sub nr. 22242 la 22 iulie 2008 și primită la secția penală a acestei instanțe la 23 iulie 2008, cu stabilirea termenului de judecată la 13 august 2008, aflată dosarul Înaltei Curți, o cerere formulată de contestatorul F.L., prin apărător, în baza art. 390 C. proc. pen., de suspendare a hotărârii până la soluționarea contestației în anulare. În motivarea cererii, contestatorul prin apărător a arătat temeiul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., soluția pronunțată de instanța de recurs prin decizia penală nr. 1897 din 28 mai 2008, că la termenul când s-a judecat cauza, 28 mai 2008 a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre acest aspect, întrucât în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 a fost internat în spital, la Secția Chirurgie 3 a Spitalului din Târgu Mureș, cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen. S-a mai menționat că inculpatul a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța fiind prezentat la spital în condiții de urgență, pe de-o parte, iar pe de altă parte nu a beneficiat de mijloacele de comunicare pentru a anunța instanța. Totodată, s-a mai precizat că inculpatul, cetățean de origine maghiară, necunoscător al limbii române, chiar în condițiile în care ar fi beneficiat de telefon, fax, et. și nu ar fi fost internat în regim de URGENȚĂ, în spital, tot nu ar fi putut comunica în limba română cu instanța sau cu avocatul său, ori să poată formula și trimite cereri în limba română, pe de-o parte, dar și pentru că în spital, astfel de activități, desfășurate de pacienți sunt interzise potrivit regulamentului spitalului. De altfel, instanța de recurs a dispus ca la judecată, inculpatul să fie asistat de un traducător/interpret de limbă maghiară autorizat, însă la termenul din 28 mai 2008 când s-a judecat nici acesta nu s-a prezentat. În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a contestației, aceasta este admisibilă în principiu fiind formulată în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen. și respectă cerințele art. 387 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Contestatorul, prin apărător a mai arătat că a formulat în termen contestație, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 388 C. proc. pen., de a fi formulată de condamnat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, precum și că până în prezent, nu s-a început executarea pedepsei motiv pentru care în baza art. 391 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare. Contestatorul a apreciat că se justifică cererea de suspendare a executării deciziei prin care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă d libertate de 6 ani, în condițiile în care s-ar putea aprecia că este posibil ca instanța să admite contestația în anulare pentru motivele sus menționate. S-a menționat că pentru dovedirea motivelor de contestație în anulare înțelege să se folosească de proba cu acte, iar în acest sens a atașat copia biletului de externare și a scrisorii medicale din care a rezultat cele învederate. Pentru aceste motive, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a găsit contestația întemeiată, solicitând admiterea acesteia, desființarea deciziei penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului. Fotocopiile foii de observație clinică generală și a foii de examinare privind pe contestator se află la dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 13 august 2008 magistratul asistent a învederat instanței că dosarul în care a fost pronunțată decizia contestată nu a fost atașat, fiind înaintat la data de 6 iunie 2008 Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a arătat, de asemenea, că apărătorul ales al contestatorului a transmis o cerere prin care a solicitat amânarea judecării cauzei, fiind în imposibilitate de prezentare la acest termen, deoarece asigură asistența juridică într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și că în susținerea cererii s-au depus înscrisuri, după care, Înalta Curte, constatând, ca întemeiată, cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentului inculpat să se prezinte în fața instanței a amânat cauza la 8 septembrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 4 septembrie 2008, magistratul asistent a învederat Înaltei Curți că a fost atașat dosarul nr. 4/85/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și decizia contestată, că apărătorul ales al contestatorului F.L., avocat Ș.M. a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, anexând în acest sens certificat medical doveditor, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public, după care, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al contestatorului F.L., imposibilitatea de prezentare invocată fiind dovedită prin certificatul medical anexat cererii, a amânat cauza la 2 octombrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 8 septembrie 2008, magistratul asistent a învederat instanței că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de amânare din partea apărătorului ales al contestatorului, avocat M. Ș., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, anexând și un act medical în acest sens, fiind consemnate concluziile părților, după care, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) C. proc. pen. , constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al contestatorului și față de imposibilitatea acestuia de prezentare a fost amânată cauza la 2 octombrie 2008, potrivit încheierii de ședință aflată la dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, s-a referit asupra cererii formulată de apărătorul ales al contestatorului, avocat M.Ș., prin care a solicitat amânarea cauzei, întrucât inculpatul a fost reținut în Ungaria, conform mandatului de executare emis de autoritățile române, astfel că se impune citarea acestuia prin A.N.P., potrivit art. 291 alin. (8) și art. 314 alin. (1) și (2) C. proc. pen., consemnându-se concluziile părților, după care Înalta curte, constatând lipsă de procedură cu contestatorul, reținut în Ungaria, a cărui citare se impune a fi efectuată prin A.N.P., a fost amânată cauza la 27 noiembrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 27 noiembrie 2008, s-a referit asupra cererii formulate de apărătorul ales al contestatorului, avocat M.Ș., prin care a solicitat amânarea cauzei, întrucât inculpatul a fost reținut în Ungaria, conform mandatului de executare emis de autoritățile române, astfel că se impune citarea acestuia la locul de detenție din Ungaria, sens în care va face demersuri pentru identificare, solicitând, totodată ca instanța să se pronunțe asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare. Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea formulată a învederat faza admisibilității în principiu a contestației în anulare, prezența contestatorului nefiind obligatorie. Înalta Curte, apreciind că nu se impune amânarea cauzei în raport cu natura fazei procesuale a admiterii în principiu a contestației în anulare, în raport cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., a acordat cuvântul asupra admisibilității în principiu, consemnându-se concluziile părților. Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat F.L., sub aspectul dispozițiilor art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și a stabilit termen pentru judecarea în fond a contestației în anulare la 29 ianuarie 2009, cu citarea contestatorului condamnat prin Ministerul Justiției, în Ungaria. În considerentele încheierii, Înalta Curte, analizând cererea de contestație formulată în cauză, în raport cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la condițiile pentru admiterea în principiu a contestației în anulare, a constatat că, în raport cu dispozițiile prevăzute de art. 386 lit. b) C. proc. pen., sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în sensul că s-a formulat în termenul prevăzut de lege și s-au atașat dovezi în susținerea acestui temei la dosar, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei a fost depus, fiind primit prin fax, un memoriu al contestatorului F.L., prin mandatar I.H., în care învederează că anexează adeverința nr. 2361/2008 eliberată de autoritățile maghiare, respectiv de I.C.E.P. Budapesta prin care se certifică că prin hotărâ