ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cererii de suspendare a executării

hotărârii și contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1897 de la 28 mai 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4/85/2005, a fost

admis recursul declarat de inculpatul F.L. împotriva deciziei penale nr. 143

din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Alba lulia.

S-a casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 239 din 22

noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu numai cu

privire la conținutul pedepsei

accesorii pe care l-a restrâns la

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă, ca instanță de recurs a

expus motivarea asupra excepției de neconstituționalitate invocată, precum și

considerentele asupra recursului.

Astfel, instanța de recurs a făcut referiri la sentința penală nr. 239

din 2 noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu prin care inculpatul F.L. a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 7 ani

închisoare, la modul cum a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, în

condițiile art. 71 C. pen., precum și asupra celorlalte măsuri în temeiul art. 88

C. pen., art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., precum și

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a arătat că instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ziua de 21 aprilie 2005, inculpatul și martorul N.L.A. s-au aflat în

localitatea Dumbrăveni, unde au făcut deplasarea cu autoturismul, aflat în

posesia primului.

Cei doi s-au despărțit în centrul

orașului pentru o perioadă de câteva

zeci de minute, iar

la revenirea la mașină, inculpatul i-a cerut martorului să conducă

autoturismul, dirijându-l spre o anumită adresă. Aici, cei doi au așteptat câteva

minute, cu motorul pornit, până când partea vătămată H.M., poștaș, a ieșit din

curtea unui imobil mergând pe lângă bicicletă.

Inculpatul s-a repezit asupra ei, i-a

pulverizat spray paralizant în ochi

și i-a smuls geanta.

Partea vătămată a opus rezistență, fiind

târâtă pe o distanță mică de

drum.

În timp ce victima striga după ajutor, inculpatul s-a urcat în mașina

care a plecat în trombă, nu mai înainte ca ocupanții și autoturismul să fie

văzuți de martorul S.M.V.

Inculpatul a sustras suma de 5559,4759 lei aflați în geanta poștașului,

reprezentând contravaloare pensiilor ce trebuiau achitate destinatarilor.

Partea vătămată a suferit o arsură corneo-conjunctivală cu substanță

chimică și multiple echimoze la nivelul membrelor superioare și inferioare, precum

și pe abdomen, leziuni care au necesitat 16 - 17 zile de îngrijiri medicale,

fiind evidențiate mijloacele de probă în baza cărora a fost stabilită situația

de fapt și vinovăția inculpatului.

De asemenea, a fost menționat faptul că împotriva sentinței a declarat

apel inculpatul, motivele invocate de acesta, precum și soluția pronunțată de

instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Alba-lulia, prin decizia penală nr. 143/

A din 4 octombrie 2007, a admis apelul inculpatului și făcând aplicarea

dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia la 6

ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a arătat că instanța de control judiciar a constatat că starea de

fapt, ca și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanța de fond

și întemeiate pe actele și mijloacele de probă administrate în cauză.

Sub aspectul individualizării pedepsei,

instanța de apel a apreciat că

situația socială și

familială a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, pot

constitui circumstanțe atenuante în sensul art. 74

C. pen., astfel că i-a

redus pedeapsa la 6 ani închisoare.

În termen legal, împotriva deciziei penale mai sus arătate a declarat

recurs inculpatul F.L.

Prin motivele de recurs scrise depuse la dosarul cauzei, inculpatul

prin avocat G.V. (fără împuternicire avocațială)

a precizat că

reiterează toate criticile invocate în motivele de apel și

în concluziile scrise de la instanța de fond cu privire la situația de fapt

stabilită, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în subsidiar, s-a solicitat

reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiurile juridice invocate au fost cele

prevăzute de dispozițiile art.

385

9

pct. 9, 10,

14, 18 C. proc. pen.

Printr-un al doilea rând de motive de recurs formulate de inculpat prin

avocat V.C.M. a fost criticată decizia instanței de apel prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., susținându-se că

situația de fapt nu a fost reținută corect, atât de

instanța de fond, cât și de cea din apel, impunându-se achitarea în

temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c)

C. proc. pen.

Prin avocatul ales M.Ș., inculpatul a

formulat scris și oral

următoarele motive de recurs:

Sub aspectul nelegalității

Instanța de fond a fost nelegal sesizată

de procuror cu depășirea

termenului de 24 de ore de

înaintare a rechizitoriului prevăzut de art. 264 C. proc. pen., încălcare de

ordin procedural sancționată, potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. pen., cu

nulitatea actului.

Instanța nu a verificat la prima

înfățișare, potrivit art. 300 C. proc. pen., regularitatea actului de sesizare,

nerespectarea acestei

dispoziții legale fiind sancționată

cu nulitatea absolută a actului, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C.

proc. pen.

Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au observat care este

actul de sesizare al organului de urmărire penală, la dosarul cauzei, existând

un denunț oral, două plângeri penale și o sesizare din oficiu.

Rechizitoriul nu cuprinde date despre cel de-al doilea coinculpat,

N.L.A. care a fost conceptat ca martor, dar și ca

inculpat față

de care se disjung cercetările. De asemenea, acesta a fost

audiat în calitate de învinuit, inculpat, martor și nu i s-a prezentat

materialul de urmărire penală.

Rechizitoriul nu cuprinde nici măsurile asigurătorii dispuse față de

inculpat, încălcare sancționată cu nulitate absolută prevăzută de art. 197 C.

proc. pen.

După întocmirea rechizitoriului, la data de 24 iunie 2008, procurorul a

efectuat acte de procedură în cauză, enumerându-se ordonanța de scoatere de sub

urmărire penală a lui N.L.A., din 1 august 2005,

procesul-verbal de începere a urmăririi penale și ordonanța de reținere

din

data de 3 mai 2005, ordonanța de începere a urmăririi penale și

rezoluția

de confirmare a începerii

urmăririi penale din 4 mai 2005, ca și referatul cu

propunere de punere

în mișcare a acțiunii penale și propunerea de arestare a învinuiților din

aceeași dată, astfel că s-a cerut să se constate nulitatea actelor întocmite,

potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. pen.

În faza de urmărire penală, inculpatului F.L. i s-a încălcat dreptul la

apărare, întrucât nu a fost asistat de un avocat, deși apărarea era

obligatorie.

Declarația sa olografă din data de 3 mai 2005 este semnată de un

martor, iar nu de organul de cercetare penală, astfel cum prevăd dispozițiile art.

73 alin. (4) C. proc. pen., nu prevede orele între care a fost consemnată și a

fost dată fără ca inculpatului să i se asigure interpret de limba maghiară,

încălcându-se art. 8 C. proc. pen.

Nu s-a asigurat interpret nici părții vătămate și martorilor de etnie

maghiară, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 7 C. proc. pen.

La data de 4 mai 2005, învinuiții F.L. și N.L.A. au fost asistați de

același apărător din oficiu, deși interesele lor erau

contrare, iar împuternicirile avocațiale nu cuprind numărul de dosar în

care

s-ar fi asigurat apărarea din oficiu.

7.

Probele au fost obținute ilegal.

Partea vătămată H.M. și-a completat declarația dată pe 21 aprilie 2005,

la 25 aprilie 2005, în continuarea primeia, iar nu separat, iar conținutul ei

contradictoriu și lipsa semnăturii lucrătorului de poliție condus la concluzia

că nu a fost dată în fața organului de cercetare penală.

Procesul-verbal de constatare a prejudiciului nu poartă antetul și

ștampila D.R.P.

Percheziționare autoturismului VW Passat de către subinspectorul M.l.

s-a făcut în mod abuziv, sub pretextul comiterii unei contravenții în trafic și

în pofida faptului că mașina nu corespundea descrierii comunicate.

Procesul-verbal de recunoaștere din grup din 3 mai 2005 cuprinde

mențiunea că se desfășoară în dosarul privind reclamația depusă de H.M.,

reclamați inexistentă.

În procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere a autoturismului

s-a consemnat în mod greșit că mașina este proprietatea lui F.L., iar nu a

mătușii sale, cetățean maghiar, iar caracteristicile autoturismului nu

corespund celor arătate de martori.

Percheziționarea autoturismului s-a făcut

fără existența unui mandat

de autorizare.

Procesele-verbal de recunoaștere din grup sunt întocmite fie numai în

prezența unui martor asistent, fie semnează numai unul dintre cei doi.

Declarația din 26 mai 2005 a inculpatului

F.L. nu poartă

mențiunile privind locul unde a fost dată,

ora de început și de încheiere a depoziției.

La data de 3 iunie 2005, lui N.L.A. i s-a luat o declarație în calitate

de martori, deși acesta avea calitatea de inculpat, calitate pe care a

păstrat-o până la data emiterii rechizitoriului, 24 iunie 2005 și la data

emiterii rechizitoriului, 24 iunie 2005.

Autoturismul VW Passat indisponibilizat de organele de cercetare penală

a fost desigilat la data de 7 iunie 2005 și, după restituirea unor bunuri către

inculpat, a fost resigilat cu același sigiliu.

Sub aspectul netemeiniciei

1.

Partea vătămată

nu a fost tâlhărită de inculpat, descrierea

acestuia

necorespunzând semnalmentelor fizice ale lui F.L.

Agresorul a fost, în

realitate, N.L.A.

Martorul N.L.A. a dat patru declarații contradictorii

și,

deși avea calitatea de inculpat în dosar, a fost

audiat ca martor. Inculpatul și martorul sunt prieteni, susținerile acestuia

din urmă cum că ar fi fost amenințat de inculpat fiind nesincere.

În declarațiile martorilor B.C. și P.C. nici numărul de înmatriculare,

nici culoarea plăcuțelor de înmatriculare nu corespund celor ale autoturismului

aflat în posesia inculpatului.

Denunțul martorului B.C. este, în realitate, doar o relatare a unor

situații auzite de acesta. Dat fiind calitatea sa de denunțător, B.C. nu mai

putea fi audiat ca martor în cauză.

La recunoașterea din grup, martorul l.C.S. l-a indicat pe N.L.A., iar

nu pe inculpat.

Martorii nu au văzut ca inculpatul să fi

săvârșit vreo infracțiune pe

data de 21 aprilie 2005, pe

raza localității Dumbrăveni.

Expertizare anvelopei este irelevantă ca

rezultat.

8-9. Din declarația martorului M.l. nu rezultă ce obiecte s-au găsit în

portbagajul mașinii la data de 21 aprilie 2005; în realitate, aceste

obiecte au existat în portbagaj la 3 mai 2005,

iar prezența lor este justificată

prin activitatea pe care o desfășoară

inculpatul, de paznic la un club de noapte.

Martorul a declarat că ocupanții mașinii oprite în trafic pe data de 21

aprilie 2005 au avut un comportament firesc.

propusă ca martor, iar declarația sa este lipsită de precizări cu privire la

împrejurarea relatată.

beneficiat de suma sustrasă, neexistând nicio probă în acest sens.

În concluzie, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 2, 6 teza a ll-a pct.

9, 10 (pentru solicitarea efectuării testului poligraf), pct. 18 C. proc. pen.,

s-a solicitat admiterea

recursului, casarea

hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța

de fond.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate

sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că

acesta este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate și care au

fost arătate în continuare:

prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat

că instanța a fost sesizată legal.

Apărarea a susținut că s-a încălcat termenul de 24 de ore de sesizare a

instanței de la darea sau conformarea rechizitoriului, termen stabilit de

dispozițiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen.

Conținutul acestui articol a fost modificat prin art. I pct. 134 din

Legea nr. 356/2006, textul în vigoare nemaiprevăzând un termen fix pentru

sesizarea instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 300 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

instanța este datoare să verifice din oficiu, la

prima înfățișare, regularitatea

actului de sesizare; în cazul în care

constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu

poate fi înlăturată de îndată și nici prin

acordarea

unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a

întocmit

actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Cum instanța de fond nu a restituit dosarul procurorului în vederea

refacerii actului de sesizare și nici nu a dispus acordarea unui termen în

vederea înlăturării vreunei neregularităti, rezultă că a considerat că

sesizare este făcută potrivit legii și a purces

la cercetarea judecătorească.

Înalta Curte nu a constatat nicio încălcare a dispozițiilor legale cu

privire la acest aspect, cum, de altfel, nu există nicio nelămurire nici cu

privire la modul de sesizare a organului de urmărire penală căruia i s-a adus

la cunoștință săvârșire infracțiunii prin denunțul oral al lui B.C., consemnat

în procesul-verbal întocmit la data de 21 aprilie 2005.

Procesul-verbal de cercetare la fața

locului a fost întocmit în aceeași

zi, ulterior formulării

denunțului, și nu are caracterul unei sesizări din oficiu, astfel cum pretinde

apărarea, ci reprezintă un act premergător al organelor de cercetare penală

prin care s-a verificat informația primită și s-au strâns date despre fapta

săvârșită.

În mod firesc și cu respectarea cerințelor legii, la data de 4 mai

2005, D.R.P. Brașov a formulat plângere penală, constituindu-se parte civilă

pentru prejudiciul cauzat.

Existența, atât a denunțului, cât și a plângerii penale în aceeași

cauză nu se exclud și nu constituie o încălcare a vreunei dispoziții legale,

nereprezentând o regularitate a actului de sesizare.

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 264/P/2005 a

fost întocmit la data de 24 iunie 2005; în citativul acestuia, se regăsește

numele lui N.L.A., cu calitatea procesuală de

martor.

Față de acesta s-a dispus disjungerea cauzei la 17 iunie 2005,

formându-se dosarul penal nr. 457/P/2005 al Tribunalului Sibiu, iar prin

ordonanța cu acest număr din 1 august 2005 s-a

dispus scoaterea de sub

urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de

art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., în temeiul art. 249 și 11 alin. (1) lit. b) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen.

Prin urmare, susținerea apărării în sensul că procurorul a întocmit

acte de urmărire penală după întocmirea

rechizitoriului este eronată, toate actele procedurale cu privire la N.L.A.

fiind întocmite anterior

datei de 24 iunie 2005, dată la care

sus-numitul nu mai avea calitatea de parte în procesul penal care făcea

obiectul dosarului nr. 264/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În consecință, conceptarea sa ca martor prin rechizitoriu este legală

și în mod corect procurorul nu i-a mai prezentat materialul de urmărire penală

și nu s-a referit la persoana sa ca fiind coinculpat. Totodată, curtea a

constatat că este evidentă greșeală de datare a declarațiilor de martor a lui N.L.A.

ca fiind date la 3 iunie 2005, întrucât față de acesta nu se dispusese încă

disjungerea cauzei, având calitatea de inculpat.

Aceste chestiuni însă nu atrag nulitate actului și nici nu au fost

invocate de

inculpat în cursul urmăririi penale.

Este adevărat că rechizitoriul nu cuprinde date referitoare la măsurile

asigurătorii dispuse față de inculpatul F.L., dar

această omisiune nu este sancționată cu nulitatea actului de sesizare.

Mai

mult decât atât, la dat de 28 septembrie 2005, autoturismul VW

Passat a fost restituit inculpatului, astfel că acesta nu a fost vătămate în

drepturile sale.

În consecință, criticile formulate sunt nefondate și au fost respinse

ca atare.

prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen.

Potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul

are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al

judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest

drept.

Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că asistența juridică este

obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru

de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau

arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de

siguranță a internării medicale sau obligarea la

tratament medical chiar în

altă cauză ori când organul de urmărire

penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face

singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Curtea a constatat că, atât în etapa procesuală în care asistența

juridică a lui F.L. nu era obligatorie, și cu, atât mai mult după luarea

măsurii preventive a reținerii acestuia, la data de 3 mai 2005, când asistența

juridică a devenit obligatorie, recurentului inculpat i s-a asigurat dreptul la

apărare prin prezența avocatului desemnat din oficiu, B.E. (împuternicire

avocațială) care a și semnat declarațiile sus-numitului în această calitate,

iar ulterior prin avocat J.S. (împuternicire avocațială dosar urmărire penală).

Inculpatul a fost audiat la data de 3 mai 2005 în prezența unui martor

asistent al cărui nume este consemnat în cuprinsul declarației (W.A.), precum

și a apărătorului din oficiu, iar declarația poartă ștampila și semnătura

organului de cercetare penală.

Potrivit dispozițiilor art. 73 alin (1) C. proc. pen., numai în

declarațiile învinuitului sau inculpatului se consemnează ora începerii și ora

încheierii ascultării, dar lipsa acestor mențiuni nu atrage nulitatea absolută

a actului.

Întrucât inculpatul a fost audiat în prezența unui avocat, dreptul său

la apărare fiind astfel asigurat, iar invocarea acestei iregularități nu s-a

făcut în timpul efectuării actului, nici în faza cercetării judecătorești,

curtea

a constatat că nu se impune anularea

actului, stabilirea adevărului și justa

soluționare a cauzei nefiind

afectate.

Inculpatul este cetățean român, de etnie maghiară, absolvent a 8 clase,

și și-a scris personal, în limba română, o declarație perfect coerentă și

inteligibilă.

Din momentul în care la data de 17 mai 2005, prin avocatul ales, a

solicitat prezența unui interpret de limba

maghiară, organele de cercetare

penală au asigurat îndeplinirea acestei

cereri.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că alte părți s-ar fi

prevalat de dispozițiile art. 7 și 8 C. proc. pen., iar curtea a constatat că

invocarea acestei critici excede interesului procesual al recurentului.

Deși asistența juridică a învinuiților F.L. și N.L.A. a fost asigurată

în timpul urmăririi penale, pentru data de 4 mai 2005, de același apărător din

oficiu (avocat J.S.), curtea a constatat că acestora nu li s-a încălcat dreptul

la

apărare, întrucât interesele lor

procesuale nu erau contrare.

Astfel, cum rezultă din încheierea de

ședință nr. 122 din 4 mai 2005

pronunțată de Tribunalul

Sibiu în dosarul nr. 2410/2005,

niciunul

din cei doi făptuitori nu recunoscuseră fapta reținută în sarcina lor,

iar

în fața instanței au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 70 alin. (2)

C. proc. pen.

Faptul că în împuternicirea avocațială nu s-a consemnat numărul

dosarului penal în care se asigura asistența juridică, nu afectează legalitatea

și corectitudinea actului și nu constituie un motiv de bănuială asupra

efectivității acestuia.

În consecință, criticile formulate sunt nefondate și au fost respinse

ca atare.

3.

Cu privire la criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că hotărârile pronunțate în cauză cuprind

motivele pe care se întemeiază soluțiile dispuse; totodată, Înalta Curte a

constatat că motivarea fiecăruia dintre soluții nu contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta fiind pe deplin înțeles și făcând posibil controlul instanței

superioare.

Faptul că între declarațiile martorilor ar fi contradicții, că între

plângerea părții vătămate și declarațiile martorului N.L.A. ar exista vădite

contradicții, sau că afirmațiile acestui martor ar fi ele însele contradictorii

și că, în sfârșit, astfel după cum se susține prin motivele de recurs,

declarațiile martorilor nu s-ar corobora cu concluziile expertizei, nu poate fi

analizat prin prisma cazului de casare invocat, neavând nicio legătură cu

textul invocat.

Toate aceste critici, ca și cele formulate

în calea de atac a apelului și

reluate în recurs, precum

și susținerile apărătorului inculpatului referitoare la obținerea ilegală a

unor probe și la modul netemeinic de evaluare a probatoriului fac obiectul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și vor

fi analizate ca atare.

4.

Cu privire la

criticile formulate și întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Acest caz de casare se referă la situația în care instanța nu s-a

pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de

sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri

esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze

soluția procesului.

Înalta Curte a constatat că instanța s-a pronunțat asupra faptei

reținute în sarcina inculpatului, infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., precum și asupra

probelor administrate în cauză.

Împrejurarea că modul de interpretare a acestor probe este criticat

de recurentul inculpat nu face obiectul acestui

caz de casare, ci al aceluia

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

Cu privire însă la cazul de casare analizat, prin motivele de recurs se

susține că recurentul inculpat ar fi solicitat efectuarea testului poligraf.

Înalta Curte a constatat că inculpatul a declarat în mod expres, în

prezența apărătorului ales și a interpretului de limbă maghiară că nu este de

acord să fie supus acestui test, astfel încât instanța nu se află în situația

de a fi omis să se pronunțe asupra vreunei cereri esențiale pentru inculpat,

critica formulată fiind nefondată.

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Din analiza materialului probator administrat

în cauză, Înalta Curte a

constatat că instanțele au

reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, condamnarea

acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie fiind legală și temeinică.

Atacul inculpatului F.L. asupra părții vătămate H.M. este descris de

martorul N.L.A. care a arătat că agresorul a folosit un spray paralizat și,

după comiterea agresiunii, s-a urcat în mașină având asupra sa o geantă.

Martorii S.M. și B.C., aflați în imediata apropiere a locului faptei,

l-au descris pe inculpat și au dat amănunte importante sub aspectul

identificării asupra caracteristicilor autoturismului folosit de acesta pentru

a săvârși infracțiunea

. Martorii B.C. și P.C.M.

l-au și recunoscut

din grup pe inculpatul F.L., identificându-l ca fiind

persoana care se afla pe scaunul din dreapta față al autoturismului văzut la

fața locului.

La rândul său, victima H.M. l-a descris amănunțit pe agresor și a

furnizat date importante privind caracteristicile autoturismului. Prima

declarație a părții vătămate H.M. a fost dată la 21 aprilie 2005, ceea ce a

permis organului de cercetare penală să facă referiri la ea ca la o reclamație

cu ocazia întocmirii procesului-verbal din 3 mai 2005.

De altfel, victima l-a și recunoscut pe

agresor în momentul efectuării

recunoașterii din grup, ca

și de pe fotografiile judiciare.

Pe de altă parte, concluziile actului medico-legal confirmă integral

susținerile părții vătămate cu privire la modul de comitere a violențelor asupra

sa.

Autoturismul VW Passat a fost recunoscut ca fiind cel folosit la

săvârșirea infracțiunii de martorii P.C.M., B.C., l.C., acesta din urmă,

recunoscându-l pe N.L.A. ca fiind persoana văzută în autoturism pe raza

localității Dumbrăveni și apoi deplasându-se spre localitatea Saros pe Târnave,

la data de 21 aprilie 2005.

Prezența lui F.L. și a lui N.L.A. în ziua faptei, 21 aprilie 2005, în

acest autoturism este confirmată prin raportul lucrătorului de poliție M.l.

care i-a oprit în trafic.

Urma de anvelopă descoperită cu ocazia cercetării la fața locului a

fost analizată din punct de vedere criminalistic, stabilindu-se că a fost

creată de o anvelopă având aceleași caracteristici general, dimensiuni și desen

antiderapant, cu anvelopele marca G. cu care sunt echipate trei roți ale

autoturismului marca VW Passat.

Cu ocazia verificării autoturismului VW Passat s-a găsit un spray

paralizant, precum și obiecte a

căror

deținere este explicată de recurent prin activitatea sa de paznic la un

local

de noapte (clește gură-de-lup, leviere, box metalic, baston metalic, cuțit,

șurubelnițe, clești și patenți, perechi de mănuși.

Înalta Curte a constatat că dovezile

arătate mai sus se coroborează

între ele, confirmând pe

deplin situația de fapt reținută de instanțe și săvârșirea, în mod

neîndoielnic, a infracțiunii de tâlhărie de către inculpatul F.L.

Criticile formulate de recurent cu privire la legalitatea și temeinicia

acestor probe, precum și la modul de evaluare a lor sunt nefondate.

Probele sunt prezentate de către recurent separat, ca și cum nu ar

exista nicio legătură între ele, iar analiza lor se face exclusiv prin prisma

interesului procesual al inculpatului, ignorându-se reala lor valoare

probatorie.

Înalta Curte a constatat că instanța de apel a analizat în mod

amănunțit, corect și convingător criticile formulate de inculpat cu privire la

stabilirea situației de fapt și modul de interpretare și evaluare a probelor

administrate, neimpunându-se reluarea acestora și a argumentelor prin care au

fost înlăturate.

Eventualele neconcordante între declarațiile martorilor, datorate

modului rapid de desfășurare a agresiunii, sunt nesemnificative și nu împiedică

instanța în deslușirea adevăratei evoluții a evenimentelor și stabilire

adevărului în cauză.

Atât partea vătămată, cât și martorii (martorul N.L.A.

inclusiv în confruntarea efectuată de instanța de

apel cu inculpatul) și-au

menținut declarațiile date, neexistând

temeiuri de înlăturare a acestora.

În timpul urmăririi penale inculpatul nu a contestat nici modul de

întocmire a proceselor-verbale de recunoaștere din grup, nici concluziile

raportului de constatare tehnico-științifică, iar Înalta Curte nu a constatat

încălcări ale normelor procedurale în legătură cu efectuarea acestor mijloace

de probă.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză au fost

obținute legal, fără încălcarea dispozițiilor Codului de procedură penală care

să conducă la înlăturarea lor.

Calitatea de denunțător a lui B.C. nu o exclude pe cea de martor,

depozițiile sale fiind luate în condiții de legalitate și fiind relevante

pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

Completarea unei declarații, în

continuare precedentelor consemnări

nu este un procedeu

ilegal, iar curtea nu are motive de a se îndoi de corectitudinea conținutului

acesteia și de faptul că nu ar fi dată în fața

organului de cercetare penală, atâta timp cât poartă ștampila și

semnătura

acestuia.

Constituirea de parte civilă a D.R.P. Brașov s-a făcut prin adresă oficială,

cu antet, ștampila și semnătura reprezentanților legali.

Oprirea și verificarea în trafic a autoturismului VW Passat s-a făcut

cu respectarea dispozițiilor legale în materie, datele furnizate lucrătorului

de poliție asupra caracteristicilor autoturismului fiind concludente pentru a

lua măsura opririi acestuia; faptul că plăcuțele de înmatriculare erau pe fond

alb, iar nu galben, iar nr. de înmatriculare era 000, iar nu 111, nu constituie

împrejurări majore care să fi justificat ca lucrătorul de poliție să nu execute

filtrul rutier ordonat.

Codul de procedură penală român nu prevede obligativitatea autorizației

de percheziționare a autoturismelor, așa încât curtea a constatat că organele

de cercetare penală nu au încălcat legea.

Operațiunile de sigilare-desigilare a autoturismului indisponibilizat

nu constituie o încălcare a legii, ele s-au efectuat la cererea apărătorului

ales al inculpatului și în prezența martorilor asistenți și s-au desfășurat

exclusiv în interesul inculpatului.

Conform principiului disponibilității, partea civilă are posibilitatea

de a nu-și preciza pretențiile civile în cursul urmăririi penale, putând să

facă acest lucru doar în fața instanței de judecată.

Asupra condițiilor de formă de întocmire a unor acte procedurale,

criticate pentru neconsemnarea locului și orei, ori pentru numărul și semnăturile

martorilor asistenți, Înalta Curte nu mai revine, deoarece s-a arătat că

nerespectarea acestora nu atrage nulitatea actului, iar iregularitățile

trebuiau invocate la momentul efectuării actului, iar nu în calea de atac a recursului.

Audierea de către organul de cercetare penală a martorei L.S. s-a impus

prin necesitatea verificării unor împrejurări colaterale faptei dar având

legătură cu aceasta și care au rezultat din anchetă.

În plus, conținutul acestor acte (procese-verbal de recunoaștere din

grup, proces-verbal de identificare a autoturismului) se coroborează pe

deplin cu celelalte acte administrate în cauză,

ele constituind dovezi legale

și temeinicie pentru soluționarea cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte a constatat că în cauză nu sunt temeiuri de

achitare a inculpatului, astfel că și aceste critici vor fi înlăturate ca

nefondate.

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Din analiza probelor arătate mai sus, Înalta

Curte reține că inculpatul

F.L. a premeditat și organizat

săvârșirea faptei, astfel încât aceasta să se desfășoare rapid, în condiții de

securitate pentru sine, cu obținerea folosului material dorită și fără

posibilități de identificare ulterioară.

Victima a fost aleasă în persoana unei femei în vârstă de 53 ani,

poștaș, a cărei deplasare era îngreunată și de bicicleta pe lângă care se

deplasa.

Inculpatul a urmărit activitatea

acesteia, identificând strada pe care

victima livra

mandatele poștale și a acționat asupra ei cu un spray paralizant pe care îl

avea deja asupra lui, a târât-o, cauzându-i leziuni care au necesitat 16 - 17

zile de îngrijiri medicale.

Autoturismul condus de N.L.A. îl aștepta cu motorul pornit, pentru a

părăsi imediat locul faptei.

Prejudiciul cauzat este important și nu a

fost recuperat.

Inculpatul a manifestat stăpânire de sine la controlul efectuate asupra

mașinii de lucrătorul de poliție, iar toată conduita sa procesuală ulterioară

denotă aceeași atitudine care avea drept scop înlăturarea răspunderii penale.

După oprirea în trafic, când lucrătorul de poliție a reținut

documentele autoturismului pentru control, N.L.A. a plecat fără ca legitimarea

acestuia să fi avut loc, ceea ce i-a permis inculpatului să afirme că martorul

domiciliază în Ungaria, iar mai apoi să susțină că a fost singur în mașină, iar

în declarația dată în fața Înaltei Curți că a fost împreună cu martorul, dar nu

în data de 21 aprilie 2005.

Inculpatul a proferat amenințări la adresa lui N.L.A.

pentru a-l determina să nu-l implice în

săvârșirea faptei. Totodată, inculpatul i-a sugerat acestuia să declare că

niciunul dintre ei nu cunoaște

limba română și nu au înțelese ce s-a

scris în declarații, astfel putându-și preconstitui probele pe care ulterior și

le-au făcut în apărare.

Deși inculpatul nu are antecedente penale,

el mai este implicat într-o

altă cauză penală, iar în

comunitate este cunoscut ca o persoană violentă.

În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a dat

dovadă de clemență, acordându-i inculpatului circumstanțe atenuante și că

reducerea cuantumului pedepsei astfel stabilit, la 6 ani închisoare, nu se

justifică, cum, de altfel, nu se justifică nici schimbarea modalității de

executare a pedepsei, privarea de libertate și înlăturarea din viața socială a

inculpatului pe această perioadă de timp constituind singura posibilitate reală

și suficientă de reeducare a acestuia.

Înalta Curte consideră că, în caz contrat, s-ar ajunge la golirea de

conținut a dispozițiilor art. 52 C. pen., scopul pedepsei de a se constitui

într-o măsură de constrângere și un mijloc de prevenție nemaiputând fi

realizat.

Înalta Curte a constatat însă că recursul este fondat cu privire la

conținutul pedepsei accesorii.

Inculpatului i-a fost interzisă

exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b)

C. pen., pe durata executării pedepsi închisorii.

În conformitate cu dispozițiile C.E.D.O. în materia respectării și

asigurării drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vederea cazurile S. și P.

contra României, H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord),

Înalta Curte a constatat că nu este întemeiată interzicerea dreptului de a

alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., întrucât condamnarea unei

persoane nu antrenează în mod inevitabil și obligatoriu, decăderea din

drepturi, altele decât dreptul la libertate.

Fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu conduce la concluzia

că acesta ar avea un comportament de natură să amenințe șubrezirea stării de

drept și bazele democrației, astfel încât Înalta Curte a constatat că nu este

cazul să recurgă la privarea de dreptul de vot.

Astfel că, admițând recursul potrivit motivului prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., îi va aplica inculpatului o pedeapsă accesorie restrânsă

doar la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a C.

pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice) și art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte a admis recursului inculpatului, a

casat hotărârile pronunțate

numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii, dispunând ca în precedent.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate au fost menținute.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare F.L., ce a

avut calitatea de recurent inculpat în recurs, al cărei temei în drept, în

constituie dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.

În motivarea contestației, contestatorul prin apărător a arătat că la

termenul când s-a judecat cauza, 28 mai 2008, inculpatul a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre acest

aspect, întrucât în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 a fost internat în

spital, la Secția Chirurgie 3 a Spitalului din Târgu Mureș, cazul prevăzut de art.

386 lit. b) C. proc. pen.

Inculpatul a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța, fiind

prezentat la spital în condiții de urgență, pe de-o parte, iar pe de altă parte

nu a beneficiat de mijloacele de comunicare pentru a anunța instanța.

S-a mai arătat că inculpatul, cetățean de origine maghiară,

necunoscător al limbii române, chiar în condițiile în care ar fi beneficiat de

telefon, fax, etc. și nu ar fi fost internat în regim URGENȚĂ, în spital, tot

nu ar fi putut comunică în limba română cu instanța sau cu avocatul său, ori să

poată formula și trimite cereri în limba română, pe de-o parte, dar și pentru

că în spital, astfel de activități, desfășurate de pacienți sunt interzise

potrivit regulamentului spitalului.

De altfel, instanța de recurs a dispus ca

la judecată, inculpatul să fie

asistat de un

traducător/interpret de limba maghiară autorizat, însă la termenul din 28 mai

2008 când s-a judecat nici aceasta nu s-a prezentat.

În ceea ce privește admisibilitatea în

principiu a contestației, aceasta

este admisibilă în

principiu, fiind formulată în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen.

și respectă cerințele art. 387 alin. (1) și (2)

C. proc. pen.

Contestația este formulată în termen fiind îndeplinită cerința

prevăzută de art. 388 C. proc. pen., de a fi formulată de condamnat cel mai

târziu în 10 zile de la începerea executării, până în prezent nu s-a început

executare pedepsei, motiv pentru care contestatorul, în baza art. 391 C. proc.

pen., a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare.

Pentru dovedirea motivelor de contestație în anulare, contestatorul

prin apărător a menționat că înțelege să se folosească de proba cu acte,

respectiv copia biletului de externare și a scrisorii medicale din care a

rezultat cele învederate mai sus.

Pentru aceste motive, contestatorul prin apărător, în baza art. 392 alin.

(1) C. proc. pen., a apreciat contestația ca fiind întemeiată, solicitând

admiterea acesteia, desființarea deciziei penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului.

Contestației în anulare formulate i-au

fost atașate fotocopiile biletului

de externare eliberat

de Clinica Chirurgie 3 Tg. Mureș privind pe F.L., prin care se atestă că acesta

a fost internat din data de 23 mai 2008 până la 31 mai 2008 cu diagnosticul

abces perianal intersfincterian, motivele internării constând în dureri la

nivelul regiunii perianale, subfrebilitate, alterarea stării generale, la

examenul clinic TR: La nivelul

regiunii

perianale comisural posterior se observă o formațiune tumorală de

3 x 4

cm., cu semne celsiene prezente, cu fluctuență centrală la palpare, sfincter

hiperton, ampula rectală goală, intraoperator găsindu-se abces perianal

intersfincterian, fisură anală hemoragică, operația efectuată: incizie,

evacuare, mesaj, sfincterotomie internă, precum și a scrisorii medicale

eliberată de aceeași clinică privind pe F.L. ce conține aceleași mențiuni

referitoare la perioada de internare, diagnostic, precum și s-a intervenit

chirurgical ia 23 mai 2008.

De asemenea, a mai fost atașată jurisprudență în materia contestației

în anulare.

Totodată, la dosarul cauzei a fost

depusă, după ce în prealabil a fost

înregistrată prin R.G.

a instanței supreme sub nr. 21397 la 8 iulie 2008 și pe rolul secției penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub același număr de dosar ce are ca

obiect contestația în anulare, cu termen de judecată la 4 septembrie 2008, o

cerere formulată de contestatorul F.L., prin apărător având ca obiect

suspendarea executării deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, până la soluționarea contestației în anulare, formulată

pentru motivul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., cerere aflată la

dosarul Înaltei Curți.

În motivarea acestei cereri, se menționează faptul că a fost formulată

contestație în anulare, ce are termen de judecată la 4 septembrie 2008, că la

data de 28 mai 2008 se afla internat la Spitalul din Târgu Mureș, Secția

Chirurgie 3, unde a fost internat în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008

potrivit FO și foii de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008 și acest fapt l-a pus

în situația de a nu se prezenta la termenul de judecată la care a fost

soluționat recursul și a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța

despre aceste aspecte.

De asemenea, contestatorul a mai arătat că a fost condamnat, la o

pedeapsă de 6 ani închisoare, prin decizia penală nr. 143/ A din 4 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, menținută sub acest aspect și de

decizia nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 14, 71 și 346 C. pen.

Contestatorul a apreciat că se justifică cererea de suspendare a

executării deciziei prin care a fost condamnat definitiv la pedeapsa privativă

de libertate de 6 ani, în condițiile în care s-ar putea aprecia că este posibil

ca instanța să admită contestația în anulare.

Se menționează că anexează cererii: decizia nr. 1897 din 28 mai 2008;

foaia de observație clinică generală emisă de Spitalul Clinic Județean Târgu

Mureș, foaia de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008, copie scris dosar

4848/1/2008.

Astfel, au fost atașate fotocopiile deciziei nr. 1897 de la 28 mai 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

4/85/2005, a foii de observație clinică generală privind pe contestator, a foii

de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008 privind pe contestator.

La dosarul cauzei a mai fost depusă, după ce în prealabil a fost

înregistrată prin R.G. a instanței supreme sub nr. 22242 la 22 iulie 2008 și

primită la secția penală a acestei instanțe la 23 iulie 2008, cu stabilirea

termenului de judecată la 13 august 2008, aflată dosarul Înaltei Curți, o

cerere formulată de contestatorul

F.L., prin

apărător, în baza art. 390 C. proc. pen., de

suspendare a hotărârii până

la soluționarea contestației în anulare.

În motivarea cererii, contestatorul prin apărător a arătat temeiul

prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., soluția pronunțată de instanța de

recurs prin decizia penală nr. 1897 din 28 mai 2008, că la termenul când s-a

judecat cauza, 28 mai 2008 a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre acest aspect, întrucât în perioada 23 mai 2008 - 31

mai 2008 a fost internat în spital, la Secția Chirurgie 3 a Spitalului din

Târgu Mureș, cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

S-a mai menționat că inculpatul a fost în imposibilitate de a

încunoștința instanța fiind prezentat la spital în condiții de urgență, pe de-o

parte, iar pe de altă parte nu a beneficiat de mijloacele de comunicare pentru

a anunța instanța.

Totodată, s-a mai precizat că inculpatul, cetățean de origine maghiară,

necunoscător al limbii române, chiar în condițiile în care ar fi beneficiat de

telefon, fax, et. și nu ar fi fost internat în regim de URGENȚĂ, în spital, tot

nu ar fi putut comunica în limba română cu instanța sau cu avocatul său, ori să

poată formula și trimite cereri în limba română, pe de-o parte, dar și pentru

că în spital, astfel de activități, desfășurate de pacienți sunt interzise

potrivit regulamentului spitalului.

De altfel, instanța de recurs a dispus ca

la judecată, inculpatul să fie

asistat de un

traducător/interpret de limbă maghiară autorizat, însă la termenul din 28 mai

2008 când s-a judecat nici acesta nu s-a prezentat.

În ceea ce privește admisibilitatea în

principiu a contestației, aceasta

este admisibilă în

principiu fiind formulată în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen.

și respectă cerințele art. 387 alin. (1) și (2)

C. proc. pen.

Contestatorul, prin apărător a mai arătat că a formulat în termen

contestație, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 388 C. proc. pen., de

a fi formulată de condamnat cel mai târziu în 10 zile de la începerea

executării, precum și că până în prezent, nu s-a început executarea pedepsei

motiv pentru care în baza art. 391 C. proc. pen., a solicitat admiterea în

principiu a contestației în anulare.

Contestatorul a apreciat că se justifică cererea de suspendare a

executării deciziei prin care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă

privativă d libertate de 6 ani, în condițiile în

care s-ar putea aprecia că este

posibil ca instanța să admite

contestația în anulare pentru motivele sus menționate.

S-a menționat că pentru dovedirea motivelor de contestație în anulare

înțelege să se folosească de proba cu acte, iar în acest sens a atașat copia

biletului de externare și a scrisorii medicale din care a rezultat cele

învederate.

Pentru aceste motive, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a găsit

contestația întemeiată, solicitând admiterea acesteia, desființarea deciziei

penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și fixarea unui termen în vederea

rejudecării recursului.

Fotocopiile foii de observație clinică generală și a foii de examinare

privind pe contestator se află la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 13 august 2008 magistratul asistent a

învederat instanței că dosarul în care a fost pronunțată decizia contestată nu

a fost atașat, fiind înaintat la data de 6 iunie 2008 Completului de 9

Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a arătat, de asemenea, că

apărătorul ales al

contestatorului a

transmis o cerere prin care a solicitat amânarea judecării

cauzei, fiind

în imposibilitate de prezentare la acest termen, deoarece asigură asistența

juridică într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel

Suceava, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului

Public,

precum și că în susținerea cererii s-au depus înscrisuri, după

care, Înalta Curte, constatând, ca întemeiată, cererea de amânare a cauzei

formulată de apărătorul recurentului inculpat să se prezinte în fața instanței

a amânat cauza la 8 septembrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință

de la acea dată, dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 4 septembrie 2008, magistratul asistent a

învederat Înaltei Curți că a fost atașat dosarul nr. 4/85/2005 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală și decizia contestată, că apărătorul ales

al contestatorului F.L., avocat Ș.M. a depus o cerere prin care a solicitat

amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale,

anexând în acest sens certificat medical doveditor, fiind consemnate

concluziile reprezentantului Ministerului Public, după care, Înalta Curte,

conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 6

din C.E.D.O., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al

contestatorului F.L., imposibilitatea de

prezentare

invocată fiind dovedită prin certificatul medical anexat cererii, a

amânat

cauza la 2 octombrie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată

dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 8 septembrie 2008, magistratul asistent a

învederat instanței că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere

de amânare din partea apărătorului ales al

contestatorului, avocat M.

Ș., pentru imposibilitate de prezentare din

motive medicale, anexând

și un act medical

în acest sens, fiind consemnate concluziile părților, după

care, Înalta

Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) C. proc. pen.

, constatând întemeiată cererea formulată de

apărătorul

ales al contestatorului și față de imposibilitatea acestuia

de prezentare a fost amânată cauza la 2 octombrie 2008, potrivit încheierii de

ședință aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, s-a referit asupra

cererii formulată de apărătorul ales al contestatorului, avocat M.Ș., prin care

a solicitat amânarea cauzei, întrucât inculpatul a fost reținut în Ungaria,

conform mandatului de executare emis de autoritățile române, astfel că se

impune citarea acestuia prin A.N.P., potrivit art. 291 alin. (8) și art. 314 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., consemnându-se concluziile părților, după care Înalta

curte, constatând lipsă de procedură

cu

contestatorul, reținut în Ungaria, a cărui citare se impune a fi efectuată

prin A.N.P., a fost amânată cauza la 27 noiembrie

2008, așa cum rezultă din

încheierea

de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 27

noiembrie 2008, s-a referit asupra

cererii formulate de

apărătorul ales al contestatorului, avocat M.Ș., prin care a solicitat amânarea

cauzei, întrucât inculpatul a fost reținut în Ungaria, conform mandatului de

executare emis de autoritățile române, astfel că se impune citarea acestuia la

locul de detenție din Ungaria, sens în care va face demersuri pentru

identificare, solicitând, totodată ca instanța să se pronunțe asupra

admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea formulată a

învederat faza admisibilității în principiu a contestației în anulare, prezența

contestatorului nefiind obligatorie.

Înalta Curte, apreciind că nu se impune amânarea cauzei în raport

cu natura fazei procesuale a admiterii în

principiu a contestației în anulare,

în raport cu dispozițiile art. 391

C. proc. pen., a acordat cuvântul asupra admisibilității în principiu,

consemnându-se concluziile părților.

Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată de

contestatorul condamnat F.L., sub aspectul dispozițiilor art. 386 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen. și a stabilit termen pentru judecarea în fond a contestației

în anulare la 29 ianuarie 2009, cu citarea contestatorului condamnat prin

Ministerul Justiției, în Ungaria.

În considerentele încheierii, Înalta Curte, analizând cererea de

contestație formulată în cauză, în raport cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la condițiile pentru admiterea în principiu a

contestației în anulare, a constatat că, în raport cu dispozițiile prevăzute de

art. 386 lit. b) C. proc. pen., sunt îndeplinite condițiile pentru

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în sensul că s-a

formulat în termenul prevăzut de lege și s-au atașat dovezi în susținerea

acestui temei la dosar, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată

la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depus, fiind primit prin fax, un memoriu al

contestatorului F.L., prin mandatar I.H., în care învederează că anexează

adeverința nr. 2361/2008 eliberată de autoritățile maghiare, respectiv de I.C.E.P.

Budapesta prin care se certifică că prin hotărâ